Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 6503/04
Eugeniu MOROZAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 5 iunie 2012 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 27 ianuarie 2004,
Având în vederea decizia preşedintelui Camerei de a-l desemna pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii), pe motiv că dl Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, a demisionat (articolul 6 al Regulamentului Curţii),
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât la 16 martie 2012 în care solicită Curţii să scoată cererea de pe rol şi răspunsul reclamantului la acea declaraţie;
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul, dl Eugeniu Morozan, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1983. El locuieşte la Floreni. El a fost reprezentat în Faţa Curţii de către dl T. Ciorap, avocat în Chişinău.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. La 13 iunie 2001, reclamantul a fost reţinut sub acuzaţia de furt de maşină. Potrivit reclamantului, el a fost maltratat de mai multe ori în timpul detenţiei. I s-a aplicat „spânzurătoarea palestiniană”; a fost lovit cu pumnii, cu picioarele şi a fost bătut cu bastonul pe corp, cap şi pe tălpile picioarelor. Conform unui raport medical din 4 iulie 2001, reclamantul avea edeme şi vânătăi pe coapsa dreaptă. În conformitate cu alt raport medical din 5 septembrie 2001, el a suferit o contuzie craniană.
4. Reclamantul a fost ulterior condamnat la nouă ani de închisoare.
5. La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns la Procuratura Chişinău în privinţa presupusei maltratări. Însă, plângerea lui a fost respinsă ca nefondată la 19 februarie 2004 pe motive necomunicate reclamantului.
6. La 3 aprilie 2008, reclamantul a fost eliberat din detenţie.
PLÂNGERI
7. Invocând articolul 3 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost maltratat în timpul arestului preventiv de către poliţie. De asemenea, el a invocat articolul 5 în privinţa ilegalităţii arestului preventiv şi articolul 6 al Convenţiei în privinţa inechităţii procesului penal desfăşurat împotriva lui. În ceea ce priveşte ultima plângere, reclamantul a susţinut că instanţele de judecată nu au evaluat corect faptele cauzei şi nu au atenţionat unii martori despre răspunderea penală în caz de mărturie mincinoasă. Reclamantul a invocat şi articolele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi 15 ale Convenţiei, însă fără argumentare.
ÎN DREPT
Plângerea bazată pe articolul 3 al Convenţiei
8. La 16 martie 2012, Guvernul a informat Curtea că propune următoarea declaraţie unilaterală:
„Guvernul recunoaşte că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 al Convenţiei [...]
Guvernul propune să acorde reclamantului suma totală de EUR 15,000. Această sumă, care va acoperi prejudiciul moral şi material, precum şi costurile şi cheltuielile, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
În lumina celor de mai sus, Guvernul solicită Curții să radieze cererea, în conformitate cu articolul 37§ 1 (c) al Convenţiei.”
9. În scrisoarea din 18 aprilie 2012 reclamantul şi-a exprimat opinia că Curtea nu ar trebui să accepte declaraţia unilaterală a Guvernului, deoarece acesta nu a recunoscut expres faptul că reclamantul a fost torturat în Comisariatul de Poliţie al sectorului Ciocana şi deoarece suma propusă de Guvern nu este suficientă. De asemenea, el a opinat că Guvernul ar trebui să recunoască şi încălcarea articolului 13 al Convenţiei şi să compenseze suferinţele morale suportate de părinţii lui.
10. Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei stipulează că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să scoată o cerere de pe rolul său dacă:
„din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
11. Articolul 37 § 1 in fine stipulează că:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o impune.”
12. De asemenea, Curtea reaminteşte că în anumite circumstanţe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI) şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
13. Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului din 16 martie 2912, precum şi suma compensaţiei propuse – care este comparabilă sumelor acordate în alte cauze (a se vedea I.D. v. Moldova, nr. 47203/06, § 57, 30 noiembrie 2010 şi Bisir and Tulus v. Moldova, nr. 42973/05, § 68, 17 mai 2011), Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părţi a cererii (articolul 37 § 1(c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radierea), nr. 53487/99, 1 martie 2005).
14. În lumina considerentelor de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu impune continuarea examinării acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1 in fine).
Prin urmare, aceasta trebuie radiată.
Celelalte plângeri
15. În ceea ce priveşte plângerea reclamantului întemeiată pe articolul 13 al Convenţiei împreună cu articolul 3, Curtea consideră că aceasta nu ridică probleme distincte.
16. Cât priveşte restul plângerilor, Curtea consideră că acestea sunt neîntemeiate şi notează că dosarul nu conţine materiale care să dovedească că prevederile invocate de către reclamant au fost încălcate. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi trebuie să fie respins în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de termenii declaraţiei Guvernului pârât;
Decide să scoată cererea de pe rol în ceea ce priveşte articolul 3 al Convenţiei;
Decide că cererea nu prezintă probleme distincte în raport cu articolul 13 al Convenţiei;
Declară cererea în rest inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy