Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 3934/05
depusă de Iurie FIONAT
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 8 iulie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Lech Garlicki, Preşedinte,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 20 decembrie 2004,
Având în vedere decizia de a examina admisibilitatea cauzei concomitent cu fondul acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei),
Având în vedere declaraţiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Iurie Fionat, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1965 şi care locuieşte la Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl I. Manole, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 30 iunie 2003, Judecătoria Centru a obligat Consiliul municipal Chişinău să asigure reclamantul şi familia acestuia cu spaţiu locativ, în conformitate cu prevederile legale. Hotărârea nu a fost contestată şi a devenit definitivă 15 zile mai târziu.
Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti al Ministerului Justiţiei („Departamentul”) a stabilit pentru primărie câteva termene-limită pentru executarea hotărârii, însă aceasta a rămas neexecutată din cauza lipsei spaţiului locativ disponibil.
Reclamantul a identificat un apartament din Chişinău care era liber şi a cerut Departamentului să execute hotărârea prin aplicarea sechestrului pe acest apartament. La 8 august 2003, Departamentul a aplicat sechestrul pe apartament şi a interzis Primăriei să dispună de el în vreun fel. De asemenea, el a ordonat Primăriei să elibereze reclamantului bonul de repartiţie cerut de lege pentru confirmarea dreptului lui de a se stabili în acest apartament.
Potrivit reclamantului, el şi familia sa s-au mutat în apartament cu acordul Departamentului. Nu este clar dacă el a primit bonul de repartiţie de la Primărie. După ce s-au mutat în apartament, reclamantul şi familia sa au efectuat lucrări de reparaţie.
La 30 octombrie 2003, reclamantul a fost informat de către procurorul A.G. că, la 20 octombrie 2003, el a primit permisiunea Primăriei de a construi un apartament proiectat individual în încăperea în care locuia reclamantul.
În urma refuzului reclamantului de a părăsi apartamentul, el şi familia sa au fost evacuaţi forţat la 3 noiembrie 2003 de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei („CCCEC”).
Reclamantul s-a plâns Procurorului General că împotriva familiei sale au fost întreprinse acţiuni ilegale, dar plângerea sa a fost respinsă, deoarece acordarea către procurorul A.G. a apartamentului disputat a început „ca urmare a cererii Procuraturii Generale din 15 aprilie 2004 privind acordarea permisiunii lui A.G. să proiecteze şi să construiască un spaţiu locativ nou”. Reclamantul nu a contestat această decizie în instanţa de judecată.
La 3 decembrie 2003, Departamentul şi-a anulat încheierea sa din 8 august 2003 privind aplicarea sechestrului pe apartament.
La cererea reclamantului, care a identificat un alt apartament liber în Chişinău, la 28 aprilie 2004, Departamentul a aplicat sechestrul pe acest apartament. De asemenea, el a obligat Primăria să elibereze reclamantului bon de repartiţie pentru acest apartament.
La 7 iulie 2004, Primăria a informat Departamentul şi reclamantul că apartamentul pe care a fost aplicat sechestrul nu era proprietatea sa şi că, mai mult, acesta era avariat şi nelocuibil. Prin urmare, el nu putea fi dat în chirie reclamantului.
Cererea repetată a reclamantului privind închirierea apartamentului avariat a fost respinsă din aceleaşi motive.
Hotărârea din 30 iunie 2003 a fost executată la 13 octombrie 2005.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că dreptul lui de acces la justiţie a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea lui.
De asemenea, reclamantul a pretins că această neexecutare a dus la încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
ÎN DREPT
La 29 ianuarie 2008, Curtea a primit de la Guvern următoarea declaraţie:
„Eu, Vladimir Grosu, Agentul Guvernamental al Republicii Moldova, declar că Guvernul Republicii Moldova este gata să plătească dlui Iurie Fionat suma de 2,000 (două mii) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii, şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.”
La 30 ianuarie 2008, Curtea a primit următoarea declaraţie semnată de către reclamant:
“Eu, I. Manole, reprezentantul reclamantului în cauza sus-menţionată, notez că Guvernul Republicii Moldova este gata să plătească dlui Iurie Fionat suma de 2,000 (două mii) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii, şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
Eu accept propunerea şi renunţ la orice pretenţii ulterioare împotriva Republicii Moldova în ceea ce priveşte faptele care au dat naştere acestei cereri. Declar că aceasta constituie soluţionarea definitivă a cauzei.”
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). În lumina celor de mai sus, este potrivit de a sista aplicabilitatea articolului 29 § 3 al Convenţiei acestei cauze şi de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyLech Garlicki
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy