Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 25198/02
depusă de Vitalie IORDACHI şi alţii
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 5 aprilie 2005, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 23 mai 2002,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, dl Vitalie Iordachi, Vitalie Nagacevschi, Snejana Chiţic, Victor Constantinov şi Vlad Gribincea sunt cetăţeni ai Republicii Moldova născuţi în anii 1972, 1965, 1980, 1961 şi 1980, respectiv. Ei locuiesc în Chişinău. Ei au fost reprezentaţi la Curte de către primul reclamant, dl Vitalie Iordachi, avocat din Chişinău. Guvernul pârât a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost expuse de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamanţii sunt membri ai organizaţiei non-guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului”. Ei susţin că, după venirea la putere a partidului comunist, numărul încălcărilor drepturilor omului a crescut considerabil. În acest context, a fost creată organizaţia lor, singurul scop al căreia era apărarea drepturilor omului prin acordarea asistenţei persoanelor care intenţionau să depună cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, reclamanţii consideră că ei au cauzat prejudicii semnificative imaginii Guvernului, precum şi pierderi financiare ca rezultat al constatării violărilor în cazurile în care au ajutat la depunerea cererilor la această Curte.
Reclamanţii susţin că a existat un risc serios ca convorbirile lor telefonice să fi fost interceptate ca rezultat al activităţii lor şi datorită prevederilor din legislaţia în vigoare. Ei nu au pretins că au fost victime ale vreunei interceptări specifice a comunicărilor lor, telefonice sau poştale şi nu au instituit proceduri interne în această privinţă.
B. Dreptul şi practica internă relevante
1.Legea din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii (înainte de modificările din 2003 şi 2004)
Articolul 2
Sarcinile activităţii operative de investigaţii
„a) relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea, descoperirea infracţiunilor şi a persoanelor care le organizează, le comit sau le-au comis, precum şi asigurarea compensării daunei cauzate de infracţiune;
b) căutarea persoanelor care se ascund de organele de cercetare preliminară, de anchetă penală şi de judecată sau care se sustrag de la sancţiunea penală şi a celor dispăruţi fără urmă;
c) colectarea de informaţii despre evenimentele sau acţiunile care pun în pericol securitatea de stat, militară, economică sau ecologică a Republicii Moldova.”
Articolul 4
Baza juridică a activităţii operative de investigaţii
„(1) Constituţia, prezenta lege şi alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea constituie baza juridică a activităţii operative de investigaţii.
(2) Organele care exercită activitate operativă de investigaţii emit în limitele competenţei lor, în corespundere cu legislaţia şi de comun acord cu Curtea Supremă de Justiţie şi Procuratura Generală acte normative departamentale care reglementează organizarea, metodele şi tactica efectuării măsurilor operative de investigaţii.”
Actele normative menţionate mai sus nu sunt publice.
Articolul 5
Respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei în activitatea
operativă de investigaţii
„(2) Persoana care consideră că acţiunile organului ce înfăptuieşte măsuri operative de investigaţii au condus la lezarea drepturilor şi libertăţilor sale poate face un recurs împotriva acestor acţiuni în organul ierarhic superior, în Procuratura Generală sau în instanţe judecătoreşti.
(3) Pentru a asigura examinarea deplină şi multilaterală a reclamaţiei persoanei faţă de care au fost aplicate în mod neîntemeiat măsuri operative de investigaţii, organele care le-au exercitat sînt obligate, la cererea procurorului, să prezinte acestuia toate actele operative de serviciu. Datele despre persoanele care au contribuit în mod confidenţial la înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii se prezintă numai la cererea Procurorului General.
(4) În cazul cînd organul (persoana oficială) care exercită activitate operativă de investigaţii încalcă drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, organul ierarhic superior sau procurorul sînt obligaţi să întreprindă măsuri în vederea restabilirii acestor drepturi şi interese legitime, compensării daunei cauzate, în conformitate cu legislaţia.”
Articolul 6
Măsurile operative de investigaţii
„(1) Măsurile operative de investigaţii se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislaţia şi numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în articolul 2.
(2) În scopul soluţionării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, respectînd regulile de conspiraţie, sînt în drept să înfăptuiască:...
(l) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri; ...
Măsurile operative de investigaţii prevăzute la ..., (1), ... se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne şi de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în condiţiile legii şi numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale, ordinii publice, bunăstării economice a ţării, menţinerea ordinii de drept şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii, protejarea moralităţii ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. ...”
Articolul 7
Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative de investigaţii
„(1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii sînt:
a) circumstanţele neclare în legătură cu procesul penal intentat;
b) informaţiile devenite cunoscute organelor care exercită activitate operativă de investigaţii:
- privind acţiunea contrară legii în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum şi privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru intentarea procesului penal sînt insuficiente;
- privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată ori care se eschivează de la sancţiunea penală; ...
c) însărcinările anchetatorului, organului de cercetare penală, indicaţiile procurorului sau decizia instanţei de judecată în cauzele penale aflate în procedura lor;
d) interpelările organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, în temeiurile indicate în prezentul articol. ...”
Articolul 8
Condiţiile şi modul de înfăptuire a măsurilor operative de investigaţii
„(1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii ce violează drepturi ocrotite de lege – secretul corespondenţei, convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, comunicaţiilor prin telegraf, precum şi inviolabilitatea locuinţei se admite doar în scopul culegerii informaţiilor despre persoanele care pregătesc sau care tentează să comită infracţiuni grave, care comit sau care au comis deja infracţiuni grave şi numai cu sancţiunea procurorului, în baza deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv. ...
(2) În cazuri ce nu îngăduie amânare şi pot genera comiterea unei crime grave, în baza concluziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitatea operativă de investigaţii, se admite înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii cu înştiinţarea procurorului în decurs de 24 de ore.
(3) În cazul apariţiei pericolului pentru viaţa, sănătatea, proprietatea unor persoane aparte, la cererea lor sau cu acordul lor în scris, se permite interceptarea convorbirilor prin telefonul acestora sau prin alte aparate de intercomunicaţii în baza hotărârii aprobate de conducătorul organului care exercită activitatea operativă de investigaţii cu înştiinţarea procurorului.”
Articolul 9
Efectuarea controlului operativ
„(1) În cazul prezenţei temeiurilor prevăzute în articolul 7 organele care exercită activitatea operativă de investigaţii au dreptul de control operativ. Efectuarea controlului operativ este supusă înregistrării obligatorii.
(2) Controlul operativ se efectuează cu autorizaţia şi sub supravegherea conducătorului organului ce îl efectuează. Rezultatele măsurilor operative de investigaţii se reflectă în actele operative de serviciu. ...
(3) Actele operative de serviciu se prezintă procurorului pentru a obţine aprobarea înfăptuirii măsurilor operative de investigaţie.
(4) Controlul operativ se suspendă în cazul rezolvării sarcinilor concrete ale activităţii operative de investigaţii prevăzute în articolul 2 sau stabilirii circumstanţelor ce dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza aceste sarcini.”
Articolul 10
Utilizarea rezultatelor activităţii operative de investigaţii
„(1) Rezultatele activităţii operative de investigaţii pot fi utilizate la pregătirea şi efectuarea acţiunilor de anchetă penală şi la înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii în scopul prevenirii, curmării şi descoperirii infracţiunilor, precum şi în calitate de probe pentru dosarele penale.
(2) Materialele controlului operativ nu constituie temei pentru limitarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
(3) Informaţia despre forţele, mijloacele, sursele (cu excepţia persoanelor care acordă sprijin organelor care exercită astfel de măsuri), metodele, planurile şi rezultatele activităţii operative de investigaţii, precum şi despre organizarea şi tactica desfăşurării măsurilor operative de investigaţii, care constituie secret de stat, poate fi scoasă de la secret numai în conformitate cu legislaţia.”
Articolul 11
Organele care exercită activitate operativă de investigaţii
„(1) Activitatea operativă de investigaţii este exercitată de organele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Departamentului Controlului Vamal de pe lângă Ministerul Finanţelor, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei. ...
...”
Articolul 18
Controlul parlamentar
„Controlul din partea Parlamentului asupra activităţii operative de investigaţii se exercită de comisiile permanente respective ale Parlamentului. Organele care exercită activitate operativă de investigaţii sînt obligate să prezinte acestora informaţii în conformitate cu legislaţia.”
Articolul 19
Supravegherea exercitată de procuror
„(1) Executarea legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii şi legalitatea hotărârilor adoptate de aceste organe se află în supravegherea Procurorului General, adjuncţilor lui şi procurorilor municipiilor şi raioanelor. ...”
2.Legea din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţii (după modificările din 2003 şi 2004)
Legea sus-menţionată din 1994 a fost modificată prin următoarele legi:
- Legea nr. 197 din 15 mai 2003
- Legea nr. 206 din 29 mai 2003
- Legea nr. 333 din 24 iulie 2003
-Legea nr. 482 din 4 decembrie 2003
-Legea nr. 87 din 25 martie 2004
În urma modificărilor sus-menţionate, articolele relevante ale acestei Legi sunt următoarele:
Articolul 6
Măsurile operative de investigaţii
„(1) Măsurile operative de investigaţii se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislaţia de procedură penală şi numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în articolul 2.
(2) În scopul soluţionării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, respectînd regulile de conspiraţie, sînt în drept să înfăptuiască:...
(l) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
Măsurile operative de investigaţii prevăzute la..., (1), ... se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne şi de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în condiţiile legii şi numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale, ordinii publice, bunăstării economice a ţării, menţinerea ordinii de drept şi prevenirea sau descoperirea infracţiunilor deosebit de grave, pentru ocrotirea sănătăţii, protejarea moralităţii ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. ...”
Articolul 7
Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative de investigaţii
„(1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii sînt:
a) circumstanţele neclare în legătură cu pornirea urmăririi penale;
b) informaţiile devenite cunoscute organelor care exercită activitate operativă de investigaţii:
- privind acţiunea contrară legii în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum şi privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru pornirea urmăririi penale sînt insuficiente;
- privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată ori care se eschivează de la sancţiunea penală;
(c) însărcinările ofiţerului de urmărire penală, organului de urmărire penală, indicaţiile procurorului sau decizia instanţei de judecată în cauzele penale aflate în procedura lor;
d) interpelările organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, în temeiurile indicate în prezentul articol. ...”
Articolul 8
Condiţiile şi modul de înfăptuire a măsurilor operative de investigaţii
„(1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii ce violează drepturi ocrotite de lege – secretul corespondenţei, convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, comunicaţiilor prin telegraf, precum şi inviolabilitatea locuinţei se admite doar în scopul culegerii informaţiilor despre persoanele care pregătesc sau care tentează să comită infracţiuni deosebit de grave, sau care comit sau care au comis deja infracţiuni deosebit de grave şi numai cu sancţiunea judecătorului de instrucţie, în baza deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv. ...
(2) În cazuri ce nu îngăduie amânare şi pot genera comiterea unei crime grave, în baza concluziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitatea operativă de investigaţii, se admite înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii: cu înştiinţarea judecătorului de instrucţie în decurs de 24 de ore. Judecătorul de instrucţie trebuie informat despre motivele şi trebuie să verifice legalitatea măsurilor înfăptuite.
(3) În cazul apariţiei pericolului pentru viaţa, sănătatea, proprietatea unor persoane aparte, la cererea lor sau cu acordul lor în scris, se permite interceptarea convorbirilor prin telefonul acestora sau prin alte aparate de intercomunicaţii în baza hotărîrii aprobate de conducătorul organului care exercită activitatea operativă de investigaţii cu autorizarea judecătorului de instrucţie.”
Articolul 9
Efectuarea controlului operativ
„(1) În cazul prezenţei temeiurilor prevăzute în articolul 7 organele care exercită activitatea operativă de investigaţii au dreptul de control operativ. Efectuarea controlului operativ este supusă înregistrării obligatorii.
(2) Controlul operativ se efectuează cu autorizaţia şi sub supravegherea conducătorului organului ce îl efectuează. Rezultatele măsurilor operative de investigaţii se reflectă în actele operative de serviciu. ...
3) Controlul operativ se suspendă în cazul rezolvării sarcinilor concrete ale activităţii operative de investigaţii prevăzute în articolul 2 sau stabilirii circumstanţelor ce dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza aceste sarcini.”
Articolul 19
Supravegherea exercitată de procuror
„(1) Executarea legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii şi legalitatea hotărârilor adoptate de aceste organe se află în supravegherea Procurorului General, adjuncţilor lui şi procurorilor municipiilor şi raioanelor, procurorilor procuraturii anticorupţie şi conducerea urmăririi penale, iar în alte cazuri prevăzute – şi a judecătorilor de instrucţie.”
3.Extrase relevante din Constituţia Republicii Moldova
Articolul 60
„(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. ...”
Articolul 134
„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.”
4.Legea poştei din 18 mai 1995
Articolul 6 (2)
„În scopul descoperirii infracţiunilor şi pentru stabilirea adevărului în cauze penale, operatorii de poştă sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată trimiterile poştale corpuri delicte şi actele de care au nevoie. Sechestrarea şi ridicarea trimiterilor poştale de la unităţile poştale se face numai cu consimţămîntul procurorului, în condiţiile legii.”
5.Legea telecomunicaţiilor din 7 iulie 1995
Articolul 4
„(4) În scopul asigurării securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării, menţinerii ordinii şi prevenirii infracţiunilor, ocrotirii sănătăţii şi a moralei ori protejării drepturilor şi libertăţilor altor persoane, comunicaţiile pot fi interceptate, în condiţiile legii, de organele autorizate prin lege.”
6.Legea din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova
Articolul 10
Drepturile Serviciului
„(1) Serviciul are dreptul:
a) să efectueze, în conformitate cu legislaţia, măsuri operative de investigaţii;
...”
7.Codul penal în vigoare până la 12 iunie 2003
În articolul 7/1, Codul penal stabilea o listă de aproximativ şaptezeci de infracţiuni care se considerau grave.
8.Codul de procedură penală în vigoare până la 12 iunie 2003
Articolul 156/1
Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri
„Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracţiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acţiunile penale intentate conform hotărârii organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancţiunea procurorului ori potrivit deciziei instanţei de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri nu poate dura mai mult de şase luni.
...
La ascultarea convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii poate fi aplicată imprimarea sonoră.”
Articolul 156/2
Modul de ascultare şi de imprimare
„Ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredinţează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuieşte o dispoziţie în scris împreună cu hotărârea pentru ascultarea convorbirilor şi le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziţie condiţiile şi modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea şi realizarea informaţiei primite. ...”
Articolul 156/3
Procesul-verbal al ascultării şi imprimării sonore
„După efectuarea ascultării şi imprimării sonore se întocmeşte un proces-verbal, în care se expune succint conţinutul fonogramei convorbirilor ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentinţa devine definitivă.”
9.Codul de procedură penală în vigoare după 12 iunie 2003
Articolul 41
Competenţa judecătorului de instrucţie
„Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
...
5. autorizarea interceptării comunicărilor, a sechestrului corespondenţei, înregistrării de imagini;
...”
SECŢIUNEA a 5-a: Sechestrarea corespondenţei poştale şi interceptarea comunicărilor
Articolul 133
Sechestrarea corespondenţei
„(1) În cazul în care există temeiuri rezonabile de a presupune că corespondenţa poştală, primită sau expediată de către bănuit, învinuit, poate conţine informaţii ce ar avea importanţă probatorie în cauza penală pe una sau mai multe infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave şi dacă prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute probe, organul de urmărire penală este în drept să sechestreze corespondenţa poştală a persoanelor indicate.
(2) La corespondenţa poştală care poate fi sechestrată se referă următoarele obiecte: scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale, mandate poştale, comunicări prin fax şi prin poşta electronică.
(3) Despre sechestrarea corespondenţei poştale, procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală întocmeşte o ordonanţă, care se prezintă judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei de judecată pentru autorizare. În ordonanţă trebuie să fie, în special, indicate: motivele dispunerii sechestrului corespondenţei, denumirea instituţiei poştale asupra căreia se pune obligaţia de a reţine corespondenţa, numele şi prenumele persoanei sau persoanelor a căror corespondenţă trebuie să fie reţinută, adresa exactă a acestor persoane, genul corespondenţei care se sechestrează şi durata sechestrului. Durata sechestrării corespondenţei se prelungeşte în condiţiile prezentului articol.
(4) Ordonanţa cu privire la sechestrarea corespondenţei poştale cu autorizaţia respectivă se transmite şefului instituţiei poştale respective, pentru care executarea acestei ordonanţe este obligatorie.
(5) Şeful instituţiei poştale imediat comunică organului care a emis ordonanţa despre reţinerea corespondenţei indicate în aceasta.
(6) Sechestrul corespondenţei poştale se anulează de către organul de urmărire penală care a emis ordonanţa respectivă, de către procurorul ierarhic superior, de către judecătorul de instrucţie, după expirarea termenului de sechestru stabilit, dar în orice caz nu mai târziu de terminarea urmăririi penale.”
Articolul 134
Examinarea şi ridicarea corespondenţei sechestrate
„(1) Prezentându-se în instituţia poştală, reprezentantul organului de urmărire penală aduce la cunoştinţă şefului acestei instituţii contra semnătură, ordonanţa de examinare şi ridicare a corespondenţei, deschide şi examinează corespondenţa.
(2) La descoperirea de documente şi obiecte care au importanţă probatorie în cauza penală, reprezentantul organului de urmărire penală le ridică sau face copiile respective. În lipsa unor asemenea documente şi obiecte, reprezentantul organului de urmărire penală dispune înmânarea corespondenţei examinate adresatului.
(3) Despre fiecare examinare şi ridicare a corespondenţei sechestrate se întocmeşte proces-verbal, conform prevederilor art.260 şi 261, în care, în particular, se indică de către cine, unde, când a fost examinată, ridicată corespondenţa sechestrată sau dispusă înmânarea acesteia adresatului, genul corespondenţei, precum şi de pe care corespondenţă au fost făcute copii, ce mijloace tehnice au fost utilizate şi ce s-a depistat. Toţi participanţii şi cei prezenţi la această acţiune procesuală sînt preveniţi despre obligativitatea păstrării secretului corespondenţei, nedivulgării informaţiei cu privire la urmărirea penală, precum şi despre răspunderea penală prevăzută în art.178 şi 315 din Codul penal. Aceasta se consemnează în procesul-verbal.”
Articolul 135
Interceptarea comunicărilor
„(1) Interceptarea comunicărilor (convorbirilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se efectuează de către organul de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului în cauzele cu privire la infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) În caz de urgenţă, dacă întîrzierea obţinerii autorizaţiei prevăzute la alin.(1) ar provoca prejudicii grave activităţii de administrare a probelor, procurorul poate dispune, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, informînd despre aceasta imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, judecătorul de instrucţie care, în cel mult 24 de ore, se va pronunţa asupra ordonanţei procurorului şi, dacă o confirmă, va autoriza, în caz de necesitate, interceptarea în continuare, iar dacă nu o confirmă, dispune încetarea imediată a interceptărilor şi nimicirea înregistrărilor efectuate.
(3) Interceptarea comunicărilor în condiţiile prezentului articol poate fi efectuată în cazul unor ameninţări de aplicare a violenţei, de estorcare sau de comitere a altor infracţiuni împotriva părţii vătămate, martorului sau membrilor familiilor lor, la cererea acestora, în baza ordonanţei motivate a procurorului.
(4) Interceptarea comunicărilor în cadrul urmăririi penale se autorizează pentru o durată de cel mult 30 de zile. Interceptarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputînd depăşi 30 de zile. Durata totală a interceptării comunicărilor nu poate depăşi 6 luni. În orice caz, interceptarea comunicărilor nu poate dura mai mult decît pînă la terminarea urmăririi penale.
(5) Interceptarea comunicărilor va fi anulată înaintea expirării duratei pentru care a fost autorizată, îndată ce au dispărut motivele care au justificat-o.
(6) Judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, după terminarea interceptării autorizate, solicitînd opinia procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală, în termen rezonabil, dar nu mai tîrziu de terminarea urmăririi penale, anunţă, în scris, persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate şi înregistrate.”
Articolul 136
Efectuarea interceptării, înregistrării comunicărilor şi certificarea lor
„(1) Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală. Persoanele care sînt chemate să asigure tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sînt obligate să păstreze secretul acţiunii procesuale, secretul corespondenţei şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei obligaţii în conformitate cu prevederile art.178 şi 315 din Codul penal. Despre explicarea acestor obligaţii se consemnează în procesul-verbal al interceptării.
(2) Despre efectuarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal conform dispoziţiilor art.260 şi 261, în care, suplimentar, se menţionează autorizaţia dată de judecătorul de instrucţie, numărul sau numerele de telefon, adresa posturilor telefonice, de radio sau ale altor mijloace tehnice prin care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat dacă sînt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri separate şi numărul de ordine al casetei pe care se face înregistrarea.
(3) Comunicările înregistrate se redau integral în scris, se certifică de către organul de urmărire penală, se verifică şi se contrasemnează de către procurorul care exercită nemijlocit sau conduce urmărirea penală şi se anexează la procesul-verbal. Comunicările în altă limbă decît cea în care se desfăşoară urmărirea penală se traduc de traducător. La procesul-verbal se anexează, de asemenea, caseta care conţine înregistrarea comunicării în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.
(4) Caseta cu înregistrarea comunicărilor, reproducerea în scris a acestora şi procesul-verbal al interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmit, în termen de 24 de ore, procurorului, care apreciază care din informaţiile culese au importanţă pentru cauza respectivă şi, în acest sens, întocmeşte un proces-verbal.
(5) Casetele cu originalul înregistrării comunicărilor, însoţite de reproducerea integrală în scris a înregistrării şi de copiile de pe procesele-verbale, se transmit judecătorului de instrucţie care a autorizat interceptarea pentru păstrare în locuri speciale, într-un plic sigilat.
(6) Instanţa judecătorească va dispune, prin încheiere sau sentinţă, nimicirea înregistrărilor care nu au importanţă pentru cauză. Celelalte înregistrări vor fi păstrate pînă la depozitarea dosarului la arhivă.”
Articolul 137
Înregistrările de imagini
„Înregistrările de imagini se efectuează în condiţiile şi modalităţile de efectuare a interceptării comunicărilor, prevăzute la art.135 şi 136, care se aplică în mod corespunzător.”
Articolul 138
Verificarea înregistrării interceptărilor
„Mijloacele de probă, dobîndite în condiţiile art.135 şi 137, pot fi verificate prin expertiză tehnică dispusă de către instanţa de judecată la cererea părţilor sau din oficiu.”
10. Codul de procedură civilă
Articolul 5
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile ...”
Articolul 7
Intentarea dosarului civil
„(1) Instanţa judecătorească intentează procesul civil la cererea persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertăţii ori a unui interes legitim. ...”
11. Legea din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie
Această lege garantează oricărei persoane accesul la informaţia publică şi privată. Conform articolului 8 al Legii, oricărei persoane i se va asigura accesul la informaţiile cu caracter personal despre sine şi dreptul să obţină, dacă este cazul, rectificarea informaţiilor sau lichidarea lor, atunci când ele vor fi tratate neadecvat. Articolul 21 al Legii garantează dreptul oricărei persoane care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim, de către furnizorul de informaţii, de a ataca acţiunile acestuia în instanţa de judecată. Conform articolului 24 al Legii, instanţele de judecată pot decide aplicarea unor sancţiuni pentru încălcarea dreptului privind accesul la informaţie şi repararea prejudiciului cauzat victimei unor astfel de încălcări.
12. Legea din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare
În conformitate cu respectiva Lege, oricare persoană care consideră că unul din drepturile sale a fost încălcat are dreptul de a adresa o petiţie oricărui organ administrativ şi de a primi un răspuns. În cazul în care organul administrativ nu a expediat răspunsul în termenul de treizeci de zile, sau petiţionarul nu este satisfăcut de răspuns, el este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ în privinţa organului administrativ în cauză.
13. Codul cu privire la contravenţiile administrative
În conformitate cu articolul 193/3 al Codului, încălcarea de către persoana cu funcţie de răspundere a modului stabilit de examinare a petiţiilor atrage aplicarea unei amenzi în mărime de la 180 la 900 lei moldoveneşti (MDL).
14. Legea contenciosului administrativ, din 10 februarie 2000
Conform respectivei Legi, oricare persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente în privinţa acestui act sau a faptului nesoluţionării cererii.
15. Legea din 13 mai 1999 cu privire la avocatură
Conform articolului 15 (5) al Legii, corespondenţa profesională a avocatului poate fi interceptată doar în condiţiile prevăzute de lege. Conform articolului 15 (13), avocatului i se garantează taina convorbirii cu clientul său şi se interzice interceptarea acestora.
16. Practica judiciară relevantă
Guvernul a expediat Curţii copia unei scrisori din 3 septembrie 2004, adresată Ministerului Justiţiei de către preşedintele Judecătoriei Rîşcani, în care se menţiona că o persoană cu numele V.B. a înaintat două acţiuni împotriva Ministerului Finanţelor şi Procuraturii Generale, în care a pretins inter alia încălcarea dreptului la corespondenţă şi a solicitat compensaţii. Instanţa a admis parţial una din acţiuni şi, în urma unui recurs, cauza a fost transmisă la Curtea Supremă de Justiţie. Cea de a doua acţiune încă nu a fost examinată.
Guvernul, de asemenea, a expediat Curţii copia unei scrisori din 19 august 2004, prin care preşedintele Judecătoriei Botanica a informat Ministerul Justiţiei că instanţa sa nu a examinat niciodată vreo cauză privind libertatea corespondenţei. Totuşi, dacă o astfel de acţiune ar fi parvenit, aceasta ar fi fost cu siguranţă examinată în conformitate cu legislaţia naţională şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
PRETENŢII
1. Reclamanţii pretind, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, că dreptul lor la libertatea corespondenţei nu a fost respectat, deoarece legislaţia internă care reglementează interceptarea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei nu conţine garanţii suficiente împotriva săvârşirii abuzurilor de către autorităţile naţionale. Ei nu au pretins că au fost victime ale vreunei interceptări specifice a comunicărilor lor telefonice sau poştale.
2. Luând în consideraţie că decizia organului de urmărire penală cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice nu este niciodată comunicată persoanei vizate, reclamanţii pretind, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că ei nu au avut un recurs efectiv.
ÎN DREPT
A.Neepuizarea căilor de recurs interne
Guvernul a declarat că reclamanţii nu au epuizat căile de recurs interne disponibile lor conform legislaţiei Republicii Moldova, după cum o cere articolul 35 § 1 al Convenţiei. În special, reclamanţii ar fi putut invoca prevederile articolelor 5-7 ale Codului de procedură civilă. Mai mult, dacă legislaţia internă nu acorda o redresare, reclamanţii aveau dreptul să invoce direct prevederile Convenţiei. De asemenea, reclamanţii ar fi putut depune o plângere la procuratură sau la judecătorul de instrucţie. În susţinerea declaraţiilor sale, Guvernul a transmis Curţii copiile scrisorilor adresate Ministerului Justiţiei de către preşedinţii Judecătoriilor Rîşcani şi Botanica (a se vedea „Dreptul şi practica internă pertinente”).
Reclamanţii pretind că remediile invocate de Guvern nu au existat până la 30 aprilie 2004 şi că, prin urmare, acestea nu sunt relevante pentru pretinsele violări ale articolului 8, care au avut loc înainte de acea dată. În ceea ce priveşte perioada de după 30 aprilie 2004 până în prezent, aceste remedii nu sunt efective, din cauza imposibilităţii de a demonstra existenţa unei interceptări, având în vedere caracterul secret al acesteia.
Curtea notează că reclamanţii nu s-au plâns de acte specifice de interceptare a comunicărilor lor telefonice sau poştale. Ca şi în cauza Klass and others v. Germany (hotărâre din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28), pretenţia lor se referă doar la calitatea legii şi pretinsa lipsă a unor garanţii legale împotriva abuzurilor. În aceste circumstanţe, Curtea nu este convinsă că depunerea unei plângeri la Procuratura Generală, la judecătorul de instrucţie sau chiar la instanţele judecătoreşti ar fi putut să asigure reclamanţilor o redresare. Ea notează că, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, doar Parlamentul poate introduce modificări în legi şi doar Curtea Constituţională, la care persoanele fizice şi organizaţiile nu au acces direct, poate declara legile neconstituţionale (a se vedea dreptul intern de mai sus). În ceea ce priveşte scrisoarea preşedintelui Judecătoriei Rîşcani, la care face referire Guvernul (a se vedea mai sus), Curtea notează că circumstanţele descrise în ea par să se refere la o situaţie specifică de imixtiune, şi nu la o ameninţare care rezultă din însăşi existenţa legislaţiei privind supravegherea secretă.
În aceste circumstanţe, Curtea conchide că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne şi, prin urmare, această obiecţie urmează a fi respinsă.
B.Calitatea de victimă a reclamanţilor
Guvernul a declarat, de asemenea, că reclamanţii nu puteau pretinde că sunt victime din cauza calităţii legii. Guvernul consideră că această cauză urmează a fi distinsă de cauza Klass (citată mai sus), în care trei dintre reclamanţi erau avocaţi şi unul era judecător. Dimpotrivă, în această cauză doar doi dintre reclamanţi (dl Nagacevschi şi dl Constantinov) sunt avocaţi licenţiaţi de către Ministerul Justiţiei pentru practicarea avocaturii. Mai mult ca atât, reclamanţii nu au adus probe că printre clienţii lor erau persoane care aparţineau categoriilor ce cădeau sub incidenţa legislaţiei în cauză.
Reclamanţii au declarat că, chiar dacă nu toţi dintre ei aveau licenţă eliberată de către Ministerul Justiţiei pentru practicarea avocaturii, ei toţi au reprezentat persoane în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ei toţi erau membri ai organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, considerată de către Guvern drept o organizaţie subversivă, care acţionează împotriva intereselor statului. Organizaţia „Juriştii pentru drepturile omului” a reprezentat multe persoane care au îndeplinit criteriile la care s-a referit Guvernul atât în procedurile interne, cât şi în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Reclamanţii au dat exemple ale unor astfel de persoane, precum P.P., care a fost condamnat la închisoare pe viaţă, P.S. şi M.U., care au fost acuzaţi de omorul fiului Preşedintelui Parlamentului, C. Becciev, E. Duca, I. Roşca, care era liderul opoziţiei parlamentare, V.C., un alt membru al Partidului Popular Creştin Democrat, multe persoane care s-au opus liderilor Partidului Comunist de guvernământ şi două persoane care au înaintat acţiuni împotriva serviciilor secrete ale Republicii Moldova. Reclamanţii au declarat că, deşi nu toţi membrii organizaţiei lor au lucrat asupra unor cazuri complicate, toţi membrii au folosit telefoanele organizaţiei şi, astfel, au riscat să fie interceptaţi.
Curtea consideră că chestiunea privind calitatea de victimă este atât de strâns legată de fondul cauzei, încât nu este oportun de a decide asupra ei la această etapă a procedurii. Prin urmare, ea decide să examineze această obiecţie împreună cu fondul cauzei.
C.Pretinsul abuz al reclamanţilor de dreptul de a depune o cerere la Curte
Guvernul consideră că cererea reclamanţilor urmează a fi scoasă de pe rol din cauza caracterului său abuziv. El susţine că expresia „după venirea la putere a Partidului Comunist, numărul încălcărilor drepturilor omului a crescut considerabil”, folosită de către reclamanţi în cererea lor, este defăimătoare la adresa Guvernului.
Reclamanţii nu au fost de acord cu faptul că expresia folosită de ei era defăimătoare şi falsă. În susţinerea poziţiei sale, ei au adus drept exemplu numeroase rapoarte în privinţa standardelor de protecţie a drepturilor omului în Moldova, elaborate de diferite organizaţii internaţionale, care, potrivit reclamanţilor, demonstrează indirect veridicitatea declaraţiilor lor.
Curtea reaminteşte că, deşi folosirea limbajului ofensiv în procedurile în faţa Curţii este nepotrivită, cu excepţia cazurilor extraordinare, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă doar dacă aceasta a fost, în mod intenţionat, bazată pe fapte neadevărate (a se vedea Varbanov v. Bulgaria, nr. 31365/96, 05.10.2000, § 36).
Luând în consideraţie declaraţiile făcute de reclamanţi în această cauză, precum şi limbajul folosit de ei, Curtea nu consideră că acestea reprezintă un abuz al dreptului de a depune o cerere. În consecinţă, această obiecţie este, de asemenea, respinsă.
D. Fondul cererii
1. Reclamanţii au pretins, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, încălcarea dreptului lor la libertatea corespondenţei. Articolul 8, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Guvernul susţine că nu a avut loc nicio interceptare a corespondenţei reclamanţilor. Ei nici nu puteau pretinde că au fost victime potenţiale ale interceptării, deoarece legislaţia în vigoare stabileşte în mod clar cercul persoanelor care pot fi supuse măsurilor de interceptare şi nu fiecare persoană care se află sub jurisdicţia Republicii Moldova este vizată de acea legislaţie.
Potrivit Guvernului, legislaţia pertinentă în vigoare conţine suficiente garanţii. Interceptarea corespondenţei este reglementată de Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi de Codul de procedură penală. Articolul 6 al Legii privind activitatea operativă de investigaţii prevede că interceptarea se înfăptuieşte numai în conformitate cu legislaţia. Măsurile de interceptare erau autorizate într-un mod public. Totuşi, metodele şi tehnicile de supraveghere erau secrete.
În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, cercul de persoane pasibile de interceptarea corespondenţei era limitat. Legislaţia se referea doar la persoanele implicate în comiterea unor infracţiuni grave. În cazul interceptării corespondenţei altor persoane, era necesar acordul lor scris şi existenţa motivelor plauzibile.
În opinia Guvernului, interceptarea corespondenţei nu era înfăptuită în mod arbitrar, ci numai în baza unui mandat al judecătorului de instrucţie, care se elibera în baza unei decizii motivate a unuia din conducătorii organului care înfăptuieşte interceptarea. În cazuri de urgenţă, măsurile de interceptare puteau fi înfăptuite în baza deciziei procurorului, care trebuia să informeze judecătorul de instrucţie în termen de cel mult douăzeci şi patru de ore. În astfel de cazuri, judecătorul de instrucţie avea dreptul să dispună încetarea măsurilor de interceptare şi distrugerea materialelor obţinute prin interceptare. Orice persoană care consideră că drepturile sale au fost încălcate prin măsurile de interceptare întreprinse în privinţa sa are dreptul să conteste aceste acţiuni la organul ierarhic superior, la procuror sau la judecătorul de instrucţie.
În ceea ce priveşte actele normative emise în baza articolului 4 (2) al Legii privind activitatea operativă de investigaţii, Guvernul a declarat că acestea reprezintă secret de stat în conformitate cu Legea cu privire la secretul de stat.
Reclamanţii şi-au susţinut pretenţia lor conform căreia legislaţia în vigoare atât în momentul depunerii cererii lor, cât şi în prezent, încalcă dreptul lor la respectarea corespondenţei lor. Ei au declarat că regimul legislativ nu satisfăcea cerinţa previzibilităţii şi nici nu prevedea garanţii suficiente împotriva unor interceptări arbitrare sau a abuzurilor.
Curtea consideră că pretenţia descrisă mai sus ridică astfel de chestiuni importante de fapt şi de drept prin prisma articolului 8 al Convenţiei, încât determinarea ei să depindă de examinarea fondului. Prin urmare, Curtea conchide că ea nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
2. Reclamanţii, de asemenea, au pretins, în temeiul articolului 13, că ei nu au putut să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale în ceea ce priveşte încălcarea articolului 8 al Convenţiei. Articolul 13, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale...”
Guvernul susţine că, în conformitate cu articolul 20 al Constituţiei Republicii Moldova, articolul 4 al vechiului Cod de procedură civilă şi articolul 5 al Codului de procedură civilă în vigoare, reclamanţii puteau să intenteze o acţiune pentru a-şi apăra drepturile. În cazul în care reclamanţii nu ar fi fost satisfăcuţi de decizia primei instanţe, ei puteau să o atace în instanţa ierarhic superioară. Mai mult, articolul 5 (2) al Legii privind activitatea operativă de investigaţii acordă oricărei persoane care consideră că drepturile sale au fost lezate ca rezultat al măsurilor operative de investigaţii, dreptul de a înainta o plângere.
Curtea consideră că această parte a cererii, de asemenea, ridică chestiuni importante de fapt şi de drept, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,
Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy