HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
12 septembrie 2007
Cauza T‑250/04
Philippe Combescot
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Ocuparea unui post de șef de delegație în Columbia – Respingerea candidaturii – Acțiune în anulare – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Acțiune în despăgubire”
Obiectul: Acțiune având ca obiect, pe de o parte, recunoașterea nelegalității deciziei prin care reclamantul a fost exclus din concursul pentru atribuirea postului de șef al delegației din Columbia, anularea procedurii respectivului concurs și anularea deciziei de atribuire a postului vizat și, pe de altă parte, plata unei indemnizații pentru repararea prejudiciilor pe care reclamantul pretinde că le‑a suferit
Decizia: Comisia este obligată la plata către reclamant, domnul Philippe Combescot, a sumei de 3 000 de euro cu titlu de daune interese. Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor. Comisia suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. Reclamantul suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Procedură – Reprezentarea părților
2. Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Funcționari – Acțiune – Cerere de despăgubiri legată de o acțiune în anulare
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Funcționari – Post vacant – Ocupare prin concurs intern
5. Funcționari – Post vacant – Examinare comparativă a meritelor candidaților
[Statutul funcționarilor, art. 29 alin. (1)]
6. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții
1. Normele procedurale aplicabile în fața Tribunalului nu se opun ca una dintre părți să dețină un mandat unic care să acopere mai multe cauze în fața acestuia în care intenționează să participe și, prin urmare, ca un unic mandat să fie depus de reprezentantul respectiv în contextul mai multor acțiuni.
(a se vedea punctul 19)
2. Pentru ca un funcționar pensionar să poată formula o acțiune în anularea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri trebuie ca acesta să păstreze un interes personal pentru anularea deciziei atacate.
Nu aceasta este situația atunci când acțiunea urmărește anularea unei decizii prin care este exclus dintr‑un concurs pentru atribuirea unui post pe care nu îl mai poate pretinde din cauză că a fost pensionat și i s‑a admis să beneficieze de o pensie de invaliditate permanentă și totală după depunerea acțiunii.
Cu toate acestea, persoana interesată păstrează un interes să solicite pronunțarea unei hotărâri cu privire la legalitatea deciziei de excludere în cadrul unei cereri prin care urmărește repararea prejudiciului profesional, fizic și moral pe care apreciază că l‑a suferit din cauza comportamentului instituției vizate.
(a se vedea punctele 28, 29 și 33)
Trimitere la: Tribunal 13 decembrie 1990, Moritz/Comisia, T‑20/89, Rec., p. II‑769, punctul 18; Tribunal 15 februarie 1995, Moat/Comisia, T‑112/94, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑135, punctul 26; Tribunal 29 mai 1997, Contargyris/Consiliul, T‑6/96, RecFP, p. I‑A‑119 și II‑357, punctul 32
3. Norma jurisprudențială potrivit căreia inadmisibilitatea unei cereri de anulare o determină pe cea a cererii de despăgubiri, strâns legată de cererea de anulare, are ca obiect în mod expres evitarea situației în care un funcționar care nu a atacat în timp util o decizie care îl lezează a autorității împuternicite să facă numiri ocolește această decădere formulând o acțiune în răspundere întemeiată pe pretinsa nelegalitate a acestei decizii.
Prin urmare, această normă nu este aplicabilă în cazul unui funcționar care a atacat în termen cu o acțiune în anulare o decizie de excludere dintr‑un concurs intern atunci când numai după depunerea acțiunii cererea de anulare a devenit inadmisibilă dintr‑un motiv independent de voința reclamantului, mai exact pensionarea sa. Astfel, declararea admisibilității cererii de despăgubiri nu are consecința de a permite reclamantului să ocolească o decădere determinată de faptul că nu ar fi solicitat în termen anularea actului despre care susține că este nelegal.
(a se vedea punctele 38-40)
Trimitere la: Curte 15 decembrie 1966, Schreckenberg/Comisia, 59/65, Rec., p. 785, 797; Curte 12 decembrie 1967, Collignon/Comisia, 4/67, Rec., p. 469, 480; Curte 22 octombrie 1975, Meyer‑Burckhardt/Comisia, 9/75, Rec., p. 1171, punctul 11; Curte 7 octombrie 1987, Schina/Comisia, 401/85, Rec., p. 3911, punctele 10 și 13; Curte 14 februarie 1989, Bossi/Comisia, 346/87, Rec., p. 303, punctele 31 și 34; Tribunal 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, Rec., p. II‑1173, punctul 76
4. Comunicări adresate personalului care nu constituie directive interne pe care o instituție este obligată să le respecte, ci numai documente pregătitoare, consultative sau orientative, lipsite de valoare obligatorie, nu pot fi invocate de instituție pentru a justifica aplicarea în privința unui funcționar a unei cerințe care este menționată în acestea pentru a participa la un concurs intern.
Din această cauză, este nelegală o decizie prin care un funcționar este exclus dintr‑un concurs intern pentru atribuirea unui post de conducere intermediar, care se întemeiază pe nerespectarea unei cerințe cuprinse într‑un document intern pregătitor, dar care nu este prevăzută în cadrul de reglementare aplicabil sau în anunțul pentru ocuparea unui post vacant.
(a se vedea punctele 59, 64 și 66)
5. Autorității împuternicite să facă numiri îi revine sarcina să aprecieze dacă un candidat îndeplinește condițiile impuse în anunțul pentru ocuparea unui post vacant și această apreciere nu poate fi pusă în discuție decât în cazul unei erori vădite. Atunci când un anunț pentru ocuparea unui post vacant impune candidaților o experiență profesională suplimentară în domenii aflate în legătură cu postul care trebuie ocupat, autorității împuternicite să facă numiri îi revine sarcina să aprecieze dacă experiența suplimentară este adecvată postului în cauză.
(a se vedea punctul 71)
Trimitere la: Curte 4 iulie 1989, Kerzmann/Curtea de Conturi, 198/87, Rec., p. 2083
6. Angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității presupune, pe lângă nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, existența unui prejudiciu real suferit de reclamant, precum și a unei legături de cauzalitate între comportament și prejudiciul invocat.
Pentru a admite o astfel de legătură trebuie, în principiu, să se facă dovada unei relații directe și sigure de la cauză la efect între comportamentul culpabil al instituției comunitare vizate și prejudiciul invocat.
În contextul special al unui concurs, gradul de certitudine al legăturii de cauzalitate este atins atunci când comportamentul culpabil al instituției comunitare a lipsit cu certitudine o persoană nu neapărat de atribuirea postului în cauză, la care persoana interesată nu va putea niciodată să facă dovada că a avut dreptul, ci de o șansă serioasă de a fi numit, având drept consecință pentru persoana interesată un prejudiciu material constând într‑o pierdere la nivelul veniturilor. Atunci când se dovedește extrem de probabil, în împrejurările din speță, că respectarea legalității ar fi condus instituția comunitară vizată la atribuirea postului în favoarea persoanei interesate, incertitudinea teoretică rămasă cu privire la finalul pe care l‑ar fi putut avea o procedură desfășurată legal nu poate împiedica repararea prejudiciului material real suferit de acesta din cauză că a fost eliminat din concursul pentru postul pe care ar fi avut toate șansele să îl primească.
(a se vedea punctele 92, 95 și 96)
Trimitere la: Tribunal 9 februarie 1994, Latham/Comisia, T‑82/91, RecFP, p. I‑A‑15 și II‑61, punctul 72; Tribunal 24 aprilie 2001, Pierard/Comisia, T‑172/00, RecFP, p. I‑A‑91 și II‑429, punctul 34; Tribunal 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, Rec., p. II‑3315, punctele 149 și 150; Tribunal 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, Rec., p. II‑3381, punctele 148 și 149; Tribunal 9 noiembrie 2004, Montalto/Consiliul, T‑116/03, RecFP, p. I‑A‑339 și II‑1541, punctul 125
Top