Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
DE ADMISIBILITATE
Ilia KIREEV contra Moldovei şi Rusiei
Cererea nr. 11375/05
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 1 iulie 2008 într-o Cameră compusă din:
Lech Garlicki, Preşedinte,
Giovanni Bonello,
Anatoly Kovler.
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei
Examinînd cererea nominalizată depusă la 3 martie 2005,
Deliberînd, decide următoarele
ÎN FAPT
Reclamantul, dnul Ilia Kireev este cetăţean al Rusiei, s-a născut în Konskoe şi locuieşte în Tighina/Bender (oraş pe teritoriul Moldovei, dar care din 1991, se află sub controlul autoproclamatei „Republici Moldoveneşti Transnistrene” („RMT”, a se vedea detalii în cauza Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei [GC], nr. 48787/99, §§ 28-31 şi 87-91, CEDO 2004-VII).
A. Circumstanţele cauzei
Circumstanţele cauzei prezentate de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
Începînd cu anul 1962 reclamantul a depus suma de 16,582 ruble sovietice la Banca de Economii din Tighina/Bender. El a susţinut că valoarea depunerilor sale la Banca de Economii, a scăzut în mod semnificativ în urma reformelor economice iar statul nu şi-a executat în mod adecvat obligaţia sa de reevaluare a sumelor depuse la Banca de Economii, pentru a diminua efectele inflaţiei.
Reclamantul a intentat o acţiune în judecată în « Curtea Supremă a RMT », solicitînd compensaţii pentru scăderea valorii depunerilor sale băneşti. La 26 octombrie 2004 instanţa de judecată a informat reclamantul despre faptul că nu este competentă să examineze asemenea acţiuni şi că acesta urmează să se adreseze instanţelor judecătoreşti inferioare ale « RMT ».
Reclamantul a înaintat o acţiune în «judecătoria Bender » (care face parte din « «sistemul instanţelor judecătoreşti a RMT »; există o altă instanţă de judecată în Tighina/Bender care se află sub jurisdicţia Moldovei şi este situată în comuna Varniţa). La 21 decembrie 2004, instanţa de judecată a respins acţiunea fără a o examina, constatînd că aceasta e incompletă, deoarece reclamantul a omis să determine pîrîţii şi să prezinte probe care ar susţine acţiunea sa, şi a omis şi alte informaţii necesare. Deoarece reclamantul nu a prezentat documentele ce lipseau, la 17 ianuarie 2005 acţiunea reclamantului i-a fost restituită fără a fi examinată.
Reclamantul a depus o plîngere în Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, care la 6 iulie 2004 l-a informat despre dreptul de a înainta o acţiune în judecătoria Tighina/Bender, situată în comuna Varniţa. La o dată nespecificată, reclamantul a înaintat o acţiune în instanţa de judecată respectivă. La 6 ianuarie 2005, instanţa de judecată a informat reclamantul despre faptul că acţiunea înaintată a fost incompletă, în special datorită faptului că lipseau probele documentare şi dovada plăţii taxei de stat. Se pare că reclamantul nu a prezentat nici un alt document în Curtea de Apel Tighina/Bender.
De asemenea reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală a Republicii Moldova în privinţa scăderii valorii depunerilor sale băneşti. Plîngerea sa a fost transmisă procuraturii Tighina/Bender. La 29 martie 2004, procuratura Tighina/Bender a informat reclamantul despre faptul că Moldova şi nerecunoscuta « RMT » deţin sisteme bugetare separate şi că acesta ar trebui să înainteze orice pretenţie în vederea atribuirii unei compensaţii « autorităţilor RMT » conform legislaţiei locale aplicabile.
Reclamantul susţine că în 2005 a încercat să obţină compensaţii pentru scăderea valorii depunerilor sale băneşti dintr-o bancă din Kirov, Rusia. Însă acesta a fost refuzat deoarece legea locală nu permitea plata unor compensaţii pentru persoanele care au depus sume de bani într-o bancă care nu se află în Rusia.
B. Drept intern pertinent
1. Legislaţia Republicii Moldova
Referitor la legislaţia Republicii Moldova privind compensaţiile acordate în legătură cu pierderile cauzate de inflaţie, la 12 decembrie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr.1530-XV privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii (în continuare “Legea Moldovei din 2002 privind economiile”).
Articolul 1 din legea respectivă prevede următoarele:
“Articolul 1. Obiectul legii
Prezenta lege prevede obligaţiile statului faţă de cetăţenii Republicii Moldova care au avut depuneri băneşti în Banca de Economii la situaţia din 2 ianuarie 1992 şi stabileşte principiile de bază privind indexarea, cuantumul şi modul de plată a sumelor indexate.”Legea naţională a Rusiei
Referitor la legislaţia Rusiei privind compensaţiile acordate în legătură cu pierderile cauzate de inflaţie, Legea evaluării şi protecţiei economiilor cetăţenilor Federaţiei Ruse a fost adoptată la 10 mai 1995 (în continuare “Legea Rusiei din 1995 privind economiile”).
Articolul 1 din legea respectivă prevede următoarele:
“Articolul 1. Statul garantează restabilirea şi conservarea valorii achiziţiilor financiare ale cetăţenilor Federaţiei Ruse (înainte de aceasta - băncile de economii aparţinînd statului a URSS care activau pe teriroriul Republicii Ruse Sovietice Socialiste) înainte de 20 iunie 1991; ...”
Conform unei scrisori din partea Ministerului Rus de Finanţe privind “transferul depunerilor băneşti din ţările din cadrul Comunităţii Statelor Independente în Federaţia Rusă ”, din 20 aprilie 1998 (nr. 22-03-03):
“... Restabilirea urmează a fi aplicată depunerilor băneşti, care pînă la 20 iunie 1991 au fost ţinute în Banca de economii a Rusiei. Cu toate acestea, legea sus-menţionată (Legea Rusiei din 1995 privind economiile) nu se aplică depozitelor deschise în băncile de economii din alte state care anterior au făcut parte din URSS.”
PLÎNGERI
Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie că, în rezultatul inflaţiei depunerile băneşti acumulate în contul de depozit de la Banca de Economii şi-au pierdut puterea de cumpărare iar faptul că statul a omis să îndeplinească obligaţia de a restabili valoarea depunerilor bancare constituie o lipsire de proprietate.
ÎN DREPT
Reclamantul a invocat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, cauzată de faptul că inflaţia a avut urmări ce au afectat depunerile băneşti ale sale şi despre faptul omiterii acordării de către stat a unei compensaţii efective în legătură cu aceasta.
Articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie prevede următoarele:
“ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Curtea a notat că cererea a fost depusă iniţial împotriva autoproclamatei “Republici moldoveneşti nistrene („RMN”) ” şi că ulterior, reclamantul a desemnat statul rus în calitate de pîrît. În continuare, Curtea notează că reclamantul a depozitat bani într-o bancă care la momentul actual se află pe teritoriul Republicii Moldova şi că el a întreprins anumite acţiuni în faţa autorităţilor moldoveneşti pentru a obţine compensaţii. Curtea consideră, ex officio, că cererea trebuie să fie examinată de asemenea şi în privinţa Moldovei.
În continuare, Curtea a examinat cererea în privinţa Moldovei şi a Rusiei.
Curtea a considerat că, în această cauză, nu a fost necesar de a decide dacă Moldova, Rusia sau ambele state pot fi considerate responsabile pentru acţiunile sau inacţiunile „autorităţilor RMN”. Şi nici nu a fost necesar de a decide dacă reclamantul a deţinut obligaţia de a epuiza căile de recurs interne disponibile în „RMN” sau în una dintre cele două Înalte Părţi Contractante. Chiar şi în cazul presupunerii că, în circumstanţele acestei cauze, una sau ambele Înalte Părţi Contractante ar putea fi considerate responsabile pentru acţiunile sau inacţiunile „autorităţilor RMN”, Curtea a considerat că cererea reclamantului este inadmisibilă.
Curtea reiterează că art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie nu obligă statele de a menţine puterea de cumpărare a sumelor depozitate în instituţii financiare (a se vedea X. c. Republicii Federale Germania, cererea nr. 8724/79, decizia Comisiei din 6 martie 1980, Decizii şi rapoarte 20, pag. 226; Rudzińska c. Poloniei (dec.), nr. 45223/99; Gayduk şi alţii c. Ucrainei (dec.), nr. 45526/99 şi Appolonov c. Rusiei (dec.), nr. 67578/01, 29 august 2002).
Cu toate acestea, Curtea notează că atît Moldova, cît şi Rusia au adoptat legi ce permit acordarea unor compensaţii parţiale pentru efectele inflaţiei, în anumite condiţii.
În ceea ce priveşte plîngerea depusă împotriva Rusiei, Curtea a notat că:
(a) este clar din Legea Rusiei din 1995 privind indexarea şi din scrisoarea explicativă din partea Ministerului Finanţelor, la care s-a referit mai sus, că legislaţia rusă permitea acordarea compensaţiilor doar pentru depozitele deschise în băncile de economii care activau pe teritoriul fostei Republici Federative Sovietice Socialiste Ruse. Reclamantul, care a depus bani într-o bancă de economii din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, nu era prin urmare îndreptăţit în temeiul legii să obţină compensaţii de la autorităţile Rusiei;
(b) chiar dacă s-ar admite faptul că Rusia ar putea fi considerată responsabilă pentru acţiunile sau inacţiunile „autorităţilor RMN”, ea nu deţine obligaţia, în temeiul Convenţiei, de a adopta o lege de acordare a compensaţiilor pentru banii depozitaţi în băncile de pe teritoriul „RMN”, după cum ea nu era obligată să adopte o astfel de lege privind depunerile băneşti din băncile de pe teritoriul Rusiei.
În ceea ce priveşte Moldova, Curtea notează că legislaţia aplicabilă prevede clar că compensaţia este acordată doar cetăţenilor Republicii Moldova. Reclamantul a susţinut că el deţine doar cetăţenia Rusiei. Prin urmare, el nu poate solicita compensaţii potrivit legislaţiei Republicii Moldova.
Prin urmare, rezultă că potrivit legislaţiei atît a Moldovei, cît şi a Rusiei, reclamantul nu avea dreptul sau pretenţie legitimă de a oobţine compensaţii. Prin urmare, cererea sa este în mod vădit nefondată potrivit art. 35 § 3 CEDO şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu prevederile art. 35 § 4 CEDO.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate
Declară cererea indamisibilă.
Fatoş Aracı Lech Garlicki
Grefier Adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy