MERIAKRI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA ÎNTÂI

DECIZIE PARŢIALĂ

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 53487/99
depusă de Victor MERIAKRI
împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea Întâi), întrunită la 16 ianuarie 2001, în cadrul unei Camere compuse din:

DnaE. Palm, Preşedinte,
Dna W. Thomassen,
    Dl L. Ferrari Bravo,

    Dl C. Bîrsan,

    Dl J. Casadevall,

    Dl B. Zupančič,

    Dl T. Panţîru, judecători,

şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,

Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului la 28 aprilie 1999 şi înregistrată la 17 decembrie 1999,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul este cetăţean al Republicii Moldova născut în 1952 şi care locuieşte în Chişinău, Moldova.

A. Circumstanţele cauzei

Faptele cauzei, aşa precum ele au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 5 martie 1997, reclamantul a fost reţinut de către poliţiştii de la Comisariatul de poliţie Buiucani fiind acuzat de complicitate la jaf armat. Reclamantul a negat acuzaţiile. La comisariatul de poliţie poliţiştii i-au confiscat reclamantului lucrurile sale personale (inclusiv USD 800, un inel din aur şi un lănţişor). La aceeaşi dată, reclamantul a fost bătut de poliţişti după ce a refuzat să-şi recunoască vinovăţia prin semnarea procesului-verbal de interogare.

La 6 martie 1997, reclamantul a fost dus la spital unde a suferit o operaţie la ochiul stâng, care a fost grav rănit în timp ce el a fost bătut în comisariatul de poliţie. După operaţie, reclamantul a pierdut vederea la ochiul stâng.

La 7 martie 1997, reclamantul a fost adus în faţa procurorului de sector, care l-a ameninţat spunându-i că dacă el nu-şi va recunoaşte vinovăţia şi nu va semna procesul-verbal de interogare, el va fi bătut până la moarte. La aceeaşi dată, după cereri repetate de a fi asistat de un avocat, reclamantul s-a întâlnit cu avocatul, care l-a îndreptat la o examinare medicală ce a stabilit că reclamantul avea comoţie cerebrală şi câteva coaste rupte, după cum susţinea şi reclamantul. La aceeaşi dată, directorul închisorii în care el a fost adus l-a trimis la o nouă examinare medicală care a confirmat leziunile corporale sus-menţionate. Datorită gravităţii leziunilor cauzate, reclamantul a fost supus unui tratament în spitalul închisorii, care a durat zece luni.

La 17 martie 1997, reclamantul a depus o plângere la Procuratura Municipală în care el a pretins că a fost torturat de către poliţişti pe parcursul detenţiei preventive. La 25 martie 1997, el a depus o plângere similară la Procuratura Generală. Reclamantul nu a primit niciun răspuns la plângerile sale.

La 16 iunie 1997, reclamantul a fost adus în faţa Judecătoriei sectorului Buiucani, asistat de avocatul său. Pe parcursul primei şedinţe judecătoreşti, reclamantul a prezentat o cerere scrisă solicitând citarea şi audierea părţii vătămate şi examinarea armei pe care el ar fi folosit-o atunci când ar fi comis infracţiunea, care constituia principala probă în dosar. În cererea sa scrisă, el, de asemenea, a solicitat să fie confruntat cu pretinşii co-acuzaţi de comiterea infracţiunii menţionate mai sus. Fără a prezenta vreun motiv, instanţa a respins cererile reclamantului.

La 16 iulie 1997, pe parcursul şedinţei judecătoreşti, reclamantul a cerut citarea şi audierea poliţiştilor care au fost implicaţi în investigarea cauzei sale. La aceeaşi dată, el, de asemenea, a prezentat o cerere scrisă solicitând iniţierea urmăririi penale împotriva poliţiştilor care l-au supus maltratării fizice pe parcursul detenţiei preventive şi i-au confiscat lucrurile personale. În continuare, el a cerut citarea şi audierea medicilor care l-au examinat şi l-au îngrijit pe parcursul detenţiei preventive. Instanţa a respins cererile reclamantului.

La 21 iulie 1997, pe parcursul şedinţei judecătoreşti, avocatul reclamantului a declarat că refuzul de a audia partea vătămată şi de a examina principala probă constituie o încălcare a procedurii penale. Declaraţiile avocatului nu au fost luate în consideraţie de către instanţă.

La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru jaf armat, condamnându-l la doisprezece ani de închisoare, pedeapsă care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever.

La 28 iulie 1997, reclamantul a depus apel împotriva hotărârii sus-menţionate la Tribunalul municipiului Chişinău în care el a pretins că a fost arestat ilegal şi, ulterior, condamnat. În continuare, el a declarat că pe parcursul detenţiei preventive el a fost torturat de către poliţiştii implicaţi în investigarea cauzei sale. El, de asemenea, a declarat că prima instanţă nu a citat şi audiat partea vătămată şi martorii propuşi de el şi nu a admis probele din dosarul său de urmărire penală.

La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Buiucani ca nefondat, menţinând hotărârea respectivă. Nu a fost dat niciun răspuns acuzaţiilor reclamantului cu privire la maltratare pe parcursul detenţiei preventive.

La 12 februarie 1998, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva deciziei Tribunalului municipiului Chişinău ca nefondat, menţinând hotărârea Judecătoriei sectorului Buiucani din 22 iulie 1997.

În scrisoarea sa către Curte din 2 august 1999, reclamantul s-a plâns că administraţia închisorii, în mod constant, a controlat corespondenţa sa cu Curtea şi cu alte autorităţi, precum Procuratura Municipală sau Procuratura Generală. Reclamantul a prezentat Curţii o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administraţiei închisorii pentru transmiterea copiilor tuturor documentelor cu privire la această cerere depusă la Curte, documente care au fost solicitate de către Curte. El a indicat spre nota scrisă de mână în partea de sus a cererii sale, care prevedea: „Către unitatea specială. De luat măsuri. 17 iulie 1999”, cerere la care el nu a primit niciun răspuns.

Reclamantul, de asemenea, a transmis Curţii o scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Moldova. Această scrisoare avea aplicate pe ea numeroase ştampile care indicau că scrisoarea a tranzitat diverse oficii de la 5 mai 1999 până la 25 iunie 1999. Potrivit reclamantului, scrisoarea i-a fost transmisă lui abia la 1 iulie 1999.

Într-o scrisoare expediată la 11 octombrie 1999, reclamantul s-a plâns că administraţia închisorii, în mod constant, deschidea şi întârzia transmiterea scrisorilor Curţii adresate lui. În acest sens, el a trimis înapoi Curţii o scrisoare expediată lui de câtre Curte la 2 septembrie 1999. În partea de sus a scrisorii o ştampilă aplicată indica: „Numărul de intrare 374, la 10 septembrie 1999”, iar o menţiune scrisă de mână prevedea: „Unitatea specială. Primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a făcut următoarea menţiune pe scrisoare: „Eu am primit-o şi mi-a fost transmisă la 22 septembrie 1999”.

Într-o scrisoare adresată Curţii la 23 martie 2000, reclamantul a reiterat pretenţiile sale cu privire la ingerinţa constantă a administraţiei închisorii în corespondenţa sa cu Curtea. La 20 septembrie 2000, o scrisoare semnată de reclamant a fost expediată Curţii de către soţia sa.  

B. Dreptul intern relevant

Articolul 30 al Constituţiei Republicii Moldova

„Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.”

Codul de executare a sancţiunilor de drept penal

Articolul 14 § 1

„Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal în funcţie de tipul pedepsei şi de restricţia drepturilor impuse condamnatului prin sentinţă a instanţei judecătoreşti.”

Articolul 14 § 2 (c)

„Condamnatul are dreptul să dea explicaţii şi să poarte corespondenţă, să adreseze propuneri, cereri şi reclamaţii... .”

Articolul 73 § 1

„Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat.”

Articolul 73 § 2

„Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită [...] este supusă controlului sau cenzurii.”

Articolul 73 § 4

„Propunerile, cererile şi reclamaţiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”

PRETENŢII

1. Reclamantul pretinde, invocând în substanţă articolul 3 al Convenţiei, că pe parcursul detenţiei sale preventive el a fost supus maltratării fizice de către poliţişti şi că suferinţa pe care el a îndurat-o constituie tortură. El, de asemenea, deplânge refuzul autorităţilor naţionale să examineze plângerea sa cu privire la tortură pe parcursul detenţiei sale preventive, contrar articolului 3 al Convenţiei.

2. El, de asemenea, pretinde, invocând în substanţă articolul 13 al Convenţiei, că lui i-a fost refuzat un recurs efectiv în ceea ce priveşte plângerile sale cu privire la tortură pe parcursul detenţiei sale preventive.

 3. Reclamantul pretinde, în continuare, invocând în substanţă articolul 5 § 1 al Convenţiei, că arestarea sa a fost nelegală şi că nu au existat motive verosimile de a-l bănui pe reclamant că a săvârşit o infracţiune.

4. El, de asemenea, pretinde, invocând în substanţă articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, că poliţiştii implicaţi în arestarea sa nelegală l-au deposedat de bunurile sale personale, care, ulterior, au fost pierdute.

5. Reclamantul pretinde, invocând în substanţă articolul 6 al Convenţiei, că el nu a avut parte de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea şi audierea părţii vătămate şi a martorilor propuşi de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă. În continuare, el pretinde că instanţele naţionale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate şi că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.

6. În fine, el pretinde, invocând în substanţă articolul 8 al Convenţiei, ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu alte autorităţi naţionale.

ÎN DREPT

1. Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că la 5 martie 1997, în timp ce se afla în detenţie preventivă, el a fost supus maltratărilor fizice de către poliţiştii implicaţi în investigarea cazului său şi că autorităţile naţionale nu au investigat plângerile sale cu privire la faptele respective depuse la procuratură.

Curtea notează că, în urma pretinsei maltratări la care ar fi fost supus la 5 martie 1997, reclamantul a depus două plângeri la procuratură, la 17 şi 25 martie 1997. Ea, de asemenea, notează că Convenţia a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Prin urmare, Curtea constată că pretenţia sus-menţionată, care se referă la fapte anterioare datei de 12 septembrie 1997, este incompatibilă ratione temporis cu prevederile Convenţiei şi, prin urmare, urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4.

2. Reclamantul pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că lui i-a fost respins un recurs efectiv în ceea ce priveşte pretenţia sa în baza articolului 3 cu privire la maltratarea sa pe parcursul detenţiei sale preventive.

Curtea observă că această prevedere declară că dreptul la un recurs efectiv poate fi pretins doar de cineva care are o „pretenţie serioasă şi legitimă” că este victima violării unui drept garantat de Convenţie (Boyle and Rice v. the United Kingdom, hotărâre din 27 aprilie 1988, Seria A nr. 131, p. 23, § 52).

Curtea a examinat pretenţia în temeiul articolului 3 al Convenţiei şi a constatat că ea nu cade sub competenţa Curţii ratione temporis. Prin urmare, rezultă că Curtea nu este competentă ratione temporis să examineze dacă reclamantul a avut o „pretenţie serioasă şi legitimă” şi, în consecinţă, pretenţiile reclamantului cu privire la articolul 13, de asemenea, nu cad sub competenţa Curţii ratione temporis.

Din aceste motive, Curtea conchide că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenţiei.

3. În continuare, reclamantul pretinde, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că arestarea sa la 5 martie 1997 a fost nelegală. El, de asemenea, pretinde, în temeiul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, că poliţiştii implicaţi în arestarea sa l-au deposedat nelegal de bunurile sale personale.

Curtea notează că pretenţiile reclamantului se referă la perioada între 5 martie 1997, dată la care el a fost arestat, şi 22 iulie 1997, dată la care Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat. Ea notează, în continuare, că Convenţia a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. Prin urmare, Curtea constată că pretenţiile sus-menţionate, care se referă la o perioadă anterioară datei de 12 septembrie 1997, sunt incompatibile cu prevederile Convenţiei ratione temporis şi urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 § 4.

4. Reclamantul pretinde, în baza articolului 6 al Convenţiei, că el nu a avut parte de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea şi audierea părţii vătămate şi a martorilor propuşi de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă pentru a fi anexată la dosar. În continuare, el pretinde că instanţele naţionale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate şi că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.

Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei pretenţii şi că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curţii, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.

5. Reclamantul pretinde, în baza articolului 8 al Convenţiei, ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu alte autorităţi naţionale.

Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei pretenţii şi că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curţii, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide să amâne examinarea pretenţiilor reclamantului cu privire la echitatea procedurii penale desfăşurate împotriva sa şi a pretenţiei sale cu privire la ingerinţa în dreptul său la respectarea corespondenţei sale.

Declară inadmisibil restul cererii.

Michael O’BoyleElisabeth Palm
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy