Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererile nr. 33052/05 şi 31504/05
depuse de Victor LOZINSCHI şi Maria RUJAVNIŢA
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită la 4 noiembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererile sus-menţionate depuse la 10 august 2005,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate ca răspuns de către reclamanţi,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, dl Victor Lozinschi şi dna Maria Rujavniţa, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care s-au născut în anul 1957 şi, respectiv, 1954. Ei au fost reprezentaţi în faţa Curţii de către dl Ivan Moscal, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 8 februarie 2000, reclamanţii au transmis marfa lor unei persoane terţe pentru transportarea acesteia din Turcia în Republica Moldova. La aceeaşi dată, persoana terţă a fost reţinută la vama Republicii Moldova, fiind acuzată de contrabandă iar marfa reclamanţilor a fost ridicată de către poliţie în calitate de probă.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 26 septembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a achitat persoana terţă şi a dispus restituirea mărfii reclamanţilor. Deoarece o parte din marfa confiscată a fost furată din sediul poliţiei, reclamanţii au intentat o acţiune împotriva Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”), solicitând compensaţii pentru marfa furată.
Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 9 octombrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a hotărât în favoarea reclamanţilor şi a obligat Ministerul să plătească dlui Lozinschi 1,715 dolari SUA (USD) (23,287.52 lei moldoveneşti (MDL) la acea dată) în calitate de compensaţie pentru marfa furată şi MDL 6,500 (488 euro (EUR) la acea dată) cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa judiciară. De asemenea, Judecătoria sectorului Centru a obligat Ministerul să plătească dnei Rujavniţa echivalentul în valuta naţională a sumei de USD 1,445 (MDL 19,617.03) în calitate de compensaţie pentru marfa furată şi MDL 5,000 (EUR 376) cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa judiciară.
La 12 noiembrie 2002, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.
La 10 aprilie 2003, executorul judecătoresc a iniţiat proceduri contravenţionale împotriva persoanei responsabile de la Minister care nu a executat hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea reclamanţilor.
După comunicarea cererilor, la 5 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că, la 5 decembrie 2005 şi la 2 martie 2006, dlui Lozinschi i-au fost plătite sumele de MDL 2,000 (EUR 133) şi, respectiv, MDL 26,079.70 (EUR 1,684), ambele reprezentând sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. De asemenea, Guvernul a informat că, la 11 noiembrie 2005 şi la 2 martie 2006, dnei Rujavniţa i-au fost plătite sumele de MDL 2,000 (EUR 134) şi, respectiv, MDL 21,187.20 (EUR 1,368), ambele reprezentând sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. Guvernul a mai anexat copiile documentelor de plată semnate de către reclamanţi.
Guvernul a mai informat Curtea că, după ce au primit aceste sume, reclamanţii au iniţiat proceduri judiciare separate împotriva Ministerului, solicitând compensaţii pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilităţii de a se folosi de banii lor în perioada între octombrie 2002 şi martie 2006. Printr-o hotărâre definitivă din 6 aprilie 2007, Judecătoria Centru a hotărât în favoarea dlui Lozinschi şi a obligat Ministerul să-i plătească MDL 10,889.88 (EUR 652) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul material suferit ca urmare a imposibilităţii de a se folosi de banii săi. La 12 decembrie 2006, Curtea de Apel Chişinău a hotărât în favoarea dnei Rujavniţa şi i-a acordat compensaţii în mărime de MDL 8,976 (EUR 519). În mai şi martie 2007, executorul judecătoresc a primit titlurile executorii în privinţa hotărârilor judecătoreşti din 6 aprilie 2007 şi, respectiv, 12 decembrie 2006, iar la 21 august 2007 reclamanţii au primit sumele acordate prin hotărârile judecătoreşti. Guvernul a prezentat şi copiile documentelor relevante.
PRETENŢII
Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că dreptul lor de acces la justiţie a fost încălcat prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 9 octombrie 2002.
De asemenea, reclamanţii s-au plâns că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 9 octombrie 2002 a dus la încălcarea dreptului lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
ÎN DREPT
Curtea notează că, la 13 decembrie 2007, reprezentantul reclamanţilor a informat Curtea doar despre executarea în martie 2006 a hotărârii judecătoreşti din 9 octombrie 2002.
La 27 mai 2008, ca răspuns la informaţia din 13 decembrie 2007, Guvernul a afirmat că reclamanţii au acţionat mala fides atunci când au informat Curtea doar despre executarea hotărârii din 9 octombrie 2002, deşi, la data prezentării informaţiei, reclamanţilor li se plătise deja compensaţia pentru executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti.
La 5 august 2008, reclamanţii au afirmat că au informat Curtea despre achitarea sumelor datorate şi au solicitat acordarea în favoarea fiecărui dintre ei a câte EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al executării întârziate a hotărârii din 9 octombrie 2002.
Curtea reaminteşte că, potrivit articolului 47 § 6 al Regulamentului Curţii, reclamanţii trebuie să informeze Curtea despre toate faptele relevante privitor la examinarea cererii. În continuare, Curtea reaminteşte că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenţiei, printre altele, dacă aceasta a fost bazată cu bună ştiinţă pe fapte false (a se vedea Varbanov v. Bulgaria nr. 31365/96, § 36, ECHR 2000-X; Popov v. Moldova (nr. 1) nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Řehák v. the Czech Republic (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004; Kérétchachvili v. Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006).
Informaţia incompletă şi, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informaţia respectivă se referă la esenţa cauzei şi nu este oferită o explicaţie suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informaţie (a se vedea Hadrabova v. the Czech Republic (dec.), nr. 42165/02 şi 466/03, 25 septembrie 2007). În circumstanţele acestei cauze, reclamanţii, care au fost reprezentaţi de un jurist în procedurile în faţa Curţii, nu au prezentat vreo explicaţie plauzibilă pentru omisiunea de a informa Curtea despre faptul că au iniţiat proceduri pentru compensarea sumelor acordate prin hotărârea din 9 octombrie 2002 şi au omis să informeze Curtea că, în august 2007, le-au fost deja plătite compensaţii pentru executarea întârziată a acestei hotărâri. Luând în consideraţie importanţa acestei informaţii pentru examinarea adecvată a cauzelor, Curtea constată că comportamentul reclamanţilor a fost contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea cu o cerere individuală, garantat de articolul 34 al Convenţiei.
În lumina celor de mai sus, este cazul de a respinge cererile pe motiv de abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererile inadmisibile.
Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy