Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA HYDE PARK ŞI ALŢII c. MOLDOVEI (Nr.2)
(Cererea nr.45094/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
31 martie 2009
DEFINITIVĂ
la 30 iunie 2009
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Hyde Park şi alţii c. Moldovei (nr.2),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a IV-a), statuînd într-o cameră compusă din:
Nicola Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiei,
Deliberînd în şedinţă închisă la 10 martie 2009,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr.33482/06)[1] împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), înaintată de către Hyde Park (organizaţie non-guvernamentală) şi cinci cetăţeni moldoveni, d-l Gheorghe Lupuşoru, d-l Anatol Hristea-Stan, d-na Mariana Gălescu, d-na Alina Didilică şi d-l Oleg Brega („reclamanţii”) la 25 august 2006. La 2 iunie 2008 organizaţia non-guvernamentală Hyde Park şi-a încetat activitatea. Succesorul său, Hyde Park, organizaţie neînregistrată, a decis să înainteze cererea la Curte.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A.Postică, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în municipiul Chişinău şi este membru al organizaţiei non-guvernamentale Promo-Lex. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, d-l Vladimir Grosu.
3. În special, reclamanţii au pretins că le-a fost încălcat dreptul la libertatea întrunirilor şi la un proces echitabil.
4. La 4 aprilie 2008, Preşedintele Secţiei a IV-a a decis să notifice Guvernul cu privire la cerere. În temeiul dispoziţiilor articolului 29 § 3 din Convenţie, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. În timpul evenimentelor care au determinat depunerea cererii, Hyde Park (primul reclamant) a fost înregistrată la Ministerului Justiţiei ca organizaţie non-guvernamentală, pledînd, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. În 2007 membrii săi au decis să sisteze înregistrarea organizaţiei din cauza pretinselor presiuni şi intimidări din partea statului. În special, ei s-au plîns de: refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra amendamentele la statutul organizaţiei, de blocarea contului bancar, arestarea aleatorie a membrilor săi, tentativa de a sista activitatea ziarului. Mulţi dintre liderii organizaţiei au solicitat azil politic în ţările occidentale. S-a decis ca organizaţia să-şi continue activitatea sub aceeaşi denumire, dar fără a fi înregistrată de autorităţile statutului. Aceştia au decis că noua organizaţie neînregistrată să devină succesoare a fostei organizaţii. După excluderea organizaţiei din Registrul cu privire la organizaţiile non-guvernamentale la 2 iunie 2008, activităţile Hyde Park se desfăşurau ca şi mai înainte în baza noului statut de asociere. Organizaţia continua să-şi editeze ziarul, să dispună de pagina sa pe Internet, să organizeze proteste şi demonstraţii.
6. Ceilalţi reclamanţi sunt membri şi susţinători ai Hyde Park: Gheorghe Lupuşoru, Anatol Hristea-Stan, Mariana Gălescu, Alina Didilică şi d-l Oleg Brega, care s-au născut, respectiv, în 1969, 1953, 1982, 1978 şi 1973 şi locuiesc, respectiv, în Chişinău, Chişinău, Chişinău, Cazangic şi Pepeni.
7. La 26 septembrie 2005 Hyde Park a solicitat Consiliului Municipal Chişinău să autorizeze organizarea unei întruniri paşnice cu privire la liberatea de exprimare în Parcul Ştefan cel Mare din Chişinău 2005, la 14 octombrie 2005.
8. La 7 octombrie 2005 Consiliul Municipal a respins cererea motivînd că la data solicitată, în centrul oraşului erau planificate numeroase manifestări, inclusiv în Parcul Ştefan cel Mare, întrucît era zi de sărbătoare legală.
9. La 12 octombrie 2005 primul reclamant a contestat refuzul autorităţilor în instanţa de judecată, susţinînd, inter alia, că a fost ilegal şi contrar art.11 din Convenţie. De asemenea, a solicitat examinarea de urgenţă a cauzei.
10. La 2 decembrie 2005 Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea reclamanţilor constatînd că Consiliul Municipal a acţionat în limitele competenţei sale. Instanţa a menţionat că întrucît la acea dată în parc au fost planificate şi alte manifestaţii, cum ar fi expoziţii, manifestaţii sportive, concerte şi alte manifestaţii, întrunirea Hyde Park ar fi putut împiedica desfăşurarea acelor manifestaţii şi pune în pericol ordinea publică. Cu atît mai mult, cererea adresată Consiliului Municipal a fost semnată de preşedintele Hyde Park, şi nu există nici o probă în dosar că consiliul Hyde Park ar fi aprobat-o.
11. Hyde Park a atacat şi a susţinut că această hotărîre a încălcat dreptul membrilor săi de a desfăşura întruniri, garantat de către art.11 din Convenţie, de asemenea, fiind contrară prevederilor art.6 şi 7 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor.
12. La 3 mai 2006 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul primului reclamant, reieşind din prevederile legale, reiterînd că autorizarea întrunirii Hyde Park în acelaşi timp cu celelalte manifestaţii culturale şi sportive planificate în parc ar fi dus la ciocniri violente şi, prin urmare ar fi pus în pericol ordinea publică.
II. DREPT INTERN PERTINENT
13. Legea cu privire organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 2005 prevede:
Articolul 6
(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.
Articolul 7
Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:
a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;
b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă;
c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică;
d) atentare la regimul constituţional.
Articolul 8
(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.
(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.
(3) Sînt interzise întrunirile:
a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;
b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini avînd un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.
(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin.(3) este garantat.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri în locuri sau localuri permanente, după caz.
Articolul 11
(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:
a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;
b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;
c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;
d) forma desfăşurării întrunirii;
e) numărul aproximativ de participanţi;
f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;
g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.
(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.
Articolul 12
(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului(municipiului), satului(comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.
(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă.
(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art.6 şi art.7 cu consecinţe grave pentru societate.
Articolul 14
(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei…
Articolul 15
(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.
ÎN DREPT
14. Reclamanţii s-au plîns că procedurile judiciare nu au fost echitabile, în sensul Articolului 6 § 1 din Convenţie, deoarece instanţele nu au motivat suficient şi relevant hotărîrile sale. Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
15. Reclamanţii, de asemenea, se plîng de faptul că refuzul de a le autoriza protestele a dus la încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor paşnice, garantat de către articolul 11 din Convenţie, care prevede:
“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
I. ADMISIBILITATEA
16. Curtea constată că după depunerea prezentei cereri, Hyde Park a suferit transformări, încetînd să existe ca organizaţie non-guvernamentală înregistrată şi a reapărut ca organizaţie neînregistrată(a se vedea paragraful 1 supra). Nu s-a contestat faptul că noul Hyde Park este în drept de a depune cerere şi Curtea nu atestă nici un motiv de a dispune altfel (a se vedea, mutatis mutandis, David v. Moldova, nr.41578/05, § 28, 27 noiembrie 2007). Mai mult, Curtea consideră că capacitatea Hyde Park de a continua procesul nu este afectată de faptul că nu este înregistrată (a se vedea, mutatis mutandis, Creştinii împotriva fascismului şi rasismului v. Regatul Unit al Marii Britanii, nr. 8440/78, Decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decizii şi rapoarte 21, p.138).
17.Curtea consideră că prezenta cerere ridică probleme de drept şi de fapt destul de serioase, încît determinarea acestora depinde de examinarea fondului şi nu a stabilit nici un temei pentru declararea acesteia ca inadmisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 supra), Curtea va examina imediat fondul cauzei.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 11 DIN CONVENŢIE
18. Reclamanţii au susţinut că ingerinţa în dreptul lor la libertatea întrunirilor nu a fost prevăzută de lege, deoarece temeiul invocat de către Consiliul Municipal nu era compatibil cu prevederile art.12(6) din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Cu atît mai mult, ingerinţa nu a urmărit un scop legitim şi nu era necesară într-o societate democratică.
19. Guvernul a admis că a existat o ingerinţă în dreptul reclamanţilor, garantat de către Articolul 11 din Convenţie. Totuşi, o asemenea ingerinţă era prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică.
20. Părţile susţin în comun şi Curtea este de acord că decizia de a respinge cererea Hyde Park cu privire la organizarea protestelor din 14 octombrie 2005 implică „o interferenţă din partea autorităţilor publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea întrunirilor prevăzut de paragraful 1 din Articolul 11 din Convenţie. O astfel de ingerinţă implică o încălcare a Articolului 11 din Convenţie dacă nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un interes sau scopuri legitime în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 11 din Convenţie şi dacă nu este „necesară într-o societate democratică” pentru a urmări acel interes sau scopuri.
21. În măsura în care se invocă legalitatea ingerinţei, Curtea constată că potrivit art.14 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor Consiliul Municipal era obligat să motiveze în scris respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea întrunirilor, ceea ce s-a efectuat prin decizia din 7 octombrie 2005 (a se vedea paragraful 8 supra). Potrivit art.12(6) din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, o cerere ar putea fi respinsă doar dacă Consiliul Municipal ar deţine probe că prevederile art.6 şi 7 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor ar putea fi încălcate cu grave consecinţe pentru societate. Consiliul Municipal nu a invocat nici un temei prevăzut de art.6 şi 7 din Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, ceea ce constituie un temei suficient pentru a concluziona că măsurile respective nu au fost „prevăzute de lege”. Totuşi, în speţă, Curtea consideră că respectarea legii este indisolubil legată de întrebarea dacă o ingerinţă era „necesară într-o societate democratică”. Prin urmare, Curtea va examina această problemă în cele ce urmează (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, nr. 28793/02, §53, ECHR 2006-II ).
22. Părţile, de asemenea, nu au fost de acord cu privire la faptul că ingerinţa a urmărit un scop legitim. Curtea din motivele prezentate mai jos, nu consideră necesar de a se expune cu privire la acest capăt. (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, §53, citat mai sus).
23. În măsura în care se invocă proporţionalitatea ingerinţei, Curtea reaminteşte că de multe ori a declarat, în hotărîrile sale, că nu doar democraţia constituie o trăsătură fundamentală a ordinii publice Europene, ci însăşi Convenţia a fost concepută pentru a promova şi menţine idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Democraţia, a subliniat Curtea, este unicul model politic prevăzut în Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Potrivit paragrafului 2 al Articolului 11 din Convenţie, cum şi a articolelor 8, 9, 10 din Convenţie, singura necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile consacrate în aceste articole este acea care poate pretinde că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi(Bunăstarea Partidului) şi alţii v. Turcia (GC), nr.41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86-89, ECHR 2003-II şi Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, a se vedea supra).
24. Referindu-se la particularităţile unei „societăţi democratice”, Curtea acordă o importanţă deosebită pluralismului, toleranţei şi liberalismului. În acest context, Curtea a susţinut că deşi interesele individuale, după caz, trebuie să fie subordonate celor de grup, dar democraţia nu înseamnă, pur şi simplu, că întotdeauna punctele de vedere ale majorităţii urmează să prevaleze: este necesar să se realizeze un echilibru, care să asigure minorităţii un tratament echitabil şi corect şi să se evite orice abuz de poziţie dominantă (a se vedea Young, James and Webster v. Regatul Unit al Marii Britanii, 13 august 1981, § 63, Seria A nr.44 şi Chassagnou şi alţii v. Franţei (GC), NR.25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR, 1999-III).
25. Cînd se efectuează o examinare în virtutea Articolului 11 din Convenţie, sarcina Curţii nu este substituirea propriei opinii celei care vine din partea autorităţilor naţionale competente, ci mai degrabă revizuirea în conformitate cu Articolul 11 din Convenţie a deciziei adoptate în timpul exercitării atribuţiilor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea dacă statul reclamat şi-a exercitat atribuţiile într-un mod corespunzător, atent şi cu bună credinţă, Curtea trebuie să se privească ingerinţa pretinsă în lumina cazului luat în întregime şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională cu scopul urmărit” şi dacă motivele invocate de către autorităţi, în vederea justificării acţiunilor sale, sunt „relevante şi suficiente”. În acest sens, Curtea trebuie să se convingă dacă autorităţile naţionale au aplicat standardele conforme cu principiile încorporate în Articolul 11 din Convenţie şi, cu atît mai mult, dacă şi-au întemeiat decizia pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante ( a se vedea Partidul Comuniştilor Uniţi şi alţii v. Turcia, 30 ianuarie 1998, § 47, Culegere a Hotărîrilor şi Deciziilor 1998-I).
26. Revenind la circumstanţele speţei în cauză, Curtea observă că în respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea acţiunilor de protest planificate pentru 14 octombrie 2005 Consiliul Municipal s-a bazat pe considerentul că alte evenimente erau planificate în parcul Ştefan cel Mare. Curtea mai sus a observat că un astfel de temei pare a fi incompatibil cu cerinţele Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, care în art.6 şi 7 stabileşte motivele pentru care o cerere de desfăşurare a întrunirilor poate fi respinsă de către Consiliul Municipal. Astfel de temeiuri nu pot fi considerate compatibile cu art. 11 din Convenţie. Mai mult, nu a existat nici un indiciu că organizatorii intenţionau, la acea dată să tulbure în parc ordinea publică sau să instige o confruntare cu autorităţile sau cu alte grupuri de persoane. Mai degrabă, intenţia lor era de a desfăşura o întrunire pentru a susţine libertatea la exprimare. Curtea nu poate decît să concluzioneze că refuzul Consiliului Municipal de a autoriza protestul nu corespunde unui interes social imperios.
27. Este adevărat, că în timpul proceselor judiciare ulterioare instanţele au constatat noi temeiuri de respingere a cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea acţiunilor de protest. Totuşi, art.11 şi 12 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor acordă autorităţilor locale competenţă exclusivă în ceea ce priveşte autorizarea sau nu a întrunirilor. Legea nu prevede, iar Guvernul nu susţine contrariul, că şi alte autorităţi ale statului, precum instanţele de judecată, sunt în drept, în virtutea Legii cu privire la organizarea sau desfăşurarea întrunirilor, de a exercita această competenţă din nume propriu sau în interesul autorităţilor locale. Cu atît mai mult, Curtea nu poate să nu menţioneze că motivaţiile din hotărîrile instanţelor de judecată au fost invocate după mult timp de la data planificată pentru proteste. Din acest motiv, Curtea consideră că procesul judiciar derulat după emiterea deciziei Consiliului Municipal referitor la respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfăşurarea întrunirilor, şi motivele invocate de către instanţele de judecată în vederea menţinerii deciziei respective, urmează a fi desconsiderate.
28. Luînd în consideraţie circumstanţele sus-menţionate, Curtea concluzionează că ingerinţa nu corespunde unui interes social imperios şi, prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 11 din Convenţie.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
29. Reclamanţii, de asemenea, pretind o violare a art.6 § 1 din Convenţie, susţinînd că procesul nu a fost echitabil, deoarece instanţele naţionale nu au pronunţat o hotărîre întemeiată. Deoarece această plîngere nu ridică o întrebare distinctă de cea examinată mai sus în virtutea Articolului 11 din Convenţie, Curtea consideră că nu este necesar de a o examina separat.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
30. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudicii
31. Reclamanţii au pretins 4,000 EUR pentru Hyde Park şi 500 EUR pentru fiecare reclamant persoană fizică pentru compensarea prejudiciului moral.
32. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă este excesivă şi nejustificată.
33.Curtea acordă 3,000 EUR Hyde Park. Recompensa dispusă în numele Hyde Park urmează a fi achitată reprezentantului reclamantului, d-l A.Postică, care urmează a fi deţinută şi gestionată în numele Hyde Park. În ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor ca persoane fizice, Curtea consideră că acestea nu sunt justificate şi prin urmare urmează a fi respinse.
B. Costuri şi cheltuieli
34. Reclamanţii, de asemenea, au pretins 1,300 EUR pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii.
35. Guvernul a contestat suma pretinsă şi a susţinut că este excesivă.
36. Curtea acordă 1,000 EUR pentru costuri şi cheltuieli. Această sumă urmează a fi plătită reprezentatului reclamantului, d-l A.Postică.
D. Penalităţile
37. Curtea consideră potrivit să fie calculată o dobîndă în baza ratei minime a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenţie;
3. Susţine că nu este necesară examinarea separată a plîngerii în temeiul articolului 6 din Convenţie;
4. Susţine
(a) că statul reclamat urmează să achite Hyde Park, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează a fi convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata aplicabilă la data achitării:
(i) 3,000 EUR (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, să fie achitaţi reprezentantului reclamantului, d-l A.Postică, pentru a fi deţinuţi şi gestionaţi în interesele Hyde Park;
(ii) 1,000 (una mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie achitate reprezentantului Hyde Park, d-l A.Postică.
(iii) orice taxă care poate fi impusă în legătură cu sumele de mai sus.
(b) că din momentul expirării termenului menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;
5. Respinge restul plîngerii reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 31 martie 2009, potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence Early, Nicolas Bratza,
Grefier Adjunct Preşedinte
[1] Nota traducătorului: În originalul Hotărîrii Curţii Europene este specificat numărul cererii sus-nominalizat (nr.33482/06), care, în fapt, nu corespunde numărului cererii din titlul cauzei (nr.45094/06). A se avea în vedere ultimul număr corespunzător numărului cererii din titlul Hotărîrii.
Full & Egal Universal Law Academy