Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIUNEA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 42565/09
Vitalie GROSUL
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a treia), statuînd la 4 februarie 2014 într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Președinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
și Santiago Quesada, Grefier al Secțiunii,
Ținînd cont de cererea menționată, depusă la 24 iulie 2009,
Ținînd cont de observațiile prezentate de Guvernul pîrît și cele prezentate în răspuns de către reclamant,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul, dl Vitalie Grosul, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1953 și locuiește în Chișinău. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dna A. Botnaru, avocat care își desfășoară activitatea în Chişinău.
2. Guvernul Republicii Moldova (« Guvernul ») a fost reprezentat de Agentul său, dl L. Apostol, din cadrul Ministerului Justiției.
A. Circumstanțele cauzei
3. Circumstanțele cauzei prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
4. La 26 aprilie 2000 reclamantul s-a adresat cu o cerere la Judecătoria s. Botanica, prin care a solicitat încasarea unei datorii de la P.E. La 18 mai 2000 cererea reclamantului a fost admisă. La 5 iunie 2000 executorul judecătoresc a inițiat o procedură de sechestrare a imobilului și a solicitat instanței de judecată că o jumătate din apartamentul lui P.E. să fie transferat în proprietatea reclamantului. La 14 iulie 2000 printr-o încheiere, instanța de fond a admis demersul executorului judecătoresc. În lipsa contestării, hotărîrile judecătorești menționate au intrat în vigoare.
5. La 13 februarie 2002 reclamantul a vîndut jumătate din apartament unui terț R. În 2010 P.E. a contestat în instanța de judecată validitatea vînzării, rezultatul acestei proceduri este necunoscut.
6. La 29 aprilie 2008 P.E. a depus o cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei s. Botanica din 18 mai 2000. La 2 iulie 2008 Curtea de Apel Chișinău a constatat că P.E. nu a fost citat în mod corespunzător și nu a fost prezent în fața instanței de fond, motiv pentru care a admis cererea cu privire la împiedicarea realizării dreptului său la apărare, a casat hotărîrea și a restituit cauza la rejudecare.
7. La 12 octombrie 2008 P.E. a solicitat revizuirea încheierii din 14 iulie 2000. La 27 ianuarie 2009 Curtea de Apel a decis că ținînd cont de faptul că la 2 iulie 2008, judecătorii au casat hotărîrea prin care se recunoștea dreptul de creanță în privința lui P.E., revizuirea hotărîrii din 14 iulie 2000 era necesară. Instanța de judecată a casat încheierea din 14 iulie 2000 și a anulat ordonanța de sechestru a imobilului emisă de executorul judecătoresc în favoarea reclamantului.
8. Urmare a ultimelor informații furnizate de părți, procesul referitor la datoria lui P.E. către reclamant se află pe rolul instanțelor judecătorești naționale.
B. Drept intern pertinent
Codul de procedură civilă
9. Potrivit articolului 388 din Codul de procedură civilă a Republicii Moldova – « CPC ») în vigoare din 12 iunie 2003, hotărîrea instanței de fond trebuie să fie casată, dacă cauza a fost judecată în lipsa unei părți la proces și dacă partea nu a fost informată despre ora, data și locul ședinței de judecată.
10. Motivele care pot justifica revizuirea unei hotărîri irevocabile sunt prevăzute de 449 din CPC. Articolul prevede că revizuirea poate fi solicitată dacă hotărîrea instanței de judecată sau a unei alte autorități, care a servit temei pentru adoptarea hotărîrii contestate, a fost anulată sau modificată.
PLÎNGERI
11. Invocînd articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plînge de violarea dreptului său la un proces echitabil din motivul anulării hotărîrilor judecătorești irevocabile care erau pronunțate în favoarea lui.
12. Invocînd articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, reclamantul se plînge de asemenea de violarea dreptului său de proprietate.
13. Invocînd articolul 13 din Convenție, reclamantul se plînge de asemenea de lipsa unui mecanism de reparare pentru consecințele suportate urmare a admiterii cererii de revizuire a hotărîrii judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa.
ÎN DREPT
A. Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolul 6 § 1 din Convenție
14. Reclamantul se plînge că la 2 iulie 2008, Curtea de Apel a admis fără nicio justificare cererea de apel depusă tardiv de către partea adversă cu privire la revizuirea hotărîrii irevocabile din 18 mai 2000. Reclamantul afirmă de asemenea că motivele reținute de Curtea de Apel în decizia sa din 27 ianuarie 2009 nu justifică revizuirea hotărîrii irevocabile din 14 iulie 2000 pronunțată în favoarea sa. Reclamantul invocă în acest sens articolul 6 § 1 din Convenție.
15. Părțile pertinente ale acestui articol prevăd următoarele:
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de către o instanţă (...) care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
16. Guvernul pîrît susține că Curtea de Apel a avut dreptul să admită cererea de revizuire a hotărîrii din 14 iulie 2000 pentru a asigura o bună administrare a justiției, iar în caz contrar ar fi existat 2 hotărîri judecătorești irevocabile contradictorii.
17. Guvernul, de asemenea, invocă lipsa statutului de victimă al reclamantului, care a vîndut bunul în litigiu lui R.
18. Reclamantul a răspuns la argumentele invocate de Guvern reiterînd plîngerile formulate în cererea sa inițială.
19. Curtea menționează că P.E. a înaintat o acțiune cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare din 13 februarie 2002. În cazul în care această acțiune ar avea un rezultat pozitiv, R. ar putea să se adreseze către reclamant solicitîndu-i rambursarea sumei achitate pentru cumpărarea bunului în litigiu.
20. Curtea constată că hotărîrea irevocabilă din 2 iulie 2008 a fost contestată în fața ei abia la 24 iulie 2009 în afara termenului de 6 luni, din acest motiv această plîngere trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
21. Curtea menționează că revizuirea efectuată prin hotărîrea din 27 ianuarie 2009 a fost consecința logică a deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 iulie 2008. Ținînd cont că Curtea de Apel Chișinău a casat hotărîrea care recunoștea reclamantului dreptul de creanță față de P.E., revizuirea hotărîrii din 14 iulie 2000 se impunea pentru aigurarea unei bune administrări a justiției. În consecință, hotărîrea din 14 iulie 2000 a transferat dreptul de proprietate al reclamantului la ½ din imobilul care aparținea lui P.E., acest transfer rezulta din creanța reclamantului față de P.E. Din moment ce Curtea de Apel a casat hotărîrea prin care reclamantului i se recunoștea dreptul de creanță, dreptul său de proprietate asupra apartamentului în litigiu nu mai avea un temei legal.
22. În aceste condiții, Curtea estimează că procedura de revizuire, care s-a încheiat prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2009, a fost efectuată în conformitate cu prevederile interne pertinente, fără a fi arbitrară și au fost aplicate într-un mod compatibil cu articolul 6 § 1 din Convenție, permițînd asigurarea unei bune administrări a justiției (a se vedea a contrario Oferta Plus SRL c. Republicii Moldova, no 14385/04, §§ 104 - 107 și 112 - 115, 19 decembrie 2006 ; Eugenia și Doina Duca c. Republicii Moldova, no 75/07, §§ 40 - 42 ; Istrate c. Republicii Moldova, no 53773/00, §§ 46 - 61, 13 juin 2006 ; Lenskaïa c. Rusiei, no 28730/03, §§ 30-35, 29 ianuarie 2009).
23. Rezultă că acest capăt de cerere urmează să fie respins fiind vădit nefondat în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
B. Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție
24. Reclamantul susține că în temeiul ambelor hotărîri pronunțate în favoarea sa, el dispunea de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, și anume dreptul de proprietate asupra ½ din apartamentul litigios. Reclamantul afirmă că ingerința în dreptul său garantat de acest articol, care rezultă din casarea hotărîrilor, nu a fost justificată.
25. Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, în partea sa pertinentă, prevede:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) »
26. Guvernul combate cele invocate de reclamant. El consideră că reclamantul nu poate pretinde mai mult că este victimă în sensul acestui articol al Convenției, deoarece nu mai este proprietar al bunului.
27. Curtea menționează că decizia din 2 iulie 2008 prin care judecătorii Curții de Apel Chișinău au înlăturat încălcarea și au casat hotărîrea din 18 mai 2000, nu a fost contestată în fața Curții în termenul de 6 luni (§ 20 supra). În consecință, plîngerile reclamantului care se referă la acest capăt de cerere urmează să fie respinse în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
28. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia revizuirii pronunțată la 27 ianuarie 2009, Curtea poate numai să se refere la concluziile pe care le-a formulat cu privire la articolul 6 § 1 din Convenție (§ 21 și 22 supra).
29. Ținînd cont de cele menționate și admițînd că a existat o ingerință din partea Statului în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale, Curtea constată că modul în care s-a desfășurat și rezultatul procedurii litigioase nu a încălcat articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție.
30. Rezultă că această plîngere este de asemenea vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.
C. Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 13 din Convenție
31. Reclamantul consideră că dreptul intern nu prevedea la momentul faptelor un mecanism de reparație pentru violarea suportată urmare a revizuirii unei hotărîri irevocabile pronunțate în favoarea lui.
32. Articolul 13 prevede:
« Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale (...) »
33. Curtea consideră că ținînd cont de concluziile la care a ajuns în privința articolului 6 § 1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, plîngerea formulată în privința articolului 13 din Convenție urmează de asemenea să fie respinsă fiind vădit nefondată (cf. Powell și Rayner c. Regatului Unit, 21 februarie 1990, § 46, seria A no 172).
Din aceste motive, Curtea în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreședinte
Full & Egal Universal Law Academy