©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 52327/13
Vasile Cornel FLORE
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 2 iunie 2015 într-o cameră compusă din Ján Šikuta, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 7 august 2013,
având în vedere declarațiile prezentate de Guvernul pârât la 10 octombrie 2014, solicitând Curții să scoată cererea de pe rol,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
FAPTELE ȘI PROCEDURA
Reclamantul, domnul Vasile Cornel Flore, este resortisant român, s-a născut în 1973 şi locuieşte în Oradea. Acesta a fost reprezentat în faţa Curţii de domnul G. Mateuț, avocat în Arad.
Reclamantul, domnul Vasile Cornel Flore, este resortisant român, s-a născut în 1973 şi locuieşte în Oradea.
Acesta a fost reprezentat în faţa instanţei de domnul G. Mateuţ, avocat în Arad.
Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, de durata procedurii penale în care a fost implicat. Procedura a durat aproximativ opt ani pentru două grade de jurisdicție.
La 14 februarie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN DREPT
După eşuarea încercărilor de a se ajunge la o soluţionare pe cale amiabilă, prin scrisoarea din 10 octombrie 2014, Guvernul a informat Curtea cu privire la propunerea de a formula o declaraţie unilaterală în vederea soluţionării litigiului. Acesta a solicitat în continuare Curţii să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 din Convenţie.
Declarația prevede următoarele:
„Guvernul declară – prin prezenta declarație unilaterală – că recunoaște existența unei încălcări a art. 6 din Convenție care decurge din durata nerezonabilă a procedurii în care a fost implicat reclamantul, Vasile Cornel Flore.
Guvernul se declară dispus să plătească reclamantului Vasile Cornel Flore, cu titlu de reparație echitabilă, suma de 1 890 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în raport cu jurisprudența Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice impozit. Aceasta va fi plătită în lei româneşti, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, în contul bancar indicat de reclamant, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curţii, pronunţată în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, de la expirarea termenului menţionat şi până la momentul plăţii efective a sumei respective, o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale
Guvernul solicită respectuos Curţii să declare că nu mai este justificată continuarea examinării cererii şi să scoată cauza de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenţie.”
Reclamantul nu a răspuns la scrisoarea Guvernului.
Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate, în orice stadiu al procedurii, să hotărască scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluziile specificate la lit. a), b) sau c) ale alineatului (1) al acestui articol. Art. 37 § 1 lit. c) permite Curții în special să scoată o cauză de pe rol dacă:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
Reamintește, de asemenea, că în anumite circumstanţe, poate să scoată de pe rol o cerere în temeiul art. 37 § 1 lit. c) pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să fie continuată.
În acest scop, Curtea va examina cu atenţie declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar [Tahsin Acar împotriva Turciei, (MC), nr. 26307/95, pct. 75–77, CEDO 2003-VI; WAZA Spó³ka z o.o. împotriva Poloniei (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007].
Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv în cele împotriva României, practica sa cu privire la plângerile în legătură cu încălcarea dreptului la judecarea într-un termen rezonabil a unei cauze [a se vedea, de exemplu, Frydlender împotriva Franței (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII, și Vlad și alții împotriva României, nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, pct. 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013].
Ținând seama de natura celor admise în declarația Guvernului, precum și de sumele compensațiilor propuse, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 lit. c)].
Mai mult, în lumina considerațiilor de mai sus, și mai ales dată fiind jurisprudența clară și vastă pe această temă, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului așa cum sunt definite în Convenție și în Protocoalele la aceasta nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine).
În cele din urmă, Curtea subliniază că în cazul în care Guvernul nu reușește să respecte termenii din declarația unilaterală, cererea poate fi repusă pe rol în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenţie [Josipoviæ împotriva Serbiei (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008].
Având în vedere cele de mai sus, este necesar ca cererea să fie scoasă de pe rol.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
Ia notă de termenii declarațiilor Guvernului pârât în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care se face referire în acestea;
Decide să scoată de pe rol cererea în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenție.
Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 25 iunie 2015.
PREŞEDINTE Grefier adjunct
Ján ŠikutaMarialena Tsirli
Full & Egal Universal Law Academy