21.10.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 357/38
Acțiune introdusă la 19 august 2019 – EI/Comisia
(Cauza T-575/19)
(2019/C 357/47)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: EI (reprezentant: R. Mbonyumutwa, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei atacate;
—
obligarea Comisiei Europene la acordarea de despăgubiri:
—
în primul rând, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza discriminării pe motiv de culoarea pielii, și plata cu acest titlu a sumei de 123 600 de euro (o sută douăzeci și trei de mii șase sute de euro) și
—
în al doilea rând, pentru prejudiciul material pe care l-a suferit, având ca origine lipsa promovării și a avansării rezultată din discriminare, și plata cu acest titlu a sumei de 48 670,56 euro (patruzeci și opt de mii șase sute șaptezeci de euro și cincizeci și șase de cenți);
—
obligarea Comisiei Europene la reevaluarea meritelor reclamantei în mod imparțial și obiectiv și, după caz, la promovarea acesteia;
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii îndreptate împotriva deciziei din 23 mai 2019 a autorității împuternicite să facă numiri de respingere a reclamației sale îndreptate împotriva deciziei de nepromovare și de stabilire a listei definitive de promovări pe anul 2018, reclamanta invocă două motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în procedura de promovare. Acest motiv cuprinde patru aspecte.
—
Primul aspect, întemeiat pe imprecizia și pe subiectivitatea rapoartelor de evaluare a funcționarilor. În această privință, reclamanta consideră că au fost săvârșite trei erori. Prima eroare privește faptul că rapoartele privind reclamanta au fost redactate de o singură persoană, a doua este legată de imprecizia conținutului rapoartelor de evaluare, iar a treia provine din neluarea în considerare a autoevaluării reclamantei.
—
Al doilea aspect, întemeiat pe lipsa unui test obiectiv de evaluare a cunoștințelor lingvistice. În această privință, reclamanta consideră că au fost săvârșite trei erori. Prima eroare privește faptul că rapoartele referitoare la reclamantă au fost redactate de o singură persoană, a doua este legată de neutilizarea unor teste obiective existente pe piață, iar a treia provine din faptul că evaluarea nu corespunde realității.
—
Al treilea aspect, întemeiat pe subiectivitatea evaluării nivelului de responsabilități exercitate.
—
Al patrulea aspect, întemeiat pe subiectivitatea alegerii elementelor factuale care trebuie luate în considerare.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării. În această privință, reclamanta invocă două argumente.
—
Potrivit primului argument, subiectivitatea ce decurge din procedura de promovare este doar în dezavantajul reclamantei.
—
Potrivit celui de al doilea argument, răspunzând la întrebările pe care le-a adresat cu privire la nepromovare, superiorul său ierarhic i s-a adresat prin e-mail, ceea ce ar dovedi că procedura de promovare nu este nici obiectivă și nici imparțială.
Full & Egal Universal Law Academy