16.9.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 312/35
Acțiune introdusă la 5 iulie 2019 — International Personal Finance Investments/Comisia
(Cauza T-493/19)
(2019/C 312/29)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: International Personal Finance Investments Ltd (Leeds, Regatul Unit) (reprezentant: M. Anderson, Solicitor)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea în tot a Deciziei C(2019) 2526 final a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit în privința CFC Group Financing Exemption [exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor în privința societăților străine controlate], în măsura în care o privește pe reclamantă;
—
în cazul în care decizia atacată nu este anulată în tot, (a) anularea acesteia în măsura în care se aplică excepției interesului combinat prevăzută în capitolul 9 partea 9A din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea din 2010 privind impozitarea (internațională și alte dispoziții)] și (b) dispunerea faptului că, pentru stabilirea valorii ajutorului care trebuie recuperat, pierderile, reducerile sau scutirile disponibile pentru reclamantă la data la care acesta a solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (EFG) sau care ar fi fost disponibile pentru reclamantă în cazul în care aceasta nu ar fi solicitat EFG să fie luate în considerare, chiar dacă accesul la aceste pierderi, reduceri sau scutiri este în prezent prescris în temeiul dreptului Regatului Unit;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă nouă motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a demonstrat că EFG constituie un avantaj în fiecare caz în care EFG a fost solicitată. În plus, reclamanta susține că a ales să solicite EFG inițial preconizând o scutire de 75 %, fără a ține cont de faptul că impozitarea sa ar fi putut fi mai puțin oneroasă dacă ar fi făcut o analiză în temeiul testului privind funcțiile de conducere relevante („testul SPF”) prevăzut în secțiunea 371EB din capitolul 5 din partea 9A din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea din 2010 privind impozitarea (internațională și alte dispoziții)].
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că nu a existat nicio intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. Reclamanta susține că pârâta nu a demonstrat că solicitarea EFG a condus cu siguranță la o reducere a obligațiilor fiscale ale societăților din Regatul Unit.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că EFG nu favorizează anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri. Reclamanta susține că pârâta a săvârșit o eroare: (i) prin definirea sistemului de referință într-un mod prea restrâns, precum normele din așa-numita parte 9A din legislația menționată mai sus, în loc să aleagă sistemul mai extins al Regatului Unit de impozitare a întreprinderilor; (ii) prin neînțelegerea faptului că respectivul capitol 9 din partea 9A din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea din 2010 privind impozitarea (internațională și alte dispoziții)] nu este o derogare de la capitolul 5 din legislația menționată mai sus și (iii) prin nerecunoașterea faptului că, chiar dacă respectivul capitol 9 ar fi o derogare de la capitolul 5 menționat, el este justificat prin natura sau prin structura generală a părții 9A din legislația în discuție.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că EFG nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Reclamanta susține că pârâta a săvârșit o eroare concluzionând că EFG poate influența alegerile făcute de grupurile multinaționale referitoare la localizarea funcțiilor financiare ale grupurilor respective și a sediului lor social în cadrul Uniunii Europene, în special având în vedere lipsa unor condiții echitabile și lipsa normelor privind SSC în 15 alte state membre înainte de 2016.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că EFG nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența. Reclamanta susține că pârâta nu a demonstrat că solicitarea EFG a condus cu siguranță la o reducere a obligațiilor fiscale ale societăților din Regatul Unit și că EFG nu denaturează concurența, ținând cont de argumentele ilustrate în temeiul celui de al patrulea motiv.
6.
Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că recuperarea pretinsului ajutor ar fi contrară principiilor generale de drept al Uniunii. Reclamanta susține că testul SPF nu respectă cerința securității juridice, că Regatul Unit avea o marjă de apreciere pentru a soluționa respectiva lipsă a securității juridice și că pârâta și-a încălcat obligația de a efectua o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Dispunând recuperarea ajutorului, pârâta a acționat cu încălcarea articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul UE 2015/1589 al Consiliului (1), care interzice recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.
7.
Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că avantajul selectiv ar fi eliminat și că nu ar fi necesară nicio recuperare în cazul în care Regatul Unit ar extinde retroactiv EFG la împrumuturi în amonte și la împrumuturi de la terți. Reclamanta susține că pârâta nu a recunoscut că o astfel de acțiune ar elimina orice avantaj selectiv (presupunându-se, pentru moment, că există unul) și că, într-un astfel de caz, nu ar exista niciun ajutor de stat ilicit care trebuie recuperat în temeiul dreptului Uniunii.
8.
Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că, atunci când se stabilește valoarea ajutorului care trebuie recuperat, pierderile, reducerile sau scutirile disponibile pentru reclamantă la data la care acesta a solicitat EFG sau care ar fi fost disponibile pentru reclamantă în cazul în care aceasta nu ar fi solicitat EFG ar trebui să fie luate în considerare, chiar dacă accesul la aceste pierderi, reduceri sau scutiri este în prezent prescris în temeiul dreptului Regatului Unit. Reclamanta susține că aceasta este interpretarea corectă a considerentului (203) din decizia atacată dar că, întrucât nu acesta este cazul, decizia atacată este eronată, deoarece nu ține cont de aceste pierderi, reduceri sau scutiri și ar conduce la o supraestimare a valorii ajutorului, care ar introduce o denaturare pe piața internă.
9.
Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu și-a fundamentat motivarea în privința excepției interesului combinat (EIC) și nu a realizat o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Reclamanta susține că pârâta nu a făcut distincție între trei scutiri diferite în temeiul capitolului 9 menționat, care funcționează independent și nu a înțeles că EIC nu este un indicator pentru testul SPF și că existența EIC (care este indisolubil legată de normele de restrângere a deductibilității cheltuielilor cu dobânzile) în capitolul 9 menționat demonstrează că pârâta a săvârșit o eroare prin definirea prea restrânsă a sistemului de referință ca norme din partea 9A din legislația menționată, în locul sistemului mai larg al Regatului Unit de impozitare a societăților.
(1) Regulamentul (UE) 2015/1589 al al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015 L 248, p. 9).
Full & Egal Universal Law Academy