©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 189
Octombrie 2015
Laurus Invest Hungary Kft şi alţii împotriva Ungariei (dec.) - 23265/13, 23853/13, 24262/13 şi alţii
Decizie din 8 septembrie 2015 (Secţia a II-a)
Art. 35
Art. 35-1
Epuizarea căilor de atac interne
Cale de atac internă efectivă
Cale de atac internă prevăzută în legislaţia UE neepuizată: cale de atac efectivă; inadmisibilă
În fapt – Companiile reclamante deţineau săli de jocuri de tip slot-machine şi arcade. În 2012, Parlamentul maghiar a adoptat o lege care restricţiona activitatea jocurilor de tip arcade şi, în general, interzicea utilizarea aparatelor de tip slot-machine. O parte dintre companiile reclamante au dat în judecată statul, cerând despăgubiri pentru pierderile suferite, în temeiul legislaţiei Uniunii Europene. Instanţa naţională care a judecat capătul de cerere a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pronunţarea unei decizii preliminare cu privire la compatibilitatea legii ungare şi modalitatea ei de implementare cu libertatea de prestare a serviciilor garantată la art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi dacă legislaţia europeană le conferea persoanelor particulare dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudicii suferite ca urmare a încălcării legislaţiei europene relevante.
CJUE a afirmat că încălcarea art. 56, inclusiv prin legislaţie, le-a conferit persoanelor particulare dreptul de a obţine din partea statului membru în cauză despăgubiri pentru prejudiciile suferite, cu condiţia ca încălcarea să fi fost suficient de gravă şi să fi existat o legătură directă de cauzalitate între încălcare şi prejudiciul suferit, aspect ce trebuie stabilit de către instanţa naţională. De asemenea, a constatat că legislaţia naţională, care este restrictivă din perspectiva art. 56, poate, de asemenea, limita dreptul de proprietate prevăzut la art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. La data pronunţării hotărârii Curţii, cauza era încă pe rolul instanţelor maghiare.
În cererea lor adresată Curţii Europene, reclamanţii s-au plâns că anularea autorizaţiilor lor de operare a sălilor de jocuri arcade şi slot-machine reprezenta o privare nejustificată de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a art. 14 din Convenţie.
În drept – Art. 35 § 1: În conformitate cu art. 267 din TFUE şi cu jurisprudenţa consacrată a CJUE, o decizie preliminară a CJUE de interpretare a dreptului UE este obligatorie pentru instanţa naţională sesizată. De asemenea, în temeiul principiului „cooperării loialeˮ, autorităţile statelor membre ale UE au datoria de a veghea, în limita competenţelor lor, la respectarea normelor legislaţiei UE, astfel cum sunt interpretate de CJUE, şi de a asigura protecţia juridică a drepturilor persoanelor particulare în conformitate cu legislaţia UE. Prin urmare, Curtea este convinsă că recomandările prevăzute în decizia preliminară trebuiau respectate nu numai în cazul litigiului care a dus la formularea cererii pentru pronunţarea decizie preliminare, ci şi în mod indirect în alte cauze, inclusiv în cele legate de raporturi juridice născute înainte ca CJUE să pronunţe hotărârea.
Aşadar, hotărârea CJUE le-a oferit instanţelor maghiare recomandări privind criteriile ce trebuiau aplicate în cauza aflată pe rol. Potrivit acestor recomandări, justificarea pentru restricţia contestată trebuia, de asemenea, interpretată în cadrul principiilor generale ale legislaţiei UE, în special drepturile fundamentale garantate de Carta UE.
În consecinţă, litigiul aflat pe rolul instanţelor maghiare trebuie să includă şi aspectul justificării pretinsei încălcări a drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1. Metoda de control propusă de CJUE era foarte asemănătoare cu cea aplicată de Curte în temeiul art. 1 din Protocolul nr.1. Într-adevăr, examinarea cerută de CJUE se baza în mod explicit, cel puţin în parte, pe jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg. În aceste condiţii, substituirea motivării Curţii cu cea a instanţelor maghiare pe baza recomandărilor CJUE, fără a aştepta soluţionarea procedurilor respective, ar echivala cu ignorarea rolului subsidiar al Curţii.
Prin urmare, Curtea este convinsă că procedura aflată pe rolul instanţelor maghiare asigura o perspectivă rezonabilă de succes pentru judecarea pe fond a pretenţiilor reclamanţilor şi o eventuală obţinere de despăgubiri. Aceasta constituia, aşadar, o cale de atac efectivă care trebuia epuizată.
Concluzie: inadmisibilă (neepuizarea căilor de atac interne).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Note de informare privind jurisprudenţa (Case-law Information Notes)
Full & Egal Universal Law Academy