©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Requête no 17893/03
Calin Dragomir MARINESCU et autres
contre la Roumanie Cererea nr. 17893/03
Calin Dragomir MARINESCU şi alţii
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 2 septembrie 2014 într-o cameră compusă din: Dragoljub Popović, preşedinte, Luis López Guerra, Valeriu Griţco, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 5 iunie 2003,
având în vedere observaţiile formulate de Guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamanţi,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. Reclamanţii, domnii Călin Dragomir Marinescu, Mihail Constantinescu, Virgil Toanchină, Romanuel Nicolae Posedaru şi Constantin Bobeș, precum şi doamna Minerva Elena Dan, sunt resortisanţi români, născuţi, respectiv, la 1949, 1949, 1953, 1948, 1955 şi 1947 şi cu domiciliul la Constanţa. Reclamanţii Călin Dragomir Marinescu, Mihail Constantinescu, Virgil Toanchină, Romanuel Nicolae Posedaru şi Minerva Elena Dan sunt reprezentaţi în faţa Curţii de I. Hașotti, V. Zamfir, N. Mihalică şi A. Armeanu, avocaţi din Constanţa. Reclamantul Constantin Bobeș este reprezentat în faţa Curţii de soţia sa, L. Bobeş.
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. În urma decesului reclamantului Romanuel Nicolae Posedaru la 17 septembrie 2008, doamnele Marinela Posedaru şi Lacrima Horneț, văduva şi fiica reclamantului, şi-au exprimat dorinţa de a continua procedura. Acestea sunt reprezentate în faţa Curţii de I. Haşotti. Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să îl desemneze pe domnul Romanuel Nicolae Posedaru ca şi „reclamant” [Dalban împotriva României (MC), nr. 28114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI].
A. Circumstanţele cauzei
4. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părţi, se pot rezuma după cum urmează.
5. La momentul faptelor, reclamanţii făceau parte din conducerea companiei naţionale de navigaţie maritimă C.N.M. Petromin S.A.
1. Procesul penal împotriva reclamanţilor
6. La o dată neprecizată în cursul anului 1993, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a început urmărirea penală împotriva reclamanţilor cu acuzaţiile de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, contrabandă, exporturi ilegale şi folosirea ilegală a bugetului societăţii. Cu excepţia doamnei Minerva Elena Dan, aceştia au fost arestaţi preventiv în perioada 14 februarie – 15 aprilie 1994. Prin rechizitoriul din 20 iulie 1994, parchetul i-a trimis pe reclamanţi în judecată în faţa Tribunalului Constanţa.
Prin sentinţa din 9 decembrie 1996, reclamanţii au fost achitaţi. Această hotărâre a fost confirmată, în urma apelului parchetului, prin decizia Curţii de Apel Constanţa din 8 iulie 1997. Prin hotărârea definitivă din 10 iunie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul parchetului, a casat hotărârile instanţelor inferioare şi i-a condamnat pe reclamanţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între 7 şi 12 ani.
8. Reclamanţii au formulat o cerere de revizuire a acestei din urmă hotărâri. Prin încheierea din 9 septembrie 1998, tribunalul a admis cererea de revizuire şi a dispus suspendarea pedepselor aplicate reclamanţilor.
9. În urma casării cu trimitere, la 5 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea cauzei în faţa unei instanţe din alt judeţ.
10. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2007, după 2 casări cu trimitere, Tribunalul Galaţi a admis cererea de revizuire, a casat pe fond hotărârea definitivă din 10 iunie 1998 a CSJ şi i-a achitat pe reclamanţi de toate capetele de acuzare pentru care fuseseră trimişi în judecată. Această hotărâre a fost confirmată în apelul şi recursul parchetului prin hotărârea din 11 decembrie a Curţii de Apel Galaţi şi prin hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă de Justiţie) din 7 mai 2010.
2. Plasarea în detenţie a reclamanţilor pe durata soluţionării cererii de revizuire
11. În 2001, parchetul a emis pe numele reclamanţilor mandate de executare a pedepselor aplicate prin hotărârea definitivă din 10 iunie a Curţii Supreme de Justiţie. Reclamanţii au formulat contestaţie la executare. Prin hotărârea din 21 martie 2001, tribunalul a admis contestaţia şi a dispus ca suspendarea executării pedepselor se aplică pe durata soluţionării cererii de revizuire.
12. La 11 iunie 2002, tribunalul a fost sesizat cu o cerere de rectificare a mandatelor de executare a pedepselor, mandate eliberate anterior pe numele reclamanţilor. Tribunalul a admis cererea şi au fost eliberate noi mandate de executare a pedepselor.
13. La 12 iunie 2002, reclamanţii, cu excepţia domnului Virgil Toanchină, au fost arestaţi. Aceştia au formulat o nouă contestaţie la executare respinsă de tribunal la 14 iunie 2002, pe motivul că suspendarea executării pedepselor nu se aplica decât pe parcursul soluţionării în primă instanţă a cererii de revizuire.
14. Prin hotărârea din 4 februarie 2004, Înalta Curte a admis recursul reclamanţilor pe fondul cauzei şi a dispus punerea acestora în libertate.
3. Acţiunile pentru reparare iniţiate la nivel intern de reclamanţi
15. La date diferite, toţi reclamanţii au sesizat instanţele interne cu acţiuni pentru reparare pentru eroare judiciară, solicitând repararea prejudiciului suferit din cauza privării de libertate şi duratei procesului care s-a soluţionat prin achitarea acestora.
16. Aceştia şi-au întemeiat acţiunile pe art. 504 şi art. 505 C. proc. pen. Unii dintre reclamanţi au invocat, de asemenea, art. 998 şi art. 999 C. civ. astfel cum era în vigoare la momentul faptelor. Reclamanţii Minerva Elena Dan şi Constantin Bobeș au mai invocat art. 6 din Convenţie pentru a denunţa durata excesivă a procedurii penale interne.
a) Acţiunea pentru reparare iniţiată de reclamanţii Mihail Constantinescu şi Virgil Toanchină, precum şi de Marinela Posedaru, în numele reclamantului decedat Romanuel Nicolae Posedaru
17. Prin hotărârea din 17 octombrie 2011, tribunalul a admis acţiunea întemeindu-se pe art. 504 şi art. 505 C. proc. pen. interpretate în lumina art. 998 şi art. 999 C. civ.
18. În ceea ce priveşte pe reclamanţii Mihail Constantinescu şi Romanuel Nicolae Posedaru, tribunalul a acordat fiecăruia suma de 200 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Pentru stabilirea acestei sume, tribunalul a luat în considerare durata privării de libertate, impactul detenţiei asupra stării de sănătate a persoanelor în cauză, atingerea adusă demnităţii şi reputaţiei acestora, „durata excesiv de lungă a procedurii” care a constituit „o perioadă de incertitudine” pentru reclamanţi şi familiile acestora, precum şi imposibilitatea de repara prejudiciului cauzat prin aceste fapte prin repunerea persoanelor în cauză în situaţia în care se găseau înainte de trimiterea în judecată. Tribunalul a arătat că viaţa familială a reclamanţilor a fost afectată şi a subliniat mediatizarea excesivă a cauzei.
19. Bazându-se pe expertize contabile, instanţa a acordat, de asemenea, celor 2 reclamanţi diferite sume cu titlu de prejudiciu material, reprezentând salariile pe care le-ar fi putut câştiga în perioada corespunzătoare detenţiei lor.
20. În ceea ce priveşte pe reclamantul Virgil Toanchină, tribunalul i-a acordat 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Instanţa şi-a justificat decizia prin faptul că persoana în cauză a fost privată de libertate pentru o perioadă mai scurtă decât ceilalţi doi reclamanţi. Cu toate acestea, s-a subliniat că, din cauza procesului penal şi a mediatizării sale, viaţa profesională a reclamantului a fost grav afectată. Nu s-a menţionat în mod special criteriul duratei procedurii.
21. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul Virgil Toanchină, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice.
22. Prin hotărârea definitivă din 6 iunie 2012, curtea de apel respins recursul reclamantului şi a admis parţial recursul parchetului şi al Ministerului Finanţelor Publice. Instanţa a reţinut că toţi reclamanţii au înţeles să denunţe în faţa ei eroarea judiciară care i-a transformat în victime şi a dus la privarea lor de libertate, precum şi durata procedurii.
23. Curtea de apel a mai indicat:
„Criteriile care permit stabilirea cuantumului despăgubirilor care trebuie acordate cu titlu de prejudiciu moral privesc, în speţă, ca elemente extrinseci prejudiciului, durata relativ îndelungată a detenţiei care a afectat libertatea reclamanţilor Constantinescu şi Posedaru Romanuel [...], poziţia profesională a celor doi reclamanţi [...] şi lipsa oricărui venit dintr-o activitate profesională pentru o lungă perioadă [...]. În mod similar, starea de incertitudine şi anxietate cauzate de lunga durată a procedurii judiciare, precum şi luarea măsurilor privative de libertate, îndepărtarea din familie şi mediul social, sentimentul pierderii imaginii publice pozitive şi cariera profesională – elemente intrinseci ale prejudiciului – sunt elemente de luat în considerare la determinarea prejudiciului moral.”
24. Făcând propria sa apreciere a acestor criterii, curtea de apel a diminuat la 90 000 EUR suma acordată reclamanţilor Mihail Constantinescu şi Romanuel Nicolae Posedaru cu titlu de prejudiciu moral.
25. În ceea ce-l priveşte pe reclamantul Virgil Toanchină, curtea de apel a considerat că:
„[...] o despăgubire echitabilă – în conformitate cu argumentele prezentate pentru lunga durată a procedurii judiciare împotriva sa şi pentru perioada de arest preventiv (de la 14 februarie 1994 la 15 aprilie 1994) – o reprezintă acordarea sumei de 15 000 EUR [...]”
b) Acţiunea pentru reparare iniţiată de reclamantul Călin Dragomir Marinescu
26. Prin hotărârea din 19 iunie 2012, tribunalul a admis acţiunea reclamantului întemeindu-se pe art. 504 şi art. 505 C. proc. pen. şi art. 998 şi art. 999 C. civ.
27. În baza raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a acordat reclamantului 99 862 RON cu titlu de prejudiciu material, reprezentând salariile pe care acesta ar trebuit să le încaseze pe perioada privativă de libertate.
28. De asemenea, instanţa i-a mai acordat 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. La stabilirea acestei sume, s-a luat în considerare durata detenţiei, deteriorarea gravă a stării de sănătate, campania virulentă de presă îndreptată împotriva sa şi atingerea adusă reputaţiei şi prestigiului său profesional. Tribunalul a mai reţinut că:
„Durata excesivă a procedurii judiciare finalizată prin achitarea reclamantului constituie unul dintre criteriile luate în considerare de instanţă pentru determinarea prejudiciului. Astfel, starea de incertitudine privind situaţia personală, familială şi profesională, precum şi distrugerea imaginii personale au subzistat pe parcursul a 17 ani, adică pe întreaga durată a procesului penal.”
29. În urma recursului parchetului şi al Ministerului Finanţelor Publice, prin hotărârea definitivă din 24 octombrie 2012, curtea de apel a redus suma cu titlu de prejudiciu moral acordată reclamantului la 90 000 EUR şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe.
c) Acţiunea pentru reparare iniţiată de reclamantul Constantin Bobeș
30. Prin sentinţa din 15 septembrie 2011, tribunalul a admis acţiunea reclamantului şi i-a acordat 75 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. După ce a indicat că reclamantul trebuia să obţină reparaţia pentru eroare judiciară, instanţa a arătat că procedura în care acesta a fost implicat nu a respectat cerinţa duratei rezonabile. S-a considerat că prejudiciul moral datorată reclamantului pentru durata excesivă a procedurii era inclusă în reparaţia acordată în temeiul art. 504 C. proc. pen.
31. Parchetul şi reclamantul au formulat recurs împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă. Parchetul a solicitat reducerea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, iar reclamantul majorarea acestuia.
32. Prin hotărârea definitivă din 11 ianuarie 2012, curtea de apel a respins recursul reclamantului, l-a admis pe cel al parchetului şi a diminuat suma acordată cu titlu de prejudiciu moral la 50 000 EUR.
33. Această sumă a fost plătită reclamantului la 27 februarie 2013.
d) Acţiunea pentru reparare iniţiată de reclamanta Minerva Elena Dan
34. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Cluj a admis cererea reclamantei şi, după examinarea probelor aflate la dosar, i-a acordat 400 000 RON (echivalentul a aproximativ 90 000 EUR) cu titlu de prejudiciu moral, din care 30 000 RON (aproximativ 6 600 EUR) pentru durata procesului penal.
35. Contra acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice. Reclamanta a solicitat majorarea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, iar Ministerul Finanţelor Publice şi parchetul diminuarea acestuia.
36. Prin hotărârea definitivă din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins recursul reclamantei şi a admis parţial recursul parchetului şi al Ministerului Finanţelor Publice. S-a considerat că suma acordată cu titlu de reparaţie pentru durata procesului penal, respectiv 6 600 EUR, a fost corect stabilită şi a diminuat la 53 400 EUR suma corespunzătoare prejudiciului moral pentru privarea de libertate.
B. Dreptul intern relevant
37. Dispoziţiile relevante din Codul de procedură penală, astfel cum erau în vigoare la momentul iniţierii acţiunilor în reparaţie de către reclamanţi, erau redactate după cum urmează:
Art. 504
„(1) Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).
(4) Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Art. 505
„(1) La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
(2) Reparaţia constă în plata unei sume de bani [...]
(3) Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate.
(4) Reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.”
Art. 998 şi art. 999 C. civ. care reglementau răspunderea civilă delictuală sunt descrise în hotărârea Pop Blaga împotriva României (nr. 37379/02, pct. 36, 27 noiembrie 2012).
CAPETE DE CERERE
39. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanţii s-au plâns de durata nerezonabilă a procesului penal.
41. În cadrul art. 5 § 1 a) şi 4 din Convenţie, s-au plâns de ilegalitatea detenţiei lor din 12 iunie 2002 la 4 februarie 2004 şi au denunţat lipsa de echitate a procesului penal care nu a respectat, conform acestora, art. 6 § 1, 2 şi 3 b) şi art. 13 din Convenţie.
ÎN DREPT
C. Cu privire la capătul de cerere întemeiat pe durata procesului penal
41. Reclamanţii denunţă în faţa Curţii durata excesivă a procesului penal împotriva acestora. Invocă art. 6 § 1 din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante sunt redactate după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
1. Argumentele părţilor
42. Guvernul susţine că reclamanţii Constantin Bobeș, Virgil Toanchină, Mihail Constantinescu, Marinela Popescu şi Călin Dragomir Marinescu nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a art. 6 din Convenţie şi că respectiva cerere trebuie radiată de pe rolul Curţii pe motiv că litigiul a fost soluţionat şi că nu mai este justificată continuarea examinării cererii pentru un alt motiv. În această privinţă, Guvernul subliniază că instanţele naţionale, prin hotărârile definitive pronunţate în urma unor acţiuni în răspundere civilă pentru eroare judiciară, au recunoscut încălcarea dreptului garantat prin art. 6 § 1 din Convenţie şi, prin urmare, au acordat reclamanţilor o reparaţie adecvată şi suficientă.
43. Având în vedere că, la prezentarea observaţiilor, acţiunea în răspundere civilă iniţiată de reclamanta Minerva Elena Dan se afla pe rolul instanţelor interne, Guvernul a ridicat în această privinţă o excepţie întemeiată pe neepuizarea căilor de recurs interne.
44. În replică, reclamantul Constantin Bobeș a indicat că statul a iniţiat numeroase proceduri de contestare a executării hotărârii definitive a Curţii de Apel Constanţa din 11 ianuarie 2002 pentru a bloca plata sumei datorate cu titlu de prejudiciu moral. Acesta subliniază că un reclamant beneficiază de calitatea de victimă atât timp cât nu a obţinut o reparaţie concretă din partea statului responsabil.
45. Ceilalţi reclamanţi arată că sumele atribuite cu titlu de prejudiciu moral au fost stabilite în mod global şi că nu asigură o reparare integrală a prejudiciului cauzat de durata şi lipsa de echitate a acestui proces. În această privinţă, indică faptul că instanţele interne au justificat sumele acordate referindu-se la privarea de libertate şi prin mediatizarea cauzei. Mai arată că, exceptând Curtea de Apel Cluj care a soluţionat cererea reclamantei Minerva Elena Dan, celelalte instanţe nu au examinat capătul de cerere întemeiat pe durata procesului. Mai mult, instanţele interne nu au sancţionat atitudinea parchetului care, pe parcursul procesului penal, nu a prezentat probe către părţi şi instanţele interne, ceea ce a contribuit la prelungirea procesului. În cele din urmă, aceştia arată că examinarea cererii lor de către Curte ar constitui reparaţia cea mai eficientă care ar sancţiona toate nedreptăţile comise de statul român în ceea ce-i priveşte.
2. Motivarea Curţii
46. Curtea reaminteşte că autorităţile naţionale sunt cele care, în primul rând, trebuie să remedieze o pretinsă încălcare a Convenţiei. Conform jurisprudenţei sale constante, pentru ca un reclamant să poată să susţină că este victima unei încălcări, nu este suficient să aibă această calitate la momentul introducerii cererii, ci trebuie ca această calitate să persiste în cursul procedurii în faţa Curţii [Stoicescu împotriva României (revizie), nr. 31551/96, pct. 55, 21 septembrie 2004, şi Sediri împotriva Franţei (dec.), nr. 44310/05, 10 aprilie 2007]. Atunci când autorităţile naţionale constată o încălcare, iar decizia acestora constituie o reparaţie adecvată şi suficientă acelei încălcări, partea în cauză nu se mai poate considera victimă în sensul art. 34 din Convenţie [Delimoţ împotriva României (dec)., nr. 24316/04, 6 iulie 2010].
47. Curtea reţine, în primul rând, că reclamanţii denunţă în faţa sa durata excesivă a procesului penal împotriva acestora. Ţinând cont de competenţa ratione temporis a Curţii, perioada care trebuie luată în considerare a început, în speţă, la 20 iunie 1994, data la care România a ratificat Convenţia. A încetat o dată cu pronunţarea hotărârii definitive din 7 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care persoanele în cauză au fost achitate de toate capetele de acuzare. Cu toate acestea, se iau în considerare doar perioadele în cursul cărora cauza a fost efectiv pe rolul instanţelor, excluzând astfel perioada dintre pronunţarea unei hotărâri definitive şi anularea sa în urma unei căi de atac extraordinare [Seregina împotriva Rusiei, nr. 12793/02, pct. 92, 30 noiembrie 2006, şi Cerăceanu împotriva României (nr. 1), nr. 31250/02, pct. 47, 4 martie 2008]. Perioada de luat în consideraţie a durat deci aproximativ 15 ani şi nouă luni pentru patru grade de jurisdicţie.
48. Curtea mai reţine că, în cadrul acţiunilor pentru reparare pentru eroare judiciară, instanţele interne au menţionat durata prea lungă a procesului penal ca unul dintre elementele de luat în considerare pentru stabilirea prejudiciului moral cauzat persoanelor respective. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a examinat separat cererea privind durata procesului. Mai reiese din motivarea hotărârilor pronunţate la nivel intern că instanţele au luat în considerare consecinţele asupra situaţiei profesionale şi personale a reclamanţilor din cauza duratei procedurii interne.
49. În aceste condiţii, Curtea consideră că termenii utilizaţi în hotărârile lor de instanţele interne pot fi consideraţi o recunoaştere, cel puţin în esenţă, a încălcării art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Temeşan împotriva României, nr. 36293/02, pct. 45, 10 iunie 2008, şi Staïkov împotriva Bulgariei, nr. 49438/99, pct. 90, 12 octombrie 2006). Prin urmare, condiţia recunoaşterii pretinsei încălcări a Convenţiei este îndeplinită în cauza de faţă.
50. Cu privire la caracterul suficient al reparaţiei oferite de instanţele interne [Cocchiarella împotriva Italiei (MC), nr. 64886/01, pct. 72, CEDO 2006‑V, şi Stan împotriva României (dec.), nr. 6936/03, 20 mai 2008], Curtea observă că, în urma acţiunii pentru reparare, reclamanţilor le-au fost acordate diferite sume cu titlu de prejudiciu moral. În cazul reclamantei Minerva Elena Dan, instanţele interne i-au acordat suma de 6 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral, menţionând în mod expres durata excesivă a procesului penal. Această sumă pare rezonabilă având în vedere sumele acordate de Curte în cauze similare împotriva României.
51. Cu privire la ceilalţi reclamanţi, Curtea reţine că sumele acordate vizează acoperirea globală a prejudiciului suferit de persoanele în cauză, reţinându-se mai multe motive, printre care durata prea lungă a procesului penal. Decizia instanţelor interne ca reclamantul Virgil Toanchină să obţină o sumă de bani mai puţin importantă decât a celorlalţi reclamanţi este motivată prin faptul că acesta a fost privat de libertate pentru o perioadă mai mică. Deşi nu este de competenţa Curţii să speculeze cum ar trebui defalcate sumele acordate pentru a repara prejudiciul suferit din cauza duratei procedurii şi, respectiv, din cauza detenţiei ilegale, nu poate totuşi să nu remarce că respectivele sume sunt foarte mari, chiar şi în raport cu jurisprudenţa sa relevantă. Având în vedere că nu se poate substitui instanţelor interne şi că este în primul rând obligaţia autorităţilor şi, în special, instanţelor naţionale să interpreteze elementele prezentate în faţa lor pentru a stabili prejudiciul suferit de către un reclamant, Curtea consideră că reclamanţii au obţinut o reparaţie suficientă în lumina jurisprudenţei Curţii.
52. Prin urmare, Curtea concluzionează că, în circumstanţele cauzei, reparaţiile de care reclamanţii au beneficiat pot fi considerate adecvate şi suficiente. Rezultă că persoanele în cauză nu sunt victime ale pretinsei încălcări. Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, în sensul art. 35 § 3 lit. a), şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 4.
53. Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesar să examineze necesitatea ştergerii cererii de pe rol.
B. Cu privire la celelalte capete de cerere
54. Reclamanţii se plâng, de asemenea, de ilegalitatea privării lor de libertate şi de lipsa de echitate a procesului penal împotriva acestora, invocând art. 5 § 1 lit. a) şi art. 5 § 4, art. 6 § 1, art. 6 § 2 şi art. 6 § 3 lit. b) şi c) şi art. 13 din Convenţie. Ţinând seama de concluziile sus-menţionate extrase din achitarea reclamanţilor, precum şi de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la pretenţiile formulate, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de articolele invocate ale Convenţiei. Prin urmare, aceste capete de cerere trebuie respinse, în aplicarea art. 35 § 1, art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
declară cererea inadmisibilă.
Marialena TsirliDragoljub Popović,
Grefier adjunct,PREŞEDINTE
Full & Egal Universal Law Academy