HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
12 septembrie 2007 ( *1 )
„Marcă comunitară — Cerere de înregistrare a mărcii figurative comunitare «La Española» — Opoziția titularului mărcilor figurative naționale și comunitare «Carbonell» — Respingerea opoziției — Elemente dominante — Similitudine — Risc de confuzie — Competență de modificare”
În cauza T-363/04,
Koipe Corporación, SL, cu sediul în San Sebastián (Spania), reprezentată de M. Fernández de Béthencourt, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de doamna J. García Murillo, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal, fiind
Aceites del Sur, SA, cu sediul în Sevilia (Spania), reprezentată de C. L. Fernández-Palacios și R. Jiménez Díaz, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 11 mai 2004 (cauza R 1109/2000-4), privind o procedură de opoziție între Koipe Corporación, SL și Aceites del Sur, SA,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera întâi),
compus din domnii J. D. Cooke, președinte, R. García-Valdecasas și V. Ciucă, judecători,
grefier: doamna B. Pastor, grefier adjunct,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 martie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1
Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146) prevede:
„(1) La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
[…]
(b)
din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie [în percepția publicului de] pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară.”
2
Articolul 8 alineatul (2) din același regulament prevede:
„În înțelesul alineatului (1), «mărci anterioare» înseamnă:
(a)
mărci a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare, ținând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci și care aparțin următoarelor categorii:
(i)
mărci comunitare;
(ii)
mărci înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce privește Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, la Oficiul mărcilor din Benelux; […]”
3
Articolul 8 alineatul (5) din același regulament prevede:
„La opoziția titularului unei mărci anterioare în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta este de notorietate [a se citi «se bucură de renume»] în cadrul Comunității și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.”
4
Articolul 55 alineatul (3) din regulamentul amintit prevede:
„Cererea de decădere sau de declarare a nulității este inadmisibilă în cazul în care o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată între aceleași părți de către o instanță a unui stat membru, iar hotărârea respectivă a dobândit autoritate de lucru judecat.”
Istoricul cauzei
5
La 23 aprilie 1996, Aceites del Sur, SA a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului nr. 40/94.
6
Marca a cărei înregistrare s-a solicitat (denumită în continuare „marca solicitată” sau „marca La Española”) este semnul figurativ reprezentat mai jos:
7
Produsele pentru care s-a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 29 și 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”) și corespund, pentru fiecare din aceste clase, următoarei descrieri:
—
clasa 29: „Carne, pește, păsări, vânat; extracte din carne; fructe și legume conservate, uscate și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi; ouă, lapte și produse lactate; uleiuri și grăsimi comestibile”;
—
clasa 30: „Cafea, ceai, cacao, zahar, orez, tapioca, sago, înlocuitori de cafea; făină și preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie și cofetărie, înghețată comestibilă; miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muștar, sosuri (condimente); mirodenii; gheață”.
8
La 23 noiembrie 1998, cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 89/98.
9
La 19 februarie 1999, La Española Alimentaria Alcoyana, SA, a formulat o opoziție la înregistrarea mărcii solicitate (denumită în continuare „prima opoziție” sau „prima procedură de opoziție”). Prima opoziție viza toate produsele desemnate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare.
10
Motivul invocat în susținerea acestei opoziții era riscul de confuzie menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 între marca solicitată și o marcă figurativă anterioară care aparținea societății La Española Alimentaria Alcoyana, constând dintr-un element figurativ, precum și din elementul verbal „la española” și protejată prin înregistrarea comunitară nr. 15909 și prin înregistrarea spaniolă nr. 1816147. Marca comunitară nr. 15909 a fost înregistrată pentru anumite produse din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa, printre care nu figurau uleiurile și grăsimile comestibile. Marca comunitară nr. 15909 a fost de asemenea înregistrată, la fel ca marca spaniolă nr. 1816147, pentru mai multe produse din clasa 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa.
11
La 23 februarie 1999, întreprinderea Aceites Carbonell, devenită Koipe Corporation, SL, a formulat opoziție la înregistrarea mărcii solicitate îndreptată împotriva tuturor produselor desemnate în înregistrare. Motivul invocat în susținerea acestei opoziții a fost riscul de confuzie menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b), la articolul 8 alineatul (2) litera (c) și la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 între marca solicitată și marca figurativă anterioară Carbonell a reclamantei (denumită în continuare „marca anterioară” sau „marca Carbonell”), reprezentată în continuare:
12
În dovedirea existenței mărcii anterioare, reclamanta a invocat înregistrările spaniole nr. 994364, 1238745, 1698613, 28270, 252783, 994365, înregistrarea comunitară nr. 338681, înregistrările internaționale nr. 244428 și 528639, precum și înregistrările naționale irlandeză, daneză, suedeză și din Regatul Unit. După examinarea înscrisurilor prezentate pentru a dovedi existența și validitatea drepturilor invocate, divizia de opoziție a OAPI a apreciat că reclamanta nu reușise să demonstreze decât existența a următoarelor patru înregistrări:
—
înregistrarea spaniolă nr. 994364 din 20 octombrie 1982 pentru „ulei pur de măsline” din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa;
—
înregistrarea spaniolă nr. 1238745 din 20 iunie 1988 pentru „ulei de măsline” din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa;
—
înregistrarea spaniolă nr. 1698613 din 5 ianuarie 1994 pentru „ulei de măsline” din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa;
—
înregistrarea comunitară nr. 338681 din 24 ianuarie 2000 pentru „ulei de măsline” din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa.
13
Ulterior, printr-o scrisoare din 29 septembrie 1999 adresată OAPI, intervenienta a restrâns lista produselor pentru care s-a solicitat înregistrarea la următoarele produse:
—
clasa 29: „uleiuri și grăsimi comestibile”;
—
clasa 30: „sos maioneză și oțet”.
14
În cadrul primei proceduri de opoziție s-a refuzat înregistrarea mărcii solicitate pentru produsele din clasa 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa, în temeiul Deciziei diviziei de opoziție nr. 259/2000 din 22 februarie 2000. Prin această decizie, divizia de opoziție a respins totuși opoziția societății La Española Alimentaria Alcoyana în ceea ce privea produsele din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa. Această decizie a fost menţinută prin Decizia R 326/2000-4 din 17 februarie 2003 a Camerei a patra de recurs a OAPI. Din acest motiv, cererea de înregistrare a mărcii comunitare a intervenientei se referă numai la produsele din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa.
15
Prin Decizia nr. 2084/2000 din 21 septembrie 2000 a diviziei de opoziție s-a respins opoziția din 23 februarie 1999, pentru motivul că semnele în cauză produceau o impresie vizuală global diferită, că pe plan fonetic erau lipsite de elemente similare și că legătura conceptuală referitoare la natura și la originea agricolă a produselor era slabă, fapt care excludea orice risc de confuzie între mărcile în conflict.
16
La 19 ianuarie 2001, reclamata a introdus recurs la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție. La 11 mai 2004, Camera a patra de recurs a OAPI a respins acest recurs pronunțând Decizia R 1109/2000-4 (denumită în continuare „decizia atacată”). Aceasta a confirmat faptul că impresia vizuală produsă de aceste semne era în ansamblu diferită. Într-adevăr, aceasta a observat că elementele figurative, constituite în esență din imaginea unei persoane șezând într-o livadă de măslini, aveau doar un caracter distinctiv scăzut în ceea ce privea uleiul de măsline, ceea ce a avut drept consecință acordarea unei importanțe primordiale elementelor verbale „la española” și „carbonell”. În ceea ce privește compararea semnelor pe plan fonetic și conceptual, aceasta a constatat că reclamanta nu a negat lipsa vreunei coincidențe între elementele verbale, nici nivelul redus al legăturii conceptuale între semnele în conflict. În sfârșit, aceasta a recunoscut că divizia de opoziție ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la notorietatea mărcilor anterioare. Totuși, camera a apreciat că această apreciere, precum și examinarea documentației prezentate în fața camerei de recurs pentru a demonstra notorietatea respectivă nu erau strict necesare, întrucât nu era îndeplinită una dintre condițiile prealabile pentru aprecierea unui risc de confuzie cu o marcă renumită sau notorie, respectiv existența unei similitudini între semne.
Procedura și concluziile părților
17
Reclamanta a introdus prezenta acțiune printr-o cerere primită la grefa Tribunalului la 31 august 2004.
18
Printr-o scrisoare din 8 noiembrie 2004 adresată Tribunalului, reclamanta a solicitat să i se încuviințeze să depună la dosar un certificat privind notorietatea mărcii Carbonell emis de Camera de Comerț a Spaniei din Belgia și Luxemburg. Acest certificat i-a fost trimis reclamantei după introducerea acțiunii, deși îl solicitase înaintea acestei date. Prin Decizia din 17 noiembrie 2004, Tribunalul a admis această cerere.
19
La 1 martie 2005, OAPI a depus memoriul său în răspuns. La 17 ianuarie 2005, intervenienta a depus memoriul său în intervenție. Printr-o scrisoare expediată la 10 mai 2005, reclamanta a solicitat autorizarea să depună un memoriu în replică, autorizare refuzată de Tribunal prin Decizia din 23 mai 2005.
20
În baza raportului întocmit de judecătorul raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale.
21
În cursul ședinței din 14 martie 2007, s-au ascultat pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal.
22
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei atacate;
—
declararea nulității mărcii solicitate sau, după caz, să dispună respingerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare;
—
obligarea OAPI și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată din prezenta procedură și a cheltuielilor efectuate în procedura care s-a aflat pe rolul Camerei a patra de recurs.
23
OAPI solicită Tribunalului:
—
respingerea acțiunii;
—
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
24
Intervenienta solicită Tribunalului:
—
respingerea acțiunii și menţinerea deciziei atacate;
—
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
25
În ședință, intervenienta a renunțat la cererea sa de a fi obligat reprezentantul său personal să compare în fața Tribunalului, precum și la excepția de inadmisibilitate referitoare la calitatea de avocat a reprezentantului reclamantei.
Cu privire la admisibilitate
Cu privire la admisibilitatea cererii prin care se solicită ca Tribunalul să declare nulitatea mărcii solicitate sau, dacă este cazul, să dispună respingerea acesteia
Argumentele părților
26
OAPI apreciază că al doilea punct al concluziilor reclamantei, având ca obiect solicitarea ca Tribunalul să declare nulitatea mărcii La Española sau, după caz, să dispună respingerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, este inadmisibil, întrucât nu este de competența Tribunalului să adreseze OAPI somații, iar acestuia din urmă îi revine obligația de a acționa în conformitate cu dispozitivul și considerentele hotărârilor [Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Institut fur Lernsysteme/OAPI — Educational Services (ELS), T-388/00, Rec., p. II-4301, punctul 19].
Aprecierea Tribunalului
27
Al doilea punct al concluziilor reclamantei este structurat în două părți. În prima parte, reclamanta solicită să se declare nulitatea mărcii La Española. În a doua parte, aceasta solicită să se dispună respingerea înregistrării mărcii amintite.
28
În ceea ce privește cererea de nulitate a mărcii La Española, trebuie amintit că articolul 62 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 prevede că deciziile camerelor de recurs produc efecte, dacă a fost înaintată o acțiune în fața instanței comunitare, numai de la data respingerii acesteia. Prin urmare, după cum precizează OAPI în mod întemeiat, marca solicitată nu a fost încă înregistrată și nu poate fi anulată. În consecință, prima parte a celui de al doilea punct al concluziilor reclamantei este fără obiect.
29
În ceea ce privește a doua parte a respectivului punct al concluziilor, reclamanta solicită, în esență, Tribunalului să adopte decizia pe care, în opinia sa, ar fi trebuit să o pronunțe OAPI, respectiv o decizie prin care să se constate că sunt îndeplinite condițiile de opoziție, astfel încât OAPI să o pună în executare refuzând înregistrarea mărcii solicitate.
30
Așadar, reclamanta solicită modificarea deciziei atacate astfel cum prevede articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94. Într-adevăr, această cerere nu constă în a solicita Tribunalului să dispună în sarcina OAPI o obligație de a face sau de a nu face, ceea ce ar constitui o somație adresată acestuia din urmă, ci, dimpotrivă, vizează ca Tribunalul să se pronunțe, la fel ca și camera de recurs, dacă marca solicitată poate fi înregistrată față de prevederile articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. O astfel de decizie se numără printre măsurile pe care Tribunalul le poate lua în temeiul competenței sale de modificare [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI — Vétoquinol (HIPOVITON), T-334/01, Rec., p. II-2787, punctul 19, și Hotărârea Tribunalului din 4 octombrie 2006, Freixenet/OAPI (Forma unei sticle sablate albe), T-190/04, nepublicată în Recueil, Rec., 2006, p. II-79*, punctul 17].
31
Rezultă că a doua parte a celui de al doilea punct al concluziilor reclamantei este admisibilă.
Cu privire la întinderea mandatului reprezentantului reclamantei
Argumentele părților
32
Intervenienta semnalează faptul că mandatul conferit avocatului reclamantei nu îi permite să o reprezinte în fața Tribunalului. În opinia intervenientei, procura notarială depusă de reclamantă pentru domnul J. Munguía Arsuaga îl abilitează pe acesta din urmă să o reprezinte pe reclamantă în fața instanțelor spaniole, și nu în fața instanței comunitare. Prin urmare, mandatul acordat de domnul Munguía Arsuaga lui M. Fernández de Béthencourt, avocatul care a semnat cererea introductivă în numele și pe seama reclamantei, ar depăși atribuțiile cu care acesta din urmă era învestit.
Aprecierea Tribunalului
33
Articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului impune ca atunci când reclamanta este o persoană juridică de drept privat, aceasta să atașeze la cererea sa introductivă dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către un reprezentant autorizat în acest scop.
34
Or, din procurile notariale din 16 august 2004 date reprezentantului autorizat al reclamantei, domnul J. Munguía Arsuaga, rezultă că acesta din urmă avea dreptul să o reprezinte el însuși pe reclamantă „atât în cadrul instanțelor naționale, cât și al instanțelor supranaționale”, ceea ce include reprezentarea în fața Tribunalului, sau să mandateze avocați în acest sens. Prin urmare, este surprinzător că intervenienta susține teza potrivit căreia mandatul acordat lui M. Fernández de Béthencourt de domnul Munguía Arsuaga excede atribuțiilor cu care acesta din urmă era învestit. Această teză este, în mod evident și manifest, contrară situației de fapt.
35
Rezultă că prezenta cauză de inadmisibilitate trebuie respinsă.
Cu privire la aplicarea principiului autorității de lucru judecat
Argumentele părților
36
Intervenienta consideră că în speță este aplicabilă excepția autorității de lucru judecat prevăzută de articolul 55 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94, conform căreia o cerere de decădere sau de declarare a nulității este inadmisibilă în cazul în care o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată între aceleași părți de către o instanță a unui stat membru, iar hotărârea respectivă a dobândit autoritate de lucru judecat.
37
Intervenienta apreciază că Hotărârea din 7 iulie 1997 a unei instanțe spaniole, mai precis Audiencia Provincial de Sevilla (Sevilia, Spania), trebuie considerată ca având autoritate de lucru judecat în sensul articolului 55 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94, dat fiind că privește aceleași părți, același obiect și aceeași cauză precum cele din prezenta cauză. Într-adevăr, hotărârea în discuție privește un litigiu între reclamantă și intervenientă prin care reclamanta a încercat să o împiedice pe intervenientă să utilizeze o marcă spaniolă identică cu marca La Española în temeiul interzicerii actelor de imitație prevăzută de Ley 3/1991, de 10 de enero, de competencia desleal (Legea spaniolă nr. 3/91 din 10 ianuarie 1991 privind concurența neloială) (BOE nr. 10 din 11 ianuarie 1991, p. 959). Hotărârea în discuție a stabilit compatibilitatea celor două mărci în conflict, respingând cererea reclamantei. Această hotărâre a devenit definitivă în momentul în care recursul introdus de reclamantă a fost respins prin Ordonanța din 16 februarie 1999 a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania). Prin urmare, intervenienta a solicitat declararea inadmisibilității prezentei acțiuni.
38
Reclamanta și OAPI au invocat în ședință că articolul 55 din Regulamentul nr. 40/94 este inaplicabil în speță deoarece nu există identitate nici de cauză, nici de obiect între prezenta cauză și cea care a stat la baza hotărârii pronunțate de Audiencia Provincial de Sevilla.
Aprecierea Tribunalului
39
Potrivit jurisprudenței constante, regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom, constituit dintr-un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național [Hotărârea Tribunalului din 5 decembrie 2000, Messe München/OAPI (electronica), T-32/00, Rec., p. II-3829, punctul 47, și Hotărârea Tribunalului din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI — LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T-346/04, Rec., p. II-4891, punctul 70].
40
În consecință, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul Regulamentului nr. 40/94, astfel cum a fost interpretat de instanța comunitară, și nu în temeiul unei jurisprudențe naționale [Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI — Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T-162/01, Rec., p. II-2821, punctul 53, Hotărârea Tribunalului din 4 noiembrie 2003, Díaz/OAPI — Granjas Castelló (CASTILLO), T-85/02, Rec., p. II-4835, punctul 37, și Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2004, AVEX/OAPI — Ahlers (a), T-115/02, Rec., p. II-2907, punctul 30].
41
Principiul autonomiei regimului comunitar este aplicabil a fortiori în situații precum cea din speță, hotărârea pronunțată de Audiencia Provincial de Sevilla neîntemeindu-se pe dispoziții analoge celor din Regulamentul nr. 40/94, ci pe o lege privind concurența neloială.
42
Trebuie subliniat și faptul că articolul 55 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 reprezintă o excepție de la principiul sus-menționat. Or, această dispoziție prevede doar faptul că OAPI trebuie să considere inadmisibilă o cerere de decădere sau în declararea nulității introdusă împotriva unei mărci comunitare deja înregistrate, atunci când o cerere cu același obiect, și anume declararea nulității sau decăderea respectivei mărci comunitare, și având aceeași cauză a fost soluționată între aceleași părți de către o instanță națională, iar hotărârea respectivă a dobândit autoritate de lucru judecat.
43
Prin urmare, această dispoziție nu ar putea avea nicio incidență asupra admisibilității prezentei acțiuni, care nu constituie o cerere de decădere sau în declarare a nulității și care nu a fost introdusă în fața OAPI, ci în fața Tribunalului.
44
În sfârșit, trebuie subliniat, cu titlu suplimentar, că, spre deosebire de cele susținute de intervenientă, cauza soluționată de Audiencia Provincial de Sevilla prin Hotărârea din 7 iulie 1997 nu are aceeași cauză și nici același obiect precum cele din prezenta cauză. În ceea ce privește cauza, litigiul se referea la o încălcare a legii spaniole privind concurența neloială, în timp ce prezenta cauză privește o chestiune referitoare la Regulamentul nr. 40/94. În ceea ce privește obiectul speței menționate, trebuie subliniat faptul că Hotărârea pronunțată de Audiencia Provincial de Sevilla se întemeia în esență pe o Hotărâre din 10 iunie 1987 pronunţată de Tribunal Supremo, care nu constatase compatibilitatea mărcii Carbonell cu marca solicitată. Totuși, această Hotărâre pronunțată de Tribunal Supremo se referea doar la problema compatibilității unei mărci a intervenientei, care prezenta similitudine ridicată cu marca solicitată, cu marca La Española aparținând reclamantei, înregistrată pentru „mezeluri” din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa. Prin urmare, nu se poate constata nicio identitate de obiect, mărcile în discuție fiind diferite de cele în conflict în cadrul prezentei cauze.
45
Așadar, această cauză de inadmisibilitate trebuie respinsă.
Cu privire la fond
46
Reclamanta invocă două motive de nulitate, întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 și, pe de altă parte, pe încălcarea obligației de examinare a probelor privind notorietatea mărcii anterioare.
Observații introductive
47
Între părți există un diferend în ceea ce privește înregistrările care trebuie luate în considerare pentru a se stabili dacă există dreptul de opoziție pretins de reclamantă. Aceasta consideră că nu se pune doar problema înregistrărilor spaniole și comunitare, care au fost luate în considerare de divizia de opoziție și de camera de recurs, ci și a celorlaltor înregistrări pe care le-a invocat. OAPI și intervenienta contestă această teză și susțin că, întrucât data de depunere a cererii reclamantei nr. 338681 de înregistrare a mărcii comunitare este ulterioară datei de depunere a mărcii solicitate, camera de recurs nu ar fi trebuit să o ia în considerare.
48
Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că această problemă nu este pertinentă în speță. Într-adevăr, decizia atacată este esențialmente întemeiată pe lipsa similitudinii între elementul figurativ al mărcii Carbonell și cel al mărcii solicitate. Or, elementul figurativ al mărcii Carbonell este identic în toate înregistrările invocate de reclamantă, atât în cele două înregistrări luate în considerare de camera de recurs, cât și în cele pe care aceasta le-a înlăturat.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr 40/94
Argumentele părților
49
Reclamanta apreciază că decizia atacată încalcă articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 întrucât nu ține cont nici de faptul că mărcile în conflict sunt în ansamblu similare la prima vedere, și, așadar, de natură să creeze o confuzie pe piață, și nici de faptul că produsele care fac obiectul cererii de înregistrare sunt identice cu produsele desemnate de marca anterioară.
50
În ceea ce privește similitudinea produselor vizate de mărcile în conflict, reclamanta precizează, în primul rând, că s-a comis o eroare de către camera de recurs atunci când a conchis la punctul 17 din decizia atacată că aceste produse erau parțial identice (uleiuri și grăsimi comestibile), parțial foarte similare [sare, muștar, oțet, sosuri (condimente), mirodenii] și distincte pentru restul produselor. Aceasta susține că, având în vedere, pe de o parte, restrângerea listei produselor efectuată de intervenientă prin scrisoarea sa din 29 septembrie 1999, precum și, pe de altă parte, faptul că înregistrarea mărcii La Española a fost refuzată pentru produse din clasa 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa, produsele pentru care se solicită înregistrarea sunt identice cu cele comercializate sub marca sa anterioară, întrucât uleiul de măsline (clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa) acoperit de marca Carbonell figurează printre „uleiuri și grăsimi comestibile” vizate de cererea de înregistrare a mărcii comunitare. Reclamanta susține că, în consecință, trebuie aplicată jurisprudența potrivit căreia, în aprecierea globală a riscului de confuzie, o similitudine mai redusă între semne poate fi compensată de o identitate a produselor desemnate de aceste mărci (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, Rec., p. I-5507, punctul 17, și Hotărârea Curții din 22 iunie 2000, Marca Mode, C-425/98, Rec., p. I-4861, punctul 40).
51
În al doilea rând, reclamanta apreciază că, în privința analizei vizuale a mărcilor în conflict, camera de recurs a comis o eroare de apreciere considerând că elementul figurativ era slab distinctiv și acordând o importanță mai mare elementului verbal. În opinia reclamantei, camera de recurs ar fi trebuit să își orienteze mai mult examenul său comparativ pe similitudinile prezentate de elementele figurative, ce constituie componentele dominante ale mărcilor în conflict.
52
Astfel, reclamanta susține că utilizarea unui desen precum cel al mărcii anterioare nu este necesară și nici curentă în comercializarea uleiului de măsline. Imaginea unei femei în prim plan, îmbrăcată aparent tradițional, nu este comună, spre deosebire de reprezentarea măslinilor sau a măslinelor. În acest sens, reclamanta atașează un certificat notarial care autentifică un dosar fotografic privind mărcile de ulei de măsline comercializate pe teritoriul spaniol și care dețin împreună 95 % din cotele acestei piețe, din care rezultă că nicio etichetă aplicată pe aceste produse nu reprezintă o femeie, cu excepția mărcilor în conflict.
53
În schimb, reclamanta evidențiază că denumirea la española nu are caracter distinctiv. Aceasta subliniază că utilizarea cuvintelor España și española este curentă, iar semnificația lor este familiară chiar și celor care nu cunosc limba spaniolă. În țările în care nu se vorbește limba spaniolă, denumirea de la española ar fi percepută ca descriptivă pentru originea geografică a acestor produse.
54
Reclamanta precizează de asemenea că nu a ținut cont camera de recurs de faptul că un consumator mediu percepe marca ca un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia. Reclamanta subliniază că, în cele mai multe cazuri, consumatorul își cumpără produsele de la supermarketuri, unde acest produs este expus pe rafturi, direct la îndemâna publicului, care nu mai este nevoit să îl solicite verbal. Reclamanta consideră că un cumpărător pierde puțin timp între cumpărăturile sale succesive efectuate în diferite raioane ale magazinului. În aceste condiții, actul cumpărării are un caracter multiplu, negândit și mecanic, intensificat prin faptul că produsele sunt stocate în același perimetru, ceea ce ar spori riscul de confuzie. Consumatorul ar fi, într-adevăr, ghidat mai mult de o impresie decât de o comparare directă a diferitelor mărci. Acesta ar fi, în general, mai puțin atent decât consumatorul specializat. De aici, reclamanta trage concluzia că impactul vizual al etichetei pe care este înscrisă marca este determinant în alegerea produsului.
55
În al treilea rând, reclamanta enumeră șaisprezece asemănări între marca anterioară și marca solicitată.
56
Reclamanta observă că aceste asemănări între cele două desene creează o impresie globală similară pe plan vizual. Prin urmare, chiar dacă un consumator mediu ar fi capabil să sesizeze anumite diferențe între cele două semne, riscul de a stabili o legătură între cele două mărci ar fi real.
57
În al patrulea rând, reclamanta precizează că, dată fiind similitudinea semnelor în conflict, publicul poate crede că marca solicitată este o simplă variație a mărcii Carbonell. Aceasta observă că, potrivit jurisprudenței, este posibil ca o întreprindere să utilizeze, pentru a distinge diferitele sale linii de producție, mărci secundare derivate dintr-o marcă principală, cu care au în comun un element dominant [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 18 februarie 2004, Koubi/OAPI — Flabesa (CONFORTFLEX), T-10/03, Rec., p. II-719, punctul 61]. În această privință, reclamanta precizează că se ocupă cu comercializarea diferitelor tipuri de uleiuri de măsline, identificate prin același desen, dar diferențiate prin denumiri diferite, precum „carbonell”, „fontana”, „finoliva”, „sotoliva” și „mezquita”.
58
În sfârșit, reclamanta observă că imaginea pe care o utilizează este esențială pentru Carbonell, deoarece permite consumatorului să identifice în mod automat originea produselor sale, chiar fără a mai fi necesară înscrierea denumirii „carbonell”.
59
OAPI admite că s-a comis o eroare de către camera de recurs atunci când nu a ținut cont de restrângerea listei produselor care fac obiectul cererii de înregistrare. Acesta recunoaște că uleiul de măsline (produs acoperit de marca anterioară) este un produs identic cu uleiurile și grăsimile comestibile care fac obiectul cererii de înregistrare, atunci când acestea din urmă se referă la uleiul de măsline. Totuși, OAPI și intervenienta consideră că o astfel de eroare nu a avut o incidență fundamentală asupra deciziei atacate, dat fiind că în aceasta din urmă respingerea opoziției se întemeiază pe lipsa similitudinii între mărcile în conflict și nu pe faptul că produsele în cauză nu erau nici identice, nici similare. Intervenienta adaugă faptul că nu trebuie acordată nicio semnificație faptului că decizia atacată menționează celelalte produse, din moment ce divizia de opoziție, precum și camera de recurs, au recunoscut permanent că produsele erau parțial identice.
60
OAPI confirmă aprecierea camerei de recurs potrivit căreia semnele în conflict produc o impresie vizuală diferită.
61
OAPI și intervenienta consideră că, în prezenta cauză, trebuie aplicată jurisprudența potrivit căreia aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală dintre mărcile în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1997, SABEL, C-251/95, Rec., p. I-6191, punctul 23, și Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, Rec., p. I-3819, punctul 25). OAPI consideră că aprecierile diviziei de opoziție, reluate de camera de recurs, privind impresia de ansamblu produsă asupra consumatorului de semnele în conflict sunt conforme cu jurisprudența. Într-adevăr, acestea iau în considerare faptul că aceste elemente figurative pot fi asociate cu produsul și astfel să aibă o influență mai redusă asupra percepției semnului.
62
OAPI admite că imaginea unei femei șezând, îmbrăcată într-un costum tradițional, poate fi distinctivă pentru produsele în cauză. Totuși, consideră că, în cazul din speță, elementele figurative comune celor două semne în conflict nu au forță distinctivă deosebită. În această privință, OAPI susține că un singur concurent nu își poate însuși în exclusivitate reprezentarea unui fond rural cu livezi de măslini (precum și combinația de culori utilizate pentru acest fond), dat fiind că este strâns legată de produsul pe care îl desemnează (uleiul de măsline) și de originea sa. De asemenea, ideea reprezentării unei femei nu ar putea fi susceptibilă de apropriere. La rândul său, intervenienta precizează că elementele figurative comune mărcilor în conflict se referă la obiecte generice sau categorii generale de obiecte care au o capacitate distinctivă redusă.
63
Intervenienta critică valoarea probatorie a actului notarial prezentat de reclamantă pentru a demonstra că nicio marcă de ulei de măsline comercializată pe teritoriul spaniol nu reprezintă o femeie. Sunt citate drept exemple contrare alte mărci ce utilizează imaginea unei femei într-o rochie cu volane sau într-un costum de gitană, în acest sens fiind anexate diferite documente.
64
OAPI apreciază că, în speță, elementul verbal al semnelor în cauză joacă un rol foarte important în impresia vizuală pe care o produc și că este evident că elementele „la española” și „carbonell” sunt foarte diferite din punct de vedere vizual.
65
Chiar dacă OAPI admite că expresia „la española” are în sine un caracter distinctiv scăzut, acesta contestă că ar fi inutil să se țină cont de acest fapt în momentul comparării semnelor în conflict, după cum susține reclamanta. În opinia OAPI, trebuie astfel luat în considerare faptul că, în prezența mărcilor complexe, formate plecând de la elemente figurative și verbale, elementul verbal are în general o importanță capitală, deoarece este reținut mai ușor de consumator și este mai puțin ambiguu în ceea ce privește identificarea mărcii și comunicarea către terți. La rândul său, intervenienta precizează că acest caracter în general dominant al elementului verbal se datorează faptului că mărcile complexe sunt identificate de consumator prin numele lor, mai ales atunci când consumatorul, în fapt, o solicită în mod verbal, și pentru că elementul figurativ este inutil în anumite cazuri, cum ar fi în cadrul publicității radiofonice.
66
Intervenienta confirmă analiza potrivit căreia denumirile „la española” și „carbonell” sunt preponderente. Intervenienta adaugă, referitor la prima denumire, că această preponderență este accentuată de notorietatea mărcii La Española.
67
OAPI, susținut de intervenientă, constată că între semnele în cauză există diferențe importante privind aspectul general al femeii desenate, atât datorită poziției, vestimentației și trăsăturilor feței sale, cât și datorită faptului că, în cererea de înregistrare a mărcii comunitare, femeia ține în mâini un urcior, în timp ce marca Carbonell o reprezintă cu brațele ridicate, ținându-se de o ramură de măslin. De asemenea, Oficiul observă că, în cadrul mărcii anterioare, femeia este așezată pe un mic zid pe care se află două bidoane cu un ambalaj și o prezentare tradiționale, în timp ce, în desenul mărcii solicitate, obiectul pe care este așezată femeia nu apare.
68
În sfârșit, OAPI precizează că, pe plan conceptual, consumatorul va percepe termenul „carbonell” ca un nume de familie, în timp ce elementul figurativ îl va determina să facă o asociere cu originea naturală și tradițională a produsului. În ceea ce privește marca solicitată, atât elementul figurativ propriu-zis, cât și denumirea „la española” ar trebui să producă în percepția publicului o asociere evidentă cu originea naturală și geografică a produsului. OAPI deduce din aceasta că între semnele în cauză există o conexiune care poate fi definită ca o referire la originea naturală a produselor. Acesta precizează că o astfel de conexiune este pur și simplu legată de caracteristicile sau calitatea produselor, și nu de originea comercială a acestora.
69
OAPI trage concluzia că nu a comis nicio eroare camera de recurs prin aprecierea sa cu privire la compararea semnelor, apreciere care a determinat-o să constate că semnele nu erau nici identice, nici similare și că, prin urmare, nu exista niciun risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul 1 punctul (b) din Regulamentul nr. 40/94 (Hotărârea Curții din 12 octombrie 2004, Vedial/OAPI, C-106/03 P, Rec., p. I-9573, punctele 53 și 54). OAPI adaugă că, din același motiv, principiul interdependenței factorilor nu este aplicabil în cauză.
Aprecierea Tribunalului
70
Trebuie subliniat de la bun început faptul că, în decizia atacată, camera de recurs constată (punctul 17) că produsele acoperite de marca Carbonell și cele vizate de marca solicitată erau parțial identice (uleiuri și grăsimi comestibile din clasa 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa), parțial similare [sare, muștar, oțet, sosuri (condimente); mirodenii, produse din clasa 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa] și distincte în ceea ce privea restul produselor.
71
Cu toate acestea, astfel cum a invocat în mod întemeiat reclamanta, iar OAPI și intervenienta au recunoscut în ședință, camera de recurs ar fi trebuit să se limiteze, în decizia atacată, să constate identitatea produselor vizate de marca Carbonell cu cele vizate de marca solicitată, atunci când acestea din urmă se referă la uleiul de măsline, și similitudinea foarte mare între produsele vizate de marca Carbonell și cele vizate de marca solicitată, atunci când acestea din urmă se referă la celelalte grăsimi comestibile. Într-adevăr, această concluzie se impune, pe de o parte, în urma restrângerii listei produselor prin scrisoarea intervenientei din 29 septembrie 1999 și, pe de altă parte, în urma deciziei din 22 februarie 2000 luate de divizia de opoziție în cadrul primei proceduri de opoziție prin care se refuză înregistrarea mărcii La Española pentru produse din clasa 30 potrivit Aranjamentului de la Nisa, confirmată prin decizia din 17 februarie 2003 a Camerei a patra de recurs.
72
În aceste condiții, Tribunalul consideră că în mod greșit camera de recurs nu a ținut cont de jurisprudența în temeiul căreia, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, o similitudine mai redusă între semne poate fi compensată de un grad ridicat de similitudine între produse (Hotărârile citate anterior Canon, punctul 17, și Marca Mode, punctul 40).
73
Cu toate acestea, camera de recurs, a conchis în decizia atacată că nu există nicio similitudine între mărcile în conflict, dat fiind că elementele figurative aveau un caracter distinctiv scăzut pentru uleiul de măsline și că, prin urmare, compararea elementelor verbale, care sunt complet diferite, dobândește o importanță primordială. Din acest motiv, fără să aplice jurisprudența sus-menționată, camera de recurs a constatat că orice risc de confuzie între mărcile în conflict era exclus.
74
Tribunalul urmează să examineze succesiv concluziile referitoare la caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative, la caracterul dominant al elementelor verbale și la similitudinea și riscul de confuzie între mărcile în conflict.
— Cu privire la caracterul distinctiv al elementelor figurative
75
La punctul 18 din decizia atacată, camera de recurs se limitează să sublinieze, în sprijinul concluziei sale referitoare la caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative al mărcilor în conflict, că acestea constau în esență din imaginea unei persoane șezând într-un cadru rural și, mai precis, într-o livadă de măslini. Această analiză laconică trebuie interpretată în sensul că analiza diviziei de opoziție este însușită de către camera de recurs, analiză potrivit căreia elementele figurative ale mărcilor în conflict ar avea un caracter distinctiv mai redus, întrucât ar fi uzuale în sectorul uleiului de măsline (punctul 9 a doua liniuță din decizia atacată).
76
Or, camera de recurs nu a furnizat, în decizia atacată, nicio precizare în ceea ce privește motivele pentru care consideră că reprezentarea în litigiu este uzuală în sectorul uleiului de măsline și nu a menționat nicio marcă, alta decât cele în conflict, care să conțină un element figurativ asemănător celui aparținând acestora din urmă.
77
În schimb, din certificatul notarial furnizat de reclamantă, ce autentifică un dosar fotografic conținând mărcile de ulei comercializate pe teritoriul spaniol și care dețin împreună 95 % din cotele acestei piețe, rezultă că niciuna din aceste mărci nu utilizează reprezentarea unei femei, cu excepția mărcilor în conflict. Nici OAPI, nici intervenienta nu au pus în discuție veridicitatea acestui document. Totuși, OAPI a contestat în ședință admisibilitatea sa pentru motivul că nu ar fi fost prezentat în stadiul procedurii administrative. Or, documentul a fost prezentat împreună cu cererea introductivă, astfel cum prevede articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, și urmărește, în mod clar, să demonstreze că analiza efectuată în decizia atacată referitoare la caracterul uzual al elementelor figurative în discuție este incorectă. Prin urmare, documentul este admisibil.
78
Argumentul intervenientei, întemeiat pe faptul că și alte mărci spaniole de ulei de măsline utilizează imaginea unei femei și potrivit căruia reprezentarea în discuție nu ar fi neobișnuită printre mărcile spaniole de ulei de măsline, nu poate fi acceptat. Într-adevăr, din examinarea acestor mărci rezultă că reprezentarea femeii utilizate de acestea este foarte diferită de cea a mărcilor în conflict. În plus, aceste mărci sunt foarte puțin reprezentative pentru piața spaniolă a uleiului de măsline. Niciuna dintre aceste mărci nu apare în singurul document furnizat Tribunalului, care dovedește răspândirea diverselor mărci de ulei în Spania, respectiv raportul societății de studii de piață AC Nielsen Company SL din 18 august 2004, a cărui veridicitate nu a fost contestată de niciuna din părți.
79
În aceste condiții, trebuie să se considere că, în mod greșit, camera de recurs a apreciat în decizia atacată că elementul figurativ al mărcilor în conflict este uzual pe piața spaniolă a uleiului de măsline.
80
Totuși, OAPI consideră că motivul pentru care camera de recurs a constatat caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative ale mărcilor în conflict nu a fost existența mărcilor similare pe această piață, ci același motiv pentru care camera constatase existența unei slabe legături conceptuale între mărcile în conflict, respectiv că elementele lor figurative erau legate de natura și de originea agricolă a produselor vizate (punctul 9 a patra liniuță din decizia atacată). În consecință, consumatorul mediu nu ar vedea în aceste elemente o indicație a originii comerciale a respectivelor produse, ci o aluzie la elaborarea lor naturală și tradițională.
81
Presupunând că decizia atacată poate fi interpretată în sensul menționat de OAPI, Tribunalul nu ar putea să rețină argumentul acestuia.
82
În primul rând, chiar dacă se poate considera că reprezentarea unei livezi de măsline face referire la un element legat inevitabil de uleiul de măsline, nu s-ar putea ajunge la aceeași concluzie în ceea ce privește reprezentarea unei persoane șezând. OAPI însuși recunoaște în memoriul său în răspuns (punctul 50) că imaginea unei femei șezând, în costum tradițional, poate fi distinctivă pentru produsele în cauză. Or, Tribunalul apreciază că nu există niciun motiv pentru a se concluziona că, în ochii consumatorului mediu, imaginea unei femei șezând se referă mai curând la originea naturală și tradițională a produsului decât la originea sa comercială.
83
Cu toate acestea, OAPI susține că un singur concurent nu își poate apropria în exclusivitate reprezentarea unei femei. Or, aspectul dacă elementele vizate de o marcă trebuie să poată fi utilizate în mod liber și de alți concurenți nu face obiectul examinării caracterului distinctiv al elementului figurativ al unei mărci (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 16 septembrie 2004, SAT.1/OAPI, C-329/02 P, Rec., p. I-8317, punctul 36). Singura problemă pertinentă în cadrul acestei examinări este aceea de a se stabili dacă semnul analizat este distinctiv sau nu, problemă la care, în ceea ce privește femeia șezând, OAPI a răspuns deja în mod afirmativ.
84
În această privință, trebuie precizat că reclamanta nu are intenția să își aproprieze, în abstract, orice reprezentare a unei livezi de măslini, și nici orice reprezentare a unei femei. Aceasta aspiră la exclusivitatea asupra unei reprezentări concrete a combinării acestor două elemente, reprezentare ce face parte din marca sa. Astfel, reclamanta nu se opune utilizării de către intervenientă a reprezentării unei femei în marca sa, ci utilizării unei reprezentări pe care o apreciază ca fiind excesiv de asemănătoare cu a sa.
85
În al doilea rând, trebuie subliniat că, în ceea ce privește elementul figurativ al unei mărci, examinarea caracterului său distinctiv se poate realiza, în parte, pentru fiecare dintre termenii săi sau dintre componentele sale, luate separat, dar trebuie, în orice caz, să depindă de o examinarea întregului pe care îl formează. Într-adevăr, simpla împrejurare că fiecare dintre aceste componente, luată separat, este lipsită de caracter distinctiv nu exclude posibilitatea ca integralitatea combinației pe care o formează să prezinte un caracter distinctiv (a se vedea, prin analogie, Hotărârea SAT.1/OAPI, citată anterior, punctul 28 și jurisprudența citată).
86
Or, OAPI și intervenienta fac o apreciere a caracterului distinctiv al elementului figurativ al mărcilor în conflict pe baza unei analize separate a fiecăreia dintre componentele sale – în special reprezentarea unei livezi de măslini și cea a unei femei șezând, precum și a elementelor accesorii ale mărcilor în conflict, cum ar fi chenarul roșu și spațiile rezervate componentelor denominative, precum și formelor acestora – fără a ține cont de faptul că anumite componente, lipsite în mod izolat de caracter distinctiv, pot avea un astfel de caracter atunci când sunt combinate.
87
Rezultă din cele de mai sus că în mod greșit camera de recurs a constatat, în decizia atacată, caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative ale mărcilor în conflict.
— Cu privire la caracterul dominant al componentelor verbale
88
La punctul 18 din decizia atacată, camera de recurs precizează că, în speță, compararea elementului verbal al mărcilor în conflict dobândește o importanță primordială având în vedere caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative ale respectivelor mărci, chiar dacă elementul verbal al mărcii La Española nu are în sine decât un caracter distinctiv scăzut.
89
Tribunalul consideră că aprecierea camerei de recurs este eronată.
90
În primul rând, Tribunalul s-a pronunțat în sensul că în mod greșit camera de recurs a constatat, în decizia atacată, caracterul distinctiv scăzut al elementelor figurative ale mărcilor în conflict. Prin urmare, compararea elementelor verbale nu se poate realiza în temeiul acestei aprecieri.
91
În al doilea rând, jurisprudența a stabilit că, în situațiile în care elementul verbal al unei mărci complexe are o poziție echivalentă în raport cu elementul figurativ, acesta din urmă nu poate fi considerat ca fiind subsidiar pe plan vizual în raport cu cealaltă componentă a semnului (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2002, Vedial/OAPI — France Distribution (HUBERT), T-110/01, Rec., p. II-5275, punctul 53). Această regulă trebuie aplicată a fortiori în situațiile în care elementul figurativ ocupă o poziție mult mai importantă, în ceea ce privește suprafața, decât elementul verbal.
92
În al treilea rând, Tribunalul consideră că elementul verbal „la española” are doar un caracter distinctiv foarte scăzut. Acest cuvânt este utilizat în mod curent în Spania și este perceput ca fiind descriptiv pentru originea geografică a produselor. Într-adevăr, astfel cum rezultă dintr-o Hotărâre din 10 iunie 1987 pronunțată de Tribunal Supremo, depusă la dosar de intervenientă, elementul verbal „la española” se regăsește în aproape 100 de mărci din Spania, dintre care mai mult de douăsprezece fac obiectul clasei 29 potrivit Aranjamentului de la Nisa. Intervenienta însăși invocase în fața diviziei de opoziție în cadrul primei proceduri de opoziție (a se vedea Decizia nr. 259/2000 a diviziei de opoziție din 22 februarie 2000, pagina 3, ultimul paragraf și pagina 5, ultimul paragraf) și în fața camerei de recurs (a se vedea Decizia R 326/2000-4 a Camerei a patra de recurs a OAPI din 17 februarie 2003, pagina 4, al treilea și al patrulea paragraf), că termenul „la española” devenise un termen obișnuit în limbajul curent, că avea un caracter distinctiv scăzut și constituia o referință comună în sectorul uleiului de măsline.
93
OAPI însuși a avut, în alte proceduri de opoziție, o poziție contrară celei susținute în cadrul prezentei proceduri. Astfel, divizia de opoziție, în decizia sa nr. 259/2000, din 22 februarie 2000 (pagina 6, al șaselea paragraf), menţinută de Camera a patra de recurs (Decizia R 326/2000-4 din 17 februarie 2003), în cadrul primei proceduri de opoziție, și în Decizia nr. 843/2000 din 27 aprilie 2000 (pagina 6, al patrulea paragraf), a conchis că expresia „la española” avea doar un caracter distinctiv scăzut, deoarece constituie o denumire curentă în sectorul alimentar și implică o referire la originea geografică a produselor. În mod similar și contrar celor susținute în prezenta cauză, divizia de opoziție, în Decizia sa din 22 februarie 2000, a concluzionat că, întrucât elementul comun celor două mărci are un caracter distinctiv scăzut, atenția consumatorului nu va fi atrasă de termenul „la española”, ci de elementul figurativ al mărcii solicitate.
— Cu privire la similitudinea mărcilor și la riscul de confuzie
94
Camera de recurs consideră că impresia vizuală globală produsă de mărcile în cauză este diferită și, în consecință, aprecierea lor globală nu dezvăluie nicio similitudine între acestea, ceea ce ar exclude orice risc de confuzie.
95
Trebuie amintit faptul că, din jurisprudența Curții referitoare la interpretarea articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92), al cărei conținut normativ este, în esență, identic cu cel al articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, rezultă că riscul de confuzie este riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic (Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 29, și Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, citată anterior, punctul 17). Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie în percepția publicului trebuie apreciat în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (Hotărârile citate anterior SABEL, punctul 22, Canon, punctul 16, și Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 18).
96
Această apreciere presupune o anumită interdependență a factorilor luați în considerare și, în special, similitudinea mărcilor și cea a produselor sau serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile acoperite poate fi compensat printr-un grad ridicat de similitudine între mărci și invers (Hotărârile citate anterior Canon, punctul 17, și Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 19).
97
Or, din principiul interdependenței factorilor rezultă de asemenea că un grad ridicat de similitudine între mărci este consolidat de un grad ridicat de similitudine a produselor vizate sau, a fortiori, de identitatea acestora din urmă.
98
Trebuie amintit și că, potrivit jurisprudenței, două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante [Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI — Hukla Germany (MATRATZEN), T-6/01, Rec., p. II-4335, punctul 30, și Hotărârea Tribunalului din 7 septembrie 2006, L & D/OAPI — Sämann (Aire Limpio), T-168/04, Rec., p. II-2699, punctul 91].
99
Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală dintre mărcile în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante, precum și de faptul că un consumator mediu percepe o marcă în mod normal ca un tot, și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (Hotărârile citate anterior SABEL, punctul 23, și Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 25).
100
În ceea ce privește planul vizual, Tribunalul constată că cele două mărci în conflict au în comun numeroase elemente, și anume:
—
ambele constau dintr-o etichetă dreptunghiulară, verticală și regulată, de mărime identică și care cuprinde o margine roșie care prezintă colțuri exterioare rotunjite;
—
ambele conțin desenul unei femei șezând în prim-plan, pe axa verticală a etichetei, a cărei vestimentație are nuanțe similare, ambele fiind îmbrăcate cu o fustă, o cămașă albă și un șal roșu cu franjuri pe margine;
—
cele două femei reprezentate au părul strâns, o floare la urechea dreaptă și un pieptene de ornament;
—
cele două femei reprezentate au brațele descoperite, capul orientat spre stânga și sunt așezate pe un zid de nuanță ocru;
—
în prim-plan, aproape de capul celor două femei reprezentate, se află o ramură de măslin;
—
pe banda superioară, în formă curbă spre exteriorul etichetei și convexă spre interior, există un spațiu pentru a insera numele produsului;
—
denumirea mărcii figurează într-un chenar alb pe fond roșu, situat în partea de jos a etichetei;
—
forma acestui chenar este plată spre partea de jos a etichetei și convexă spre interiorul acesteia;
—
denumirea mărcii este scrisă cu litere albe de aceeași mărime, pe fondul roșu al chenarului;
—
în spatele femeii este reprezentată o livadă de măslini redată în aceeași gamă de culori, al cărei orizont ocupă o suprafață egală.
101
Tribunalul consideră că similitudinea elementelor figurative în cauză, atât pe plan cromatic, cât și pe acela al desenului, este mai importantă decât micile diferențe, care nu apar în realitate decât la o examinare minuțioasă și exhaustivă.
102
Din punct de vedere conceptual, Tribunalul constată că însăși camera de recurs consideră în decizia atacată (punctele 9 și 19) că între mărcile în conflict există o legătură conceptuală, deși slabă, referitoare la natura și la originea produselor protejate.
103
Tribunalul apreciază că totalitatea elementelor comune celor două mărci în cauză produce o impresie vizuală globală de o similitudine ridicată, întrucât marca La Española reproduce cu o mare precizie esența mesajului și impresia vizuală transmise de marca Carbonell: femeia îmbrăcată în rochie tradițională, șezând într-un anumit mod, lângă o ramură de măslin, pe fundalul unei livezi de măslini, ansamblul având un aranjament aproape identic al spațiilor, al culorilor și al spațiilor în care sunt scrise denumirile mărcilor și al modului în care este realizată această scriere.
104
Tribunalul apreciază că această impresie globală similară creează, în mod inevitabil, pentru consumator, un risc de confuzie între mărcile în conflict.
105
Acest risc de confuzie nu este diminuat de existența elementului verbal diferit, întrucât, astfel cum s-a decis anterior, elementul verbal al mărcii solicitate are un caracter distinctiv foarte scăzut, dat fiind că face referire la originea geografică a produsului.
106
Într-adevăr, trebuie amintit în primul rând că nu există decât rareori posibilitatea pentru consumatorul mediu să compare în mod direct diferitele mărci și trebuie să se bazeze pe imaginea imperfectă a acestora pe care a păstrat-o în memorie (Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, citată anterior, punctul 26). Această împrejurare consolidează importanța elementelor deosebit de vizibile și simplu de reținut ale mărcilor în cauză, precum, în speță, elementele figurative ale mărcilor în conflict (a se vedea, în acest sens, Hotărârea CONFORFLEX, citată anterior, punctul 45).
107
În al doilea rând, trebuie subliniat că percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie (Hotărârile citate anterior SABEL, punctul 23, și Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 25). În vederea acestei aprecieri globale, consumatorul mediu este prezumat a fi normal informat, suficient de atent și de avizat, iar nivelul său de atenție poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză (Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, citată anterior, punctul 26).
108
Or, uleiul de măsline fiind un produs de consum curent în Spania, nivelul de atenție al consumatorului mediu cu privire la aspectul său exterior este redus [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2007, Georgia-Pacific/OAPI (Motiv gofrat), T-283/04, nepublicată în Repertoriu, Rep., 2007, p. II-3*, punctul 41].
109
În al treilea rând, trebuie ținut cont de faptul că, astfel cum a recunoscut camera de recurs în decizia atacată, uleiul de măsline cel mai adesea este cumpărat de la supermaketuri sau de la unități unde produsele cu diferite mărci sunt aranjate pe rafturi. Potrivit susținerilor reclamantei, la aceste tipuri de puncte de vânzare, consumatorul pierde puțin timp între cumpărăturile sale succesive efectuate în diferite raioane ale magazinului, și nu solicită verbal diferitele produse pe care le caută, ci se deplasează el însuși la rafturile unde se găsesc aceste produse, ceea ce are drept consecință faptul că diferențele pe plan fonetic între mărcile în conflict sunt irelevante pentru a deosebi produsele. În aceste condiții, consumatorul se ghidează mai mult după o impresie decât după o comparare directă a diferitelor mărci și adesea nu citește toate indicațiile prevăzute pe fiecare recipient de ulei de măsline. În cele mai multe cazuri, acesta se limitează să aleagă o sticlă a cărei etichetă îi produce impactul vizual al mărcii pe care o caută. În aceste împrejurări, elementul figurativ al mărcilor în conflict este cel care dobândește o importanță sporită, contrar celor reținute în decizia atacată, ceea ce sporește riscul de confuzie între cele două mărci în cauză.
110
În acest sens, trebuie subliniat că, atunci când mărcile în conflict sunt examinate de la distanța și cu rapiditatea cu care consumatorul, aflat într-un supermaket, selectează produsele pe care le caută, diferențele între semnele în conflict sunt mai dificil de deosebit, iar similitudinile sunt mai evidente, întrucât consumatorul mediu percepe marca ca un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia.
111
În sfârșit, trebuie să se țină cont de împrejurarea potrivit căreia, având în vedere similitudinea semnelor în conflict și faptul că elementul verbal al mărcii solicitate are un caracter distinctiv scăzut, consumatorul poate percepe marca solicitată ca pe o marcă secundară a mărcii Carbonell, care desemnează un ulei de măsline de o calitate diferită de cel care face obiectul mărcii amintite (a se vedea, în acest sens, Hotărârea CONFORTFLEX, citată anterior, punctul 61). Într-adevăr, astfel cum rezultă din dosar, marca Carbonell, care este prezentă în Spania din 1904, se identifică pe piața spaniolă cu uleiul de măsline, iar imaginea pe care o utilizează indică automat marca respectivă.
112
Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că în mod greșit camera de recurs a concluzionat că este exclusă orice posibilitate de confuzie între mărcile în conflict (punctul 24). Dimpotrivă, rezultă din totalitatea constatărilor Tribunalului că există un risc de confuzie între respectivele mărci.
113
În consecință, primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 trebuie admis.
114
Prin urmare, și fără a fi necesară examinarea celui de al doilea motiv, este necesar, conform articolului 63 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94, să se modifice decizia atacată în sensul că recursul introdus de reclamantă la camera de recurs este fondat și, în consecință, opoziția trebuie admisă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
115
În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, orice parte care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul articolului 136 alineatul (2) din acest regulament, cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile. Întrucât OAPI și intervenienta au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor necesare efectuate de reclamantă în legătură cu procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs, conform concluziilor reclamantei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
Declară și hotărăște:
1)
Modifică Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 11 mai 2004 (cauza R 1109/2000-4) în sensul că recursul introdus de reclamantă la camera de recurs este fondat și, în consecință, opoziția trebuie admisă.
2)
Obligă OAPI și intervenienta la plata cheltuielilor de judecată.
Cooke
García-Valdecasas
Ciucă
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 septembrie 2007.
Grefier
E. Coulon
Președinte
J. D. Cooke
Cuprins
Cadrul juridic
Istoricul cauzei
Procedura și concluziile părților
Cu privire la admisibilitate
Cu privire la admisibilitatea cererii prin care se solicită ca Tribunalul să declare nulitatea mărcii solicitate sau, dacă este cazul, să dispună respingerea acesteia
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la întinderea mandatului reprezentantului reclamantei
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la aplicarea principiului autorității de lucru judecat
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la fond
Observații introductive
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
— Cu privire la caracterul distinctiv al elementelor figurative
— Cu privire la caracterul dominant al componentelor verbale
— Cu privire la similitudinea mărcilor și la riscul de confuzie
Cu privire la cheltuielile de judecată
( *1 ) Limba de procedură: spaniola.
Top