Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 34169/04
depusă de Constantin HANGANU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 22 aprilie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Stanislav Pavlovschi,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 23 august 2004,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Constantin Hanganu, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1941 şi care locuieşte la Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu, şi de dna Lilia Grimalschi, şef al Direcţiei agent guvernamental.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare de 100 lei moldoveneşti (MDL) (24 dolari SUA (USD) în acea perioadă).
În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.
La 11 octombrie 2001, reclamantul a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie şi obligarea companiei să se conformeze contractului din anul 1994.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat ASITO să-i plătească acestuia restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.
La 14 decembrie 2001, în cadrul altor proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiţie un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privinţa contractelor şi stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanţele de judecată.
La 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflaţia şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.
Ulterior, în septembrie 2002, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994. ASITO a invocat argumentele menţionate în hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 26 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât în favoarea companiei ASITO şi a dispus rezilierea contractului încheiat în anul 1994.
La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea sa anterioară, constatând inter alia că ASITO nu putea invoca criza economică, inflaţia şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.
Ca urmare a comunicării acestei cauze de către Curte, Agentul guvernamental a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie cu scopul casării hotărârii acesteia din 26 mai 2004. La 30 noiembrie 2007, Procurorul General s-a conformat cererii agentului guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 § 1 (j) al Codului de procedură civilă, susţinând că, prin rezilierea contractului din anul 1994, a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenţie similară celei care a avut loc în cauza Macovei and Others v. Moldova (nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, 25 aprilie 2006).
Printr-o hotărâre judecătorească din 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat hotărârea sa din 26 mai 2004 şi a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiţie.
La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o nouă hotărâre în cadrul procedurilor iniţiate de ASITO în septembrie 2002 prin care a respins acţiunea. Bazându-se pe hotărârea Macovei and Others (citată mai sus), Curtea Supremă de Justiţie a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, ca rezultat al lipsirii de efecte a deciziei Tribunalului Chişinău din 9 aprilie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie a acordat reclamantului 850 euro (EUR) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul material, reprezentând restanţele la pensia acestuia, EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 40 cu titlu de costuri şi cheltuieli. De asemenea, în hotărârea judecătorească se menţiona că contractul din anul 1994 era valid şi că părţile erau obligate să respecte prevederile acestuia.
B. Dreptul intern relevant
Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Macovei and Others, citată mai sus, §§ 16-18.
Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:
Articolul 449: Temeiurile declarării revizuirii
„Revizuirea se declară în cazul în care:
...
j) Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Agentul guvernamental, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului a iniţiat o procedură amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova, care consideră că prin hotărîrea instanţei s-a încălcat grav un drept prevăzut de Constituţia Republicii Moldova sau de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale;
k) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, precum şi faptul că persoana interesată poate obţine, potrivit legii naţionale, o despăgubire, cel puţin parţială, prin anularea hotărîrii pronunţate de o judecată din ţară.”
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în substanţă, de violarea principiului securităţii raporturilor juridice garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei. El a susţinut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată în favoarea sa; totuşi, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002, când instanţele judecătoreşti au admis acţiunea companiei ASITO intentată împotriva sa şi au dispus rezilierea contractului.
Reclamantul a mai pretins că dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (şi anume dreptul lui la pensie), a fost încălcat de către stat, în special prin hotărârile instanţelor judecătoreşti care au reziliat contractul său de pensie viageră.
În continuare, el a susţinut că drepturile sale procedurale, garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei, au fost încălcate în cadrul procedurilor de reziliere a contractului de pensie viageră iniţiate de ASITO după hotărârea Plenului din 11 martie 2002.
ÎN DREPT
Articolul 37 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
(a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
(b) litigiul a fost rezolvat; ...”
Articolul 43 § 1 a1 Regulamentului Curţii, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea unei cauze de pe rol în condiţiile art. 37 al Convenţiei.”
La 26 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantului i-a fost acordată o redresare adecvată şi a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
La 27 decembrie 2007, reclamantul de asemenea a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. Deoarece Curtea Supremă i-a acordat o redresare adecvată pentru violarea Convenţiei, el a cerut Curţii să scoată cererea de pe rol.
Având în vedere articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi faptul că situaţia reclamantului a fost rezolvată de către instanţele judecătoreşti naţionale, Curtea constată că acesta nu mai doreşte să-şi menţină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1 in fine, Curtea nu constată existenţa circumstanţelor speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi articolul 43 al Regulamentului Curţii). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează să fie scoasă de pe rolul Curţii.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy