23.9.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 319/29
Acțiune introdusă la 19 iulie 2019 — VDV eTicket Service/Comisia și INEA
(Cauza T-516/19)
(2019/C 319/30)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: VDV eTicket Service GmbH & Co. KG (Köln, Germania) (reprezentant: A. Bartosch, avocat)
Pârâte: Comisia Europeană și Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
constatarea, în temeiul articolului 272 TFUE, a faptului că nerecunoașterea, prin actul în litigiu, a unor costuri în valoare de 407 443,04 euro, este nelegală;
—
în subsidiar, anularea deciziei atacate în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE,
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Acțiunea este îndreptată împotriva Deciziei Agenției Executive pentru Inovare și Rețele (INEA) ARES(2019)3151305 din 13 mai 2019, în măsura în care aceasta declară costuri în valoare de 407 443,04 euro, efectuate de reclamantă în cadrul Programului-cadru Horizon 2020 — Project: 636126 — European Travellers Club, ca fiind nerambursabile.
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
1.
Primul motiv: abuz de drept ca urmare a cunoașterii în mod obligatoriu a alocării incorecte a costurilor
—
Pârâtele ar fi săvârșit un abuz de drept, întrucât, pe de o parte, acestea nu ar fi recunoscut anumite costuri de subcontractare efectuate de reclamantă, în timp ce, pe de altă parte, acestea ar fi trebuit să își dea seama, pornind de la un anumit număr de documente, că costurile de subcontractare ale reclamantei ar fi fost net superioare celor indicate în anexa 2 la acordul de grant respectiv.
2.
Al doilea motiv: încălcarea principiului protecției încrederii legitime
—
Pentru aceleași considerații precum cele expuse în cadrul primului motiv, pârâtele ar fi încălcat și principiul protecției încrederii legitime.
Full & Egal Universal Law Academy