Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 33238/06
Depusă de Corina FUSU
contra Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 1 iunie 2010 în Camera compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
and Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei,
Ţinînd cont de cererea nominalizată mai sus, depusă la 15 iunie 2006,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanta, dna Corina Fusu, este cetăţeană a Republicii Moldova, s-a născut în 1959 şi locuieşte în Chişinău. Ea a fost reprezentată în faţa Curţii de dl Dorin Chirtoacă, avocat şi Primar al mun. Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
La momentul desfăşurării evenimentelor reclamanta activa în calitate de jurnalist în cadrul companiei de stat “Teleradio Moldova” (“TRM”), care, la acel moment era unicul canal de televiziune şi post de radio cu acoperire naţională.
În anul 2004, urmare a numeroaselor proteste împotriva cenzurii în TRM, Guvernul a decis să transforme compania în una publică.
La 26 iulie 2002 Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituţia publică a audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” (“TRM”), prin care Compania “Teleradio-Moldova”a devenit o companie publică. În conformitate cu legea nouă, angajaţii fostei companii urmau să participe la un concurs de angajare în noua companie. Comisia de examinare a fost numită pentru luna mai 2004.
Toţi angajaţii au participat la concurs şi majoritatea jurnaliştilor care au protestat împotriva pretinsei cenzuri în “Teleradio-Moldova” nu au fost confirmaţi în posturi.
La 27 iulie 2004 jurnaliştii care nu au fost angajaţi au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că au fost concediaţi din motive politice. Un reportaj cu privire la conferinţa de presă a fost programat pentru buletinul de ştiri de la ora 19.00. Cu toate acestea, directorul TRM a luat decizia să difuzeze în schimb, un film documentar despre animalele sălbatice.
La aceeaşi dată, Directorul TRM a emis un ordin prin care a fost interzis accesul în sediul companiei TRM a nouăsprezece persoane care au participat la conferinţa de presă. Timp de cîteva luni de zile jurnaliştii şi simpatizanţii acestora au continuat să protesteze în faţa clădirii TRM.
La 28 şi 29 iulie 2004 Primăria municipiului Chişinău a autorizat desfăşurarea acţiunilor de protest în regim non-stop în faţa clădirii TRM şi instalarea corturilor de către protestatari. Organizatorii acţiunilor de protest a fost reclamanta şi altă persoană.
La 1 august aproximativ o mie de protestatari au fost prezenţi în faţa sediului TRM. Aproximativ la ora 14.00 ei au instalat un cort. Circa o sută cincizeci de ofiţeri de poliţie au încercat să împiedice ridicarea cortului ; cu toate acestea, protestatarii s-au opus, învocînd autorizaţia emisă de Primărie.
La ora 16.00 două detaşamente de poliţişti au atacat protestatarii cu bastoane de cauciuc. Ei au descins în masele de protestatari şi au ridicat cortul instalat de aceştia. Numeroşi protestatari au fost răniţi în rezultatului atacului şi cinci persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie au fost internate în spital.
La 2 august 2004 reclamanta a depus o plîngere la Procuratura municipiului Chişinău împotriva acţiunilor poliţiei. Ea a solicitat intentarea unui dosar penal în privinţa celor care au încălcat dreptul protestatarilor la libertatea de asociere şi la integritatea fizică.
La 3 septembrie 2004 Procuratura a informat reclamanta că plîngerea sa nu va fi examinată, deoarece la momentul evenimentelor din 1 august 2004 autorizaţiile Primăria municipiului Chişinău din 28 şi 29 iulie 2004 au fost suspendate prin recursul procurorului cu privire la legalitatea acestora, depus în instanţa de judecată la 30 iulie 2004.
Reclamanta a atacat în faţa judecătorului de instrucţie de la Judecătoria s. Rîşcani refuzul Procurorului în intentarea procesului penal, şi a invocat, inter alia, că nimeni nu a informat protestatarii în timpul evenimentelor din 1 august 2004 despre recursul Procurorului depus în instanţa de judecată în vederea contestării autorizaţiilor eliberate de Primărie. În orice caz, prevederea Legii cu privire la Procuratură cu privire la suspendarea oricărui act administrative în urma contestării acestuia în instanţa de judecată de către procurer, a fost declarat neconstituţională.
La 14 februarie 2005 Judecătoria s. Rîşcani a casat decizia procurorului şi a dispus examinarea fondului plîngerii reclamantei.
La 7 aprilie 2005 Procuratura municipiului Chişinău a respins plîngerea reclamantei pe aceleaşi motive ca şi la 3 septembrie 2004.
Reclamanta a contestat decizia procurorului reiterînd că Procuratura municipiului Chişinău nu a informat organizatorii protestului despre acţiunea sa înaintată în judecată. De asemenea, reclamanta a invocat că Viceprimarul mun. Chişinău a fost prezent la protest şi nu cunoştea despre pretinsa acţiune în judecată iniţiată de Procuratura minicipiului Chişinăului la 30 iulie 2004.
La 28 noimebrie 2005 cererea de apel a reclamantei a fost respinsă de Judecătoria s. Rîşcani pe motiv că există o decizie definitivă în cauză similară referitoare la evenimentele din 1 august 2004.
PLÎNGERI
1. Reclamanta s-a plîns în temeiul articolului 6 din Convenţie, deoarece procedurile pe care a încercat să le iniţieze împotriva poliţiei au fost inechitabile.
2. De asemenea, ea s-a plîns în temeiul articolelor 10 şi 11 din Convenţie, deoarece drepturile sale la libertatea de exprimare şi libertatea de asociere au fost încălcate.
3. În final, reclamanta s-a plîns în temeiul articolului 13 din Convenţie, că nu a beneficiat de remedii efective împotriva deciziei prin care a fost respinsă plîngerea sa împotriva poliţiei.
ÎN DREPT
La 31 decembrie 2009 Guvernul a informat Curtea că a întocmit o declaraţie unilaterală pentru a soluţiona problemele invocate în cerere. Guvernul a recunoscut încălcarea articolului 11 din Convenţie şi s-a obligat să achite reclamantei suma globală de 3000 euro (EUR). Această sumă va fi achitată în termen de trei luni din data notificării deciziei luate de Curte conform articolul 37 § 1 a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neachitării acestei sume în perioada menţionată de trei luni, Guvernul se angajează să achite o dobîndă din momentul expirării perioadei respective, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere, plus trei procente. În continuare a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 din Convenţie.
Prin scrisoarea din 23 martie 2010 reprezentantul reclamantei a reiterat poziţia sa că în prezenta cauză a existat o încălcare a articolului 11. El nu a comentat propunerea Guvernului.
Curtea menţionează că articolul 37 din Convenţie prevede că ea poate în orice stadiu al procedurii decide scoaterea de pe rol a unei cereri, în care circumstanţele permit să se tragă concluziile specificate la lit. (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 din acel articol. Articolul 37 § 1 (c) împuterniceşte Curtea să scoată o cerere de pe rol, în particular:
”pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării
cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede că:
“Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului
garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere”.
De asemenea, Curtea menţionează că în anumite circumstanţe, ea poate scoate cererea de pe rol, sau o parte a ei, în temeiul articolului 37 § 1 (c) din Convenţie pe motivul unei declaraţii unilaterale din partea Guvernului pîrît, chiar dacă reclamantul doreşte examinarea cererii în continuare. În final, Curtea va examina minuţios declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în particular din hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turciei, [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, şi Melnic c. Moldovei, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Ţinînd cont de natura recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului şi de cuantumul compensaţiei propuse de Guvern, care este în concordanţă cu sumele acordate în cauze similare (a se vedea Roşca şi alţii c. Moldovei, nr. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 şi 25235/02, § 49, 27 martie 2008; Russu c. Moldovei, nr. 7413/05, § 32, 13 noiembrie 2008), Curtea consideră că nu mai este justificată examinarea cererii (Articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, în calitate de principii relevante, Tahsin Acar, citat supra, şi Meriakri c. Moldovei ((radierea de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
Curtea menţionează că a specificat într-un număr de cauze natura şi întinderea obligaţiilor Statului pîrît cu referire la libertatea de asociere (a se vedea, printre multe altele, Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2), nr. 25196/04, 2 februarie 2010 şi Hyde Park şi alţii c. Moldovei, nr. 33482/06, 31 Martie 2009).
În lumina circumstanţelor expuse supra, Curtea este convinsă că reglementarea amiabilă s-a întemeiat pe respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi de Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica examinarea în continuare a cererii (articolul 37 § 1 in fine din Convenţie).
Prin urmare, cererea urmează să fie radiată de pe rol.
Deoarece, plîngerea reclamantei se referă la articolul 10 din Convenţie, Curtea consideră că aceasta nu ridică probleme separate de cele invocate în temeiul articolului 11 (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat c. Moldovei nr. 28793/02, § 79, CEDO 2006‑II).
În ceea ce priveşte plîngerile în temeiul articolelor 6 şi 13, Curtea reiterează că Convenţia nu garantează acuzarea şi condamnarea terţei părţi (a se vedea Perez c. Franţei [MC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004‑I). Astfel, aceste plîngeri sunt incompatibile ratione materiae cu prevederile Convenţiei şi urmează a fi respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate
Ţine cont de termenii declaraţiei Guvernului cu referire la plîngerea depusă în temeiul articolului 11 din Convenţie şi de modalităţile de asigurare a conformării cu obligaţiile asumate;
Decide să radieze cererea de pe rol în ceea ce priveşte plîngerea menţionată;
Decide că nu este necesară examinarea separată a plîngerii în temeiul articolului 10 din Convenţie;
Declară restul cererii inadmisibilă.
Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy