MCCALLUM v. ITALY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

DECIZIE

Cererea nr. 20863/21
Beverly Ann McCALLUM
împotriva Italiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită, la 21 septembrie 2022, în Marea Cameră compusă din:

 Jon Fridrik Kjølbro, președinte,

 Robert Spano,

 Síofra O’Leary,

 Georges Ravarani,

 Marko Bošnjak,

 Krzysztof Wojtyczek,

 Yonko Grozev,

 Alena Poláčková,

 Tim Eicke,

 Arnfinn Bårdsen,

 Erik Wennerström,

 Raffaele Sabato,

 Saadet Yüksel,

 Anja Seibert-Fohr,

 Peeter Roosma,

 Ana Maria Guerra Martins,

 Ioannis Ktistakis, judecători

și Johan Callewaert, grefier adjunct al Marii Camere,

având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 22 aprilie 2021,

după ce a deliberat la 24 februarie și 21 septembrie 2022, pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 20863/21, îndreptată împotriva Republicii Italiene, prin care o resortisantă americană, doamna Beverly McCallum („reclamanta”), a sesizat Curtea la 22 aprilie 2021, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

2. Reclamanta a fost reprezentată de domnul W. De Agostino și de doamna M. S. Mori, avocați în Roma și, respectiv, în Milano. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul L. D’Ascia și de domnul E. Cucchiara, Procuror General.

3. La aceeași dată la care a depus cererea, reclamanta a formulat, de asemenea, o cerere de măsuri provizorii în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții. Judecătorul de serviciu a admis cererea și a indicat Guvernului că extrădarea reclamantei ar trebui să fie suspendată până la 7 mai 2021. La acea dată, judecătorul de serviciu a prelungit măsura provizorie până la 28 mai 2021.

4. Cauza a fost repartizată Secției întâi a Curții, în conformitate cu art. 52 § 1 din Regulamentul Curții. O cameră a acestei secții a decis, la 25 mai 2021, să mențină măsura provizorie în vigoare pe durata procedurii desfășurate în fața Curții.

5. Președintele Secției întâi a admis cererile de intervenție în procedură, în calitate de terți, formulate de profesorii D. Galliani, D. van Zyl Smit și P. Reingold (în comun), precum și de Guvernul Regatului Unit [art. 44 § 3 lit. a) din Regulamentul Curții]. S-au primit observații scrise din partea ambilor intervenienți.

6. La 7 septembrie 2021, camera a decis să se desesizeze în favoarea Marii Camere (art. 30 din Convenție).

7. Intervenienții sus-menționați au prezentat observații noi. De asemenea, s-au primit observații din partea asociației Hands Off Cain, a cărei cerere de intervenție în calitate de terț a fost admisă de președintele Marii Camere.

8. La 4 noiembrie 2021, Guvernul a solicitat ridicarea măsurii provizorii, susținând că perioada maximă de detenție permisă de dreptul intern urmează să expire la 8 decembrie 2021 și că, în consecință, autoritățile italiene nu vor putea să o împiedice pe reclamantă să fugă și să se sustragă de la extrădare. Marea Cameră a decis să mențină măsura provizorie.

9. Guvernul a solicitat, din nou, ridicarea măsurii provizorii, la 7 decembrie 2021, având în vedere o nouă evoluție în cadrul procedurii de extrădare (a se vedea infra, pct. 28-29). Având în vedere observațiile părților cu privire la această evoluție, Marea Cameră a decis, la 21 ianuarie 2022, să ridice măsura provizorie.

10. În ceea ce o privește, reclamanta a solicitat, la 7 decembrie 2021, o măsură provizorie în vederea împiedicării extrădării sale, din motive legate de starea sa de sănătate. Această cerere a fost respinsă de președintele Marii Camere la 21 ianuarie 2022. La 30 iunie 2022, reclamanta a formulat, din nou, o cerere de măsuri provizorii din motive de sănătate, pe care președintele Marii Camere a respins-o la 4 iulie 2022.

11. La 23 februarie 2022, a avut loc o ședință publică în clădirea Curții Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg.

S-au prezentat în fața Curții:

(a) pentru Guvern
domnul L. D’ASCIA,  agent,
domnul E. CUCCHIARA,  avocat;

(b) pentru reclamantă
domnul W. DE AGOSTINO,
doamna M. S. MORI,  avocați,

 doamna M. AMITRANO,
doamna E. KIRANMOYE CHADHURI,
doamna V. SIRELLO, consilieri.

12. Curtea a ascultat declarațiile făcute de domnul D’Ascia, domnul De Agostino și doamna Mori, precum și răspunsurile acestora la întrebările adresate de judecători.

ÎN FAPT

13. Reclamanta, doamna Beverly Ann McCallum, este resortisantă a Statelor Unite ale Americii și s-a născut în 1960. La momentul la care a depus cererea în fața Curții, ea se afla în detenție la Roma, în așteptarea extrădării solicitate de autoritățile americane.

14. În luna mai 2002, soțul reclamantei, domnul Roberto Caraballo, a fost ucis la domiciliul său din orașul Charlotte, comitatul Eaton, statul Michigan, SUA. Acesta a decedat din cauza unor leziuni craniene grave. După săvârșirea omorului, corpul victimei a fost transportat pe un câmp aflat la 90 de minute de mers cu mașina, unde a fost introdus într-o cutie metalică și apoi incinerat. Deși rămășițele victimei au fost descoperite la scurt timp după aceea, acestea erau atât de carbonizate, încât identitatea acesteia a putut fi stabilită abia după ce poliția a fost contactată, în 2015, de un martor la crimă.

15. Ulterior, autoritățile de aplicare a legii au deschis o anchetă, care a dus la arestarea fiicei reclamantei, D.D., și a unui prieten al acesteia din urmă, C.M. Poliția a căutat-o și pe reclamantă, dar nu a reușit să o localizeze. D.D. și C.M. au fost acuzați de omor de gradul întâi, conspirație în vederea săvârșirii unui omor și de profanare de cadavre.

16. În ceea ce o privește pe reclamantă, autoritățile credeau că aceasta plecase din Statele Unite și se mutase în Pakistan, pentru a locui împreună cu actualul ei soț.

17. La 7 noiembrie 2018, District Court of Eaton County (Tribunalul comitatului Eaton) a emis un mandat de arestare pe numele reclamantei pentru acuzațiile sus-menționate.

18. În ceea ce îl privește pe C.M., procurorul a fost de acord să renunțe la acuzațiile inițiale ca urmare a faptului că a acceptat să pledeze vinovat în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor de gradul al doilea și că a cooperat cu autoritățile. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis în octombrie 2019, iar în mai 2020 el a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea între 15 și 31 de ani. D.D. a fost judecată pentru acuzațiile sus-menționate și a fost găsită vinovată în decembrie 2021. În februarie 2022, a fost condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață. Conform legii statului Michigan, ea nu poate beneficia de liberare condiționată.

19. În februarie 2020, reclamanta a fost arestată într-un hotel din Roma.

20. Guvernul SUA, acționând în numele autorităților statului Michigan, a solicitat extrădarea acesteia, în conformitate cu termenii tratatului de extrădare dintre cele două țări, încheiat în 1983. Reclamanta a fost plasată în detenție în vederea extrădării.

21. Curtea de Apel din Roma a examinat cererea de extrădare (articolul 701 din Codul de procedură penală). Printr-o hotărâre din 23 iunie 2020 (nr. 74/2020), aceasta a hotărât că cererea poate fi admisă. Aceasta a examinat în mod specific argumentul reclamantei referitor la riscul unei pedepse cu detențiunea pe viață fără posibilitatea liberării condiționate în cazul condamnării sale pentru omor de gradul întâi. Instanța a făcut trimitere la informațiile furnizate de autoritățile americane cu privire la posibilitatea de a declara apel împotriva condamnării și a pedepsei aplicate, precum și la posibilitatea de a-i solicita guvernatorului statului Michigan grațierea sau comutarea pedepsei. Aceasta a reamintit jurisprudența Curții de Casație a Italiei (hotărârea Hernandez din 25 ianuarie 2019) potrivit căreia, în contextul extrădării în Statele Unite, riscul unei pedepse excesiv de lungi nu era suficient pentru a respinge o cerere de extrădare. Acest lucru se datora faptului că deținuții care executau pedeapsa detențiunii pe viață aveau posibilitatea de a obține punerea în libertate înainte de termen - care putea fi condiționată de comportamentul deținutului în cauză -, chiar dacă acest lucru depindea de evaluarea cu caracter discreționar a diferitelor autorități publice. În ceea ce privește sistemul existent în Michigan, Curtea de apel a constatat că respectiva cerere de extrădare conținea informații detaliate cu privire la posibilitatea reducerii pedepselor, inclusiv a pedepsei detențiunii pe viață.

22. Reclamanta a formulat recurs la Curtea de Casație. În măsura în care acest lucru este relevant pentru prezenta cerere, reclamanta a susținut că aprobarea extrădării sale ar fi contrară art. 3 din Convenție, având în vedere faptul că aceasta risca să își petreacă restul vieții în închisoare, fără posibilitatea liberării condiționate.

23. Curtea de Casație a respins recursul acesteia la 24 februarie 2021 (Decizia nr. 7262/2021). În ceea ce privește capătul de cerere referitor la o posibilă condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață, aceasta a apreciat că instanța de apel a examinat în mod adecvat argumentul reclamantei. Reamintind hotărârea acesteia în cauza Hernandez, Curtea de Casație a afirmat că fusese stabilit faptul că sistemul american era, în general, compatibil cu principiile generale ale sistemului italian. În sistemul american existau măsuri „corective” (correttivi) care se aplicau chiar și în cazul pedepsei detențiunii pe viață. Observațiile reclamantei în această privință erau doar un „amalgam generic” (affastellamento generico) de argumente și precedente fără nicio relevanță pentru cauza examinată.

24. Decretul de extrădare semnat de ministrul Justiției a fost emis la 8 martie 2021. Decretul prevedea, printre altele, că nu existau motive să se creadă că reclamanta va fi supusă unor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, sau unor acte care constituie o încălcare a unor drepturi fundamentale. De asemenea, acesta sublinia că nu exista posibilitatea aplicării pedepsei cu moartea întrucât, pentru infracțiunile în cauză, pedeapsa prevăzută era detențiunea pe viață, cu posibilitatea de a beneficia de punerea în libertate înainte de termen.

25. Reclamanta a întreprins noi demersuri la nivel intern: la 4 mai 2021, a sesizat Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, solicitând anularea decretului de extrădare. La 27 mai 2021, această instanță a suspendat executarea decretului până la 9 iunie 2021. Aceasta a solicitat Ministerului Justiției să prezinte un raport detaliat cu privire la această cauză, însoțit de toate documentele relevante, în special în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de legislația statului solicitant și posibilitatea de a obține punerea în libertate înainte de termen, în cazul unei condamnări la pedeapsa detențiunii pe viață.

26. La 9 iunie 2021, instanța administrativă a prelungit suspendarea decretului până la 7 iulie 2021. În ziua următoare, constatând că decretul nu putea fi executat în niciun caz, din cauza măsurii provizorii indicate de prezenta Curte (a se vedea supra, pct. 3-4), tribunalul administrativ a decis să respingă cererea reclamantei de a obține o măsură similară din partea sa.

27. La 1 decembrie 2021, Curtea de Apel din Roma a dispus punerea în libertate a reclamantei, având în vedere starea de sănătate precară a acesteia. Până atunci, fusese internată în spital, sub tratament, timp de mai multe săptămâni. În locul detenției, instanța a dispus ca reclamanta să rămână în Roma și să respecte interdicția de a părăsi domiciliul în timpul nopții.

28. La 3 decembrie 2021, Ambasada SUA la Roma a trimis autorităților italiene o notă diplomatică în care le-a informat că procurorul comitatului Eaton își luase angajamentul ca reclamanta să fie judecată pentru acuzația, mai puțin gravă, de omor de gradul al doilea, pedeapsa maximă pentru această infracțiune fiind pedeapsa detențiunii pe viață, cu posibilitatea de liberare condiționată. De asemenea, în notă se indica faptul că reclamanta nu va fi judecată pentru acuzația inițială de conspirație, ci pentru acuzația de profanare de cadavre. Autoritățile americane au modificat cererea lor inițială de extrădare în consecință.

29. La 7 decembrie 2021, ministrul Justiției a semnat un nou decret de extrădare a reclamantei pentru acuzațiile modificate. În consecință, Curtea de Apel a pronunțat o nouă decizie de plasare în detenție a reclamantei. Astfel cum s-a arătat anterior (a se vedea pct. 9), Marea Cameră a decis, având în vedere această evoluție, să ridice măsura provizorie care împiedica extrădarea reclamantei. La data ședinței, reclamanta încă se afla în Italia, în așteptarea extrădării sale în Statele Unite. Potrivit reprezentanților legali ai reclamantei, aceștia au introdus în fața Tribunalului Administrativ din Lazio o acțiune împotriva noului decret de extrădare.

30. Extrădarea reclamantei în Statele Unite a avut loc la 8 iulie 2022.

Dreptul intern relevant

31. Articolul 26 din Constituția Italiei prevede:

„Extrădarea unui cetățean poate fi acordată numai dacă aceasta este prevăzută în mod expres de convențiile internaționale.

În niciun caz, nu poate fi permisă extrădarea pentru infracțiuni politice.”

În conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Constituție, pedepsele nu pot fi inumane și trebuie să vizeze reabilitarea persoanei condamnate.

32. Procedurile de extrădare sunt reglementate de articolele 697-713 din Codul de procedură penală.

33. Articolul 698.1 interzice extrădarea, printre altele, atunci când există motive pentru a crede că inculpatul va fi supus unor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, sau unor acte care constituie o încălcare a unui drept fundamental al omului. Articolul  705.2 litera c) prevede că Curtea de Apel trebuie să se pronunțe în sensul refuzării extrădării în cazul în care există motive să considere că persoana în cauză va fi supusă, printre altele, unor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, sau unor acte care constituie o încălcare a unui drept fundamental al omului.

34. Decizia de extrădare a unei persoane este luată de ministrul Justiției (articolul 708). Aceasta poate fi contestată în fața instanțelor administrative.

35. Extrădarea între cele două țări este reglementată de Tratatul din 13 octombrie 1983, astfel cum a fost modificat în lumina Acordului privind extrădarea între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, din 25 iunie 2003. Acest tratat face referire în mod expres la pedeapsa capitală, la articolul IX, care prevede că statul solicitat poate subordona extrădarea condiției neaplicării sau, cel puțin, neexecutării pedepsei cu moartea.

36. Articolul XVI din tratat stabilește regula specialității:

„1. O persoană extrădată în temeiul prezentului tratat poate fi deținută, judecată sau condamnată, pe teritoriul statului solicitant, doar în privința:

(a) infracțiunii pentru care a fost acordată extrădarea sau atunci când aceleași fapte ca și cele pentru care a fost acordată extrădarea constituie o infracțiune încadrată diferit și care este extrădabilă;

[...]

(c) unei infracțiuni în privința căreia Puterea Executivă a Statelor Unite sau autoritățile competente ale Italiei sunt de acord cu detenția, judecarea sau condamnarea persoanei în cauză.”

37. Codul penal al statului Michigan prevede, la § 750.317:

„Omorul de gradul al doilea – Toate celelalte tipuri de omor constituie omor de gradul al doilea, care se sancționează cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu pedeapsa închisorii pentru o perioadă stabilită în mod discreționar de instanța de judecată, care se execută într-o închisoare de stat.”

O persoană condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață în temeiul acestei dispoziții poate să beneficieze de liberare condiționată.

38. Reglementările aplicabile deținuților care execută pedeapsa detențiunii pe viață sunt cuprinse în codul de legi „Michigan Compiled Laws”, § 791.234.

39. Paragraful 7 prevede că un deținut condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață (cu excepția celor condamnați pentru omor de gradul întâi) este supus jurisdicției comisiei pentru liberare condiționată și poate să beneficieze de liberare condiționată după ce a executat cel puțin 15 ani din durata pedepsei.

40. Paragraful 11 prevede că problema punerii în libertate ține de competența discreționară a comisiei pentru liberare condiționată. Acordarea liberării condiționate poate fi contestată în fața curții de circuit, de către procurorul competent sau de către victima infracțiunii.

41. Constituția statului Michigan îi conferă guvernatorului prerogativa de grațiere (articolul V, § 14):

Guvernatorul are puterea de a acorda suspendarea executării unei pedepse, comutarea unei pedepse și grațierea, ulterior condamnării pentru toate tipurile de infracțiuni, cu excepția cazurilor de impeachment (procedură de demitere și punere sub acuzare), în condițiile și cu limitările pe care le poate impune acesta, sub rezerva procedurilor și reglementărilor prevăzute de lege. Acesta informează anual legiuitorul cu privire la fiecare suspendare a executării unei pedepse, fiecare comutare a unei pedepse și fiecare grațiere acordată, motivându-le.”

PLÂNGEREA

42. Reclamanta s-a plâns că, în cazul în care statul pârât ar dispune extrădarea sa în Statele Unite, ea ar fi expusă riscului unei pedepse cu detențiunea pe viață, fără posibilitatea de a beneficia de liberare condiționată, ceea ce ar constitui o încălcare a art. 3 din Convenție. După reîncadrarea acuzațiilor care o vizau în sensul reducerii acestora, ea și-a menținut plângerea, susținând că era în continuare expusă riscului unei pedepse care nu respecta principiile relevante ale Convenției privind caracterul reductibil al pedepsei detențiunii pe viață.

ÎN DREPT

43. Art. 3 din Convenție prevede:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

44. Aici sunt rezumate doar argumentele formulate de părți în lumina reîncadrării acuzațiilor aduse reclamantei în sensul reducerii acestora. Observațiile scrise și orale ale părților au fost prezentate în fața Curții înainte ca reclamanta să fie extrădată și, prin urmare, s-au axat pe o potențială încălcare a art. 3, în cazul în care ar fi avut loc extrădarea. Curtea consideră că este necesar să urmeze aceeași abordare în cadrul expunerii argumentele părților.

45. Guvernul a susținut că plângerea ar trebui respinsă ca fiind tardivă. Acesta a subliniat faptul că, în observațiile prezentate inițial de reclamantă în formularul de cerere depus în mai 2021, aceasta și-a axat plângerea doar pe pedeapsa obligatorie prevăzută de legislația statului Michigan pentru omor de gradul întâi, și anume pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate. Cu toate acestea, chiar și în acel stadiu, adică înainte de reîncadrarea acuzațiilor aduse în sensul reducerii acestora, exista posibilitatea ca reclamantei să nu i se aplice pedeapsa maximă (de exemplu, dacă ar fi fost condamnată de juriu doar pentru omor de gradul al doilea sau în cazul în care instanța de fond ar fi admis un acord de recunoaștere a vinovăției pentru o astfel de acuzație). Ea a recunoscut în mod expres că pedeapsa aplicabilă în astfel de circumstanțe (pedeapsa cea mai gravă fiind detențiunea pe viață cu posibilitatea liberării condiționate) nu ar ridica nicio problemă în temeiul art. 3. Întrucât a exclus în mod explicit această eventualitate din plângerea formulată inițial, nu avea dreptul să solicite includerea acesteia în plângere după expirarea termenului prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. Acest termen nu a început să curgă din nou de la data la care s-a modificat temeiul legal pentru extrădarea reclamantei.

46. Guvernul a subliniat, de asemenea, că nu poate exista nicio îndoială cu privire la fiabilitatea angajamentului asumat în nota diplomatică din 3 decembrie 2021, care a fost prezentată în mod corespunzător autorităților italiene de către autoritățile federale din SUA, având în vedere că acesta nu era doar o garanție diplomatică obișnuită, ci o comunicare formală a reîncadrării capetelor de acuzare reținute împotriva reclamantei în sensul reducerii acestora. Pe baza acestei note, ministrul Justiției a emis un nou decret, ceea ce înseamnă că Statele Unite erau obligate să se asigure că reclamanta urma să fie judecată doar pentru infracțiunile mai puțin grave specificate în decretul respectiv. Statele Unite și-ar încălca obligațiile internaționale, dacă reclamanta ar fi judecată pentru acuzațiile inițiale. Nu exista niciun motiv să se considere că autoritățile statului Michigan ar acționa într-un mod nelegitim, care ar submina încrederea dintre cele două state. Astfel, întrucât reclamanta nu mai putea fi judecată pentru acuzațiile inițiale, mai grave, aceasta nu era expusă riscului de a i se aplica o pedeapsă ireductibilă, și anume detențiunea pe viață fără posibilitatea liberării condiționate. În lumina celor expuse, Guvernul a susținut că plângerea era nefondată și că, prin urmare, ar fi justificată scoaterea de pe rol a cererii în temeiul art. 37 din Convenție.

47. În ceea ce o privește, reclamanta a susținut că nu fusese eliminat riscul denunțat inițial întrucât procurorul nu își luase un angajament ferm de a reține împotriva sa acuzația mai puțin gravă. Ea a susținut că nota diplomatică nu conținea suficiente garanții pentru a exclude riscul ca, în urma extrădării sale, să fie reținute împotriva sa acuzațiile mai grave. Prin urmare, a considerat că garanția primită era îndoielnică din punct de vedere juridic și indica faptul că sistemul judiciar din SUA avea un caracter nefiabil și imprevizibil. Ea a apreciat că tratatul de extrădare dintre cele două state nu l-ar împiedica pe procurorul statului Michigan să revină la acuzațiile mai grave, având în vedere formularea articolului XVI din acest tratat, și se îndoia de faptul că autoritățile italiene ar protesta dacă s-ar întâmpla acest lucru. Așadar, având în vedere criteriile stabilite de Curte în jurisprudența sa privind garanțiile diplomatice în contextul art. 3 [a se vedea Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit, nr. 8139/09, pct. 189, CEDO 2012 (extrase)], nu au fost oferite garanții suficiente pentru a fi eliminat riscul ca reclamantei să i se aplice pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață, în cazul în care ar fi condamnată.

48. În plus, chiar dacă ar fi judecată și condamnată pentru acuzația reîncadrată în sensul reducerii acesteia, considera că eventuala ei liberare condiționată ar depinde în continuare de decizia guvernatorului statului Michigan, având în vedere larga prerogativă a puterii executive de a acorda măsuri de clemență conferită acestuia de Constituția statului Michigan. Prerogativa de comutare a guvernatorului nu era limitată la deținuții care nu puteau să beneficieze de liberare condiționată. Din statisticile oficiale disponibile reieșea că au fost acordate măsuri de clemență în cazul unor deținuți condamnați pentru omor de gradul al doilea (și multe alte tipuri de infracțiuni). Acest proces era în mod evident incompatibil cu normele relevante ale Convenției, având în vedere caracterul său discreționar și opac. În plus, nu s-au oferit garanții cu privire la modul în care guvernatorul ar trata o cerere de clemență formulată de reclamantă.

49. Curtea consideră că nu este necesar să abordeze argumentul Guvernului potrivit căruia plângerea reclamantei este tardivă, întrucât, în orice caz, plângerea acesteia este inadmisibilă pentru motivul următor.

50. Baza factuală a cauzei s-a schimbat ca urmare a angajamentului luat de procurorul competent al statului Michigan de a reîncadra, în sensul reducerii acesteia, ca „omor de gradul al doilea” acuzația principală reținută împotriva reclamantei. Această evoluție a fost comunicată autorităților italiene sub forma unei note diplomatice din partea Ambasadei SUA la Roma. Nota diplomatică preciza că, în cazul în care ar fi condamnată pentru această acuzație, reclamantei i s-ar aplica pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii pentru o perioadă stabilită în mod discreționar de instanță și că aceasta ar avea posibilitatea de a solicita beneficiul liberării condiționate. Pe baza acestei note, Statele Unite au modificat cererea inițială de extrădare, ministrul Justiției a emis un nou decret de extrădare, care ține seama de această modificare (a se vedea supra, pct. 28-29), iar reclamanta a fost, în cele din urmă, extrădată.

51. Deși reclamanta a pus la îndoială fiabilitatea notei diplomatice, Curtea face trimitere la ceea ce a statuat în această privință în cauza Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, nr. 9146/07 și 32650/07, 17 ianuarie 2012:

„85. [...] Notele diplomatice constituie o modalitate standard prin care statul solicitant oferă toate garanțiile pe care statul solicitat le consideră necesare pentru a-și da acordul cu privire la extrădare. [...] Curtea a admis, de asemenea, că, în relațiile internaționale, prezumția de bună-credință este inerentă notelor diplomatice și că, în cauzele având ca obiect extrădarea, este oportun ca această prezumție să se aplice în cazul unui stat solicitant cu o lungă tradiție în ceea ce privește respectarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept și care a încheiat de mult timp acorduri de extrădare cu statele contractante. [...]”

Considerentele sus-menționate sunt pe deplin aplicabile în speță, având în vedere că statul solicitant din prezenta cauză este același ca și în cauza Harkins și Edwards.

52. În plus, Curtea apreciază că, în cazul în care, în urma extrădării reclamantei, ar fi restabilite acuzațiile inițiale reținute împotriva sa, acest lucru nu ar fi compatibil cu obligația de a îndeplini cu bună-credință obligațiile asumate în temeiul tratatului (a se vedea articolul 26 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor). În consecință, Curtea consideră că este justificat să se procedeze pornind de la premisa că reclamanta poate fi judecată, de acum înainte, doar pentru acuzațiile indicate în nota diplomatică din 3 decembrie 2021 și specificate în noul decret de extrădare emis la 7 decembrie 2021. În consecință, dacă ar fi condamnată pentru aceste acuzații, reclamanta riscă să primească cel mult pedeapsa detențiunii pe viață, cu posibilitatea liberării condiționate (a se vedea supra, pct. 37 și 39). De asemenea, Curtea subliniază declarația făcută în cadrul ședinței de Guvernul italian, cealaltă parte la tratatul de extrădare dintre cele două state, potrivit căreia Italia consideră că nota reprezintă o declarație fermă din partea Guvernului Statelor Unite.

53. Reclamanta a susținut că o astfel de pedeapsă trebuie să fie considerată „ireductibilă”, în sensul conferit acestei noțiuni prin jurisprudența Curții, având în vedere rolul pe care îl are guvernatorul statului Michigan în cadrul sistemului de liberare condiționată din acest stat, rol care, potrivit acesteia, este decisiv. Totuși, Curtea observă că acest argument are legătură cu un aspect care nu poate fi considerat ca ținând de esența garanțiilor din jurisprudența Vinter [a se vedea Vinter și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 66069/09 și alte 2 cereri, CEDO 2013 (extrase)], având mai degrabă un caracter de garanție procedurală. Aceasta reamintește distincția dintre obligația materială și garanțiile procedurale aferente acesteia, care decurg din art. 3, atunci când se pune problema aplicării pedepsei detențiunii pe viață în contextul extrădării [a se vedea hotărârea pronunțată astăzi în cauza Sanchez-Sanchez împotriva Regatului Unit (MC), nr. 22854/20, pct. 93]. Existența, în sistemul juridic al statului solicitant, a unor garanții procedurale pentru „persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață” nu este o condiție prealabilă indispensabilă pentru respectarea art. 3 de către statul contractant solicitat (ibid, pct. 96).

54. În orice caz, după ce a luat act de dispozițiile legislative relevante, Curtea nu este convinsă de faptul că reclamanta a înțeles corect sistemul din statul Michigan. Aceasta observă că, astfel cum se prevede în Michigan Compiled Laws [§ 791.234(11)], liberarea condiționată a unui deținut este o chestiune care ține de competența discreționară a comisiei pentru liberare condiționată (a se vedea supra, pct. 40). Deși este adevărat că guvernatorul statului Michigan se bucură de o largă prerogativă executivă de acordare a măsurilor de clemență, acesta nu este implicat în procedura de liberare condiționată. În plus, nici dispozițiile legale relevante nu îi conferă guvernatorului competența de a anula decizia de acordare a liberării condiționate unui deținut. Astfel cum s-a indicat mai sus, decizia de acordare a liberării condiționate poate fi contestată în fața curții de circuit competente.

55. Oricărui reclamant care susține că, în urma extrădării sale, ar fi expus riscului de a primi o sentință care ar constitui o pedeapsă inumană sau degradantă, îi revine sarcina de a proba realitatea acestui risc (astfel cum s-a reiterat, cel mai recent, în cauza Sanchez-Sanchez, citată anterior, pct. 87 cu trimiterile suplimentare). Având în vedere toți factorii menționați mai sus, Curtea consideră că reclamanta nu a îndeplinit sarcina probei. Contrar celor susținute de reclamantă, se pare că nu există un risc real ca acesteia să îi fie aplicată o pedeapsă cu detențiunea pe viață ireductibilă, și anume pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate, în cazul în care ar fi condamnată pentru acuzațiile reținute în prezent împotriva sa în statul Michigan.

56. Având în vedere elementele de mai sus, Curtea concluzionează că această plângere este în mod vădit nefondată, în sensul art. 35 § 3, și trebuie să fie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

declară cererea inadmisibilă.

Redactată în limbile engleză și franceză, apoi comunicată în scris la 3 noiembrie 2022.

 Johan Callewaert Jon Fridrik Kjølbro
 Grefier adjunct Președinte