©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Tradus şi revizuit de IER
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 66345/09
Mihaela MIHAELA MIHAI NEAGU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 6 martie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 2 decembrie 2009,
având în vedere observaţiile prezentate de guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamantă,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. Reclamanta, doamna Mihaela Mihai Neagu Mihaela, născută în 1946, este resortisant român şi francez. Reclamanta are reşedinţa în Măgura Nistorești (România).
2. Guvernul român („Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, iar ulterior de doamna I. Cambrea din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Guvernul francez nu a dorit să intervină în procedură.
A. Circumstanţele cauzei
4. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părţi, se pot rezuma după cum urmează.
5. Pentru alegerea membrilor în Parlamentul European, din 7 iunie 2009, reclamanta a depus la Biroul Electoral Central dosarul său de candidatură împreună cu semnăturile de susţinere ale unui număr de 15 000 de persoane înscrise pe listele electorale.
6. La 13 aprilie 2009, Biroul Electoral Central i-a respins candidatura pe motiv că numărul semnăturilor era insuficient întrucât, potrivit Legii nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, unui candidat independent îi erau necesare 100 000 de semnături de susţinere.
7. La 17 aprilie 2009, reclamanta a contestat respingerea candidaturii în faţa Tribunalului Bucureşti. Aceasta a susţinut că numărul de semnături, prea mare în opinia sa, impus unui candidat independent lipsea de conţinut dreptul de a fi ales. În plus, aceasta apreciază că legea instituie o discriminare între candidaţii independenţi şi cei înscrişi pe listele partidelor politice care, în opinia sa, pot propune până la patruzeci şi trei de candidaţi şi nu trebuie să strângă decât 200 000 de semnături pentru ansamblul candidaţilor de pe listele lor. În cele din urmă, aceasta a arătat că Guvernul modificase modelul formularului de susţinere cu treizeci de zile înainte de data limită pentru depunerea candidaturilor ceea ce, în opinia sa, făcea practic imposibilă colectarea numărului necesar de semnături de către un candidat independent.
8. Prin hotărârea din 17 aprilie 2009, tribunalul a respins contestaţia, apreciind că decizia Biroului Electoral Central era conformă cu dispoziţiile legii.
9. Reclamanta a formulat recurs în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Aceasta a reiterat argumentele prezentate în primă instanţă şi a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a articolului din lege care impunea 100 000 de semnături de susţinere pentru un candidat independent.
10. La 12 mai 2009, Curtea Constituţională a examinat excepţia şi a considerat că articolul în litigiu era constituţional. Instanţa constituţională a apreciat că este opţiunea legiuitorului, care impusese un criteriu de selecţie rezonabil şi obiectiv pentru a asigura reprezentativitatea candidaţilor şi a descuraja candidaturile abuzive. A respins argumentul întemeiat pe numărul de semnături necesar pentru listele partidelor politice, considerând că situaţiile nu erau nici similare, nici comparabile.
11. Prin hotărârea definitivă din 3 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, întemeindu-se pe decizia Curţii Constituţionale, a respins recursul declarat de reclamantă şi a confirmat legalitatea respingerii candidaturii sale.
B. Dreptul şi practica interne relevante
12. Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007, care transpune în dreptul intern dreptul Uniunii privind alegerea membrilor în Parlamentul European, stabileşte modalităţile practice de desfăşurare a acestor alegeri. Legea stabileşte că teritoriul României se constituie într-o circumscripţie electorală unică. Atribuirea a treizeci şi trei de locuri se realizează conform sistemului reprezentării proporţionale cu un prag de 5% din voturi pentru partidele politice. În vederea atribuirii unui loc de deputat, candidaţii independenţi trebuie să atingă coeficientul electoral care reprezintă raportul dintre numărul total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate ce revin României.
13. În ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru depunerea unei candidaturi, art. 12 din lege prevede că fiecare candidat independent trebuie să prezinte semnăturile de susţinere ale cel puţin 100 000 de cetăţeni, ceea ce reprezintă aproximativ 0,55% din totalul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale. Numărul de semnături necesare pentru listele partidelor politice este de 200 000.
14. La 9 martie 2009, au fost publicate în Monitorul Oficial Hotărârile de Guvern nr. 216-225 care stabileau data alegerilor pentru 7 iunie 2009, calendarul diferitelor etape pregătitoare şi modelele documentelor necesare, printre care şi modelul formularului de susţinere al candidaţilor independenţi. Data limită pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central a fost stabilită pentru 8 aprilie 2009.
15. Cu ocazia alegerilor din 7 iunie 2009, doi candidaţi independenţi şi şapte partide şi coaliţii au îndeplinit condiţia privind numărul de semnături de susţinere. Un candidat independent a obţinut un număr de voturi superior coeficientului electoral, care fusese stabilit la 146 667 de voturi, şi i-a fost atribuit un loc de membru în Parlamentul European.
C. Linii directoare în materie electorală adoptate de Comisia de la Veneţia
16. Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a adoptat cu ocazia celei de-a 51 sesiuni (5-6 iulie 2002) linii directoare în materie electorală.
17. Potrivit acestor linii directoare, cerinţa de a aduna un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este contrară a priori principiului sufragiului universal. Pe de altă parte, Comisia de la Veneţia recomandă ca legea să nu impună un număr de semnături din partea a mai mult de 1% dintre alegători.
D. Dispoziţiile relevante ale dreptului Uniunii
18. Procedurile electorale pentru alegerea Parlamentului European sunt reglementate de legislaţia europeană şi prin dispoziţii naţionale speciale care variază de la un stat membru la altul.
19. Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, precum şi Deciziile Consiliului din 25 iunie şi 23 septembrie 2002 definesc regulile comune tuturor statelor membre, precum cele care privesc incompatibilităţile sau introducerea principiului reprezentării proporţionale.
20. În afara acestor reguli comune, în absenţa unei legi electorale uniforme în toate statele membre, modalităţile electorale sunt reglementate prin dispoziţii naţionale.
21. Potrivit datelor statistice referitoare la modalităţile de a candida pentru Parlamentul European care se regăsesc într-un studiu realizat în 2009 de către Direcţia Generală Politici Interne ale Uniunii, în anumite state membre (Danemarca, Grecia, Estonia, Germania, Ţările de Jos, Suedia, Republica Cehă) numai partidele sau organizaţiile similare partidelor pot depune candidaturi. În alte state, candidaturile, inclusiv cele individuale, pot fi depuse cu condiţia strângerii unui anumit număr de semnături, de a grupa un anumit număr de alegători sau de a depune o garanţie. În Irlanda şi în Italia, de exemplu, se admite depunerea candidaturilor individuale după strângerea a 60, respectiv 30 000 de semnături.
CAPETE DE CERERE
22. Invocând art. 6 şi art. 14 din Convenţie, reclamanta se plânge de respingerea candidaturii sale la alegerile membrilor în Parlamentul European, apreciind că reprezintă o încălcare a dreptului său de a fi aleasă în cadrul alegerilor respective.
ÎN DREPT
23. Reclamanta susţine că obligaţia de a strânge 100 000 de semnături de susţinere pentru a candida la alegerile pentru Parlamentul European reprezintă o atingere adusă liberei exprimări a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Curtea, fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, consideră că este necesar să examineze cererea din perspectiva art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat astfel:
„Înaltele Părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.”
A. Argumentele părţilor
24. Reclamanta consideră că numărul de semnături de susţinere necesar unui candidat independent este prea ridicat şi disproporţionat în raport cu cel impus partidelor politice. Se plânge, de asemenea, de modificarea tardivă a modelului de formular de susţinere şi a duratei, prea scurtă în opinia sa, a perioadei de strângere a semnăturilor. În cele din urmă, reclamanta pune la îndoială eficacitatea contenciosului electoral şi denunţă durata, excesivă conform acesteia, a procedurii de contestare a deciziei Biroului Electoral Central care se încheia cu patru zile înaintea datei alegerilor.
25. Guvernul invocă nerespectarea termenului de şase luni, susţinând că cererea a fost introdusă la 7 decembrie 2009, în afara termenului de şase luni prevăzut de art. 35 § 1 din Convenţie.
26. În continuare, acesta afirmă că obligaţia de a strânge 100 000 de semnături de susţinere urmăreşte să asigure un anumit grad de reprezentativitate candidaţilor şi să evite o eventuală exercitare abuzivă a dreptului de a fi ales. Guvernul apreciază că această cerinţă, care este similară practicii altor state membre ale Uniunii Europene, este conformă recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi jurisprudenţei Curţii care, potrivit acestuia, recunoaşte statelor o marjă amplă pentru stabilirea criteriilor de eligibilitate.
27. În ceea ce priveşte discriminarea, potrivit susţinerilor reclamantei, de care au suferit candidaţii independenţi în raport cu candidaţii partidelor politice, Guvernul afirmă că cele două situaţii nu sunt comparabile şi că acestea justifică, prin urmare, un tratament diferit. Guvernul consideră că durata de strângere a semnăturilor era suficientă şi că a permis altor candidaţi independenţi să obţină numărul de semnături necesare.
B. Motivarea Curţii
28. Curtea constată, pentru început, că reclamanta a făcut dovada transmiterii prin poştă a cererii sale către Curte la 2 decembrie 2009. În consecinţă, cererea a fost introdusă în termenul de şase luni prevăzut de art. 35 § 1 din Convenţie.
29. În continuare, Curtea reaminteşte că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales în cadrul alegerilor, inclusiv a celor pentru Parlamentul European [Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, 2 martie 1987, pct. 53, seria A nr. 113, şi Matthews împotriva Regatului Unit (MC), nr. 24833/94, pct. 39, CEDO 1999‑I].
30. În ceea ce priveşte dreptul de a candida, respectiv aspectul „pasiv” al drepturilor garantate prin art. 3 din Protocolul nr. 1, Curtea reaminteşte că este mai prudentă în aprecierea restricţiilor în acest context decât atunci când i se solicită să examineze restricţii privind dreptul de vot, respectiv elementul „activ” al drepturilor garantate prin art. 3 din Protocolul nr. 1. Aceasta reaminteşte că a arătat că dreptul de a candida în cadrul alegerilor legislative poate fi supus unor condiţii mai stricte decât dreptul de vot. În această privinţă, Curtea reaminteşte că, dacă este adevărat că un stat dispune de o marjă amplă de apreciere pentru a stabili condiţiile de eligibilitate in abstracto, principiul caracterului efectiv al drepturilor impune ca procedura care permite determinarea eligibilităţii să fie însoţită de garanţii suficiente pentru a evita arbitrariul [Yumak şi Sadak împotriva Turciei (MC), nr. 10226/03, pct. 109, CEDO 2008].
31. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că s-a pronunţat deja că, în ceea ce priveşte numărul de semnături necesare pentru depunerea unei liste electorale, condiţiile impuse de state nu constituie un obstacol în calea opiniei poporului cu privire la alegerea reprezentanţilor [Asensio Serqueda împotriva Spaniei (dec.), nr. 23151/94, 9 mai 1994, Federacion Nacionalista Canaria împotriva Spaniei (dec.), nr. 56618/00, 7 iunie 2001, şi Brito da Silva Guerra şi Sousa Magno împotriva Portugaliei (dec.), nr. 26712/06 şi 26720/06, 17 iunie 2008].
32. În lumina principiilor expuse mai sus, Curtea trebuie să verifice dacă acea condiţie de eligibilitate criticată de reclamantă urmăreşte un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (Yumak şi Sadak, citată anterior, pct. 118).
33. Fiind vorba despre un scop legitim, Curtea reaminteşte că, în mod contrar altor dispoziţii din Convenţie, art. 3 din Protocolul nr. 1 nu stabileşte şi nu limitează scopurile pe care trebuie să le vizeze o restricţie. Prin urmare, o mare varietate de scopuri pot astfel să fie compatibile cu acesta, sub rezerva demonstrării compatibilităţii acestui scop cu principiul supremaţiei dreptului şi cu obiectivele generale ale Convenţiei în circumstanţele speciale ale cauzei respective (a se vedea, mutatis mutandis, Yumak şi Sadak, citată anterior, pct. 119).
34. În prezenta speţă, Curtea observă că măsura incriminată avea ca scop să realizeze o selecţie rezonabilă în rândul candidaţilor pentru a asigura reprezentativitatea acestora în Parlamentul European şi să împiedice eventualele candidaturi abuzive. Apreciază, precum Curtea Constituţională, că este vorba despre opţiunea legiuitorului naţional fondată pe criterii de natură politică şi instituţională (a se vedea, mutatis mutandis, Yumak şi Sadak, citată anterior, pct. 124 şi 125).
35. În ceea ce priveşte proporţionalitatea între mijloace şi scopul urmărit, Curtea observă că 100 000 de semnături necesare pentru depunerea în mod valabil a unei candidaturi independente pentru unul dintre cele treizeci şi trei de locuri atribuite României în Parlamentul European reprezintă aproximativ 0,55% din ansamblul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale.
36. Curtea recunoaşte că obligaţia de a strânge un număr ridicat de semnături pentru a putea depune o candidatură îi poate priva pe candidaţii independenţi de posibilitatea de reprezentare a unei părţi a electoratului. Totuşi, această circumstanţă nu este decisivă, în sine, şi trebuie să fie analizată în cadrul circumstanţelor particulare ale cauzei.
37. Curtea observă că procentul semnăturilor necesare în raport cu numărul de alegători înscrişi pe liste este inferior pragului maxim recomandat de Comisia de la Veneţia. Apreciază că respectiva condiţie în litigiu nu poate fi considerată ca fiind excesivă. În plus, aceasta observă că, în cadrul alegerilor care au avut loc în iunie 2009, doi candidaţi independenţi au adunat numărul necesar de semnături şi că unul dintre aceştia a obţinut un număr de voturi superior coeficientului electoral.
38. În ceea ce priveşte dreptul european, Curtea observă că acesta conferă statelor membre o largă putere de apreciere referitoare la procedurile electorale pentru alegerea Parlamentului European. Aceasta constată că anumite state membre impun pentru depunerea candidaturilor un anumit număr de semnături de susţinere, în timp ce altele rezervă dreptul de a fi ales în cadrul alegerilor europene exclusiv partidelor sau organizaţiilor similare.
39. În plus, Curtea reiterează că prin intermediul instanţelor naţionale, în principal, dreptul Uniunii asigură persoanelor particulare o cale de atac care le permite să obţină constatarea încălcării de către un stat membru a dreptului Uniunii [Bosphorus Hava Yollarý Turizm ve Ticaret Anonim Ţirketi împotriva Irlandei (MC), nr. 45036/98, pct. 164, CEDO 2005‑VI].
40. În prezenta speţă, Curtea constată că Legea electorală nr. 33/2007 transpune în dreptul intern dreptul Uniunii privind alegerea membrilor în Parlamentul European şi că reclamanta a dispus de o cale de atac efectivă în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii Constituţionale pentru a contesta decizia Biroului Electoral Central. În cursul acestei proceduri, persoana în cauză a avut ocazia de a-şi prezenta plângerile întemeiate pe caracterul inechitabil şi pretinsa nelegalitate a procesului electoral. În absenţa arbitrarului, Curtea nu contestă temeinicia constatărilor la care au ajuns instanţele respective. În cele din urmă, Curtea observă că, înainte de desfăşurarea alegerilor, contenciosul electoral a parcurs mai multe grade de jurisdicţie şi că a fost definitiv soluţionat. Apoi, reclamanta nu poate susţine că acestei căi de atac îi lipseşte caracterul efectiv consacrat prin art. 3 din Protocolul nr. 1. În plus, având în vedere rolul şi statutul partidelor politice în calitate de organisme reprezentative, Curtea apreciază că cerinţa referitoare la numărul de semnături necesare pentru a candida independent este justificată şi nu este discriminatorie.
41. În lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa şi având în vedere marja amplă pe care dreptul Uniunii o lasă statelor membre pentru stabilirea criteriilor de eligibilitate, Curtea consideră că numărul de semnături necesare pentru depunerea unei candidaturi independente nu a adus atingere dreptului invocat de reclamantă.
42. Prin urmare cererea este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi § 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJOSEP CASADEVALL
Grefier,PREŞEDINTE,
Full & Egal Universal Law Academy