Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA ÎNTÂI
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
cererii nr. 45701/99
depusă de
MITROPOLIA BASARABIEI ŞI EXARHATUL PLAIURILOR
şi Alţii
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea Întâi), întrunită la 7 iunie 2001, în cadrul unei camere compuse din:
DnaE. Palm, Preşedinte,
DnaW. Thomassen,
Dl.L. Ferrari Bravo,
DlC. Bîrsan,
DlJ. Casadevall,
DlB. Zupančič,
DlT. Panţîru, judecători,
şi din dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 iunie 1998 şi înregistrată la 26 ianuarie 1999,
Având în vedere articolul 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenţie, care a transferat Curţii competenţa de a examina cererea,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi cele prezentate în răspuns de către reclamanţi,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Primul reclamant este o biserică ortodoxă autonomă care are jurisdicţie canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Următorii reclamanţi, cetăţeni ai Republicii Moldova şi membri ai Consiliului eparhial al bisericii reclamante, au depus, de asemenea, cererea lor la Curte:
1. Petru Păduraru, arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, domiciliat în mun. Chişinău;
2. Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău;
3. Vasile Petrache, protoiereu mitrofor, decedat în toamna anului 1999, după depunerea cererii;
4. Ioan Eşanu, protoiereu mitrofor, domiciliat în or. Călăraşi (Moldova);
5. Victor Rusu, protoiereu, domiciliat în Lipnic, Ocniţa;
6. Anatol Goncear, preot, domiciliat în Zubreşti, Străşeni;
7. Valeriu Cernei, preot, domiciliat în Sloveanca, Sângerei;
8. Gheorghe Ioniţă, preot, domiciliat în Crasnoarmeisc, Hânceşti;
9. Valeriu Matciac, preot, domiciliat în mun. Chişinău;
10. Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în mun. Chişinău;
11. Anatol Telembici, domiciliat în mun. Chişinău;
12. Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău.
Reclamanţii sunt reprezentaţi în faţa Curţii de dl John Warwick Montgomery, avocat din Londra.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa precum ele au fost expuse de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
În urma adoptării, la 24 martie 1992, a Legii despre culte, reclamanţii- persoane fizice s-au asociat la 14 septembrie 1992 şi au creat biserica reclamantă, Mitropolia Basarabiei (primul reclamant), biserică ortodoxă autonomă locală. În decembrie 1992, ea a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei din Bucureşti. Conform statutului său, Mitropolia este succesoarea, din punct de vedere canonic, a Mitropoliei Basarabiei care a existat până în 1940.
Biserica reclamantă şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, organele din care ea era compusă şi administrarea lor, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile bisericii.
În prezent, Mitropolia Basarabiei dispune de 117 comunităţi pe teritoriul Republicii Moldova, trei comunităţi în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federaţia Rusă şi una în Estonia. Comunităţile din Letonia şi Lituania au fost recunoscute de către autorităţile acestor state şi au personalitate juridică. Circa un milion de cetăţeni moldoveni sunt afiliaţi bisericii reclamante, care are peste 160 de clerici.
Mitropolia Basarabiei, care are, începând cu 1995, rangul de Exarhat al Plaiurilor, este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe, cu excepţia Patriarhiei Moscovei.
i.Acţiuni de ordin administrativ şi juridic întreprinse în vederea recunoaşterii
În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 despre culte, care cere ca cultele care funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova să fie recunoscute prin decizie de Guvern, biserica reclamantă a depus, la 8 octombrie 1992, o cerere de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns.
Ea a reiterat cererea sa la 25 ianuarie şi 8 februarie 1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvern a respins aceste cereri.
În consecinţă, la 8 august 1995, primul reclamant a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului la Judecătoria sectorului Buiucani din Chişinău, solicitând anularea deciziilor de refuz a recunoaşterii. Instanţa de judecată a admis cererea şi a pronunţat, la 12 septembrie 1995, o hotărâre prin care s-a dispus recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
La 15 septembrie 1995, procurorul sectorului Buiucani a depus un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Buiucani din 12 septembrie 1995.
La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 12 septembrie 1995 pe motiv că Judecătoria sectorului Buiucani nu era competentă să examineze cererea de recunoaştere a bisericii reclamante.
La 13 martie 1996, biserica reclamantă a adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. La 24 mai 1996, reclamanţii au depus în judecată o cerere împotriva Guvernului prin care au solicitat recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Instanţa de judecată a respins cererea reclamanţilor printr-o hotărâre din 19 iulie 1996.
La 20 august 1996, reclamanţii au depus o nouă cerere de recunoaştere, care a rămas fără răspuns.
Reclamanţii au atacat cu recurs hotărârea din 19 iulie 1996 la Tribunalul municipiului Chişinău. Printr-o decizie din 21 mai 1997, această instanţă a casat hotărârea atacată şi a acceptat cererea reclamanţilor.
În urma reformei sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, dosarul a fost transmis la Curtea de Apel a Republicii Moldova, pentru reexaminarea acestuia în fond.
La 4 martie 1997, reclamanţii au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. În lipsa răspunsului, la 4 iunie 1997, reclamanţii au depus o cerere împotriva Guvernului la Curtea de Apel şi au cerut ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută. Ei au invocat dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul care se afla deja pe rol în această instanţă.
În faţa Curţii de Apel, Guvernul a declarat că cauza dată se referea la un conflict ecleziastic din sânul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, „Mitropolia Moldovei”), care nu putea fi soluţionat decât de către bisericile ortodoxe română şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rândul enoriaşilor.
Curtea de Apel a pronunţat hotărârea sa la 19 august 1997. Ea a relevat, mai întâi de toate, că Constituţia Republicii Moldova, în articolul 31 §§ 1 şi 2, garantează libertatea de conştiinţă, care trebuie să se manifeste într-un spirit de toleranţă şi respect faţă de ceilalţi. În plus, cultele sunt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova. Instanţa de judecată a mai subliniat că, începând cu 8 octombrie 1992, biserica reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere în conformitate cu articolele 14 şi 15 ale Legii despre culte, însă Guvernul nu a răspuns la niciuna din aceste cereri printr-o hotărâre a sa. Instanţa a mai notat şi faptul că, printr-o scrisoare din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat reclamanţilor că Guvernul nu poate să examineze cererea Mitropoliei Basarabiei deoarece acest lucru ar însemna să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Instanţa a notat, în continuare, că în timp ce cererea de recunoaştere a bisericii reclamante a rămas fără răspuns, Mitropolia Moldovei a fost recunoscută de Guvern, la 23 decembrie 1993, ca eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.
Curtea de Apel a respins argumentul Guvernului conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi, subliniind că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar trebuie să includă toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, prin rugăciuni, rituri sau slujbe religioase, precum şi prin slăvirea unei divinităţi. Instanţa a declarat, de asemenea, că Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Biserica Ortodoxă Rusă şi, prin urmare, de Patriarhia Moscovei, pe când reclamantul este afiliat Bisericii Ortodoxe Române şi, prin urmare, Patriarhiei de la Bucureşti.
Instanţa a constatat că refuzul Guvernului de a recunoaşte biserica reclamantă contravine Legii despre culte, articolului 18 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, articolului 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi articolului 18 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, la care Republica Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Constatând că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul bisericii reclamante este conform legislaţiei naţionale, instanţa a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia.
Guvernul a atacat cu recurs această hotărâre pe motiv că instanţele de judecată nu sunt competente să examineze astfel de cauze.
Printr-o decizie din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 19 august 1997 şi a respins cererea reclamanţilor ca fiind tardivă şi vădit nefondată.
Curtea Supremă de Justiţie a notat că, conform articolului 238 al Codului de procedură civilă, cererea de chemare în judecată împotriva unei hotărâri a Guvernului, care lezează drepturile persoanei poate fi depusă în termen de o lună, termen care începe să curgă fie de la înştiinţarea despre refuzul de a anula hotărârea Guvernului fie, în cazul lipsei unui răspuns din partea Guvernului, după expirarea termenului de o lună de la depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că reclamanţii au adresat cererea lor Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor a fost depus la 4 iunie 1997. Prin urmare, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a reclamanţilor ca fiind înaintată tardiv.
Ea a constatat, totuşi, că refuzul Guvernului de a accepta cererea reclamanţilor nu aduce atingere libertăţii lor de religie, aşa precum o garantează tratatele internaţionale şi, în special, articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deoarece persoanele interesate sunt creştini ortodocşi şi pot să-şi manifeste convingerile lor religioase în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin hotărârea Guvernului din 7 februarie 1993. Potrivit Curţii Supreme de Justiţie, nu era vorba decât de un conflict cu caracter administrativ în cadrul unei singure biserici, care putea fi soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, iar orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea Supremă de Justiţie a conchis că refuzul statului de a interveni în conflict este conform articolului 9 § 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În fine, ea a relevat faptul că reclamanţii pot să-şi manifeste liber convingerile lor religioase, că ei dispun în acest scop de biserici şi că ei nu au prezentat probe cu privire la existenţa vreunui obstacol în exercitarea religiei lor.
La 15 martie 1999, reclamanţii au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Republicii Moldova le-a respins cererea. El şi-a argumentat refuzul prin faptul că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei.
El a informat reclamanţii că Guvernul nu va admite cererea până când negocierile purtate de către Patriarhiile Rusă şi Română nu vor duce la găsirea unei soluţii religioase pentru acest conflict.
La 10 ianuarie 2000, reclamanţii au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Rezultatul examinării acesteia nu a fost precizat.
ii.Recunoaşterea altor culte
De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul a recunoscut mai multe culte, a căror enumerare de mai jos nu este exhaustivă.
La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut „Biserica adventiştilor de ziua a şaptea”, iar la 19 iulie 1994, el a recunoscut „Biserica adventiştilor de ziua a şaptea - Mişcarea de reformare”.
La 9 iunie 1994, Guvernul a aprobat statutul şi a recunoscut „Federaţia comunităţilor evreieşti (religioase)”, în timp ce la 1 septembrie 1997, a fost aprobat statutul „Uniunii comunităţilor evreieşti mesianice”.
La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştină ortodoxă, Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova.
iii.Reacţia diferitelor autorităţi naţionale
Din momentul creării sale, Mitropolia Basarabiei s-a adresat, în mod sistematic, autorităţilor Republicii Moldova, pentru a explica motivele creării sale şi pentru a cere sprijinul acestora pentru dobândirea recunoaşterii sale de către Guvern. Acesta din urmă, la rândul său, a cerut mai multor ministere avizul lor cu privire la recunoaşterea acestei biserici
La 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei.
La 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanţelor a comunicat Guvernului că nu are nicio obiecţie cu privire la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
La 8 februarie 1993, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a comunicat Guvernului avizul său favorabil recunoaşterii bisericii reclamante.
În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţământului a informat Guvernul că statutul Mitropoliei Basarabiei putea fi îmbunătăţit pentru a prevedea, de exemplu, că învăţământul dogmatic şi controlul procesului de învăţământ în instituţiile de pregătire a clerului trebuie să fie asigurate atât de biserică, cât şi de Ministerul Învăţământului.
Acest minister a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei.
La 15 februarie 1993, Departamentul Privatizării a transmis Guvernului avizul său favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunând ca informaţiile referitoare la membrii săi fondatori şi la statutul său juridic să fie introduse în statutul acesteia.
La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului din Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova a declarat că amânarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei are ca efect agravarea situaţiei sociale şi politice în Republica Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici sunt conforme legilor Republicii Moldova şi a cerut, drept urmare, Guvernului s-o recunoască.
Într-o notă informativă din 21 noiembrie 1994, Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvern scria:
„(...) De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară, în mod ilegal, activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute de a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E, I.E. (...), cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localităţile în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., ministru, N.A., Vicepreşedinte al Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine niciun rezultat pozitiv.
În afară de aceasta, cu toate că preoţilor şi adepţilor mitropoliei în cauză le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat, totuşi, să-şi desfăşoare activitatea ilegală în biserici, fiind, de asemenea, invitaţi să oficieze slujbe în cadrul unor activităţi publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării şi Sănătăţii. Conducerea Băncii Naţionale şi a Departamentului Vamal nu au reacţionat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoţilor şi de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor lor treceri ale frontierei ...
Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii române. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor state (...), pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele.
De menţionat că activitatea (mai mult politică decât religioasă) a acestui grup este susţinută atât de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), cât şi din exterior (prin Hotărârea sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul României a alocat 399,4 milioane lei pentru finanţarea activităţii acesteia ...).
Activitatea acestei formaţiuni provoacă tensiuni religioase şi socio-politice în Republica Moldova, având repercusiuni imprevizibile (...).
Serviciul de stat pentru problemele cultelor constată:
(a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup şi recunoaşterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, o negare a statului suveran şi independent care este Republica Moldova;
(b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, creată în anul 1925 şi recunoscută prin Decretul Regelui României nr. 1942 din 4 mai 1925. Recunoaşterea juridică a valabilităţii acestor acte ar însemna recunoaşterea efectelor lor actuale pe teritoriul Republicii Moldova;
(c) toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate ca părţi componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin Hotărârea nr. 719 din 17 noiembrie 1993.
În concluzie:
1. Dacă nu va fi întreprins nimic pentru încetarea activităţii aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei, va urma o destabilizare nu doar a Bisericii Ortodoxe, dar şi a societăţii moldoveneşti în general.
2. Recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) şi aprobarea statutului acesteia de către Guvern vor duce automat la dispariţia Mitropoliei Moldovei”.
La 20 februarie 1996, în urma unei interpelări a reclamantului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, un Viceprim-ministru a adresat Preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica reclamantă nu reprezintă un cult distinct de cultul ortodox, ci un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestei dispute ar contraveni Constituţiei Republicii Moldova. Viceprim-ministrul a reamintit că partidul politic din care face parte dl Cubreacov a criticat, în mod public, decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest reclamant a criticat Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această „mitropolie fantomă”, şi că el continuă activitatea sa de susţinere a acestei biserici, folosind toate mijloacele de presiune, şi anume, prin declaraţii în mass-media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi organismelor internaţionale. Scrisoarea conchidea că „dezbaterile aprinse” în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic.
La 29 iunie 1998, Serviciul de stat pentru problemele cultelor a expediat Viceprim-ministrului avizul său cu privire la chestiunea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei.
Subliniind, printre altele, că din anul 1940, în Republica Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită „Basarabia”, că cultul ortodox a fost recunoscut la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei şi că Mitropolia Basarabiei este o „parte schismatică” a acesteia din urmă, Serviciul de stat respectiv a declarat că recunoaşterea bisericii reclamante ar reprezenta un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei. Acest amestec ar duce la agravarea situaţiei „nesănătoase” în care s-a pomenit aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statutul bisericii reclamante, Serviciul de stat a afirmat că acesta nu poate fi aprobat, deoarece nu constituie decât o copie a statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări.
La 22 iunie 1998, Ministerul Justiţiei a informat Guvernul că consideră că statutul bisericii reclamante nu contravine legislaţiei Republicii Moldova.
În scrisorile din 25 iunie şi 6 iulie 1998, Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, al Finanţelor au comunicat încă o dată Guvernului că nu au obiecţii în privinţa recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei.
La 7 iulie 1998, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a informat Guvernul că susţine recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
La 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale a Parlamentului Republicii Moldova a expediat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în Rusia existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul central în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus-menţionat ar putea ajuta Guvernul moldovenesc să soluţioneze unele probleme similare, în particular, cea referitoare la cererea de recunoaştere depusă de Mitropolia Basarabiei.
La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Republicii Moldova a adresat o scrisoare reclamantului Vlad Cubreacov, în care el şi-a exprimat opinia că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertăţii de religie şi articolelor 6, 11 şi 13 ale Convenţiei.
iv.Reacţii internaţionale
În avizul său nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri cu privire la admiterea Republicii Moldova în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii a luat cunoştinţă de voinţa Republicii Moldova de a-şi respecta angajamentele asumate odată cu depunerea cererii de aderare la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993.
Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menţionat, figura şi acela de a asigura „libertatea totală de religie pentru toţi cetăţenii, fără nicio discriminare, şi de a asigura soluţionarea pe cale paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei”.
În raportul său anual din 1997, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldovenesc de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. Raportul indica că, în urma acestui refuz, numeroase biserici au fost transferate în proprietatea Mitropoliei Moldovei. În raport se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii reclamante au fost supuşi violenţei fizice, fără ca autorităţile să le asigure un minim de protecţie.
În raportul său din 1998, federaţia sus-menţionată a criticat Legea despre culte, în special articolul 4 al acesteia, conform căruia adepţilor religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată protecţia libertăţii de religie. Ea a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldovenesc să împiedice eforturile adepţilor Mitropoliei Basarabiei să reclame în justiţie restituirea bisericilor care le-au aparţinut. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violenţă şi de vandalism la care sunt supuşi biserica reclamantă şi membrii săi.
v.Pretinsele incidente care au afectat clerul bisericii reclamante
Incidentele de la Gârbova (Ocniţa)
În 1994, adunarea creştinilor din satul Gârbova (Ocniţa) a hotărât să adere la Mitropolia Basarabiei. În consecinţă, Mitropolitul Basarabiei l-a numit pe T.B. paroh în acest sat.
La 7 ianuarie 1994, când T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică. Atunci când locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nicio explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore.
La 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh, pentru că aparţinea Mitropoliei Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului.
La 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi exprimându-şi preferinţa pentru T.B.
S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar şi preşedintele asociaţiei agricole, care i-au cerut să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Preşedintele Consiliului parohial a refuzat.
La 13 ianuarie 1994, pe când se îndrepta spre biserică, S.M. a fost reţinut. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai întâi la primărie, unde a fost bătut cu cruzime. Apoi, el a fost dus la comisariatul de poliţie din Ocniţa, unde i s-a reproşat atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei, fără să i se aducă la cunoştinţă motivele reţinerii. El a fost eliberat peste trei zile.
În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia.
Parohia din Făleşti
Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele Consiliului raional Făleşti l-a informat pe G.E., parohul bisericii Sfântul Nicolae din Făleşti, că din motivul apartenenţei sale la Mitropolia Basarabiei, biserică ilegală, el nu mai poate oficia slujbe. El a fost, de asemenea, avertizat să nu dea curs deciziei sale de a invita, pentru slujba din 22 mai 1994, preoţi veniţi din România deoarece nu obţinuse, în prealabil, permisiunea autorităţilor, aşa precum prevede articolul 22 al Legii despre culte.
La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, mai multe persoane conduse de un preot de la Mitropolia Moldovei l-au bătut pe G.E. până la sânge şi i-au cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit şi asupra preotesei, rupându-i hainele.
G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba, dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi în biserică. Un ofiţer de poliţie sosit la faţa locului a reuşit să convingă agresorii să părăsească biserica.
La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declaraţie, în care îşi exprima indignarea faţă de actele de violenţă şi de intimidare la care au fost supuşi membrii Mitropoliei Basarabiei şi a cerut autorităţilor să nu mai admită asemenea acţiuni şi să recunoască oficial această mitropolie.
La 6 iunie 1998, reclamantul Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a primit două telegrame prin care era ameninţat să nu meargă la Făleşti.
Biserica Sfântului Alexandru, parohia din Călăraşi
La 11 iulie 1994, un alt reclamant, Ioan Eşanu, parohul acestei bisericii, a fost chemat de către Preşedintele Consiliului raional Călăraşi pentru a discuta despre Mitropolia Basarabiei.
La această discuţie au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul Consiliului raional şi epitropul. Preşedintele Consiliului raional l-a acuzat pe reclamant că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi că face, astfel, propagandă în favoarea unirii cu România. Apoi, el i-a acordat o săptămână pentru a prezenta certificatul de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei sau pentru a părăsi parohia.
Parohia Cania (Cantemir)
Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean român şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îi reproşau că este membru al bisericii reclamante.
La 16 ianuarie 1995, V.B. a fost chemat la comisariatul de poliţie Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoştinţă o hotărâre a Guvernului, care anula permisele sale de şedere şi de muncă şi care-i ordona să părăsească teritoriul Republicii Moldova în 72 de ore şi să înapoieze autorităţilor competente permisele sus-menţionate.
Incidentele care au avut loc la Chişinău
La 5 aprilie 1995, al treilea reclamant, Vasile Petrache, parohul bisericii Sfântul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei că în timpul unor incidente nocturne din 27-28 martie şi 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii.
Un atac similar a avut loc în noaptea de 13-14 mai 1995. Vasile Petrache a depus de fiecare dată plângeri, cerând poliţiei, printre altele, să intervină pentru a preveni producerea unor noi atacuri în viitor.
În noaptea de 3-4 septembrie 1996, persoane necunoscute au aruncat o grenadă în casa Mitropolitului Basarabiei, cauzând daune materiale. În urma acestui atac, reclamantul a depus o plângere la comisariatul de poliţie Chişinău.
În toamna anului 1999, după decesul reclamantului Vasile Petrache, parohul bisericii Sfântul Nicolae din Chişinău, primul reclamant, Mitropolitul Basarabiei, l-a numit pe reclamantul Petru Buburuz în calitate de paroh al bisericii.
După această numire, biserica Sfântul Nicolae a fost ocupată de către reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei, care încuiaseră biserica şi împiedicaseră să intre în ea credincioşii bisericii reclamante. Ei au intrat şi în posesia documentelor şi a ştampilei parohiei, afiliată bisericii reclamante.
La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de tragere la răspundere administrativă a reclamantului Petru Buburuz, pe motiv că el organizase, la 28 noiembrie 1999, o întrunire publică în faţa bisericii Sfântul Nicolae, fără a obţine, în prealabil, autorizaţie pentru organizarea întrunirii publice.
La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al Judecătoriei sectorului Buiucani a clasat dosarul pe motiv că reclamantul nu organizase o adunare, dar, în calitatea sa de preot, el a oficiat o slujbă la rugămintea a aproximativ o sută de credincioşi prezenţi. De asemenea, instanţa de judecată a constatat că liturghia a avut loc anume în acel loc deoarece uşa bisericii era încuiată.
Incidentul din sectorul Buiucani (Chişinău)
În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparţinând bisericii reclamante, a fost aruncată o grenadă, iar la 28 septembrie 1996, P.G. a fost ameninţat de către şase necunoscuţi. P.G. a depus imediat o plângere penală.
Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii Moldova, ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul cu privire la tergiversarea anchetei de către poliţiştii responsabili şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru această încălcare.
Parohia din satul Octombrie (Sângerei)
În raportul său din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat s-a plâns de acţiunile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care, cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, a încercat să-1 înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat.
Incidentele de la Cucioaia (Ghiliceni)
La 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, acţionând la ordinul superiorului său, a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni) şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia, în mod sistematic, slujbele în această biserică şi care aparţinea Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plângerii sătenilor, al zecelea reclamant, deputat în Parlament, a adresat, la 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerându-i explicaţii.
Parohia din Bădicul Moldovenesc (Cahul)
La 11 aprilie 1998, aproape de miezul nopţii, parohul bisericii a fost trezit de nişte persoane necunoscute care încercau să forţeze uşa casei parohiale. Parohul a fost ameninţat cu moartea, dacă nu va renunţa la crearea unei noi parohii la Cahul.
La 13 aprilie 1998, el a fost ameninţat cu moartea de către preotul I.G. de la Mitropolia Moldovei. În aceeaşi zi, el a depus plângere la poliţie.
Parohia din Mărinici (Nisporeni)
După ce a părăsit Mitropolia Moldovei şi s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici şi familia sa au fost ameninţaţi, de mai multe ori, de către diferiţi preoţi de la Mitropolia Moldovei. Geamurile casei sale au fost sparte, iar la 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă şi bătut de către persoane necunoscute, care i-au spus să nu se mai amestece în „lucrurile acestea”.
După consultarea unui medic legist, care i-a eliberat un certificat care atesta leziunile corporale, parohul a depus o plângere penală la comisariatul de poliţie din sectorul Ciocana.
Ziarele din Republica Moldova au relatat cu regularitate incidentele, descrise ca acte de intimidare a clerului şi a credincioşilor adepţi ai Mitropoliei Basarabiei.
vi.Incidente referitoare la patrimoniul Mitropoliei Basarabiei
Incidentul de la Floreni
Credincioşii din satul Floreni au aderat la Mitropolia Basarabiei la 12 martie 1996 şi au constituit o comunitate locală a acestei biserici la 24 martie 1996. Ei au mai construit şi un paraclis pentru oficierea liturghiilor.
La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i s-a atribuit dreptul de folosire a terenului pe care era deja construit paraclisul Mitropoliei Basarabiei. Această hotărâre a fost confirmată prin decizia Primăriei din Floreni din 9 martie 1998.
La cererea bisericii reclamante de a i se acorda dreptul de folosire a terenului respectiv, ţinând cont de faptul că paraclisul său era situat pe el, Agenţia Naţională de Cadastru a răspuns enoriaşilor parohiei din Floreni că „administraţia publică locală nu poate să adopte o decizie de atribuire a terenului deoarece Mitropolia Basarabiei nu are personalitate juridică recunoscută în Republica Moldova”.
Incidentul cu privire la o donaţie umanitară din partea asociaţiei americane „Jesus Christ of Latter-Day Saints”
La 17 februarie 2000, primul reclamant, Mitropolitul Basarabiei, a cerut comisiei guvernamentale pentru ajutor umanitar autorizarea de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a unor bunuri în valoare de 9000 dolari americani, provenite din Statele Unite ale Americii şi calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000.
La 25 februarie 2000, reclamantul Vlad Cubreacov a cerut comisiei respective să-i comunice motivele refuzului. El a specificat că donaţia, trimisă de către asociaţia „Jesus Christ of Latter-Day Saints”, care consta din îmbrăcăminte folosită, primise din partea autorităţilor ucrainene autorizaţia de tranzit în calitate de donaţie umanitară. Însă, începând cu 18 februarie 2000, aceste bunuri au fost blocate în vama moldovenească, iar pentru aceasta destinatarul bunurilor era obligat să plătească câte 150 dolari americani pentru fiecare zi de depozitare. Reclamantul a reiterat cererea de intrare a acestor bunuri pe teritoriul Republicii Moldova ca donaţie umanitară.
La 28 februarie 2000, Viceprim-ministrul Republicii Moldova a autorizat intrarea pe teritoriul Moldovei a acestei donaţii umanitare.
vii.Chestiuni cu privire la drepturile personale ale clerului
Reclamantului Vasile Petrache, preot al Mitropoliei Basarabiei, i-a fost refuzat dreptul la pensie pe motiv că nu a adus probe că oficiază slujbe ale unui cult recunoscut.
B. Dreptul şi practica interne relevante
Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 despre culte
Articolul 1. Libertatea conştiinţei
„Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină Constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare.”
Articolul 4. Intoleranţa confesională
„Intoleranţa confesională, manifestată prin acte care stânjenesc liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat, constituie o infracţiune şi se pedepseşte conform legislaţiei.”
Articolul 14. Recunoaşterea cultelor
„Pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală.
(...)”
Articolul 15. Aprobarea statutului
„În vederea recunoaşterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare statutul (regulamentul) său de organizare şi funcţionare, cuprinzând informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă.”
Articolul 21. Asociaţii şi fundaţii
„Asociaţiile şi fundaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce priveşte caracterul lor religios, se bucură de drepturile şi sunt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele.”
Articolul 22. Deservenţii, invitare-delegare
„Şefii cultelor de rang republican şi ierarhic, aleşi conform statutului (regulamentului) cultului respectiv, precum şi întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova.
Angajarea cetăţenilor străini pentru activităţi religioase, precum şi delegarea în străinătate în acelaşi scop a cetăţenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităţilor de stat.”
Articolul 24. Personalitate juridică
„Cultele recunoscute de stat sunt persoane juridice (...).”
Articolul 35. Tipăriturile şi obiectele de cult
„Cultele recunoscute de stat şi înregistrate conform prezentei legi au dreptul exclusiv:
a) să producă şi să comercializeze obiectele de cult specifice cultului respectiv;
b) să fondeze organe de presă pentru credincioşi, să editeze şi să comercializeze cărţi de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului;
c) să stabilească plăţi pentru pelerinaj şi activităţi turistice la lăcaşele de cult;
d) să organizeze, pe teritoriul ţării şi în străinătate, expoziţii de obiecte de cult, inclusiv expoziţii cu vânzare.
(...)
În prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice şi cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase şi altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează şi calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericească, filmele, etichetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămâia şi lumânările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv.”
Articolul 44. Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor
„Părţile componente ale cultelor, instituţiile şi întreprinderile înfiinţate de ele pot angaja lucrători în conformitate cu legislaţia muncii.”
Articolul 45. Contractul
„Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor se efectuează în baza unui contract scris (...).”
Articolul 46. Statutul juridic
„Deservenţii şi salariaţii cultelor, ai instituţiilor şi întreprinderilor înfiinţate de ele au statut juridic identic cu angajaţii organizaţiilor, instituţiilor şi întreprinderilor obşteşti asupra lor extinzându-se legislaţia muncii.”
Articolul 48. Pensiile de stat
„Deservenţilor şi salariaţilor cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova.”
Codul de procedură civilă
Articolul 28/2 modificat prin Legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 - Competenţa Curţii de Apel
„Curtea de Apel judecă în primă instanţă plângerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvârşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor.”
Articolul 37 - Participarea mai multor reclamanţi sau pârâţi în proces
„Acţiunea poate fi intentată de mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pârâţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pârâţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte.
Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei (...).”
PRETENŢII
1.Invocând articolul 9 al Convenţiei, reclamanţii se plâng de refuzul autorităţilor Republicii Moldova de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei în calitate de biserică. Ei pretind că în conformitate cu prevederile Legii nr. 979-XII din 24 martie 1993 despre culte, un cult nu poate fi practicat pe teritoriul Republicii Moldova decât dacă este, în prealabil, recunoscut de autorităţi.
2.Invocând articolul 9 combinat cu articolul 14 al Convenţiei, ei pretind că, în exercitarea drepturilor care decurg din libertatea de a-şi manifesta religia şi de a îndeplini rituri, biserica reclamantă, din cauza lipsei de protecţie jurisdicţională, a fost obiect al unei discriminări bazate pe religie. Ei pretind, de asemenea, nerecunoaşterea bisericii reclamante de către autorităţi fără o justificare serioasă, deoarece acestea au recunoscut alte biserici ortodoxe creştine, şi anume, Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) şi Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova.
3.Reclamanţii mai pretind violarea articolului 6 al Convenţiei. Ei se plâng de faptul că refuzul autorităţilor moldoveneşti de a recunoaşte biserica reclamantă o împiedică pe aceasta să obţină personalitate juridică, fapt care o privează de dreptul de acces la o instanţă pentru a soluţiona orice pretenţie cu privire la drepturile sale şi, în special, la drepturile sale de proprietate.
4.Reclamanţii pretind că refuzul autorităţilor de a recunoaşte biserica reclamantă împreună cu insistenţa autorităţilor de a considera reclamanţii ca membri ai Mitropoliei Moldovei, încalcă libertatea lor de asociere, violând, astfel, articolul 11 al Convenţiei.
5.În fine, reclamanţii pretind violarea articolului 13 al Convenţiei şi declară că, având în vedere lipsa protecţiei juridice a bisericii reclamante, ei nu dispun, în faţa instanţelor naţionale, de un recurs efectiv pentru a se opune violărilor invocate în faţa Curţii.
ÎN DREPT
Cu privire la al patrulea reclamant - Vasile Petrache
Curtea notează că dl Petrache a depus cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi la 3 iunie 1998, însă el a decedat ulterior, în toamna anului 1999.
În consecinţă, Curtea decide să radieze cererea de pe rol în ceea ce-l priveşte pe dl Vasile Petrache.
Cu privire la obiecţia preliminară a Guvernului
Guvernul pârât a declarat că reclamanţii nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu s-au adresat în instanţele moldoveneşti în termenul prevăzut de legislaţia internă şi, prin urmare, nu au satisfăcut cerinţele articolului 35 al Convenţiei.
Reclamanţii au declarat că ei au epuizat căile de recurs interne care le-au fost disponibile conform legislaţiei moldoveneşti. Ei au declarat că au prezentat pretenţiile lor cu privire la încălcarea dreptului lor la libertatea de religie şi la libertatea de asociere mai întâi la Curtea de Apel a Republicii Moldova, iar ulterior în recurs la Curtea Supremă de Justiţie, însă aceste pretenţii au fost declarate de jurisdicţiile respective ca fiind nefondate.
Curtea aminteşte faptul că, în temeiul articolului 35 al Convenţiei, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute. În mod normal, el obligă ca pretenţiile pe care reclamanţii intenţionează să le prezinte ulterior la Strasbourg să fie invocate, cel puţin în substanţă, în faţa instanţelor naţionale, în conformitate cu formalităţile şi termenii prevăzuţi de dreptul intern (hotărârea Cardot c. France din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18, § 34).
Ea notează, de asemenea, că esenţa regulii cu privire la epuizarea căilor de recurs interne este că înaintea sesizării unei instanţe internaţionale, statul responsabil trebuie să aibă posibilitatea de a redresa pretinsul prejudiciu prin mijloacele interne din cadrul propriului său sistem juridic (cf. nr. 17544/90, déc. 4.5.93, Ribitsch c. Autriche, D.R. 74, p. 129).
În această cauză, Curtea notează că reclamanţii s-au adresat la Curtea de Apel a Republicii Moldova, la 4 martie 1997, cu o cerere în vederea obţinerii recunoaşterii, de către autorităţile moldoveneşti, a Mitropoliei Basarabiei şi au invocat în faţa Curţii de Apel drepturile lor la libertatea de religie şi de asociere. În urma examinării pretenţiilor reclamanţilor, Curtea de Apel a admis, prin hotărârea sa din 19 august 1997, cererea reclamanţilor. Curtea Supremă de Justiţie a fost sesizată de Guvern, care a depus recurs împotriva hotărârii din 19 august 1997.
Curtea notează că Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul prin decizia sa irevocabilă din 9 decembrie 1997. Ea a declarat acţiunea reclamanţilor ca fiind tardivă din motiv că aceasta a fost înaintată după expirarea termenului legal de o lună de la data depunerii cererii de recunoaştere la Guvern.
Curtea mai relevă că, deşi a declarat acţiunea reclamanţilor ca fiind tardivă, Curtea Supremă de Justiţie a trecut apoi la examinarea în fond a pretenţiilor reclamanţilor şi le-a respins ca fiind nefondate.
Prin urmare, Curtea consideră că reclamanţii au respectat articolul 35 al Convenţiei şi că pretenţiile lor nu pot fi respinse pe motiv de neepuizare a căilor de recurs interne (a se vedea, de asemenea, nr. 12794/87, déc. 9.7.88, Huber c. Suisse, D.R. 57, p. 251).
Prin urmare, obiecţia preliminară a Guvernului se respinge.
Cu privire la fondul cauzei
1.Reclamanţii pretind că refuzul autorităţilor Republicii Moldova de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de religie şi de asociere şi că, în exercitarea drepturilor care decurg din libertatea de a-şi manifesta religia şi de a îndeplini rituri, biserica reclamantă, din cauza lipsei de protecţie jurisdicţională, a fost obiect al unei discriminări bazate pe religie. Ei pretind, de asemenea, că refuzul autorităţilor moldoveneşti de a recunoaşte biserica reclamantă o împiedică pe aceasta să obţină personalitate juridică, fapt care o privează de dreptul de acces la o instanţă pentru a soluţiona orice pretenţie cu privire la drepturile sale şi, în special, la drepturile sale de proprietate. În fine, ei declară că, având în vedere lipsa protecţiei juridice a bisericii reclamante, ei nu dispun, în faţa instanţelor naţionale, de un recurs efectiv pentru a prezenta pretenţiile invocate în faţa Curţii. Ei se bazează pe articolele 6, 9, 11, 13 şi 14 combinat cu articolul 9 ale Convenţiei.
Guvernul a declarat că activitatea Mitropoliei Basarabiei nu este interzisă, dimpotrivă, enoriaşii săi şi clerul său au libertatea dictată de convingerile lor intime. Ei au, de asemenea, dreptul de a-şi manifesta religia prin cult şi prin îndeplinirea riturilor în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), cult ortodox recunoscut pe teritoriul Republicii Moldova prin Hotărârea Guvernului nr. 848 din 23 decembrie 1992 şi în care Mitropolia Basarabiei ar trebui să se recunoască. Guvernul consideră că solicitând recunoaşterea, Mitropolia Basarabiei, care nu reprezintă un cult nou, urmăreşte doar crearea unui nou organ administrativ ecleziastic. Un astfel de conflict ecleziastic în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu poate fi soluţionat, în opinia Guvernului, decât pe cale amiabilă.
Guvernul a negat faptul că funcţionari publici au fost implicaţi în incidentele care au afectat clerul Mitropoliei Basarabiei. El consideră că biserica reclamantă este, în esenţă, un grup de persoane reunite datorită unor interese comune şi că ea are acces la justiţie în virtutea articolului 37 al Codului de procedură civilă.
Guvernul susţine faptul că refuzul recunoaşterii bisericii reclamante nu este discriminatoriu deoarece toate celelalte culte recunoscute sunt, într-adevăr, culte pe când biserica reclamantă reprezintă o diviziune administrativă a cultului creştin ortodox.
Guvernul a prezentat, cu titlu de exemplu, că recunoaşterea Eparhiei Ortodoxe Ruse din Chişinău, afiliată Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost justificată prin faptul că toţi credincioşii acestei eparhii erau de origine rusă.
Reclamanţii susţin că, în conformitate cu legislaţia moldovenească, pentru a se putea organiza şi funcţiona, cultele trebuie să fie recunoscute prin hotărâre de Guvern. Refuzul de recunoaştere nu permite Mitropoliei Basarabiei să obţină personalitate juridică, astfel, ea nu poate să se organizeze şi să activeze în scop religios şi nici să fie subiect de drept, capabil de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii sau de a se adresa în judecată. Lipsa recunoaşterii o împiedică să beneficieze de mai multe drepturi prevăzute de Legea despre culte ca fiind proprii cultelor, drepturi rezervate exclusiv cultelor recunoscute. Ea, de asemenea, nu poate să fie proprietar, să administreze sau să dispună de bunurile sacre pentru exercitarea cultului, precum şi de orice alt bun necesar activităţii sale.
Din cauza lipsei recunoaşterii, membrii săi sunt obligaţi să practice religia lor, contrar voinţei lor, în cadrul Mitropoliei Moldovei. Mai mult, potrivit reclamanţilor, intimidările şi persecutările la care au fost supuşi membrii săi şi clerul său din partea statului, care a acţionat direct sau indirect prin intermediul funcţionarilor săi, sunt expresia unei politici de stat coordonate.
Această politică se mai manifestă şi prin lipsa protecţiei din partea poliţiei atunci când faptele sunt aduse la cunoştinţa acesteia. În plus, refuzul de recunoaştere afectează direct drepturile individuale ale membrilor săi. Astfel, clerul său nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea privind sistemul public de asigurări sociale, în particular de dreptul la pensie.
Potrivit reclamanţilor, ingerinţa în drepturile lor garantate de articolele 9 şi 11 nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un scop legitim şi este disproporţională în raport cu orice scop pe care l-ar urmări. Statutul bisericii Mitropolia Basarabiei nu este contrar niciunei prevederi legislative şi, în orice caz, autorităţile nu au prezentat nicio justificare rezonabilă pentru refuzul lor de a o înregistra.
Biserica reclamantă susţine că ea se află într-o situaţie analogică cu alte comunităţi religioase, care au fost recunoscute şi tratate diferit de către autorităţile moldoveneşti, fără ca această diferenţă de tratament să fie obiectivă şi rezonabilă.
Reclamanţii susţin că faptele autorităţilor moldoveneşti arată că, în prezent, ei nu dispun de niciun recurs efectiv în faţa autorităţilor pentru a-şi apăra drepturile pe care ei le invocă în faţa Curţii.
Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părţilor, că cererea ridică întrebări importante de fapt şi de drept, care sunt de o aşa complexitate încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului; prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Hotărăşte să scoată cererea de pe rol în ceea ce-l priveşte pe reclamantul Vasile Petrache;
Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
Michael O’Boyle Elisabeth Palm
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy