Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 18569/03
depusă de Zinovia GAJIU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 29 ianuarie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Josep Casadevall,
Stanislav Pavlovschi,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 25 aprilie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere declaraţia Guvernului pârât prin care s-a solicitat Curţii scoaterea cererii de pe rol şi răspunsul reclamantului la această declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Zinovia Gajiu, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1951 şi care locuieşte la Drochia. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 21 mai 1999, un camion care aparţinea unei întreprinderi de stat de salubrizare („compania”) a accidentat-o pe fiica reclamantului. Ea a decedat în urma leziunilor cauzate.
Reclamantul a intentat o acţiune judiciară împotriva companiei, solicitând compensaţii pentru prejudiciul material şi moral.
La 24 noiembrie 2000, Judecătoria sectorului Buiucani a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat compania să-i plătească acestuia 11,705 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 1,006 euro (EUR) la acea dată cu titlu de prejudiciu material şi MDL 4,053 (EUR 348) pentru asistenţă judiciară. Ea a respins pretenţia privind compensarea prejudiciului moral. Părţile au depus apel.
La 23 mai 2001, Tribunalul Chişinău a admis în parte apelul reclamantului şi a mărit suma acordată cu titlu de prejudiciu material şi cu titlu de costuri şi cheltuieli la MDL 52,992 (EUR 3,843). Părţile au depus recurs.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel a admis recursul reclamantului şi i-a acordat acestuia, suplimentar la sumele acordate anterior, MDL 150,000 (EUR 12,866) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral.
La o dată nespecificată, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului.
La 20 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis în parte recursul în anulare al Procurorului General şi a casat hotărârile judecătoreşti sus-menţionate. Ea a adoptat o nouă hotărâre judecătorească prin care a acordat reclamantului MDL 100,000 (EUR 6,293) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral, menţinând suma acordată cu titlu de prejudiciu material.
La 11 septembrie şi 2 octombrie 2002, reclamantul a primit suma de MDL 154,582 (EUR 11,635), care i-a fost acordată în temeiul hotărârii judecătoreşti din 20 martie 2002.
Procurorul General a depus un alt recurs în anulare şi a solicitat altă reducere a sumei acordate în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral.
La 28 octombrie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat hotărârile judecătoreşti sus-menţionate. El a adoptat o nouă hotărâre prin care suma compensaţiei pentru prejudiciul material a fost redusă la MDL 42,192 (EUR 3,146) iar pentru prejudiciul moral la MDL 50,000 (EUR 3,730).
Ulterior, compania a intentat o acţiune judiciară împotriva reclamantului pentru recuperarea sumei de MDL 62,389 (EUR 3,993), reprezentând diferenţa între suma primită de reclamant la 11 septembrie şi 2 octombrie 2002 şi suma acordată de către Curtea Supremă la 28 octombrie 2002.
La 4 noiembrie 2003, Judecătoria Buiucani a obligat reclamantul să restituie MDL 62,389 şi a eliberat un titlu executoriu. Ea a mai dispus punerea sechestrului pe casa şi bunurile reclamantului. Reclamantul a contestat această încheiere.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea companiei şi a încetat procesul.
Reclamantul nu a restituit companiei banii.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de casarea de către Curtea Supremă de Justiţie la 20 martie şi 28 octombrie 2002, ca urmare a recursurilor în anulare depuse de Procurorul General, a hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate în favoarea sa.
ÎN DREPT
A. Casarea din 28 octombrie 2002
La 14 iunie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală cu scopul reglementării chestiunilor abordate de această parte a cererii. În continuare, el a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevedea următoarele:
„[Guvernul]:
1. Recunoaşte că, în urma depunerii de către Procurorul General a recursurilor în anulare şi admiterii acestora de către Curtea Supremă de Justiţie, a avut loc o ingerinţă în drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
2. [...] este dispus să plătească dnei Zinovia Gajiu suma de 3,000 (trei mii) euro pentru compensarea prejudiciului material şi moral, precum şi cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Această sumă va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Plata acestei sume va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.”
Reclamantul a solicitat Curţii să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cauzei şi ca pe marginea cauzei să fie pronunţată o hotărâre.
Curtea observă că părţile nu au putut ajunge la o înţelegere privind condiţiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reaminteşte că, conform articolului 38 § 2 al Convenţiei, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidenţiale şi că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală şi nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă. Totuşi, Guvernul a făcut declaraţia la 8 mai 2007 şi aceasta a fost ulterior modificată în afara negocierilor de reglementare amiabilă.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”
Articolul 37 § 1 in fine prevede următoarele:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul şi întinderea obligaţiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea reclamantului şi dreptul beneficiarului hotărârii judecătoreşti la protecţia proprietăţii (a se vedea, printre multe altele, Roşca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; şi Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia a depins de particularităţile specifice ale cauzei.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu sumele acordate de către Curte în cauze similare), Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părţi a cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina celor menţionate mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale nu îi cere să continue examinarea acestei părţi a cererii (articolul 37 § 1 in fine).
B. Casarea din 20 martie 2002
Reclamantul s-a mai plâns de casarea de către Curtea Supremă de Justiţie, la 20 martie 2002, a hotărârii judecătoreşti irevocabile a Curţii de Apel din 25 octombrie 2001.
Curtea reaminteşte că, potrivit articolului 35 § 1 al Convenţiei, ea poate examina doar cererile depuse într-un termen de 6 luni începând cu data deciziei interne „definitive”. Având în vedere că reclamantul a depus pretenţia sa privind casarea din 20 martie 2002 abia la 25 aprilie 2003, rezultă că această parte a cererii a fost depusă după expirarea termenului şi urmează a fi respinsă, potrivit articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
C. Articolul 29 § 3 al Convenţiei
Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, să scoată cererea de pe rolul său în partea ce se referă la casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii judecătoreşti din 20 martie 2002;
Declară restul cererii inadmisibil.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy