MANOLE AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

DECIZIE DEFINITIVĂ

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 13936/02
depusă de Larisa MANOLE şi Alţii
împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 26 septembrie 2006, în cadrul unei camere compuse din:

SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlM. Pellonpää,

DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Borrego Borrego
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,

Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 19 martie 2002,

Având în vedere decizia parţială a Secţiunii a Patra din 15 iunie 2004,

Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamanţi,

Având în vedere susţinerile orale ale părţilor făcute la audierea din 7 martie 2006,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanţii, Larisa Manole, Corina Fusu, Mircea Surdu, Dinu Rusnac, Viorica Cucereanu-Bogatu, Angela Aramă-Leahu, Ludmila Vasilache, Leonid Melnic şi Diana Donică, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în Chişinău. Ei toţi sunt sau au fost jurnalişti la Compania „Teleradio-Moldova”, care este o companie publică înregistrată în Republica Moldova. La 23 februarie 2004, reclamanţii au prezentat procuri pe numele dlui V. Nagacevschi şi dlui V. Gribincea, care au acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului”, cu sediul la Chişinău.

A. Circumstanţele cauzei

Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.

1. Contextul cauzei

Reclamanţii sunt sau au fost jurnalişti de televiziune la Compania „Teleradio-Moldova” („Compania”), care difuzează unicul canal public de televiziune din Republica Moldova şi un canal radio cu acoperire naţională.

Compania de Stat „Teleradio-Moldova” a fost creată în anul 1994 în locul Radioului şi al Televiziunii existente anterior în Republica Moldova. Statutul său a fost modificat succesiv în 1995, 1996 şi 2002, când Compania de Stat a fost transformată într-o companie publică.

2. Declaraţiile reclamanţilor

Potrivit reclamanţilor, Compania a fost supusă cenzurii pe întreg parcursul existenţei sale. Totuşi, după februarie 2001, când Partidul Comunist a câştigat cu o majoritate largă alegerile parlamentare, cenzura a devenit intolerabilă. Cenzura era, de obicei, efectuată pe calea instrucţiunilor verbale care veneau, în ordine ierarhică, de la preşedintele Companiei la editori.

Toţi reclamanţii au făcut declaraţii care s-au referit la pretinse fapte concrete de cenzură. Detalii ale declaraţiilor lor pot fi găsite mai jos, precum şi în decizia parţială a Curţii în cauza Manole and Others v. Moldova, din 15 iunie 2004.

Ei au prezentat următoarele probe în susţinerea pretenţiilor lor: declaraţii ale jurnaliştilor de la Televiziunea Naţională, scenarii ale programelor de ştiri cu paragrafe tăiate de către superiorii lor etc. Ei au susţinut că ar fi imposibil pentru ei să prezinte mai multe probe în circumstanţele în care pretinsa cenzură nu era oficială, ci, mai degrabă, era efectuată prin intermediul instrucţiunilor verbale din partea superiorilor lor.

În special, reclamanţii au pretins că, începând cu februarie 2001, niciun partid de opoziţie, parlamentar sau extra-parlamentar, nu a beneficiat de timp de emisie; orice reportaj care conţinea un punct de vedere diferit de cel al Partidului Comunist era interzis; un număr de persoane proeminente din sfera politică, cultură şi ştiinţă, care nu susţineau Partidul Comunist, au fost introduşi într-o listă neagră şi li s-a interzis accesul atât la Televiziunea Naţională, cât şi la Radioul Naţional; cuvinte şi expresii precum „român”, „limba română”, „Basarabia”, „istoria românilor”, „regim totalitar” etc., au fost interzise; s-a interzis orice referire la anumite perioade istorice precum perioada dintre cele două războaie mondiale, foamea organizată în URSS, regimul stalinist, deportările în GULAG şi perioada renaşterii naţionale din 1989. Evenimentele care urmau să fie reflectate în buletinele de ştiri erau atent selectate şi numai un număr limitat de jurnalişti avea dreptul să facă reportaje despre autorităţile publice. Se putea face referire numai la agenţia de ştiri de stat „Moldpres”, iar opoziţia era denigrată. Dacă exista vreun reportaj în care erau incluşi reprezentanţi ai opoziţiei, interviurile erau trunchiate, iar orice discurs era substituit de declaraţiile jurnaliştilor sau de textul scris de agenţia de ştiri „Moldpres”. Reportajele despre activitatea Guvernului durau 3-5 minute. Restul reportajelor durau 60-90 secunde.

Începând cu 9 ianuarie şi până în mai 2002, fracţiunea parlamentară a Partidului Popular Creştin Democrat a organizat zilnic demonstraţii masive în faţa sediului Guvernului, la care au participat zeci de mii de persoane. La 22 februarie 2002, Parlamentul a organizat dezbateri despre proteste; însă ştirile de seară au omis în întregime opiniile exprimate de către opoziţie pe parcursul dezbaterilor respective. Pe parcursul unei perioade lungi de timp, a fost interzisă difuzarea oricărei informaţii despre aceste demonstraţii în cadrul buletinelor de ştiri. Această situaţie a continuat până la 25 februarie 2002, când 331 de angajaţi ai Companiei au semnat o declaraţie de protest împotriva cenzurii, care prevedea următoarele:

„Noi, angajaţii „Teleradio-Moldova”, notăm că, după victoria Partidului Comunist în alegeri, libertatea noastră de exprimare a fost restrânsă. Telespectatorii şi ascultătorii noştri au fost lipsiţi de dreptul la informaţii corecte şi imparţiale. De fapt, autorităţile au reinstalat la Radioul şi Televiziunea Naţională o cenzură politică de tip sovietic, interzisă de Constituţia Republicii Moldova. Ca rezultat, „Teleradio-Moldova” a devenit un instrument de spălare a creierelor şi manipulare a opiniei publice, o portavoce a partidului de guvernământ. Noi protestăm împotriva acţiunilor totalitare care încalcă drepturile telespectatorilor şi radioascultătorilor şi libertatea presei în general. Astfel de devieri antidemocratice sunt periculoase deoarece destabilizează situaţia politică din societatea noastră. Noi ne exprimăm solidaritatea cu acţiunile demonstranţilor îndreptate împotriva rusificării forţate şi a distrugerii deliberate a sistemului democratic. Noi cerem abolirea cenzurii de la Compania de Stat „Teleradio-Moldova” şi respectarea dreptului populaţiei la informaţii corecte, credibile şi imparţiale. Noi cerem ca autorităţile să respecte politica democratică şi proeuropeană pentru care a optat ţara noastră.”

La 26 februarie 2002, declaraţia a fost transmisă tuturor agenţiilor de ştiri şi, în aceeaşi zi, câteva mii de oameni s-au adunat în faţa sediului Companiei pentru a protesta împotriva cenzurii. Începând cu acea zi, protestatarii s-au adunat în faţa Companiei timp de câteva săptămâni.

În seara de 26 februarie 2002, al patrulea reclamant, Dinu Rusnac, prezentatorul buletinului de ştiri de la ora 19.00, a fost înlocuit cu o altă persoană (N.L.), ca urmare a refuzului său de a prezenta o versiune cenzurată a ştirilor despre protestele din faţa sediului Companiei. În studio erau prezenţi militari. Totuşi, echipa de ştiri a difuzat versiunea necenzurată a reportajului şi, după câteva minute, buletinul de ştiri a fost întrerupt şi înlocuit cu un film documentar.

Din cauza acestor evenimente, la acea dată administraţia Companiei a interzis retransmiterea prin satelit a programelor către radiodifuzorii din Uniunea Europeană.

La 27 februarie 2002, la o adunare, angajaţii Companiei au decis să declare grevă pasivă şi, în acest scop, a fost ales un Comitet de Grevă.

Comitetul de Grevă a prezentat conducerii Companiei şi Guvernului o listă de revendicări cu privire la abolirea cenzurii de la Televiziunea şi Radioul Naţional. În acelaşi timp, editorii şi prezentatorii de ştiri, în pofida presiunii din partea administraţiei Companiei, au început să prezinte ştiri „necenzurate”.

În seara zilei de 27 februarie 2002, Preşedintele Republicii Moldova a venit la Companie şi a avut o întâlnire cu reprezentanţii Comitetului de Grevă. El a respins orice acuzaţii cu privire la implicarea politică în activitatea Companiei. Totuşi, se pare că el a promis să pună capăt cenzurii din cadrul Companiei. De asemenea, el a respins cererea de a oferi opoziţiei o oră de timp de emisie pe motiv că protestele ei erau ilegale.

La 5 martie 2002, al patrulea reclamant, Dinu Rusnac, a inclus în scenariul buletinului de ştiri de la ora 19.00 informaţii despre atitudinea Comitetului de Grevă faţă de unele declaraţii ale Preşedintelui Republicii Moldova şi un interviu cu liderul opoziţiei, Iurie Roşca. Superiorul său, V.T., a cenzurat textul ştirilor tăind cu stiloul paragrafele respective. Pe parcursul buletinului de ştiri, reclamantul a informat publicul despre cenzurarea ştirilor şi a arătat scenariul ştirilor cu fragmentele tăiate cu stiloul şi semnat de către V.T.. În acel moment, şeful Departamentului Actualităţi i-a ordonat regizorului audio să închidă sunetul. Reclamantul a vorbit timp de două minute fără a avea sunet.

La 7 martie 2002, Parlamentul a creat o comisie parlamentară specială, care să elaboreze „o strategie pentru îmbunătăţirea activităţii [Companiei]”.

Imediat după începerea grevei în februarie 2002, conducerea Companiei şi Guvernul păreau dispuşi să ajungă la un compromis şi, timp de câteva zile, au permis difuzarea reportajelor necenzurate despre protestele jurnaliştilor; totuşi, mai târziu, la Companie a fost introdusă stare de urgenţă, fiind aduse în sediile sale trupe militare. Unul după altul, liderii mişcării greviste au început să fie concediaţi din funcţiile lor prin diferite metode şi să fie supuşi sancţiunilor disciplinare. Spre exemplu, diverse sancţiuni disciplinare au fost aplicate reclamanţilor Larisa Manole şi Dinu Rusnac. Compania a refuzat să execute hotărârea judecătorească din 11 septembrie 2002 prin care au fost anulate sancţiunile impuse dnei Manole. Toţi prezentatorii de ştiri vorbitori de limbă română şi unul vorbitor de limbă rusă ai buletinului de ştiri de seară „Mesager” au fost înlocuiţi, iar cenzura a continuat.

Reclamanţii au transmis Curţii o casetă video cu demonstraţiile împotriva cenzurii din februarie şi martie 2002, declaraţiile Comitetului de Grevă şi negocierile lor cu Preşedintele Republicii Moldova cu privire la abolirea cenzurii.

În martie şi aprilie 2002, liderii Comitetului de Grevă au fost interogaţi de către anchetatori penali cu privire la protestele organizate de ei în faţa clădirii Companiei.

La 29 aprilie 2002, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a făcut public un raport cu privire la monitorizarea activităţii Companiei. Monitorizarea a constat în 12 întâlniri cu angajaţii Companiei, care au avut loc în perioada 16-19 aprilie 2002. Raportul a examinat chestiunea existenţei cenzurii şi prevedea inter alia:

„Faptul că o parte a colectivului a susţinut imediat acţiunile din Piaţa Marii Adunări Naţionale ale fracţiunii de opoziţie din Parlament, mărturiseşte angajarea politică a unor jurnalişti din televiziune. ...

Referitor la utilizarea noţiunii „cenzură” ... în procesul de creaţie, se evidenţiază tentativa de a numi „cenzură” cerinţele elementare ce ţin de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. ... S-a încercat o tentativă de a justifica rebutul personal şi lipsa de profesionalism prin existenţa cenzurii. Jurnaliştii tratează neadecvat sarcinile puse de conducerea lor ... Cerinţele elementare profesionale sunt, uneori, tălmăcite ca forme de dictat şi, consecutiv, cenzură. Bineînţeles, nu se exclud tentativele denaturate ale unor conducători din televiziune de a forma politica eterului în favoarea fracţiunii majoritare din Parlament. Persistă, de asemenea, unele tentative de a influenţa mesajul programelor de către reprezentanţii puterii de stat. Totuşi, Comisia nu dispune de cazuri concrete la acest capitol. Este lesne de înţeles că astfel de influenţe abuzive au provocat sentimente de protest din partea colectivului de creaţie.

...

S-a constatat, de asemenea, că conducerea Companiei nu interzice utilizarea formulelor „Basarabia”, „român”, „limba română”, „istoria românilor” şi „regim totalitar” în context istoric, ci nu se admite în uz la reflectarea evenimentelor cotidiene din viaţa republicii...

Reieşind din cele expuse, membrii Comisiei de monitorizare propun spre examinare la şedinţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului următoarele deducţii şi recomandări:

(1) Comisia consideră inoportună practica permanentă de schimbare a conducătorilor Companiei, exercitarea presiunii asupra procesului de creaţie cu scopul de a preîntâmpina apariţia cenzurii, care influenţează negativ asupra situaţiei actuale şi viitoare din televiziune şi radiodifuziune;

...

(3) Conducerea Companiei urmează să execute prevederile Statutului şi să creeze Consiliul de administraţie.”

La 7 iunie 2002, Preşedintele Republicii Moldova, dl Voronin, a făcut o declaraţie de presă cu privire la Companie. El şi-a exprimat rezervele faţă de Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1280 (2002), care a cerut autorităţilor Republicii Moldova să transforme Compania de Stat „Teleradio-Moldova” într-o companie publică, însă a declarat că, în calitate de Preşedinte, el va trebui să fie de acord dacă o astfel de schimbare va avea loc. In fine, el a declarat că protestele anticomuniste desfăşurate între lunile ianuarie şi aprilie au fost organizate de „persoane needucate, persoane sălbatice, pitecantropi”.

La 26 iulie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, prin care Compania de Stat „Teleradio-Moldova” a devenit o Companie Publică.

În conformitate cu noua lege, angajaţii vechii Companii de Stat trebuiau să treacă o procedură de selectare pentru a fi angajaţi la Compania Publică.

Procedura de selectare a fost organizată în 2004. Totuşi, criteriile pentru angajarea sau confirmarea în funcţie a persoanelor care lucrau deja la Companie nu au fost făcute publice.

La 26 iulie 2004, rezultatele au fost făcute publice. Niciunul din reclamanţii care au lucrat în cadrul Departamentului Actualităţi nu a fost confirmat în funcţie şi nici majoritatea persoanelor care au fost active pe parcursul grevei din 2002.

La 27 iulie 2004, jurnaliştii care nu au fost angajaţi au organizat o conferinţă de presă la care au susţinut ideea că ei au fost concediaţi din motive politice. Un reportaj despre acea conferinţă de presă a fost programat pentru buletinul de ştiri de la ora 19.00, însă directorul Companiei Publice nou-create a înlocuit buletinul de ştiri cu un film documentar despre reproducerea elefanţilor.

La aceeaşi dată, preşedintele Companiei a emis un ordin prin care cei nouăsprezece participanţi la conferinţa de presă, inclusiv cinci reclamanţi, au fost suspendaţi din funcţie şi li s-a interzis să intre în sediul Companiei.

Reclamanţii Corina Fusu, Angela Aramă-Leahu, Dinu Rusnac şi alte 57 de persoane s-au plâns colegiului de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău despre ilegalitatea procedurii de selectare, care a luat sfârşit la 26 iulie 2004, pretinzând în special că comisia de concurs a fost ilegal constituită. Instanţa a respins acţiunea la 24 septembrie 2004 pe motiv că ea nu era competentă să examineze o astfel de acţiune. Ea a constatat că comisia de concurs a fost constituită în conformitate cu Legea nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 şi că această lege nu garanta reclamanţilor niciun drept anume în ceea ce priveşte organizarea procedurii de selectare.

Prin urmare, o acţiune în temeiul Legii contenciosului administrativ era inadmisibilă. Mai mult, statul nu poate purta răspundere pentru daunele cauzate printr-o lege pe care el a adoptat-o.

Reclamanţii nu au informat Curtea dacă ei au contestat cu recurs decizia din 24 septembrie 2004.

3. Declaraţiile Guvernului

Guvernul a declarat că nu a existat cenzură în cadrul Companiei. El s-a bazat pe constatările Consiliului Coordonator al Audiovizualului din raportul său din 29 aprilie 2002, potrivit căruia reclamanţii nu au fost niciodată împiedicaţi să comunice informaţii publicului.

Guvernul a negat declaraţiile reclamanţilor potrivit cărora niciun partid politic de opoziţie nu a avut acces la Televiziunea Naţională. El a susţinut că toate partidele politice, atât parlamentare, cât şi extraparlamentare, au avut posibilitatea să-şi exprime opiniile, ideologia şi programele lor electorale la Televiziunea Naţională. În sprijinul declaraţiilor sale, Guvernul a prezentat copii ale ghidurilor TV din care se pare că: la 14 mai 2004, Televiziunea Naţională a difuzat o emisiune intitulată „Tribuna partidelor politice”; la 12 iulie 2004, Televiziunea Naţională a difuzat o emisiune întitulată „Viaţa publică”, la care a participat Preşedintele Republicii Moldova, care era, de asemenea, liderul Partidului Comunist; iar la 15 iulie 2004, Televiziunea Naţională a difuzat o emisiune intitulată „Procesul democratic şi libertatea mass-media”, cu participarea dlui V. Stepaniuc – liderul fracţiunii parlamentare comuniste, dlui D. Braghiş – liderul fracţiunii parlamentare „Moldova Democrată”, M. Petrache – liderul unui partid extraparlamentar numit „Uniunea Centristă”, şi a altor persoane care nu erau reprezentanţi ai vreunui partid politic.

Guvernul, de asemenea, a respins acuzaţiile reclamanţilor că unui număr de personalităţi, considerate non grata de către Partidul Comunist de guvernământ, li s-a interzis accesul la Televiziunea şi Radioul Naţional şi că folosirea anumitor cuvinte precum „limba română”, „român”, „Basarabia”, „istoria românilor” şi „regim totalitar” a fost interzisă.

El a declarat că într-o emisiune din 26 februarie 2002, al doilea reclamant, Corina Fusu, a prezentat un reportaj în care au fost prezentaţi sculptori bine cunoscuţi şi alţi artişti tineri talentaţi, iar într-o altă emisiune prezentată de reclamantul Viorica Cucereanu-Bogatu, la o dată nespecificată, a fost intervievat un scriitor. De asemenea, Guvernul a prezentat o copie a unui scenariu al unui buletin de ştiri, care nu a fost datat, în care au fost folosite expresii precum „limba română” şi „literatura română”, precum şi numele unui scriitor român.

Referindu-se la acuzaţiile aduse de reclamantul Dinu Rusnac cu privire la ştirile de seară din 5 martie 2002, când a fost întrerupt sunetul, în timpul transmisiunii în direct, pentru a-l împiedica să informeze publicul despre cenzurarea textului buletinului de ştiri, Guvernul a admis că astfel de evenimente au avut loc. Totuşi, el a susţinut că întreruperea sunetului a fost justificată de faptul că dl Dinu Rusnac a încălcat regulamentele interne şi legislaţia relevantă prin modificarea textului buletinului de ştiri fără o autorizaţie prealabilă. Prin urmare, reclamantul şi-a exprimat propria opinie în faţa unui public larg, iar aceasta nu era o informaţie despre care se putea spune că corespunde cerinţelor de imparţialitate şi obiectivitate. Prin urmare, superiorul său a fost în drept să întrerupă sunetul. Mai mult, opinia reclamantului a fost adusă la cunoştinţa publicului în emisiunea intitulată „Ora Preşedintelui”.

Guvernul a negat acuzaţiile reclamanţilor că Compania nu a difuzat nicio ştire despre protestele organizate de opoziţie în centrul Chişinăului începând cu 9 ianuarie 2002. El a declarat că protestele au fost pe larg reflectate în buletinele de ştiri, fiind însoţite de comentarii despre desfăşurarea evenimentelor. Mai mult, majoritatea reportajelor difuzate au fost realizate de reclamantul Corina Fusu.

În ceea ce priveşte protestele din faţa clădirii Companiei, ele, de asemenea, au fost pe larg reflectate în emisiunile prezentate de reclamantul Mircea Surdu. Guvernul a prezentat o copie a unei cereri nedatate depusă de către Mircea Surdu pentru a i se permite să organizeze un talk-show despre protestele de la Companie, care nu avea semnătura de aprobare din partea superiorului său.

Guvernul a susţinut că, potrivit administraţiei Companiei, majoritatea emisiunilor de dezbateri politice cu participarea tuturor forţelor de opoziţie erau emisiuni în direct şi, prin urmare, ele nu puteau fi cenzurate.

B. Jurisprudenţa şi dreptul intern relevant

1. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova sunt următoarele:

Articolul 20

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 60

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.”

Articolul 134

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.”

2. Prevederile relevante ale Legii audiovizualului (Legea nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995) sunt următoarele:

Articolul 2

„(3) Instituţiile audiovizualului nu sunt supuse cenzurii.”

Articolul 3

„Libertatea de exprimare audiovizuală presupune respectarea strictă a Constituţiei şi nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Articolul 6

„(1) Statul asigură condiţiile necesare pentru activitatea instituţiilor publice ale audiovizualului.

(2) Statul garantează înzestrarea instituţiilor publice ale audiovizualului cu mijloace tehnice necesare pentru emiterea şi retransmisiunea programelor audiovizuale.”

Articolul 29

„Lucrătorul de creaţie al instituţiei audiovizualului, care îndeplineşte însărcinarea ei, are dreptul:

(h) să aibă recurs la instanţele de judecată de orice nivel.”

Articolul 31

„(1) Consiliul Coordonator al Audiovizualului este constituit din 9 membri numiţi de:

(a) Parlament - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

(b) Preşedintele Republicii Moldova - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

(c) Guvern - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul telecomunicaţiilor).

(2) ...”

3. Hotărârea Guvernului nr. 502 din 12 septembrie 1996 privind aprobarea Statutului Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” prevede următoarele:

Punctul 2

„Compania reprezintă o instituţie publică a audiovizualului. Activitatea de creaţie şi editorială a Companiei este ocrotită prin lege de intervenţiile autorităţilor publice, de influenţă şi presiuni ale partidelor şi formaţiunilor social-politice.”

Punctul 3

„Prin forma sa organizatorico-juridică Compania este întreprindere de stat.”

Punctul 4

„Fondator al Companiei este Guvernul, în numele Statului Republica Moldova. Coordonarea activităţii Companiei din partea statului este efectuată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului.”

Punctul 10

„Compania are următoarele scopuri de bază:

reflectarea veridică şi obiectivă a vieţii social-politice, economice şi culturale a republicii, precum şi a relaţiilor externe ale statului;

reflectarea intereselor tuturor păturilor sociale: propagarea păcii şi umanismului, valorilor democratice, respectării drepturilor omului;

crearea, acumularea, păstrarea şi promovarea valorilor cultural-artistice, naţionale şi universale.”

Punctul 20

„Activitatea de creaţie şi editorială a Companiei este independentă. Programele radiofonice şi televizate sînt ocrotite de lege contra intervenţiei autorităţilor publice, influenţei şi presiunii oricăror partide şi formaţiuni social-politice.”

Punctul 22

„Compania este obligată:

să prezinte în mod obiectiv şi imparţial realităţile vieţii social-politice, interne şi internaţionale; să asigure cetăţenilor dreptul la informaţie; să promoveze valorile autentice ale culturii naţionale, culturii minorităţilor naţionale ce locuiesc pe teritoriul republicii, precum şi ale culturii universale;

să asigure libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera circulaţie a informaţiilor;

să asigure jurnalistului drepturi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi practica internaţională; participarea la emisiuni a persoanelor cu diferite convingeri politice şi opţiuni confesionale;

să difuzeze cu prioritate şi în mod gratuit comunicările de interes public primite de la Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi de la Guvern... .”

Punctul 23

„Subdiviziunile de creaţie ale Companiei asigură jurnalistului dreptul la opinie şi la poziţie proprie. Compania nu este în drept să impună jurnalistului promovarea unor idei ce contravin principiilor lui morale.”

Punctul 24

„Emisiunile Companiei nu trebuie să propage războiul, agresiunea, ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, acţiuni de violenţă antistatală, terorismul, nesupunerea civilă, separatismul teritorial, idei, opinii, manifestări ce contravin normelor moralei.”

Punctul 30

„Preşedintele Companiei, directorul general al radiodifuziunii şi directorul general al televiziunii sînt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau din propria iniţiativă a Parlamentului, pe un termen de 5 ani; vicepreşedintele este numit în funcţie de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la propunerea preşedintelui Companiei, pe un termen de 5 ani.”

Punctul 31

„Preşedintele Companiei:

asigură conducerea Companiei;...

angajează la lucru pe bază de acord şi concediază lucrătorii Companiei;

asigură activitatea Consiliului de Administraţie al Companiei;...”

Punctul 33

„În cadrul Companiei se formează Consiliul de Administraţie ca organ colegial şi consultativ de administrare, compus din 13 membri, care activează în baza Regulamentului său.”

Punctul 34

„În componenţa Consiliului de Administraţie în mod obligatoriu intră preşedintele Companiei, reprezentanţii Fondatorului şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului.”

4. Legea nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” prevede următoarele:

Articolul 1

„Se constituie instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, denumită în continuare companie, care este o instituţie cu statut de persoană juridică, autonomă funcţional şi independentă editorial, ce asigură, în spiritul pluralismului de opinii, realizarea dreptului la comunicarea completă, veridică şi operativă a informaţiei şi care difuzează pe întreg teritoriul Republicii Moldova. ...”

Articolul 5

„(2) Compania va asigura o largă diversitate de emisiuni care să răspundă intereselor diferitelor grupuri sociale, naţionale, religioase, politice etc.

(3) În cadrul difuzării unor emisiuni informaţionale, documentare şi a unor reviste ale evenimentelor curente, compania va asigura respectarea principiilor imparţialităţii şi obiectivităţii. ...”

Articolul 13

„(1) Consiliul de observatori al companiei este un organ autonom care are menirea să asigure, prin intermediul mijloacelor audiovizuale ale companiei, realizarea dreptului cetăţenilor şi al societăţii de a obţine informaţii veridice, complete şi operative, fiind abilitat, în acest scop, să monitorizeze respectarea de către companie a prevederilor legale şi statutare.

(2) Consiliul de observatori este constituit din 15 membri din rîndul personalităţilor notorii din domeniul culturii, ştiinţei, învăţămîntului, mijloacelor de informare în masă şi din rîndul altor reprezentanţi ai societăţii civile, numiţi pe un termen de 5 ani de:

a) Parlament - 2 membri (1 din partea opoziţiei)...;

b) Preşedintele Republicii Moldova - 2 membri;

c) Guvern - 2 membri;

d) Consiliul Superior al Magistraturii - 1 membru;

e) colectivul de creaţie al companiei - 1 membru;

f) asociaţiile culturale ale minorităţilor naţionale din Republica Moldova - 2 membri ...;

g) Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova - 1 membru ...;

h) Confederaţia Sindicatelor Libere din Republica Moldova „Solidaritate” - 1 membru ...;

i) uniunile de creaţie din Republica Moldova (Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală) - 1 membru ...;

j) organizaţiile mass-media din Republica Moldova (Uniunea Jurnaliştilor, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice „APEL”, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Mass-Media) - 1 membru ...;

k) Organizaţia Republicană a Veteranilor - 1 membru ... .”

Articolul 14

„Consiliul de observatori are următoarele atribuţii:

a) numeşte în funcţie preşedintele companiei şi, la propunerea acestuia, vicepreşedintele-producătorul general, directorul executiv al Televiziunii şi directorul executiv al Radiodifuziunii;

b) confirmă componenţa nominală a Consiliului de administraţie; ....”

Articolul 20

„(1) Supravegherea activităţii companiei este exercitată de Consiliul de observatori.

(2) În cazul în care organul competent al companiei nu-şi exercită în modul cuvenit funcţiile de supraveghere, Parlamentul, prin intermediul unei comisii parlamentare speciale, în care este asigurată reprezentarea proporţională a fracţiunilor parlamentare, este în drept să solicite oricărui organ al companiei informaţii scrise despre acţiunile sau inacţiunile prin care, în opinia Parlamentului, se încalcă prezenta lege.

...

(4) Parlamentul, de comun acord cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului, poate da dispoziţii companiei privind luarea de măsuri în vederea eliminării încălcărilor constatate.

(5) Compania are dreptul să conteste, conform legislaţiei, în instanţa de judecată, legalitatea dispoziţiilor prevăzute la alin.(4).

...

(7) Orice măsură luată în vederea executării prevederilor prezentului articol nu trebuie să încalce dreptul companiei la libertatea informaţiei şi libertatea exprimării.”

5. Guvernul a prezentat Curţii o scrisoare din 29 septembrie 2004 prin care preşedintele Judecătoriei Bălţi a informat Ministerul Justiţiei că instanţa pe care o conduce nu a primit niciodată vreo cerere cu privire la cenzura la Televiziunea Naţională. Scrisoarea, în continuare, menţionează că dacă o asemenea cerere ar fi fost primită, ea ar fi fost examinată în fond.

C. Materiale neconvenţionale relevante

1. Consiliul Europei

1. În raportul său de evaluare a implementării recomandărilor întocmit în urma vizitei sale în Republica Moldova între 16 şi 20 octombrie 2000, Comisarul pentru Drepturile Omului a declarat:

„... Totuşi Comisarul constată că este îngrijorător faptul că, în pofida voinţei politice declarate de a implica toate părţile societăţii moldoveneşti în planul de acţiuni pentru drepturile omului şi unitate socială, elemente fundamentale ale dialogului democratic par să sufere restricţii ce nu sunt necesare.

Astfel, libertatea presei pare afectată de lipsa garanţiilor corespunzătoare pentru asigurarea independenţei companiei publice naţionale a audiovizualului „Teleradio-Moldova”...”

2. La 24 aprilie 2002, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluţia 1280 (2002) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, care prevede următoarele:

„7. Adunarea notează că amploarea mişcării de protest a jurnaliştilor şi angajaţilor „Teleradio-Moldova” confirmă necesitatea de a întreprinde reforme rapide, pentru a garanta libertatea de exprimare şi a promova serviciul public al audiovizualului. Ea îndeamnă autorităţile să pună capăt practicii de cenzurare a emisiunilor de televiziune şi să ofere tuturor partidelor politice de opoziţie, atât din Parlament, cât şi din afara lui, acces generos la dezbateri televizate. Ea cere Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova să se angajeze fără întârziere în lucrul de transformare a „Teleradio-Moldova” într-o corporaţie publică independentă.

...

10. Adunarea aşteaptă ca forţele politice din Republica Moldova să ducă un dialog veritabil şi constructiv şi să ajungă la un compromis care trebuie să includă următoarele elemente:

...

iv. revizuirea legislaţiei cu privire la radio şi televiziune şi modificarea statutului „Teleradio-Moldova” pentru a o face o corporaţie publică independentă: demararea imediată a lucrului de către comisia parlamentară relevantă; eventuala continuare a examinării proiectelor de legi examinate de legislatura precedentă; [...] definitivarea lucrului până la sfârşitul sesiunii parlamentare curente, la 31 iulie 2002;

11. Adunarea cheamă Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova să întreprindă măsurile sus-menţionate fără întârziere.

14. Adunarea cheamă autorităţile moldoveneşti să coopereze pe deplin cu Consiliul Europei şi instituţiile sale, în special:

ii. să prezinte pentru expertizarea de către Consiliul Europei viitoarele proiecte de legi de reformare a audiovizualului şi de transformare a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” într-o corporaţie publică independentă; ...”

3. La 24 aprilie 2002, Adunarea Parlamentară a adoptat Recomandarea 1554 (2002) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, în care se conţinea următoarea solicitare:

„5. Adunarea, de asemenea, cere Comitetului de Miniştri să sporească cooperarea cu autorităţile din Republica Moldova referitor la:

i. expertizarea rapidă a proiectelor de legi de reformare a audiovizualului şi de transformare a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” într-o corporaţie publică independentă; ...”

4. La 26 septembrie 2002, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluţia 1303 (2002) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, în care ea, printre altele, a făcut următoarele observaţii:

„...

2. La 24 aprilie 2002, Adunarea a adoptat Rezoluţia 1280 cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, în care ea a invitat forţele politice din Republica Moldova să ducă un dialog veritabil şi constructiv şi a cerut autorităţilor moldoveneşti să adopte un număr de măsuri, enumerate în paragraful 10 al Rezoluţiei, pe care ele au fost de acord să le implementeze în urma atingerii unui compromis politic.

...

6. ... Adunarea aşteaptă ca autorităţile să implementeze deciziile adoptate de ele, fără a altera conţinutul lor şi fără a încălca ulterior angajamentele lor, în special pe cele cu privire la libertatea media. ...

7. Suplimentar, Adunarea notează că autorităţile au încercat să respecte alte angajamente asumate în luna aprilie prin adoptarea la 26 iulie 2002 a unei noi Legi cu privire la Compania publică naţională a audiovizualului „Teleradio-Moldova”. ...

8. Totuşi, ea nu poate să conchidă că autorităţile au îndeplinit pe deplin angajamentele lor, deoarece conţinutul acestor legi continuă să genereze comentarii şi controverse. Ea invită autorităţile:

i. să revizuiască, pe parcursul toamnei anului 2002, Legea cu privire la Compania publică naţională a audiovizualului „Teleradio-Moldova”, cu implicarea veritabilă în discuţii a societăţii civile, a asociaţiilor care reprezintă media şi a opoziţiei politice, şi prin luarea în consideraţie a recomandărilor făcute de experţii Consiliului Europei. În special, ea solicită ca revizuirea prevederilor cu privire la componenţa, numirea în funcţie şi competenţa Consiliului de Observatori să constituie subiectul unor consultaţii pe cât de largi posibile...”

5. La 3 aprilie 2003, coraportorii dna Josette Durrieu şi dl Lauri Vahtre au prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un raport informativ cu privire la implementarea Rezoluţiei 1303 (2002) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, în care se nota inter alia:

„68. Noi notăm o evoluţie pozitivă a situaţiei politice din Republica Moldova în comparaţie cu vizita precedentă. A fost reluat dialogul cu o parte a opoziţiei politice. Autorităţile Republicii Moldova s-au conformat celor mai importante cerinţe ale recomandărilor Consiliului Europei. Pe parcursul vizitei noastre noi, totuşi, am cerut autorităţilor să depună un efort suplimentar pentru a duce la bun sfârşit reformele iniţiate, în special:

- să modifice şi să adopte Legea cu privire la serviciul public al audiovizualului „Teleradio-Moldova” luând în consideraţie comentariile noastre,

...

69. În cadrul misiunii noastre, noi constatăm că aceste cerinţe au fost într-adevăr îndeplinite:

- Legea cu privire la „Teleradio-Moldova” a fost adoptată la 14 martie şi promulgată la 21 martie.”

6. Ca urmare a Rezoluţiei 1303 (2002), 3 proiecte de modificare a Legii cu privire la Compania publică au fost prezentate de către Guvern Consiliului Europei pentru aprobare. Chestiunea principală ţinea de componenţa Consiliului de Observatori al Companiei. Consiliul Europei a aprobat un proiect şi a sugerat anumite îmbunătăţiri ale acestuia cu privire, în special, la componenţa Consiliului de Observatori; totuşi, modificarea finală adoptată ulterior de Parlamentul Republicii Moldova nu a luat în consideraţie această sugestie.

7. Următoarele constituie fragmente relevante ale unui raport pregătit de Secretariatul Consiliului Europei în urma unei vizite la Chişinău între 28 septembrie şi 1 octombrie 2004 (SG/Inf (2004) 29 final):

„...

Restructurarea canalului de stat Teleradio-Moldova (TRM) într-un serviciu public naţional al audiovizualului a constituit o sursă majoră de îngrijorare în sfera media începând cu aprilie 2004. Cele mai dramatice evoluţii au avut loc în perioada iulie-septembrie.

49. Legea cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, adoptată în iulie 2002 şi modificată în martie 2003, prevedea transformarea instituţiei prin lichidarea sa. Acest lucru a presupus concedierea vechiului personal şi desfăşurarea unei noi proceduri de selectare. Jurnaliştii de la canalul de stat au avertizat cu privire la riscurile unei transformări pur formale a companiei şi folosirea opţiunii de lichidare ca pretext pentru concedierea jurnaliştilor „neloiali” (a se vedea Moldova Azi, 21.01.2004, a se vedea, de asemenea, APCE, Doc. 10029, şi Basa-Press 12.02.2004). Statutul noii TRM, prezentat spre adoptare în februarie 2004, a fost, de asemenea, criticat de jurnalişti pentru omisiunea de a stabili mecanisme clare de implementare a legii, de ex. , absenţa unei specificări clare a modalităţii de angajare şi reangajare a personalului.

În februarie 2004, Compania de Stat TRM a fost lichidată, fiind demarată o nouă procedură de selectare. Începând cu 27 iulie 2004, mulţi jurnalişti conduşi de Comitetul pentru apărarea demnităţii umane şi profesionale (CADUP), a iniţiat acţiuni de protest, contestând modalităţile procedurii de selectare, rezultatele acesteia şi componenţa comisiei de concurs. Mai mult, protestatarii au cerut Parlamentului Republicii Moldova să modifice articolul 13 al Legii cu privire la TRM în ceea ce priveşte componenţa Consiliului de Observatori, pentru a spori reprezentarea profesioniştilor media în cadrul acestuia. La 8 august, TRM a început să funcţioneze ca o nouă entitate legală. Între august – septembrie, au avut loc proteste în faţa Casei Radio şi a Parlamentului. Începând cu 22 august şi timp de 26 de zile câţiva jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile au declarat greva foamei (pentru mai multe detalii, a se vedea A19, „Scrisoarea deschisă către Preşedintele Voronin cu privire la evenimentele recente de la Teleradio‑Moldova”, 23 august 2004; A19, Moldova Bulletin, mai-august 2004).

50. La 1, 6 şi 29 august a fost folosită poliţia pentru a dispersa acţiunile protestatarilor. Pe parcursul incidentului de la 1 august, câteva persoane au fost rănite şi spitalizate (a se vedea IFG media release, 7 septembrie 2004). Au fost depuse plângeri la procuratură, Ministerul Afacerilor Interne şi o acţiune a fost intentată de către protestatari cu privire la acele evenimente. Răspunsul autorităţilor a fost că acţiunile poliţiei erau legitime (de a contracara huliganismul), autorizarea eliberată de viceprimar protestatarilor pentru a se întruni a fost suspendată (a se vedea paragraful 40 de mai sus), fiind iniţiate proceduri contravenţionale împotriva protestatarilor pentru organizarea întrunirilor neautorizate.

51. Fiind sesizată de protestatari, la 26 septembrie, instanţa a hotărât în favoarea conducerii TRM. Se pare că protestatarii au depus recurs la această hotărâre la Curtea Supremă de Justiţie.

52. Protestatarii au solicitat Consiliului Europei şi OSCE să monitorizeze reorganizarea TRM şi să investigheze acţiunile întreprinse de autorităţi împotriva protestatarilor.

53. La 30 iulie, Misiunea OSCE în Moldova a făcut o declaraţie prin care a contestat transparenţa procesului de selecţie şi, ulterior, la 1 octombrie 2004 şefii misiunilor diplomatice în Republica Moldova, Misiunea OSCE în Moldova şi Reprezentantul Special al Secretarului General al Consiliului Europei (RSSG) au făcut o declaraţie comună exprimându-şi opinia că procesul de selectare nu a fost efectuat în conformitate cu principiile audiovizualului public şi au chemat pe toţi cei implicaţi să se angajeze într-un dialog constructiv pentru a găsi o soluţie a acestei probleme acceptabilă pentru toţi (a se vedea anexa 2). Reprezentanţii Misiunii OSCE în Moldova şi RSSG mediază actualmente discuţiile dintre administraţia TRM şi protestatari.

54. Evoluţia situaţiei cu privire la Teleradio-Moldova a constituit subiectul discuţiilor delegaţiei cu interlocutori din Parlament, Guvern, Preşedinţie, conducerea TRM şi jurnaliştii protestatari/grevişti (a se vedea anexa 1).

55. Este interesant de notat că percepţia conflictului de către autorităţi pare să fie limitată la fie un „litigiu de muncă”, fie la o pretinsă campanie bine orchestrată de către opoziţia politică. În ceea ce priveşte jurnaliştii protestatari, ei pretind că scopul principal al protestelor lor ţine de crearea unei instituţii publice a audiovizualului cu adevărat independentă. La întâlnirea cu delegaţia secretariatului, protestatarii au atras atenţia delegaţiei asupra faptului că politica editorială a TRM a fost monitorizată regulat de către Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi de Centrul de Cercetări Sociologice, Politice şi Psihologice (CIVIS). Potrivit CIJ şi CIVIS, politica editorială a TRM nu este conformă cerinţelor Legii cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului, tendinţa părtinitoare faţă de autorităţi fiind din ce în ce mai evidentă (pentru detalii, a se vedea ).

56. Transformarea TRM trebuie desfăşurată în deplină corespundere cu angajamentele asumate de către Republica Moldova şi în conformitate cu „Standardele de funcţionare a radiodifuzorilor publici în Republica Moldova”, elaborate de OSCE şi Consiliul Europei, care au fost, în mod special, adaptate situaţiei din Moldova (pentru avizele Consiliului Europei la Legea cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” şi la modificările la aceasta a se consulta: ).

57. Delegaţia Secretariatului a observat că există voinţa tuturor părţilor de a soluţiona conflictul. Conducătorii TRM au format o comisie pentru a negocia cu protestatarii. Poziţia conducerii TRM este că procedura nu poate începe de la zero; ideea creării unui canal TV independent sau a unei agenţii de presă separate, la care să fie recrutat un număr de jurnalişti, a fost sugerată de conducerea TRM.

58. Dialogul trebuie să continue pentru a găsi o soluţie general acceptabilă a acestei probleme. Acestea fiind spuse, s-a recunoscut faptul că există o necesitate de a acorda asistenţă suplimentară pentru a asigura ca noua lege să fie în deplină conformitate cu noţiunea de „serviciu public al audiovizualului”; asistenţa din partea experţilor Consiliului Europei ar putea fi, de asemenea, acordată pentru implementarea acestei legi în lumina experienţei altor state.

(b) Legislaţia din domeniul audiovizualului

59. Pe parcursul întâlnirii cu delegaţia, Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) a subliniat necesitatea urgentă de a adopta legi în domeniul audiovizualului deoarece legislaţia curentă, care datează din 1995, este depăşită.

60. Două proiecte de legi au fost prezentate spre expertizare Consiliului Europei, unul, din partea Parlamentului, altul, din partea Asociaţiei Presei Electronice APEL. Experţii Consiliului Europei au conchis că textul prezentat de autorităţi nu corespundea standardelor europene relevante, în timp ce proiectul prezentat de APEL avea un ecou pozitiv. Cea mai controversată chestiune este cea a componenţei CCA. Proiectul prezentat de autorităţi este bazat pe modelul numirii politice, în timp ce proiectul prezentat de APEL prevede includerea reprezentanţilor societăţii civile. La 9 septembrie 2004, autorităţile au cerut Secretariatului să organizeze dezbateri care să întrunească experţii şi autorii proiectelor, inclusiv APEL. O dată potrivită pentru întâlnire nu a fost încă găsită. Legile vor fi examinate de Parlament pe parcursul sesiunii de toamnă-iarnă.

61. În ceea ce priveşte Legea cu privire la serviciul public local al audiovizualului, experţii Consiliului Europei recomandă revizuirea legii, deoarece textul ei nu corespunde pe deplin standardelor europene (chestiuni problematice: modul în care membrii Consiliului de Observatori sunt numiţi în funcţie, intervenţia autorităţilor locale în activitatea radiodifuzorilor etc.).

...”

8. La 4 octombrie 2005, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluţia 1465 (2005) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, în care ea a făcut, printre altele, următoarele observaţii:

„6. ... Totuşi, o implicare veritabilă a societăţii civile necesită existenţa unei prese pluraliste şi dinamice, mai ales în ceea ce priveşte televiziunea. Trebuie, de asemenea, create condiţii pentru un serviciu public al audiovizualului cu adevărat independent şi profesionist.

...

14. În continuare, Adunarea recomandă autorităţilor din Republica Moldova, în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, ...

14.1.1. să revizuiască legislaţia cu privire la serviciul public al audiovizualului (atât naţional cât şi local) şi cu privire la audiovizual în general;

14.1.2. să continue transformarea Teleradio-Moldova într-un veritabil serviciu public al audiovizualului, aşa precum acesta este definit în Recomandarea Adunării 1641 (2004), cu privire la serviciul public al audiovizualului; ...”

2. Organizaţii neguvernamentale

Următoarele constituie un fragment dintr-un raport pregătit în octombrie 2003 de „Articolul 19”, un ONG pentru protecţia internaţională a libertăţii de exprimare:

„... În februarie 2002, angajaţii Teleradio-Moldova au demarat proteste împotriva intensificării ingerinţei directe a autorităţilor în deciziile lor editoriale. Printre alte chestiuni, ei s-au referit la presiunea din partea autorităţilor de a exclude completamente din cadrul ştirilor subiectele în care se menţionau cuvinte ca „România” şi crime (precum deportările) comise în perioada sovietică. Ei, de asemenea, au denunţat faptul că, deşi articolul 7 al Legii audiovizualului stabileşte că Compania este una publică, ea a rămas sub controlul autorităţilor, existând cazuri de cenzură directă la radioul de stat.

Demonstraţiile s-au desfăşurat în piaţa principală din Chişinău şi au coincis cu începutul unei greve a circa 380 de angajaţi ai Teleradio-Moldova. La 27 februarie 2002, a fost creat un Comitet de Grevă. Ulterior, jurnaliştii au adunat un dosar cu probe despre cenzură, cu titlul „Cetăţenii versus Republica Moldova”, care a fost trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În aceeaşi zi, Preşedintele Voronin a vizitat Teleradio-Moldova şi a respins acuzaţiile cu privire la ingerinţa în independenţa editorială a jurnaliştilor. Au urmat lungi perioade de negocieri, fiind creată a comisie parlamentară cu sarcina de a elabora „Conceptul de îmbunătăţire a companiei”. Totuşi, cei mai mulţi jurnalişti nu au acceptat produsul final, deoarece el a fost elaborat fără colaborarea şi aportul protestatarilor. De asemenea, autorităţile au încercat să discrediteze, în mod deschis, protestatarii şi, mai târziu, să-i intimideze prin citarea membrilor Comitetului de Grevă la organele de urmărire penală. În pofida contraacţiunilor autorităţilor, protestele au atras o atenţie internaţională largă şi au grăbit intervenţia Consiliului Europei, prin adoptarea de către APCE a Rezoluţiilor 1280 (2002) şi 1303 (2002) cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, care conţineau recomandări cu privire la crearea serviciului public al audiovizualului în Republica Moldova.

...”

PRETENŢII

Reclamanţii au pretins, în temeiul articolului 10 al Convenţiei, că cenzura impusă la Teleradio-Moldova a constituit o ingerinţă nejustificată în dreptul lor la libertatea de exprimare şi a reprezentat o încălcare gravă a dreptului lor într-o societate democratică de a comunica informaţii publicului.

ÎN DREPT

A. Obiecţia preliminară a Guvernului

1. Declaraţiile părţilor

Guvernul a declarat că reclamanţii nu au epuizat recursurile disponibile lor în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, aşa cum o cere articolul 35 § 1 al Convenţiei. În special, reclamanţii ar fi putut să se plângă instanţelor naţionale cu privire la pretinsa încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, bazându-se pe prevederile articolului 20 al Constituţiei, ale articolului 2 alineatul 3 şi ale articolelor 3, 6 şi 29 (h) ale Legii audiovizualului nr. 603-XIII din 30 octombrie 1995, precum şi pe prevederile Legii nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”.

Guvernul a declarat că el nu poate să facă referire la nicio cauză similară examinată anterior de către instanţele naţionale pe motiv că, fiind un stat tânăr, Republica Moldova nu a avut suficient timp să dezvolte jurisprudenţă în acest domeniu. Totuşi, dacă o astfel de cerere ar fi fost depusă, ea, în mod sigur, ar fi fost examinată în fond.

Guvernul a notat că reclamanţii, de asemenea, puteau să se plângă Consiliului de Observatori al Companiei, care, în conformitate cu articolul 20 al Legii nr. 1320-XV din 26 iulie 2002, era competent să supravegheze respectarea de către Companie a regulamentelor sale interne şi a legislaţiei în general.

Negând existenţa cenzurii la „Teleradio-Moldova”, Guvernul a făcut o declaraţie generală că rectificarea scenariilor anumitor emisiuni şi reportaje a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică. Referindu-se în special la incidentul din 5 martie 2002, care l-a vizat pe reclamantul Dinu Rusnac, el a susţinut că acest lucru s-a datorat încălcării de către reclamant a regulamentelor interne, şi anume modificarea buletinului de ştiri fără autorizare prealabilă. Guvernul a prezentat copii ale câtorva ghiduri TV care arătau că, în 2004, câţiva lideri ai opoziţiei politice au participat la o emisiune televizată şi că câteva cuvinte, care se pretindea că au fost interzise, au fost folosite într-un reportaj nedatat.

Reclamanţii au declarat că cenzura reprezenta o practică administrativă la „Teleradio-Moldova”şi că, prin urmare, ei au fost exoneraţi de obligaţia de a epuiza căile de recurs interne. În orice caz, remediile sugerate de Guvern nu erau efective:

- Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu era un organ independent, deoarece el era constituit din 9 membri, dintre care 3 numiţi de Parlament, 3 de către Guvern şi 3 de către Preşedintele Republici Moldova. Mai mult, în raportul său din 29 aprilie 2004, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a examinat plângerile lor cu privire la cenzură. Deşi reclamanţii au prezentat Consiliului toate faptele concrete de pretinsă cenzură invocate în cererea lor depusă la Curte, niciuna din acele acuzaţii nu a fost examinată în raport, care s-a limitat la formularea concluziei generale că nu există cenzură la Companie.

- Consiliul de Observatori al Companiei era un organ al nou-createi Companii Publice, care şi-a început activitatea abia în august 2004 şi care nu putea să examineze plângeri cu privire la evenimentele care au avut loc până la crearea sa, aşa cum era cazul multor pretenţii invocate în această cerere. Mai mult, atât Consiliul Coordonator al Audiovizualului, cât şi Consiliul de Observatori al Companiei nu puteau să acorde reclamanţilor vreo redresare sub forma unei satisfacţii echitabile.

- În ceea ce priveşte posibilitatea de a prezenta pretenţiile lor în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, reclamanţii au susţinut că Guvernul nu a prezentat niciun exemplu de cauze similare examinate anterior de instanţele judecătoreşti naţionale. Scrisoarea din partea Preşedintelui Judecătoriei Bălţi era total irelevantă, deoarece Judecătoria Bălţi nu avea competenţă teritorială şi materială să examineze astfel de cauze. În orice caz, chiar admiţând că, teoretic, un judecător naţional ar putea să constate un fapt concret de cenzură, el sau ea nu ar putea să prevină viitoare fapte de cenzură în contextul unei practici administrative în cadrul Companiei. Mai mult, ar fi imposibil de a executa o astfel de hotărâre, deoarece executorul judecătoresc nu are competenţă să prevină fapte viitoare de cenzură prin supravegherea activităţii Companiei şi stabilirea a ceea ce constituie şi ceea ce nu constituie cenzură. Executorul judecătoresc poate să acţioneze doar în limitele titlului executoriu şi ar fi imposibil de emis un titlu executoriu care să conţină o listă exhaustivă de acţiuni care ar constitui cenzură.

Reclamanţii pretind că, în orice caz, având în vedere practica de cenzură de la Companie şi lipsa independenţei structurale a Companiei faţă de Guvern, niciunul din recursurile sus-menţionate nu ar fi putut să acorde o redresare adecvată.

2. Aprecierea Curţii

În lumina declaraţiilor părţilor, Curtea notează că există o legătură strânsă între obiecţia preliminară a Guvernului şi fondul pretenţiilor reclamanţilor în temeiul articolului 10 al Convenţiei. Prin urmare, Curtea decide să examineze obiecţia Guvernului împreună cu fondul cauzei.

B. Esenţa cauzei

1. Declaraţiile părţilor

Reclamanţii au pretins că cenzura de la „Teleradio-Moldova” le-a încălcat dreptul lor la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenţiei. Articolul 10 prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

Guvernul neagă că reclamanţilor le-a fost impusă cenzura şi, prin urmare, el declară că nu există nicio chestiune care să fie examinată în temeiul articolul 10 al Convenţiei.

Potrivit Guvernului, reclamanţii au înţeles greşit noţiunea de libertate de exprimare. Ei au înţeles-o ca dându-le carte blanche de a spune tot ceea ce doresc ei să spună în reportaje, fără a respecta normele legale sau morale.

Guvernul a declarat că, contrar tuturor pretenţiilor reclamanţilor, Televiziunea Naţională era cel mai vizionat canal de televiziune din ţară, iar buletinul de ştiri de seară de la „Teleradio-Moldova” era catalogat drept cel mai popular buletin de ştiri din Moldova, cu o audienţă de 20.4 %. Acest lucru constituia un indiciu că populaţiei îi plăcea televiziunea naţională şi credea că ea este un canal de televiziune independent, imparţial şi obiectiv.

Potrivit unui sondaj menţionat de Guvern, din toate mass-media electronice, populaţia Republicii Moldova acorda cea mai mare încredere „Teleradio-Moldova”. Aceasta era o Companie care difuza pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi care asigura dreptul populaţiei de a fi informată într-un spirit de pluralism. Acest lucru implica o mare responsabilitate din partea statului pentru a asigura accesul liber al populaţiei la informaţie, la reflectarea obiectivă şi completă a evenimentelor curente din viaţa social-politică, economică şi culturală a ţării şi dreptul la libertatea de exprimare şi de opinie.

Totuşi, Guvernul a admis că anumite ingerinţe au avut loc în cadrul Companiei, în special rectificarea textelor scenariilor anumitor emisiuni şi reportaje, dar a considerat că ele au fost prevăzute de lege, au urmărit un scop legitim şi au fost necesare într-o societate democratică.

Reclamanţii şi-au menţinut declaraţiile lor cu privire la interzicerea folosirii anumitor cuvinte şi a accesului unor personalităţi şi partide politice la televiziune. Ei au argumentat că exemplul dat de Guvern cu privire la emisiunea din 15 iulie 2004, la care au participat câţiva lideri ai opoziţiei, a constituit o excepţie.

Referindu-se la protestele organizate în centrul Chişinăului începând cu 9 ianuarie 2002 de către opoziţie, reclamanţii au declarat că, aparent, Guvernul a fost dezinformat de către administraţia Companiei, deoarece până la 25 februarie 2002, când jurnaliştii au început să nu se supună ordinelor superiorilor lor, protestele opoziţiei fie nu au fost reflectate deloc în cadrul ştirilor, fie au fost reflectate într-o manieră distorsionată. De la 25 februarie 2002 până la mijlocul lunii martie a aceluiaşi an, în timp ce jurnaliştii de la Companie erau în grevă, cenzura buletinelor de ştiri a fost mai moderată.

Referindu-se la declaraţiile Guvernului potrivit cărora partidele de opoziţie au avut acces la Televiziunea Naţională, reclamanţii au prezentat diferite rapoarte întocmite de o organizaţie non-guvernamentală, Centrul Independent de Jurnalism, cu privire la monitorizarea emisiunilor Televiziunii Naţionale.

Potrivit unui astfel de raport, întocmit pentru perioada 1-31 august 2004, pe parcursul acestei perioade Partidul Popular Creştin Democrat, care era în acea perioadă unul din cele două partide parlamentare de opoziţie, nu a apărut niciodată la Televiziune în emisiuni cu tematică politică; un alt partid parlamentar de opoziţie numit „Moldova Democrată” a apărut la Televiziune doar o singură dată, pentru o durată de 95 de secunde, în timp ce Partidul Comunist de guvernământ a apărut la Televiziune de şapte ori, pentru o durată totală de 889 de secunde. Distribuirea timpului între partidele politice parlamentare a fost următoarea: Partidul Comunist de guvernământ – 47.3 %, celelalte două partide parlamentare – 0.2 %.

Reclamanţii au susţinut că Guvernul nu a combătut nicio declaraţie făcută de Larisa Manole, în special pretenţia sa că ea a fost concediată din funcţia de prezentator de ştiri. De asemenea, ei au declarat că, la 2 martie 2002, emisiunea Larisei Manole „Nocturna” a fost închisă de către administraţia Companiei fără nicio explicaţie.

Referindu-se la declaraţiile făcute de Corina Fusu, reclamanţii au susţinut că Guvernul, de asemenea, nu a combătut niciuna din declaraţiile ei cu privire la fapte concrete de cenzură.

Guvernul, de asemenea, nu a dat nicio explicaţie cu privire la anularea talk-show-lui lui Mircea Surdu din 28 noiembrie 2003. La 20 august 2004, Mircea Surdu a cerut aprobare pentru dezbaterea problemei protestelor jurnaliştilor de la Radioul naţional în talk-show-ul său „Bună Seara”. Administraţia Companiei a refuzat să aprobe emisiunea şi a propus ca Mircea Surdu şi echipa sa să realizeze în loc o emisiune de divertisment. Când Mircea Surdu şi echipa sa au refuzat, talk-show-ul său a fost scos din grila de emisiuni pentru perioada 20 august 2004 – 8 octombrie 2004.

Referindu-se la declaraţiile lui Dinu Rusnac, reclamanţii au contestat declaraţia Guvernului că întreruperea sunetului pe parcursul buletinului de ştiri difuzat în direct pe 5 martie 2002 a fost justificată. Ei au susţinut că Dinu Rusnac era în drept să citească răspunsul unuia din liderii opoziţiei parlamentare la acuzaţiile aduse de preşedintele ţării, luând în consideraţie faptul că acel lider nu avea acces la televiziune.

Referindu-se la declaraţiile Vioricăi Cucereanu-Bogatu, Angelei Aramă-Leahu şi Ludmilei Vasilache, reclamanţii au susţinut că Guvernul nu a combătut niciuna din declaraţiile lor cu privire la faptele concrete de cenzură.

Reclamanţii au considerat că restrângerile şi ingerinţele pe care le-au pretins au fost contrare articolului 2 al Legii audiovizualului şi, prin urmare, nu au fost justificate în conformitate cu articolul 10 § 2 al Convenţiei.

Reclamanţii s-au referit la obligaţiile pozitive ale statului să asigure, prin intermediul sistemului său de drept, protecţia întreprinderilor radio şi TV proprietate de stat, a jurnaliştilor şi a publicului larg împotriva politicilor de cenzură editorială, precum şi împotriva ingerinţei instituţiilor de stat în libertatea de exprimare. Ei au pretins că Guvernul nu şi-a onorat obligaţiile sale pozitive în acest sens, deoarece el nu a adoptat legislaţia care ar oferi garanţii împotriva ingerinţelor abuzive ale autorităţilor publice şi care ar indica în mod clar scopul şi limitele discreţiei de care beneficiază aceste autorităţi. Mai mult, Parlamentul Republicii Moldova, prin refuzul de a modifica Legea nr. 1320, a menţinut controlul statului asupra Companiei Publice, care era de fapt cauza cenzurii în cadrul acestei instituţii. Prin aceste acţiuni şi omisiuni, Guvernul, de asemenea, a încălcat dreptul populaţiei de a fi informată.

Reclamanţii au susţinut că sondajele pe care s-a bazat Guvernul, potrivit cărora Televiziunea Naţională era canalul de televiziune cel mai vizionat în Republica Moldova, nu indica asupra calităţii emisiunilor sale, ci asupra lipsei surselor alternative de informare, deoarece Televiziunea Naţională era unica televiziune cu acoperire naţională.

2. Aprecierea Curţii

Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt şi de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Rezervă pentru examinarea fondului obiecţia Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne;

Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

  T.L. EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy