Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 21118/03
depusă de Vladimir GROSU şi Alţii
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 13 martie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlL. Garlicki,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători[1],
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 3 aprilie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamanţi,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, Vladimir, Aurelia, Sergiu, Rodica şi Lucia Grosu, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au născut în 1975, 1950, 1973, 1975 şi, respectiv, în 1972 şi care locuiesc în Chişinău. Ei au fost reprezentaţi în faţa Curţii de dl E. Osmochescu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Pârlog.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Dl Dumitru Grosu este soţul celui de-al doilea reclamant, tatăl primului şi celui de-al treilea reclamanţi şi socrul celui de-al patrulea şi al cincilea reclamanţi. El a lucrat în calitate de judecător timp de douăzeci şi nouă de ani. În anul 1999, el a demisionat din cauza unei boli grave.
Potrivit reclamanţilor, articolul 33 alin. 2 (b) al Legii nr. 544-XIII prevedea la acea perioadă plata compensaţiilor familiei unui judecător în caz de boală a acestuia din urmă.
Prin urmare, reclamanţii s-au adresat Ministerului Finanţelor pentru compensaţii. Ministerul Finanţelor a refuzat să plătească compensaţii pe motiv că el nu avea bani prevăzuţi pentru acest scop.
În anul 2001, reclamanţii au intentat o acţiune civilă împotriva Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Justiţiei. În acele proceduri, ei au fost reclamanţi, iar Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei au fost pârâţi.
La 27 februarie 2001, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamanţilor şi a indicat Ministerului Finanţelor să-i plătească dlui Dumitru Grosu 257,874.15 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a aproximativ 22,466 euro (EUR) la acea dată).
Ministerul Finanţelor a depus apel împotriva acelei hotărâri judecătoreşti, însă apelul a fost respins la 13 iunie 2001 de către Tribunalul Chişinău.
La 11 aprilie 2002, Curtea de Apel a respins recursul depus de Ministerul Finanţelor, iar hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 27 februarie 2001 a devenit irevocabilă şi executorie.
În septembrie 2002, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare la hotărârile Judecătoriei sectorului Centru din 27 februarie 2001, a Tribunalului Chişinău din 13 iunie 2001 şi a Curţii de Apel din 11 aprilie 2002.
La 9 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat toate hotărârile judecătoreşti pe motiv că nu exista o legătură cauzală între boala lui Dumitru Grosu şi lucrul său în calitate de judecător. Prin aceeaşi decizie, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât în favoarea Ministerului Finanţelor şi a respins acţiunea reclamanţilor.
După comunicarea acestei cauze de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procuraturii Generale să depună la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire a deciziei acesteia din 9 octombrie 2002. La 6 mai 2004, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al Codului de procedură civilă.
La 6 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat toate hotărârile judecătoreşti anterioare şi a dispus rejudecarea cauzei.
Rejudecarea cauzei s-a sfârşit cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 4 mai 2005, prin care acţiunea reclamanţilor a fost respinsă.
La 14 martie 2006, primul reclamant a depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 4 mai 2005.
La 22 martie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire depusă de primul reclamant, a casat toate hotărârile judecătoreşti pronunţate după 11 aprilie 2002 şi a încetat procedura în recurs în anulare. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanţilor garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a redeschiderii procedurilor care s-a sfârşit cu decizia judecătorească irevocabilă din 11 aprilie 2002. Ea a acordat reclamanţilor MDL 168,477 (EUR 10,671) cu titlu de dobândă pentru imposibilitatea de a folosi banii, EUR 9,500 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
PRETENŢII
Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile din 27 februarie 2001 ca urmare a recursului în anulare al Procurorului General.
ÎN DREPT
Articolul 37 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
(a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
(b) litigiul a fost rezolvat; ...”
Articolul 43 al Regulamentului Curţii, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea unei cauze de pe rol în condiţiile art. 37 al Convenţiei. ...”
La 3 mai 2006, reclamanţii au informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârşit cu încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 22 martie 2006. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie le-a acordat compensaţii cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi cu titlu de costuri şi cheltuieli, ei au cerut Curţii să radieze cererea de pe rol.
La 26 iunie 2006, Guvernul a informat Curtea că reclamanţilor le-au fost plătite toate sumele indicate în încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 22 martie 2006 şi suma de bază indicată în hotărârea judecătorească din 27 februarie 2001. De asemenea, el a trimis Curţii chitanţele relevante, care confirmau plăţile. El a cerut Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenţiei.
Având în vedere articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei, Curtea constată că reclamanţii nu mai doresc să-şi menţină cererea, deoarece litigiul a fost rezolvat. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1 in fine, Curtea nu găseşte circumstanţe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale care ar cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi ea urmează să fie radiată de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
T.L. EarlyNicolas Bratza Grefier Preşedinte
[1] Judecătorul Pavlovschi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, s-a abţinut de la examinarea cauzei (articolul 28 al Regulamentului Curţii) după ce aceasta a fost comunicată Guvernului. La 12 martie 2007, Guvernul, în temeiul articolului 29 § 1 (a) al Regulamentului Curţii, a informat Curtea că el este de acord să fie numit în locul acestui judecător un alt judecător ales şi a lăsat alegerea judecătorului care urma să fie numit la discreţia Preşedintelui Camerei. La aceeaşi dată, Preşedintele l-a numit pe judecătorul Šikuta să participe la examinarea cauzei.
Full & Egal Universal Law Academy