Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 28412/03
depusă de Rodica GURANDA
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 20 martie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 15 aprilie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere scrisoarea reclamanţilor din 26 februarie 2007,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, dra Rodica Guranda şi dna Pelaghia Guranda, sunt doi cetăţeni ai Republicii Moldova care s-au născut în 1981 şi, respectiv, în 1948 şi care locuiesc în Chişinău. Reclamanţii au fost reprezentaţi în faţa Curţii de dra Natalia Mardari, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamanţii sunt fiica şi soţia defunctului Alexandru Guranda, care a fost judecător la Tribunalul Chişinău. El a decedat în ianuarie 2001.
După decesul său, reclamanţii s-au adresat Ministerului Finanţelor pentru o indemnizaţie în mărime de 238,486 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 20,771 euro (EUR) la acea perioadă), aşa cum prevede Legea cu privire la statutul judecătorului. Deoarece ministerul a refuzat să le îndeplinească cererea, reclamanţii au intentat o acţiune împotriva acestuia, solicitând plata indemnizaţiei.
La 8 noiembrie 2001, Judecătoria sectorului Buiucani a hotărât în favoarea reclamanţilor şi le-a acordat întreaga sumă pretinsă.
La 12 februarie şi 16 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău şi, respectiv, Curtea de Apel au respins apelul şi, respectiv, recursul ministerului. Decizia Curţii de Apel a devenit irevocabilă şi executorie.
La o dată nespecificată, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile, ministerul a executat-o parţial şi le-a plătit reclamanţilor MDL 185,322 (EUR 16,092 în acea perioadă).
Ca urmare a cererii Ministerului Finanţelor, la 16 septembrie 2002, Procurorul General a depus recurs în anulare la decizia irevocabilă din 16 aprilie 2002.
La 16 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat decizia judecătorească irevocabilă în favoarea reclamanţilor. Deşi Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea reclamanţilor, ea a menţionat în decizia sa că suma care a fost deja plătită reclamanţilor nu urmează a fi restituită.
După comunicarea cauzei de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procurorului General să depună o cerere la Curtea Supremă de Justiţie în vederea casării deciziei acesteia din 16 octombrie 2002 şi să înceteze procedura în recurs în anulare. El a considerat că casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea reclamanţilor în urma recursului în anulare a constituit o încălcare a drepturilor lor garantate de Convenţie.
La o dată nespecificată în anul 2005, Procurorul General s-a conformat cererii Agentului Guvernamental şi a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al Codului de procedură civilă. Printr-o decizie din 16 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat decizia sa din 16 octombrie 2002 şi a încetat procedura în recurs în anulare.
La 15 februarie 2007, reclamanţii au depus o cerere la Curtea Supremă de Justiţie, cerând adoptarea unei decizii judecătoreşti suplimentare la cea din 16 noiembrie 2005. În special, ei au cerut plata compensaţiilor pentru pretinsa încălcare a drepturilor lor garantate de Convenţie.
La 21 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea lor şi a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamanţilor garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării deciziei irevocabile a Curţii de Apel din 16 aprilie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie le-a acordat MDL 38,455.76 (EUR 2,302.74 la acea dată) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilităţii lor de a-şi folosi banii, EUR 4,400 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 804 cu titlu de costuri şi cheltuieli, inclusiv onorariul reprezentantului reclamanţilor în faţa Curţii.
PRETENŢII
Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile din 16 aprilie 2002, ca urmare a recursului în anulare al Procurorului General. De asemenea, ei s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1, că în decizia sa din 16 octombrie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a comis numeroase erori la aprecierea faptelor cauzei.
ÎN DREPT
Articolul 37 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
(a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
(b) litigiul a fost rezolvat; ...”
Articolul 43 al Regulamentului Curţii, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea unei cauze de pe rol în condiţiile art. 37 al Convenţiei. ...”
La 26 februarie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârşit cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 februarie 2007. Guvernul a considerat că, deoarece reclamanţilor le-a fost acordată o reparaţie adecvată, ei nu mai puteau pretinde că sunt „victime”. El a cerut Curţii să respingă pretenţiile reclamanţilor ca fiind vădit nefondate în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
La 26 februarie 2007, şi reclamanţii au informat Curtea despre rezultatul procedurilor, care s-au sfârşit cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 februarie 2007. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie le-a acordat o reparaţie adecvată pentru violarea Convenţiei, ei au cerut Curţii să scoată cererea de pe rol.
Având în vedere articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi faptul că reclamanţilor le-a fost acordată o reparaţie adecvată de către instanţele de judecată naţionale, Curtea notează că ei nu mai doresc să-şi menţină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1 in fine, Curtea nu găseşte circumstanţe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale care ar cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi articolul 43 al Regulamentului Curţii). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi ea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
T.L. EarlyNicolas Bratza Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy