Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 35779/03
depusă de MAC-STRO S.R.L.
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 28 februarie 2006, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DraL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dna F. Elens-Passos, Grefier adjunct al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 10 septembrie 2003,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, „Mac-Stro” S.R.L., este o companie de naţionalitate din Republica Moldova.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
La 4 iulie 2002, reclamantul a cumpărat de la o companie ucraineană bunuri care au fost evaluate la 180,921 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 13,352.1 euro (EUR) la acea dată).
La 8 iulie 2002, marfa reclamantului a trecut hotarul Republicii Moldova. La 12 iulie 2002, reclamantul a înregistrat o declaraţie vamală la Vama Chişinău.
La 2 august 2002, Departamentul Vamal a amendat reclamantul pentru nedeclararea mărfii importate în termenul legal de 72 de ore de la trecerea hotarului. Această amendă a fost aplicată în conformitate cu prevederile Codului vamal (a se vedea „Dreptul intern pertinent” de mai jos) şi a reprezentat patruzeci de procente din valoarea totală a mărfii, ceea ce constituia suma de MDL 72,368.4 (echivalentul a EUR 5,461.64 la acea dată).
Reprezentantul reclamantului a fost, de asemenea, amendat pentru neprezentarea în acelaşi termen legal a documentelor relevante pentru marfa importată. Amenda a fost impusă în conformitate cu prevederile Codului cu privire la contravenţiile administrative şi a constituit suma de MDL 180 (echivalentul a EUR 13.58 în acea perioadă).
La 16 septembrie 2002, reclamantul a intentat o acţiune împotriva Departamentului Vamal, cerând anularea deciziei cu privire la amendarea sa.
La 22 noiembrie 2002, Tribunalul Chişinău a hotărât în favoarea reclamantului şi a anulat decizia Departamentului Vamal cu privire la reclamant. Departamentul Vamal a depus recurs la această hotărâre.
La 3 iunie 2003, Curtea de Apel a admis recursul Departamentului Vamal şi a respins acţiunea reclamantului. În timpul procedurilor, reprezentantul reclamantului a recunoscut nerespectarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei vamale şi a prezentat motive pentru întârziere, însă Curtea de Apel a considerat acele motive ca fiind irelevante.
B. Dreptul intern relevant
Prevederile relevante ale Codului vamal al Republicii Moldova din 20 iulie 2000 sunt următoarele:
Articolul 176. Termenul de depunere a declaraţiei vamale
„(1) Declaraţia vamală este depusă în termen de 72 de ore din momentul trecerii frontierei vamale.
...”
Articolul 231. Tipurile de contravenţii vamale cu răspundere materială
„Sînt considerate încălcare a reglementărilor vamale pasibilă de răspundere materială următoarele contravenţii vamale:
...
3) nedeclararea conform procedurii stabilite a mărfurilor care trec frontiera vamală sau declararea neautentică, în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă sau ale altor infracţiuni;
...”
Articolul 232. Sancţionarea materială a contravenţiilor vamale
„Persoanele juridice, persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a se constitui persoană juridică, pentru comiterea contravenţiilor vamale prevăzute la:
a) art.231 pct.1)-4), sînt sancţionate cu amendă de la 40% la 100% din valoarea mărfurilor care au constituit obiectul contravenţiei, cu sau fără retragerea licenţei;”
PRETENŢIA
Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că, prin respingerea acţiunii sale împotriva Departamentului Vamal, el a fost lipsit de dreptul său de acces la o instanţă. De asemenea, el s-a plâns de durata excesivă a procedurilor naţionale.
ÎN DREPT
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. ...”
În ceea ce priveşte aplicabilitatea articolului 6 în partea ce ţine de aspectul său penal, Curtea consideră că procedurile cu privire la amenda impusă de Departamentul Vamal reclamantului implică stabilirea temeiniciei unei „acuzaţii în materie penală” în sensul articolului 6 al Convenţiei (Janosevic v. Sweden, nr. 34619/97, § 71, ECHR 2002-VII).
În ceea ce priveşte respectarea articolului 6 § 1, Curtea notează că reclamantul a putut contesta decizia Departamentului Vamal la o autoritate judiciară cu o competenţă deplină, inclusiv cu competenţa de a anula decizia contestată atât pe motive de fapt, cât şi pe motive de drept. Prin urmare, el a avut acces la o instanţă (a se vedea, mutatis mutandis, Bendenoun v. France, hotărâre din 24 februarie 1994, Seria A nr. 284, pp. 19-20, § 46, şi Umlauft v. Austria, hotărâre din 23 octombrie 1995, Seria A nr. 328‑B, pp. 39-40, §§ 37-39).
Curtea reaminteşte că ţine în primul rând de competenţa autorităţilor naţionale, mai ales a instanţelor judecătoreşti, de a soluţiona problemele de interpretare a legislaţiei naţionale (a se vedea, inter alia, Brualla Gómez de la Torre v. Spain, hotărâre din 19 decembrie 1997, Reports 1997-VIII, p. 2955, § 31, şi Edificaciones March Gallego S.A. v. Spain, hotărâre din 19 februarie 1998, Reports 1998-I, p. 290, § 33). Dat fiind faptul că reprezentantul reclamantului a fost prezent în timpul procedurilor în faţa Curţii de Apel şi a recunoscut nerespectarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei vamale, se notează că nimic în această cauză nu relevă vreo aparenţă de arbitrar în aprecierea de către instanţele judecătoreşti a motivelor reclamantului pentru omiterea termenului-limită de depunere a declaraţiei vamale. Prin urmare, Curtea ajunge la concluzia că nu există nimic în această cauză care să sugereze că procedurile au fost inechitabile în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului cu privire la durata excesivă a procedurilor, se notează că procedurile, inclusiv procedurile administrative preliminare, au durat zece luni, perioadă în care cauza a fost examinată de către două instanţe judecătoreşti şi nu au fost găsite circumstanţe speciale care ar fi cerut o promptitudine specială (a se vedea, inter alia, Kroenitz v. Poland, nr. 77746/01, § 22, 25 februarie 2003).
Prin urmare, această pretenţie este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă aşa cum prevede articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,
Declară cererea inadmisibilă.
Françoise Elens-PassosNicolas Bratza Grefier adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy