Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 24246/05
depusă de Elena GLAVCEV
împotriva Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 27 ianuarie 2009, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 20 iunie 2005,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Elena Glavcev, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1959 şi care locuieşte în Comrat. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Reclamantul este un profesor şcolar şi este angajat formal în cadrul unei subdiviziuni locale a Ministerului Educaţiei. Ca urmare a unui accident rutier ce a avut loc în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, reclamantul şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă. Deoarece angajatorul a refuzat să-i plătească compensaţii în conformitate cu legislaţia muncii, el a iniţiat proceduri judiciare civile împotriva acestuia.
Printr-o decizie irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 9 februarie 2005, acţiunea reclamantului a fost admisă iar angajatorul acestuia a fost obligat să-i plătească lui 32,199 lei moldoveneşti (MDL) (2,301 euro (EUR) la acea dată).
Reclamantul a obţinut titlul executoriu şi a solicitat formal executarea hotărârii. Hotărârea judecătorească a fost executată la 21 iulie 2005.
Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea sa, iar Curtea a aflat despre acest fapt abia din observaţiile Guvernului.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 9 februarie 2005.
ÎN DREPT
Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 9 februarie 2005. El a invocat articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Aceste articole, în partea lor relevantă, prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ...”
În observaţiile sale, Guvernul a prezentat Curţii o copie a dispoziţiei care confirma plata în favoarea reclamantului a sumei indicate în hotărârea judecătorească din 9 februarie 2005. El a susţinut că, deoarece hotărârea judecătorească a fost executată, reclamantul nu poate pretinde că este victimă a violării Convenţiei.
Reclamantul a susţinut că executarea nu a fost efectuată într-un termen rezonabil.
Curtea notează că hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea reclamantului a devenit executorie la 9 februarie 2005 şi a fost executată la 21 iulie 2005, adică şase luni mai târziu. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la acest subiect (a se vedea, spre exemplu, Timofeyev v. Russia, nr. 58263/00, § 37, 23 octombrie 2003) şi faptul că hotărârea judecătorească a fost în întregime executată de către pârât într-o perioadă relativ scurtă, Curtea constată că aceasta a fost executată într-un „termen rezonabil”. Din acest motiv, Curtea constată că cererea nu relevă vreo aparenţă de violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei sau a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (a se vedea, spre exemplu, Osoian v. Moldova (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006).
Prin urmare, această cerere urmează a fi respinsă, ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy