Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA MOISEI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 14914/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
19 decembrie 2006
DEFINITIVĂ
19/03/2007
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Moisei c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlM. Pellonpää,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta, judecători
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 28 noiembrie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 14914/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Pelaghia Moisei („reclamant”), la 29 ianuarie 2003.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Ştefan Urîtu, de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii din 23 iulie 2001, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil într-un termen rezonabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiei a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţii a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul, dna Pelaghia Moisei, este cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1921 şi locuieşte în satul Recea.
6. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
7. În anul 2000, reclamantul a depus la Judecătoria sectorului Străşeni o cerere de chemare în judecată împotriva Băncii de Economii şi Guvernului. El a solicitat compensaţii în legătură cu depozitele sale la Banca de Economii, în temeiul hotărârii Parlamentului din 29 iulie 1994 privind indexarea depozitelor cetăţenilor în instituţiile Băncii de Economii ca rezultat al inflaţiei.
8. La 23 iulie 2001, Judecătoria sectorului Străşeni a decis în favoarea reclamantului şi a indicat Guvernului să-i plătească compensaţii în mărime de 7,696.23 lei moldoveneşti (MDL), (aproximativ 682 euro (EUR) la acea dată). Această hotărâre nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă şi executorie peste 15 zile.
9. Instanţa judecătorească a eliberat un titlu executor, pe care ea l-a transmis direct executorului judecătoresc pentru executare.
10. La 1 noiembrie 2001, reprezentatul reclamantului a depus o cerere scrisă preşedintelui Judecătoriei sectorului Râşcani, prin care a solicitat executarea hotărârii judecătoreşti din 23 iulie 2001. Printr-o scrisoare din 15 noiembrie 2001, preşedintele judecătoriei de sector a informat reclamantul că hotărârea nu putea fi executată, deoarece Ministerul Finanţelor nu dispunea de fonduri şi a recomandat reclamantului să se adreseze Guvernului, Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova, din motivul că cererile sale adresate acestor instituţii au rămas fără răspuns.
11. La 28 martie 2002, reclamantul s-a adresat Ministerului Justiţiei, solicitând asistenţa acestuia în executarea hotărârii. Ministerul a expediat scrisoarea către nou-creatul Departament de Executare a Deciziilor Judecătoreşti („Departamentul”). Printr-o scrisoare datată din 2 iulie 2002, Departamentul a informat reclamantul că titlul executoriu eliberat pe numele său, în mărime de MDL 7,696, a fost transmis Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor şi a indicat că legislaţia nu permitea executarea silită a hotărârilor care urmau a fi executate din bugetul de stat.
12. La 19 septembrie 2002, reclamantul s-a adresat Ministerului Finanţelor, solicitând asistenţa acestuia în executarea hotărârii judecătoreşti. Prin scrisoarea din 8 octombrie 2002, semnată de către viceministrul Finanţelor, reclamantul a fost informat despre faptul că Trezoreria de Stat, care era responsabilă de executarea hotărârilor judecătoreşti împotriva statului, nu a primit titlul executoriu pentru suma menţionată de reclamant. În acelaşi timp, ea a înregistrat un alt titlu executoriu pentru suma de MDL 2,004. De asemenea, reclamantul a fost informat că hotărârea din 23 iulie 2001 nu putea fi executată, deoarece în bugetul de stat pentru anul 2002 nu au fost prevăzute fonduri pentru executarea hotărârii judecătoreşti în cauza sa. Reclamantul a fost sfătuit să aştepte adoptarea bugetului de stat pentru anul 2003, care ar putea să prevadă astfel de fonduri.
13. Guvernul a prezentat probe care confirmau faptul că, la 29 aprilie 2003, Ministerul Finanţelor a transferat în contul Departamentului o sumă de bani destinată executării unui şir de titluri executorii, inclusiv a celui în favoarea reclamantului. La 27 mai 2003, reclamantul a primit suma de bani care i se cuvenea.II.DREPTUL INTERN PERTINENT
14. Dreptul intern pertinent a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracte)).
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 23 iulie 2001 a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
16. Reclamantul a mai pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti a încălcat dreptul său garantat de articolul 13 al Convenţiei.
Articolul 13 prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
17. În fine, reclamantul pretinde că neexecutarea hotărârii judecătoreşti a încălcat dreptul său garantat de articolul 8 al Convenţiei.
Articolul 8 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
I. OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
18. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a informat Curtea despre evoluţia cauzei sale, şi anume despre faptul că hotărârea judecătorească în favoarea sa a fost executată la 29 aprilie 2003. El a solicitat Curţii să declare cererea reclamantului inadmisibilă ca fiind în mod vădit nefondată.
19. Reclamantul a declarat că, atunci când cererea a fost depusă la Curte, hotărârea nu era executată deja timp de peste un an. Mai mult, autorităţile naţionale nu au recunoscut faptul că a avut loc o încălcare a drepturilor sale garantate de Convenţie şi el nu a obţinut nici o compensaţie pentru executarea întârziată, care a fost extrem de lungă pentru o persoană în vârstă de 81 de ani.
20. Curtea consideră că omisiunea reclamantului de a informa Curtea despre faptul că hotărârea în cauză a fost executată după depunerea ei la Curte nu reprezintă un abuz al dreptului de a depune o cerere individuală, în sensul articolului 35 al Convenţiei, având în vedere faptul că reclamantul nu a pretins plata sumei iniţiale, ci, mai degrabă, a unei compensaţii care a rezultat din neexecutarea hotărârii.
21. De asemenea, Guvernul a susţinut că, din cauza plăţii integrale a sumei pretinse, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă a încălcării drepturilor sale prevăzute de Convenţie.
22. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară înaintată de Guvernul pârât pe motiv că „plata ... nu a fost urmată de nici o recunoaştere a pretinselor violări” (Prodan v. Moldova, citată mai sus, § 48). Mai mult, nu a fost plătită nici o compensaţie pentru executarea întârziată.
23. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă a unei violări a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
24. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, precum şi articolelor 8 şi 13, ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că nici un alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
25. Reclamantul pretinde că neexecutarea hotărârii din 23 iulie 2001 în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
26. Guvernul a considerat că nu a avut loc o încălcare a acestor drepturi, deoarece executarea integrală a hotărârii a fost făcută într-un termen rezonabil.
27. Curtea notează că hotărârea din 23 iulie 2001 a rămas neexecutată până la 27 mai 2003, când reclamantul a primit banii săi, adică timp de 22 de luni. Curtea a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze care vizau întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004).
Examinând materialele prezentate ei, Curtea consideră că dosarul nu conţine vreun element care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. În special, argumentul Trezoreriei de Stat precum că aceasta nu a primit spre executare titlul executoriu pe întreaga sumă pretinsă contravine scrisorii Departamentului (a se vedea paragraful 11 de mai sus).
28. Prin urmare, din motivele expuse în cauzele menţionate mai sus, Curtea constată că neexecutarea hotărârii din 23 iulie 2001 într-un termen rezonabil a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 COMBINAT CU ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
29. În continuare, reclamantul a pretins că nu a avut parte de un recurs efectiv în ceea ce priveşte pretenţia sa formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
30. Guvernul a susţinut că articolul 13 al Convenţiei nu era aplicabil în absenţa unei violări a articolului 6 § 1 al Convenţiei sau a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs interne disponibile în privinţa pretenţiilor sale formulate în temeiul articolului 13 al Convenţiei, cum ar fi solicitarea de a iniţia proceduri penale sau administrative împotriva persoanelor responsabile de neexecutare.
31. Curtea notează că pretenţiile reclamantului, precum că prin refuzul de a executa hotărârea în favoarea sa au fost încălcate drepturile sale prevăzute de articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, sunt fără nici un dubiu serioase şi legitime (a se vedea paragraful 28 de mai sus). Prin urmare, reclamantul avea dreptul la un recurs efectiv, în sensul articolului 13 al Convenţiei. În consecinţă, Curtea va examina dacă un astfel de recurs a fost disponibil reclamantului.
32. Curtea notează că hotărârea în favoarea reclamantului a fost executată peste 22 de luni de la adoptare. Debitor în această cauză a fost un organ de stat. Conform unei scrisori din 2 iulie 2002 a autorităţii responsabile de executare, „legislaţia Republicii Moldova nu permitea executarea silită a hotărârilor care urmau a fi executate din bugetul de stat”. În afară de aceasta, instanţele judecătoreşti naţionale s-au adresat mai multor autorităţi de stat cu cererea de a asigura executarea hotărârii, însă fără nici un rezultat (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Curtea conchide că recursurile indicate de către Guvern (a se vedea paragraful 30 de mai sus) nu erau efective, deoarece, în absenţa unor prevederi bugetare menite să asigure executarea, nici o persoană nu poate fi recunoscută vinovată de neexecutarea hotărârilor.
33. Prin urmare, se pare că reclamantul nu dispunea de remedii pentru a preveni continuarea încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie sau pentru a obţine compensaţii. Prin urmare, a existat o violare a articolului 13 combinat cu acele articole (Romashov v. Ukraine, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004, şi Voytenko v. Ukraine, nr. 18966/02, § 43, 29 iunie 2004).
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
34. În final, reclamantul s-a plâns că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti a încălcat drepturile sale garantate de articolul 8 al Convenţiei.
35. Curtea consideră că această pretenţie ridică, în esenţă, aceleaşi chestiuni ca şi cele deja examinate prin prisma articolului 6 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Prin urmare, ea nu va examina această pretenţie separat.
V.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
36. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
37. Reclamantul a pretins EUR 10,217 pentru prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii în executarea hotărârii din 23 iulie 2001. El a susţinut că suma de bani care i-a fost acordată a constituit economiile sale de o viaţă, cu care a sperat să trăiască după pensionare. Prin urmare, el a suferit enorm atunci când a pierdut economiile sale şi când nu a putut obţine pe parcursul a doi ani de zile o compensaţie mizeră acordată de către stat. El a susţinut că, prin analogie cu regulile aplicabile în cazurile de întârziere la plata salariilor, el urma să obţină o compensaţie în mărime de 5 % din suma care îi era datorată pentru fiecare zi de întârziere.
38. Mai mult, reclamantul pretinde că a fost umilit şi tratat cu dispreţ pe parcursul anilor când trebuia să vină la Chişinău din satul său pentru a demonstra funcţionarilor publici că el nu dispunea de surse financiare pentru a-şi permite un trai decent.
39. Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă. El a respins aplicabilitatea principiilor legislaţiei muncii şi, în special, plata unei compensaţii în mărime de 5 % pentru fiecare zi, deoarece hotărârea în cauză nu se referea la un litigiu de muncă. În continuare, el a contestat suma pretinsă cu titlu de prejudiciu moral, citând jurisprudenţa Curţii în domeniul neexecutării hotărârilor judecătoreşti.
40. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un prejudiciu material ca urmare a neexecutării hotărârii în favoarea sa într-un termen rezonabil. Curtea acordă reclamantului EUR 192 cu acest titlu.
41. De asemenea, Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârii, mai ales având în vedere vârsta înaintată a acestuia şi faptul că suma care i-a fost acordată constituia pentru el o sursă esenţială de venit. Curtea acordă reclamantului EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
42. Reclamantul a mai pretins EUR 900 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Reprezentantul său a trimis Curţii o copie a ordinului său din 30 martie 2004, potrivit căruia onorariul obişnuit de reprezentare constituia echivalentul a USD 900. Reprezentantul a adăugat că suma pretinsă nu constituie profit al organizaţiei, ci are drept scop acoperirea parţială a cheltuielilor de reprezentare a reclamanţilor.
43. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, declarând că reclamantul nu a dovedit pretinsele cheltuieli de reprezentare.
44. Având în vedere circumstanţele specifice ale acestei cauze, Curtea acordă reclamantului EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C.Dobânda
45. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Declară cererea admisibilă;
2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte executarea întârziată a hotărârii din 23 iulie 2001;
3.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte aceeaşi executare întârziată;
4.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
5. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 8 al Convenţiei;
6. Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 192 (o sută nouăzeci şi doi euro) cu titlu de prejudiciu material, EUR 500 (cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 19 decembrie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T. L. EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy