Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 12 noiembrie 2008.Shaker di L. Laudato & C. Sas împotriva Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.Cauza T-7/04.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

12 noiembrie 2008 ( *1 )

„Marcă comunitară — Procedură de opoziție — Cerere de înregistrare a mărcii figurative comunitare Limoncello della Costiera Amalfitana shaker — Marcă națională verbală anterioară LIMONCHELO — Motiv relativ de refuz — Risc de confuzie — Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 — Recurs — Trimitere de către Curte spre rejudecare”

În cauza T-7/04,

Shaker di L. Laudato & C. Sas, cu sediul în Vietri sul Mare (Italia), reprezentată de F. Sciaudone, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnii O. Montalto și P. Bullock, în calitate de agenți,

pârât,

cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI fiind

Limiñana y Botella, SL, cu sediul în Monforte del Cid (Spania),

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 24 octombrie 2003 (cauza R 933/2002-2) privind o procedură de opoziție între Limiñana y Botella, SL și Shaker di L. Laudato & C. Sas,

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera întâi),

compus din doamna V. Tiili (raportor), președinte, domnul F. Dehousse și doamna I. Wiszniewska-Białecka, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 iunie 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

Istoricul cauzei

1

La 20 octombrie 1999, reclamanta, Shaker di L. Laudato & C. Sas, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat.

2

Marca solicitată este semnul figurativ reprodus în cele ce urmează, care, potrivit descrierii din cerere, cuprinde culorile albastru, bleu, galben, roșu și alb:

3

Ca urmare a unei intervenții a OAPI din data de 23 noiembrie 1999 și a retragerii unei clase, produsele pentru care s-a solicitat înregistrarea mărcii fac parte din clasele 29 și 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și, ca urmare a unei limitări, corespund descrierii următoare pentru fiecare dintre aceste clase:

—

clasa 29: „jeleuri, marmelade, dulcețuri”;

—

clasa 33: „lichior de lămâie provenit de pe coasta Amalfi”.

4

Cererea menționată a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 30/2000 din 17 aprilie 2000.

5

La 1 iunie 2000, oponenta, Limiñana y Botella, SL, a formulat opoziție în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 împotriva înregistrării mărcii solicitate. Opoziția era întemeiată pe înregistrarea în Spania sub nr. 2 020 372, solicitată la 27 martie 1996, a mărcii verbale LIMONCHELO, care desemna produse din clasa 33 („Vinuri, băuturi spirtoase și lichioruri”).

6

Opoziția avea în vedere o parte din produsele menționate în cererea de înregistrare ca marcă comunitară, respectiv produsele din clasa 33. Aceasta se întemeia pe toate produsele vizate prin marca anterioară.

7

Motivul invocat în sprijinul opoziției era cel avut în vedere la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

8

Prin Decizia din 9 septembrie 2002, divizia de opoziție a admis opoziția. Aceasta a considerat că există un risc de confuzie pe teritoriul spaniol, ținând seama de identitatea produselor respective și de asemănarea vizuală și fonetică dintre mărcile aflate în conflict.

9

La 7 noiembrie 2002, reclamanta a introdus recurs la OAPI, în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94, împotriva deciziei diviziei de opoziție.

10

Prin Decizia din 24 octombrie 2003 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a respins recursul. Aceasta a considerat că, ținând seama de asemănarea dintre mărcile aflate în conflict și de concordanța produselor respective, exista un risc de confuzie sau de asociere a originii comerciale a acestora din partea consumatorilor spanioli.

Procedura în fața Tribunalului și a Curții

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 ianuarie 2004, reclamanta a introdus o acțiune în anularea deciziei atacate, invocând, în primul rând, încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, în al doilea rând, un abuz de putere și, în al treilea rând, încălcarea obligației de motivare.

12

Prin Hotărârea din 15 iunie 2005, Shaker/OAPI – Limiñana y Botella (Limoncello della Costiera Amalfitana shaker) (T-7/04, Rec., p. II-2305, denumită în continuare „hotărârea Tribunalului”), Tribunalul a admis cererea reclamantei și a anulat decizia atacată.

13

În această hotărâre, Tribunalul a constatat mai întâi identitatea produselor și, în continuare, a procedat la compararea mărcilor în cauză. Tribunalul a constatat că reprezentarea farfuriei rotunde decorate cu lămâi era componenta dominantă a mărcii solicitate (punctul 59 din hotărârea Tribunalului). Tribunalul a estimat că elementele verbale ale acestei mărci nu erau dominante pe plan vizual și, în consecință, că nu era necesar să se analizeze caracteristicile fonetice sau conceptuale ale acestor elemente (punctele 60-64 din hotărârea Tribunalului).

14

Potrivit Tribunalului, predominanța reprezentării figurative a unei farfurii rotunde decorate cu lămâi față de celelalte elemente ale mărcii solicitate împiedică orice risc de confuzie întemeiat pe existența unor similitudini vizuale, fonetice sau conceptuale ale termenilor „limonchelo” și „limoncello” care figurează în mărcile în cauză (punctul 66 din hotărârea Tribunalului). Tribunalul a constatat de asemenea că predominanța componentei figurative pe care o constituie farfuria rotundă decorată cu lămâi din marca solicitată, în cauză, lasă aprecierea elementelor distinctive ale mărcii anterioare fără nicio incidență în ce privește aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, dat fiind că această predominanță a unei farfurii rotunde decorate cu lămâi împiedică orice risc de confuzie cu marca anterioară (punctul 68 din hotărârea Tribunalului).

15

Prin urmare, Tribunalul a considerat că, în pofida identității produselor vizate, gradul de similitudine între mărcile în discuție nu este suficient de ridicat pentru a da naștere unui risc de confuzie (punctul 69 din hotărârea Tribunalului). În consecință, Tribunalul a admis primul motiv, a statuat că nu mai era necesar să examineze celelalte motive și a anulat decizia atacată.

16

Prin cererea introdusă la grefa Curții la 9 septembrie 2005, OAPI a formulat recurs prin care solicita Curții anularea hotărârii Tribunalului. În susținerea recursului, OAPI a invocat două motive, însă a renunțat la al doilea în cursul procedurii în fața Curții, în urma unei rectificări efectuate de Tribunal prin Ordonanța din 12 ianuarie 2006. Motivul menținut de OAPI în cadrul recursului este întemeiat pe greșita interpretare și aplicare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

17

Prin Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker (C-334/05 P, Rep., p. I-4529, denumită în continuare „hotărârea Curții” sau „Hotărârea OAPI/Shaker”), Curtea a anulat hotărârea Tribunalului, a trimis cauza către acesta și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

18

În hotărârea sa, Curtea a precizat, printre altele:

„37

În speță, la punctul 49 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat jurisprudența […] potrivit căreia aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de semnele în cauză.

38

Cu toate acestea, la punctul 54 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat că, dacă marca solicitată este o marcă complexă cu caracter vizual, aprecierea de ansamblu a acestei mărci, precum și determinarea unui eventual element dominant al acesteia trebuie să aibă loc pe baza unei analize vizuale. Tribunalul a adăugat că, într-o astfel de ipoteză, numai în măsura în care un eventual element dominant cuprinde aspecte semantice non vizuale, ar trebui, eventual, să se efectueze o comparație între acest element, pe de o parte, și marca anterioară, pe de altă parte, luând în considerare și celelalte aspecte semantice, ca de exemplu, aspecte fonetice sau concepte abstracte pertinente.

39

Pornind de la aceste considerații, în cadrul analizei semnelor în cauză, Tribunalul a considerat mai întâi că marca a cărei înregistrare se solicită cuprinde un element dominant pe care îl constituie reprezentarea unei farfurii rotunde decorate cu lămâi. În continuare, la punctele 62-64 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus că nu era necesar să analizeze caracteristicile fonetice sau conceptuale ale celorlalte elemente ale acestei mărci. În sfârșit, la punctul 66 din aceeași hotărâre, Tribunalul a concluzionat că predominanța reprezentării figurative a unei farfurii rotunde decorate cu lămâi față de celelalte elemente ale mărcii respective împiedică orice risc de confuzie întemeiat pe existența unor similitudini vizuale, fonetice sau conceptuale între termenii «limonchelo» și «limoncello», care figurează în mărcile în cauză.

40

Or, procedând astfel, Tribunalul nu a făcut o apreciere globală a riscului de confuzie a mărcilor în cauză.

41

Într-adevăr, trebuie subliniat că, potrivit jurisprudenței Curții, în cadrul examinării existenței riscului de confuzie, aprecierea similitudinii între două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele […]

42

[…] aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile.

43

Rezultă că Tribunalul a aplicat în mod greșit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

44

În aceste condiții, este întemeiată susținerea OAPI potrivit căreia hotărârea atacată este viciată de o eroare de drept.”

Procedura și concluziile părților ulterioare trimiterii

19

Prin scrisoarea din 19 iunie 2007, grefa Tribunalului a solicitat părților ca, în termen de două luni de la comunicarea hotărârii Curții, să își prezinte observațiile scrise, în conformitate cu articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, privind măsurile care trebuie luate în urma hotărârii respective, în cadrul prezentei proceduri.

20

Reclamanta și OAPI și-au depus observațiile la grefa Tribunalului în termenul stabilit, respectiv la 3 și la 31 iulie 2007. Persoana care a formulat opoziția nu a depus observații în termenul stabilit.

21

În observațiile sale, reclamanta solicită Tribunalului:

—

anularea deciziei atacate și modificarea acesteia, cu respingerea opoziției;

—

obligarea OAPI la plata în întregime a cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului și a Curții.

22

În observațiile sale, OAPI solicită Tribunalului:

—

cu titlu principal, respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului și a Curții;

—

cu titlu subsidiar, în cazul în care OAPI cade în pretenții cu privire la fond, și ținând seama de faptul că recursul acesteia a fost admis de către Curte, să dispună împărțirea cheltuielilor de judecată între părți sau suportarea propriilor cheltuieli de judecată de către fiecare parte.

În drept

23

Reclamanta a invocat trei motive în sprijinul acțiunii sale. Primul era întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, al doilea, pe un abuz de putere, iar al treilea, pe încălcarea obligației de motivare.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94

24

Reclamanta arată că nu există niciun risc de confuzie între mărcile aflate în conflict, deoarece similitudinile dintre acestea nu sunt suficiente. În plus, marca anterioară nu ar poseda decât un caracter distinctiv slab, reprezentând simpla traducere în limba spaniolă a termenului „limoncello”, care denumește în mod general lichiorul preparat din coajă de lămâie și alcool. Potrivit reclamantei, camera de recurs a omis să efectueze o analiză globală a mărcilor aflate în conflict, estimând în mod neîntemeiat că termenul „limoncello” reprezenta elementul dominant al mărcii solicitate.

25

OAPI susține că camera de recurs a apreciat corect existența riscului de confuzie.

26

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că validitatea unei mărci naționale, în speță aceea a mărcii intervenientei, nu poate fi pusă în discuție în cadrul unei proceduri de înregistrare a unei mărci comunitare, ci numai în cadrul unei proceduri de declarare a nulităţii inițiate în statul membru respectiv [Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI – Hukla Germany (MATRATZEN), T-6/01, Rec., p. II-4335, punctul 55, și Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2007, Xentral/OAPI – Pages jaunes (PAGESJAUNES.COM), T-134/06, Rep., p. II-5213, punctul 36]. Astfel, marca LIMONCHELO trebuie considerată marcă validă în Spania, în cadrul prezentei proceduri.

27

Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară ori din cauza identității sau a asemănării produselor sau a serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară. Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 40/94, mărci anterioare înseamnă mărcile înregistrate într-un stat membru, a căror dată de depozit este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare.

28

Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie un risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.

29

Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau a serviciilor în discuție, și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T-162/01, Rec., p. II-2821, punctele 30-33 și jurisprudența citată].

30

În scopul acestei aprecieri globale, consumatorul mediu este prezumat a fi normal informat, suficient de atent și de avizat. Este totodată necesar să se ia în considerare faptul că nivelul de atenție a consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză și faptul că doar rareori consumatorul are posibilitatea să compare în mod direct diferitele mărci, însă trebuie să se bazeze pe imaginea imperfectă a acestora pe care a păstrat-o în memorie [Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, Rec., p. I-3819, punctul 26, și Hotărârea Tribunalului din 30 iunie 2004, BMI Bertollo/OAPI – Diesel (DIESELIT), T-186/02, Rec., p. II-1887, punctul 38].

31

În speță, marca pe care era întemeiată opoziția este o marcă națională înregistrată în Spania. Așadar, teritoriul relevant pentru a se analiza riscul de confuzie este teritoriul spaniol.

32

Dat fiind că produsele în cauză sunt de consum curent, publicul relevant este reprezentat de consumatorul mediu spaniol, care este prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat.

33

Nu s-a contestat identitatea dintre produsele acoperite de mărcile aflate în conflict și care aparțin clasei 33. Într-adevăr, divizia de opoziție și camera de recurs au considerat că lichiorurile desemnate prin marca anterioară cuprindeau și lichiorurile de lămâie provenite de pe coasta Amalfi. Prin urmare, nu este necesar să se analizeze mai amănunțit similitudinea dintre produsele respective.

Cu privire la comparația între semnele aflate în conflict

34

Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, aprecierea globală a riscului de confuzie, în privința similitudinii vizuale, fonetice sau conceptuale dintre semnele în conflict, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 octombrie 2003, Phillips-Van Heusen/OAPI – Pash Textilvertrieb und Einzelhandel (BASS), T-292/01, Rec., p. II-4335, punctul 47 și jurisprudența citată].

35

Reclamanta consideră că semnele aflate în conflict nu sunt similare, pe când OAPI pune concluzii în sensul similitudinii acestora.

36

Semnele aflate în conflict sunt următoarele:

Marca anterioară

Marca solicitată

LIMONCHELO

37

Marca anterioară este alcătuită dintr-un singur element, respectiv din elementul verbal LIMONCHELO. Dat fiind că acesta reprezintă singurul element al acestei mărci, argumentul reclamantei potrivit căruia acest cuvânt ar fi devenit uzual în limba spaniolă nu are relevanță din perspectiva comparației între semnele în conflict.

38

Marca solicitată este însă o marcă figurativă, alcătuită din termenul „limoncello”, scris cu alb, expresia „della costiera amalfitana”, scrisă cu galben, termenul „shaker”, scris cu albastru într-un dreptunghi pe fond alb și unde litera „k” reprezintă un pahar, și din reprezentarea figurativă a unei farfurii rotunde și mari, cu centrul alb și cu marginea decorată, pe de o parte, cu desene care reprezintă lămâi galbene pe fond închis și, pe de altă parte, cu o bandă formată din porțiuni albe și turcoaz. Toate aceste componente ale mărcii solicitate sunt amplasate pe un fond albastru închis.

39

Camera de recurs a considerat că termenul „limoncello” constituia elementul dominant al mărcii solicitate și că, în consecință, semnele în conflict erau aproape identice din punct de vedere vizual și fonetic, în timp ce reclamanta arată, în esență, că, dat fiind că termenul „limoncello” nu posedă caracter distinctiv, din moment ce desemnează lichioruri pe bază de lămâie, acesta nu poate constitui elementul dominant al acestei mărci în scopul comparării semnelor aflate în conflict.

40

Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale. Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile. Această situație s-ar putea regăsi atunci când respectiva parte componentă este susceptibilă să domine prin ea însăși imaginea acestei mărci pe care publicul relevant o păstrează în memorie, în așa fel încât toate celelalte părți componente ale mărcii sunt neglijabile în cadrul impresiei de ansamblu produse de aceasta (Hotărârea OAPI/Shaker, citată anterior, punctele 41 și 42, și Hotărârea Curții din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C-193/06 P, Rep., p. I-114*, punctele 42 și 43).

41

Trebuie arătat, mai întâi, că, din punct de vedere vizual, elementul figurativ al mărcii solicitate, care constă în imaginea farfuriei rotunde decorate cu lămâi, ocupă un loc la fel de important în cadrul mărcii ca termenul „limoncello”. În continuare, trebuie arătat că termenii „della”, „costiera” și „amalfitana” se află sub cuvântul „limoncello” și sunt scriși cu caractere mult mai mici, de culoare galbenă și, în consecință, au în mod evident caracter secundar față de termenul „limoncello”. În ce privește termenul „shaker”, acesta este puțin vizibil în ansamblul mărcii, deoarece se află în partea de jos a mărcii și este scris cu caractere mici și albastre într-un dreptunghi pe fond alb. Imaginea paharului de pe litera „k” trece aproape neobservată. Prin urmare, elementul „shaker” este neglijabil în cadrul impresiei produse de marca solicitată.

42

În plus, trebuie amintit că acești consumatori ai produselor în cauză sunt obișnuiți să le desemneze și să le recunoască în funcție de elementul verbal care servește la identificarea acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2005, Murúa Entrena/OAPI – Bodegas Murúa (Julián Murúa Entrena), T-40/03, Rec., p. II-2831, punctul 56, și Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2008, Sebirán/OAPI – El Coto de Rioja (Coto d’Arcis), T-332/04, punctul 38]. În măsura în care elementul figurativ al mărcii solicitate constă numai dintr-o farfurie rotundă decorată cu lămâi, acest element nu atrage atenția consumatorilor medii ai produselor respective, care întâlnesc în mod constant imagini cu lămâi pe lichiorurile pe bază de lămâie. În schimb, în ce privește termenul „limoncello”, având în vedere amplasarea vizibilă a acestuia și poziția sa în raport cu celelalte elemente, faptul că este scris cu caractere mari albe pe fond albastru, ceea ce îl face să iasă în evidență în raport cu fondul, și dimensiunile sale în raport cu toate celelalte elemente verbale ale acestei mărci complexe, acesta va fi cel reținut de publicul relevant. Astfel, nu poate fi acceptat argumentul reclamantei potrivit căruia farfuria rotundă decorată cu lămâi, deși este un element decorativ, ar putea distinge produsele desemnate mai bine decât elementul verbal și ar putea atrage atenția consumatorului vizat.

43

În aceste împrejurări, trebuie considerat că termenul „limoncello” poate domina impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de marca solicitată.

44

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia termenul „limoncello” nu are caracter distinctiv, deoarece este un termen descriptiv. Fără a analiza totuși chestiunea dacă acest termen „limoncello“ este descriptiv pentru publicul relevant, trebuie amintit că, oricare ar fi situația, un eventual caracter distinctiv slab al unui element al unei mărci complexe nu implică neapărat că acesta nu poate reprezenta un element dominant în condițiile în care, în special ca urmare a poziției sau a dimensiunii sale în cadrul semnului, este susceptibil să se impună în percepția consumatorului și să fie păstrat în memorie de către acesta [Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Inex/OAPI – Wiseman (Reprezentarea unei piei de vacă), T-153/03, Rec., p. II-1677, punctul 32, și Hotărârea PAGESJAUNES.COM, citată anterior, punctul 54; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2004, AVEX/OAPI – Ahlers (a), T-115/02, Rec., p. II-2907, punctul 20].

45

În consecință, nu este necesar să se statueze, în acest stadiu al analizei, cu privire la eventualul caracter distinctiv slab al termenului „limoncello”, întrucât este evident, având în vedere considerațiile de la punctele 41-43 de mai sus, că acest termen este susceptibil să se impună în percepția publicului relevant și să fie păstrat în memorie de către acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea PAGESJAUNES.COM, citată anterior, punctul 55).

46

Astfel, în ce privește comparația vizuală între semnele aflate în conflict, apreciat fiecare ca întreg, trebuie arătat că există o anumită similitudine între acestea. Într-adevăr, termenii „limoncello” și „limonchelo” sunt aproape identici din punct de vedere vizual și, în consecință, trebuie să se constate că marca anterioară este inclusă în marca solicitată. Trebuie arătat că diferențele legate de adăugarea farfuriei rotunde decorate cu lămâi, precum și a altor elemente verbale sau figurative neglijabile sau, cel puțin, secundare, astfel cum s-a constatat la punctul 41 de mai sus, nu sunt suficient de mari pentru înlăturarea acestei similitudini create prin termenul „limoncello”, care constituie primul termen din marca solicitată și, astfel, atrage mai mult atenția consumatorului.

47

În ce privește comparația fonetică, trebuie arătat că termenii „limoncello” și „limonchelo” sunt similari din punct de vedere fonetic. Primele două silabe, „li” și „mon” se pronunță la fel, iar cele două silabe „cello” și „chelo” se pronunță similar în Spania. Într-adevăr, contrar celor arătate de reclamantă, reiese că publicul spaniol pronunță termenul „limoncello” după regulile de pronunție italiene, respectiv în același mod ca și termenul „limonchelo” din spaniolă. Cu toate că mărcile aflate în conflict diferă cu privire la numărul de termeni, există o similitudine fonetică între aceste mărci, întrucât marca anterioară este inclusă în întregime în marca solicitată.

48

În plus, elementul comun celor două mărci în cauză constituie primul termen din marca solicitată și se pronunță astfel în primul rând. Nici adăugarea expresiei „della costiera amalfitana”, nici adăugarea termenului „shaker” nu repun în discuție această similitudine, deoarece nu poate fi exclus nicidecum faptul că, atunci când face o comandă verbală, consumatorul avut în vedere pronunță numai acest prim termen. Este un fapt notoriu că lichiorul pe bază de lămâie este consumat deseori în urma unei comenzi verbale, ca digestiv, la sfârșitul unei mese. În această privință, nu poate fi admis argumentul reclamantei potrivit căruia, la restaurant, clientul comandă produsul într-un mod general („un limoncello”), fără a menționa o marcă specifică, iar cumpărarea relevantă este astfel cea efectuată anterior de către restaurant, care are posibilitatea efectivă de a alege produsul pe baza mărcii. Într-adevăr, restaurantele pot oferi mai multe mărci și, în consecință, consumatorul final poate face în continuare o alegere în momentul comenzii. Așadar, din punct de vedere fonetic, termenul „limoncello” constituie elementul dominant al mărcii solicitate. Prin urmare, există o similitudine fonetică importantă între semnele aflate în conflict.

49

În ce privește comparația conceptuală a semnelor aflate în conflict, nu este exclus ca termenii „limoncello” sau „limonchelo” să se poată referi la un lichior pe bază de lămâie. În ce privește expresia „della costiera amalfitana”, se înțelege că aceasta indică proveniența produsului în cauză din regiunea unei anumite coaste. În consecință, semnificația conceptuală a mărcii solicitate pentru publicul spaniol este „lichior pe bază de lămâie, provenit din regiunea unei anumite coaste”. Astfel, singura diferență conceptuală față de marca anterioară constă în mențiunea că acest lichior provine din regiunea unei anumite coaste. Or, nimic nu împiedică produsele acoperite de marca anterioară să provină din regiunea aceleiași coaste, cu toate că termenul care constituie această marcă este scris după regulile ortografice spaniole. În plus, trebuie amintit că nu se poate exclude orice risc de confuzie pentru singurul motiv că locurile de producție a băuturilor în cauză sunt diferite (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, Rec., p. I-5507, punctele 29 și 30, și Ordonanța Curții din 24 aprilie 2007, Castellblanch/OAPI, C-131/06 P, Rep., p. I-63*, punctul 46). Prin urmare, există, de asemenea, o similitudine conceptuală a semnelor aflate în conflict.

50

În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că există o anumită similitudine între mărcile în cauză. Prin urmare, nu este necesar să se accepte constatarea camerei de recurs de la punctul 21 din decizia atacată, potrivit căreia mărcile sunt aproape identice vizual și fonetic. Totuși, această eroare nu este suficientă prin ea însăși pentru a conduce la anularea deciziei atacate în cazul în care camera de recurs a concluzionat în mod corect în sensul existenței unui risc de confuzie.

51

Prin urmare, mai trebuie să se aprecieze, în mod global, dacă există un risc de confuzie între mărcile în conflict.

Cu privire la riscul de confuzie

52

Trebuie amintit că aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special similitudinea mărcilor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr-un grad ridicat de similitudine între mărci și invers (Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 17).

53

Poziția camerei de recurs cu privire la existența unui risc de confuzie este precizată la punctul 22 din decizia atacată în modul următor:

„Ținând seama de asemănarea dintre mărci și de concordanța produselor pe care acestea le desemnează și care sunt cuprinse în clasa 33, exista un risc de confuzie sau de asociere a originii comerciale a acestora din partea consumatorilor spanioli.”

54

Reclamanta susține că diferențele vizuale, fonetice și conceptuale dintre semnele în conflict compensează identitatea produselor respective și că, în consecință, nu există niciun risc de confuzie între semnele aflate în conflict, lucru confirmat de caracterul distinctiv slab al mărcii anterioare LIMONCHELO, care nu ar beneficia astfel decât de o protecție redusă.

55

În această privință, trebuie arătat că acest caracter distinctiv al mărcii anterioare LIMONCHELO sau al termenului italian „limoncello” nu a fost analizat nicidecum de camera de recurs. Cu toate acestea, chiar dacă aceasta nu a recunoscut, în mod nejustificat, caracterul distinctiv slab al acestor termeni, o astfel de eroare nu poate conduce la anularea deciziei atacate.

56

Într-adevăr, trebuie arătat că recunoașterea caracterului distinctiv slab al mărcii anterioare nu împiedică constatarea existenței în speță a unui risc de confuzie. Într-adevăr, deși caracterul distinctiv al mărcii anterioare trebuie luat în considerare în aprecierea riscului de confuzie (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 24), acesta nu este decât un element printre altele care intervin în cadrul acestei aprecieri. Astfel, chiar în prezența unei mărci anterioare cu caracter distinctiv slab poate exista un risc de confuzie, de exemplu, datorită similitudinii semnelor și a produselor sau a serviciilor vizate [Hotărârea PAGESJAUNES.COM, citată anterior, punctul 70; a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 martie 2005, L’Oréal/OAPI – Revlon (FLEXI AIR), T-112/03, Rec., p. II-949, punctul 61].

57

În plus, teza susținută de reclamantă în această privință ar avea drept efect să neutralizeze factorul întemeiat pe similitudinea mărcilor în favoarea celui întemeiat pe caracterul distinctiv al mărcii naționale anterioare, căruia i s-ar acorda o importanță excesivă. Ar rezulta că, în măsura în care marca națională anterioară nu are decât un caracter distinctiv slab, riscul de confuzie nu ar exista decât în cazul reproducerii complete a acesteia prin marca solicitată, indiferent care ar fi gradul de similitudine dintre semnele în cauză (Ordonanța Curții din 27 aprilie 2006, L’Oréal/OAPI, C-235/05 P, Rec., p. I-57*, punctul 45). Un asemenea rezultat nu ar fi însă conform cu însăși natura aprecierii globale pe care autoritățile competente sunt obligate să o efectueze în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 (Hotărârea Curții din 15 martie 2007, T.I.M.E. ART/Devinlec și OAPI, C-171/06 P, Rep., p. I-41*, punctul 41, și Hotărârea PAGESJAUNES.COM, citată anterior, punctul 71).

58

Din cele de mai sus, în special din faptul că publicul relevant nu păstrează în memorie decât o imagine imperfectă a mărcilor în cauză, astfel încât elementul lor comun, termenul „limoncello” sau „limonchelo”, conduce la o anumită similitudine între acestea, și din interdependența diferiților factori care trebuie luați în considerare, produsele vizate fiind identice, rezultă că, în speță, există un risc de confuzie.

59

Prin urmare, trebuie constatat că s-a concluzionat în mod întemeiat de către camera de recurs în sensul existenței unui risc de confuzie. În consecință, primul motiv trebuie respins.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe abuzul de putere

60

Reclamanta consideră că, dată fiind eroarea vădită de apreciere care afectează decizia atacată, OAPI a săvârșit un abuz de putere.

61

Potrivit reclamantei, caracterul vădit al erorii de apreciere a OAPI decurge, pe de o parte, din luarea în considerare numai a termenului „limoncello” din marca solicitată cu ocazia evaluării riscului de confuzie cu marca anterioară, ceea ce contravine unei aprecieri globale a diferiților factori ce pot da naștere unui risc de confuzie.

62

Pe de altă parte, reclamanta consideră că există o eroare vădită de apreciere în luările de poziție ale OAPI în cursul procedurii, în sensul că acestea ar fi total contradictorii. În acest scop, reclamanta compară scrisoarea OAPI din 23 noiembrie 1999 cu decizia atacată.

63

OAPI contestă argumentele reclamantei.

64

Trebuie amintit că sfera noțiunii de abuz de putere în dreptul comunitar este precisă și că această noțiune privește situația în care o autoritate administrativă își folosește atribuțiile în alt scop decât cel în vederea căruia i-au fost conferite. În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, o decizie reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptată în alte scopuri decât cele declarate [Hotărârea Tribunalului din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos și alții/Comisia, T-551/93 și T-231/94-T-234/94, Rec., p. II-247, punctul 168, Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 2000, DKV/OAPI (COMPANYLINE), T-19/99, Rec., p. II-1, punctul 33, Hotărârea Tribunalului din 19 septembrie 2001, Henkel/OAPI (Tabletă rotundă roșu cu alb), T-337/99, Rec., p. II-2597, punctul 66, și Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2002, eCopy/OAPI (ECOPY), T-247/01, Rec., p. II-5301, punctul 22].

65

Trebuie arătat că reclamanta nu invocă niciun element din care s-ar putea deduce că adoptarea deciziei atacate avea alt scop decât cel de a verifica dacă înregistrarea mărcii solicitate trebuia refuzată în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

66

În ce privește pretinsa luare în considerare a termenului „limoncello”, este suficient să se amintească faptul că, astfel cum s-a constatat mai sus, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că, în speță, exista un risc de confuzie între mărcile aflate în conflict. În consecință, pretinsele erori pe care camera de recurs le-ar fi săvârșit eventual atunci când a ajuns la această concluzie nu sunt suficiente pentru a conduce la anularea deciziei atacate.

67

În ce privește poziția pretins contradictorie a OAPI, reclamanta arată că, atunci când, în scrisoarea din 23 noiembrie 1999, OAPI a afirmat necesitatea de a limita cererea de înregistrare la clasa specifică de produse alcătuită din lichiorurile de lămâie provenite din regiunea coastei Amalfi, ca urmare a specificității originii băuturii limoncello în cadrul determinării alegerii consumatorului, acesta a dorit să evite riscul de confuzie cu privire la proveniența lichiorului. OAPI ar fi afirmat astfel capacitatea intrinsecă a mărcii solicitate de a desemna lichiorul de lămâie produs în zona coastei Amalfi. În schimb, în decizia atacată, camera de recurs ar fi considerat, în mod contradictoriu, în opinia reclamantei, că aceeași expresie putea crea un risc de confuzie în percepția consumatorului mediu spaniol.

68

Această argumentare nu poate fi admisă. Într-adevăr, prin solicitarea de a se limita categoria de produse pentru care poate fi înregistrată marca solicitată, OAPI verifica dacă, în cazul mărcii solicitate, erau aplicabile motivele absolute de refuz și în special articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 40/94, în sensul că ar fi putut să existe, fără această limitare, un risc de inducere în eroare a consumatorului cu privire la originea geografică a produsului acoperit de marcă. OAPI nu a arătat nicidecum că indicația geografică ar exclude orice risc de confuzie în cazul unei eventuale opoziții formulate în cadrul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament.

69

Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe obligația de motivare

70

Reclamanta arată că decizia atacată este afectată de o lipsă de motivare în măsura în care nu face să reiasă în mod clar și fără echivoc raționamentul urmat de camera de recurs. Motivarea deciziei atacate s-ar caracteriza prin prezența unor numeroase omisiuni din partea camerei de recurs, în cadrul comparării semnelor și al evaluării de către aceasta a riscului de confuzie.

71

OAPI contestă argumentele reclamantei.

72

În măsura în care argumentele reclamantei se întemeiază pe o obiecție bazată pe o eroare vădită de apreciere, acestea au fost deja analizate în cadrul primului motiv.

73

În ce privește motivarea deciziei atacate în sine, trebuie amintit mai întâi că, în temeiul articolului 73 prima teză din Regulamentul nr. 40/94, deciziile OAPI trebuie să fie motivate. Pe de altă parte, norma 50 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189) prevede că decizia camerei de recurs trebuie să cuprindă motivele deciziei. Această obligație are aceeași sferă de aplicare precum cea consacrată prin articolul 253 CE. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că motivarea impusă prin articolul 253 CE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul emitentului actului. Această obligație are drept dublu obiectiv să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a-și apăra drepturile, iar instanței comunitare, să își exercite controlul cu privire la legalitatea deciziei. Problema dacă motivarea unei decizii respectă aceste cerințe trebuie să fie apreciată nu numai în lumina modului de redactare, ci și în lumina contextului său, precum și în lumina ansamblului normelor juridice care reglementează materia respectivă [Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2004, Sunrider/OAPI – Vitakraft-Werke Wührmann și Friesland Brands (VITATASTE și METABALANCE 44), T-124/02 și T-156/02, Rec., p. II-1149, punctele 72 și 73, și Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2007, Wesergold Getränkeindustrie/OAPI – Lidl Stiftung (VITAL FIT), T-111/06, Rep., p. II-159*, punctul 62].

74

Reclamanta reproșează camerei de recurs că ar fi afirmat, fără nicio analiză, că, din punct de vedere vizual și fonetic, aceste două mărci sunt foarte apropiate una de alta.

75

În această privință, trebuie arătat că, în considerentul 18 al deciziei atacate, după ce a amintit cuprinsul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 și interpretarea dată acestuia de jurisprudență, camera de recurs a subliniat că este de acord cu divizia de opoziție cu privire la faptul că, din perspectiva produselor acoperite de mărcile aflate în conflict, care aparțin clasei 33, aceste mărci erau similare până la confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

76

Camera de recurs a precizat că lichiorul de lămâie provenit din regiunea coastei Amalfi, la care se face referire în raport cu marca solicitată, era în mod clar inclus în categoria „lichioruri”, acoperită de marca anterioară. În continuare, această cameră a precizat că elementul dominant al mărcii solicitate era termenul „limoncello”, deoarece acesta, și nu eticheta decorată și colorată pe care apărea, ar fi principalul element distinctiv pentru consumatorul relevant. Aceasta a arătat că, ținând seama de dimensiunea mai mare a literelor termenului „limoncello” și de poziția sa vizibilă, era probabil ca termenii suplimentari de dimensiuni mai mici care apăreau sub acesta să treacă, în mare parte, neobservați de consumatori.

77

Camera de recurs a arătat că marca anterioară era alcătuită din semnul LIMONCHELO, că mărcile în conflict erau foarte apropiate una de cealaltă pe planurile vizual și fonetic și că, dată fiind asemănarea globală ușor perceptibilă dintre semnele aflate în conflict, era inutil să se efectueze un exercițiu de descompunere literă cu literă și silabă cu silabă în vederea demonstrării similitudinii acestora. Camera de recurs a considerat că mărcile erau aproape identice din punct de vedere vizual și din punct de vedere fonetic.

78

Prin urmare, camera de recurs a concluzionat în sensul că, ținând seama de asemănarea dintre mărcile aflate în conflict și de concordanța produselor pe care le desemnau, exista un risc de confuzie sau de asociere a originii comerciale a acestora din partea consumatorilor spanioli.

79

Presupunând chiar că această motivare a deciziei atacate este succintă și nu indică într-o măsură suficientă motivele pentru care camera de recurs a ajuns la această concluzie, trebuie să se țină seama de motivarea mai detaliată, pe acest temei, care apare în decizia diviziei de opoziție. Într-adevăr, în considerentul 18 al deciziei atacate, camera de recurs a subliniat că este de acord cu divizia de opoziție cu privire la faptul că, din perspectiva produselor acoperite de mărcile aflate în conflict, care aparțineau clasei 33, aceste mărci erau similare până la confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Ținând seama de continuitatea funcțională dintre diviziile de opoziție și camerele de recurs, prevăzută la articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [Hotărârea Curții din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C-29/05 P, Rep., p. I-2213, punctul 30, Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 2006, La Baronia de Turis/OAPI – Baron Philippe de Rothschild (LA BARONNIE), T-323/03, Rec., p. II-2085, punctele 57 și 58], această decizie, precum și motivarea sa fac parte din contextul în care a fost adoptată decizia atacată, context cunoscut de reclamantă și care permite instanței să exercite pe deplin controlul de legalitate cu privire la temeinicia aprecierii riscului de confuzie. Trebuie arătat că divizia de opoziție a arătat în decizia sa prin ce erau similare vizual și fonetic mărcile aflate în conflict și motivele pentru care exista un risc de confuzie în speță.

80

În cele din urmă, reclamanta arată că decizia atacată nu precizează cauzele pentru care motivele formulate de reclamantă și elementele de probă propuse de aceasta nu permit să se concluzioneze în sensul inexistenței unei confuzii între mărcile în conflict, în percepția consumatorilor relevanți.

81

În această privință, este suficient să se amintească, în cadrul motivării deciziilor pe care le adoptă instituțiile, inexistența unei obligații a acestora de a-și preciza poziția cu privire la toate argumentele invocate de persoanele interesate în fața acestora. Este suficient ca acestea să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei [Ordonanța Tribunalului din 18 februarie 2008, Altana Pharma/OAPI – Avensa (PNEUMO UPDATE), T-327/06, punctul 18; a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Haladjian Frères/Comisia, T-204/03, Rec., p. II-3779, punctul 199].

82

Trebuie arătat că, în speță, în decizia atacată, camera de recurs a prezentat faptele și considerațiile juridice care au determinat-o să ia această decizie, astfel cum reiese din prezentarea deciziei atacate de la punctele 75-78 de mai sus. Astfel, nu i se poate reproșa că nu a răspuns la argumentul reclamantei, potrivit căruia termenul „limoncello” are o natură pur descriptivă și a devenit de uz comun în descrierile generice ale unui tip de lichior, sau la argumentele reclamantei potrivit cărora chiar OAPI a sugerat reducerea produselor vizate prin înregistrarea mărcii solicitate la lichiorurile de lămâie provenite de pe coasta Amalfi, pentru motivul că marca ar fi de natură să inducă în eroare consumatorii dacă lichiorul respectiv ar fi avut origine diferită.

83

Prin urmare, al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, trebuie respins.

84

Rezultă din toate cele de mai sus că acțiunea trebuie respinsă în întregime.

Cu privire la cheltuielile de judecată

85

Reclamanta solicită obligarea OAPI la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente, pe de o parte, procedurilor desfășurate în fața Tribunalului și, pe de altă parte, procedurii de recurs în fața Curții. În ce privește al doilea motiv al recursului formulat de OAPI în fața Curții, prin care s-au denunțat contradicțiile evidente și caracterul ilogic al hotărârii anulate, oricare ar fi situația, OAPI ar trebui obligat la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui motiv, independent de chestiunea dacă Tribunalul a admis concluziile privind riscul de confuzie. Reclamanta amintește că OAPI a renunțat la acest motiv ulterior Ordonanței Tribunalului din 12 ianuarie 2006, citată anterior, prin care se admiteau concluziile reclamantei cu privire la acest aspect.

86

OAPI solicită obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului și a Curții.

87

În hotărârea Tribunalului, OAPI a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. În hotărârea Curții, aceasta a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul. Prin urmare, revine Tribunalului să se pronunțe, în prezenta hotărâre, cu privire la toate cheltuielile de judecată aferente diferitelor proceduri, conform articolului 121 din Regulamentul de procedură.

88

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la toate capetele de cerere, nu este necesar să se împartă cheltuielile de judecată, neexistând motive excepționale în speță. În consecință, reclamanta trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI în fața Tribunalului și a Curții, în conformitate cu concluziile OAPI.

 

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

 

1)

Respinge acțiunea.

 

2)

Obligă Shaker di L. Laudato & C. Sas la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului și a Curții.

 

Tiili

Dehousse

Wiszniewska-Białecka

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 noiembrie 2008.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: italiana.

Top

Full & Egal Universal Law Academy