Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE DEFINITIVĂ
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 53487/99
depusă de Victor MERIAKRI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 6 mai 2003, în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlM. Pellonpää,
DnaV. Strážnická,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 28 aprilie 1999,
Având în vedere decizia parţială din 16 ianuarie 2001,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Victor Meriakri, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1952 şi care locuieşte în Chişinău, Moldova. El a fost reprezentat în faţa Curţii de dl A. Tănase, avocat din Chişinău. Guvernul pârât a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Pârlog, de la Ministerul Justiţiei.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa precum ele au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
La 5 martie 1997, reclamantul a fost reţinut fiind acuzat de complicitate la jaf cu circumstanţe agravante. La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru jaf cu circumstanţe agravante comis de un grup de persoane prin înţelegere prealabilă şi, fiind recidivist deosebit de periculos, l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare, care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever. Reclamantul a depus apel împotriva acestei hotărâri.
La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul ca fiind nefondat, menţinând hotărârea judecătoriei. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii.
După o şedinţă judecătorească, la 12 februarie 1998, printr-o decizie irevocabilă, Curtea de Apel a respins recursul, menţinând decizia tribunalului.
La scrisoarea sa adresată Curţii la 2 august 1999, reclamantul a anexat o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administraţiei închisorii, solicitând copii ale plângerilor sale trimise Procuraturii municipiului Chişinău şi Procuraturii Generale, precum şi răspunsurile primite. În aceeaşi cerere, el a solicitat copii ale tuturor documentelor cu privire la cererea sa depusă la Curte, documente care au fost solicitate de Curte. Cererea conţine în partea de sus o notă scrisă de mână, care prevede: „Către unitatea specială. De luat măsuri. 17 iulie 1999”. În răspuns, el a primit o listă scrisă de mână pe verso cererii sale din 16 iulie 1999, care enumera unsprezece plângeri pe care el le-a adresat diverselor autorităţi naţionale. La această scrisoare el, de asemenea, a anexat o scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Moldova. Scrisoarea are numeroase ştampile care indică că scrisoarea a trecut prin diverse oficii între 5 mai 1999 şi 25 iunie 1999. Potrivit reclamantului, ea i-a fost transmisă lui abia la 1 iulie 1999. În această scrisoare, reclamantul nu prezintă nicio pretenţie specifică cu privire la cenzurarea corespondenţei sale.
În scrisoarea sa din 4 octombrie 1999, reclamantul a formulat o pretenţie explicită că scrisorile sale au fost deschise de către administraţia închisorii. În special, el a cerut Curţii să indice şefului unităţii speciale a închisorii să nu deschidă scrisorile adresate lui. În acest sens, el a trimis înapoi Curţii o scrisoare care data din 2 septembrie 1999 şi care i-a fost adresată lui de Curte. În partea de sus a acestei scrisori, o ştampilă indica: „Nr. de intrare 374, la 10 septembrie 1999”, iar o menţiune scrisă de mână prevedea: „Unitatea specială. Primită la 10 septembrie 1999”. Reclamantul a făcut următoare menţiune pe scrisoare: „Eu am primit-o şi mi-a fost transmisă la 22 septembrie 1999”.
Într-o scrisoare adresată Curţii la 23 martie 2000, reclamantul a reiterat pretenţiile sale cu privire la ingerinţa constantă a administraţiei închisorii în corespondenţa sa cu Curtea. La 20 septembrie 2000, o scrisoare semnată de reclamant a fost expediată Curţii de către soţia sa.
Printr-o scrisoare din 16 mai 2000, Curtea a cerut reclamantului să precizeze dacă el s-a plâns de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale în baza articolului 8 al Convenţiei. Reclamantul nu a răspuns la această scrisoare.
La 15 martie 2001, reclamantul a adresat Curţii o nouă scrisoare, la care el a anexat o scrisoare a Curţii care data din 9 februarie 2001 şi care i-a fost adresată lui. Pe scrisoarea era aplicată o ştampilă care prevedea: „Nr. de intrare 77, 22.02” şi o menţiune scrisă de mână care prevede: „Unitatea specială. 22.02.2001”.
Într-o scrisoare din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că circa 80 de pagini de documente trimise lui de către Curte i-au fost transmise de către administraţia închisorii într-un plic deschis.
La 10 iunie 2002, Guvernul a informat Curtea că, la 8 aprilie 2002, ministrul Justiţiei a semnat Ordinul nr. 122 cu privire la respectarea dreptului persoanelor deţinute la corespondenţă, care prevedea aplicabilitatea directă a articolului 8 al Convenţiei în legislaţia Republicii Moldova (a se vedea mai jos „Dreptul intern pertinent”).
La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curţii o copie a unei scrisori din 4 decembrie 2001 adresată lui de către reclamant, prin care reclamantul a solicitat o întâlnire. Scrisoarea a fost expediată la 7 decembrie 2001 fiind însoţită de o notă scrisă a directorului închisorii şi având o ştampilă cu un număr de înregistrare aplicat pe ea, care prevedea: „Noi trimitem petiţia deţinutului condamnat Meriacre Victor Gheorghe deţinut în instituţia OŞC 29/15 din sectorul Rîşcani al oraşului Cricova. Anexă 4 pagini”.
La 24 noiembrie 2002, Guvernul a informat Curtea că, la 7 noiembrie 2002, Parlamentul a adoptat modificări la Codul de executare a sancţiunilor de drept penal şi la Legea cu privire la arestarea preventivă (a se vedea mai jos „Dreptul intern pertinent”).
La scrisoarea sa din 20 decembrie 2002, reclamantul a anexat o scrisoare pe care avocatul său a adresat-o ministrului Justiţiei prin care el a cerut ca corespondenţa adresată lui de către reclamant să nu fie deschisă. Avocatul s-a bazat pe Ordinul nr. 122 din 8 aprilie 2002 cu privire la respectarea dreptului la corespondenţă a persoanelor deţinute.
B. Dreptul intern relevant
a) Constituţia Republicii Moldova
Articolul 30. Secretul corespondenţei
„(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.”
b) Codul de executare a sancţiunilor de drept penal
Articolul 14
„(1) Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal în funcţie de tipul pedepsei şi de restricţia drepturilor impuse condamnatului prin sentinţă a instanţei judecătoreşti.
(2) „Condamnatul are dreptul:
(c) să dea explicaţii şi să poarte corespondenţă, să adreseze propuneri, cereri şi reclamaţii.”
Articolul 73
„(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţiune nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (modificat prin Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998).
(2) „Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţiune nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (modificat prin Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998).
(4) Propunerile, cererile şi reclamaţiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”
Prin Legea nr. 1430 adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002, alineatul 4 al articolului 73 a fost abrogat, iar alineatul 2 a fost modificat şi prevede următoarele:
„(2) Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii, cu excepţia corespondenţei cu organele de drept, cu avocaţii lor, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”
c) Codul de procedură penală
Articolul 383
„(2) ... pachetele cu provizii şi coletele sosite pe numele lor, sunt supuse controlului, iar corespondenţa - cenzurii... .”
d) Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă
Articolul 12
„(3) ... coletele şi pachetele cu provizii sosite pe numele lor sînt controlate, iar corespondenţa este cenzurată ... .”
Articolul 18
„(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Plângerile, cererile şi scrisorile adresate procurorului nu sunt supuse controlului, urmând a fi expediate la destinaţie în 24 de ore de la depunerea lor.”
Prin Legea nr. 1430 adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002, alineatul 2 al articolului 18 a fost modificat şi prevede următoarele:
„(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor, inclusiv ale inculpaţilor, se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Corespondenţa prevenitului cu procurorul, cu avocatul său, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”
e) Hotărârea Guvernului nr. 923 din 20 decembrie 1994 privind aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi
„(18) ... Scrisorile se pun în cutiile poştale sau se transmit reprezentanţilor administraţiei în plicuri deschise. ...
(19) ... Propunerile, cererile şi plângerile ce conţin expresii obscene, inclusiv cu caracter calomniator, ce jignesc onoarea şi demnitatea colaboratorului instituţiei, nu se expediază destinatarului. Asemenea scrisori se anexează la dosarul personal, iar expeditorilor li se aplică pedepse disciplinare.”
f) Ordinul ministrului Justiţiei nr. 122 din 8 aprilie 2002 cu privire la respectarea dreptului la corespondenţă a persoanelor deţinute
„(1) Orice corespondenţă a persoanelor deţinute cu avocatul parlamentar, Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, avocatul său nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie transmisă adresatului în termen de 24 de ore de la depunere sau primire.”
PRETENŢII
Reclamantul pretinde, invocând în substanţă articolul 6 al Convenţiei, că el nu a avut parte de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. În special, el pretinde că i-au fost refuzate citarea şi audierea părţii vătămate şi a martorilor propuşi de el, iar proba invocată de el, în special, arma pe care el ar fi folosit-o atunci când a comis jaful, nu a fost admisă. În continuare, el pretinde că instanţele naţionale, în mod eronat, au apreciat probele prezentate şi că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.
El, de asemenea, pretinde, invocând în substanţă articolul 8 al Convenţiei, ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu alte autorităţi naţionale.
ÎN DREPT
1. Reclamantul pretinde că el nu a avut parte de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. În special, el pretinde că instanţele naţionale, în mod eronat, au evaluat probele prezentate şi că probele disponibile nu au fost suficiente pentru condamnarea sa.
Curtea notează că hotărârea irevocabilă în această cauză a fost pronunţată de Curtea de Apel la 12 februarie 1998, în timp ce reclamantul a depus pretenţia sa la Curte printr-o scrisoare care datează din 28 aprilie 1999, ceea ce constituie mai mult de şase luni după ce Curtea de Apel a pronunţat decizia sa.
Curtea reiterează că, în conformitate cu articolului 35 § 1 al Convenţiei, ea nu poate fi sesizată decât într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne definitive.
Rezultă că această pretenţie a fost depusă cu omiterea termenului şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
2. Reclamantul pretinde ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu anumite autorităţi naţionale. Curtea consideră că această pretenţie cade sub incidenţa articolului 8 al Convenţiei, care prevede, în partea sa relevantă:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
a) Conform articolului 35 § 1 al Convenţiei, Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne.
Guvernul a declarat, în acest sens, că reclamantul nu a depus nicio plângere cu privire la ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale, la autoritatea naţională competentă.
Reclamantul a respins acest argument, susţinând că legislaţia Republicii Moldova prevede că o astfel de plângere poate fi depusă la administraţia închisorii, nefiind clar dacă o astfel de pretenţie ar putea fi depusă în instanţa de judecată sau la un judecător. Prin urmare, nu se poate spune că el a avut un recurs efectiv disponibil în ceea ce priveşte ingerinţa pretinsă.
Curtea notează că Guvernul nu a indicat nicio prevedere naţională specifică care s-ar referi la o astfel de plângere şi nu a prezentat nicio jurisprudenţă care să susţină argumentul său că ar fi posibil de a depune o astfel de pretenţie. La fel, el nu a specificat o autoritate specială competentă să examineze o astfel de pretenţie.
Prin urmare, Curtea consideră că nu a fost dovedit că reclamantul a avut un recurs efectiv disponibil care i-ar fi permis să depună pretenţia sa în baza articolului 8 al Convenţiei, referitoare la ingerinţa în corespondenţa sa cu instituţiile Convenţiei, la autorităţile naţionale. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne.
b) În ceea ce priveşte fondul pretenţiei, Guvernul nu a contestat faptele pretinse de reclamant şi a declarat că măsurile aplicate de autorităţi corespondenţei reclamantului au corespuns reglementărilor naţionale aplicabile. Prin urmare, el a conchis că ingerinţa pretinsă a fost „prevăzută de lege” şi proporţională cu fapta pentru care a fost condamnat reclamantul. El, de asemenea, a declarat că controlul corespondenţei persoanelor deţinute nu este prin sine incompatibil cu Convenţia. Guvernul, în continuare, a cerut Curţii să ia notă de modificările făcute în legislaţia naţională în anul 2002.
În răspuns, reclamantul a declarat că, în timp ce este adevărat că cenzurarea corespondenţei a fost conformă legislaţiei naţionale, prevederile legislaţiei Republicii Moldova nu au specificat cu claritate şi precizie limitele marjei de discreţie acordate autorităţilor publice. El a conchis că ingerinţa pretinsă nu a fost „prevăzută de lege”.
În lumina argumentelor părţilor, Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt şi de drept în temeiul Convenţiei, a căror rezolvare depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate,
Declară admisibilă, fără a prejudeca pretenţia reclamantului cu privire la ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu anumite autorităţi naţionale;
Declară restul cererii inadmisibil.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy