HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
19 iunie 2007
Cauza T‑473/04
Cristina Asturias Cuerno
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut – Servicii efectuate pentru o organizație internațională – Indemnizație de instalare – Diurnă”
Obiectul: Acțiune având ca obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei din 25 august 2004 prin care s‑a respins reclamația din 27 aprilie 2004 formulată de reclamantă și prin care i s‑a refuzat acordarea indemnizației de expatriere prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la Statutul funcționarilor Comunităților Europene, precum și a altor indemnizații conexe
Decizia: Anulează deciziile Comisiei din 28 ianuarie 2004 și din 25 august 2004. Reclamanta are dreptul la acordarea indemnizației de expatriere prevăzute la articolul 4 din anexa VII la statut, precum și a indemnizației de instalare prevăzute la articolul 5 din anexa respectivă. Respinge celelalte capete de cerere. Comisia suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Competență de fond
2. Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare
[art. 189 CE; Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a)]
3. Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare
[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a)]
4. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Diurnă – Condiții de acordare
(Statutul funcționarilor, art. 20, anexa VII, art. 10)
1. Articolul 91 alineatul (1) ultima teză din statut conferă Tribunalului o competență de fond în litigiile de natură financiară. În cadrul acestei competențe de fond, Tribunalul are competența să recunoască existența unui drept de a beneficia de indemnizația de expatriere și de celelalte indemnizații conexe.
(a se vedea punctul 23)
Trimitere la: Tribunal 8 aprilie 1992, Costacurta Gelabert/Comisia, T‑18/91, Rec., p. II‑1655, punctul 50; Tribunal 30 noiembrie 1993, Vienne/Parlamentul European, T‑15/93, Rec., p. II‑1327, punctul 41; Tribunal 12 decembrie 1996, Lozano Palacios/Comisia, T‑33/95, RecFP, p. I‑A‑575 și II-1535, punctul 67
2. Serviciile efectuate de un funcționar înainte de intrarea sa în funcție în serviciul Comunităților, în calitate de asistent al unui membru al Parlamentului European, corespund unor servicii efectuate pentru o organizație internațională în scopul aplicării excepției privind acordarea indemnizației de expatriere prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță ultima teză din anexa VII la statut. Astfel, pe de o parte, un asistent parlamentar efectuează servicii pentru Parlamentul European, întrucât colaborează, în cadrul atribuțiilor și în limita responsabilităților sale, la executarea și la punerea în aplicare a sarcinilor care au fost atribuite de tratat Parlamentului European și membrilor săi. Pe de altă parte, există o legătură directă cu această instituție, membrii Parlamentului European neputând fi considerați terți în raport cu instituția însăși. Astfel cum prevede articolul 189 CE, Parlamentul European este constituit din „reprezentanții popoarelor statelor”, și anume „membrii Parlamentului European”. Prin urmare, deputații constituie un element cosubstanțial al însăși instituției și în exercitarea mandatului lor se confundă astfel cu Parlamentul European. Or, deputații angajează asistenți tocmai în cadrul mandatelor lor elective pentru a dispune de sprijinul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.
Această concluzie nu poate fi infirmată nici de actele cu putere de lege potrivit cărora deputatul și asistentul trebuie să încheie un contract de drept privat care să prevadă în mod expres că Parlamentul European nu poate fi considerat angajator sau cocontractant al asistentului și care să excludă răspunderea instituției față de reclamațiile acestuia, nici de clauzele contractuale care pun în aplicare aceste prevederi. Astfel, aceste prevederi și clauze par a avea numai scopul de a înlătura răspunderea Parlamentului European față de asistenții parlamentari pentru probleme din domeniul contractual, fiscal și al asigurărilor sociale. Cu toate acestea, existența sau inexistența unei legături juridice între două părți depinde de natura și de conținutul raporturilor existente între acestea, a căror calificare intră exclusiv în sfera aprecierii Tribunalului, iar nu a calificării realizate de părți. În schimb, faptul că Parlamentul European reglementează aspectele principale privind statutul asistenților, desfășoară controlul administrativ al angajării acestora de către deputați și, în principiu, este însărcinat în mod direct să plătească remunerația corespunzătoare muncii lor sau prestării de servicii demonstrează în ce măsură ar fi artificial să se considere că Parlamentul European este un terț în raport cu asistenții și că nu există o legătură juridică directă între această instituție și asistenții parlamentari ai membrilor săi.
(a se vedea punctele 48, 51, 52, 57, 60, 61, 63, 69 și 70)
Trimitere la: Tribunal 20 martie 1991, Pérez‑Mínguez Casariego/Comisia, T‑1/90, Rec., p. II‑143, punctul 38; Tribunal 15 iulie 1993, Hogan/Parlamentul European, T‑115/92, Rec., p. II‑895, punctul 36; Tribunal 22 martie 1995, Kotzonis/CES, T‑586/93, Rec., p. II‑665, punctul 21; Tribunal 10 iunie 2004, Garroni/Parlamentul European, T‑276/01, RecFP, p. I‑A‑177 și II-795, punctul 52
3. Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut trebuie interpretat în sensul că reține drept criteriu primordial pentru acordarea indemnizației de expatriere reședința obișnuită a funcționarului anterior angajării acestuia în muncă, reședința obișnuită fiind locul în care persoana interesată și‑a stabilit centrul permanent sau obișnuit al intereselor sale, având voința de a‑i conferi un caracter stabil. Simplul fapt de a avea reședința în altă țară pentru completarea studiilor universitare sau pentru realizarea unor stagii de practică profesională nu permite să se prezume existența unei voințe de a‑și deplasa în această țară centrul permanent al intereselor sale.
(a se vedea punctele 73 și 74)
Trimitere la: Curte 15 septembrie 1994, Magdalena Fernández/Comisia, C‑452/93 P, Rec., p. I‑4295, punctul 21; Tribunal 13 decembrie 2004, E/Comisia, T‑251/02, RecFP, p. I‑A‑359 și II-1643, punctul 53; Tribunal 25 octombrie 2005, Dedeu i Fontcuberta/Comisia, T‑229/02, RecFP, p. I‑A‑303 și II-1377, punctul 66
4. Pentru a se determina, în scopul acordării diurnei, dacă funcționarul a fost obligat să își schimbe reședința pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 20 din statut, reședința de care trebuie să se țină cont este aceea unde își menține centrul intereselor sale. În această privință, este posibilă coexistența, pentru o anumită perioadă, a două reședințe, prima ca reședință obișnuită, iar a doua în temeiul activității profesionale principale. Prin urmare, nu se poate deduce din simplul fapt că în perioada anterioară angajării în muncă persoana interesată a lucrat într‑un loc diferit de locul său de repartizare că a avut voința să își stabilească aici centrul permanent al intereselor sale dacă elemente întemeiate pe împrejurările profesionale și personale ale acestuia contrazic în fapt că ar fi avut o astfel de intenție.
(a se vedea punctele 84 și 87)
Trimitere la: Curte 11 august 1995, Parlamentul European/Vienne, C‑43/94 P, Rec., p. I‑2441, punctul 21, Lozano Palacios/Comisia, citată anterior, punctul 47, E/Comisia, citată anterior, punctul 73
Top