HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)
11 iunie 2009 ( *1 )
„Ajutoare de stat — Schemă de ajutoare acordate de autoritățile italiene anumitor întreprinderi de servicii publice sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi cu dobândă preferențială — Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața comună — Acțiune în anulare — Lipsa afectării individuale — Inadmisibilitate”
În cauza T-309/02,
Acegas-APS SpA, fostă Acqua, Elettricità, Gas e servizi SpA (Acegas), cu sediul în Trieste (Italia), reprezentată de F. Devescovi, F. Ferletic, L. Daniele, F. Spitaleri și S. Gobbato, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul V. Di Bucci, în calitate de agent,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a articolelor 2 și 3 din Decizia 2003/193/CE a Comisiei din 5 iunie 2002 privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor întreprinderi de servicii publice al căror acționariat este în majoritate public (JO 2003, L 77, p. 21),
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a opta extinsă),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, domnii D. Šváby, S. Papasavvas, N. Wahl (raportor) și A. Dittrich, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 aprilie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1
Reclamanta, Acegas-APS SpA, fostă Acqua, Elettricità, Gas e servizi SpA (Acegas), este o societate de capital deținută în mod majoritar de orașul Trieste (Italia). Aceasta a fost creată în 1997 prin transformarea întreprinderii municipale Azienda Comunale Elettricità Gas e Acqua, căreia reclamanta i-a succedat în drepturi și obligații. Actul de constituire a reclamantei prevede că îi sunt atribuite serviciile publice asigurate anterior de întreprinderile municipale. Potrivit obiectului său social, reclamanta asigură în principal distribuția de apă, de electricitate și de gaz metan, ridicarea, transportul și tratarea deșeurilor pe teritoriul orașului Trieste (Italia) și al câtorva comune din provincia Trieste. Potrivit statutelor sale, reclamanta poate de asemenea să intervină în domenii complementare sau în domenii care îi sunt încredințate de orașul Trieste sau, cu acordul prealabil al acestuia, de alte entități publice sau private.
Cadrul juridic național
2
Legge n. 142 ordinamento delle autonomie locali (Legea nr. 142 privind organizarea autorităților autonome locale din 8 iunie 1990, GURI nr. 135 din 12 iunie 1990, denumită în continuare „Legea nr. 142/90”) a introdus în Italia o reformă a instrumentelor de organizare legale puse la dispoziția comunelor pentru gestionarea serviciilor publice, în special în sectoarele distribuției de apă, de gaze, de electricitate și în sectorul transporturilor. Articolul 22 din legea menționată, astfel cum a fost modificat, a prevăzut pentru comune posibilitatea de a înființa societăți sub diferite forme juridice pentru furnizarea de servicii publice. Printre acestea figurează constituirea de societăți comerciale sau de societăți cu răspundere limitată cu acționariat majoritar public (denumite în continuare „societăți Legea nr. 142/90”). Reclamanta este o societate Legea nr. 142/90.
3
În acest context, în temeiul articolului 9 bis din legge n. 488 di conversione in legge, con modificazioni, del decreto-legge 1o luglio 1986, n. 318, recante provvedimenti urgenti per la finanza locale (Legea nr. 488 de transformare în lege, cu modificări, a Decretului-lege nr. 318 din 1 iulie 1986 de introducere a unor măsuri urgente în favoarea finanțelor locale din 9 august 1986, GURI nr. 190 din 18 august 1986), între 1994 și 1998 au fost acordate unor societăți Legea nr. 142/90 care erau prestatori de servicii publice, de către Cassa Depositi e Prestiti (denumită în continuare „CDDPP”), împrumuturi cu o rată a dobânzii specială (denumite în continuare „împrumuturile de la CDDPP”).
4
În plus, în temeiul prevederilor coroborate ale articolului 3 alineatele 69 și 70 din legge n. 549 (su) misure di razionalizzazione della finanza pubblica (Legea nr. 549 privind măsuri de raționalizare a finanțelor publice din 28 decembrie 1995, supliment ordinar la GURI nr. 302 din 29 decembrie 1995, denumită în continuare „Legea nr. 549/95”) și ale decreto-legge (su) armonizzazione delle disposizioni in materia di imposte sugli oli minerali, sull’alcole, sulle bevande alcoliche, sui tabacchi lavorati e in materia di IVA con quelle recate da direttive CEE e modificazioni conseguenti a detta armonizzazione, nonché disposizioni concernenti la disciplina dei centri autorizzati di assistenza fiscale, le procedure dei rimborsi di imposta, l’esclusione dall’ILOR dei redditi di impresa fino all’ammontare corrispondente al contributo diretto lavorativo, l’istituzione per il 1993 di un’imposta erariale straordinaria su taluni beni ed altre disposizioni tributarie (Decretul-lege nr. 331 privind armonizarea prevederilor în materie de impozite în diverse domenii din 30 august 1993, GURI nr. 203 din 30 august 1993, denumit în continuare „Decretul-lege nr. 331/93”), în favoarea societăților Legea nr. 142/90 au fost introduse următoarele măsuri:
—
scutirea de toate taxele pentru transferuri de active efectuate la transformarea întreprinderilor speciale și a întreprinderilor municipale în societăți Legea nr. 142/90 (denumită în continuare „scutirea de taxele pentru transferuri”);
—
scutirea totală de impozit pe profit, mai exact, impozitul pe profitul persoanelor juridice și impozitul local pe venit, timp de trei ani, cel târziu până la exercițiul 1999 (denumită în continuare „scutirea trienală de impozit pe profit”).
Procedura administrativă
5
În urma unei plângeri privind măsurile menționate, Comisia a solicitat autorităților italiene, prin scrisorile din 12 mai, din 16 iunie și din 21 noiembrie 1997, informații în această privință.
6
Printr-o scrisoare din 17 decembrie 1997, autoritățile italiene au furnizat o parte din informațiile solicitate. Pe de altă parte, la 19 ianuarie 1998 a avut loc o reuniune, la cererea autorităților italiene.
7
Printr-o scrisoare din 17 mai 1999, Comisia a notificat autorităților italiene decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JO C 220, p. 14).
8
După primirea observațiilor formulate de terții interesați și de autoritățile italiene, Comisia a solicitat acestora, în mai multe rânduri, informații suplimentare. De asemenea, au avut loc întâlniri între, pe de o parte, Comisie și, pe de altă parte, autoritățile italiene și terții interesați care au intervenit.
9
Anumite societăți Legea nr. 142/90, cum ar fi ACEA SpA, AEM SpA și Azienda Mediterranea Gas e Acqua SpA (AMGA), care, pe de altă parte, au formulat acțiuni în anularea deciziei care face obiectul prezentei cauze (cauzele T-297/02, T-301/02 și, respectiv, T-300/02), au susținut, printre altele, că cele trei tipuri de măsuri în discuție nu constituiau ajutoare de stat.
10
Autoritățile italiene și Confederazione Nazionale dei Servizi (Confservizi), confederație care reunește în special societăți Legea nr. 142/90 și întreprinderi speciale comunale din Italia, s-au raliat, în esență, la această poziție.
11
În schimb, Bundesverband der deutschen Industrie eV (BDI), asociație germană a industriei și a prestatorilor de servicii aferente industriei, a considerat că măsurile în discuție ar putea provoca denaturări ale concurenței nu numai în Italia, ci și în Germania.
12
De asemenea, Gas-it, asociație italiană a operatorilor privați din sectorul distribuției de gaze, a declarat că măsurile în discuție, în special scutirea trienală de impozit pe profit, constituiau ajutoare de stat.
13
La 5 iunie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2003/193/CE privind un ajutor de stat sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi în condiții preferențiale acordate de Italia unor societăți Legea nr. 142/90 (JO 2003, L 77, p. 21, denumită în continuare „decizia atacată”).
Decizia atacată
14
Comisia subliniază mai întâi că analiza sa nu se referă decât la schemele de ajutoare de aplicabilitate generală instituite prin măsurile în litigiu, iar nu la ajutoarele individuale acordate pentru diferite întreprinderi, cu toate că examinarea sa este generală și abstractă. În această privință, Comisia declară că Republica Italiană „nu a acordat avantaje fiscale cu titlu individual și [nu i-a] notificat […] niciun caz individual de ajutor atunci când i-a comunicat toate informațiile necesare pentru aprecierea sa”. Comisia arată că, prin urmare, se consideră obligată să treacă la o examinare generală și abstractă a schemelor în cauză atât din punctul de vedere al calificării lor, cât și al compatibilității lor cu piața comună [considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate].
15
În opinia Comisiei, împrumuturile de la CDDPP și scutirea trienală de impozit pe profit (denumite în continuare, împreună, „măsurile în cauză”) reprezintă ajutoare de stat. Astfel, acordarea, prin intermediul resurselor de stat, de asemenea avantaje societăților Legea nr. 142/90 are ca efect consolidarea poziției lor concurențiale în raport cu toate celelalte întreprinderi care doresc să furnizeze aceleași servicii [considerentele (48)-(75) ale deciziei atacate]. Măsurile în cauză sunt incompatibile cu piața comună din moment ce nu îndeplinesc nici condițiile prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE, nici condițiile prevăzute la articolul 86 alineatul (2) CE și, în plus, încalcă articolul 43 CE [considerentele (94)-(122) ale deciziei atacate].
16
În schimb, în opinia Comisiei, scutirea de taxele pentru transferuri nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, dat fiind că aceste taxe sunt datorate la înființarea unei noi entități economice sau la transferul de active între diferite entități economice. Or, din punct de vedere substanțial, întreprinderile municipale, pe de o parte, și societățile Legea nr. 142/90, pe de altă parte, reprezintă aceeași entitate economică. Prin urmare, scutirea de taxele menționate acordată în favoarea lor se justifică prin natura sau prin economia sistemului [considerentele (76)-(81) ale deciziei atacate].
17
Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:
„Articolul 1
Scutirea de taxele pentru transferuri […] nu constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].
Articolul 2
Scutirea trienală de impozit pe profit […] și avantajele care decurg din împrumuturile [de la CDDPP …] constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) [CE].
Aceste ajutoare nu sunt compatibile cu piața comună.
Articolul 3
Italia adoptă toate măsurile care se impun pentru a solicita beneficiarului restituirea ajutorului descris la articolul 2 care i-a fost acordat ilegal.
Recuperarea ajutorului are loc imediat, potrivit procedurilor naționale, în măsura în care acestea permit executarea efectivă și imediată a deciziei [atacate].
Ajutorul care trebuie recuperat cuprinde dobânzile care trebuie calculate de la data la care beneficiarul a primit ajutorul ilegal și până la data restituirii sale efective. Aceste dobânzi se calculează pe baza ratei de referință aplicabile la calcularea echivalentului-subvenție a ajutoarelor regionale.
[…]”
Procedura și concluziile părților
18
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 octombrie 2002, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
19
Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 6 ianuarie 2003, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
20
La 28 februarie 2003, reclamanta și-a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate.
21
La 8 august 2002, Republica Italiană a formulat de asemenea la Curte o acțiune în anulare împotriva deciziei atacate, care a fost înregistrată cu numărul C-290/02. Curtea a constatat că această acțiune și acțiunile în cauzele T-292/02, T-297/02, T-300/02, T-301/02 și T-309/02 aveau același obiect, mai exact, anularea deciziei atacate, și că erau conexe, deoarece motivele invocate în fiecare dintre cauze se suprapuneau în foarte mare măsură. Prin Ordonanța din 10 iunie 2003, Curtea a suspendat procedura în cauza C-290/02, în conformitate cu articolul 54 al treilea paragraf din statut, până la pronunțarea deciziei Tribunalului prin care se finalizează judecata în cauzele T-292/02, T-297/02, T-300/02, T-301/02 și T-309/02.
22
Prin Ordonanța din 8 iunie 2004, Curtea a decis transmiterea cauzei C-290/02 la Tribunal, care a devenit competent să se pronunțe cu privire la acțiuni formulate de statele membre împotriva Comisiei, potrivit prevederilor articolului 2 din Decizia 2004/407/CE, Euratom a Consiliului din 26 aprilie 2004 de modificare a articolelor 51 și 54 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție (JO L 132, p. 5, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 30). Astfel, această cauză a fost înregistrată la grefa Tribunalului cu numărul T-222/04.
23
Prin Ordonanța din 5 august 2004, Tribunalul a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie.
24
Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta extinsă) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a adresat întrebări în scris părților, la care acestea au răspuns în termenul acordat.
25
Prin Ordonanța președintelui Camerei a opta extinse a Tribunalului din 13 martie 2008, cauzele T-292/02, T-297/02, T-300/02, T-301/02, T-309/02, T-189/03 și T-222/04 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale, potrivit articolului 50 din Regulamentul de procedură.
26
Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 16 aprilie 2008.
27
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
declararea admisibilității acțiunii;
—
anularea deciziei atacate;
—
în subsidiar, anularea articolului 3 din decizia atacată în măsura în care impune Republicii Italiene recuperarea ajutoarelor în cauză;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
28
Comisia solicită Tribunalului:
—
respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
—
în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată;
—
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
29
Cu titlu introductiv, Comisia contestă interesul reclamantei de a exercita acțiunea, în măsura în care acțiunea sa urmărește anularea articolului 2 din decizia atacată, referitor la împrumuturile cu dobândă preferențială acordate de CDDPP. De fapt, niciun element din dosar nu dovedește că reclamanta ar fi beneficiat de ajutoarele menționate.
30
În continuare, Comisia contestă capacitatea procesuală activă a reclamantei. Reclamanta nu ar fi vizată în mod individual de decizia atacată, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.
31
Comisia susține, în esență, că decizia atacată trebuie să fie calificată drept act cu aplicabilitate generală în măsura în care privește o schemă de ajutoare și, prin urmare, un număr nedeterminat și nedeterminabil de întreprinderi definite în funcție de un criteriu general, precum apartenența la o categorie de întreprinderi. În opinia sa, aplicabilitatea generală și, așadar, natura normativă a unui act nu sunt puse în discuție de posibilitatea de a determina, cu mai multă sau mai puțină precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică la un moment dat, atât timp cât nu se contestă că această aplicare se efectuează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite de act, în raport cu finalitatea sa.
32
În opinia Comisiei, pentru ca un particular să fie vizat în mod individual de un act cu aplicabilitate generală, acest act trebuie să aducă atingere drepturilor sale specifice sau instituția care este autor al actului trebuie să fie obligată să țină cont de consecințele acestui act asupra situației particularului menționat. Totuși, Comisia consideră că nu aceasta este situația din speță. Astfel, decizia atacată ar fi avut repercusiuni asupra situației tuturor întreprinderilor care au beneficiat de măsurile în cauză. Prin urmare, nu ar exista o încălcare a drepturilor specifice ale anumitor întreprinderi care ar putea să se diferențieze de orice altă întreprindere beneficiară a măsurilor în cauză. Pe de altă parte, la adoptarea deciziei atacate, Comisia nici nu ar fi trebuit și nici nu ar fi putut să țină cont de consecințele deciziei sale asupra situației unei anumite întreprinderi. Nici declarația de incompatibilitate, nici ordinul de recuperare cuprinse în decizia atacată nu s-ar referi la situația unor beneficiari individuali.
33
În continuare, Comisia apreciază că analiza sa este confirmată de jurisprudența existentă în domeniul ajutoarelor de stat, potrivit căreia faptul de a fi beneficiar al unei scheme de ajutoare declarate incompatibilă cu piața comună nu poate fi suficient pentru a demonstra afectarea individuală în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.
34
Jurisprudența consacrată nu ar fi pusă în discuție de cauze mai recente. Potrivit Comisiei, soluția reținută în Hotărârea Curții din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia (C-15/98 și C-105/99, Rec., p. I-8855, denumită în continuare „Hotărârea Sardegna Lines”), nu se poate aplica la toate acțiunile formulate de beneficiarii unei scheme de ajutoare declarate ilegală și incompatibilă și a căror recuperare a fost dispusă. Această concluzie s-ar impune în special atunci când, ca și în speță, schema de ajutoare în cauză a fost examinată în mod abstract. În plus, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Sardegna Lines, reclamanta ar fi beneficiat în realitate de un ajutor individual, întrucât era vorba despre un avantaj acordat în temeiul unui act adoptat pe baza unei legi regionale caracterizate printr-o largă putere discreționară. În plus, această situație ar fi făcut obiectul unei examinări atente în cadrul procedurii oficiale de investigare.
35
Faptele din speță ar fi de asemenea diferite de cele care au condus la pronunțarea Hotărârii Curții din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia (C-298/00 P, Rec., p. I-4087, denumită în continuare „Hotărârea Alzetta”), în măsura în care, în speță, Comisia nu cunoștea nici numărul exact, nici identitatea beneficiarilor ajutoarelor în cauză, nu dispunea de toate informațiile relevante și nu cunoștea cuantumul ajutorului acordat în fiecare caz. În plus, în cazul de față, scutirea trienală de impozit pe profit s-ar aplica în mod automat, în timp ce ajutoarele vizate în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Alzetta fuseseră acordate prin intermediul unui act ulterior.
36
Contrar afirmațiilor reclamantei, nu cunoașterea identității unei întreprinderi ar fi importantă pentru examinarea admisibilității, ci faptul că Comisia s-ar fi oprit asupra unor caracteristici ale cazului din speță apte să justifice o examinare individuală. Or, în decizia atacată, Comisia ar fi arătat că nu îi fusese furnizată nicio informație care să demonstreze că, în privința reclamantei, măsurile în cauză nu constituiau ajutoare sau constituiau ajutoare existente sau compatibile cu piața comună.
37
În orice caz, nici faptul de a fi participat la procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, nici ordinul de recuperare cuprins în decizia atacată nu sunt suficiente, în opinia Comisiei, pentru individualizarea reclamantei. Astfel, dat fiind că acțiunile formulate de beneficiarii potențiali ai unei scheme de ajutoare notificate nu sunt admisibile în sensul articolului 230 CE, situația ar trebui să fie aceeași pentru cele introduse de beneficiarii unei scheme de ajutoare care nu a fost notificată.
38
În fine, declararea inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă în speță nu ar încălca principiul unei protecții jurisdicționale efective, întrucât căile de atac prevăzute la articolele 241 CE și 234 CE ar fi suficiente (Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C-50/00 P, Rec., p. I-6677, denumită în continuare „Hotărârea UPA”).
39
În ceea ce privește interesul său de a exercita acțiunea, reclamanta afirmă că este o întreprindere cu capital majoritar public, înființată în temeiul Legii nr. 142/90, și, prin urmare, vizată de scutirea trienală de impozit pe profit. În ceea ce privește împrumuturile de la CDDPP, aceasta arată că decizia atacată nu face nicio precizare referitoare la domeniul său de aplicare ratione temporis. Astfel, perioada în care împrumuturile de la CDDPP trebuiau să fi fost acordate pentru a fi considerate incompatibile cu piața comună nu ar fi precizată în decizie. Prin urmare, ar fi dificil să se stabilească dacă reclamanta a beneficiat efectiv de acestea. Astfel, decizia atacată ar crea, în privința acesteia, o mare insecuritate juridică. În plus, autoritățile italiene ar fi trimis reclamantei o solicitare de informații pentru recuperarea ajutoarelor ce priveau împrumuturile de la CDDPP. Prin urmare, reclamanta apreciază că are un interes de a exercita acțiunea. În memoriul în replică, reclamanta declară că este gata să renunțe la acțiune în măsura în care se referă la împrumuturile de la CDDPP, cu condiția ca Comisia să confirme în mod expres că decizia atacată nu vizează decât împrumuturile de la CDDPP acordate între 1994 și 1998. În această ipoteză, reclamanta solicită ca, pentru repartizarea cheltuielilor de judecată, să se țină cont de incertitudinea care decurge din decizia atacată în privința împrumuturilor de la CDDPP.
40
În ceea ce privește problema afectării individuale, reclamanta contestă calificarea deciziei atacate drept act cu aplicabilitate generală.
41
Reclamanta susține că afectarea sa individuală rezultă în mod clar din jurisprudența referitoare la admisibilitatea acțiunilor introduse de beneficiarii efectivi ai unei scheme de ajutoare (Hotărârile Sardegna Lines și Alzetta). Din această jurisprudență ar rezulta că faptul de a fi beneficiarul efectiv al unei scheme de ajutoare și obligația de restituire a ajutorului deja primit sunt cele două condiții care trebuie îndeplinite pentru existența afectării individuale. Aceste condiții ar fi îndeplinite în speță.
42
Comisia nu poate reduce sfera Hotărârii Sardegna Lines afirmând că se referă la un ajutor individual. Astfel, faptul că reclamanta din cauza în care a fost pronunțată această hotărâre a făcut obiectul unei măsuri individuale de punere în aplicare a schemei de ajutoare nu ar fi separabil de schema însăși. În realitate, această cauză ar avea ca obiect o schemă de ajutoare.
43
Reclamanta apreciază că afirmația Comisiei potrivit căreia decizia atacată privește un număr nedeterminat și nedeterminabil de întreprinderi este eronată. Astfel, în opinia acesteia, este vorba, dimpotrivă, despre un grup închis, și anume cel al întreprinderilor municipale convertite în societăți Legea nr. 142/90 care și-au început activitatea înainte de 31 decembrie 1999 și/sau au contractat împrumuturi de la CDDPP între 1994 și 1998. Pe de altă parte, Comisia ar cunoaște perfect numele acestor societăți.
44
În fine, reclamanta invocă dreptul la o protecție jurisdicțională. Astfel, declararea admisibilității prezentei acțiuni ar permite asigurarea unei protecții jurisdicționale depline și efective a particularilor, potrivit articolelor 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa (JO 2000, C 364, p. 1, JO 2007, C 303, p. 1).
Aprecierea Tribunalului
45
Potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă aceasta o privește în mod direct și individual.
46
În ceea ce privește legătura individuală impusă de dispoziția citată anterior, potrivit unei jurisprudențe constante, alte persoane fizice sau juridice decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într-un mod analog celui al destinatarului (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, și Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Greenpeace Council și alții/Comisia, C-321/95 P, Rec., p. I-1651, punctele 7 și 28).
47
Astfel, Curtea a decis că o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare sectoriale dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Într-adevăr, o asemenea decizie se prezintă, față de întreprinderea reclamantă, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea Hotărârea Curții din 2 februarie 1988, Van der Kooy și alții/Comisia, 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219, punctul 15, și Hotărârea Alzetta, punctul 37 și jurisprudența citată).
48
Cu toate acestea, Curtea a statuat de asemenea, la punctele 34 și 35 din Hotărârea Sardegna Lines, că, din moment ce întreprinderea Sardegna Lines nu era vizată de decizia menționată în această cauză numai în calitate de întreprindere din sectorul navigației din Sardinia, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare pentru armatorii sarzi, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie, Sardegna Lines era vizată în mod individual de decizia menționată și acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei era admisibilă (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Alzetta, punctul 39).
49
Prin urmare, trebuie să se verifice dacă reclamanta are calitatea de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul unei scheme de ajutor sectorial, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Salvat père & fils și alții/Comisia, T-136/05, Rep., p. II-4063, punctul 70).
50
Mai întâi, în ceea ce privește scutirea trienală de impozit pe profit, reclamanta pretinde că, fiind o societate vizată de schema în cauză, este un beneficiar efectiv al schemei menționate, deși nu este în măsură să indice valoarea ajutorului de care a beneficiat.
51
Or, rezultă din răspunsul scris al Republicii Italiene la întrebarea scrisă a Tribunalului că reclamanta a declarat un rezultat fiscal negativ pentru perioada relevantă și că, în consecință, a efectuat o lichidare de impozit egală cu zero.
52
Cu toate acestea, din răspunsul menționat rezultă de asemenea că autoritatea fiscală a desfășurat o verificare care a permis identificarea unor neregularități în declarațiile de impozit ale reclamantei. În urma acestei verificări, reclamanta a solicitat și a obținut aplicarea regimului prevăzut la articolul 9 din Legea nr. 289 privind dispoziții pentru întocmirea bugetului anual și multianual al statului [Legge n. 289, disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato, din 27 septembrie 2002 (supliment ordinar n. 240/L la GURI n. 305 din 31 decembrie 2002), denumită în continuare „amnistia fiscală”], pentru perioada 1997-2002. Acest mecanism de amnistie fiscală permite, prin plata unei sume forfetare, încetarea oricărui act de verificare și a tuturor acțiunilor în curs. În plus, rezultă din informațiile furnizate de Comisie în ședință și necontestate de Republica Italiană că o amnistie fiscală este definitivă, astfel încât toate sumele plătite cu acest titlu nu pot determina o restituire.
53
Este important să se arate în această privință că reclamanta nu a explicat în ce mod suma pe care a plătit-o sau o va plăti se raportează la anii 1997-1999, dat fiind că amnistia fiscală de care a beneficiat privește anii 1997-2002, și în ce mod această remitere de datorie, în contrapartidă pentru plata unei sume forfetare, se raportează la schema în cauză.
54
Întrucât nu a adus elemente convingătoare pentru a demonstra că a beneficiat efectiv de schema în cauză, reclamanta nu poate fi considerată ca fiind vizată în mod individual de decizia atacată.
55
În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia ar aparține unui grup închis de întreprinderi și că Comisia ar cunoaște perfect numele întreprinderilor aparținând grupului menționat, trebuie amintit că posibilitatea de a determina cu mai multă sau mai puțină precizie numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune ca aceste subiecte să fie vizate în mod individual prin această măsură, în condițiile în care este evident, ca în speță, că această aplicare se realizează în temeiul unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2001, Antillean Rice Mills/Consiliul, C-451/98, Rec., p. I-8949, punctul 52, și Ordonanța Tribunalului din 28 februarie 2005, von Pezold/Comisia, T-108/03, Rec., p. II-655, punctul 46).
56
Argumentul reclamantei întemeiat pe cerința unei protecții jurisdicționale efective nu poate repune în discuție această concluzie. Pe de o parte, Curtea și-a confirmat jurisprudența constantă referitoare la interpretarea articolului 230 al patrulea paragraf CE în Hotărârea din 1 aprilie 2004, Comisia/Jégo-Quéré (C-263/02 P, Rec., p. I-3425), și în Hotărârea UPA. Pe de altă parte, deși este adevărat că condiția referitoare la afectarea individuală impusă de articolul 230 al patrulea paragraf CE trebuie interpretată în lumina principiului unei protecții jurisdicționale efective, ținând cont de diferitele împrejurări care sunt de natură să individualizeze o reclamantă, o astfel de interpretare nu poate determina înlăturarea condiției în cauză (a se vedea Hotărârea UPA, punctul 44).
57
În fine, în ceea ce privește împrumuturile de la CDDPP, rezultă din procedura scrisă că reclamanta, după ce Comisia, în memoriul în duplică, a confirmat că decizia atacată nu viza decât împrumuturile de la CDDPP acordate între 1994 și 1998, a renunțat la acțiune în măsura în care se referea la împrumuturile menționate.
58
În plus, dat fiind că rezultă în mod clar din decizia atacată că perioada vizată se referă numai la anii 1994-1998, cererea reclamantei privind repartizarea cheltuielilor de judecată trebuie respinsă.
59
Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că reclamanta nu poate fi considerată drept vizată în mod individual de decizia atacată în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE și că, prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în ansamblul său ca inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60
Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)
declară și hotărăște:
1)
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2)
Obligă Acegas-APS SpA la plata cheltuielilor de judecată.
Martins Ribeiro
Šváby
Papasavvas
Wahl
Dittrich
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iunie 2009.
Semnături
( *1 ) Limba de procedură: italiana.
Top