Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 11623/05
depusă de Victor GAŞIŢOI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 9 decembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Lech Garlicki, Preşedinte,
Nicolas Bratza,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 18 martie 2008,
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât, prin care se solicită scoaterea cererii de pe rol, şi răspunsul reclamantului la această declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Victor Gaşiţoi, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1956 şi care locuieşte la Bălţi. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl R. Zadoinov, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Ca rezultat al urmăririi penale ilegale a reclamantului, el a intentat o acţiune civilă împotriva Guvernului şi a solicitat compensarea prejudiciului moral.
Printr-o hotărâre definitivă din 18 aprilie 2001, Judecătoria Bălţi a obligat Ministerul Afacerilor Interne să plătească reclamantului 1,800 lei moldoveneşti (MDL) (159 euro (EUR)).
Hotărârea nu a fost executată nici până în prezent.
PRETENŢII
Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 18 aprilie 2001, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască într-un termen rezonabil asupra drepturilor sale cu caracter civil, precum şi dreptul său de acces la justiţie.
ÎN DREPT
La 24 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevede următoarele:
„[Guvernul]:
1. Recunoaşte că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 18 aprilie 2001.
2. [...] este gata să plătească [dlui Victor Gaşiţoi] suma de 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli.
Reclamantul a solicitat Curţii să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el consideră suma propusă de Guvern insuficientă. În special, el a pretins că prejudiciul material ar trebui să constituie EUR 729, prejudiciul moral - EUR 2,500 iar costurile şi cheltuielile - EUR 2,500.
Curtea observă că părţile nu au putut ajunge la o înţelegere privind condiţiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reaminteşte că, conform articolului 38 § 2 al Convenţiei, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidenţiale şi că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală şi nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă. Totuşi, această declaraţie a fost făcută de Guvern în afara negocierilor de reglementare amiabilă.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede următoarele:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul şi întinderea obligaţiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte obligaţia de a executa hotărârile judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracts); Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia a depins de particularităţile specifice ale cauzei.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu sumele acordate de către Curte în cauze similare), Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
Potrivit practicii standard în acest domeniu, suma despăgubirii, scutită de orice taxe care pot fi percepute, va fi plătită reclamantului în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea acestei decizii. În cazul neplăţii acestei sume în această perioadă de timp, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de întârziere, la care vor fi adăugate trei procente.
În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy