Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 55886/13
Iulian MOROI
contra Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 16 decembrie 2014 într-un Comitet compus din:
Dragoljub Popović, președinte,
Kristina Pardalos,
Valeriu Griţco, judecători,
și Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiei,
Examinînd cererea de mai sus depusă la 29 iulie 2013,
Examinînd declaraţiile privind acordul de reglementare amiabilă a cauzei,
Deliberînd, decide următoarele:
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI ŞI PROCEDURA
Reclamantul, dl. Iulian Moroi, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1988 și locuiește în Cărpineni. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dna O. Doronceanu, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău.
Guvernul Republicii Moldova (”Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
Reclamantul s-a plîns că a fost maltratat de către poliţişti după manifestările violente din aprilie 2009. De asemenea, el s-a plîns despre omisiunea efectuării unei investigaţii adecvate în legătură cu plîngerile sale despre maltratare și lipsa remediilor efective la nivel naţional în ceea ce priveşte plîngerea sa. El a invocat articolele 3 și 13 din Convenție.
La 29 septembrie 2014, Curtea a primit declaraţiile de reglementare amiabilă a cauzei semnate de către părţi, potrivit cărora reclamantul a acceptat să renunțe la orice alte pretenții împotriva Republicii Moldova în legătură cu faptele pe care și-a întemeiat cererea sa, iar Guvernul și-a asumat să achite în beneficiul reclamantului suma de 15000 (cincisprezece mii) Euro pentru prejudiciul material şi moral, precum şi suma de 1500 (o mie cinci sute) Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Sumele menţionate vor fi convertite în lei moldoveneşti la rata de schimb aplicabilă la data plății, vor fi scutite de orice taxe eventual aplicabile şi vor fi achitate în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte. În cazul omisiunii de a plăti aceste sume în perioada celor trei luni, Guvernul se obligă să achite de la data expirării acestui termen şi pînă la efectuarea plății, o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, plus trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
ÎN DREPT
Curtea ia act de acordul de reglementare amiabilă încheiat între părţi. Curtea este convinsă de faptul că litigiul a fost soluţionat în sensul articolului 37 § 1 b) din Convenţie şi s-a bazat pe respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale, şi constată că nici un motiv nu justifică examinarea cererii în continuare potrivit articolului 37 § 1 in fine. Prin urmare, cererea urmează să fie radiată de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să radieze cererea de pe rol în conformitate cu prevederile articolului 37 § 1 b) din Convenție.
Marialena TsirliDragoljub Popovic
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy