Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA MERIAKRI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 53487/99)
HOTĂRÂRE
(Radiere)
STRASBOURG
1 martie 2005
DEFINITIVĂ
06/07/2005
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Meriakri c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), în Camera compusă din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 1 februarie 2005 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 53487/99) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl V. Meriakri („reclamant”), la 28 aprilie 1999.
2. Reclamantul, căruia i-a fost acordată asistenţă judiciară, a fost reprezentat de dl A. Tănase, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Invocând în substanţă articolul 8 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea şi cu anumite autorităţi naţionale.
4. Cererea a fost repartizată Secţiei a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). Pentru examinarea cauzei (articolul 27 § 1 al Convenţiei), în cadrul acestei Secţii a fost constituită o Cameră în modul stabilit de articolul 26 § 1 al Regulamentului Curţii.
5. Printr-o decizie din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă.
6. Reclamantul şi Guvernul au prezentat fiecare observaţii cu privire la fondul cererii (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii). Suplimentar, ambele părţi au prezentat Grefei propuneri în contextul negocierilor de reglementare amiabilă (articolul 38 § 1 (b) al Convenţiei). Nu s-a ajuns la o reglementare amiabilă.
7. Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a cerut Curţii să radieze cauza de pe rol şi a anexat textul unei declaraţii cu scopul soluţionării chestiunilor invocate în cerere. Reclamantul a prezentat observaţii scrise cu privire la solicitarea Guvernului, iar Guvernul a prezentat replica sa la observaţiile reclamantului.
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
8. Reclamantul s-a născut în 1952 şi locuieşte în Cricova, Chişinău.
9. La 5 martie 1997, el a fost reţinut fiind acuzat de complicitate la jaf armat. La 22 iulie 1997, Judecătoria sectorului Buiucani l-a condamnat pe reclamant pentru pregătirea unui jaf cu circumstanţe agravante şi, fiind recidivist periculos, l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare, care să fie executată într-o colonie de reeducare prin muncă cu regim sever. Reclamantul a depus apel împotriva acestei hotărâri.
10. La 20 noiembrie 1997, Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul ca fiind nefondat, menţinând hotărârea judecătoriei. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii. După o şedinţă judecătorească, la 12 februarie 1998, Curtea de Apel, printr-o decizie irevocabilă, a respins apelul, menţinând decizia tribunalului.
11. Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană la 28 aprilie 1999. La scrisoarea sa adresată Curţii la 2 august 1999, reclamantul a anexat o cerere pe care el a adresat-o la 16 iulie 1999 administraţiei închisorii, solicitând copii ale plângerilor sale trimise Procuraturii municipiului Chişinău şi Procuraturii Generale, precum şi răspunsurile primite. În partea de sus a cererii, cineva a scris:
„Către unitatea specială. De luat măsuri. 17 iulie 1999”,
iar pe verso documentului era o listă, scrisă de mână, dar nu de el, a unsprezece plângeri pe care el le-a adresat diverselor autorităţi naţionale. Reclamantul, de asemenea, a transmis Curţii o scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Moldova. Pe scrisoare erau aplicate numeroase ştampile care indicau că ea a trecut prin diverse oficii între 5 mai şi 25 iunie 1999. Potrivit reclamantului, ea i-a fost transmisă lui abia la 1 iulie 1999.
12. În scrisoarea sa către Curte din 4 octombrie 1999, reclamantul a formulat o pretenţie explicită că scrisorile sale au fost deschise de către administraţia închisorii şi a cerut Curţii să indice Şefului Unităţii Speciale a închisorii să nu deschidă scrisorile adresate lui. Reclamantul a trimis înapoi Curţii o scrisoare care data din 2 septembrie 1999 şi care i-a fost adresată de către Grefa Curţii, care avea aplicată ştampila:
„Numărul de intrare 374, la 10 septembrie 1999”,
şi o menţiune scrisă de mână care prevedea:
„Unitatea specială. Primită la 10 septembrie 1999”.
Reclamantul a informat Curtea că el a primit scrisoarea abia la 22 septembrie 1999.
13. La 15 martie 2001, reclamantul a trimis înapoi Curţii scrisoarea acesteia adresată lui, care data din 9 februarie 2001 şi care avea aplicată ştampila:
„Numărul de intrare 77, 22.02”.
Cineva a scris, de asemenea, pe scrisoare:
„Unitatea specială. 22.02.2001”.
14. Într-o scrisoare care data din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns că circa 80 de pagini de documente trimise lui de către Curte i-au fost transmise de către administraţia închisorii într-un plic deschis.
15. La 10 iunie 2002, avocatul reclamantului a trimis Curţii o copie a unei scrisori din 4 decembrie 2001 adresată lui de către reclamant, prin care reclamantul a solicitat o întâlnire. Scrisoarea a fost expediată la 7 decembrie 2001 fiind însoţită de o notă scrisă a directorului închisorii şi având o ştampilă cu un număr de înregistrare aplicată pe ea, care prevedea:
„Noi trimitem petiţia deţinutului condamnat Meriacre Victor Gheorghe deţinut în instituţia OŞC 29/15 din sectorul Rîşcani al oraşului Cricova. Anexă 4 pagini”.
16. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 11 noiembrie 2004, ca rezultat al unei amnistii generale adoptată de Parlament.
II.DREPTUL INTERN PERTINENT
A.Legislaţia aplicabilă la momentul pretinselor ingerinţe
17. Articolul 30 al Constituţiei prevede o garanţie generală a secretului corespondenţei, în următorii termeni:
„(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.”
18. Acest principiu a fost restrâns în privinţa deţinuţilor. Prevederi specifice cu privire la secretul corespondenţei deţinuţilor condamnaţi au fost stabilite în Codul de executare a sancţiunilor de drept penal („Codul de executare”), care prevedeau următoarele:
Articolul 14
„(1) Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal în funcţie de tipul pedepsei şi de restricţia drepturilor impuse condamnatului prin sentinţă a instanţei judecătoreşti.
(2) Condamnatul are dreptul:
(c) să dea explicaţii şi să poarte corespondenţă, să adreseze propuneri, cereri şi reclamaţii în limba maternă, iar în caz de necesitate să se folosească de serviciile unui traducător.”
Articolul 73
„(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat.
(2) „Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită … este supusă controlului sau cenzurii. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţiune nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (modificat prin Legea nr. 18-XIV din 14 mai 1998).
(4) Propunerile, cererile şi reclamaţiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”
19. Codul de procedură penală („CPP”) prevedea în articolul 383 următoarele:
„(2) …pachetele cu provizii şi coletele sosite pe numele [deţinuţilor condamnaţi] sunt supuse controlului, iar corespondenţa – cenzurii. …”
20. Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă instituia reguli similare pentru persoanele arestate preventiv (articolul 12).
Articolul 18 al acestei legi prevedea următoarele:
„(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Plângerile, cererile şi scrisorile adresate procurorului nu sunt supuse controlului, urmând a fi expediate la destinaţie în 24 de ore de la depunerea lor.”
21. Reguli mai detaliate cu privire la operarea sistemului de cenzurare aplicat condamnaţilor se conţineau în Hotărârea Guvernului nr. 923 din 20 decembrie 1994:
„(18) …Scrisorile se pun în cutiile poştale sau se transmit reprezentanţilor administraţiei în plicuri deschise. …
(19)…Propunerile, cererile şi plângerile ce conţin expresii obscene, inclusiv cu caracter calomniator, ce jignesc onoarea şi demnitatea colaboratorului instituţiei, nu se expediază destinatarului. Asemenea scrisori se anexează la dosarul personal, iar expeditorilor li se aplică pedepse disciplinare.”
B.Modificări în legislaţie
22. După pretinsele ingerinţe din această cerere, legislaţia cu privire la cenzurarea corespondenţei deţinuţilor condamnaţi a fost modificată.
Prima reformă s-a conţinut în ordinul ministrului Justiţiei nr. 122 din 8 aprilie 2002, care a permis deţinuţilor secretul unor categorii de corespondenţă cu conţinut juridic:
„(1) Orice corespondenţă a persoanelor deţinute cu avocatul parlamentar, Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, avocatul lor nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie transmisă adresatului în termen de 24 de ore de la depunere sau primire.”
23. Această excepţie de la regula generală cu privire la cenzurare a fost extinsă, la o dată ulterioară din acel an, prin Legea nr. 1430, adoptată la 7 noiembrie 2002, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2002. Această Lege a abrogat articolul 73 (4) al Codului de executare (a se vedea paragraful 18 de mai sus) şi a modificat articolul 73 (2) după cum urmează:
„(2) Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii, cu excepţia corespondenţei cu organele de drept, cu avocaţii lor, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”
Legea nr. 1430 a modificat, de asemenea, articolul 18 (2) al Legii nr. 1226 (a se vedea paragraful 20 de mai sus) după cum urmează:
„(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor, inclusiv ale inculpaţilor, se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Corespondenţa prevenitului cu procurorul, cu avocatul său, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”
24. Articolul 383 (2) al CPP (a se vedea paragraful 19 de mai sus) a fost abrogat la 12 iunie 2003, iar prin Legea nr. 206 din 29 mai 2003, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2003, corespondenţa persoanelor arestate preventiv nu mai este supusă cenzurii (a se vedea paragraful 20 de mai sus).
ÎN DREPT
I.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
25. Reclamantul s-a plâns de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea, avocatul său şi anumite autorităţi naţionale. Curtea consideră că această pretenţie cade sub incidenţa articolului 8 al Convenţiei, care prevede, în partea relevantă, următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea … corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
26. Într-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a informat Curtea că el a propus soluţionarea cauzei prin următoarele mijloace:
- plata către reclamant a echivalentului (la rata de schimb aplicabilă atunci) a 890 euro (EUR) (14,000 lei moldoveneşti (MDL)), cu titlu de compensaţie pentru orice prejudiciu moral cauzat lui prin ingerinţa în corespondenţa sa cu Curtea şi cu avocatul său. Guvernul a menţionat în legătură cu asta că salariul lunar minim în Republica Moldova era de MDL 100;
- o scuză oficială adusă reclamantului pentru faptul că a existat o ingerinţă a administraţiei închisorii în corespondenţa sa;
- armonizarea legislaţiei naţionale cu cerinţele Convenţiei în ceea ce priveşte drepturile deţinuţilor condamnaţi la confidenţialitatea corespondenţei lor cu Curtea şi cu alte organe oficiale.
Guvernul a declarat că el a modificat deja legislaţia relevantă cu scopul de a acorda un nivel mai înalt de protecţie drepturilor deţinuţilor condamnaţi (a se vedea paragrafele 22-24 de mai sus). În caz că reclamantul refuză să accepte măsurile de reglementare amiabilă sus-menţionate, Guvernul a cerut Curţii să radieze cererea, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
27. În replica sa scrisă, reclamantul a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului. Oferta de MDL 14,000 era prea joasă dat fiind că, deşi salariul lunar minim era de MDL 100, „coşul minim de consum”, care reprezintă suma necesară în fiecare lună pentru a supravieţui, era, în octombrie 2003, de MDL 1,269. Mai mult, schimbările făcute în legislaţia naţională erau insuficiente, deoarece, deşi cenzura şi controlul scrisorilor deţinuţilor către şi de la avocatul lor, organele de drept şi organele naţionale şi internaţionale ale drepturilor omului erau interzise acum, toată cealaltă corespondenţă era în continuare supusă cenzurii obligatorii fără nici o limită şi care era reţinută timp de 72 de ore.
28. Curtea observă de la început că părţile nu au putut ajunge la o reglementare amiabilă a cauzei (a se vedea paragraful 6 de mai sus). Ea aminteşte că, în conformitate cu articolul 38 § 2 al Convenţiei, negocierile de reglementare amiabilă sunt confidenţiale. Articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii prevede, în continuare, în legătură cu aceasta, că nici o comunicare scrisă sau orală, precum şi nici o ofertă de reglementare intervenită în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă.
Prin urmare, Curtea va continua examinarea în baza declaraţiei făcute de către Guvern la 28 octombrie 2003, în afara negocierilor de reglementare amiabilă.
29. Curtea aminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, în orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la lit. (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze o cauză de pe rolul său:
„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine include prevederea că:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere”.
30. Curtea notează că ea a specificat într-un număr de cauze natura şi întinderea obligaţiilor care apar pentru statul pârât în ceea ce priveşte confidenţialitatea corespondenţei unui condamnat (a se vedea, printre multe altele, Silver and Others v. the United Kingdom, hotărâre din 25 martie 1983, Seria A nr. 67; Campbell and Fell v. the United Kingdom, hotărâre din 28 iunie 1984, Seria A nr. 80; McCallum v. the United Kingdom, hotărâre din 30 august 1990, Seria A nr. 183; Campbell v. the United Kingdom, hotărâre din 25 martie 1992, Seria A nr. 233; Petra v. Romania, nr. 27273/95, Reports of Judgments and Decisions 1998-VII; Niedbala v. Poland, nr. 27915/95, hotărâre din 4 iulie 2000 (nepublicată); Rehbock v. Slovenia, nr. 29462/95, Reports 2000-XII; Poltoratskiy v. Ukraine, nr. 38812/97, Reports 2003-V).
31. Ea a examinat atent declaraţia Guvernului. Luând în consideraţie natura recunoaşterilor conţinute în declaraţie, la fel ca şi scopul şi întinderea diverselor măsuri la care se face referire în ea, împreună cu suma compensaţiei propuse (care este comparabilă cu sumele acordate în cauzele sus-menţionate), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea principiile relevante, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; şi, de asemenea, Haran v. Turkey, nr. 25754/94, hotărâre din 26 martie 2002).
32. Mai mult, dat fiind, în special, jurisprudenţa clară şi vastă cu privire la acest subiect (la care s-a făcut referire mai sus), ea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
33. Curtea are discreţia de a acorda cheltuielile atunci când ea radiază o cerere de pe rol (articolul 43 § 4 al Regulamentului Curţii). În această cauză, luând în consideraţie natura relativ simplă a chestiunilor implicate, dar şi volumul de lucru efectuat de avocatul reclamantului, ea decide să acorde EUR 2,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
34. În fine, ea aminteşte că, în conformitate cu articolul 43 § 3 al Regulamentului Curţii, această hotărâre va fi trimisă Comitetului de Miniştri pentru a permite acestuia să supravegheze executarea angajamentelor Guvernului. În caz că Guvernul nu plăteşte sumele la care se face referire în paragrafele 26 şi 33 de mai sus în decurs de trei luni de la data pronunţării acestei hotărâri, se va plăti o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
35. Prin urmare, cererea va fi radiată de pe rol.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de a asigura conformarea cu angajamentele la care se face referire în ea (articolul 44 § 2 al Regulamentului Curţii);
2. Decide să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei;
3. Hotărăşte:
(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
Redactată în limba engleză şi notificată în scris la 1 martie 2005, conform articolului 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy