Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 36475/02
depusă de Petru LUPAŞCU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită la 14 decembrie 2004 în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlM. Pellonpää,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Borrego Borrego,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl M. O'Boyle, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 21 august 2002,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Petru Lupaşcu, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1957 şi care locuieşte în Chişinău. Faptele cauzei, aşa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul a fost acuzat de fraudă în februarie 1997. Pe parcursul urmăririi penale subsecvente, locuinţa sa fiind percheziţionată, unele bunuri ale familiei au fost sechestrate în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată. Reclamantului, de asemenea, i s-a interzis să părăsească oraşul. Deoarece serviciul său necesita călătorii frecvente peste hotare, el a fost concediat. În anul 1999, reclamantul a fost achitat, sentinţa de achitare fiind menţinută de instanţa de apel.
Ca urmare a achitării sale, reclamantul a iniţiat o acţiune de recuperare a prejudiciilor cauzate acestuia, conform procedurii prevăzute de dreptul naţional. La 10 septembrie 2001, Judecătoria sectorului Rîşcani a admis parţial pretenţiile sale, acordându-i suma de 200,000 lei moldoveneşti (MDL) cu titlu de compensaţii (prejudicii de ordin material şi moral) şi MDL 8,000 (echivalentul a EUR 674 la acea dată) cu titlu de cheltuieli de judecată. La 18 decembrie 2001, Tribunalul municipiului Chişinău a casat în parte hotărârea primei instanţe, acordându-i reclamantului MDL 100,000 (echivalentul a EUR 8,420 la acea dată) cu titlu de compensaţii (doar prejudiciu moral) şi menţinând suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată (MDL 8,000). La 21 martie 2002, Curtea de Apel a menţinut decizia Tribunalului municipiului Chişinău. Un titlu executoriu a fost transmis executorului judecătoresc, care însă nu l-a executat.
La 23 iulie 2002, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârea din 21 martie 2002, recurs care a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie la 25 septembrie 2002. Aceasta a pronunţat o nouă hotărâre prin care a acordat reclamantului suma de MDL 3,000 (echivalentul a EUR 226 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral, menţinând cuantumul cheltuielilor de judecată (MDL 8,000). Această hotărâre judecătorească a fost executată în noiembrie 2002.
PRETENŢII
1. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 21 martie 2002. Reclamantul, de asemenea, invocă violarea articolului 13 combinat cu articolul 6 § 1 al Convenţiei.
2. Reclamantul, de asemenea, se plânge în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei (printr-o scrisoare adresată Curţii la 5 februarie 2004) de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa.
3. În continuare, reclamantul se plânge de unele măsuri aplicate împotriva sa pe parcursul urmăririi penale (în mod special, percheziţia domiciliului său, sechestrarea unor bunuri ale familiei, precum şi interdicţia de a părăsi oraşul) şi invocă încălcarea drepturilor garantate de articolele 3, 5 § 1 şi de articolul 8 § 1 ale Convenţiei, articolul 3 al Protocolului nr. 7 şi de articolul 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţie.
ÎN DREPT
1. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (din 21 martie 2002) pronunţată în favoarea sa. El invocă articolul 6 § 1 (separat, precum şi combinat cu articolul 13) şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Aceste articole, în partea lor relevantă, prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil… şi într-un termen rezonabil a cauzei sale... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .”
Articolul 13:
“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1:
“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional…”
Curtea observă că reclamantul nu a indicat când titlul executoriu a fost transmis executorului judecătoresc, acest lucru fiind un pas preliminar necesar executării unei hotărâri judecătoreşti. Ulterior, hotărârea judecătorească în cauză a constituit subiectul unui recurs în anulare depus de către Procurorul General la 23 iulie 2002, recurs care a fost admis două luni mai târziu, la 25 septembrie 2002. Prin urmare, chiar dacă hotărârea judecătorească ar fi fost executată după înaintarea de către Procurorul General a recursului în anulare, perioada pe parcursul căreia ea a rămas neexecutată a fost, în opinia Curţii, relativ scurtă. Mai mult, neexistând factori în această cauză care ar putea fi consideraţi că cer o diligenţă deosebită şi o executare mai rapidă, Curtea constată că aceste plângeri nu relevă nici o aparenţă a unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor garantate de articolul 6 şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, spre exemplu, Grishchenko v. Russia (dec.), nr. 75907/01, 8 iulie 2004). În ceea ce priveşte articolul 13, articolul 6 constituie lex specialis în ceea ce priveşte garanţiile procedurale în procedurile civile (E.H. v. Finland (dec), nr. 60966/00, 16 martie 2004).
Ca urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
2. Reclamantul se mai plânge în temeiul articolului 6 § 1 de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa ca urmare a recursului în anulare depus de către Procurorul General.
Curtea reaminteşte că „casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (Frunze v. Moldova, nr. 42308/02, 5 octombrie 2004). Casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în acest caz a avut loc la 25 septembrie 2002 şi termenul de şase luni a început să curgă de la această dată. Deşi această cerere a fost depusă la 21 august 2002, reclamantul a depus această pretenţie abia prin scrisoarea sa din 5 februarie 2004, adică peste mai mult de 16 luni după casarea contestată.
Prin urmare, această pretenţie a fost depusă cu depăşirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
3. Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuşi, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deţine, Curtea a constatat că aceste pretenţii nu relevă nici o aparenţă a încălcării drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,
Declară cererea inadmisibilă.
Michael O'BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy