Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 507/04
depusă de Vera NOVICOV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 20 mai 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Giovanni Bonello,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 17 februarie 2005,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere declaraţiile formale ale părţilor prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Vera Novicov, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1935 şi care locuieşte în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova) potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere. Reclamantul a început să-şi primească pensia viageră de 200 lei moldoveneşti (aproximativ 45 dolari SUA la acea dată) la 1 august 1996. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.
La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o procedură judiciară civilă împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie acumulate până la acea dată şi obligarea companiei să respecte contractul. ASITO a depus o acţiune reconvenţională prin care a solicitat rezilierea contractului din anul 1994, invocând drept temei înrăutăţirea situaţiei economice din ţară şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei.
La 30 august 2001, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului. De asemenea, ea a respins acţiunea reconvenţională intentată de ASITO. Potrivit instanţei judecătoreşti, contractul din anul 1994 era legal şi valabil şi, astfel, trebuia respectat de părţi.
ASITO a contestat această hotărâre cu apel.
La 17 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a respins apelul.
ASITO nu a contestat decizia. Astfel, ea a devenit irevocabilă şi executorie şi reclamantul a primit un titlu executoriu.
La 14 decembrie 2001, în cadrul unor alte proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiţie un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privinţa contractelor şi stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanţele de judecată.
La 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflaţia şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.
La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acţiune judiciară împotriva reclamantului şi a solicitat rezilierea contractului încheiat în anul 1994, invocând drept temei înrăutăţirea situaţiei economice din ţară şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei.
La 12 februarie 2003, Judecătoria sectorului Ciocana a hotărât în favoarea ASITO şi a reziliat contractul din anul 1994. Ea a invocat argumentele menţionate în hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002. Reclamantul a contestat această hotărâre cu apel.
La 16 aprilie 2003, Tribunalul Chişinău a respins apelul. Reclamantul a depus recurs la Curtea de Apel.
La 10 iunie 2003, Curtea de Apel a respins recursul.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în substanţă, de violarea principiului securităţii raporturilor juridice garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei. El a susţinut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată în favoarea sa; totuşi, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 11 martie 2002, când instanţele judecătoreşti au admis acţiunea companiei ASITO intentată împotriva sa şi au dispus rezilierea contractului.
ÎN DREPT
La 20 martie 2008, Curtea a primit de la Guvern şi reclamant următoarea declaraţie:
„1. Guvernul recunoaşte că dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi dreptul lui la proprietate, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, au fost încălcate prin hotărârile Judecătoriei sectorului Ciocana, Tribunalului Chişinău şi Curţii de Apel din 12 februarie 2003, 16 aprilie 2003 şi, respectiv, 10 iunie 2003.
2. Guvernul se angajează să plătească reclamantului, în vederea reglementării amiabile a cauzei, pentru orice prejudiciu, suma de 2,500 euro, care va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi care va fi plătită în termen de trei luni de la data pronunţării de către Curte a unei decizii pe marginea [acestei cauze].
3. Plata sumei sus-menţionate va constitui soluţionarea integrală şi definitivă a cauzei.
4. Reclamantul va declara pretenţiile sale satisfăcute şi îşi va retrage cererea [...] de la Curte.
5. Reclamantul declară că el nu va mai avea alte pretenţii materiale, morale, sau de alt gen faţă de Guvern în legătură cu această cauză.
6. Părţile vor informa Curtea despre prezentul acord şi vor solicita scoaterea cererii de pe rol.”
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu găseşte vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy