Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 24032/08
depusă de Gheorghe IONEL
împotriva Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd la 29 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Avînd în vedere cererea sus-menţionată depusă la 14 mai 2008,
Avînd în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pîrît la 1 septembrie 2010 prin care se solicită Curţii scoaterea cererii de pe rol şi răspunsul reclamantului la această declaraţie,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, Dl Gheorghe Ionel, este cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1967 şi care locuieşte la Vorniceni. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către Dna A. Ursachi şi Dna A. Balan, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, Dl V. Grosu.
La momentul evenimentelor reclamantul era primar al comunei Vorniceni. La 12 octombrie 2007 el a fost reţinut, fiind învinuit de trafic de fiinţe umane. Reclamantul a fost plasat în detenţie şi au fost emise mai multe mandate de arest de către instanţele naţionale pentru o perioadă de patruzeci şi şase de zile, pînă la 26 noiembrie 2007, cînd reclamantul a fost eliberat. Instanţele naţionale au respins, fără a oferi careva motive, afirmaţiile reclamantului că nu a existat o bănuială rezonabilă că ar fi comis infracţiunea de care era învinuit, că arestul său s-a bazat pe motive politice şi că nu au existat motive relevante şi suficiente pentru a-l menţine în detenţie. Motivele invocate de instanţele naţionale pentru detenţia reclamantului au fost că acesta a comis o infracţiune gravă pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de doi ani, exista riscul ca acesta să comunice cu alţi suspecţi neidentificaţi, reclamantul s-ar putea ascunde sau să se eschiveze de la urmărirea penală şi că a fost anterior judecat.
În timpul arestului, reclamantul a fost deţinut solitar în celula nr. 4 a izolatorului DGCCO. Celula măsura aproximativ 4 m2, nu avea ferestre, iar tavanul era atît de jos încît o persoană adultă nu putea sta normal în poziţie verticală. Nu exista iluminare electrică şi în celulă era întuneric. Reclamantul a solicitat, cu numeroase ocazii, să-i fie iluminată camera de detenţie, însă administraţia a refuzat. În loc de pat era o poliţă de lemn fără albituri. În celulă era foarte frig şi nu exista un WC în interior. Reclamantul era dus la WC o singura dată pe zi. În tot restul zilei, a trebuit să utilizeze o găleată. Din cauza condiţiilor de detenţie, reclamantul a avut probleme serioase de sănătate, cu toate acestea, nu i-a fost acordată asistenţă medicală corespunzătoare.
În cele din urmă, la 19 iulie 2009 reclamantul a fost achitat de către Curtea Supremă de Justiţie.
PLÎNGERI
1. Reclamantul se plînge în temeiul articolului 3 din Convenţie că, datorită condiţiilor de detenţie, el a fost supus unui tratament inuman şi degradant.
2. El se plînge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 1 (c) din Convenţie că nu a existat o bănuială rezonabilă pentru a justifica reţinerea şi detenţia sa.
3. În sfîrşit, reclamantul se plînge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenţie, că instanţele judecătoreşti nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru detenţia sa.
ÎN DREPT
Plîngerile în temeiul articolului 3 şi articolului 5 § 3 din Convenţie
La 6 mai 2010 Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. Textul scrisorii adresate Curţii prevede următoarele:
“Guvernul recunoaşte că a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 din Convenţie deoarece condiţiile de detenţie în izolatorul DGCCO, unde a fost deţinut reclamantul, au constituit un tratament degradant. În acelaşi timp, a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 din Convenţie, deoarece motivele invocate de instanţele naţionale în deciziile lor de a reţine reclamantul şi de prelungire a detenţiei sale nu au fost suficiente...
În acest sens, Guvernul consideră că toate faptele menţionate supra şi, în particular, recunoaşterea violării drepturilor reclamantului ar putea servi, cel puţin drept satisfacţie echitabilă parţială...
În acelaşi timp, Guvernul este gata să propună o anumită sumă de bani drept satisfacţie echitabilă cu titlu de prejudiciu moral, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, imediat după ce reclamantul va prezenta comentariile sale asupra prezentei declaraţii...”
Într-o scrisoare primită de Curte la 14 iunie 2010, una din reprezentantele reclamantului a reiterat poziţia anterioară, afirmînd că, în cauza dată, a existat o violare a articolului 3 şi a articolului 5 § 3 din Convenţie şi a pretins suma de 10.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1.700 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Ea nu a făcut nici o menţiune cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie.
La 1 septembrie 2010 Guvernul a reiterat declaraţia sa unilaterală iniţială şi a propus să plătească reclamantului EUR 6.000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Guvernul a remarcat că reclamantul nu a insistat asupra plîngerii sale iniţiale în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie.
Reclamantului i s-a solicitat de două ori, inclusiv o dată prin scrisoare recomandată, să comenteze cu privire la sumele propuse de Guvern, dar el a omis să facă acest lucru.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
“pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede următoarele:
“Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pîrît, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Avînd în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse de Guvern, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Plîngerea rămasă
În ceea ce priveşte plîngerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie, Curtea constată că reclamantul a omis să o substanţieze şi consideră plîngerea ca fiind nefondată. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie, şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pîrît şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rolul său, în partea ce se referă la plîngerile în temeiul articolului 3 şi articolului 5 § 3 din Convenţie, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei;
Declară restul cererii inadmisibil.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy