Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 12197/08
depusă de Valeriu GABURĂ
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 22 martie 2011 în cadrul unei camere compuse din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Avînd în vedere cererea sus-menţionată depusă la 7 februarie 2008,
Avînd în vedere declaraţiile făcute de guvernul reclamat la 2 iulie 2010 şi 29 octombrie 2010 şi acceptarea de către reclamant al condiţiilor reglementării amiabile a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Valeriu Gabură, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1971 şi care locuieşte în Chişinău. Acesta a fost reprezentat în faţa Curţii de dl V. Zamă, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Reclamantul a activat în calitate de colaborator al poliţiei criminale din or. Hînceşti. În urma autodenunţării făcute de către I.F., la 2 februarie 2007 Procuratura Generală a iniţiat urmărirea penală împotriva a şapte persoane, inclusiv împotriva I.F. şi a reclamantului. Ei au fost bănuiţi de comiterea infracţiunii de sustragere pe ascuns de la diferite persoane a animalelor domestice.
La 7 februarie 2007 reclamantul a fost reţinut, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de însuşire în propoţii deosebit de mari cu cauzarea unor prejudicii considerabile proprietarilor.
La 9 februarie 2007 Judecătoria Rîşcani a admis demersul procurorului de a aplica în privinţa reclamantului măsura preventivă de arest pe un termen de 10 zile. Judecătoria a constatat că:
„[reclamantul] este bănuit de comiterea unei infracţiuni deosebit de grave pentru care legea penală prevede privaţiune de libertate pe un termen mai mare de doi ani, se poate ascunde de organul de urmărire penală, poate împiedica la stabilirea adevărului în procesul penal, poate să influenţeze alte părţi în procesul penal.”
Reclamantul a solicitat de nenumărate ori înlocuirea măsurii preventive de arest cu o altă măsură preventivă. Prin deciziile instanţelor din 15, 21 februarie, cele din 14, 17 martie, 15 mai, 15 iunie, 06 iulie, 11, 20 octombrie, 22 noiembrie şi 20 şi 27 decembrie 2007, instanţele au respins cererile reclamantului şi au prelungit arestul reclamantului, bazîndu-se pe aceleaşi temeiuri anterior invocate.
La data de 5 august 2008, reclamantul a fost condamnat de prima instanţă.
La data de 8 martie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea reclamantului depusă în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei.
La 2 iulie 2010 Curtea a primit de la Guvern declaraţia prin care acesta a informat că este deacord să reglementeze amiabil cauza menţionată. Guvernul a recunoscut că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei deoarece instanţele judecătoreşti naţionale nu au prezentat motive suficiente pentru a dispune prelungiea arestului reclamantului. Ei au considerat că o astfel de recunoaştere acordată poate servi drept satisfacţie echitabilă suficientă pentru reclamant şi a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rolul său.
Conform scrisorii din 29 noiembrie 2010 Guvernul a făcut o nouă declaraţie. Acesta repetat a recunoscut violarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei. Acesta este de acord să plătească reclamantului 3,500 (trei mii cinci sute) euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral şi costuri şi cheltuieli. Acestă sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestor sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade pînă la executare, o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente.
Conform scrisorii din 7 decembrie 2010, recepţionată de Curte la 7 ianuarie 2011, reclamantul a informat Curtea că acceptă condiţiile stabilite de Guvern în declaraţia acestuia şi roagă Curtea să radieze cererea dată de pe rolul său.
ÎN DREPT
Curtea a luat în consideraţie faptul reclamantul a fost deacord cu condiţiile prezentate în declaraţia făcută de Guvern, astfel aceasta poate fi considerată ca o reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile.
Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy