MANOLE AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A PATRA

CAUZA MANOLE ŞI ALŢII contra MOLDOVEI

(Cererea no. 13936/02)

HOTARÎRE

STRASBOURG

17 septembrie 2009

Această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Manole şi alţii c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd în Camera compusă din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Josep Casadevall,
Giovanni Bonello,
Rait Maruste,
Lech Garlicki,
Ján Šikuta,
Stanislav Pavlovschi, judecatori,
Lawrence Early, Grefier al Secţiei,

Deliberînd cu uşile închise la 27 august 2009,

Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată într-o cerere (nr. 13936/02) împotriva Republicii Moldova, înaintată Curţii în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”) de către nouă cetăţeni ai R. Moldova („reclamanţi”: a se vedea paragrafele 9-17 infra), la 19 martie 2002.

2. Reclamanţii, cărora le-a fost acordată asistenţă juridică, au fost reprezentaţi de dl V. Nagacevschi şi dl V. Gribincea din cadrul organizaţiei nonguvernamentale „Juriştii pentru Drepturile Omului”, cu sediul la Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acel moment, dl V. Pîrlog.

3. Reclamanţii, angajaţi sau foşti angajaţi în calitate de jurnalişti în cadrul Companiei „Teleradio-Moldova” („TRM”), au pretins că au fost victime ale unei influenţe politice exagerate privind politicile editoriale, astfel fiind încălcat Articolul 10 din Convenţie.

4. La 15 iunie 2004, o Cameră din Secţia a Patra a declarat cererea parţial inadmisibilă şi a decis să comunice Guvernului plîngerile celor nouă reclamanţi mai sus-menţionaţi, pentru observaţii.

5. La 8 martie 2006, a avut loc o audiere publică la sediul Curţii din Strasbourg, (articolul 59 § 3 din Regulament).

În faţa Curţii s-au prezentat:

(a) din partea Guvernului

Dl V. Pîrlog, Agentul Guvernamental ,

Dna D. Sîrcu,

Dna L. Grimalschi,

Dna I. Lupuşor, consilieri;

(b) din partea reclamanţilor

Dl V. Nagacevschi,

Dl V. Gribincea, avocaţi.

Curtea a audiat adresările dlui Pîrlog, dlui Nagacevschi şi ale dlui Gribincea.

6. Printr-o decizie din 26 septembrie 2006, Curtea a declarat restul cererii admisibilă.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

A. Teleradio-Moldova

7. Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) a fost creată prin Decret prezidenţial ca o Companie de stat la data de 11 martie 1994, independentă de instituţia de stat de difuzare a programelor audio-video anterioară. Statutul TRM a fost modificat în 1995, apoi în 1996, revenindu-se în 2002, atunci cînd a fost transformată într-o Companie publică (a se vedea: pct. 59, 60 şi 65 de mai jos), fiind înregistrată cu acest statut la data de 26 iulie 2004.

8. În noiembrie 2004, o staţie de televiziune privată din Moldova (NIT) a început să difuzeze emisiuni la nivel naţional. Pînă la acea dată, în afară de TRM, mai puteau fi vizionate pe întreg teritoriul Moldovei doar un singur canal public românesc (România 1) şi un singur canal public rusesc (ORT). Canalul România 1 nu a realizat nicio ştire de nivel local, iar ORT a introdus, în 2002, un buletin de ştiri din Moldova 10 minute pe zi. Din considerentele că 61% din populaţia Moldovei locuia în zona rurală, potrivit datelor din octombrie 2004, televiziunea prin cablu nu era disponibilă decît în oraşele mari, în timp ce utilizarea de televiziunii prin satelit nu era încă suficient de dezvoltată. Potrivit Guvernului, datele unui sondaj comandat de Centrul Independent de Jurnalism (a se vedea: pct. 76 de mai jos) indicau că, în 2004, TRM fusese cel mai vizionat canal în Moldova şi că buletinul ştirilor de seară al TRM rămînea programul preferat de televiziune al aproximativ 20% din populaţie.

B. Reclamanţii

9. Larisa Manole (primul reclamant) a lucrat la televiziune din 1982, a fost şeful Departamentului actualităţi TV în cadrul TRM între 2001-2002 şi redactor-prezentator al buletinului de ştiri de seară în limba română. Ea s-a concediat de la TRM în septembrie 2002.

10. Corina Fusu (al doilea reclamant) a editat şi prezentat emisiunea matinală de divertisment, un buletin de ştiri de seară şi un program dedicat culturii franceze în cadrul TRM. Ea a fost angajată la Televiziune în 1990 şi a fost concediată în noiembrie 2004.

11. Mircea Surdu (al treilea reclamant) a fost redactor-şef şi prezentator în cadrul unui talk-show săptămînal pe teme culturale, sociale şi politice, difuzat în orele serii. S-a angajat la Televiziune 1985, a fost concediat de către compania de stat în august 2004, dar reangajat de către Compania publică, în august 2004.

12. Dinu Rusnac (al patrulea reclamant) a fost editor senior în cadrul Departamentului actualităţi TV şi a prezentat ştirile de seară în limba rusă. S-a angajat la Televiziune în iulie 1994 şi a fost concediat în noiembrie 2004.

13. Diana Donica (al cincilea reclamant) a fost director senior în cadrul Departamentului emisiuni culturale TV şi a regizat talk-show-ul prezentat de Mircea Surdu. Ea a fost angajată la Televiziune în august 1994 şi a fost concediată de către compania de stat în august 2004, dar angajată de către Compania publică, în august 2004.

14. Leonid Melnic (al şaselea reclamant) a fost producătorul mai multor programe şi talk-show-uri culturale în cadrul Departamentului emisiuni culturale TV. El a fost angajată la Televiziune în august 1992 şi a fost concediată de către compania de stat în august 2004, dar angajată de către Compania publică, în august 2004.

15. Viorica Cucereanu-Bogatu (al şaptelea reclamant) a lucrat în calitate de corespondent special în cadrul Departamentului actualităţi TV. Ea a fost angajată la Televiziune în august 1979 şi a fost concediată în noiembrie 2004.

 16. Angela Aramă-Leahu (al optulea reclamant) a fost editor senior şi prezentator în cadrul Departamentului emisiuni culturale TV, precum şi producător şi prezentator al unei emisiuni de divertisment. Ea s-a angajat la Televiziune în decembrie 1983 şi a fost concediată în noiembrie 2004.

17. Ludmila Vasilache (al nouălea reclamant) a fost editor şi prezentator al mai multor programe în cadrul Departamentului emisiuni culturale TV. Ea s-a angajat la Televiziune în februarie 1990, a fost concediată de către compania de stat în august 2004, dar angajată de către Compania publică, în august 2004.

C. Expunerea părţilor referitor la controlul politic exagerat asupra TRM în perioada februarie 2001 – noiembrie 2004.

1. Reclamanţii

18. Potrivit reclamanţilor, TRM a fost supus controlului politic de-a lungul existenţei sale. Însă din februarie 2001, de cînd Partidul Comunist a cîştigat majoritatea în alegerile parlamentare, mai mulţi manageri de programe TV cu stagiu au fost concediaţi din funcţiile lor deţinute în cadrul TRM, fiind înlocuiţi cu persoane loiale Guvernului. După aceasta, pretinsele restricţii privind libertatea de expresie a jurnalistului s-au acutizat.

19. Reclamanţii au pretins că informaţiile difuzate în buletinele de ştiri erau supuse uni control strict din partea seniorilor de la conducerea TRM. Deşi selectarea evenimentului şi scrierea textului buletinului care urma să fie prezentat făcea parte din obligaţiile jurnalistului angajat, după 2001 această sarcină a fost preluată de către şeful Departamentului ştiri. Acesta decidea care informaţie trebuie inclusă în grila TV, pe baza unui program elaborat de Agenţia Informaţională de Stat „Moldpres”. Ştirile selectate erau prezentate pentru aprobare preşedintelui TRM şi directorului Radio şi TV. Prioritate li se acorda materialelor care reflectau şedinţele Parlamentului, ale Guvernului, discursurile prezidenţiale, precum şi vizitele oficiale în teritoriu.

20. Numai un grup de jurnalişti şi tehnicieni de încredere au fost angajaţi pentru a organiza interviuri şi a realiza ştiri de natură politică. Cu toate că înainte de 2001, jurnaliştii au deţinut în mare măsură controlul editorial, acum lor li se dădeau instrucţiuni privind tonul şi direcţia care ar trebui luată; uneori le era dictat întregul scenariu. Interviurile şi celelalte ştiri care nu au fost difuzate în direct, au fost selectate şi editate astfel încît să prezinte partidul de guvernămînt într-o lumină favorabilă.

21. În conformitate cu politicile editoriale ale TRM, reportajele despre activităţile reprezentanţilor Guvernului şi a oficialilor durează între 3 şi 5 minute. Reportajele despre alte evenimente durează maxim între 60 şi 90 de secunde. Rezultă că două treimi din timpul alocat pentru buletinele de ştiri trebuiau să fie dedicate reportajelor despre problemele Guvernului. Orice conflict intern sau eveniment organizat de partidele de opoziţie, organizaţii non-guvernamentale sau persoane cu punctele de vedere diferite, altele decît cele deţinute de către partidul de guvernămînt nu trebuiau să fie prezentate. Niciun partid de opoziţie nu a avut acces la timpul de emisie, precum şi a fost alcătuită o „listă neagră” a persoanelor importante din viaţa politică, culturală şi ştiinţifică a Republicii, care nu sprijineau Partidul Comunist şi cărora, prin urmare, nu li s-a permis accesul la programele TRM. Au fost rare ocaziile în care unui politician din opoziţie i s-a oferit timp de emisie, interviurile acestuia fiind trunchiate ori discursul fiind dublat de comentarii jurnalistice sau texte preluate de la Agenţia guvernamentală „Moldpres”.

22. În afară de buletinele de ştiri au mai fost supuse cenzurii şi alte programe. Subiectele controversate au fost interzise; se verifica identitatea invitaţilor şi a publicului spectator; au fost anulate programele în direct şi cele interactive, iar apelurile telefonice primite erau verificate. Programul de emisie săptămînal trebuia să fie aprobat de către preşedintele TRM. Emisiunile care nu au fost aprobate de acesta au fost omise din programul de emisie, fără notificarea prealabilă a telespectatorilor şi a participanţilor la program şi fără vreo explicaţie.

23. Reclamanţii au pretins că a fost interzisă utilizarea unor cuvinte şi expresii cum ar fi „român”, „limba română”, „Basarabia”, „Istoria românilor”, „regim totalitar”, precum şi referinţa la anumite perioade istorice, cum ar fi perioada interbelică, foametea organizată în URSS, regimul stalinist, deportările în GULAG şi perioada de renaştere naţională din 1989.

24. Reclamanţii au identificat o serie de încălcări specifice care au avut loc în această perioadă. Acestea includ: o măsură disciplinară aplicată unui jurnalist pentru utilizarea expresiilor „regimul totalitar comunist”, „guvernul comunist” şi „Piaţa Marii Adunări Naţionale”, în timpul unei transmisiuni în direct de Ziua Independentei, la 27 august 2001; decuparea unui interviu cu Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, într-un reportaj despre Ziua Independenţei, difuzat la ştirile de seară; mustrarea unui jurnalist care a înregistrat un interviu cu preşedintele Uniunii Cineaştilor care a declarat că „în perioada regimului totalitar, bisericile au fost distruse”; decuparea unui interviu cu fostul secretar general al Partidului Comunist, G.E., la 22 septembrie 2001, pentru că el a spus că „în prezent, nu se vede nicio lumină la capătul tunelului”, atunci cînd se referea de situaţia economică în Republica Moldova; ştergerea din program a unei emisiuni despre interpreţii de muzică Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, care urma să fie prezentată la 28 octombrie 2001; refuzul de a difuza, la 13 februarie 2002, un interviu cu parlamentarul Vlad Cubreacov privind înlocuirea în programul şcolar a obiectului „Istoria românilor” cu „Istoria Moldovei”; refuzul de a aloca timp de emisie pentru prezentarea punctului de vedere al opoziţiei, într-un reportaj din 22 februarie 2002, în cadrul unei dezbateri în Parlament cu privire la situaţia social-politică din ţară; cenzurarea unui reportaj în care un deputat din fracţiunea parlamentară „Alianţa Braghiş” a criticat propunerile Guvernului privind reforma teritorial-administrativă, în cadrul unei conferinţe de presă; interzicerea difuzării unor ştiri despre Congresul Filologilor şi conferinţele organizate de istorici, deoarece au fost expuse opinii despre „Istoria românilor” şi limba română; interzicerea, în aprilie 2002, a unui reportaj despre inaugurarea Muzeului Naţional de Istorie, eveniment dedicat victimelor represiunilor staliniste; interzicerea unui reportaj, în iulie 2002, despre profesoara Elle Pelerino, din motivul că dnei s-a referit la deportarea sovietică a etnicilor germani; decuparea într-un reportaj, dedicat regretatului Gheorghe Ghimpu, în iulie 2002, a titlului cărţii sale „Conştiinţa naţională a românilor din Moldova” ; o interzicere de a lua orice interviu cu clericii Mitropoliei Basarabiei în perioada sărbătorilor de Crăciun din 2002 şi 2003.

25. La 28 noiembrie 2003, în cadrul talk-show-ului „Bună seara”, prezentat de către reclamantul Mircea Surdu, trebuia să fie pus în discuţie planul de federalizare a Moldovei, propus de către Federaţia Rusă. Invitaţii emisiunii erau Vladimir Filipov, reprezentantul Consiliului Europei în Republica Moldova, Klaus Neurkirh, purtătorul de cuvînt al Misiunii OSCE, şi trei lideri ai fracţiunilor parlamentare: Victor Stepaniuc, Dumitru Braghiş şi Iurie Roşca. Cu cîteva ore înainte de începerea emisiunii, preşedintele TRM i-a spus dlui Vladimir Filipov să nu mai vină la emisiune, deoarece acesta a fost anulată. Echipa de redacţie şi prezentatorul nu au fost anunţaţi. Reprezentantul OSCE, Dumitru Braghiş şi Iurie Roşca au venit în studio. Publicul şi-a ocupat locurile lor şi talk-show-ul a început. Cu toate acestea, emisiunea nu a fost difuzată din motive necunoscute pentru participanţi şi fără vreo explicaţie, în locul acesteia fiind demonstrat un film. Jurnaliştii care au lucrat la ea au fost ulterior interogaţi de poliţie.

2. Guvernul

26. Guvernul nu a luat în discuţie încălcările specifice, identificate mai sus de către solicitanţi. Cu toate acestea, Guvernul a afirmat că politicienii din partidele de opoziţie au avut acces la televiziunea naţională şi că protestele din 2002 au fost reflectate, după cum o demonstrează textele programelor informative din perioada 14-27 februarie 2002, şi, ocazional, programele din aprilie 2002, iulie 2002 şi noiembrie 2003. În plus, programele TV publicate indică difuzarea următoarelor emisiuni la TRM: la 14 mai 2004 – emisiunea „Tribuna partidelor politice”; la 12 iulie 2004 – emisiunea „Viaţa publică” cu participarea preşedintelui Republicii Moldova şi la 15 iulie 2004 – emisiunea „Procesul democratic şi libertatea mass-media” cu participarea dlui V. Stepaniuc, liderul fracţiunii parlamentare comuniste, dlui D. Braghiş, liderul fracţiunii parlamentare „Moldova Democrată”, dlui M. Petrache, lider al unui partid extraparlamentar „Uniunea Centristă”, precum şi alte persoane care nu au fost reprezentanţi ai vreunui partid.

27. Începînd cu anul 2002, pentru a satisface principalele grupuri minoritare, TRM a difuzat emisiuni în şase limbi, şi anume în rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară, romani şi idiş.

28. În timpul campaniei electorale din 2005, astfel de emisiuni ca „Ora opoziţiei” şi „Contrapunct” au permis opoziţiei să-şi exprime punctul de vedere timp de o oră în fiecare săptămînă. În afara perioadei electorale, emisiunea „Platforma partidelor politice” a oferit cîte zece minute în fiecare săptămînă pentru ca un reprezentant al unui partid din opoziţie să se adreseze publicului. Mai mult decît atît, începînd cu anul 2005, toate dezbaterile în Parlament au fost difuzate pe posturile radio şi TV ale TRM.

D. Protestele şi greva din 2002

29. Începînd cu data de 9 ianuarie pînă în mai 2002, principalul partid de opoziţie la acel moment, Partidul Popular Creştin Democrat, a organizat demonstraţii zilnice împotriva deciziei Guvernului de a modifica programa şcolară la disciplina „Istoria” şi să reintroducă „Limba rusă” ca disciplină de studiu obligatorie. Demonstraţiile desfăşurate în Piaţa Marii Adunări Naţionale în faţa clădirii principale a Guvernului au implicat zeci de mii de protestatari (a se vedea: cauza Partidul Popular Creştin Democrat c. Moldovei, nr. 28793/02, CEDO 2006-II).

30. Potrivit Guvernului, demonstraţiile au fost prezentate în cadrul buletinelor de ştiri ale TRM, reportajele fiind realizate, în cea mai mare parte, de către reclamanta Corina Fusu. Cu toate acestea, reclamanţii au susţinut că acoperirea spaţiului de emisie privind reflectarea demonstraţiilor a fost foarte limitat şi ţinut sub control strict. În special, a fost interzis să se difuzeze orice informaţii despre motivele protestelor sau punctele de vedere exprimate de către opoziţie în timpul dezbaterilor parlamentare.

31. La 25 februarie 2002, 331 de angajaţi ai Companiei TRM au semnat următoarea declaraţie de protest:

„Noi, angajaţii „Teleradio-Moldova”, notăm că, după victoria Partidului Comunist în alegeri, libertatea noastră de exprimare a fost restrînsă. Telespectatorii şi ascultătorii noştri au fost lipsiţi de dreptul la informaţii corecte şi imparţiale. De fapt, autorităţile au reinstalat la Radioul şi Televiziunea Naţională o cenzură politică de tip sovietic, interzisă de Constituţia Republicii Moldova. Ca rezultat, „Teleradio-Moldova” a devenit un instrument de spălare a creierelor şi manipulare a opiniei publice, o portavoce a partidului de guvernămînt. Noi protestăm împotriva acţiunilor totalitare care încalcă drepturile telespectatorilor şi radioascultătorilor şi libertatea presei în general. Astfel de devieri antidemocratice sînt periculoase, deoarece destabilizează situaţia politică din societatea noastră. Noi ne exprimăm solidaritatea cu acţiunile demonstranţilor îndreptate împotriva rusificării forţate şi a distrugerii deliberate a sistemului democratic. Noi cerem abolirea cenzurii de la Compania de Stat „Teleradio-Moldova” şi respectarea dreptului populaţiei la informaţii corecte, credibile şi imparţiale. Noi cerem ca autorităţile să respecte politica democratică şi proeuropeană pentru care a optat ţara noastră”.

32. La 26 februarie 2002, declaraţia a fost transmisă tuturor agenţiilor de ştiri şi, în aceeaşi zi, circa douăzeci de mii de oameni s-au adunat în faţa sediului Companiei pentru a protesta împotriva cenzurii. Puţin mai tîrziu, în aceeaşi zi, în timpul înregistrării buletinului de ştiri de la ora 19.00, reclamantul al patrulea, Dinu Rusnac, a refuzat să citească scenariul de ştiri care i s-a dat şi în conţinutul căruia a fost omisă orice referinţă la protestele din faţa sediului TRM. Echipa prezentatorilor de ştiri a început să difuzeze un reportaj despre demonstraţii, însă, după cîteva minute, buletinul a fost întrerupt şi înlocuit cu un film documentar. În studio au fost aduse trupe de militari. Dnei Larisa Manole nu i s-a permis să prezinte buletinul de ştiri în limba română de la ora 21.00, din cauza că era implicată în acţiunile de protest.

33. La 27 februarie 2002, un grup de angajaţi ai TRM a decis să intre în grevă pasivă şi, în acest scop, a fost ales un Comitet de grevă. Comitetul de grevă a expediat preşedintelui TRM şi Guvernului o listă de solicitări, între care eliminarea cenzurii, în timp ce editorii şi producătorii de ştiri au decis să înceapă producerea buletinelor de ştiri necenzurate. Un grup de aproximativ 700 de manifestanţi s-au adunat în faţa clădirii TRM.

34. În acea după-amiază (27 februarie 2002), Preşedintele Republicii Moldova a venit la TRM şi s-a întîlnit cu reprezentanţii Comitetului de grevă. El a afirmat că este, de asemenea, contra cenzurii. Cu toate acestea, el a respins solicitarea de a oferi opoziţiei o oră de emisie în eter, pe motiv că demonstraţiile din Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost ilegale.

35. La 5 martie 2002, al patrulea reclamant, Dinu Rusnac, a inclus în scenariul buletinului de ştiri de la ora 19.00 o informaţie despre atitudinea Comitetului de grevă faţă de declaraţia Preşedintelui Republicii Moldova şi un interviu cu liderul opoziţiei, Iurie Roşca. Şeful Departamentului Actualităţi a şters paragrafele respective din scenariu. Pe parcursul difuzării în direct a buletinului de ştiri, dl Rusnac s-a expus pe marginea cenzurii şi a prezentat în faţa camerei de luat vederi scenariul ştirilor cu corectările superiorului. În acel moment, şeful Departamentului Actualităţi i-a ordonat regizorului tehnic să deconecteze sunetul.

36. La 7 martie 2002, Parlamentul a creat o Comisie parlamentară specială care să elaboreze o „strategie de îmbunătăţire a activităţii [TRM]”.

E. Măsuri disciplinare aplicate primului şi celui de al patrulea reclamant

37. În urma evenimentelor din 27 februarie 2002, primul reclamant, Larisa Manole, care anterior prezentase ştirile în limba română în fiecare seară, i s-a permis să prezinte doar în una sau două seri pe săptamînă. La 6 martie 2002, pe motiv că ea a făcut o greşeală în timp ce prezenta ştirile, ea a fost demisă din funcţia de redactor şi prezentator de ştiri şi numită în funcţia de reporter. De asemenea, nu i s-a mai permis să prezinte buletinul de ştiri.

38. Ea a depus o acţiune de chemare în judecată contra TRM privind raporturile de muncă. La 11 septembrie 2002, Curtea de Apel a decis în favoarea ei, dispunînd ca TRM să o restabilească în funcţia anterioară de prezentatoare de ştiri. Cu toate acestea, TRM nu s-a conformat hotărîrii judecătoreşti şi doamna Manole nu a mai fost restabilită în funcţia ei anterioară. În calitate de reporter, nu i s-a oferit un volum de lucru suficient şi a fost supusă unor pretinse hărţuiri şi acte de cenzură, astfel încît nu a mai fost capabilă să cîştige pentru existenţă şi a trebuit să demisioneze la data de 13 noiembrie 2002. După aceasta, ea a lucrat în cadrul unei agenţii de presă şi la o altă companie de televiziune.

39. La 7 martie 2002, reclamantului al patrulea, Dinu Rusnac, i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară – „mustrare aspră”, pentru că s-a îndepărtat de la scenariul autorizat al buletinului de ştiri din proprie iniţiativă. În plus, el a fost demis din funcţia de prezentator de ştiri şi privat de dreptul de a prezenta orice programe de ştiri.

40. El a depus o cerere de chemare în judecată contra TRM şi, la 23 septembrie 2002, Curtea de Apel a anulat sancţiunea disciplinară, motivînd că domnul Rusnac nu pare să fi încălcat nicio obligaţie contractuală de abatere de la scenariu. Totuşi Curtea de Apel a respins cererea reclamantului de a fi reangajat în funcţie de prezentator, constatînd că acesta nu avea acest drept prevăzut în contract, angajarea realizîndu-se doar în urma unei înţelegeri orale. La 25 octombrie 2002, TRM i-a anulat reclamantului sancţiunea disciplinară, în conformitate cu hotărîrea Curţii de Apel.

F. Raportul Consiliului Coordonator al Audiovizualului din 29 aprilie 2002

41. Între 16 şi 19 aprilie 2002, Consiliul Coordonator al Audiovizualului („CCA”: a se vedea pct. 58 de mai jos) a organizat o serie de întîlniri cu administraţia şi personalul TRM, pentru a discuta problema cenzurii şi alte probleme cu care se confruntă Compania. La 29 aprilie 2002, CCA a publicat concluziile sale, după cum urmează:

„Atît administraţia, cît şi personalul Companiei şi-au exprimat interesul şi dorinţa de a găsi o soluţie rapidă pentru rezolvarea acestui conflict care a generat apariţia unor revendicări şi crearea unui Comitet de grevă.

Discuţiile s-au axat pe două teme generale:

natura politizată a Comitetului de grevă şi a evenimentelor care au avut loc în cadrul [TRM]; chestiuni sociale şi administrative axate pe nerealizarea potenţialului creativ al personalului companiei.

O serie de evenimente au dus înspre declanşarea grevei. Schimbările radicale ale conducerii din cadrul administraţiei centrale şi a departamentelor a avut consecinţe grave. Contrar prevederilor expuse în contractele lor de muncă, unii jurnalişti şi directori-adjuncţi au încetat să se conformeze instrucţiilor privind pregătirea şi difuzarea emisiunilor, ceea ce a dus la o abatere de la standardele stabilite şi la nerespectarea normelor şi a cerinţelor de transmisiune TV.

Părtinirea politică a anumitor jurnalişti TV este demonstrată de faptul că un grup dintre ei au sprijinit imediat manifestaţiile din Piaţa Marii Adunări Naţionale, organizate de un partid din opoziţia parlamentară. Profitînd de situaţia astfel creată, jurnaliştii nu numai că au încălcat normele de conduită profesională, ci şi au contribuit la agravarea situaţiei în cadrul companiei prin a împărţi personalul în două tabere: „noi” şi „ei”.

... Sancţiunile disciplinare, inclusiv retragerea licenţei prezentatorului de ştiri, au fost impuse jurnaliştilor care au încălcat normele de radiodifuziune. Afirmaţiile părtinitoare ale Comitetului de gravă au fost respinse de majoritatea personalului TRM. Acest lucru a dus la crearea unei Comitet anti-grevă, care are nu mai puţini membri decît Comitetul de grevă.

Acţiunile Comitetului de grevă nu a fost sprijinite de Comitetul sindical al TRM. Membrii Comitetului de grevă au adresat solicitările nu numai administraţiei Companiei şi Guvernului, ci şi Consiliului Europei, fără a informa Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

În ceea ce priveşte noţiunile de „cenzură” şi „aplicarea cenzurii” în procesul de creaţie, a fost o încercare de a califica „cenzura” drept o cerinţă de bază impusă pentru a respecta obligaţiile de serviciu. În acelaşi timp, au fost puse în discuţie atît noţiunile de cenzură „externă”, cît şi „internă”.

De fapt, ei au încercat să motiveze existenţa cenzurii, pentru a-şi justifica activitatea de slabă calitate şi lipsa de profesionalism. Jurnaliştii nu au reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile date de superiori în mod corespunzător, astfel ca să producă emisiuni imparţiale. Cerinţele de bază privind profesionalismul sînt interpretate ca o formă de dictatură sau cenzură. În afară de acestea, nu se poate exclude faptul că anumiţi directori de program au încercat să modereze emisiunile lor, difuzate în direct, în favoarea partidului de guvernămînt. Încă mai persistă unele încercări ale reprezentanţilor puterii de stat să influenţeze mesajul transmis prin intermediul emisiunilor, deşi CCA nu are niciun exemplu concret privind acest lucru. Este uşor de înţeles că această formă de influenţă improprie a dus la proteste din partea personalului de creaţie. E un fapt tipic la televiziune.

Astfel, „cenzura politică” a fost definită drept lipsă de profesionalism atribuită anumitor directori în ceea ce priveşte organizarea procesului de creatie. „Cenzură politică” s-a transformat în „cenzură intelectuală”.

De asemenea, s-a observat că administraţia Companiei nu interzice utilizarea cuvintelor: Basarabia, românesc, limba româna, istoria românilor sau regimul totalitar, într-un context istoric. Cu toate acestea, ea nu permite utilizarea lor în reportajele ce reflectă evenimente curente. Pentru expunerea solicitărilor membrilor Comitetului de grevă s-a oferit timp de emisie. ...

Statutul TRM a fost supus unei expertize din partea Uniunii Europene, înainte de a fi adoptat de către Guvern. Totuşi, anumite articole şi prevederi nu au fost încă reflectate în activitatea de creaţie a TRM sau în relaţiile dintre conducere şi personal. Propunerile de a schimba Compania de stat într-o instituţie publică sînt nişte aspiraţii care nu au o bază financiară. ...

În concluzie, după ce a examinat starea de lucruri la Compania de stat „Teleradio-Moldova”, CCA consideră că:

Practica permanentă de schimbare a directorilor şi exercitare a presiunilor asupra personalului de creaţie, interpretată ca aplicare a cenzurii, sînt incompatibile cu activitatea a personalului creaţie.

Statutul Companiei de stat „Teleradio-Moldova”, precum şi posibila creare, într-un viitor apropiat, a unor posturi publice de radiodifuziune ar trebui să fie examinate în public.

Prevederile Statutului trebuie să fie respectate cu stricteţe de către Companie, în responsabilităţile căreia intră crearea unui Consiliu colegial de Directori.

Parlamentul şi Guvernul ar trebui să emită decizia finală privind aprovizionarea cu echipament de performanţă şi finanţarea companiei, inclusiv remuneraţia personalului.

Statutul şi componenţa Departamentului programe artistice tele-radio, precum şi instrucţiunile privind pregătirea şi emiterea programelor trebuie să fie reexaminată, în sensul în care să fie adaptată permanent la legislaţia cu privire sectorul audiovizual şi cu deplină responsabilitate.

Trebuie revizuite şi procedurile de formare şi reorientare a personalului şi a regizorilor de program în studiourile din străinătate.”

G. Transformarea TRM într-o companie publică şi procedura de reangajare

42. La 7 iunie 2002, Preşedintele Republicii Moldova a făcut o declaraţie de presă referitoare la TRM. El şi-a exprimat rezervele faţă de Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prin care se solicita autorităţilor moldovene de a transforma Compania de Stat TRM într-o Companie publică (a se vedea: pct. 61 de mai jos), dar a declarat că va accepta hotărîrea Parlamentului de a efectua o astfel de schimbare.

43. La 26 iulie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, în temeiul căreia Compania de stat a devenit Companie publică (a se vedea: pct. 65 de mai jos).

44. Conform noii legi, personalul din cadrul vechii Companii de Stat trebuia să susţină o testare pentru a fi angajat în cadrul noii Companii publice. În mai 2004, a fost creată o Comisie de concurs. Reclamantul Mircea Surdu a fost ales să reprezinte personalul existent al TRM în cadrul Comisiei.

45. Toţi candidaţii au trecut testarea. Rezultatele au fost făcute publice la data de 26 iulie 2004. Corina Fusu, Dinu Rusnac, Viorica Cucereanu-Bogatu, şi Angela Arama-Leahu nu au reuşit să fie confirmaţi în posturile lor, împreună cu un mare număr de persoane dintre cele care au fost active în timpul grevei din 2002. Mircea Surdu a demisionat din cadrul Comisiei de concurs, în semn de protest.

46. La 27 iulie 2004, jurnaliştii care nu au fost reangajaţi au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au susţinut că au fost respinşi din motive politice. Pentru buletinul de ştiri de la ora 19.00 a fost programat un reportaj despre această conferinţă de presă. Însă preşedintele TRM a luat decizia de a difuza în locul acestuia un film documentar.

47. La aceeaşi dată, preşedintele TRM a emis un ordin prin care se interzicea accesul pe teritoriul TRM a celor nouăsprezece persoane care au luat parte la conferinţa de presă, inclusiv cinci reclamanţi. Jurnaliştii şi susţinătorii lor au continuat protestul în faţa clădirii TRM timp de mai multe luni.

H. Litigii privind procedura de reangajare

48. Reclamanţii Corina Fusu, Angela Arama-Leahu, Dinu Rusnac şi alte 57 de persoane care   s-au plîns în Colegiul de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău privind ilegalitatea procedurii de reangajare, susţinînd, în special, ca Comisia de concurs a fost constituită în mod ilegal.

49. Printr-o hotărîre din 24 septembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea ca fiind nefondată. Aceasta a constatat, inter alia, că Comisia de concurs a fost constituită în temeiul Legii nr. 1320-XV din 26 iulie 2002, şi că această lege nu le-a garantat reclamanţilor anumite drepturi specifice privind organizarea concursului. TRM a acţionat în limita competenţelor sale în conformitate cu legea, fără dreptul de a contesta prevederile legale.

50. La 16 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul ca fiind nefondat.

II. Principiile şi indicaţiile cu privire la Instituţiile publice de radiodifuziune dezvoltate de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei

51. La a patra Conferinţă Ministerială Europeană privind politicile mass-media, desfăşurată la 7-8 decembrie 1994, la Praga, Comitetul de Miniştri a adoptat următoarele rezoluţii:

Rezoluţia nr. 1 privind Viitorul serviciului public de radiodifuziune

„... Confirmînd faptul că serviciul public de difuziune atît radio, cît şi TV promovează valorile care stau la baza structurilor politice, juridice şi sociale într-o societate democratică, şi, în special, respectul pentru drepturile omului, cultura şi pluralismul politic;

Accentuînd importanţa serviciului public de radiodifuziune pentru societăţile democratice;

Recunoscînd, prin urmare, necesitatea de a garanta stabilitatea şi permanenţa serviciului public de radiodifuziune, astfel încît să permită continuitatea funcţionării în domeniul public;

Subliniind funcţia vitală a serviciului public de radiodifuziune ca factor esenţial al comunicării pluraliste accesibile pentru fiecare;

Reamintind importanţa radioului şi accentuînd potenţialul său imens pentru dezvoltarea societăţilor democratice, în special, la nivel regional şi local;

I. Principii generale

Afirmă angajamentul lor de a menţine şi dezvolta un sistem durabil al serviciului public de radiodifuziune într-un mediu caracterizat prin creşterea competitivităţii ofertei de prestare a serviciilor tele-radio şi a schimbărilor tehnologice rapide;

Recunosc, în concordanţă cu concluziile adoptate la prima Conferinţa Ministerială Europeană, că atît companiile private, cît şi instituţiile publice pot să presteze un astfel de serviciu;

Se angajează să garanteze cel puţin o instituţie tele-radio cu o gamă largă de programe de informare, educaţie, cultură şi divertisment, accesibil tuturor membrilor publicului, recunoscînd, în acelaşi timp, faptul că instituţiilor publice de radiodifuziune trebuie să le fie permis, de asemenea, să presteze, dacă este cazul, servicii suplimentare, cum ar fi cele tematice;

Se angajează să definească, în mod clar, rolul, misiunea şi responsabilităţile serviciului public de radiodifuziune şi de să asigure independenţa editorială faţă de interferenţele politice şi economice, în conformitate cu prevederile corespunzătoare în legislaţia internă şi în practică, şi în acord cu obligaţiile asumate la nivel internaţional,;

Se angajează să garanteze securitatea serviciului public de radiodifuziune şi să adecveze mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunilor lor;

Sunt de acord să implementeze aceste angajamente, în conformitate următorul cadru:

II. Politicile cadru pentru instituţiile publice de radiodifuziune

Cerinţele faţă de instituţia publică

Statele participante sînt de acord că serviciul public de radiodifuziune, definit în cadrul general şi fără a aduce atingere prevederilor specifice instituţiei publice, trebuie să aibă, în principiu, următoarele misiuni:

- să ofere, prin intermediul programelor lor, un punct de referinţă pentru toţi membrii publicului şi un factor de coeziune socială şi integrare a tuturor indivizilor, grupurilor şi comunităţilor. În special, acestea trebuie să respingă orice discriminare culturală, sexuală, religioasă sau rasială, precum şi orice formă de segregare socială;

- să asigure un forum pentru discuţii publice în care să poată fi exprimat un spectru cît mai larg de puncte de vedere şi opinii;

- să difuzeze ştiri, informaţii şi comentarii imparţiale şi independente;

- să dezvolte programe pluraliste, inovatoare şi variate care corespund standardelor etice şi calitative înalte şi să nu-şi sacrifice obiectivele de calitate în favoarea concurenţilor de pe piaţă;

- să dezvolte programe şi scenarii ale programelor radio-TV şi servicii de interes pentru publicul larg, atrăgînd totodată atenţia asupra necesităţilor grupurilor minoritare;

- să reflecte diferite idei filozofice şi credinţe religioase din societate, cu scopul de a consolida înţelegerea reciprocă şi toleranţa şi de a încuraja relaţiile de asociere în societăţile plurietnice şi multiculturale;

- să contribuie în mod activ, în cadrul emisiunilor tele-radio, la creşterea gradului de apreciere şi diseminare a diversităţii naţionale şi a patrimoniului cultural european;

- să se asigure că programele emise conţin o proporţie semnificativă de producţie originală, mai ales, filmele artistice, spectacolele de teatru şi alte lucrări de creaţie, şi să atragă producători independenţi şi să coopereze cu sectorul cinematografic;

- să extindă posibilităţile de alegere ale telespectatorilor şi ascultătorilor, prin a le oferi programe care, în mod normal, nu sînt furnizate de către difuzorii comerciali.

Finanţarea

Statele participante se angajează să menţină şi, dacă este necesar, să stabilească un cadru adecvat şi sigur de finanţare, care garantează serviciilor publice de radiodifuziune mijloacele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor lor. Există o serie de surse de finanţare pentru susţinerea şi promovarea serviciului public de radiodifuziune, cum ar fi: taxele pentru licenţă, subvenţiile publice, publicitatea şi venituri din sponsorizare; vînzarea lucrărilor audio-vizuale şi a drepturilor asupra programelor. Dacă este cazul, finanţarea poate fi asigurată, de asemenea, din taxele achitate pentru serviciile tematice, oferite ca o completare a serviciilor de bază.

Mărimea taxei pentru licenţă sau subvenţiile publice trebuie să fie proiectate pentru o perioadă suficientă de timp, astfel încît să permită instituţiilor publice de radiodifuziune să-şi întocmească planificarea pe termen lung.

Practicile economice

Statele participante trebuie să facă eforturi pentru a se asigura că astfel de practici economice ca achiziţionarea unor drepturi exclusive, concentrarea proprietăţii mass-media şi controlul asupra reţelelor de distribuţie, cum ar fi tehnicile de acces condiţionat, nu prejudiciază contribuţia vitală pe care serviciul public de radiodifuziune trebuie să o aducă pentru promovarea pluralismului şi dreptul publicului de a primi informaţii.

Independenţa şi responsabilitatea

Statele participante se angajează să garanteze independenţa instituţiilor publice de radiodifuziune faţă de interferenţele politice şi economice. În special, managementul zilnic, responsabilitatea editorială pentru programarea emisiunilor şi conţinutul programelor trebuie să fie un subiect în discuţie inclusiv pentru radiodifuzorii înşişi.

Independenţa instituţiilor publice de radiodifuziune trebuie să fie garantată de structuri corespunzătoare cum ar fi consiliile interne, constituite pe principii pluraliste, sau alte organisme independente.

Controlul şi responsabilitatea instituţiilor publice de radiodifuziune, privind îndeplinirea obiectivelor lor şi utilizarea resurselor lor, trebuie să fie garantată prin mijloace adecvate.

Instituţiile publice de radiodifuziune trebuie să fie direct răspunzătoare în faţa publicului. În acest scop, instituţiile publice de radiodifuziune vor publica în mod regulat informaţii despre activităţile lor şi vor dezvolta modalităţile care să permită telespectatorilor şi ascultătorilor să comenteze felul în care îşi desfăşoară activitatea. ...

Statele participante, împreună cu instituţia publică de radiodifuziune vor examina cu regularitate, la nivel european, impactul schimbărilor tehnologice asupra rolului serviciului public de radiodifuziune, atît la nivel naţional, cît şi transnaţional.

52. În anul 1996, Comitetul de Miniştri a adoptat Recomandarea nr. R (96) 10 cu privire la Garantarea independenţei instituţiei publice de radiodifuziune, în care se declară următoarele:

„Comitetul de Miniştri, în temeiul articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerînd că sarcina Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strînsă între membrii săi în scopul apărării şi promovării idealurilor şi a principiilor care constituie patrimoniul lor comun;

Evocînd că independenţa mass-media, inclusiv a celei din sectorul radiodifuziunii, este esenţială pentru funcţionarea unei societăţi democratice;

Accentuînd importanţa acordată respectării acestei independenţe, în special, din partea guvernelor;

Reafirmînd, în legătură cu aceasta, principiile la care au aderat Statele membre ale Consiliului Europei, fundamentate în Declaraţia cu privire la libertatea de exprimare şi de informare din 29 aprilie 1982, referindu-se, în special, la existenţa a numeroase mijloace de comunicare independente şi autonome ce permit reflectarea unei diversităţi de idei şi opinii;

Reafirmînd funcţia vitală a instituţiei publice de radiodifuziune ca pe un factor esenţial al unei comunicări pluraliste, accesibile tuturor atît la nivel naţional, cît şi regional, prin asigurarea unui serviciu de programe de bază multilaterale, care să conţină programe informative, educative, culturale şi de divertisment;

Evocînd angajamentele subscrise de către reprezentanţii Statelor participanţi la cea de-a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind politicile mass-media (Praga, 7-8 decembrie 1994) în cadrul Rezoluţiei nr. 1 privind viitorul serviciului public de radiodifuziune, în special, în ceea ce priveşte respectarea independenţei instituţiilor publice ale audiovizualului;

Notînd necesitatea dezvoltării în continuare a principiilor referitoare la independenţa serviciului public de radiodifuziune enunţate în cadrul Rezoluţiei de la Praga, în lumina provocărilor impuse de schimbările politice, economice şi tehnice din Europa;

Considerînd că, în faţa acestor provocări, independenţa serviciului public de radiodifuziune va trebui să fie garantată în mod expres la nivel naţional prin intermediul unui ansamblu de reguli care să acopere toate aspectele funcţionării sale;

Subliniind importanţa respectării stricte a acestor reguli de către orice persoană sau autoritate din afara instituţiilor publice de radiodifuziune,

Recomandă Guvernelor Statelor membre:

 de a include în legislaţia lor naţională sau în regulamentele ce guvernează instituţiile publice de radiodifuziune prevederi care să garanteze independenţa acestora, în conformitate cu instrucţiunile ce figurează în anexa acestei recomandări;

 de a aduce aceste instrucţiuni la cunoştinţa autorităţilor împuternicite cu supravegherea activităţii instituţiilor publice de radiodifuziune, precum şi a managementului şi a personalului acestor instituţii. 

 Anexă la Recomandarea nr. R (96) 10

 Linii directoare privind garantarea independenţei

serviciului public de radiodifuziune

 I. Dispoziţii generale

Cadrul juridic ce guvernează instituţiile publice de radiodifuziune vor stipula clar independenţa lor editorială şi autonomia lor instituţională, în special, în astfel de domenii ca:

- definirea alcătuirii grilelor de programe;

- pregătirea şi producerea programelor;

- editarea şi prezentarea programelor de ştiri şi de actualităţi;

- organizarea activităţilor serviciului;

- recrutarea, angajarea şi managementul personalului în cadrul serviciului;

- procurarea, închirierea, vinderea şi utilizarea bunurilor sau serviciilor;

- managementul resurselor financiare;

- stabilirea şi executarea bugetului serviciului;

- negocierea, pregătirea şi semnarea actelor juridice ce ţin de funcţionarea serviciului;

- reprezentarea serviciului în organele judiciare şi în relaţiile sale cu terţii.

Prevederile ce ţin de responsabilitatea şi supravegherea instituţiilor publice de radiodifuziune şi a organelor lor statutare vor fi clar definite în cadrul juridic aplicabil acestor instituţii.

Activităţile de pregătire şi realizare a grilei de programe a instituţiilor publice de radiodifuziune nu vor fi obiectul cenzurii de orice formă.

Niciun control a priori asupra activităţii instituţiilor publice de radiodifuziune nu va fi exercitat de către persoane sau instanţe din exterior, în afara cazurilor excepţionale prevăzute de lege.

 II. Organele de conducere a instituţiilor publice de radiodifuziune

Competenţe

Cadrul juridic aplicabil instituţiilor publice de radiodifuziune va trebui să stipuleze că organele de conducere a acestor instituţii sunt, în exclusivitate, responsabile de funcţionarea zilnică a instituţiilor publice de radiodifuziune de care depind.

Statutul

Regulile ce guvernează statutul organelor de conducere a instituţiilor publice de radiodifuziune, în special componenţa lor, vor fi definite astfel încît aceste organe să poată evita cazurile în care organele de conducere să fie supuse riscului de a fi obiectul ingerinţelor politice sau de altă natură.

Aceste reguli vor stipula, în special, ca membrii organelor de conducere a acestor instituţii sau persoanele care îşi asumă individual aceste funcţii:

- să exercite funcţiile lor în strictă conformitate cu interesul instituţiilor publice de radiodifuziune pe care ele le reprezintă şi le administrează;

- să nu accepte, direct sau indirect, să exercite funcţii, să primească remuneraţii sau să reprezinte interese ale unor întreprinderi sau instituţii din domeniul mass-media sau domenii conexe, dacă acestea vor duce la un conflict de interese cu funcţiile de conducere pe care ei le exercită în cadrul instituţiilor publice de radiodifuziune;

- să nu accepte orice tip de intermediere sau să ia instrucţii de la unele persoane sau organe, altele decît organele sau persoanele împuternicite cu funcţii de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune în cauză, în afara cazurilor excepţionale prevăzute de lege.

Responsabilităţi

Ţinînd cont de responsabilitatea lor în faţa instanţelor de judecată în exercitarea atribuţiilor se serviciu în cazurile prevăzute delege, organele de conducere a instituţiilor publice de radiodifuziune sau persoanele ce şi-au asumat individual asemenea funcţii nu vor fi responsabili de exercitarea funcţiilor lor decît în faţa organelor de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune.

Orice decizie, adoptată de către organele de supraveghere mai sus-menţionate în defavoarea membrilor organelor de conducere a unei instituţii publice de radiodifuziune sau a unei persoane care îşi asumă individual astfel de funcţii, în legătură cu neîndeplinirii obligaţiilor şi îndatoririlor de serviciu ce le revin, va trebui să fie motivată în mod corespunzător şi să poată constitui obiectul unui recurs în faţa instanţelor de judecată competente.

 I.                     Organele de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune

 Competenţa

Cadrul juridic ce guvernează instituţiile publice de radiodifuziune va defini într-un mod clar şi precis competenţele organelor de supraveghere a acestor organisme.

Organele de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune nu vor exercita niciun control a priori asupra grilei de programe a acestor instituţii.

 Statutul

Regulile cu privire la Statutul organelor de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune, în special componenţa lor, va fi definită asfel încît aceste organe să poată evita cazurile în care organele să fie supuse riscului de a fi obiectul ingerinţelor politice sau de altă natură.

Aceste reguli vor garanta, în special, că membrii organelor de supraveghere:

- sînt desemnaţi într-o manieră transparentă şi pluralistă;

- reprezintă în ansamblu interesele societăţii în general;

- nu va accepta orice tip de intermediere sau să ia instrucţii de la unele persoane sau organe, altele decît cele împuternicite cu funcţii de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune în cauză, în afara cazurilor excepţionale prevăzute de lege;

- nu vor putea fi revocaţi, suspendaţi sau înlocuiţi în timpul exercitării mandatului lor de către o oricare persoană sau organ altul decît cel care l-a numit, în afară de cazurile în care organul de supraveghere va fi incapabil sau împiedicat să-şi exercite funcţiile;

- să nu accepte, direct sau indirect, să exercite funcţii, să primească remuneraţii sau să reprezinte interese ale unor întreprinderi sau instituţii din domeniul mass-media sau domenii conexe, dacă acestea vor duce la un conflict de interese cu funcţiile lor din cadrul organului de supraveghere;

Regulile privind remunerarea membrilor organelor de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune vor fi definite într-o manieră clară şi transparentă prin prisma textelor ce guvernează aceste organe.

 II.                   Personalul instituţiilor publice de radiodifuziune

Recrutarea, avansarea în funcţie, transferul, precum şi drepturile şi obligaţiile personalului instituţiilor publice de radiodifuziune nu va depinde de origine, sex, opinii sau apartenenţă religioasă, politică, filozofică sau apartenenţă sindicală.

Personalului instituţiilor publice de radiodifuziune îi este garantat dreptul de a se asocia în sindicate şi dreptul la grevă, sub rezerva limitărilor prevăzute de lege, pentru a asigura continuarea serviciului public sau pentru alte motive legitime.

Cadrul juridic ce guvernează instituţiile publice de radiodifuziune va stipula într-o manieră clară că personalul instituţiilor nu pot să primească instrucţiuni de la o persoană sau organizaţie din exterior, fără acordul organelor de conducere a acestei instituţii, sub supravegherea organelor competente.

 III.                 Finanţarea instituţiilor publice de radiodifuziune

Regulile aplicabile la finanţarea instituţiilor publice de radiodifuziune vor fi bazate pe principiul conform căruia Statele membre îşi asumă angajamentul să menţină şi, după necesitate, să stabilească un cadru de finanţare sigur, adecvat şi transparent, care să garanteze instituţiilor publice de radiodifuziune mijloacele necesare pentru exercitarea obiectivelor lor.

În cazul în care finanţarea unei instituţii publice de radiodifuziune este bazată total sau parţial de contribuţia regulată sau excepţională din bugetul de stat sau printr-o taxă de licenţă, se vor aplica următoarele principii:

- puterea de decizie a autorităţilor din exteriorul instituţiei publice de radiodifuziune privind finanţarea acesteia nu va fi utilizată de către aceste autorităţi pentru a exercita, direct sau indirect, vreo influenţă asupra independenţei editoriale şi a autonomiei instituţionale a acestei instituţii;

- mărimea contribuţiei sau a taxei de licenţă va fi fixată după consultarea instituţii publice de radiodifuziune respective, ţinînd cont de constituirea costurilor activităţilor sale, într-un mod ce ar permite acestei instituţii să-şi îndeplinească din plin diferitele obiective;

- plata contribuţiei sau a taxei de licenţă va fi efectuată într-un mod care să garanteze continuitatea activităţilor instituţiei publice de radiodifuziune şi care să-i permită acesteia să-şi planifice activităţile pe un termen îndelungat;

- utilizarea contribuţiei sau a taxei de licenţă de către instituţia publică de radiodifuziune va respecta principiul independenţei şi autonomiei enunţate în instrucţiunea nr. 1.

- în cazul în care contribuţia sau a taxa de licenţă trebuie să fie repartizată mai multor instituţii publice de radiodifuziune, această repartiţie va fi efectuată în mod echitabil, conform cerinţelor fiecărei instituţii.

Regulile privind controlul financiar al instituţiilor publice de radiodifuziune nu vor prejudicia independenţa lor în ceea ce priveşte grila de programe, după cum s-a enunţat în instrucţiunea nr.1.

 Politicile editoriale ale instituţiilor publice de radiodifuziune

Cadrul juridic ce guvernează instituţiile publice de radiodifuziune vor stipula într-o manieră clară că ele vor asigura ca programele de ştiri să prezinte veridic faptele şi evenimentele, încurajînd libera formare de opinii.

Cazurile în care instituţiile publice de radiodifuziune pot fi constrînse să difuzeze mesaje, declaraţii ori comunicate oficiale, ori să relateze despre actele sau deciziile autorităţilor publice, ori să acorde timp de antenă acestora, vor fi limitate la circumstanţele excepţionale prevăzute expres de legislaţie sau regulament.

Orice tip de anunţuri oficiale vor fi descrise corespunzător într-o manieră clară şi vor fi difuzate cu asumarea responsabilităţii autorităţii care le-a ordonat.

 Accesul instituţiilor publice de radiodifuziune la noile tehnologii de comunicaţii

Instituţiile publice de radiodifuziune vor fi capabile să exploateze noile tehnologii de comunicare şi, atunci cînd acestea sînt autorizate, să dezvolte noi servicii bazate pe astfel de tehnologii, pentru a-şi putea îndeplini într-o manieră independentă obiectivele lor, în conformitate cu legea.”

53. În decembrie 2000, Comitetul de Miniştri a adoptat Recomandarea Rec(2000)23 cu privire la

„Independenţa şi funcţiile autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii” care, între altele, a subliniat că, pentru a garanta existenţa unei game variate de mass-media independente şi autonome în sectorul radiodifuziunii, este esenţial să existe o reglementare corespunzătoare şi proporţională care să garanteze libertatea mass-mediei şi să asigure, în acelaşi timp, echilibrul dintre această libertate şi alte drepturi şi interese legitime. În acest sens, Comitetul de Miniştri a recomandat că statele membre urmează:

„a. să înfiinţeze, dacă nu au făcut acest lucru pană acum, autorităţi independente de reglementare a sectorului radiodifuziunii;

b. să includă dispoziţii în legislaţia internă şi măsuri în politica lor, menite să acorde autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii puteri care să le permită îndeplinirea obiectivelor lor, aşa cum sînt ele prevăzute în dreptul naţional, într-o manieră efectivă, independentă şi transparentă, conform liniilor directoare din anexa la această recomandare;

c. să supună aceste linii directoare atenţiei autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii, autorităţilor publice, cercurilor profesionale interesate cît şi publicului, în general, veghind, totodată, la respectarea efectivă a independenţei autorităţilor de reglementare faţă de orice formă de ingerinţă în activitatea lor.

Anexa la Recomandarea Rec (2000) 23

Linii directoare referitoare la independenţa şi funcţiile autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii

I. Cadru legislativ general

1. Statele membre ar trebui să asigure stabilirea şi funcţionarea fără obstacole a autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii, elaborînd în acest scop un cadru legislativ corespunzător. Regulile şi procedurile care reglementează sau vizează funcţionarea autorităţilor de reglementare ar trebui să fie definite cu claritate şi să protejeze independenţa acestora;

2. Obligaţiile şi competenţele autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii, precum şi mijloacele necesare pentru a le conferi responsabilitate, procedurile de numire a membrilor acestora şi modalităţile de finanţare ar trebui să fie definite cu claritate prin lege.

II. Numirea, componenţa şi funcţionarea

3. Regulile care reglementează autorităţile de reglementare a sectorului radiodifuziunii, în special componenţa lor, reprezintă un element-cheie al independenţei acestora. Ele ar trebui să fie definite astfel încît să protejeze aceste autorităţi împotriva oricărei ingerinţe, în special, din partea forţelor politice sau a intereselor economice.

4. În acest scop, ar trebui definite reguli precise cu privire la unele incompatibilităţi astfel încît să se evite:

- ca autorităţile de reglementare să se afle sub influenţa puterii politice;

- ca membrii autorităţii de reglementare să exercite funcţii sau să deţină interese în întreprinderi sau în alte organisme din sectorul mass-media, sau din sectoare conexe, care ar putea să ducă la un conflict de interese cu calitatea de membru al autorităţii de reglementare.

5. Pe de altă parte, regulile ar trebui să garanteze faptul că membrii acestor autorităţi:

- sînt desemnaţi într-o manieră democratică şi transparentă;

- nu pot primi mandat sau instrucţiuni din partea vreunei persoane sau instanţe;

- se abţin să facă orice declaraţie sau să întreprindă orice acţiune susceptibilă de a dăuna independenţei funcţiilor lor sau de a obţine vreun profit din aceasta.

6. În sfîrşit, ar trebui definite reguli precise în ceea ce priveşte posibilitatea revocării membrilor autorităţii de reglementare, în aşa fel încît să se evite ca revocarea să poată fi utilizată ca mijloc de presiune politică.

7. În mod special, revocarea n-ar trebui să fie posibilă decît în cazul nerespectării regulilor cu privire la incompatibilitate sau în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţiile constatată în mod corespunzător, fără a afecta posibilitatea ca persoana respectivă să poată face apel la instanţele judecătoreşti împotriva revocării sale. Pe de altă parte, revocarea ca urmare a unui delict legat sau nu de exercitarea funcţiei n-ar trebui să fie posibilă decît în cazuri grave, definite clar de lege, sub rezerva unei decizii definitive a instanţei judecătoreşti.

8. Dat fiind caracterul specific al sectorului de radiodifuziune şi particularităţile misiunilor lor, autorităţile de reglementare ar trebui să includă experţi în domeniile care ţin de competenţa lor.

III. Independenţa financiară

9. Modalităţile de finanţare a autorităţilor de reglementare – un alt element-cheie al independenţei acestor autorităţi – ar trebui stabilite de lege în baza unei scheme clar definite, ţinînd cont de costul estimativ al activităţilor autorităţilor de reglementare a sectorului radiodifuziunii, pentru a le permite să îşi îndeplinească funcţiile complet şi într-o manieră independentă;

10. Autorităţile publice n-ar trebui să-şi utilizeze puterea de decizie financiară pentru a interfera cu independenţa autorităţii de reglementare. De asemenea, în situaţiile în care ar recurge la serviciile şi la expertiza administraţiei naţionale sau a unor terţe părţi, aceasta nu ar trebui să le afecteze independenta;

11. Sistemele de finanţare ar trebui să folosească, dacă este posibil, mecanisme care să nu depindă de deciziile ad-hoc ale organismelor publice sau private;

IV. Drepturi şi competenţe

Drepturi în materie de reglementare

12. Sub rezerva unei delegări clar definite de către legiuitor, autorităţile de reglementare ar trebui să aibă dreptul de a adopta norme şi linii directoare de reglementare privind activităţile radiodifuzorilor. În limita legii, ele ar trebui totodată să aibă dreptul de a adopta reguli interne.

...

Monitorizarea respectării angajamentelor şi obligaţiilor radiodifuzorilor

18. O altă funcţie esenţială a autorităţilor de reglementare ar trebui să fie cea de supraveghere a respectării condiţiilor enunţate în legislaţie şi în licenţele acordate radiodifuzorilor. Autorităţile ar trebui să vegheze, în special, respectarea de către radiodifuzorii care ţin de competenţa lor a principiilor de bază enunţate în Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră şi, în special, a celor definite in articolul 7.

19. Autorităţile de reglementare nu ar trebui să exercite un control prealabil asupra programelor şi supravegherea acestora ar trebui întotdeauna efectuată, din acest motiv, după difuzarea programelor.

20. Autorităţile de reglementare ar trebui să aibă dreptul de a solicita şi primi informaţii din partea radiodifuzorilor, atunci cînd acest lucru este necesar pentru exercitarea sarcinilor lor.

21. Autorităţile de reglementare ar trebui să aibă competenţa să examineze orice plîngere cu privire la activităţile radiodifuzorilor în domeniile lor de competenţă şi să publice în mod regulat concluziile lor în domeniu.

22. Atunci cînd un radiodifuzor nu se conformează legii sau condiţiilor specifice prevăzute în licenţă, autorităţile de reglementare ar trebui să aibă dreptul de a impune sancţiuni în conformitate cu legea.

23. Ar trebui prevăzute de lege diferite grade de sancţionare aplicabile, începînd cu avertismentul. Orice sancţiune ar trebui să fie proporţionată, iar decizia aplicării sale n-ar trebui luată înainte ca radiodifuzorul în cauză să fi avut posibilitatea de a se justifica. Orice sancţiune ar trebui totodată să fie susceptibilă de control din partea organelor jurisdicţionale competente conform legii naţionale.

Competenţe faţă de radiodifuzorii de serviciu public

24. Autorităţile de reglementare a sectorului radiodifuziunii pot avea, de asemenea, misiunea să îndeplinească sarcini ce ţin deseori de organele specifice de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune, respectînd însă, în acelaşi timp, independenţa lor editorială şi autonomia lor instituţională.

V. Responsabilitate

25. Autorităţile de reglementare ar trebui să fie responsabile pentru exercitarea funcţiilor lor faţă de public, de exemplu, prin publicarea de rapoarte regulate sau ad hoc privind activităţile lor sau exercitarea misiunilor lor.

26. În scopul asigurării independenţei autorităţilor de reglementare, făcandu-le în acelaşi timp răspunzătoare de activitatea lor, este necesar ca acestea să fie supervizate numai in ceea ce priveşte legalitatea activităţilor lor, precum şi in ceea ce priveşte corectitudinea şi transparenţa activităţilor lor financiare. În ceea ce priveşte legalitatea activităţilor lor, această supervizare ar trebui să fie efectuată numai ulterior. Dispoziţiile care se referă la responsabilitatea şi la supravegherea autorităţilor de reglementare ar trebui să fie definite clar de cadrul juridic care

reglementează aceste autorităţi;

27. Orice decizie luată şi orice normă de reglementare adoptată de către autorităţile de reglementare ar trebui să fie:

- motivată corespunzător, în conformitate cu dreptul naţional;

- susceptibilă de control din partea organelor jurisdicţionale competente, potrivit legii naţionale;

- pusă la dispoziţia publicului.”

54. La 7 septembrie 2006, Comitetul de Miniştri a adoptat „Declaraţia privind garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune în statele membre”, care prevede următoarele (notele de subsol sînt omise):

„Reamintind angajamentul statelor membre privind dreptul fundamental la libertatea de exprimare şi de informare, după cum este garantat de Articolul 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului);

Reamintind, în special, importanţa libertăţii de exprimare şi informare ca fiind o piatră de temelie a societăţii democratice şi pluraliste, după cum este accentuat în jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în acest context, subliniind importanţa existenţei unui număr mare şi variat de surse mass-media independente şi autonome, care să permită reflectarea diversităţii de idei şi opinii, după cum se menţionează în Declaraţia Comitetului de Miniştri cu privire la libertatea de exprimare şi informare din 29 aprilie 1982;

Evidenţiind contribuţia specifică a serviciului public de radiodifuziune şi reafirmînd rolul lui vital ca fiind un element esenţial de comunicare pluralistă şi de coeziune socială, care, prin intermediul difuzării programelor accesibile pentru toată lumea, în care se cuprind informaţii, educaţie, cultură şi divertisment, urmăreşte să promoveze valori ale societăţilor democratice moderne şi, în special, respectarea drepturilor omului, diversitatea culturală şi pluralismul politic;

Reafirmînd obiectivul de a asigura abolirea oricărui control arbitrar sau constrîngeri asupra participanţilor la procesul de informare, privind conţinutul mediatic sau transmiterea şi difuzarea informaţiilor, după cum se menţionează în Declaraţia privind libertatea de exprimare şi de informare;

Avînd în vedere angajamentele asumate la 4-a Conferinţa Ministerială Europeană privind politicile mass-media (Praga, decembrie 1994), pentru a garanta independenţa instituţiilor publice de radiodifuziune împotriva oricărei interferenţe politice şi economice şi, în special, reamintind Recomandarea nr R (96) 10 cu privire la garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune;

Luînd în consideraţie că independenţa editorială şi autonomia instituţională a serviciului public de radiodifuziune, asigurată de un cadru de finanţare corespunzător, sigur şi transparent, ar trebui să fie garantată prin intermediul unei politici coerente şi a unui cadru juridic adecvat, precum şi asigurată prin aplicarea eficientă a politicii menţionate şi a cadrului;

Salutând situaţia care predomină în acele state membre în care independenţa serviciului public de radiodifuziune este bine înrădăcinată prin intermediul cadrului de reglementare şi cu scrupulozitatea respectată în practică, precum şi de progresele realizate în alte state membre faţă de asigurarea independenţei acestora;

Luînd act de îngrijorarea exprimată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în Recomandarea 1641 (2004) privind serviciul public de radiodifuziune asupra faptului că principiul fundamental al independenţei serviciului public de radiodifuziune cuprins în Recomandarea R (96) 10 nu este încă ferm stabilit într-un număr de state membre;

Avînd în vedere textele adoptate la a 7-a Conferinţă Ministerială Europeană privind Politicile mass-media (Kiev, martie 2005), în special, apelul Miniştrilor privind monitorizarea punerii în aplicare de către statele membre a Recomandării R (96) 10, şi luarea de atitudine, în acest sens, asupra prevederilor cuprinse în anexa la prezentul Regulament cu privire la situaţia din statele membre;

Regretînd evoluţiile din cîteva state membre care au tendinţa de a slăbi garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune sau de a diminua independenţa care a fost deja atinsă, şi exprimîndu-şi îngrijorarea cu privire la progresul lent sau nesemnificativ care s-a efectuat în unele state membre pentru asigurarea serviciului public independent de radiodifuziune, fie ca urmare a unui cadru de reglementare inadecvat sau eşecul de a aplica în practică legile existente şi regulamentele,

I. Îşi reafirmă ataşamentul ferm faţă de obiectivele independenţei editoriale şi autonomia instituţională a instituţiilor publice de radiodifuziune în statele membre;

II. Invită statele membre să:

- pună în aplicare, în cazul în care nu au făcut încă acest lucru, Recomandarea R (96) 10 cu privire la garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune, cu referire în special la liniile directoare anexate la acesta, şi avînd în vedere oportunităţile şi provocările aduse de societatea informaţională, precum şi de schimbările politice, economice şi tehnologice în Europa;

- să furnizeze mijloacele juridice, politice, financiare, tehnice şi de altă natură necesare pentru a asigura independenţa reală editorială şi autonomia instituţională a instituţiilor publice de radiodifuziune, astfel încît să fie eliminat orice risc de interferenţe politice sau economice;

- diseminarea pe scară largă a declaraţiei prezente şi, în special, să o aducă în atenţia autorităţilor relevante şi în atenţia instituţiilor publice de radiodifuziune, precum şi altor cercuri interesate profesionale şi industriale;

III. Invită difuzorii publici de radiodifuziune să fie conştienţi de contribuţia lor specifică într-o societate democratică, ca element esenţial de comunicare pluraliste şi de coeziune socială, care ar trebui să ofere o gamă largă de programe şi servicii pentru toate sectoarele publice, care urmează să fie atenţi la condiţiile de necesară pentru a-şi îndeplini misiunea de faptul că într-un mod complet independent şi, în acest scop, să elaboreze şi să adopte sau, după caz, de revizuire, precum şi să respecte codurile de etică profesională sau de orientări interne.

Anexa la Declaraţie

Introducere

1. Prin decizia din 24 noiembrie 2004, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a însărcinat Comitetul de coordonare a mass-media (CDMM), care a devenit ulterior Comitetul de coordonare privind media şi noile servicii de comunicaţii (CDMC), inter alia, să examineze „independenţa serviciului public de radiodifuziune”.

Miniştrii participanţi la a 7-lea Conferinţa Ministerială Europeană privind Politicile mass-media (Kiev, martie 2005) au solicitat, de asemenea, Consiliului Europei să „monitorizeze punerea în aplicare de către statele membre a Recomandării” R (96) 10 a Comitetului de Miniştri privind garanţia independenţei serviciului public de radiodifuziune, pentru a oferi, în caz de necesitate, instrucţiunile ulterioare pentru statele membre referitor la modul în care să asigure această independenţă”.

2. Această anexă conţine o imagine de ansamblu asupra independenţei instituţiilor publice de radiodifuziune în statele membre. Anexa şi Declaraţia Comitetului de Miniştri, care o precede, au fost pregătite sub controlul CDMC de către un Grup subordonat de specialişti în domeniul serviciului public de radiodifuziune într-o societate informaţională (MC-S-PSB) ca răspuns la cerere şi instrucţiunile mai sus-menţionate.

3. Această anexă se bazează pe documentele Consiliului Europei, precum şi pe informaţiile disponibile dintr-o varietate de alte surse, inclusiv şi organizaţiile internaţionale şi cele non-guvernamentale. Scopul acestuia este de a oferi o imagine de ansamblu a complexităţii şi diversităţii de situaţii în statele membre ale Consiliului Europei şi de a identifica domenii în care politicile naţionale ale audiovizualului sau ale mass-mediei, precum şi cadrele instituţionale sau financiare ale serviciului public de radiodifuziune, care rezultă din aceste politici, ar avea necesitatea de a fi reexaminate astfel încît să devină mai bine conformate cu normele Consiliului Europei.

Cadrul legal

4. În conformitate cu Recomandarea nr R (96) 10, cadrul juridic care reglementează instituţiile publice de radiodifuziune ar trebui să prevadă în mod clar independenţa lor. Dispoziţiile generale în partea I a Anexei la aceste recomandări recomandarea evidenţiază o serie de probleme care necesită reglementare corespunzătoare, în scopul de a garanta această independenţă. Se face referinţă specifică la necesitatea de a reglementa responsabilitatea şi supravegherea publică a instituţiilor publice de radiodifuziune şi a organelor lor statutare, precum şi la obligaţia de a nu admite nicio formă de amestec nejustificat în formă de cenzură şi control a priori a activităţilor lor.

5. Aproape toate statele membre ale Consiliului Europei au stabilit cadrul legal care reglementează serviciul public de radiodifuziune, iar, în cîteva cazuri, avînd o bază constituţională clară. Acestea din urmă reflectă înţelegerea faptului că temeiul juridic al serviciului public de radiodifuziune trebuie să fie supus unui consens larg.

Multe dintre aceste cadre juridice pot fi considerate ca îndeplinind standardele Consiliului Europei, în special în măsura în care acestea au declarat independenţa editorială şi autonomia instituţională a instituţiilor publice de radiodifuziune şi au stabilit reguli privind înfiinţarea, componenţa şi funcţionarea organelor lor de conducere şi de supraveghere. Unele dintre aceste cadre de reglementare, precum şi modul în care acestea sînt aplicate în practică, sînt pe deplin compatibile cu standardele Consiliului Europei la această temă şi, la ocazie, pot fi chiar caracterizate ca fiind exemplare.

6. În schimb, într-un şir de state membre ale Consiliului Europei, cadrul juridic al instituţiilor publice de radiodifuziune este neclar sau incomplet. În unele cazuri, reglementările aplicabile nu sînt în măsură să garanteze independenţa editorială şi autonomia instituţională a serviciilor publice de radiodifuziune, fie ca urmare a conţinutului de fond al dispoziţiilor, a insuficienţei sau lipsei de mecanisme menite să asigure aplicarea lor.

După cum se spune, în unele cazuri, în timp ce dispoziţiile relevante pot fi corespunzătoare, acestea sînt desconsiderate în practică, lăsînd organizarea serviciului public de radiodifuziune sub controlul efectiv al guvernului, al unor formaţiuni sau organisme politice, pentru servirea intereselor acestor organisme, mai degrabă, decît a societăţii în general.

Cu diferite ocazii, dispoziţiile referitoare la organele de conducere sau de supraveghere (ca, de exemplu, în ceea ce priveşte selectarea, numirea şi încetarea activităţii membrilor) implică un risc de interferenţă. În acest sens, au fost exprimate plîngeri referitoare la faptul că modificările propuse sau actuale în cadrul de reglementare al cîtorva state membre limitează independenţa serviciilor publice de radiodifuziune şi/sau a organelor de supraveghere.

Misiunea serviciului public

7. Rezoluţia Nr. 1 cu privire la viitorul serviciului public de radiodifuziune, adoptată la cea de a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind politicile mass-media (Praga, decembrie 1994), rezumă obiectivele principale ale serviciilor publice de radiodifuziune. În acest context, trebuie reamintit faptul că Recomandarea Rec (2003) 9 privind măsurile care să promoveze contribuţia democratică şi socială a radiodifuziunii digitale stabileşte că „serviciul de radiodifuziune ar trebui să păstreze misiunea sa socială specială, incluzînd un serviciu general de bază care să ofere programe de ştiri, programe educaţionale, culturale şi de divertisment orientate înspre diferite categorii de public”.

În continuare, sus-menţionata Rezoluţie nr. 1 include un angajament „să definească în mod clar, în conformitate cu dispoziţiile adecvate din legislaţia internă şi din practică, precum şi în conformitate cu obligaţiile internaţionale, cu rolul, misiunile şi responsabilităţile serviciului public de radiodifuziune şi să asigure independenţa editorială a acestuia împotriva interferenţelor politice şi economice”.

În contextul mediatic, un serviciu public autentic presupune independenţa instituţiilor abilitate cu dreptul de a furniza serviciul respectiv. Aceasta implică, de asemenea capacitatea, în limitele dispoziţiilor legale şi a posibilităţilor materiale, de a se adapta la diferite circumstanţe în schimbare. Această legătură strînsă între misiunea serviciului public şi independenţă este principiul de bază pe care este axată Recomandarea Nr. R (96) 10.

8. Practic, în toate statele membre ale Consiliului Europei, cadrul legal relevant abordează problema misiunii serviciului public.

Deşi există o mare diversitate în modul de abordare (de exemplu, în ceea ce priveşte gradul de detaliere a acestei diversităţi în strategia şi politicile de difuzare a programelor pentru fiecare ţară în parte, precum şi contextul cultural, economic sau politic, mai ales prin definirea acestora a într-un mod clar şi cuprinzător), determinarea misiunii instituţiilor publice de radiodifuziune poate fi considerată satisfăcătoare, în ansamblu. În unele cazuri, scopul instituţiilor publice de radiodifuziune este bine definit, atît în ceea ce priveşte obiectivele imediate şi modul în care aceste obiective ar trebui să fie atinse, cît şi performanţele viitoare preconizate (de exemplu, cum ar fi noile tehnologii informatice şi de comunicare (TIC).

9. Prin contrast, în unele state membre, domeniul de competenţă al serviciului public mass-media nu este clar sau este dificil de aplicat. Acest lucru nu a favorizat prestarea de servicii calitative de interes public (de exemplu, programe de ştiri echilibrate/imparţiale; educaţie şi învăţare; jurnalism de investigaţie; asigurarea pluralismului şi diversităţii în mass-media; programe comunitare/locale şi pentru minorităţi; oferirea unui divertisment de calitate, precum şi promovarea creativităţii), ceea ce a distins, în mod tradiţional, instituţiilor publice de radiodifuziune de cele comerciale.

Au existat anumite critici potrivit cărora, în anumite ţări, distincţia dintre serviciul public de radiodifuziune şi cel comercial a devenit tot mai ştearsă şi neclară, conducînd la ceea ce se numeşte „convergenţa de programe”, ceea ce este în detrimentul calităţii programelor oferite de serviciul public. Deşi este important pentru radiodifuzorii de servicii publice de a oferi programe de divertisment şi de a încerca să ajungă la un public cît mai larg, trebuie de asemenea să fie asigurată distincţia dintre conţinutul serviciului public în întregime de cel comercial. Mai mult decît atît, ocazional, radiodifuziunile publice nu sînt înzestrate cu mijloace legale sau resurse materiale necesare pentru a pune adecvat în aplicare serviciul public care le este încredinţat. Această situaţie poate duce la emiterea unor programe de proastă calitate sau să genereze supra-încrederea în gradul de audienţă în masă şi apariţia unor programe care să aducă venituri, ceea ce nu este în concordanţă cu misiunea unui serviciu public.

10. S-ar părea că, în acele ţări în care prevalează situaţiile descrise în paragraful de mai sus, fie nici profesioniştii, nici societatea în general nu sînt în cunoştinţă de cauză despre misiunea specială a serviciilor publice de radiodifuziune şi despre înţelegerea caracteristicilor mass-media publice, fie buna executare a obiectivelor serviciului public este împiedicată de circumstanţe străine. În unele dintre aceste ţări, de asemenea, s-ar părea să existe o lipsa de experienţă în activitatea serviciului public de radiodifuziune, ceea ce ghidează înspre indiferenţa pe scară largă privind rolul său într-o societate democratică sau o înspre lipsa de încredere în faptul că un serviciu public veritabil al audiovizualului ar putea fi stabilit şi protejat.

Remedierea acestor deficienţe, refacerea sau întărirea legitimităţii serviciului public de radiodifuziune şi, mai ales, conştientizarea şi promovarea importanţei unui astfel de serviciu, bazat pe standardele Consiliului Europei, este esenţială. Rolul autorităţilor publice în această privinţă nu ar trebui să fie subestimat.

11. După cum s-a indicat deja, în unele state membre, cadrul legal al instituţiilor publice de radiodifuziune le permite acestora să se adapteze în funcţie de evoluţia şi dezvoltarea diferitor domenii (de exemplu, cum ar fi: noile tehnologii de comunicare). În mai multe state membre, deşi acest lucru nu este în mod special prevăzute în cadrul legal, nimic nu le împiedică să ofere serviciile publice licenţiate, folosind formate sau platforme noi. Progresul în acest domeniu este binevenit. În alte cazuri, cu toate acestea, dispoziţiile existente nu permit sau sînt interpretate ca fiind un obstacol pentru dezvoltare.

Independenţa editorială

12. Articolul 10 (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei fără amestecul autorităţilor publice...”. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în mod repetat, importanţa acestui drept cu privire la libertatea presei şi independenţa editorială.

13. Consiliul Europei a continuat să elaboreze standarde pentru consolidarea libertăţii mass-media şi independenţei editoriale.

În Declaraţia sa privind libertatea de exprimare şi de informare, adoptată la 29 aprilie 1982, Comitetul de Miniştri a accentuat obiectivul privind garantarea absenţei oricărui control arbitrar sau constrîngeri asupra participanţilor la procesul de informare, atît în cea ce priveşte specificul mass-media, cît şi transmiterea şi diseminarea informaţiei. În continuare, la cea de a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind Politicile mass-media, statele membre ale Consiliului Europei s-au angajat să garanteze independenţa instituţiilor publice de radiodifuziune de orice interferenţe politice şi economice. Aceste angajamente şi obiective au fost reiterate într-o serie de alte documente ale Consiliului Europei, şi stau, de asemenea, la baza Recomandării nr. R (96) 10.

Mai precis, în partea I, Recomandarea nr. R (96) 10 prevede că cadrul juridic ce reglementează instituţiile publice de radiodifuziune trebuie să prevadă independenţa editorială a acestora, oferă linii directorii pentru a facilita garantarea independenţei editoriale şi interzice ingerinţa sub formă de cenzură sau control al activităţilor lor.

14. După cum s-a indicat deja, în multe state membre ale Consiliului Europei, cadrul legal prevede independenţa editorială a instituţiilor publice de radiodifuziune.

În practică, în majoritatea statelor membre, radiodifuzorii publici se bucură de independenţă editorială şi autonomie instituţională. În linii mari, este recunoscut faptul că, în acele state membre, ingerinţa în independenţa editorială s-ar fi soldat cu o reacţie puternică din partea instituţiilor publice de radiodifuziune în cauză, precum şi de alte instituţii media, societatea civilă şi publicul, în general. În cîteva dintre statele membre, au fost stabilite mecanisme legale pentru a face faţă unor astfel de situaţii în cazul în care acesta ar putea să apară.

15. Cu toate acestea, în alte cazuri, cîteva instituţii publice de radiodifuziune par a se confrunta cu interferenţe şi presiuni. Astfel de pretenţii se referă la legăturile strînse dintre radiodifuzorii publici şi guvern, politicieni sau entităţi publice sau private, sau la influenţa nejustificată a unor astfel de organisme sau persoane asupra instituţiilor publice de radiodifuziune, ceea ce compromite independenţa editorială. În perioadele electorale şi campanii, situaţia este adeseori mai evidentă; se pretinde că, în astfel de perioade, influenţa asupra radiodifuzorilor publici este folosită pentru a asigura o acoperire favorabilă.

16. În unele state membre ale Consiliului Europei, procesul de transformare a instituţiilor de radiodifuziune de stat în radiodifuzori publici veritabili a fost lent sau este încă în curs de desfăşurare şi a fost, cu diferite ocazii, mai mult formală, decît reală. În unele ţări, influenţa guvernelor şi a oamenilor politici asupra regulatorilor în domeniul audiovizualului sau, în general, în sectorul de radiodifuziune, a fost identificată ca fiind un impediment-cheie pentru construirea şi asigurarea unui peisaj divers, imparţial şi pluralist de radiodifuziune. De asemenea, ocazional, a fost raportată şi influenţa exagerată a unor actori privaţi.

17. Ar putea fi adăugat că, în unele state membre, există o lipsă de tradiţie în ceea ce priveşte auto-reglementarea sau co-reglementarea, adoptarea şi conformitatea la standardele editoriale, şi o lipsă a unei culturi generale de obiectivitate si profesionalism. În toate statele membre, care se confruntă cu problemele menţionate mai sus, nu au fost încă adoptate coduri de etică şi ghiduri interne, care pot contribui în mare măsură la funcţionarea independentă a radiodifuzorilor publici.

Finanţarea

18. Problema resurselor disponibile pentru instituţiile publice de radiodifuziune este la intersecţia dintre independenţa lor şi abilitatea lor de a-şi îndeplini misiunea. Acest lucru explică angajamentele asumate la cea de a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind Politicile mass-media, „pentru a garanta securitatea radiodifuzorilor publici şi asigurarea cu mijloace adecvate, necesare pentru îndeplinirea misiunilor lor” şi „pentru a menţine şi a stabilit, în cazul în care este necesar, un cadru de finanţare corespunzător şi sigur, care să garanteze instituţiilor publice de radiodifuziune dispunerea de mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunilor lor!”, precum şi atenţia acordată acestui subiect în Recomandarea nr. R (96) 10.

19. În unele state membre ale Consiliului Europei, instituţiile publice de radiodifuziune sînt finanţate corespunzător, fie sub formă de contribuţii directe de la stat, taxe de licenţă, activităţi generatoare de venit sau o combinaţie a acestor surse.

Oricare dintre aceste modalităţi ar fi adoptată, ea poate fi pusă în aplicare ţinîndu-se cont de necesităţile pieţii. Este general acceptat că trebuie să se ţină cont de faptul ca finanţarea serviciilor publice de radiodifuziune să nu afecteze concurenţa pe piaţa audiovizuală într-o măsură care ar fi contrară interesului comun. Altfel spus, dependenţa excesivă de activităţi generatoare de venituri, care este adesea cauzata de o lipsa de fonduri publice, poate avea un impact negativ asupra grilei de programe şi, în consecinţă, asupra îndeplinirii misiunii de serviciu public cu care sînt autorizate instituţiile în cauză.

Deseori se menţionează că există un anumit grad de corelare între resursele disponibile pentru instituţiile publice de radiodifuziune şi calitatea serviciilor prestate de acestea. Cu toate acestea, furnizarea satisfăcătoare a serviciului public şi managementul calitativ pot fi, de asemenea, considerate ca elemente care contribuie la atragerea de resurse adecvate.

20. După cum se spune, în alte state membre ale Consiliului Europei, nu există un cadru de finanţare corespunzător, sigure şi transparent care ar garantarea instituţiilor publice de radiodifuziune asigurarea cu mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii lor. Ocazional, angajamentele şi mecanismele de finanţare reprezintă adesea simple declaraţii de intenţii, fără a fi depuse însă eforturi pentru aplicarea lor în practică.

De asemenea, sînt exprimate frecvent preocupări priivnd ameninţarea cu riscul de a mai continua sau a înceta activitatea instituţiilor publice de radiodifuziune, din cauza incertitudinii de finanaţare atît pe termen scurt, cît şi pe termen lung (de exemplu, ca urmare a lipsei de consultare cu privire la contribuţiile de stat, a dificultăţilor ce apar în sistemul de colectare a taxelor, neajustarea contribuţiilor pentru taxele de licenţă la inflaţie) sau a expunerii la presiuni din partea autorităţilor cu putere de decizie financiară şi rezultatele amaninţătoare în adresa independenţei editoriale şi a autonomiei instituţionale. Pentru a evita astfel de riscuri, în special, în cazurile în care finanţarea publică este asigurată de la bugetul de stat, ar trebui să fie puse în aplicare garanţiile corespunzătoare.

Protecţia salariaţilor

21. În Recomandarea nr. R (96) 10, a fost, de asemenea, recunoscută relevanţa aspectelor privind politicile de personal; acestea conţin cîteva referiri la recrutare şi non-discriminare, activităţi asociative şi dreptul de a angaja în acţiuni colective, precum şi cerinţa ca personalul să fie nu fie influenţat din afara instituţiei publice de radiodifuziune în cauză.

22. Se pare că aceste criterii sînt îndeplinite în mai multe state membre ale Consiliului Europei, şi că standardele de protecţie a salariaţilor sînt în general respectate.

23. Cu toate acestea, pare că într-un număr de state membre ale Consiliului Europei, astfel de standarde nu sînt încă bine stabilite, în special, în cazul în care este vizată mass-media. Acest lucru face ca reprezentanţii mass-media să fie mai predispuşi de a fi presaţi şi influenţaţi de sfera politică şi economică şi mai puţin hotărîţi să aplice standarde profesionale.

Uneori sînt formulate plîngeri în temeiul discriminărilor sau a demiterii jurnaliştilor din considerente cauzate de presiunea exercitată asupra managementului instituţiei de către persoane sau organisme din afară. În anumite ţări, plîngerile au fost făcute în adresa impresiei că sub acoperirea procesului de transformare a instituţiilor de stat de radiodifuziune în instituţii publice de radiodifuziune, au fost respinşi jurnaliştii consideraţi a fi prea controversaţi sau băgăreţi.

De asemenea, s-au formulat preocupări în ceea ce priveşte propunerile de a atribui responsabilitatea pentru chestiunile managementului de personal fie serviciilor publice de radiodifuziune, fie organismele de reglementare ale guvernului.

Deschiderea, transparenţa şi responsabilitatea

24. Prin însăşi natura sa, serviciul public de radiodifuziune trebuie să fie în serviciul societăţii în general, deoarece acesta există pentru a servi publicul, în general, şi pentru că, în majoritatea cazurilor, aceasta este finanţată, cel puţin parţial, din resurse publice (de exemplu, contribuţii de stat) sau din taxele de radiodifuziune, plătite de către beneficiarii serviciului. În conformitate cu Rezoluţia nr 1, adoptată la cea de a 4-a Conferinţă Ministerială Europeană privind Politicile Mass Media, „instituţiile publice de radiodifuziune trebuie să fie direct răspunzătoare în faţa publicului. În acest scop, instituţiile publice de radiodifuziune ar trebui să publice periodic informaţii cu privire la activităţile lor şi să dezvolte proceduri pentru a permite telespectatorilor şi ascultătorilor să comenteze felul în care acestea îşi îndeplinesc obiectivele lor”.

Se subînţelege, de asemenea, că responsabilitatea privind buna gestionare a resurselor disponibile pentru instituţiile publice de radiodifuziune este un element necesar.

25. În cele mai multe state membre ale Consiliului Europei, instituţiile publice de radiodifuziune sînt relativ deschise şi transparente.

Exemple demne de menţionat despre bunele practici în ceea ce priveşte responsabilitatea vizează unele instituţii publice de radiodifuziune care se angajează foarte activ în căutarea unui feedback public, cu scopul de a-şi evalua propriile performanţe şi revizuiri, atunci cînd este necesar, precum şi servicii oferite.

Multe dintre instituţiile publice de radiodifuziune publică, în mod regulat, informaţiile relevante, unele dintre care sînt obliagorii de a fi publicate în rapoarte anuale sau să fie prezentate în faţa Parlamentului. Acest lucru permite un control public oportun.

26. Cu toate acestea, în unele cazuri, nu există suficientă deschidere, transparenţă şi responsabilitate faţă de societate, în general, atunci cînd e vorba de modul în care instituţiile publice de radiodifuziune pun în aplicare misiunilor lor şi utilizează resursele (publice) care sînt la dispoziţia acestora. S-a menţionat, de asemenea, că există cazuri în care, în ciuda dispoziţiilor referitoare la prezentarea unui raport anual în faţa Parlamentului din statul respectiv, un astfel de raport este rareori obiectul unui control şi al dezbaterilor reale”.

III. DREPTUL INTERN PERTINENT ŞI PRACTICA

A. Remedii de contestare a dreptului intern pentru incompatibilitate cu Convenţia

55. Potrivit articolului 4 din Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 793-XIV din 10 februarie 2000), nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ: legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ; acestea sînt supuse controlului de constituţionalitate. Controlul constituţionalităţii legilor se exercită doar în cazul în care Curtea Constituţională este sesizată cu privire la chestiunea dată (art. 4 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994). Nu există acces direct în forma unei petiţii individuale la Curtea Constituţională. Persoanele şi instituţiile care au dreptul să sesizeze Curtea Constituţională sînt enumerate în art. 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi în art. 38 din Codul jurisdicţiei constituţionale, care prevăd, după cum urmează:

„Curtea Constituţională exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea făcută de:

a) Preşedintele Republicii Moldova;

b) Guvern;

c) ministrul justiţiei;

d) Curtea Supremă de Justiţie;

e) Judecătoria Economică;

f) Procurorul General;

g) deputatul în Parlament;

h) fracţiunea parlamentară;

i) avocatul parlamentar;

j) Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri)...”

B. Dispoziţiile constituţionale relevante pentru radiodifuziune

56. Libertatea de exprimare este garantată de Constituţie, după cum urmează:

„Articolul 32 Libertatea opiniei şi a exprimării

(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare,la separatism teritorial,la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional”.

C. Legea audiovizualului (1995)

57. Legea audiovizualului (Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995) prevede următoarele standarde pentru libertatea de exprimare în instituţiile audiovizualului:

„Articolul 2

„(3) Instituţiile audiovizualului nu sînt supuse cenzurii.

Articolul 3

Libertatea de exprimare audiovizuală presupune respectarea strictă a Constituţiei şi nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Articolul 6

(1) Statul asigură condiţiile necesare pentru activitatea instituţiilor publice ale audiovizualului.

(2) Statul garantează înzestrarea instituţiilor publice ale audiovizualului cu mijloace tehnice necesare pentru emiterea şi retransmisiunea programelor audiovizuale.

Articolul 29

Lucrătorul de creaţie al instituţiei audiovizualului, care îndeplineşte însărcinarea ei, are dreptul:

(h) să aibă recurs la instanţele de judecată de orice nivel.”

58. Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995 prevede, de asemenea, constituirea Consiliului Coordonator al Audiovizualului („CCA”):

„Art. 31. - (1) Consiliul Coordonator al Audiovizualului este constituit din nouă membri numiţi de:

a) Parlament – trei membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

b) Preşedintele Republicii Moldova – trei membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

c) Guvern – trei membri (inclusiv un specialist în domeniul telecomunicaţiilor)”.

D. Crearea a TRM ca un radiodifuzor de stat

59. TRM a fost creată la 11 martie 1994 prin Decretul prezidenţial nr. 63, care prevedea:

„Articolul 1

Se lichidează Radio-Televiziunea Naţională.

Articolul 2

Se constituire Compania de Stat „Teleradio-Moldova”.

Articolul 4

Administrarea Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” va fi exercitată de către Preşedintele Companiei, iar coordonarea activităţii sale va fi efectuată de către Consiliul Coordonator”.

60. Statutul TRM a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 12 septembrie 1996 privind aprobarea Statutului Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”. Acesta prevede următoarele:

Punctul 2

„Compania reprezintă o instituţie publică a audiovizualului. Activitatea de creaţie şi editorială a Companiei este ocrotită prin lege de intervenţiile autorităţilor publice, de influenţă şi presiuni ale partidelor şi formaţiunilor social-politice.

Punctul 3

Prin forma sa organizatorico-juridică Compania este întreprindere de stat.

Punctul 4

Fondator al Companiei este Guvernul, în numele Statului Republica Moldova. Coordonarea activităţii Companiei din partea statului este efectuată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Punctul 10

Compania are următoarele scopuri de bază:

reflectarea veridică şi obiectivă a vieţii social-politice, economice şi culturale a republicii, precum şi a relaţiilor externe ale statului;

reflectarea intereselor tuturor păturilor sociale: propagarea păcii şi umanismului, valorilor democratice, respectării drepturilor omului;

crearea, acumularea, păstrarea şi promovarea valorilor cultural-artistice, naţionale şi universale.

Punctul 20

Activitatea de creaţie şi editorială a Companiei este independentă. Programele radiofonice şi televizate sînt ocrotite de lege contra intervenţiei autorităţilor publice, influenţei şi presiunii oricăror partide şi formaţiuni social-politice.

Punctul 22

Compania este obligată:

să prezinte în mod obiectiv şi imparţial realităţile vieţii social-politice, interne şi internaţionale; să asigure cetăţenilor dreptul la informaţie; să promoveze valorile autentice ale culturii naţionale, culturii minorităţilor naţionale ce locuiesc pe teritoriul republicii, precum şi ale culturii universale;

să asigure libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera circulaţie a informaţiilor;

să asigure jurnalistului drepturi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi practica internaţională; participarea la emisiuni a persoanelor cu diferite convingeri politice şi opţiuni confesionale;

să difuzeze cu prioritate şi în mod gratuit comunicările de interes public primite de la Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi de la Guvern... .

Punctul 23

Subdiviziunile de creaţie ale Companiei asigură jurnalistului dreptul la opinie şi la poziţie proprie. Compania nu este în drept să impună jurnalistului promovarea unor idei ce contravin principiilor lui morale.

Punctul 24

Emisiunile Companiei nu trebuie să propage războiul, agresiunea, ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, acţiuni de violenţă antistatală, terorismul, nesupunerea civilă, separatismul teritorial, idei, opinii, manifestări ce contravin normelor moralei.

Punctul 30

Preşedintele Companiei, directorul general al radiodifuziunii şi directorul general al televiziunii sînt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau din propria iniţiativă a Parlamentului, pe un termen de 5 ani; vicepreşedintele este numit în funcţie de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la propunerea preşedintelui Companiei, pe un termen de 5 ani.

Punctul 31

Preşedintele Companiei:

asigură conducerea Companiei;...

angajează la lucru pe bază de acord şi concediază lucrătorii Companiei;

asigură activitatea Consiliului de Administraţie al Companiei;...

Punctul 33

În cadrul Companiei se formează Consiliul de Administraţie ca organ colegial şi consultativ de administrare, compus din 13 membri, care activează în baza Regulamentului său.

Punctul 34

În componenţa Consiliului de Administraţie în mod obligatoriu intră preşedintele Companiei, reprezentanţii Fondatorului şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului.”

E. Transformarea TRM într-o companie publică

1. Recomandările Consiliului Europei şi rapoartele privind propunerea de a transforma TRM într-un serviciu public de radiodifuziune

61. La 24 aprilie 2002, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluţia 1280 (2002) privind „Funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova”, care a stabilit, printre altele:

„1. Adunarea Parlamentară îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la evenimentele care au loc în Republica Moldova începînd cu ianuarie 2002 şi neliniştea privind agravarea continuă şi radicalizarea climatului politic de acolo, ceea ce constituie o ameninţare la adresa stabilităţii ţării.

2. De mai bine de trei luni şi jumătate pînă în prezent continuă să se desfăşoare demonstraţii, organizate de către Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), în centrul oraşului Chişinău. ...

7. Adunarea constată că amploarea protestelor jurnaliştilor şi a personalului de la „Teleradio-Moldova” evidenţiază necesitatea de a efectua reforme în regim de urgenţă, astfel încît să se garanteze pe deplin libertatea de exprimare şi de a promova un serviciu public de radiodifuziune. Ea îndeamnă autorităţile să înceteze practica de cenzurare a programelor de televiziune şi să permită tuturor partidelor politice de opoziţie, atît cele parlamentare, cît şi cele extraparlamentare, să beneficieze de un acces generos la emisiunile de dezbateri. Ea solicită Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova să se angajeze fără întîrziere la transformarea companiei „Teleradio Moldova” într-o instituţie publică independentă. ...

10. Adunarea speră ca forţele politice moldoveneşti să continue dialogul autentic, constructiv şi să cadă de acord asupra unui compromis care ar trebui să includă următoarele elemente: ...

IV. revizuirea legislaţiei referitoare la radio/televiziune şi modificarea statutului Companiei „Teleradio-Moldova”, pentru a face o corporaţie publică independentă; startul imediat al lucrărilor comisiei parlamentare competente; reluarea posibilă a consideraţiilor referitoare la proiectele de lege examinate de către legislatura precedentă; ... [finalizarea lucrărilor], pînă la sfîrşitul sesiunii parlamentare actuale, la 31 iulie 2002;

11. Adunarea solicită Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova să ia, fără întîrziere, măsuri privind punerea în aplicare a recomandărilor de mai sus. ...

14. Adunarea solicită autorităţilor Republicii Moldova să coopereze integral cu Consiliul Europei şi organele sale, şi în special: ...

ii. să prezinte experţilor Consiliului Europei evaluarea viitoarelor proiectelor de lege pentru reformarea şi transformarea Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” într-o corporaţie publică independentă; ...”.

62. În aceeaşi zi, Adunarea Parlamentară a adoptat o recomandare, nr. 1554 (2002) privind „Funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova”, care conţine, printre altele, următoarea cerere:

„5. Adunarea solicită, de asemenea, Comitetului de Miniştri să-şi intensifice cooperarea cu autorităţile moldoveneşti în ceea ce priveşte:

i. expertizarea rapidă a proiectelor de lege pentru reformarea audiovizualului şi transformarea Companiei de Stat „Teleradio Moldova” într-o corporaţie publică independentă; ...”

63. În urma corespondenţei dintre autorităţile moldoveneşti şi Secretarul General al Consiliului Europei, expertul Karol Jakubowicz, şeful Direcţiei de Planificare Strategica si Dezvoltare din cadrul Televiziunii Poloneze, a efectuat o analiză scrisă a proiectului de lege al Guvernului privind serviciul public de radiodifuziune în Republica Moldova. În raportul său, din 22 iulie 2002, (ATCM (2002) 19), domnul Jakubowicz a comentat, inter alia:

„[proiectul de lege al Guvernului] ... prevede multe forme de ingerinţă politică directă în activităţile [instituţiei de radiodifuziune]:

• Obligaţia din articolul 4 (2) şi articolul 6 (1) de a disemina „informaţii, comunicate de interes public, primite de la autorităţile publice” şi pentru a oferi timp de emisie, la cererea autorităţilor publice şi organelor administraţiei publice, pentru transmiterea unor astfel de anunţuri, fără orice limite referitoare la conţinutul, natura şi motivele pentru care se transmit acestea.

• Numirea membrilor „Consiliului de Observatori” direct de către Parlament, Preşedinte şi Guvern - art. 13 (2).

• Posibilitatea concedierii lor în orice moment de către organul care i-a desemnat în funcţie, în caz de „o încălcare a Legii audiovizualului”, adică, practic, sub nici un pretext - art. 13 (5).

• Cerinţa potrivit căreia regulamentul Consiliului de Observatori trebuie să fie aprobate de Parlament - art. 13 (7).

• Numirea Directorului general direct de către Parlament, care poate concedia, de asemenea, persoana la o sesizare din partea Consiliului de Observatori - art. 19.

• Dreptul unei comisii parlamentare speciale de a cere explicaţii în scris referitor la orice acţiune a radiodifuzorului public care, în opinia Parlamentului, încalcă legea şi apoi de a solicita, împreună cu CCA, ca astfel de încălcări să fie redresate.

Este dificil de a accepta că prevederile propuse sînt în conformitate cu Recomandarea nr R (96) 10 a Comitetului de Miniştri al CoE cu privire la garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune sau cu articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prevederile articolului 10 potrivit căruia libertatea de exprimare ar trebui exercitată „fără amestecul autorităţilor publice” se referă la interferenţa impuse, în special, de către stat, autorităţile publice sau oficiali. Mai mult decît atît, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că, în anumite circumstanţe, Convenţia poate impune statului o obligaţie pozitivă de a preveni, de a regla sau de a limita intervenţia unei persoane private sau organizaţii în manifestarea libertăţii de exprimare. Exercitarea autentică şi efectivă a libertăţii de exprimare şi a informării nu depinde numai de obligaţia statului de a nu interveni, dar poate de asemenea să ceară aplicarea unor măsuri pozitive pentru a întrajutora stimularea sau a proteja şi a promova libertatea de exprimare. Se prezumă că statele membre ale Convenţiei Europene sînt obligate să ia măsurile necesare pentru a proteja şi a promova libertatea de exprimare exercitate de către mass-media şi jurnalişti. Dispoziţiile menţionate supra nu pot fi reconciliate cu aceste obligaţii, deoarece ele se concentrează pe crearea de raţiuni pozitive pentru autorităţile politice, astfel încît acestea să intervină în operaţiunile radiodifuzorului public prin intermediul modalităţilor care crază o posibilitate reală de a limita libertatea sa”.

64. A doua analiză a dlui Jakubowicz, din 18 decembrie 2002 (ATCM (2002) 30), a fost orientată, în primul rînd, asupra propunerilor privind componenţa organului de conducere al TRM, „Consiliul de Observatori”. El s-a referit la liniile directoare stabilite în anexa la Recomandarea nr. R (96) 10 (a se vedea paragraful 51 mai sus) a Comitetului de Miniştri, potrivit căreia normele care reglementează componenţa şi statutul organelor de supraveghere a instituţiilor publice de radiodifuziune trebuie elaborate astfel încît să se evite supunerea acestor organe de conducere vrunui risc din partea politicului sau vrunei interferenţe. Analistul a observat că au existat două modele posibile privind componenţa şi modalitatea de numire a membrilor în cadrul organelor de conducere, cum ar fi Consiliul de Supraveghere:

„• Potrivit primului model, instituţiile identificate şi grupurile din societatea civilă sînt autorizate să delege un reprezentant la propria lor alegere în componenţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului, pentru o perioadă determinată (de exemplu, patru ani). Exemple de astfel de instituţii şi grupuri sînt bisericile, universităţile, teatrele, autorii, jurnaliştii, muzicienii, agricultorii, femeile, tinerii, federaţiile sportive, ecologiştii, patronatele, sindicatele, etc.
• Potrivit celui de-al doilea model, este numit un număr fix de membri (de exemplu, nouă sau doisprezece) de către Parlament sau de către mai multe instituţii publice (de exemplu, o treime de către Parlament, o treime de către Guvern, o treime de către Preşedinte). Ţinînd cont de faptul că membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului reprezintă interesele societăţii civile, trebuie depuse mari eforturi pentru a asigura că acestea nu reprezintă, în realitate, punctul de vedere şi interesele politice ale celor care le-au numit ...

În condiţiile socio-politice ale unei ţări în tranziţie, al doilea model conţine o potenţială contradicţie: pot oare persoanele numite de Parlament, sau de către Parlament, Guvern şi Preşedinte să reprezinte într-adevăr societatea civilă sau interesele societăţii, în general? În condiţii extreme de politizare a vieţii publice, pot oare persoanele numite pe criterii politice SĂ NU reprezinte, într-adevăr, punctele de vedere şi interesele politice ale celor care le-au numit?

Deoarece riscul ca aceste persoane vor face exact acest lucru este foarte mare, ar trebui, credem noi, să se acorde preferinţă primului model.

Desigur, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie legale, nimeni nu poate controla care membri ai Consiliului vor dori să ţină cont şi pe ale căror opinii vor dori să le urmeze. Din acest motiv, este important ca componenţa Consiliului să fie cît mai pluralistă posibil, astfel încît posibilele influenţe sub care ar putea să cadă membrii Consiliului să fie tot atît de posibil de diversificate. ...”.

2. Legea nr.1320-XV TRM şi modificarea acesteia

65. La 26 iulie 2002, avînd scopul de a transforma TRM într-o instituţie publică de radiodifuziune, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. Legea, care nu a ţinut cont de recomandările experţilor Consiliului Europei (a se vedea punctele 63-64 de mai sus), prevede următoarele:

Articolul 1

„Se constituie instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, denumită în continuare companie, care este o instituţie cu statut de persoană juridică, autonomă funcţional şi independentă editorial, ce asigură, în spiritul pluralismului de opinii, realizarea dreptului la comunicarea completă, veridică şi operativă a informaţiei şi care difuzează pe întreg teritoriul Republicii Moldova. ...

Articolul 5

(2) Compania va asigura o largă diversitate de emisiuni care să răspundă intereselor diferitelor grupuri sociale, naţionale, religioase, politice etc.

(3) În cadrul difuzării unor emisiuni informaţionale, documentare şi a unor reviste ale evenimentelor curente, compania va asigura respectarea principiilor imparţialităţii şi obiectivităţii. ...

Articolul 13

(1) Consiliul de observatori al companiei este un organ autonom care are menirea să asigure, prin intermediul mijloacelor audiovizuale ale companiei, realizarea dreptului cetăţenilor şi al societăţii de a obţine informaţii veridice, complete şi operative, fiind abilitat, în acest scop, să monitorizeze respectarea de către companie a prevederilor legale şi statutare.

(2) Consiliul de observatori este constituit din 15 membri din rîndul personalităţilor notorii din domeniul culturii, ştiinţei, învăţămîntului, mijloacelor de informare în masă şi din rîndul altor reprezentanţi ai societăţii civile, numiţi pe un termen de 5 ani de:

a) Parlament - 2 membri (1 din partea opoziţiei)...;

b) Preşedintele Republicii Moldova - 2 membri;

c) Guvern - 2 membri;

d) Consiliul Superior al Magistraturii - 1 membru;

e) colectivul de creaţie al companiei - 1 membru;

f) asociaţiile culturale ale minorităţilor naţionale din Republica Moldova - 2 membri ...;

g) Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova - 1 membru ...;

h) Confederaţia Sindicatelor Libere din Republica Moldova „Solidaritate” - 1 membru ...;

i) uniunile de creaţie din Republica Moldova (Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală) - 1 membru ...;

j) organizaţiile mass-media din Republica Moldova (Uniunea Jurnaliştilor, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice „APEL”, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Mass-Media) - 1 membru ...;

k) Organizaţia Republicană a Veteranilor - 1 membru ... .

Articolul 14

Consiliul de observatori are următoarele atribuţii:

a) numeşte în funcţie preşedintele companiei şi, la propunerea acestuia, vicepreşedintele-producătorul general, directorul executiv al Televiziunii şi directorul executiv al Radiodifuziunii;

b) confirmă componenţa nominală a Consiliului de administraţie; ....”

Articolul 20

(1) Supravegherea activităţii companiei este exercitată de Consiliul de observatori.

(2) În cazul în care organul competent al companiei nu-şi exercită în modul cuvenit funcţiile de supraveghere, Parlamentul, prin intermediul unei comisii parlamentare speciale, în care este asigurată reprezentarea proporţională a fracţiunilor parlamentare, este în drept să solicite oricărui organ al companiei informaţii scrise despre acţiunile sau inacţiunile prin care, în opinia Parlamentului, se încalcă prezenta lege.

...

(4) Parlamentul, de comun acord cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului, poate da dispoziţii companiei privind luarea de măsuri în vederea eliminării încălcărilor constatate.

(5) Compania are dreptul să conteste, conform legislaţiei, în instanţa de judecată, legalitatea dispoziţiilor prevăzute la alin.(4).

...

(7) Orice măsură luată în vederea executării prevederilor prezentului articol nu trebuie să încalce dreptul companiei la libertatea informaţiei şi libertatea exprimării.”

66. La 18 septembrie 2002, Comitetul de Miniştri a adoptat un răspuns la Recomandarea Adunării Parlamentare 1554 (a se vedea paragraful 61 de mai sus), în care a declarat, printre altele, că statutul TRM a rămîne a fi un subiect de îngrijorare. Deşi Legea nr. 1320-XV reprezenta un progres, aceasta prevedea mai multe forme de intervenţie politică directă în activităţile TRM, după felul în care a acceptat dl Jakubowicz în analiza sa. Comitetul de Miniştri a subliniat că prevederile nu erau în conformitate cu standardele Consiliului Europei şi riscau să fie în contradicţie cu articolul 10 al Convenţiei.

67. La 26 septembrie 2002, Adunarea Parlamentară (AP) a adoptat o Rezoluţie suplimentară cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova, nr. 1303 (2002). AP a invitat autorităţile Republicii Moldova ca „pe parcursul toamnei 2002, să revizuiască Legea cu privire la compania naţională de radiodifuziune publică „Teleradio-Moldova”, printr-o implicare reală în discuţie a societăţii civile, a asociaţiilor reprezentative ale mass-media şi a opoziţiei politice, precum şi prin a luarea în consideraţie a recomandărilor făcute de experţii Consiliului Europei. În special, AP a solicitat ca „revizuirea prevederilor referitoare la structura, numirea şi competenţele consiliului de observatori să fie obiectul unei consultări mai largi posibile ...”

68. Ulterior, Guvernul a decis că Legea nr 1320-XV nu a fost suficientă pentru a finaliza transformarea TRM şi a elaborat n proiect de lege privind modificarea acesteia, care, în afara unor modificări nesemnificative, conţinea o propunere de a lichida TRM existentă şi de a constitui o noua organizaţie cu acelaşi nume.

69. La 24 octombrie 2003, dl Jakubowicz a publicat o analiză asupra proiectului privind modificarea legii (ATCM (2003) 025), în care a făcut următoarele observaţii:

„... Legea în vigoare la acest moment conţine numai dispoziţii de bază privind statutul companiei ca fiind un serviciu public de radiodifuziune şi descrie aranjamentele sale instituţionale. Prin urmare, era clar că aceasta ar trebui să fie modificată şi extinsă pentru a crea un cadru juridic adecvat şi complet pentru serviciul public de radiodifuziune în Republica Moldova – în conformitate cu Rezoluţia nr 1 „Viitorul Serviciului Public de Radiodifuziune”, adoptat la cea de 4-a Conferinţă ministerială europeană privind politicile mass-media (Praga, 7-8 decembrie 1994); Recomandarea nr R (96) 10 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune şi Recomandarea Rec (2003) 9 Comitetul de Miniştri către statele membre privind măsurile pentru promovarea contribuţiei democratice şi sociale a transmisiunii digitale.

Întrebare este, prin urmare, dacă acest amendament propus tinde spre acest obiectiv.

CONCLUZIE

În afară de propunerea de a lichida Compania existentă „Teleradio-Moldova” şi de a stabili o nouă organizaţie cu acelaşi nume în locul ei, amendamentele se referă la chestiuni relativ minore. ...

În consecinţă, aceste modificări nu pot fi privite ca finalizarea efortului deplin de a reglementa Teleradio-Moldova, de a proteja funcţionarea corespunzătoare a acesteia, autonomia, independenţa şi finanţarea ei, crearea certitudinii juridice pentru companie. Ei au făcut puţine schimbări de substanţă reală în sensul în care Teleradio-Moldova să funcţioneze ca un serviciu public de radiodifuziune. ...

În conformitate cu amendamentele, planul este (i) de a lichida Compania de Stat Teleradio-Moldova; (ii) de a concedia întregul său personal; şi (iii) de a-l priva de toate bunurile (aceste bunuri care urmează a fi transferate la noua Companie Naţională a Audiovizualului Teleradio-Moldova trebuie să facă obiectul unei decizii guvernamentale separate şi nu există niciun termen limită pînă la care această decizie trebuie să fie luată). Nu este clar dacă aceasta înseamnă că Teleradio-Moldova ar trebui să suspende operaţiunile sale şi să oprească difuzarea în perioada de tranziţie sau nu. Acest lucru este cu siguranţă sugerat de prevederea că staff-ul său în totalitate trebuie să fie demis, dar poate că totuşi există un plan pentru a continua difuzarea.

Executarea acestui plan ar fi foarte distructiv pentru Teleradio-Moldova şi publicul său. În acelaşi timp, nu este clar cărui scop substanţial ar servi acesta. Aşa cum vom argumenta mai jos, în proiectul de modificări nu există nimic ce ar face acest lucru indispensabil din punct de vedere juridic. Mai mult decît atît, se pare că lichidarea nu va fi completă, deoarece nu există nicio prevedere privitoare la numirea unui nou Consiliu de supraveghere sau a unui Consiliului de administraţie, precum nici a unui nou preşedinte. În cazul în care organismele de conducere ale instituţiei rămîn aceleaşi, nu există nicio lichidare reală, ci doar disponibilizare în masă a personalului, sub masca de lichidare. ...”

70. Legea modificată a fost totuşi adoptată de Parlament la 17 octombrie 2003. TRM a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat ca o companie publica la 26 iulie 2004 şi a început să difuzeze în conformitate cu noul său statut la 8 august 2004.

71. La 4 octombrie 2005, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluţia 1465 (2005) privind funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova, în care, printre altele, a făcut următoarele observaţii:

„6. ... Totuşi, implicarea reală a societăţii civile necesită sector media pluralist şi dinamic, în special cu privire la televiziune. De asemenea, trebuie să fie create condiţii pentre un serviciu public de radiodifuziune cu adevărat independent şi profesionist.

...
14. Adunarea îndeamnă în continuare autorităţile Republicii Moldova privitor la protecţia drepturilor omului, ca să ...

14.1.1. revizuiască legislaţia privind serviciul public de radiodifuziune (atît naţionale, cît şi locale) şi sectorul audio-vizual, în general;

14.1.2. continue transformarea Teleradio Moldova într-un veritabil serviciu public de radiodifuziune, după cum sînt definite în Adunarea Recomandarea 1641 (2004) privind serviciul public de radiodifuziune; ...”

F. Rapoarte privind pretinsa influenţă politică excesivă la TRM

1. Observatori din partea organizaţiilor inter-guvernamentale

72. În ianuarie 2004, Reprezentantul special al Secretarului General al Consiliului Europei în Moldova a făcut următorul raport cu privire la mass-media în Moldova:

„Constituţia Republicii Moldova garantează libertatea de exprimare şi libertatea presei. Cu toate acestea, situaţia din mass-media din Moldova este unul dintre domeniile de interes major pentru un număr de ambasade din Chişinău, precum şi ONG-uri. Pe parcursul ultimilor doi ani, a crescut presiunea autorităţilor asupra mijloacelor mass-media independente, în paralel cu sprijinul publicaţiilor de stat.

Situaţia în mass-media electronică este foarte importantă avînd în vedere că în zonele rurale, unde trăieşte aproximativ jumătate din populaţia Republicii Moldova, accesul la informaţie este foarte limitat. Chioşcurile de ziare sînt practic inexistente, iar presa scrisă ajunge acolo cu întîrzieri de pînă la o săptămînă. Radioul este principala sursă de informaţii.

Opoziţia nu este reprezentat în mod adecvat în eter. Concedierile jurnaliştilor sînt tot mai frecvente.

• Unul dintre exemplele spectaculoase de cenzura din TV naţională a fost interzicerea transmiterii live a talk-show-ului popular „Buna Seara” la 28 noiembrie anul trecut, la care au fost invitaţi liderii fracţiunilor parlamentare Stepaniuc, Braghiş şi Roşca, precum şi Reprezentantul Special al Secretarului General şi ofiţerul de presă al Misiunii OSCE. Trei ore înainte de începerea programului, Reprezentantul Special al Secretarului General a fost informat oficial de către preşedintele TRM Efremov că emisiunea nu va fi dată în eter, deoarece liderul majorităţii parlamentare a decis să nu participe.

• Există un acord comun între forţele politice în temeiul căruia postul de televiziune Moldova 1 trebuie să transmită, fără editare, primele 30 de minute ale reuniunilor permanente la masa rotundă. Această obligaţie nu a fost onorată în timpul reuniunii din decembrie a mesei rotunde, iar explicaţia a fost că apariţia la emisiunea „Ora opoziţiei” trei zile mai tîrziu era suficientă pentru acea săptămînă. Reportajul care a derulat la ştiri în aceeaşi zi a evitat cu delicateţe situaţiile care conţineau critici în adresa autorităţilor.

• Emisiunea „Ora opoziţiei”, care arata ca un monolog al opoziţiei, nu pare a contribui mult la dialogul cu majoritatea. Avem nevoie de dezbateri reale. ...”

73. La invitaţia Guvernului, în perioada 18-21 octombrie 2004, reprezentantul pentru libertatea mass-media din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a efectuat a doua vizită la Chisinau. Scopul vizitei a fost evaluarea stării actuale a libertăţii mass-media în ţară şi propunerea unor recomandări pentru autorităţi. Reprezentantul s-a întîlnit cu oficiali de la Guvern, Parlament, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale. La 16 decembrie 2004, reprezentantul a publicat un set de „Observaţii şi recomandări, în care a declarat, printre altele:

„Evoluţii pozitive - pluralismul ...

Există o serie de evoluţii estimabile în situaţia mass-media din Moldova.

În general, pluralismul mass-media are un grad înalt de dezvoltare în Moldova, atît în termeni de cantitate mass-media cît şi de opinii diferite reprezentate (cu toate că diversitatea ambelor contează, aceasta se resimte mai mult în presa scrisă decît în mass-media de difuzare). Politicienii de toate gradele sînt criticaţi cu regularitate în mass-media; TV şi posturile de radio independente sînt destul de autentice în observaţiile lor cu privire la autorităţi. Există, de asemenea, o dezbatere deschisă privind dezvoltarea propriu-zisp a mass-mediei; această dezbatere a fost descrisă de către Ministrul de Externe drept una „transparentă”. ...

Moldova a fost, de asemenea, una dintre primele ţări din regiune care a transformat radiodifuzorului său de stat într-un un serviciu public.

Cu toate acestea, cele mai mulţi dintre interlocutori au fost de acord că există mai multe probleme nerezolvate ale mass-mediei, care necesită să fie soluţionate în viitorul apropiat. Unele neajunsuri, menţionate de liderul opoziţiei parlamentare Braghiş se datorează „democraţiei în creştere”. În opinia sa, OSCE ar trebui să se implice mai mult în materie de mass-media. Ministrul de Externe, de asemenea, a declarat că „Republica Moldova are unele deficienţe în domeniul mass-media, dar acestea nu sînt intenţionate. Alte state europene au, de asemenea, neajunsuri. Noi nu vrem să luăm o cale greşită şi de aceea suntem recunoscători pentru orice recomandare venită din partea OSCE şi alte organizaţii internaţionale”.

Scopul acestui raport este de a oferi astfel de recomandări pe baza observaţiilor făcute în timpul vizitei.

Starea generală a audiovizualului

Nu poate exista pluralism adevărat atunci cînd nu există concurenţă între canalele cu acoperire naţională. În această situaţie, este necesar un tender pentru o alocarea uni alte frecvenţe cu acoperire naţională.

În prezent, în Moldova există doar trei difuzori cu acoperire naţională şi doar unul dintre aceştia – Compania publică „Teleradio Moldova” (TRM) – este un canal moldovenesc în ceea ce priveşte conţinutul. Celelalte două canale re-difuzează programe din ţările vecine: România şi Federaţia Rusă.

Pare că există şi o a patra frecvenţă cu acoperire naţională; cu toate acestea, emiterea acestei frecvenţe a fost oprită de către autoritatea de acordare a licenţelor în 2002. La 15 octombrie 2004, a fost anunţat un tender pentru al treilea canal cu acoperire naţională – un radiodifuzor din Rusia; totuşi nu a fost anunţat un tender pentru al patrulea difuzor. Pentru informaţii suplimentare cu privire la problemele ce ţin de transparenţa în acordarea de licenţe, a se vedea capitolul privind Consiliul Audiovizualului.

Situaţia în jurul TRM

Prea mult Guvernul, prea puţin alte voci

TRM, deşi s-a transformat legal dintr-un radiodifuzor de stat într-o instituţie autonomă publică, continuă, în realitate, să aibă o atitudine favorabilă Guvernului. Cele mai multe programe politice sînt ştirile despre partidul de guvernămînt. În această situaţie, în care TRM este singurul radiodifuzor cu acoperire naţională, echilibrarea evenimentelor politice este mult mai importantă. TRM mai are nevoie de timp pînă să ajungă să-şi onoreze angajamentele sale în calitate de serviciu public de radiodifuziune.

Nu se desfăşoară nicio monitorizare de conţinut de către însăşi TRM, chiar dacă acest fapt este prevăzut de noua Lege cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. Administraţia TRM a motivat acest lucru prin lipsa de fonduri pentru a produce aceste necesităţi. Dar, de fapt, Consiliul de Observatori (CO) a fost organul care ar fi trebuit să încerce cel puţin să pună în aplicare o astfel de monitorizare. Consiliul de Observatori, explicînd dezinteresul pentru monitorizare, a declarat că în perioada în care TRM abia a început să funcţioneze ca un serviciu public, ar fi fost incorect să se producă orice monitorizare.

Ca urmare, doar ONG-urile au făcut o astfel de monitorizare. Observaţiile lor au fost aspru criticate de conducerea TRM, Consiliul de Observatori şi oficialii partidului de guvernămînt. Este adevărat că monitorizarea făcută de ONG-uri s-a bazat pe aspectul cantitativ. Metoda „Cronometrului” este fără îndoială una brută şi nu poate dezvălui nuanţe privind calitatea programelor. Totuşi, această metodă este destul de bună, iar rezultatele ei au fost suficiente pentru a arăta că grila de emisiuni în cadrul TRM a fost disproporţionată, odată cu transformările efectuate, acestea fiind făcute de către Guvern şi despre Guvern.

Litigiul de muncă

Atât administraţia TRM, cît şi CADUP, ce reprezintă jurnaliştii care nu au fost angajaţi în urma procesului de transformare a radiodifuzorului de stat în unul public, trebuie să cadă de acord asupra unui compromis prin intermediul negocierilor

Reprezentantul OSCE şi personalul său au avut mai multe întîlniri cu administraţia TRM şi cu reprezentanţii foştilor jurnalişti ai TRM, care nu au fost re-angajaţi după ce TRM a fost transformat oficial dintr-un radiodifuzor de stat în unul public. Alexander Ivanko a supravegheat lucrările Comitetului de conciliere din cadrul Teleradio Moldova, comitet care a fost înfiinţat ca să se ocupe de acest litigiu de muncă.

Fundalul

În februarie 2002, a demarat o serie de greve şi proteste împotriva cenzurii pretinse în cadrul TRM, susţinută de mai mult de 300 de angajaţi ai TRM pe parcursul cărora s-a pus în dezbatere necesitatea de a transforma TRM intr-un radiodifuzor public. Cadrul legal necesar a fost stabilit sub supravegherea liniilor directoare ale Consiliului Europei.

Legea cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” a fost adoptată de Parlament la 26 iulie 2002. Legea a fost revizuită la 13 martie 2003, după ce a fost criticată de către Consiliul Europei. La 13 noiembrie 2003, Legea a fost modificată din nou, de data aceasta avînd drept scop lichidarea radiodifuzorului precedent de stat. Acest lucru însemna că noua companie publică înfiinţată nu avea nicio obligaţie de a angaja staff-ul de la radiodifuzorul de stat. Potrivit mai multor surse, exista o frică printre membrii staff-ului TRM că procesul de concurs ar putea să excludă pe acei angajaţi care au fost mai activi în timpul protestelor din februarie 2002 şi care au militat pentru transformarea TRM într-un radiodifuzor public independent.

La 30 aprilie 2004, a fost stabilită o comisie de concurs formată din trei membri propuşi de Consiliul de administraţie, trei membri propuşi de Consiliul de Supraveghere şi un membru ales de către personalul TRM. Pînă la 7 august 2004, Comisia a examinat noii angajaţi ai companiei.

Li s-au propus să semneze contracte la 907 persoane, dintre care au semnat 890 persoane. 140 posturi de muncă au rămas în continuare vacante. Comisia de concurs, prin urmare, nu şi-a încheiat activitatea. Aproximativ 190 de angajaţi ai Companiei au fost eliberaţi.

După ce, la 27 iulie 2004, au fost anunţate rezultatele concursului pentru departamentele de ştiri, au apărut nemulţumiri printre angajaţii TRM privind modul în care a fost realizat concursul. La 27 iulie, un grup de angajaţi TRM au fondat Comitetul pentru protecţia demnităţii umane şi profesionale (CADUP) şi au ocupat oficiul în care comisia de concurs şi-a desfăşurat activitatea. Ca răspuns, administraţia TRM a suspendat contractele a19 angajaţi, iar la 30 iulie, poliţia a eliminat protestatarii din clădire.

Aceste demonstraţii care, la un moment dat, au implicat mii de oameni, au demarat în semn de protest faţă de rezultatele concursului de reangajare. Astfel, principala cerinţă a fost organizarea unui nou concurs. Această cerinţă a fost ulterior modificată în solicitarea de a „reveni la situaţia de pînă la începutul concursului”. Teoretic, cerinţa de modificare ar putea fi îndeplinită fără efectuarea unui nou concurs, prin semnarea contractelor de angajare cu cei 190 de concediaţi.

Toţi interlocutorii au convenit că situaţia privind TRM a fost cea mai acută problemă de natură media în ţară. Toţi păreau să fie de acord că singura modalitate de a acţiona era un proces de negociere. După cum a menţionat şi Ministrul de Externe Stratan: „Vrem ca transformarea TRM să se facă într-un mod democratic”. Cu toate acestea, trebuie puse cîteva întrebări.

Întregul proces de organizare şi desfăşurare a concursului pare să fie afectat din cauza că nu au fost înţelese cerinţele faţă de un astfel de proces. Deşi era clar că o parte din personal trebuia probabil să fie disponibilizat, criteriile concursului de reangajare nu au fost clar definite, precum şi concursul în sine nu a fost transparent. Nu poate fi exclusă părtinirea politică, odată ce a existat o lipsă de transparenţă în procesul de reangajare.

Atitudinea conducerii TRM, cel puţin la început, nu a fost constructivă, ceea ce a generat proteste masive şi crearea unui impas care încă nu este soluţionat.

Pe de altă parte, CADUP, format iniţial pentru a apăra drepturile foştilor angajaţi, a început să adauge pretenţii de natură politică, alături de pretenţiile de bază, privind litigiile de muncă.

În această situaţie, reprezentantul OSCE, împreună cu şeful Misiunii OSCE în Moldova şi reprezentantul special al Secretarului General al Consiliului Europei i-au sugerat Comitetului de conciliere mai sus-menţionat că o comisie nouă de concurs ar trebui creată după următoarea formulă:

- Doi membri ai comisiei de concurs să fie desemnaţi de către administraţia Teleradio Moldova;

- Doi membri ai comisiei să fie numiţi de către CADUP;

- Trei membri ai comisiei să fie numiţi, prin consens, de către Comisia de conciliere. Alternativ, unul dintre aceşti trei membri ar putea fi un expert străin, secundat de către OSCE sau Consiliul Europei.

La momentul prezentării acestui raport, această problemă este încă una pendinte. Comisia de conciliere în cadrul TRM a organizat doar două şedinţe de lucru în luna noiembrie. În ambele şedinţe, Comisia a discutat propunerea comună, lansată la 21 octombrie de către Oficiul Reprezentantului, Misiunea OSCE şi Consiliului Europei, de a crea o comisie nouă de concurs. Comisia nu a reuşit să ajungă la o decizie privind această propunere comună.  Referindu-se la lipsa de progres în activitatea Comisiei şi acuzînd administraţia TRM de „simulare a unui dialog”, reprezentanţii din partea jurnaliştilor protestatari s-au retras din componenţa Comisiei de conciliere la 25 noiembrie.

Consiliul de Supraveghere al TRM [menţionat, cu altă ocazie în prezenta hotărâre, ca şi „Consiliul de observatori”: a se vedea paragraful 65 mai sus]

Actualul Consiliu de Supraveghere al TRM (CS), deşi teoretic este format în majoritate din reprezentanţii societăţii civile, nu reprezintă întregul spectru de opinii răspîndite în societate şi, de fapt, permite părtinirea politică în favoarea unui partid. Legea actuală ar trebui să fie schimbată astfel încît să permită o componenţă diferită a Consiliului de Supraveghere.

Cîţiva parlamentari din opoziţie, jurnalişti şi ONG-uri s-au plâns de prezenta componenţă a Consiliului de Supraveghere, care include doi reprezentanţi ai Parlamentului (unul din opoziţie), doi de la Guvern, cîte doi numiţi de Preşedinte, şi nouă de la diferite organizaţii. Totuşi Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul sunt controlate de un singur partid şi, în acestz fel, reprezintă o majoritate în raport cu organizaţiile civile prezente în componenţa Consiliului.

Liderul fracţiunii Partidului Comunist, Victor Stepaniuc, a recunoscut că în componenţa Consiliului nu era reprezentată toată societatea civilă, dar numai „principalele organizaţii civice”, ceea ce a lăsat deschisă întrebarea privind cine şi cum defineşte o organizaţie ca fiind „principală”. În climatul extrem de politizat din Moldova un Consiliu de supraveghere extrem de politizat este văzut ca subminînd credibilitatea radiodifuzorului public. O propunere venită din partea unui lider al opoziţiei, Braghiş, prevedea creare Consiliului de supraveghere din 12 membri, adică şase persoane din partea partidului de guvernământ, şase din partea opoziţiei, iar consiliul să activeze strict pe bază de consens.

Deşi această idee poate părea atrăgătoare, ea ar putea duce, de asemenea, la un impas în cazul în care consiliul nu ar fi în măsură să convină asupra anumitor lucruri, lăsînd astfel administraţia TRM fără control şi supraveghere.

OSCE şi Consiliul Europei ar trebui să fie încurajate să vină cu o propunere privind structura Consiliului de supraveghere, care ar fi aprobată de toate părţile politice din Republica Moldova. Cîteva propuneri, în special cele elaborate de Asociaţia Presei Electronice (APEL), ar trebui să fie analizate cu atenţie.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA)

Tenderele pentru alocarea frecvenţelor sînt oferite într-un termen foarte scurt şi nu alocă timp suficient pentru potenţialii solicitanţi ca aceştia să pregătească toate documentele necesare. Componenţa CCA nu garantează obiectivitatea sa. De asemenea, există o lipsă de transparenţă în procesul de luare a deciziilor privind modul de alocare a frecvenţelor.

Plângerile privind partizanatul politic în alocarea frecvenţelor nu a putut fi dovedite. Dar atunci cînd se analizează aceste plângeri, Reprezentanţa a stabilit că procesul permite un grad de subiectivitate atunci cînd se evaluează şi se votează în cadrul tenderelor privind alocarea frecvenţelor.

Licenţele de emisie sînt alocate de către CCA. Într-un sistem care poate fi descris doar ca „bicefal”, frecvenţele actuale utilizabile de către titularul licenţei sînt furnizate Consiliului de către Ministerul Comunicaţiilor. După cum a menţionat un oficial de rang înalt: „Noi nu ştim cînd devin disponibile aceste frecvenţe”.

Consiliul, care constă din nouă persoane, este numit, respectiv, de către Guvern, Preşedinte şi Parlament. În situaţia în care majoritatea în toate ramurile executive şi legislative este controlată de către un singur partid, acest sistem conduce la controlul politic total al Consiliului. Mai mulţi interlocutori s-au plîns că nu au nicio încredere în obiectivitatea Consiliului atunci când eliberează licenţe pentru canale.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că tenderul pentru cel de-al patrulea canal foarte important cu acoperire naţională nu a fost re-organizat după mai mulţi ani şi nici nu a existat vreo mişcare în această privinţă. Pe de altă parte, tenderul pentru a treia reţea naţională, licenţa căreia era pe terminate, a fost emisă timp de 45 de zile după notificare, şi a fost anunţată doar în trei ziare, într-un text publicitar scris cu caractere mici.

Pentru a asigura independenţa Consiliului, procedura de alegere nu ar trebui să fie orientată politic şi ar trebui să se concentreze pe angajarea în calitate de membri al Consiliului a persoanelor care sînt experţi cu reputaţie în domeniul audiovizualului.

Metoda de alocare a frecvenţelor trebuie schimbată. Doar o singură agenţie trebuie să fie responsabilă atît de stabilirea, cît şi de alocarea frecvenţelor. Acest lucru ar corecta actualul sistem „bicefal”, în care Consiliul este la balanţa Ministerului şi nu cunoaşte când (şi de ce) poate fi alocată o frecvenţă. ...

Recomandări
...
• Nu poate fi un pluralism adevărat atunci cînd nu există canalele interne cu acoperire naţională concurente între ele. În această situaţie, este necesar un tender transparent pentru o altă frecvenţă la nivel naţional.

• TRM, deşi a fost transformat legal dintr-un radiodifuzor de stat într-o instituţie autonomă publică, continuă, în realitate, să se încline spre Guvern. Cele mai multe dintre programele politice sînt ştirile despre partidul de guvernămînt. Astfel, în situaţia în care TRM este singurul radiodifuzor cu acoperire naţională pe piaţa internă, acoperirea echilibrată a evenimentelor politice este mai mult decît importantă. TRM încă mai trebuie să-şi onoreze obligaţiile sale în calitatea sa de serviciu public de radiodifuziune.

• Atît administraţia TRM, cît şi CADUP, care reprezintă jurnaliştii care nu au fost angajaţi în urma procesului de transformare a radiodifuzorul de stat în unul public, trebuie să cadă de acord asupra unui compromis prin intermediul negocierilor.

• Ar trebui creată o nouă comisie de concurs în cadrul TRM.

• Prezentul Consiliu de Observatori al TRM, deşi, teoretic, este format majoritar de către societatea civilă, nu reprezintă întregul spectru de opinii răspândite în societate, şi, de fapt, permite interferenţa unei singure viziuni politice. Legea actuală ar trebui să fie schimbată, pentru a permite o compoziţie diferită Consiliului de Observatori.

• Tenderele pentru alocarea frecvenţelor sînt oferite într-un termen foarte scurt şi nu prevede timp suficient pentru potenţialii solicitanţi să pregătească toate documentele necesare. Componenţa Consiliului nu garantează obiectivitatea sa. De asemenea, există o lipsă de transparenţă în procesul decizional în ceea ce priveşte alocarea frecvenţelor. ...”.

74. În aproximativ aceeaşi perioadă, OSCE şi Consiliul Europei au publicat în comun următoarele „Repere pentru repararea radiodifuzorilor publici în Republica Moldova”:

„1. Televiziunea şi radioul public ar trebui să:

• ofere o imagine de ansamblu completă, precisă, imparţială, echilibrată şi obiectivă asupra evoluţiilor politice, economice, sociale şi culturale în Republica Moldova;

• ofere o imagine cuprinzătoare asupra situaţiei reale din ţară;

• încurajeze telespectatorii să-şi formeze opiniile lor individuale într-un mod liber;

• reflecte diversitatea culturală şi regională;

• respecte egalitatea de gen;

• fie în serviciul tuturor grupurilor sociale, inclusiv a celor neglijate de către radiodifuziunile comerciale, cum ar fi minorităţile etnice şi altele;

• respecte demnitatea fiinţei umane şi să promoveze valorile comune promovate de Consiliul Europei şi OSCE, în special, cu privire la democraţie, pluralism, toleranţă şi respect pentru drepturile şi libertăţile omului.

2. Programele factuale trebuie să fie imparţiale, acest lucru înseamnă că trebuie să fie corecte, exacte şi să menţină un punct de vedre adecvat faţă de adevăr. Un program poate alege să exploreze orice subiect, la orice moment al spectrului de dezbateri al acestuia, atît timp cît există motive editoriale întemeiate pentru a face acest lucru. Se poate alege testarea sau reflectarea unei părţi a unui argument particular. Totuşi acest lucru trebuie făcut cu echilibru şi integritate. Ar trebui să se asigure că punctele de vedere opuse nu sînt greşite.

3. Reportajele trebuie să fie riguros axate pe sursă şi verificate. Informaţia ar trebui să fie difuzată ca un fapt numai dacă este verificată de două surse independente. Excepţiile acceptate privind cerinţa consultării a două surse sînt: faptele direct confirmate de un reporter al radiodifuzorului public sau ştirile importante preluate din comunicatele oficiale ale unei naţiuni sau ale unei organizaţii. Atunci cînd o sursă secundară oferă ştiri semnificative exclusive, care nu pot fi verificate prin utilizarea a două surse, informaţia trebuie să fie atribuită agenţiei care o emite cu indicarea denumirii acesteia.

4. Ştirile ar trebui să fie prezentate cu acurateţe şi imparţialitate. Comunicarea ştirilor trebuie să fie fără emoţii, bine documentată şi pentru un public larg. Acesta ar trebui să prezinte o descriere completă a evenimentelor, să reflecte o problemă într-un mod fiabil şi just. Celor mai importante puncte de vedere diferite ar trebui să li se acorde importanţa cuvenită în perioada în care controversele sînt active.

5. În cazul în care o serie de programe sunt în mod clar legate între ele şi formează de facto o serie de reportaje despre probleme de aceeaşi natură, imparţialitatea poate fi realizată pe parcursul întregii serii. Programele editoriale, de exemplu, ar trebui să acorde, pe parcursul unei luni, timp aproximativ egal atît reprezentanţilor Guvernului şi majorităţii parlamentare, pe de o parte, cît şi opoziţiei, pe de altă parte, privind dezbaterile asupra unor probleme de aceeaşi natură. În cazul în care o serie de programe sînt difuzate sub acelaşi titlu, dar abordează aspecte separate, imparţialitatea trebuie să fie păstrată în cadrul fiecărui program aparte.

6. Imparţialitatea corespunzătoare este de o importanţă deosebită atunci cînd e vorba de controverse. Ar trebui să fie asigurat faptul că, mai ales, pe parcursul perioadei în care controversele sînt active, publicul are posibilitatea să recepţioneze o gamă completă de puncte de vedere şi perspective semnificative.

7. Radiodifuzorul public ar trebui să ofere transmisiuni în direct ale tuturor sau ale unor părţi din dezbaterile parlamentare, în care sînt puse în discuţie probleme de importanţă extraordinară. Transmisiunea dezbaterilor în Parlament trebuie să fie echilibrată. Prin urmare, transmisiunea în direct a acestor dezbateri nu trebuie întreruptă înainte sau în timpul intervenţiei vorbitorilor din opoziţie şi nu ar trebui să fie încheiată înainte ca liderii din opoziţie să fi răspuns la discursurile oficialilor guvernamentali sau a reprezentanţilor fracţiunii majoritare.

8. Ştirile ar trebui să includă reportaje periodice despre dezbaterile în Parlament. Rapoartele privind dezbaterile parlamentare ar trebui să acorde timp de emisie egal pentru argumentele Guvernului şi fracţiunii majoritare, pe de o parte, şi pentru argumentele opoziţiei, pe de altă parte.

9. Reportajele despre activităţile Preşedintelui şi Guvernului ar trebui să includă sau ar trebui să fie urmate de declaraţiile şi comentariile reprezentanţilor opoziţiei, precum şi ale reprezentanţilor instituţiilor sau organizaţiilor direct afectate de aceste activităţi.

10. Atunci cînd în cadrul unui program se aduc critici acute sau acuzaţii nefondate sau incompetente îndreptate contra unui individ sau a unei organizaţii, sau atunci cînd acuzaţiile sînt prezentate în cadrul programului de către persoane terţe, aceste critici trebuie să primească o şansă echitabilă de a li se răspunde. De regulă, răspunsul sau informaţiile replică ar trebui să fie incluse în prima parte a ştirii sau a conţinutului materialului. Dacă răspunsul sau informaţiile replică nu pot fi obţinute pînă la sfîrşitul programului, sau individul care face obiectul acuzaţiei refuză să comenteze, acest lucru va fi clarificat din contul radiodifuzorului public, iar răspunsul sau informaţiile replică vor fi difuzate de îndată ce acestea vor fi disponibile. În special, atunci cînd un oficial guvernamental sau un membru al majorităţii parlamentare critică direct o organizaţie sau un individ, reacţia individului sau a organizaţiei criticate ar trebui să fie incluse în reportaj sau ar trebui să urmeze imediat. Timpul prevăzut pentru răspuns ar trebui să fie, de regulă, egal cu timpul cu timpul transmisiunii acuzaţiei sau criticii.

11. În cazul în care Preşedintele, Preşedintele Parlamentului sau Prim-ministrul oferă un interviu mai mult de trei minute sau un discurs public la TV sau radio, respectiv, liderilor fracţiunilor parlamentare de opoziţie ar trebui să le fie acordată, în termen de 24 de ore, posibilitatea de a face observaţii cu privire la comentariile făcute în cadrul TV sau radio publice.

12. Reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale ar trebui să aibă acces la posturile publice de TV şi Radio, pentru a-şi exprima opiniile lor cu privire la evoluţiile sau acţiunile Guvernului vizavi de domeniul lor de activitate.

13. Talk-show-rile în direct pe teme politice, sociale, economice şi culturale ar trebui să constituie o mare parte din conţinutul programelor de TV şi radio publice. Participanţii invitaţi ar trebui să reprezinte întotdeauna un echilibru între Guvern, Parlament, partidele politice, societatea civilă, comunitatea de afaceri, biserici sau organizaţii internaţionale, în funcţie de natura subiectului pus în discuţie. Refuzul unei organizaţii sau al unui individ de a lua parte în cadrul unui program nu ar trebui interpretat ca pe un drept de veto. Motivele pentru care o organizaţie sau o persoană este lipsă ar trebui să fie explicate şi, pe cît posibil, să fie asigurată o reprezentare echilibrată a punctelor de vedere ale celui care este lipsă în baza informaţiilor deja cunoscute.

14. În timpul campaniilor electorale, mass-media publică ar trebui să ofere oportunităţi adecvate, pe bază echitabilă şi nediscriminatorie, pentru ca concurenţii electorali să informeze publicul despre candidaturile şi programele lor politice. Ar trebui să fie prevăzută o acoperire mediatică pentru pregătirea şi desfăşurarea alegerilor, iar alegătorilor să le fie oferite informaţii nepărtinitoare şi educative.

15. O eroare gravă de fapt ar trebui să fie admisă în mod clar, franc şi fără întîrziere.

16. Nu numai faptele ar trebui să fie prezentate corect, ci şi limba trebuie să fie adecvată. Exagerările ar trebui să fie evitate şi limbajul nu ar trebui să fie utilizată inadvertent, în aşa fel încît să sugereze judecăţi de valoare, angajamente sau lipsa de obiectivitate.

17. Utilizarea unor termeni peiorativi sau etichete pentru a descrie anumite persoane sau organizaţii ar trebui să fie evitată întotdeauna. Numai atunci cînd indivizii şi grupurile utilizează aceste etichete pentru a se descrie pe ei înşişi sau activităţile lor, ar putea fi făcută o excepţie în acest sens.

18. Comentariul ar trebui să respecte întotdeauna adevărul şi nu ar trebui să fie folosit pentru a oferi publicului o impresie neonestă a evenimentelor.

19. În conţinutul ştirilor şi al altor programe cu caracter factual, evenimentele nu ar trebui să fie nici fabricate, nici distorsionate sau dramatizate.

20. Înregistrarea pe ascuns ar trebui să fie utilizată numai ca un instrument de investigaţie pentru a explora aspecte care ridică probleme grave de comportament anti-social sau penal, în cazul în care există dovezi rezonabile prealabile ale unui astfel de comportament. Nu ar trebuie să fie întreprinse „expediţii de pescuit”. Înregistrarea pe ascuns se pot face, de asemenea, pentru scopuri de divertisment pur, dar, în acest caz, materialul se va utiliza numai în cazul în care consimţământul persoanei înregistrate a fost obţinut ulterior. Ca metodă de cercetare socială, înregistrarea pe ascuns ar putea fi utilizată numai în cazul în care nu există alte metode care ar putea, în mod rezonabil, înregistra comportamentul cuiva aflat sub control şi numai dacă identitatea individului în cauză este deghizată de o voice-over sau de o dublare. Material obţinut prin intermediul altor surse ar trebui să fie utilizat numai în concordanţă cu orientările menţionate mai sus.

21. Atunci cînd se descriu grupurile sociale, ar trebui să fie evitate stereotipurile. Dacă există prejudicieri şi dezavantaje, acestea trebuie să fie incluse în reportaje şi reflectate, dar fără a le perpetua. Limbajului non-sexist ar trebui utilizat cît mai des posibil.

22. Arhivele audiovizuale ale statului ar trebui considerate ca fiind magazii ale patrimoniului audiovizual al naţiunii şi să fie utilizate de către serviciile publice de radiodifuziune pentru beneficiul general.

23. Organele guvernamentale şi cele publice nu ar trebui niciodată să abuzeze de custodia lor asupra finanţelor publice, pentru a încerca să influenţeze conţinutul emisiunilor; plasarea publicităţii publice trebuie să se bazeze pe considerente de piaţă.

24. Independenţa editorială trebuie garantată. Nici considerentele politice, nici cele comerciale nu trebuie să influenţeze în mod nejustificat conţinutul unei emisiuni. Referitor la independenţa editorială, ar trebui să fie adoptat un cod de conduită a personalului şi a consiliului de administraţie în baza principiilor de bază ale jurnalismului. Acest cod de conduită trebuie să conţină cel puţin următoarele principii:

• respectarea drepturilor omului;

• respectarea drepturilor fundamentale ale democraţiei, a sistemului parlamentar şi înţelegerii internaţionale, după cum sunt stabilite în Carta Naţiunilor Unite;

• combaterea oricărei discriminări naţionale sau rasiale.

25. Selectarea personalului pentru radiodifuzorul public trebuie să se bazeze pe un proces transparent, non-discriminatoriu, fără a ţine cont de sex, vîrstă, origine etnică sau socială. Selectarea trebuie să se bazeze pe principiul meritului, care presupune ocuparea unui post de muncă de către persoana cea mai înalt calificată şi care prevede pentru solicitanţii care nu au fost selectaţi dreptul de atac împotriva acestei decizii, precum şi de a cere o reexaminare împotriva caietului de sarcini pentru poziţia de muncă respectivă”.

75. La 12 mai 2004, Comisia Europeană a publicat un „Raport pe ţară privind politica europeană de vecinătate” cu privire la Moldova (COM (2004) 373), care a făcut o serie de constatări în ceea ce priveşte, între altele, democraţia şi drepturile omului în ţară. Raportul remarca îngrijorarea observatorilor OSCE, care au monitorizat alegerile locale din 2003, „cu privire la părtinirea clară a Televiziunii Naţionale în favoarea autorităţilor”. Raportul a mai consemnat:

„Moldova are o media activă şi independentă. Cu toate acestea, legislaţia recentă şi proiectele legislative (modificările din 2003 la Legea privind accesul la informaţie şi un proiect recent de lege privind restructurarea radiodifuzorului public) au creat îngrijorări, în special, cu privire la independenţa jurnaliştilor. În martie 2004, OSCE şi Consiliul Europei în comun au emis o recomandare privind modul în care trebuie să fie structurat radiodifuzorul public.

O serie de evenimente recente au accentuat aceste preocupări: ... probleme privind înregistrarea a două posturi de radio locale, o declaraţie a preşedintelui Companiei „Teleradio Moldova” despre impunerea de către Consiliul director a emisiunii „Ora Guvernului” şi suspendarea ulterioară a acesteia, privind amenzile ridicate impuse ziarelor locale şi liderilor opoziţiei pentru calomnie. Aceste evoluţii au fost evidenţiate ca probleme de îngrijorare de către OSCE şi Consiliului Europei. ...”

2. Organizaţii non-guvernamentale

76. Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul la Chişinău, avînd misiunea de a sprijini jurnalismul profesionist în Republica Moldova şi de a contribui la consolidarea unei prese independente şi imparţiale. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 ca un proiect Open World House şi a devenit independentă în 1998. CIJ este finanţat, printre altele, de către Fundaţia Soros.

77. CIJ a monitorizat grila de programe a TRM între iunie 2004 şi octombrie 2005. Potrivit raportului de monitorizare pentru luna august 2004, niciun reprezentant al Partidului Popular Creştin Democrat, partid care, la acel moment, era unul dintre cele două partide parlamentare de opoziţie, nu a apărut în programele TV ale TRM într-un oarecare subiect politic pe parcursul cursul lunii respective. Un alt partid din opoziţia parlamentară, „Moldova Democrată”, a apărut o singură dată pentru 95 secunde. În contrast, Partidul Comunist a apărut de şapte ori pentru o durată totală de 889 secunde. Exemple similare au fost raportate în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2004. În raportul său publicat în decembrie 2004, CIJ a constatat că, la televizor, Guvernul şi reprezentanţii lor au fost menţionaţi, în medie, de 32 de ori pe zi, în timp ce opoziţia a fost menţionată, în medie, de două ori pe zi. Cu privire la programele radio ale TRM, Guvernul a fost menţionat, în medie, de 109 de ori pe zi, iar opoziţia de 0,7 ori pe zi.

78. Într-un raport intitulat „De la stat la public: Există un Serviciu Public de Radiodifuziune în Belarus, Moldova şi Ucraina?” (decembrie 2005), articolul 19, o organizaţie non-guvernamentală internaţională cu sediul la Londra, care abordează teme legate de libertatea de exprimare, a constatat următoarele (notele de subsol au fost omise):

„3.1. Privire generală

Moldova a fost prima ţară din CSI care s-a angajat într-un proces de stabilire a SPR [serviciul public de radiodifuziune]. De asemenea, Moldova este, în prezent, singura dintre cele trei ţări care a transformat compania sa de stat de radiodifuziune, „Teleradio-Moldova (TRM), într-o IPR [instituţie publică de radiodifuziune]. Cu toate acestea, în timp ce SPR există la nivel teoretic, în practică, noua companie de radiodifuziune rămâne a fi doar pe hîrtie independentă de controlul guvernamental, şi continuă să fie extrem de părtinitoare în favoarea regimului existent. În general, aceasta nu oferă telespectatorilor şi ascultătorilor informaţii corecte şi obiective, precum şi o pluralitate de opinii şi puncte de vedere. Consolidarea unui SPR autentic va depinde de capacitatea şi voinţa autorităţilor de a implementa pe deplin dispoziţiile recent adoptate, precum şi de succesul eforturilor depuse de societatea civilă.

În martie 2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 107 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1320-XV din 26 iulie 2002 cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” (Prima modificare a Legii), care a modificat o lege anterioară adoptată în iulie 2002 (Legea IPNA), în urma recomandărilor din partea Consiliului Europei. O modificare controversată făcută mai târziu la Lege, adoptată în noiembrie 2003, prevedea lichidarea TRM şi transformarea acesteia într-o IPR, precum şi reangajarea întregii echipe de personal (a doua modificare a Legii).

Pentru o perioadă îndelungată de timp, nu a fost clar modul în care urma să fie efectuată re-angajarea personalului şi, în general, atît jurnaliştilor, cît şi organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului nu li s-au oferit informaţii relevante cu privire la mecanismele care ar fi pus în aplicare aceste măsuri. În plus, dezbaterile iniţiale care a dus la adoptarea Primei modificări a Legii, în prima lectură, au avut loc într-o atmosferă secretoasă. La această etapă, personalul companiei nici nu era conştient de faptul că în Parlament este pusă în dezbatere o lege privind TRM.

De asemenea, procesul prin care a doua modificare a Legii a fost adoptată nu prevedea oportunităţi suficiente pentru consultarea publică, în ciuda importanţei publice semnificative a unei legi de o asemenea natură. Proiectul a fost prezentat Parlamentului de către şapte deputaţi la 13 octombrie 2003, şi a fost adoptată în primă lectură aproape imediat; apoi a fost votată în a doua lectură exact o lună mai târziu. Unele ONG-uri locale şi organizaţii internaţionale, cum ar fi Consiliul Europei, au acţionat foarte rapid pentru a propune recomandări asupra proiectului de lege vizat. Alte grupuri pur şi simplu nu au avut timp să participe la acest proces.

În ciuda schimbărilor, TRM este încă sub influenţa autorităţilor. În plus, calitatea programelor a fost destul de slabă, din cauza transformării. Există o necesitate de finanţare suplimentară, pentru a instrui angajaţii şi a ridica standardele jurnalismului profesionist.

Un alt fapt îngrijorător este acela că a existat o scădere progresivă a diversităţii de programe media. „Analitic Media Grup”, organizaţia media care a fondat Pervii Kanal v Moldove, care până de curând a re-difuzat Pervii Kanal rusesc – dar a avut şi unele programe proprii, inclusiv ştiri din Moldova – a fost lipsit de licenţă în octombrie 2005 . Licenţa a fost acordată, în schimb, unui post TV nou-înfiinţat, necunoscut, care se presupune că ar avea legături strînse cu preşedintele Vladimir Voronin. Decizia de a priva ORT Moldova de licenţa de emisie a fost luată foarte repede; a existat chiar şi o ediţie specială a Monitorului Oficial în care s-a anunţat despre această, pentru a evita astfel trecerea a aproximativ trei zile în care decizia urma să intre în vigoare. Această evoluţie este cu atât mai îngrijorătoare cu cît canalul anterior ORT Moldova nu a manifestat, practic, nicio critică în adresa autorităţilor, şi deseori prezenta o imagine pozitivă a acestora. ORT Moldova a fost unul dintre principalele canale TV din Republica Moldova, alături de TRM şi canalul privat NIT. Cu asemenea canale ca TRM şi NIT, puternic orientate pro-guvernamental, se creează o situaţie care pare să reducă dramatic diversitatea (deja limitată) difuzorilor de pe scena Republicii Moldova.

Regiunea separatistă Transnistria din estul R. Moldova încă nu are SPR, iar Televiziunea sa de stat este sub controlul autorităţilor.

3.2. Legislaţia

În conformitate cu articolul 1 din Legea IPNA, TRM este „o instituţie cu statut de persoană juridică, autonomă funcţional şi independentă editorial, ce asigură, în spiritul pluralismului de opinii, realizarea dreptului la comunicarea completă, veridică şi operativă a informaţiei şi care difuzează pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Articolul 2 enumără obiectivele instituţiei, care includ: asigurarea accesului liber al societăţii la informaţie, reflectarea obiectivă şi plenară a tuturor aspectelor vieţii social-politice, economice şi culturale a ţării, realizarea dreptului persoanei la libera exprimare a ideilor şi a opiniilor politice, religioase, naţionale, sociale şi de alt ordin, respectînd interesele generale ale societăţii.

De asemenea, Legea IPNA prevede instituirea unui Consiliului de Observatori („Consiliul”) pentru a monitoriza punerea în aplicare a prevederilor legii şi administrarea sa internă. Potrivit legii, Consiliul este compus din 15 membri aleşi dintre „personalităţi cunoscute în domeniile culturii, ştiinţei, educaţiei, mass-media şi de la alţi reprezentanţi ai societăţii civile, numiţi pentru un mandat de 5 ani”; doi membri ai Consiliului sînt numiţi de către Preşedinte, doi de către Guvern şi doi de către Parlament, iar restul sînt numiţi de către Consiliul Superior al Magistraturii, personalul TRM, sindicate, organizaţii mass-media, uniuni de creaţie, reprezentanţi ai grupurilor culturale şi minoritare (articolul 13).

Parlamentul, printr-o comisie parlamentară specială (constituit pe baza reprezentării proporţionale a partidelor politice) avea dreptul de a investiga activităţile companiei, în cazul în care Consiliul nu reuşea să-şi exercite în mod corespunzător funcţia sa de supraveghere.

În timp ce de jure Consiliul este independent de controlul Guvernului, rămîne de văzut cît de independent este acesta în practică, avînd în vedere că o parte din membrii săi sînt aleşi direct de către Preşedinte şi autorităţi. Un caz de dependenţă de acest del pare să fie cazul în care Artur Efremov, un tînăr businessman cu puţină experienţă în domeniul mass-media, dar aproape de Partidul Comunist, a fost numit în funcţie de preşedinte al TRM de către Consiliu, la începutul anului 2004.

De asemenea, au fost expuse critici privitor la faptul că, deşi „reprezentanţii societăţii civile” erau incluşi nominal în componenţa Consiliului, diferitele grupuri ale societăţii civile nu sînt implicate în mod adecvat în procesul de supraveghere a activităţilor TRM. Membrii din partea sindicatelor şi a veteranilor armatei sînt o minoritate în cadrul Consiliului.

3.3. Părtinirea în cadrul TRM

În calitate de IPNA, TRM are obligaţia de a furniza ştiri şi actualităţi corecte şi obiective, precum şi o gamă pluralistă de voci şi opinii. Acest lucru este consacrat în articolul 5 (7) din Legea IPNA, care prevede că „Emisiunile de actualităţi vor avea un caracter imparţial, independent şi veridic. Comentariile trebuie să fie separate de ştiri”.

Cu toate acestea, monitorizarea programelor TRM de către diferite organizaţii ale societăţii civile, a evidenţiat că, în practică, nu se întîmplă acest lucru. Decalajul dintre teorie şi practică pare să aibă loc din cauza intervenţiei statului în activităţile TRM. Oficialii guvernamentali au dat indicaţii prin telefon directorului TRM. Aparent situaţia s-a deteriorat la începutul anului 2001, când Partidul Comunist a câştigat majoritatea parlamentară. În anul 2002, jurnaliştii au invocat destul de zgomotos lipsa independenţei în cadrul TRM prin demonstraţii în stradă, care au implicat aproximativ 500 de angajaţi ai TRM. În cauza Manole şi alţii c. Moldovei, Larisa Manole şi alţi jurnalişti profesionişti au depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Moldovei, în care au invocat încălcarea dreptului lor la libera exprimare, prin intermediul cazurilor de cenzură la scară largă în cadrul radiodifuzorului de stat, în 2001 şi 2002. Mai mult decât atât, în octombrie 2003, un membru al Consiliului de Observatori al TRM a declarat că au existat cu regularitate presiuni asupra membrilor Consiliului din partea autorităţilor.

Reportajele rămân inadecvate şi deschis părtinitoare în favoarea Partidului Comuniştilor. În plus, preşedintele apare deseori în ştiri, mai mult decât apare guvernul. Opoziţia este foarte rar prezentată şi, adesea, într-un mod negativ. Foarte puţin timp este dedicat problemelor sociale. Ştirile sunt adesea superficiale: în timp ce există discuţii frecvente despre Transnistria, Guvernul nu apare într-o lumină negativă. Personalităţile societăţii civile, de asemenea, au acces limitat la TRM. În plus, viaţa în Moldova este reflectat selectiv prin punctul de vedere al celor de la putere.

Situaţia se înrăutăţeşte în timpul campaniilor electorale. În perioada de dinaintea alegerilor locale din 25 mai 2003, monitorizarea postului de televiziune Moldova 1 şi Radio Moldova, care sunt ambele parte a TRM, a demonstrat că acoperirea nu a fost nici corectă, nici echilibrată: Moldova 1 şi Radio Moldova nu numai că au fost părtinitoare în favoarea Partidului Comunist, dar şi a atacat candidatul non-comunist la funcţia de primar de Chişinău.

O metodă similară a fost constatată în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 6 martie 2005, şi alegerile locale din iulie 2005. În această perioadă, partidele de opoziţie, cum ar fi Blocul Moldova Democrată şi Partidul Ţărănesc Creştin Democrat au criticat ştirile emise de TRM pentru că erau deschis părtinitoare în favoarea Partidului Comuniştilor; cele mai multe rapoarte referitoare la campania electorală s-au axat pe realizările oficialilor partidului de guvernământ şi au fost pozitive sau neutre, în timp ce rapoartele referitoare la partidele de opoziţie au fost negative per ansamblu; de asemenea, candidaţii opoziţiei au beneficiat de mult mai puţin timp de emisie decât candidaţii din partea Partidului Comuniştilor. Timpul alocat pentru dezbateri a fost insuficient. Întrebările unor moderatori păreau că ghidează discuţiile într-o anumită direcţie.

Asociaţia Presei Electronice (APEL), în monitorizarea efectuată între ianuarie şi mai 2005, a remarcat faptul că buletinele de ştiri au fost preponderent „roze” şi non-conflictuale, prezentînd o imagine pozitivă unică a evenimentelor din Moldova, şi cu o acoperire minimă a unor aspecte sociale, cum ar fi şomajul şi sărăcia. Evenimente din capitala Chişinău, au avut, de asemenea, o acoperire excesivă, în timp ce evenimentele din restul ţării au rămas nereflectate.

APEL a declarat că standardele „profesionale şi morale” în cadrul instituţiei sînt, de obicei, ignorate, iar jurnalişti nu verifică informaţiile furnizate de surse guvernamentale, astfel limitînd rolul pe care TRM îl poate juca prin contribuţia sa de a informa despre dezbateri şi gândire critică.

Aceste constatări au fost respinse de către Sergiu Batog, director al Radio Moldova, care a acuzat autorii lor de incompetenţă şi a sugerat că doreau să profite de imaginea negativa a Companiei Teleradio Moldova. Batog, de asemenea, a susţinut că timpul de emisie limitat al partidelor de opoziţie s-a datorat faptului că acestea „nu iau parte la orice eveniment, şi nu fac, în general, nimic pentru a fi remarcate”.

3.4. Transformarea

De la transformarea sa în IPNA, TRM s-a confruntat cu dispute între jurnalişti şi administraţie, ca urmare celei de-a doua modificări din 13 noiembrie 2003 a Legii. Articolul 21 din această lege prevede că „Guvernul trebuie să lichideze Compania de Stat TRM” (punctul 1) şi că „angajaţii Companiei de Stat TRM vor fi eliberaţi” (punctul 3). Prin urmare, legea are ca scop lichidarea „vechii” TRM şi instituirea unei „noi” instituţii, inclusiv înlocuirea personalului.

La momentul adoptării sale, legea a fost criticată de partidele din opoziţie Alianţa Braghiş şi Partidul Popular Creştin Democrat, precum şi de grupuri ale societăţii civile, care au acuzat Guvernul că au adoptat legea cu scopul de a demite jurnaliştii „incomozi” şi de a-i înlocui cu cei loiali. Modificările au dat naştere unor plîngeri din partea angajaţilor companiei, a comitetului sindical şi a organizaţiilor publice, care au considerat ca fiind ilegală acţiunea de a lichida instituţia.

După anunţarea rezultatelor cu privire la procesul de reangajarea a personalului, la 27 iulie 2004, jurnaliştii TRM au pornit o serie de proteste publice. Cu două ocazii diferite, la 1 şi 6 august, au avut loc ciocniri violente cu organele de poliţie. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a găsit legături între violenţa poliţiei împotriva protestatarilor şi moartea protestatarului Vasile Cibotaru.

De asemenea, la 27 iulie, 90 de angajaţi au fost împiedicaţi să intre în incinta TRM. Persoana responsabilă pentru ştirile de seară a fost suspendată. Ea a declarat mai târziu că a existat un ordin al preşedintelui TRM de a nu difuza evenimentele zilei. În locul ştirilor de la ora 19.00, a fost difuzat un documentar despre fauna sălbatică.

Protestele jurnaliştilor au continuat în afara clădirii Casei Radio şi în faţa Parlamentului Republicii Moldova din septembrie pînă la mijlocul lunii decembrie. Protestele au fost conduse de către Comitetul pentru protecţia demnităţii umane şi profesionale (CADUP), o organizaţie înfiinţată pentru a reprezenta jurnaliştii TRM, şi care a reprezentat un caz împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Fusu şi alţii c. Moldova.

Corina Fusu şi alţi jurnalişti TRM au împiedicat autorităţilor să intre în sediul TRM pentru a periclita exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

La începutul lunii august, angajaţii TRM au cerut Procuraturii să pornească o anchetă privind violenţa poliţiei faţă de protestatari, însă au fost informaţi că protestele care au început la 27 iulie au fost contrare legislaţiei naţionale şi că acţiunile poliţiei au fost, prin urmare, legale. În schimb, cei care au protestat la 27 iulie în faţa clădirii Casei Radio au fost acţionaţi în judecată de către poliţie pentru „participarea activă la întrunirile organizate fără autorizaţie, în conformitate cu articolul 174 alineatul (1) (4) din Codul cu privire la contravenţiile administrative.

3.5. Programele despre minorităţi

Articolul 2 din Legea IPNA prevede că unul dintre obiectivele TRM este „reflectarea intereselor tuturor păturilor sociale şi propagarea valorilor democratice”. Legea prevede că un procent anumit de programe ar trebui să fie în limbile minorităţilor naţionale, deşi nu se dau mai multe detalii privind limbile în cauză.

TRM difuzează emisiuni în limba rusă, găgăuză, bulgară, ucraineană, poloneză, ebraică, limba idiş şi română. Divizarea emisiunilor în funcţie de limbă este de aproximativ 30 procente limba rusă, 65 procente – română şi 5 procente – alte limbi. Diversitatea lingvistică nu pare să fie o problemă în Republica Moldova, având în vedere influenţa limbii şi a culturii ruse, ceea ce înseamnă că Republica Moldova nu a fost niciodată o ţară insulară. Programele minorităţilor sînt pregătite de către un departament special, în cadrul căruia sînt angajaţi cîţiva reprezentanţi ai minorităţilor. Cu toate acestea, mulţi dintre vorbitorii de limba română cred că ei sînt discriminaţi, deoarece majoritatea programelor media din Moldova luate în ansamblu sînt în limba rusă (ne-oficială).

3.6. Finanţarea

Radiodifuzorul public este finanţat, în principal, prin intermediul fondurilor de stat, cu unele venituri din publicitate, deşi TRM are mai puţină publicitate decît unele canale private. În procesul de adoptare a Legii IPNA în 2002, a fost pusă în discuţie posibilitatea de a include prevederi privind taxele aplicabile. Aceste prevederi au fost incluse în proiectul de lege elaborat de societatea civilă. Cu toate acestea, Preşedintele a criticat proiectul propus de ONG-uri tocmai din cauza includerii taxelor, pe motiv că cetăţenii R. Moldova nu vor putea să le achite. Mulţi politicieni au afirmat acelaşi lucru. În general, în condiţiile unei situaţii economice dificile atestate în Republica Moldova, există o dorinţa minimă de a achita taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, precum şi o minimă înţelegere a rolului important privind introducerea unor taxe care ar consolida independenţa TRM.

De la înfiinţarea IPNA, Consiliului de Observatori a pregătit două bugete anuale, care au fost expediate Parlamentului pentru aprobare. TRM nu este obligată să ofere detalii cu privire la cheltuielile estimate pentru anul viitor, ci doar suma globală”.

ÎN DREPT

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE

79. Reclamanţii au pretins că, în perioada în care ei activau în calitate de jurnalişti la TRM, au fost supuşi unui regim de cenzură impus de către autorităţile de stat prin intermediul conducerii TRM, contrar articolului 10 din Convenţie. Articolul 10 prevede:

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, intr-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Guvernul a negat această alegaţie şi a obiectat că, în orice caz, reclamanţii nu au epuizat căile de atac interne.

A. Întinderea în timp a cazului

80. În sensul prezentei hotărîri, Curtea a considerat începutul perioadei luna februarie 2001, atunci cînd reclamanţii au pretins că problema controlului politic asupra politicii editoriale la TRM a devenit acută (a se vedea pct. 18 de mai sus), şi s-a finisat cu decizia de admisibilitate a Curţii, la 26 septembrie 2006.

B. Obiecţiile preliminare ale Guvernului

 Propunerile părţilor

81. Guvernul a obiectat că reclamanţii nu au epuizat căile de atac naţionale, prevăzute de lege, în conformitate cu articolul 35 § 1 din Convenţie. În special, Guvernul a susţinut că reclamanţii ar fi putut să se plîngă în instanţele naţionale referitor la pretinsa încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, bazîndu-se pe prevederile articolului 20 din Constituţie (a se vedea pct. 56 de mai sus), articolele 2 § 3, 3, 6 din Legea Audiovizualului (a se vedea pct. 57 de mai sus), precum şi dispoziţiile Legii nr. 1320 (a se vedea pct. 65 de mai sus). Motivul din care Guvernul nu a putut face referire asupra vreunui caz similar examinat anterior de către instanţele naţionale, se datorează faptului că Republica Moldova nu a avut suficient timp pentru a dezvolta jurisprudenţa în acest domeniu. Cu toate acestea, în cazul în care o astfel de cerere ar fi fost depusă, aceasta ar fi fost examinată în fond, cu siguranţă. În opinia Guvernului, reclamanţii ar fi putut, de asemenea, să se plîngă Consiliului de Observatori al TRM, care, în conformitate cu articolul 20 din Legea nr. 1320-XV (a se vedea: pct. 65 de mai sus), a fost competentă să supravegheze respectarea de către TRM a regulamentelor sale interne şi a legislaţiei, în general. Alternativ, reclamanţii ar fi putut să se plîngă la CCA.

82. Reclamanţii au pretins că a existat o practică administrativă de cenzură şi de control politic la TRM şi că acest lucru i-a privat de obligaţia de a epuiza la căile de atac interne. În altă ordine de idei, ei au susţinut că nu au existat căi de atac eficiente la nivel naţional. Nu ar fi fost posibil ca să aducă plîngerile lor în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale. Deşi, teoretic, un judecător naţional ar putea decide în legătură cu o singură instanţă de cenzură pretinsă, nu exista nici un remediu în dreptul intern capabil să reclame lipsa de independenţă structurală a TRM faţă de Guvernului sau capabile să prevină instanţele de cenzură în viitor. CCA este format din nouă membri, dintre care trei sînt numiţi de Parlament, trei – de Guvern şi trei – de Preşedintele Republicii Moldova, şi care nu formează un organism independent. Problema cenzurii s-a examinat la TRM în raportul său din 29 aprilie 2004 (a se vedea pct. 41 de mai sus). În timp ce reclamanţii au prezentat în cadrul raportului toate actele pretinse de cenzură în temeiul cărora  s-au plîns la Curte, niciuna dintre aceste pretenţii nu a fost examinată în raportul care s-a limitat să concluzioneze că nu exista cenzură la TRM. În cele din urmă, Consiliul de Observatori era un organ nou înfiinţat al Companiei Publice care a început activitatea abia în august 2004 şi, prin urmare, nu a fost disponibil să ia în consideraţie plîngerile reclamanţilor atunci cînd au avut loc evenimentele care au condus la apariţia acestora.

 2. Aprecierea Curţii

83. Curtea reafirmă că principiul potrivit căruia reclamantul trebuie întîi să epuizeze căile de atac prevăzute de sistemul juridic naţional înainte de a aplica la Curte este un aspect important al mecanismului de protecţie, stabilit de Convenţie (a se vedea: Akdivar şi v alţii. Turcia, 16 septembrie 1996, § 65, 1996 IV). Curtea urmăreşte să fie subsidiară sistemelor naţionale de salvgardare a drepturilor omului şi este adecvat ca instanţele naţionale să aibă iniţial posibilitatea de a determina problemele de compatibilitate a legislaţiei naţionale cu Convenţia şi că, în cazul în care o cerere este totuşi adusă ulterior la Strasbourg, Curtea Europeană va trebui să beneficieze de punctele de vedere ale instanţelor naţionale, astfel încît să fie în contact direct şi continuu cu administraţia ţărilor lor (a se vedea: Sarcina V. Regatul Unit [GC], nr. 13378/05, § 42, 29 aprilie 2008).

84. În conformitate cu articolul 35 § 1 din Convenţie, recursul normal trebuie să fie depus de un reclamant prin căile de atac care sînt disponibile şi suficiente să permită redresarea pretinselor încălcări. Existenţa unor căi de atac trebuie să fie sigure nu doar teoretic, dar şi practic, în caz contrar ele ar fi lipsite de eficacitate şi de accesibilitatea necesară (Akdivar şi alţii, citată mai sus, § 66). Guvernul are sarcina probei de a satisface Curtea privind faptul că remediul a fost unul eficient, disponibil din punct devedere teoretic şi practic, la momentul faptelor. Altfel spus, că a fost accesibil, a fost unul capabil să permită redresări ale plîngerilor reclamantului şi a oferit perspective rezonabile de succes. Odată ce sarcina probei e satisfăcută, este de competenţa reclamantului să demonstreze că remediul propus de către Guvern a fost, de fapt, epuizat, sau a fost pentru un motiv oarecare inadecvat şi ineficient în circumstanţele specifice ale cauzei, sau că au existat circumstanţe speciale de absolvire a acestuia/acesteia de la obligaţie. (Akdivar şi alţii, citată mai sus, § 68).

85. Regula epuizării este, totuşi, inaplicabilă în cazul în care una dintre practicile administrative, şi anume repetarea unor fapte incompatibile cu prevederile Convenţiei şi toleranţa oficială promovată de autorităţile statului, s-a demonstrat că există şi este de o asemenea natură încît să facă procedurile inutile sau ineficiente (a se vedea: Irlanda v. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 159, seria A, nr. 25; Akdivar şi alţii, citată anterior, § § 66-67; Danemarca v. Turcia (DEC), nr. 34382/97, 8 iunie 1999; Cipru v. Turcia [GC], nr. 25781/94, § 99, CEDO 2001-IV). În cauza Caraher v. Regatul Unit (DEC), nr. 24520/94, CEDO 2000-I, Curtea rezumă jurisprudenţa, analizînd noţiunea de „practică administrativă”, după cum urmează:

„În cauza First Greec (Anuar 11 p. 770), Comisia a identificat două elemente necesare pentru existenţa unei practici administrative: o repetare a faptelor şi toleranţa oficială. Repetarea faptelor a fost definită prin referinţa la un număr important de acţiuni care au fost legate sau conectate într-un fel de circumstanţele din jurul acestora (de exemplu, ora şi locul, sau atitudinea persoanelor implicate) şi care nu au fost pur şi simplu o serie de fapte izolate. Curtea a stabilit că o practică incompatibilă cu Convenţia constă în acumularea de încălcări identice sau similare, care sînt suficient de numeroase şi interconectate între ele nu doar ca incidente izolate sau excepţii, ci ca un model sau un sistem (Irlanda v. Regatul Unit, hotărîrea din 18 ianuarie 1978, seria A, nu. 25, P. 64, § 159).

Prin toleranţă oficială se înţelege faptul că, deşi sînt în mod clar acte ilegale, acestea sînt tolerate, în sensul în care superiorii persoanelor responsabile, deşi sînt conştienţi de aceste fapte, nu întreprind nicio măsură pentru a le sancţiona sau a evita repetarea lor, sau o autoritate superioară manifestă indiferenţă faţă de numeroasele pretenţii, prin refuzul de a efectua cercetări privind adevărul sau falsitatea pretenţiilor, sau, în cadrul unei proceduri judiciare sînt negate astfel de plîngeri (mutatis mutandis, cererea nr. 9940-9944/82, Franţa, Norvegia, Danemarca, Suedia şi / Ţările de Jos v. Turcia, dec. 6. 12. 83, DR 35 P. 143 la p. 163, § 19). Cu toate acestea, se poate constata existenţa unei practici chiar şi în cazul în care la nivelurile superioare oficiale nu există o toleranţă oficială şi chiar acolo unde aceste acţiuni au fost urmărite, odată ce autorităţile superioare sînt responsabile să ia măsuri eficiente pentru a pune capăt repetării faptelor (a se vedea, de exemplu, Irlanda v. Regatul Unit hotărîre, op. cit. , § 159).”

86. Curtea reaminteşte că în decizia sa de admisibilitate din 26 septembrie 2006 a constatat că există o legătură strînsă între obiecţia preliminară a Guvernului şi fondului plîngerilor reclamanţilor, în temeiul Articolului 10 şi, în consecinţă, s-a alăturat obiecţiilor Guvernului asupra fondul cauzei.

87. Curtea va examina, prin urmare, fondul plîngerilor reclamanţilor şi apoi va judeca dacă este întemeiată obiecţia preliminară a Guvernului, în toate circumstanţele.

C. Fondul

1. Afirmaţiile părţilor

(a) Guvernul

88. Guvernul a subliniat că TRM este cel mai vizionat canal de televiziune din ţară şi că programul de ştiri „Mesager” este cel mai popular program (a se vedea: pct. 8 de mai sus). Acest lucru a demonstrat că populaţia din Moldova crede că TRM este un canal de televiziune independent, imparţial şi obiectiv.

89. Guvernul a negat faptul că la TRM există cenzură. Guvernul a respins afirmaţia că a existat o lista neagră a unor persoane sau subiecte care nu ar putea fi prezentate şi a afirmat că politicienii din opoziţie au acces la public prin intermediul TRM, fapt demonstrat de o serie de programe enumerate în Ghidurile TV (a se vedea: pct. 26 de mai sus ).

90. Guvernul s-a bazat pe constatările CCA din 29 aprilie 2002 (a se vedea: pct. 41 de mai sus). După cum a stabilit CCA, reclamanţii au interpretat greşit noţiunea de libertate de exprimare. Ei au înţeles-o ca dreptul de a da spune în reportajele lor tot ceea ce doresc, cu încălcarea normelor legale sau morale şi cu încălcarea responsabilităţilor, în calitate de jurnalişti angajaţi la sigurul radiodifuzor naţional la momentul respectiv să ofere servicii informative obiective, imparţiale şi fără părtinire politică.

91. Guvernul a afirmat că protestele Comitetului de grevă nu au fost susţinute de Sindicatele TRM sau de un număr reprezentant de angajaţi. Sancţiunile aplicate lui Dinu Rusnac şi Larisa Manole au fost pe deplin justificate, în urma încălcării de către aceştia a regulamentului intern, prin modificarea între altele a buletinului de ştiri fără o autorizaţie prealabilă. Mai mulţi reclamanţi, şi anume Mircea Surdu, Ludmila Vasilache, Leonid Melnic şi Diana Donica, continuă să fie angajaţii TRM.

(b) Reclamanţii

92. Reclamanţii au considerat că legislaţia naţională nu a oferit garanţii suficiente împotriva cenzurii sau a oricărei influenţe politice. Astfel, nici legislaţia naţională, nici regulamentul intern al TRM nu defineşte conceptul de „politici editoriale”. Ei au susţinut că statul nu şi-a executat obligaţiile sale pozitive, în temeiul articolului 10, deoarece nu a reuşit să adopte legi care să ofere garanţii împotriva interferenţelor abuzive din partea autorităţilor publice şi care să indice în mod clar domeniul de aplicare şi limitele puterii discreţionare de care beneficiază aceste autorităţi. În plus, Parlamentul, prin refuzul său de a modifica Legea nr. 1320-XV în modul recomandat de Consiliul Europei, a menţinut controlul statului asupra Companiei Publice, fapt care a constituit cauza cenzurii. Prin aceste acţiuni şi omisiuni ale statului s-a încălcat, de asemenea, dreptul populaţiei de a fi informată. Adunarea Parlamentară şi rapoartele experţilor internaţionali au susţinut părerea că legislaţia naţională a fost nesatisfăcătoare în privinţa faptului că a permis Guvernului să controleze totalmente TRM, fără a oferi garanţii suficiente de independenţă.

93. Reclamanţii au susţinut că sondajele invocate de către Guvern, în conformitate cu care TRM era cel mai vizionat canal de televiziune din Republica Moldova, nu era un indicator al calităţii programelor companiei, ci a lipsei de surse alternative de informare. Ei s-au referit la rapoartele de monitorizare a CIJ (a se vedea pct. 77 de mai sus), precum la observaţiile mai multor comentatori internaţionali (a se vedea pct. 72-75 de mai sus) în sprijinul afirmaţiilor lor, potrivit cărora grila de programe a TRM a fost părtinitoare în favoarea partidului de guvernămînt. Exemplele oferite de către Guvern cu referire la programele TRM au luat parte politicienii din opoziţie erau excepţii de la regula generală. Chiar şi CCA a acceptat, în raportul său din 29 aprilie 2002, că asemenea subiecte sau expresii cum ar fi „Basarabia, românesc, limba româna, istoria românilor, sau a regimul totalitar” au fost interzise, cu excepţia unui context istoric.

94. Înainte de 2002, nu au existat reglementări interne cu privire la modul de angajare şi eliberarea din funcţie a directorului de programe, a şefilor de departamente sau regie. Preşedintele TRM putea să-i concedieze în orice moment. În plus, nu existau reglementări privind înfiinţarea Consiliului artistic şi tehnic, care s-ar fi expus asupra calităţii de producţie audiovizuală. Noua procedură de recrutare, organizată în anul 2004, a fost evaluată de către experţii Consiliului Europei ca fiind lipsită de transparenţă şi claritate în ce priveşte modalităţile de angajare sau re-angajarea a personalului. Instanţele naţionale nu au revăzut vreo cale de atac pentru reclamanţii care au pierdut serviciul.

               Aprecierea Curţii

(a) Principiile generale privind pluralismul în instituţiile audiovizualului

95. Pentru a determina dacă Articolul 10 se conformează cu cazul dat, Curtea trebuie să examineze următoarele principii. Se ia ca punct de plecare truismul fundamental: nu poate exista democraţie fără pluralism. O caracteristică principală a democraţiei este cea de a oferi posibilitatea ca problemele unei ţări să se rezolve prin dialog, fără a recurge la violenţă, chiar dacă acest lucru este deranjant. Democraţia prosperă pe baza libertăţii de exprimare. Ţine de esenţa democraţiei de a permite să fie propuse şi luate în dezbatere diferite programe politice, chiar şi acele care pun sub semnul întrebării modul în care este organizat un stat la momentul dat, cu condiţia ca acestea să nu dăuneze democraţia însăşi (a se vedea: Partidul Socialist şi alţii v. Turcia, 1998, §§ 41, 45 şi 47, Rapoarte ale Hotărîrilor şi a Deciziilor 1998-III).

96. Libertatea expresiei, aşa cum este garantată în Articolul 10 § 1, constituie deci unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una dintre condiţiile de bază pentru progresul acesteia (Lingens v. Austria, 8 iulie 1986, § 41, seria A, nr. 103). Libertatea presei şi a mass-mediei, în altă ordine de idei, oferă publicului unul dintre cele mai bune mijloace de a descoperi şi a-şi forma o opinie şi o atitudine despre liderii politici. E de datoria mass-mediei să difuzeze informaţii sau idei pe teme politice şi alte subiecte de interes public. Nu numai presa are sarcina de a comunica astfel de informaţii şi idei: publicul are, de asemenea, dreptul de a le recepta (a se vedea, de exemplu, Handyside v. Regatul Unit, § 49, 7 decembrie 1976, seria A, nr. 24; Lingens, citată mai sus, §§ 41-42).

97. Mijloacele audiovizuale, radioul şi televiziunea, au un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii lor de a comunica mesaje prin intermediul sunetului şi a imaginilor, astfel de mijloace de comunicare au un efect mai rapid şi mai puternic, decît media printată (Jersild v. Danemarca, 23 septembrie 1994, § 31, seria A, nr. 298; Pedersen şi Baadsgaard v. Danemarca [GC], nr. 49017/99, § 79, CEDO 2004 XI). Funcţia televiziunii şi a radioului ca surse obişnuite de divertisment în intimitatea casei ascultătorilor sau telespectatorilor accentuează şi mai mult impactul lor (cf. Murphy v. Irlanda, nu. 44179/98, § 74, CEDO 2003 IX (extrase)). Mai mult decît atît, în special, în regiunile îndepărtate, televiziunea şi radioul pot fi mai uşor accesibile decît alte mijloace de informare.

98. O situaţie în care unui grup puternic economic sau politic într-o societate i se permite să obţină o poziţie dominantă asupra audiovizualului şi, prin asta, să exercite o presiune asupra radiodifuziunii şi, respectiv, să limiteze libertatea lor editorială, subminează rolul fundamental al libertăţii de exprimare într-o societate democratică, aşa cum este consfinţit în Articolul 10 din Convenţie, în special, în cazul în care aceasta serveşte pentru a difuza informaţii sau idei de interes general, pe care publicul este în drept să le primească (a se vedea: VGT Verein gegen Tierfabriken v. Elveţia, nr. 24699/94, § § 73 şi 75, CEDO 2001 VI-a; a se vedea, de asemenea, De Geillustreerde v. Ţările de Jos, nu. 5178/71, decizia Comisiei din 6 iulie 1976, § 86, şi Rapoartele (DR) 8, P. 13). Este adevărată, de asemenea, în cazul în care poziţia dominantă este deţinută de un radiodifuzor de stat sau unul public. Astfel, Curtea a statuat că, din cauza naturii sale restrictive, regimul de acordare a licenţelor ce acordă radiodifuzorului public monopolul asupra frecvenţelor disponibile nu poate fi justificată, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că există o necesitate stringentă pentru aceasta (Informationsverein Lentia şi alţii v. Austria, 24 noiembrie 1993, § 39, seria A, nr. 276).

99. Adevărat că exercitarea efectivă a libertăţii de exprimare nu depinde numai de obligaţia statului de a nu interveni, dar îi poate cere statului să ia măsuri pozitive de protecţie, prin lege sau practicile sale (a se vedea, de exemplu, Özgür Gündem v. Turcia, nu. 23144/93, § § 42-46, CEDO 2000-III; Fuentes Bobo V. Spania, nr. 39293/98, § 38, 29 februarie 2000; Appleby şi alţii v. Regatul Unit, nu. 44306/98, § § 39-40, CEDO 2003-VI). Avînd în vedere importanţa prevederilor din Articolul 10, statul trebuie să fie garantul de bază al pluralismului (a se vedea: Informationsverein Lentia şi alţii, citată mai sus, § 38; VGT Verein gegen Tierfabriken, citată mai sus, § § 44-47).

100. Curtea consideră că, în domeniul radiodifuziunii, principiile mai sus menţionate obligă statele să asigure, în primul rînd, faptul ca publicul are acces, prin televiziune şi radio la informaţii corecte şi imparţiale, o gamă variată de opinii şi comentarii, care reflectă inter alia diversitatea perspectivelor politice din interiorul ţării şi, în al doilea rînd, ca jurnaliştii şi alţi profesionişti care lucrează în domeniul audiovizualului să nu fie împiedicaţi să difuzeze aceste informaţii şi comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se vor atinge aceste obiective trebuie să varieze în funcţie de condiţiile locale şi, prin urmare, să se încadrează în limita de evaluare a statului. Astfel, de exemplu, în timp ce Curtea, iar anterior Comisia, au recunoscut că un sistem al serviciului public de radiodifuziune va capabil să contribuie la calitatea şi echilibrul programelor (Informationsverein Lentia şi alţii, citată anterior, § 33; Tele 1 Privatfernsehgesellschaft mbH v. Austria, nr. 32240/96, 21 septembrie 2000; X. SA v. Ţările de Jos, nr. 21472/93, Decizia Comisiei din 11 ianuarie 1994, DR 76-A, P. 129), nu este obligatoriu, în temeiul Articolului 10, de a pune în practică un astfel de serviciu, cu condiţia ca alte mijloace să fie utilizate în acelaşi scop.

101. În cazul în care un stat decide să creeze un sistem public de radiodifuziune, rezultă din principiile mai sus expuse că legislaţia internă şi practica trebuie să garanteze ca sistemul dat să ofere un serviciu pluralist. În special, în cazul în care posturile private sînt încă prea slabe pentru a oferi o alternativă reală, iar public sau Compania statului este unicul radiodifuzor sau radiodifuzorul dominant într-o ţară sau regiune, este indispensabil pentru buna funcţionare a democraţiei ca aceasta din urmă să transmită imparţial, independent şi echilibrat ştiri, informaţii şi comentarii şi, în plus, să ofere timp de emisie pentru discuţii publice în care să fie exprimate un spectru cît mai larg posibil de puncte de vedere şi opinii.

102. În acest context, standardele cu privire la serviciul public de radiodifuziune care au fost convenite de către statele contractante, prin intermediul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (a se vedea paragrafele 51-54 mai sus) oferă recomandări cu privire la modalitatea în care ar trebui să fie interpretat Articolul 10 în acest context. Curtea constată că, în „Rezoluţia nr. 1 privind viitorul serviciului public de radiodifuziune” (1994), statele participante s-au angajat „să garanteze independenţa organismelor publice de radiodifuziune împotriva interferenţelor politice şi economice”. În plus, în anexa la Recomandarea nr. R (96) 10 privind „Garantarea Independenţei Serviciului Public de Radiodifuziune” (1996), Comitetul de Miniştri a adoptat o serie de îndrumări detaliate menite să asigure independenţa serviciilor publice de radiodifuziune.

Acestea au inclus recomandarea potrivit căreia „cadrul juridic care reglementează instituţiile publice de radiodifuziune ar trebui să prevadă în mod clar independenţa lor editorială şi autonomia instituţională”, cu referire în special la o serie de domenii-cheie de activitate, inclusiv, editarea şi prezentarea ştirilor şi a programelor de actualităţi, precum şi recrutarea, angajarea şi de managementul staff-ului. Liniile directoare, de asemenea, au evidenţiat faptul că normele care reglementează statutul şi numirea membrilor din consiliile de conducere şi de supraveghere ale serviciilor publice de radiodifuziune ar trebui să fie definite într-un mod care să evite orice risc de interferenţe politice sau de altă natură. Acestea au mai prevăzut că:

„Cadrul legal care reglementează instituţiile publice de radiodifuziune trebuie să stipuleze în mod clar faptul că acestea urmează să asigure că programele de ştiri prezintă evenimentele cît se poate de obiectiv şi să încurajeze libera formare a opiniilor.

Cazurile în care instituţiile publice de radiodifuziune pot fi obligate să difuzeze mesaje oficiale, declaraţii sau comunicate, sau să comenteze actele sau deciziile autorităţilor publice, sau să acorde timp de emisie pentru aceste autorităţi, ar trebui să se limiteze la cazuri excepţionale, prevăzute în mod expres în legi sau regulamente. ...”

În cele din urmă, în anexa la Recomandarea Rec (2000) 23 privind „Independenţa şi funcţiile autorităţilor de reglementare în domeniul audiovizualului”, a Comitetului de Miniştri a subliniat încă o dată importanţa faptului ca statele să adopte norme detaliate referitoare la componenţa şi funcţionarea unor astfel de autorităţi de coordonare astfel încît să protejeze împotriva interferenţelor politice şi împotriva influenţei.

(b) Referitor la faptul dacă a existat o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la libertatea de exprimare în speţa dată

103. Reclamanţii, care, în cursul perioadei relevante, erau toţi angajaţi ca jurnalişti, editori sau producători la TRM, s-au plîns de restricţionări în libertatea lor de expresie. Curtea reaminteşte că, sub rezerva condiţiilor prevăzute la Articolul 10 § 2, jurnaliştii au dreptul de a transmite informaţii. Protecţia Articolului 10 se extinde asupra jurnaliştilor angajaţi şi a altor angajaţi în sfera mass-media. Un jurnalist angajat poate pretinde că este direct afectat de o regulă generală sau de politicile aplicate de angajatorul său, care îi restrînge libertatea jurnalistică (a se vedea Purcell şi alţii v. Irlanda, nr. 15404/89, Decizia Comisiei din 16 aprilie 1991, DR 70, p. 262). O sancţiune sau o altă măsură luată de către un angajator împotriva unui jurnalist angajat poate echivala cu o ingerinţă în libertatea de exprimare (a se vedea Fuentes Bobo, citată mai sus, § 38).

104. Reclamanţii au pretins că li s-a cerut din partea conducerii TRM să se conformeze cu politicile prin care să se evite subiectele considerate a fi jenante sau supărătoare pentru Guvern. În acest sens, Curtea găseşte semnificant faptul că Guvernul nu au luat în dezbatere chestiunea privind exemplele specifice, citate de către reclamanţi, referitoare la programe sau părţi ale programelor pe care conducerea TRM se presupune că a refuzat să le transmită din cauza conţinuturilor lor (a se vedea paragrafele 24-25 mai sus). În plus, este frapant că în raportul CCA din 29 aprilie 2002 (a se vedea paragraful 41 de mai sus), pe care Guvernul l-a acceptat, s-a concluzionat că, la acel moment, politica TRM era pentru a interzice utilizarea anumitor cuvinte şi fraze, în special, cuvintele referitoare la identitatea culturii şi limbii vorbite în România şi în Republica Moldova, precum şi la încălcările drepturilor omului care au avut loc în timpul epocii sovietice. O listă de acest fel, care să conţină cuvinte şi subiecte ce au fost interzise jurnaliştilor şi altor persoane să le menţioneze pe postul national de televiziune, ar cere în orice circumstanţe o justificare serioasă pentru a fi compatibilă cu libertatea de exprimare, dar Guvernul nu a avansat niciun motiv pentru a explica modul în care restricţia ar putea să fie compatibilă cu cerinţele Articolului 10. În contextul în care în Republica Moldova subiectul cu privire la identitatea naţională şi direcţia geo-politică mai este încă în dezbatere, Curtea consideră, cu atît mai mult, că a existat un puternic interes public ca astfel de probleme să fie discutate în mod deschis şi în mod exhaustiv la televiziunea naţională, cu timp de emisie pentru toate punctele de vedere concurente.

105. Reclamanţii, de asemenea, a susţinut că ei au fost obligaţi să se conformeze cu o tactică la TRM de a acorda un volum disproporţionat de timp de emisie pentru reportajele în care se reflectau acţiunile membrilor partidului politic de guvernămînt, acoperind, în schimb, puţin sau deloc activitatea şi punctele de vedere ale partidelor din opoziţie. În această privinţă, Curtea constată că punctul 18 din anexa la Recomandarea Comitetului Miniştrilor Rec (2000) 23 stabileşte că este o funcţie esenţială a autorităţilor coordonatoare de a monitoriza respectarea conformităţii radiodifuziunii cu obligaţiile lor legale, precum şi Articolul 13 alineatul (1) din Legea nr 1320-XV care îi cere Consiliului de Observatori să efectueze o monitorizare a TRM (a se vedea paragrafele 53 şi 65 de mai sus). Din informaţia pe care o deţine Curtea nu reiese totuşi că o astfel de monitorizare a fost efectuată. Prin urmare, în lipsa unor probe contrare, Curtea consideră semnificativă informaţia colaţionată (confruntată) de CIJ (a se vedea paragraful 77 de mai sus). Aceasta indica consistent că în 2004 şi 2005 lipseau menţiuni referitoare la opoziţia politică, iar un cea mai mare parte de ştiri era dedicată activităţilor preşedintelui şi Guvernului. Cifrele CIJ au fost susţinute de mai multe observaţii generale şi comentarii făcute de reprezentanţi ai Consiliului Europei, OSCE şi Articolul 19 (a se vedea paragrafele 72-78 mai sus).

106. Prin urmare, în baza dovezilor de care dispune, Curtea concluzionează că, pe parcursul perioadei relevante, în ştirile TV ale TRM şi alte programe a existat o înclinare semnificativă de a face reportaje despre activităţile preşedintelui şi ale Guvernului, cu oportunităţi insuficiente pentru reprezentanţii opoziţiei de a avea acces la televiziune ca să-şi exprime opiniile. În plus, Curtea consideră că nu există o evidenţă a unei politici de a restrînge discuţiile sau de a menţine anumite subiecte, deoarece acestea au fost considerate că sînt sensibile din punct de vedere politic sau că reflectă într-un fel dezagreabil Guvernul. Reclamanţii, în calitatea lor de jurnalişti, editori şi producători instituţiei TV a TRM, trebuie să fi fost afectaţi de aceste politici. Prin urmare, Curtea constată că reclamanţii au suportat o ingerinţă continuă în drepturile lor la libertatea de exprimare, pe parcursul perioadei în cauză.

(c) Obligaţia pozitivă a statului în speţa dată, în temeiul Articolului 10

107. După cum s-a stabilit mai sus (paragrafele 94-101), se impune o obligaţie pozitivă, în temeiul Articolului 10. Statul, în calitate de garant de bază al pluralismului, trebuie să se asigure, prin legislaţia şi practica sa, că publicul are acces la informaţii corecte şi imparţiale, prin intermediul televiziunii şi a radioului. Totodată, statul trebuie să se asigure că publicul are acces la o serie de opinii şi comentarii, care reflectă, între altele, diversitatea perspectivelor politice la nivel naţional şi că jurnaliştii şi alţi profesionişti care lucrează în mass-media nu sînt împiedicaţi să difuzeze aceste informaţii şi comentarii. În cazul în care statul decide să creeze un sistem public de radiodifuziune, dreptul intern şi practica trebuie să garanteze faptul că sistemul oferă un serviciu audiovizual pluralist. În această privinţă, standardele cu privire la serviciul public de radiodifuziune convenite de către statele contractante, prin intermediul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, oferă indicaţii cu privire la liniile directoare care trebuie luate la interpretarea Articolului 10 în acest domeniu.

108. Curtea notează că, pe parcursul celei mai mari părţi din perioada în cauză, TRM a fost singura instituţie de difuzare radio şi TV din Moldova, emisiunile căreia puteau fi vizualizate în întreaga ţară (a se vedea paragraful 8 supra). Mai mult decît atît, aproximativ 60% din populaţie trăia în zonele rurale, iar aceasta nu avea sau avea un acces limitat la TV prin cablu sau prin satelit sau la media scrisă, potrivit Reprezentantului Special al Secretarului General (a se vedea paragraful 72 supra). În aceste condiţii, era de o importanţă vitală pentru funcţionarea democraţiei în Moldova, ca TRM să transmită ştiri şi informaţii corecte şi echilibrate, precum şi ca grila de programe să reflecte întreaga gamă de opinii şi dezbateri politice în ţară. Autorităţile statului aveau o puternică obligaţie pozitivă să creeze condiţii, pentru a permite acest lucru să se întîmple.

109. Pentru a se conforma acestei obligaţii, în conformitate cu prevederile menţionate în liniile directoare elaborate de către Comitetul de Miniştri, amintite mai sus, era esenţial să fie pus în aplicare un cadru juridic care să asigure independenţa TRM faţă interferenţele şi controlul politicului. Curtea observă, în această privinţă, că Hotărîrea Guvernului nr. 502 (1996), care a modificat Statutul TRM, prevedea, în conformitate cu Anexa la Recomandarea Comitetului de Miniştri nr. R (96) 10, că „activitatea de creaţie şi cea editorială [a TRM] ... trebuie să fie protejată prin lege de oricare interferenţe din partea autorităţilor publice şi presiuni din partea partidelor politice”(a se vedea paragraful 60 supra). Cu toate acestea, legea nu prevedea structura care ar fi făcut posibilă o astfel de independenţă. Articolul 4 din Hotărîrea nr. 502 prevedea că „Coordonarea activităţii Companiei din partea statului este efectuată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului”. CCA era compus din nouă membri, trei fiind numiţi din partea Parlamentului, trei – din partea Preşedintelui Republicii Moldova şi trei – din partea Guvernului. Aceşti membri nu aveau vreo garanţie privind concedierea lor. Preşedintele TRM, vicepreşedinţii şi Consiliul de administraţie erau numiţi de către Parlament, la propunerea CCA. În aceste condiţii, în perioada începînd cu februarie 2001, cînd un singur partid politic controla Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul, legislaţia internă nu oferea nicio garanţie privind echilibrul politic în componenţa conducerii TRM şi în organul de supraveghere, cum ar fi, de exemplu, includerea unor membri din partea partidelor de opoziţie. De asemenea, legea nu oferea vreo garanţie de protejare contra interferenţelor din partea partidului de guvernămînt politic în cadrul acestor organe de administrare şi funcţionare.

110. Legea nr.1320-XV nu a remediat suficient aceste probleme. În locul Consiliului administrativ anterior a fost creat de Consiliul de Observatori, care era responsabil, printre altele, de numirea conducerii TRM şi monitorizarea acurateţei şi obiectivităţii în cadrul programelor acesteia. Cu toate acestea, după cum a subliniat dl Jakubowicz în studiul său (a se vedea paragrafele 63, 64 şi 69 de mai sus), regulile de numire a membrilor Consiliului de Observatori nu ofereau garanţii adecvate împotriva părtinirii politice. Curtea împărtăşeşte acest punct de vedere. În special, articolul 13 (2) din Legea nr. 1320-XV stipula că doar un membru al Consiliului de Observatori era numit din partea unui partid de opoziţie din Parlament; nu exista vreo protecţie pentru a preveni ca ceilalţi 14 membri să nu fie numiţi pe principii de loialitate faţă de partidul de guvernămînt.

(D) Concluzie privind conformarea cu prevederile Articolului 10 din Convenţie

111. Prin urmare, în contextul în care exista un monopol virtual al TRM asupra radiodifuzorilor din Republica Moldova, Curtea constată că autorităţile statului au omis să onoreze obligaţia lor pozitivă. Pe parcursul perioadei în cauză, cadrul legislativ a fost unul defectuos, în sensul că nu a oferit garanţii suficiente împotriva controlului asupra administraţiei TRM, şi, respectiv, asupra politicii sale editoriale din partea organul politic al Guvernului. Aceste defecte nu au fost remediate la momentul adoptării şi modificării Legii nr. 1320-XV.

(E) Epuizarea căilor interne de atac

112. Curtea trebuie să examineze, în continuare, obiecţia preliminară a Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac interne, precum şi alegaţiile reclamantelor potrivit cărora a existat o practică administrativă de cenzură şi de control politic în cadrul TRM (a se vedea paragrafele 81-82 mai sus). Curtea a constatat că, pe parcursul perioadei în cauză, un singur partid politic a dominat organele puterii executive şi legislative ale statului şi că dreptul intern nu a oferit garanţii adecvate împotriva interferenţelor şi controlului politic asupra politicii editoriale a TRM (a se vedea paragrafele 109-110 mai sus). În aceste condiţii, a existat, fără îndoială, un risc sporit privind practicile administrative de tipul celor invocate de reclamanţi. Mai mult decît atît, Curtea consideră că exemplele de părtinire politică şi restricţiile privind tematica reportajelor, care au fost constatate mai sus (a se vedea paragrafele 104-106 mai sus) sînt suficiente pentru a susţine o concluzie că a existat, pe parcursul perioadei în cauză, o formă sau un sistem de utilizare a TRM pentru promovarea politicilor partidului de guvernămînt, ceea ce echivalează cu o practică administrativă în sensul jurisprudenţei Curţii (a se vedea paragraful 84 mai sus). În aceste condiţii, reclamanţii au fost exceptaţi de la norma obişnuită de a epuiza căile de atac interne, necesară la depunerea cererii lor la Curte.

113. În plus, Curtea observă că legislaţia internă nu a prevăzut vreun mecanism care ar fi permis reclamanţilor să conteste, în instanţele naţionale, prevederile legale sau actele administrative regulamentare ale Preşedintelui sau ale Guvernului, pe motiv de incompatibilitate cu Convenţia (a se vedea paragraful 55 mai sus). Deşi Curtea Constituţională poate revizui actele Preşedintelui, Guvernului sau Parlamentului din perspectiva constituţionalităţii acestora, pentru reclamanţi nu a fost posibil să adreseze petiţii direct la Curtea Constituţională. Atunci cînd reclamanţii s-au plîns în instanţă despre pretinsele ilegalităţi ale procedurii de reangajare, care a cauzat pierderea locurilor de muncă în cazul a patru dintre reclamanţi, Curtea de Apel a respins cererile lor pe motiv că, inter alia, nu era posibilă contestarea actelor legislative (a se vedea paragraful 49 mai sus). În aceste circumstanţe, Curtea nu este convinsă că reclamanţii au avut acces la o cale de atac internă eficientă în ceea ce priveşte o parte esenţială a plîngerii lor.

(F) Concluzie

114. Prim urmare, Curtea respinge obiecţia preliminară a Guvernului şi constată încălcarea Articolului 10 din Convenţie.

III. APLICAREA ARTICOLELOR 46 ŞI 41 DIN CONVENŢIE

115. Articolele 46 şi 41 din Convenţie prevăd următoarele:

„Articolul 46 – Forţa obligatorie şi executarea hotărîrilor

1. Înaltele Părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sînt părţi.

2. Hotărîrea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea ei”.

„Articolul 41. Reparaţie echitabilă

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.

116. Curtea reiterează că în cazul în care ea constată o încălcare, statul pîrît are o obligaţie legală, în temeiul Articolului 46 din Convenţie, nu numai pentru a plăti celor vizaţi în cauză orice sume acordate cu titlu de satisfacţie echitabilă, în temeiul Articolului 41. Statul mai are obligaţia, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, de a selecta care măsuri corespunzătoare de ordin general şi/sau individual să fie adoptate în ordinea lor juridică internă, pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi a redresa pe cît posibil efectele acestei încălcări. Statul pîrît rămîne liber, sub rezerva monitorizării de către Comitetul de Miniştri, să aleagă mijloacele prin care aceasta îşi va gestiona obligaţiile sale legale, în temeiul Articolului 46 din Convenţie, cu condiţia ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile enunţate în hotărîrea Curţii ( a se vedea Scozzari şi Giunta c. Italiei [MC], nr. 39221/98 şi 41963/98, § 249, CEDO 2000-VIII;.. Brumărescu v. România (satisfacţie echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDO 2001-I; Kauczor c. Poloniei, nr. 45219/06, § 61, 3 februarie 2009).

117. În prezenta cauză, Curtea reaminteşte că ea a constatat o încălcare a Articolului 10, sub aspectul stabilirii, între altele, a unor deficienţe în cadrul legislativ al TRM. Curtea consideră că statul pîrît este obligat, în temeiul Articolului 46, să adopte, cît de curînd posibil, măsuri generale, pentru a remedia situaţia ce a cauzat constatarea încălcării Articolului 10. Avînd în vedere deficienţele constatate de Curte, măsuri generale întreprinse de statul pîrît ar trebui să includă o reformă legislativă care să asigure conformitatea acestui cadru legal cu cerinţele Articolului 10 şi să ia în consideraţie Recomandarea Comitetului de Miniştri nr. R (96) 10 (a se vedea paragraful 52 mai sus) şi recomandările dlui Jakubowicz (a se vedea paragrafele 63-69 mai sus).

118. Curtea consideră că chestiunea privind satisfacţia echitabilă, în temeiul Articolului 41, nu este încă gata pentru a lua o decizie. În consecinţă, este necesar ca această chestiune să fie rezervată şi să fie stabilită o procedură ulterioară, ţinînd seama de posibilitatea încheierii unui acord între părţi (Articolul 75 § 4 din Regulamentul Curţii).

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Respinge excepţia preliminară a Guvernului;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a Articolului 10 din Convenţie;

3. Hotărăşte că chestiunea aplicării Articolului 41 nu este gata pentru decizie şi, în consecinţă,

(a) rezervă această chestiune în întregime;

(b) invită Guvernul şi reclamanţii să prezinte, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă, în conformitate cu Articolul 44 § 2 din Convenţie, observaţiile lor scrise cu privire la această chestiune şi, în special, să notifice Curtea din orice acord la care ar putea ajunge;
(c) rezervă procedura ulterioară şi deleagă preşedintele Camerei să stabilească acelaşi lucru dacă va fi necesar.

Redactată în limba engleză şi notificată în scris la 17 septembrie 2009, în conformitate cu Articolul 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

T. L. EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy