© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Larionovs și Tess v. Letonia (dec.) - 45520/04 și 19363/05
Decizia din 25.11.2014 [Secția a IV-a]
Articolul 35
Articolul 35-1
Epuizarea căilor interne de atac
Remediu național efectiv
Plângerea constituțională cu privire la retroactivitatea unei dispoziții penale privind genocidul: remediu efectiv: inadmisibilă
În fapt – Reclamanții fuseseră funcționari ai fostei Republici Sovietice Socialiste Letonia. În 2003, în conformitate cu o dispoziție introdusă în Codul Penal leton din 1993, aceștia au fost condamnați pentru infracțiuni prevăzute de articolul 681 din Codul Penal, ei participând activ în procesul de deportare în masă a țăranilor înstăriți, cunoscuți sub numele de culaci, din Țările Baltice, în martie 1949. Ei au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii pe un termen de 5 şi, respectiv, 2 ani, avându-se în vedere vârsta şi starea lor de sănătate. În cererile depuse la Curtea Europeană, reclamanții s-au plâns de încălcarea articolului 7 din Convenție, odată ce au fost condamnați pentru o infracțiune care nu exista în dreptul leton la momentul săvârşirii faptelor contestate. Guvernul a respins acest argument, susținând că plângerile lor sunt inadmisibile, pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac, adică pentru că aceștia nu au sesizat Curtea Constituţională.
În drept – Articolul 35 § 1
(a) Domeniul de aplicare al controlului Curții Constituționale letone – Curtea a reţinut că în cauzele anterioare că sesizările adresate Curții Constituționale letone reprezentau un remediu efectiv doar dacă presupusa încălcare rezultase dintr-o dispoziție legală, nu din aplicarea sau din interpretarea eronată a legii de către autoritățile judiciare sau administrative. Reclamanții au fost condamnați pentru comiterea unor infracțiuni incriminate de Codul penal, care transpunea prevederile relevante ale Convenției din 1968 privind imprescriptibilitatea crimelor de război și a crimelor contra umanității, care era direct aplicabilă în Letonia. Prin urmare, Curtea a respins susținerea reclamanților potrivit căreia plângerea lor nu ar putea face obiectul unui control de constituționalitate.
Cu privire la problema dacă prevederile în baza cărora au fost condamnați reclamanții puteau fi contestate ca incompatibile cu drepturile omului garantate de Constituție, Curtea a notat că Constituția letonă, așa cum a fost interpretată de către Curtea Constituțională, includea principiul nullum crimen, nulla poena sine lege și impunea claritatea și previzibilitatea prevederilor legii penale. Mai mult, articolul 89 din Constituție urmărea să asigure armonia dintre dispozițiile constituționale privind drepturile omului cu dreptul internațional al drepturilor omului, care includea principiul protecției drepturilor omului ca atare. Curtea Constituțională nu era competentă să examineze doar compatibilitatea prevederilor legale cu Constituția, ci și cu Conveția. Astfel, dispozițiile relevante ale dreptului național privind aplicarea retroactivă a dreptului penal și sfera de aplicare a infracțiunii în sine puteau fi contestate în fața Curții Constituționale ca fiind contrare drepturilor omului garantate de Constituție. Într-adevăr, faptul că reclamanții au depus mai multe sesizări de neconstituționalitate pe parcursul procedurilor și au solicitat instanțelor penale să solicite hotărâri preliminare de la Curtea Constituțională demonstrează că l-au considerat un remediu efectiv.
(b) Forma remediului oferit prin controlul de constituționalitate – În conformitate cu dreptul național, hotărârile Curții Constituționale puteau anula prevederile legale obligatorii pentru toate autoritățile naționale și pentru toate persoanele persoanele fizice și juridice, care erau considerate incompatibile cu Constituția, puteau invalida prevederile legale contestate de la o anumită dată și puteau stabili categoria persoanele afectate de o asemenea invalidare. Autorul unei sesizări reușite în fața Curții Constituționale putea solicita apoi redeschiderea sau revizuirea cauzei sale, în baza unor circumstanțe nou-descoperite. De vreme ce în examinarea ulterioară a cauzelor autoritățile sunt obligate să respecte hotărârea Curții Constituționale și interpretarea prevederilor contestate, remediul prevăzut de legea letonă putea fi considerat drept unul apt să redreseze situația din circumstanțele cazului reclamanților. Cu privire la șansele de succes, dacă ar fi fost ridicată problema constituționalității unei dispoziții de drept penal, Curtea Constituțională și-ar fi putut exercita competența în această chestiune după ce ar fi fost sesizată în mod corespunzător. Mai mult, garanția prevăzută de articolul 7 din Convenție a constituit un element esențial al principiului preminenței dreptului, și aceasta o problemă care putea fi examinată de către Curtea Constituțională. Astfel, Curtea a conchis că, prin neintroducerea unei sesizări de neconstituționalitate odată cu încheierea proceselor lor penale, reclamanții au eșuat să epuizeze o cale efectivă de atac prevăzută de dreptul leton.
Concluzie: inadmisibilă (omisiunea de a epuiza căile interne de atac).
(Vezi, în particular, Kononov v. Letonia [MC], 36376/04, 17 mai 2010, Nota informativă 130; Liepājnieks v. Letonia (dec.), 37586/06, 2 noiembrie 2010, Nota informativă 135; Nagla v. Letonia, 73469/10, 16 iulie 2013, Nota informativă 165; și, mai general, Ghidul practic al Curții privind criteriile de admisibilitate)
Full & Egal Universal Law Academy