Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 41463/04
depusă de Gheorghe LUPAŞCU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 20 mai 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Giovanni Bonello,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 29 martie 2004,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Gheorghe Lupaşcu, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1948 şi care locuieşte la Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Iordachi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare. Reclamantul a început să primească pensia viageră de 100 lei moldoveneşti (aproximativ 21 dolari SUA la 1 februarie 1997) la 1 iulie 1997. În noiembrie 1999, ASITO a încetat să plătească pensiile, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.
La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, solicitând plata restanţelor la pensie acumulate până la acea dată şi obligarea companiei să respecte prevederile contractului.
La 21 mai 2001, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat ASITO să-i plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.
ASITO a contestat această hotărâre cu apel, solicitând inter alia rezilierea contractului încheiat cu reclamantul în anul 1994 şi invocând drept temei înrăutăţirea situaţiei economice din ţară şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei.
La 20 februarie 2002, Tribunalul Chişinău a respins apelul, constatând că contractul din anul 1994 era conform legii şi valabil. ASITO nu a contestat această decizie şi ea a devenit irevocabilă şi executorie.
La 14 decembrie 2001, în cadrul unor alte proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiţie un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privinţa contractelor şi stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanţele de judecată.
La 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflaţia şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.
La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acţiune judiciară împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994, invocând drept temei înrăutăţirea situaţiei economice din ţară şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 30 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât în favoarea companiei ASITO şi a dispus rezilierea contractului încheiat în anul 1994. Ea a invocat argumentele menţionate în hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002.
La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea sa anterioară, constatând inter alia că ASITO nu putea invoca criza economică, inflaţia şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.
Ca urmare a comunicării acestei cauze de către Curte, Agentul guvernamental a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie cu scopul casării hotărârii acesteia din 30 iunie 2004. La 12 decembrie 2007, Procurorul General s-a conformat cererii Agentului guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 § 1 (j) al Codului de procedură civilă, susţinând că, prin rezilierea contractului din anul 1994, a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenţie similară celei care a avut loc în cauza Macovei and Others v. Moldova (nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, 25 aprilie 2006).
Printr-o hotărâre judecătorească din 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat hotărârea sa din 30 iunie 2004 şi a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiţie.
La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o nouă hotărâre în cadrul procedurilor iniţiate de ASITO în anul 2002 prin care a respins acţiunea. Bazându-se pe hotărârea Macovei and Others (citată mai sus), Curtea Supremă de Justiţie a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, ca rezultat al lipsirii de efecte a deciziei Tribunalului Chişinău din 20 februarie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie i-a acordat acestuia 900 euro (EUR) în calitate de compensaţie pentru prejudiciul material, reprezentând restanţele la pensia acestuia, EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli. De asemenea, în hotărârea judecătorească se menţiona că contractul din anul 1994 era valid şi că părţile erau obligate să respecte prevederile acestuia.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în substanţă, de violarea principiului securităţii raporturilor juridice garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei. El a susţinut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată în favoarea sa; totuşi, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002, când instanţele judecătoreşti au admis acţiunea companiei ASITO intentată împotriva sa şi au dispus rezilierea contractului.
În continuare, el s-a plâns de inechitatea procesului judiciar, din cauza unei pretinse înţelegeri secrete dintre ASITO şi Guvern. El a pretins că ASITO avea o înţelegere cu Guvernul că-şi va retrage de la Curte cererea (nr. 40663/98, declarată admisibilă la acea dată) în schimbul asistenţei Guvernului în problema companiei cu pensionarii.
ÎN DREPT
Articolul 37 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
(a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
(b) litigiul a fost rezolvat; ...”
Articolul 43 a1 Regulamentului Curţii, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea unei cauze de pe rol în condiţiile art. 37 al Convenţiei.”
La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantului i-a fost acordată o redresare adecvată şi a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
La 19 martie 2008, reclamantul de asemenea a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. Deoarece Curtea Supremă i-a acordat o redresare adecvată pentru violarea Convenţiei, el a cerut Curţii să scoată cererea de pe rol.
Având în vedere articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi faptul că situaţia reclamantului a fost rezolvată de către instanţele judecătoreşti naţionale, Curtea constată că acesta nu mai doreşte să-şi menţină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1 in fine, Curtea nu constată existenţa circumstanţelor speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) şi (b) al Convenţiei şi articolul 43 al Regulamentului Curţii). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează să fie scoasă de pe rolul Curţii.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy