Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 42308/02
depusă de Nicolae FRUNZE
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 14 septembrie 2004, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DnaV. Strážnická,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DnaE. Fura-Sandström,
DraL. Mijović,
DlD. Spielmann, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 12 noiembrie 2002,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Nicolae Frunze, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1950 şi care locuieşte în Chişinău.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul a fost concediat în 1997 şi a pretins că nu i s-a eliberat documentul care este cerut de fiecare dată când o persoană solicită o nouă angajare. Conform legislaţiei moldoveneşti, omisiunea angajatorului de a elibera respectivul document atrage după sine obligaţia sa de a plăti salariul persoanei respective pentru întreaga perioadă de imposibilitate de angajare.
După un an de la concediere, reclamantul a solicitat ca fostul său angajator, o întreprindere de stat, să-i elibereze respectivul document, să-i plătească salariul pentru un an, precum şi să-i compenseze prejudiciul moral suferit. Atunci când angajatorul a refuzat să achite sumele solicitate, reclamantul a intentat o acţiune judiciară.
Cele trei niveluri de jurisdicţie i-au dat câştig de cauză şi au dispus plata unei părţi din sumele solicitate. Totuşi, Procurorul General a depus recurs în anulare la toate hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, solicitând ca pretenţiile reclamantului să fie respinse.
La 20 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare şi a casat toate hotărârile judecătoreşti anterioare. Ea a dispus reexaminarea integrală a cauzei.
La 31 octombrie 2001, Judecătoria sectorului Râşcani a reexaminat cazul şi a respins pretenţiile reclamantului.
La 12 martie 2002, Tribunalul municipiului Chişinau a menţinut această hotărâre.
La 2 iulie 2002, Curtea de Apel a menţinut acea decizie, respingând pretenţiile reclamantului ca nefondate pe motiv că el a refuzat să primească documentul în cauză în pofida numeroaselor propuneri ale angajatorului.
B. Dreptul intern relevant
Următoarele prevederi reprezintă extrasele relevante din Codul de procedură civilă din 1964, abrogat la 12 iunie 2003.
Conform articolului 332, Procurorul General şi adjuncţii lui, la cererea părţilor, pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărâre irevocabilă a instanţelor de judecată.
Articolul 333 enumera cazurile în care se putea declara recurs în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile. Aceste cazuri sunt următoarele:
- când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost adoptată cu încălcarea legii sau cu aplicarea greşită a acesteia;
- când instanţa judecătorească a depăşit atribuţiile sale;
- când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată.
Articolul 334 prevedea că recursul în anulare nu era limitat în timp şi putea fi depus oricând.
Conform articolului 335, recursul în anulare se declara în scris, cu indicarea motivelor de anulare prevăzute de articolul 333. Recursul se depunea în atâtea copii, câţi participanţi la proces sunt. Procurorul General sau adjuncţii lui puteau retrage recursul până la închiderea dezbaterilor în anulare, indicând motivele retragerii. În acest caz, părţile la proces pot cere continuarea judecaţii.
Articolul 335/1 prevedea că judecarea recursului în anulare se efectua în conformitate cu dispoziţiile stabilite în capitolul treizeci şi cinci din Codul de procedură civilă şi că la examinarea recursului în anulare, participarea Procurorului General era obligatorie.
PRETENŢII
1. Reclamantul pretinde violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa.
2. De asemenea, el susţine că articolul 6 § 1 al Convenţiei a fost violat, deoarece în procedurile judiciare care au urmat casării respectivei hotărâri judecătoreşti irevocabile instanţele de judecată naţionale au interpretat în mod greşit probele, au aplicat incorect legea şi, în general, nu au fost imparţiale şi obiective.
3. În continuare, reclamantul pretinde că drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie au fost încălcate ca urmare a procedurilor de judecată care au urmat casării hotărârii judecătoreşti irevocabile.
ÎN DREPT
1. Reclamantul s-a plâns de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa ca urmare a recursului în anulare depus de Procurorul General. Reclamantul se bazează pe prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie care, în partea sa relevantă, prevede:
Articolul 6 § 1 al Convenţiei:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
Articolul 1 al Protocolul nr. 1:
“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional...”
Curtea reaminteşte că „casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (a se vedea Sardin v. Russia (dec), nr.69582/01, din 12 februarie 2004). Casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în acest caz a avut loc la 20 iunie 2001. Termenul de 6 luni a început să curgă pentru ambele pretenţii la această dată, pe când cererea a fost depusă la 12 noiembrie 2002, adică peste circa 17 luni.
Prin urmare, această pretenţie a fost depusă cu depăşirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
2. Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuşi, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deţine, Curtea a constatat că aceste pretenţii nu relevă nicio aparenţă a încălcării drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy