Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 22545/05
depusă de Tudor FRUNZE
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 7 aprilie 2009, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 27 mai 2005,
Având în vedere declaraţiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Tudor Frunze, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în Orhei şi care locuieşte acolo. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Duca, avocat din Orhei. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul a lucrat în cadrul unei companii de stat care furniza energie termică („compania”). La o dată nespecificată, în ianuarie 2003, reclamantul a ieşit la pensie, însă compania nu i-a plătit toate restanţele la salariu.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând obligarea acesteia să-i plătească restanţele.
La 2 octombrie 2003, Judecătoria Orhei a acordat reclamantului 8,082 lei moldoveneşti (MDL), echivalentul a 523 euro (EUR) la acea dată, care urmau a fi plătiţi de către fostul angajator al acestuia. Hotărârea a devenit definitivă şi a fost emis un titlu executoriu.
La 24 octombrie 2003, reclamantul a prezentat titlul executoriu Oficiului de Executare Orhei.
La 14 noiembrie 2003, Oficiul de Executare a informat reclamantul că nu a putut pune sechestru pe bunurile debitorului, deoarece acestea au fost deja puse sub sechestru în anul 2002.
La 14 iulie 2004, reclamantul a fost informat că, la 18 septembrie 2002, Consiliul local Orhei a dispus transferarea mai multor bunuri ale companiei în cauză unei alte întreprinderi municipale. Reclamantul a contestat decizia Consiliului local în judecată.
La 2 august 2004, reclamantul a solicitat Oficiului de Executare să-i prezinte toate documentele privind bunurile companiei debitoare.
La 29 octombrie 2004, Oficiul de Executare a informat reclamantul că acestuia i-a fost transferată suma de MDL 700 (EUR 44). El a menţionat că reclamantul a refuzat să primească o altă sumă, în mărime de MDL 400 (EUR 25), care urma să fie plătită potrivit listei creditorilor.
La 29 octombrie 2004, Judecătoria Orhei a respins pretenţiile reclamantului ca nefondate. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti.
La 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului ca nefondat.
La 27 decembrie 2004, reclamantul a solicitat repetat Oficiului de Executare să-i prezinte toate documentele privind bunurile companiei debitoare şi să-l informeze despre rezultatele executării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa.
La o dată nespecificată în anul 2004, reclamantul a depus o acţiune în instanţa judecătorească împotriva executorului judecătoresc, solicitând constatarea faptului că măsurile întreprinse de executor pentru executarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa au fost insuficiente.
La 15 noiembrie 2004, Judecătoria Orhei a respins pretenţiile reclamantului. Reclamantul a depus recurs. La 15 februarie 2005, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului ca nefondat.
La 7 iulie 2005, compania debitoare a plătit reclamantului MDL 6,981 (EUR 466). La 9 septembrie 2005, aceasta i-a plătit MDL 400 (EUR 26). Astfel, suma acordată la 2 octombrie 2003 a fost executată integral.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că dreptul său de acces la justiţie a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa într-un termen rezonabil şi prin neoferirea redresării adecvate pentru executarea întârziată.
2. Reclamantul a mai susţinut că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa a încălcat dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
ÎN DREPT
La 6 martie 2009, Curtea a primit de la Guvern un acord de reglementare amiabilă a cauzei încheiat cu reprezentantul reclamantului, care prevedea următoarele:
„1. Guvernul Republicii Moldova se angajează să plătească dlui Tudor Frunze suma de 800 (opt sute) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
2. Acest acord va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
3. Reclamantul declară că toate pretenţiile sale sunt satisfăcute şi îşi va retrage cererea nr. 22545/05 Frunze v. Moldova, depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi comunicată Guvernului la 16 decembrie 2008.
4. Reclamantul declară că renunţă la orice pretenţii ulterioare împotriva Guvernului Republicii Moldova în ceea ce priveşte faptele care au dat naştere acestei cereri, inclusiv orice pretenţii de ordin moral, material sau de altă natură, sau orice alt prejudiciu care ar putea rezulta din hotărârea Judecătoriei Orhei din 2 octombrie 2003.
5. Părţile vor informa Curtea Europeană despre acest acord şi vor solicita scoaterea cererii de pe rol.”
Acordul de reglementare amiabilă a fost semnat de către reprezentantul reclamantului şi Guvern şi este datat din 6 martie 2009.
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyNicolas Bratza Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy