Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA MUHIN contra MOLDOVEI
(Cererea nr. 30599/05)
HOTARÎRE
STRASBOURG
25 ianuarie 2011
Această decizie este definitivă. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Muhin c. Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd în Comitetul compus din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Lech Garlicki,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, grefier adjunct al secţiei,
Deliberînd la 04 ianuarie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURALa originea cauzei se află cererea (nr. 30599/05) dnei Larisa Muhin, cetăţean al R. Moldova („reclamanta”), depusă contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”).Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către agentul său, dl V. Grosu.Cererea a fost repartizată Secţiei a patra a Curţii (conform Articolului 52 § 1 din Regulamentul Curţii). La 25 februarie 2008, preşedintele secţiei a patra a decis să comunice cererea menţionată Guvernului. În conformitate cu prevederile Articolului 29 § 1 (în redacţia anterioară: Articolul 29 § 3), s-a mai decis că Camera se va pronunţa în acelaşi timp asupra admisibilităţii şi fondului cauzei.Atît reclamanta, cît şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (Articolul 59 § 1 din Regulament).La 4 noiembrie 2010, Curtea a informat Guvernul că prezenta cauză constituia obiectul unei jurisprudenţe bine stabilite a Curţii şi că cererea a fost repartizată unui comitet din trei judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEIReclamanta s-a născut în 1957 şi locuieşte în Chişinău.Din 1989, reclamanta stă în chirie într-o locuinţă socială. În 1996, din caza unei construcţii demarate în apropiere, casa în care locuia reclamanta a fost serios afectată. La o dată nespecificată, reclamanta a depus o cerere în instanţa de judecată prin care a cerut ca autorităţile locale să fie obligate să-i dea în chirie un alt apartament în locul celui deteriorat.La 25 aprilie 2000, în baza unei hotărîri definitive, Judecătoria Buiucani a obligat Consiliul Municipal Chişinău să-i aloce reclamantei un alt apartament. A fost emis un titlu executoriu care a fost transmis oficiului de executare la 3 iulie 2000.În urma mai multor plîngeri ale reclamantei privind neexecutarea hotărîrii definitive în favoarea sa, Tribunalul Chişinău a administrat Consiliului local o amendă în sumă de 1800 MDL (aproximativ 155 EUR).La 28 noiembrie 2002, Judecătoria Centru a dispus printr-o încheiere ca titlul executoriu să fie remis reclamantei fără executare, din motiv că Consiliul local nu dispunea de apartamente disponibile. La 4 decembrie 2003, reclamanta a depus din nou titlul executoriu la oficiul de executare.La 22 octombrie 2004, reclamanta a solicitat, însă fără succes, ca instanţa de judecată să schimbe modul de executare a hotărârii definitive adoptate în favoarea sa.Potrivit datelor din dosar, rezultă că hotărîrea din 25 aprilie 2000 rămîne a fi neexecutată pînă în acest moment.
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ŞI 13 DIN CONVENŢIEReclamanta pretinde că neexecutarea hotărîrii din 25 aprilie 2000 a încălcat dreptul său privind accesul la o instanţă, garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie. Ea afirmă că nu a dispus de un recurs efectiv pentru a obţine executarea hotărîrii definitive în favoarea sa, ceea ce constituie, potrivit ei, o încălcarea a Articolului 13 din Convenţie.Articolele invocate prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil a cauzei sale..., de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil....”
Articolul 13
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de (...) Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.
A. Referitor la admisibilitateCurtea constată că plîngerile nu sunt vădit nefondate în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie. Curtea nu găseşte oricare alt motiv de a pentru a declara cererea inadmisibilă. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă.
B. Referitor la fondGuvernul invocă faptul că autorităţile locale nu dispun de fonduri necesare pentru a executa hotărîrea judecătorească definitivă în favoarea reclamantei. Guvernul consideră că executorii judecătoreşti au întreprins toate măsurile rezonabile în vederea executării hotărîrii.Reclamanta a respins această constatare.Curtea reiterează că, în prezenta cauză, deşi reclamanta a obţinut la 25 aprilie 2000 o hotărîre definitivă, prin care Consiliul local a fost obligat să-i ofere o locuinţă în chirie, această hotărîre nu a fost nici executată integral, nici anulată sau modificată prin aplicarea unei căi de atac prevăzută de lege. Prin urmare, o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor pentru a nu-şi onora o datorie în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Curtea a judecat în repetate rînduri cauze care ridică probleme similare cu cea din speţa dată şi a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 şi 13 din Convenţie (a se vedea, între multe altele, Prodan c. Moldova, citată supra, şi, mai recentă, Panov c. Moldova, no 37811/04, 13 iulie 2010).După ce au fost examinate toate probele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat oarecare fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Avînd în vedere jurisprudenţa sa, Curtea consideră că, în prezenta cauză, statul nu a depus toate eforturile pentru a executa hotărîrea judecătorească în favoarea reclamantului. În consecinţă, a a avut loc o încălcare a Articolelor 6 § 1 şi 13 din Convenţie.IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEIArticolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul materialReclamanta a solicitat 25 567 EUR cu titlu de prejudiciu material suferit. Ea a argumentat că această sumă este echivalentă preţului unui apartament cu o cameră în Chişinău.Guvernul a respins această solicitare. Conform hotărîrii definitive din 25 aprilie 2000, Consiliul local a fost obligat să-i aloce reclamantei o locuinţă în chirie, iar nu să-i dea dreptul de proprietate. Mai mult ca atît, reclamanta nu a adus oarecare probe care să confirme că ea ar fi suferit un prejudiciul material care să rezulte din neexecutarea hotărîrii definitive.Curtea acceptă teza Guvernului potrivit căreia hotărîrea din 25 aprilie 2000 obliga municipalitatea de a-i acorda în chirie un spaţiu locativ alternativ. Prin urmare, pretenţia reclamantei privind acordarea unei sume echivalente cu valoarea unui apartament cu o cameră este lipsită de temei juridic şi trebuie să fie respinsă.Curtea nu are vreun motiv să pună la îndoială faptul că Guvernul va pune capăt încălcării constatate mai sus. În această privinţă, Curtea reiterează că Articolul 46 din Convenţie impune Înaltelor Părţi Contractante obligaţia de a se conforma hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sunt părţi, executarea fiind supravegheată de către Comitetul de Miniştri. Rezultă, inter alia, că o hotărîre în care Curtea a constat o încălcare impune statului pîrît, în special, să identifice, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale sau individuale care urmează să fie întreprinse în ordinea juridică naţională a sa, pentru a pune capăt încălcării şi a oferi o redresare (a se vedea, mutatis mutandis, Scozzari şi Giunta c. Italiei [MC], nr. 39221/98 şi 41963/98, § 249, CEDO 2000-VIII). Din acest motiv, Curtea a rezervat Comitetului de Miniştri sarcina de a asigura ca Guvernul Republicii Moldova să întreprindă măsurile necesare referitoare la concluziile de mai sus, în conformitate cu obligaţiile care îi revin în temeiul Convenţiei.
B. Prejudiciul moralReclamanta a solicitat 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.Guvernul a apreciat suma solicitată ca fiind exagerată.Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un anumit stres şi frustrare, din cauza că statul nu a executat hotărîrea definitivă în favoarea sa. Statuînd în echitate, în conformitate cu articolul 41 din Convenţie, Curtea acordă reclamantei suma de 6.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieliReclamanta nu a formulat oarecare pretenţii cu acest titlu.
D. PenalităţiCurtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata minimă a dobînzii Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o încălcare articolului 6 §1 din Convenţie;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare articolului 13 din Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că Statul reclamat trebuie să achite reclamantei, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă, conform Articolului 44 § 2 din Convenţie, suma de 6 500 EUR (şase mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi încasată cu titlu de impozit, care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti (MDL) la rata aplicabilă la data achitării;
(b) din momentul expirării termenului sus-menţionat de trei luni, pînă la achitarea efectivă a sumei respective, această sumă de va majora cu o dobîndă simplă, egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, aplicabilă în perioada dată, la care se vor adăuga trei procente.
5. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor privind satisfacţia echitabilă.
Întocmită în limba franceză şi notificată în scris la 25 ianuarie 2011, potrivit Articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Fatoş Arac Ján Šikuta
Grefier adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy