Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 15594/06
depusă de Valeriu PASAT
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 29 March 2011 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Avînd în vedere cererea sus-menţionată depusă la 18 aprilie 2006,
Avînd în vedere declaraţiile prezentate de Guvernul reclamat la 31 martie 2010 şi 9 decembrie 2010 prin care acesta a solicitat Curţii să radieze de pe rolul său cererea în cauză şi observaţiile reclamantului la aceste declaraţii,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Valeriu Pasat, cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în 1958 şi locuieşte în Chişinău. Acesta a fost reprezentat în faţa Curţii dna J. Hanganu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate a.
1. Arestul reclamantului şi procedurile penale împotriva acestuia
La data de 11 martie 2005 reclamantul a fost arestat de poliţie. El a fost acuzat de autorizarea în octombrie 1997, în calitate de Ministrul al Apărării, vînzării a 21 de avioane de luptă MIG-29 şi echipament relevant Statelor Unite ale Americii (SUA), pentru un preţ mai mic decît cel oferit de alţi potenţiali cumpărători din Iran şi Republica Yemen. De asemenea, el a fost acuzat de autorizarea vînzării echipamentului de artilerie unei companii din Slovacia pentru un preţ mai mic decît valoarea reală.
Reclamantul a declarat că arestarea sa este motivată politic şi că dosarul penal este fabricat de conducere (în perioada de referinţă Partidul Comuniştilor din Moldova (PCM)), şi că Dl V. Voronin (preşedinte al PCM şi Preşedintele al Republicii Moldova) este responsabil personal de aceste acţiuni.
La data de 14 martie 2005 judecătoria Buiucani a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 10 zile, motivele fiind următoarele:
“[Reclamantul] este suspectat de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 8 ani; el poate se poate ascunde, pentru a evita răspunderea penală şi poate să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal”.
Aparent această decizie nu a fost contestată.
La data de 17 ianuarie 2006 judecătoria Buiucani l-a găsit vinovat pe reclamant de faptele incriminate, stabilind pedeapsa sub forma privaţiunii de libertate pe o perioadă de 10 ani şi interdicţia de a ocupa anumite funcţii pe un termen de 5 ani.
La data de 8 februarie reclamantul a depus o cerere de apel.
La data de 20 martie 2006 el a cerut suspendarea executării sentinţei. Curtea de Apel a respins cererea de suspendare.
La data de 3 aprilie 2006 reclamantul a cerut înlocuirea arestului cu o altă măsură preventivă, din cauza stării precare a sănătăţii. În aceeaşi zi Curtea de Apel Chişinău a respins această cerere, indicînd că reclamantul nu necesită asistenţa medicală solicitată, cea necesară este disponibilă în spitalul din penitenciar în care era deţinut.
La data de 10 aprilie 2006 reclamantul a cerut anularea măsurii de arest preventiv, pe motiv că aceasta este contrară Articolului 5 al Convenţiei. El a invocat că a fost ţinut în detenţie pentru o perioada nedeterminată de timp. Avînd în vedere că Curtea de Apel Chişinău a cerut autorităţilor judiciare din SUA efectuarea anumitor acţiuni de investigaţie şi în lipsa tratatului de asistenţă reciprocă între două ţări în această privinţă, detenţia acestuia ar putea dura pentru o perioada nedeterminată de timp, pînă la efectuarea acţiunilor respective al SUA. Reclamantul a adăugat că nicio instanţă nu a adus suficiente motive pentru detenţia acestuia şi că starea sănătăţii sale impunea tratament medical special, care nu era disponibil în spitalul din penitenciar.
În aceeaşi zi Curtea de Apel Chişinău a respins demersul constatînd că nu a fost prezentată nicio dovadă privind necesitatea tratamentului medical în afara spitalului din penitenciar. Mai mult ca atît, Curtea de Apel Chişinău urmează să stabilească o anumită dată pentru şedinţa viitoare, pe cînd toate celelalte argumente au fost deja examinate în cererile anterioare. În ceea ce priveşte pretinsa insuficienţă a motivelor pentru detenţia reclamantului, acestea pot fi revăzute doar în procesul examinării apelului reclamantului împotriva hotărîrii instanţei de fond.
Reclamantul a înaintat cereri habeas corpus la 15 mai, 2 şi 30 iunie şi 4 septembrie 2006. Toate acestea au fost respinse de către instanţe pe motive similare, şi anume, nu apărut nici o circumstanţă nouă impunînd o re-examinare a necesităţii detenţiei reclamantului.
La data de 16 octombrie 2006 Curtea de Apel Chişinău a menţinut în parte condamnarea reclamantului, achitînd-ul în privinţa acuzaţiei de vînzare a avioanelor de luptă.
La data de 03 mai 2007 Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărîrea din 16 octombrie 2006 şi a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chişinău. Instanţa, de asemenea a decis „să menţină aceeaşi măsură preventivă care era deja impusă – arest preventiv”.”.
La data de 25 iunie 2007 reclamantul a înaintat o cerere habeas corpus, invocînd că nici o instanţă nu a motivat suficient arestul acestuia. Mai mult ca atît, anularea hotărîrilor instanţelor inferioare automat înseamnă că măsura preventivă şi-a pierdut validitatea şi aceasta nu putea fi menţinută de către instanţa supremă, pe cînd o nouă măsură nu a fost dispusă. Instanţa nu a examinat această cerere la şedinţa din 25 iunie 2007, şi la 26 iunie 2007 reclamantul a repetat-o.
La data de 09 iulie 2007 Curtea de Apel Chişinău a re-examinat cauza şi l-a achitat pe reclamant în privinţa unei acuzaţii (vînzarea avioanelor de luptă), şi a menţinut condamnarea în privinţa vînzării echipamentului militar. Dispunînd pedeapsa închisorii pentru 5 ani, instanţa a constatat aplicabilitatea legii cu privire la amnistie şi l-a eliberat de la executarea pedepsei, dispunînd eliberarea imediată.
După eliberare, reclamantul s-a întors la muncă în Moscova, unde era consilier în cadrul unei companiei energetice în Rusia.
La data de 02 aprilie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chişinău.
La data de 17 iulie 2009 Curtea de Apel Chişinău l-a achitat pe reclamant pe toate acuzaţiile împotriva acestuia. La 16 decembrie 2009 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărîrea dată, care a devenit definitivă.
2. Asistenţa medicală pe perioada detenţiei
La data de 25 aprilie 2006 reclamantul a cerut permisiunea să fie examinat de către o comisie medicală independentă, avînd în vedere suspiciunile că ar fi avut probleme medicale, care nu pot fi identificate şi tratate de către medicii din spitalul din penitenciar.
La data de 27 aprilie 2006 Curtea de Apel Chişinău a admis cererea şi a autorizat examinarea reclamantului de către comisia medicală menţionată în cererea acestuia.
La data de 5 mai 2005 Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) a refuzat cererea reclamantului de a permite unei comisii medicale independente examinarea acestuia, notînd că un atare acces poate fi permis „după investigaţiile medicale de către medicii din Spitalul Militar al Ministerului Afacerilor Interne”.
La data de 15 mai 2006 Curtea de Apel Chişinău a permis din nou examinarea reclamantului de către o comisie medicală independentă. Astfel, o echipă de medici practicieni din Ucraina au fost invitaţi în Moldova pentru data de 27 mai 2006 şi DIP a fost informat despre această vizită.
La data de 22 mai 2006 o comisie creată de către Ministerul Sănătăţii a stabilit că reclamantul suferă de 19 boli. Acestuia i-au fost prescrise investigaţii suplimentare.
La data de 23 mai 2006 DIP a informat reclamantul că refuză accesul comisiei medicale independente în penitenciar, din cauza că nu există dovezi că medicii au dreptul de a practica medicina în Moldova.
La data de 31 mai 2006 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Potrivit reclamantului, acest transfer a avut loc înainte de a urma vreun tratament în spitalul militar şi înainte de a avea loc toate examinările prescrise de către medici la data de 22 mai 2006.
La data de 2 iunie 2006 reclamantul a depus o plîngere la Curtea de Apel Chişinău, invocînd că transferul prematur în Penitenciarul nr. 13 constituie o violare a art. 3 al Convenţiei. De asemenea, el s-a plîns în partea refuzului DIP de a permite examinarea sa de către o comisie medicală independentă, în pofida a două decizii judecătoreşti în acest sens. În aceeaşi zi, instanţa a admis plîngerea reclamantului şi a obligat DIP să permită examinarea reclamantului de către o comisie medicală independentă. Instanţa, de asemenea, a dispus transferarea reclamantului înapoi la spitalul militar, astfel ca toate examinările prescrise de medici la 22 mai 2006 să aibă loc, în lipsa ofiţerilor de poliţie.
Potrivit reclamantului, pe perioada detenţiei în Penitenciarul nr. 13 el a fost ţinut într-o celulă separată, situată într-o anexă, unica intrare fiind prin curte. Astfel, el nu avea mijloace de comunaicare cu cei din interiorul penitenciarului şi nu putea fi auzit de către paznici în caz că exista o urgenţă medicală. Mai mult ca atît, el niciodată nu a fost vizitat de vreun medic. Urmare a plîngerii privind condiţiile de detenţie, a fost tergiversată transferarea la spitalul militar, pentru şase zile.
PLÎNGERI
1. Reclamantul s-a plîns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei că dreptul său a fost încălcat deoarece nu i-a fost acordată asistenţă medicală adecvată pe perioada detenţiei sale şi că a fost împiedicat să-şi stabilească starea sănătăţii sale în absenţa poliţiei.
2. Reclamantul s-a mai plîns, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei că dreptul său a fost încălcat deoarece acesta a fost arestat în lipsa unui dubiu verosimil că a comis o infracţiune.
3. Reclamantul s-a plîns, în temeiul aceluiaşi articol, că arestarea acestuia nu a avut o bază legală şi pentru o periodă nedetrminată de timp.
4. Reclamantul s-a mai plîns, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei că, instanţele naţionale au eşuat să aducă motive suficiente şi relevante pentru detenţia sa.
5. În cele din urmă reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, cauza termenului nerezonabil de examinare a cererilor acestuia habeas corpus.
ÎN DREPT
Printr-o scrisoare din 31 martie 2010 Guvernul a informat Curtea că a făcut o declaraţie unilaterală întru rezolvarea chestiunilor abordate de reclamant. Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu prevederile articolului 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevedea următoarele:
“...2. Aparent circumstanţele speţei şi chestiunile abordate de reclamant pot fi subiectul unei practici a Curţii bine stabilite [Guvernul s-a referit la cazurile în ce priveşte condamnarea Moldovei unde s-a constat încălcarea articolelor 3 şi 5 al Convenţiei].
. Guvernul, după analiza practicii Curţii, formulează următoarea declaraţie unilaterală:
Guvernul recunoaşte că autorităţile naţionale au eşuat să acorde reclamantului asistenţă medicală pe perioada detenţiei, potrivit stării sănătăţii acestuia, violînd art. 3 al Convenţiei.
De asemenea Guvernul recunoaşte că a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1(c) al Convenţiei, în particular că arestarea acestuia nu a avut o bază legală după expirarea termenului stabilit în fiecare decizie judecătorească privind detenţia acestuia.
Mai mult ca atît, dacă Curtea va considera necesar să examineze chestiunea pretinsei violări în temeiul 5 § 3 şi 5 § 4 al Convenţiei, în pofida recunoaşterii Guvernului a violării drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1(c) al Convenţiei, declarăm următoarele:
Guvernul recunoaşte că în cazul reclamantului instanţele naţionale au eşuat să aducă motive suficiente şi relevante, violînd articolul 5 § 3 al Convenţiei, de asemenea instanţele au încălcat drepturile reclamantului, prevăzute de articolul 5 § 4 al Convenţiei, din cauza termenului nerezonabil de examinare a cererilor acestuia habeas corpus.
4. Recunoaşterea de către Guvern a încălcărilor drepturilor reclamantului menţionate mai sus înseamnă că este necesar de a-i adjudeca acestuia anumite sume băneşti, menite să acopere pretinsul prejudiciul moral, costuri şi cheltuieli.
5. În această privinţă, avînd în vedere criteriile stabilite de practica Curţii, Guvernul consideră că toate faptele menţionate mai sus şi în particular recunoaşterea violării drepturilor reclamantului ar servi cel puţin o satisfacţie parţială a prejudiciului moral.
6. Considerînd circumstanţele speţei şi avînd în vedere evoluţia procedurilor penale împotriva reclamantului, Guvernul accentuează că reclamantul a fost achitat pe deplin de către instanţele naţionale pe cauza în legătură cu care a fost arestat ... mai mult ca atît, toate procedurile penale împotriva reclamantului pendinte la procuratura au fost încetate ... astfel reclamantul este în drept în temeiul Legii nr. 1545 să ceară compensaţii pentru detenţie ilegală şi acuzaţie ilegală.
7. Avînd în vedere caracterul extrem de sensibil a cererii şi atitudinea emoţională a reclamantului privind faptele anterioare şi circumstanţele cauzei, Guvernul este gata să evalueze cuantumul ce trebuie acordat reclamantului cu titlu de compensaţie pentru prejudiciul material şi moral, costuri şi cheltuieli. Corespunzător, lasă chestiunea privind cuantumului satisfacţiei echitabile la discreţia Curţii.”
Printr-o scrisoare din 24 mai 2010 avocata reclamantului a exprimat satisfacţia clientului său în raport cu recunoaşterea pretinselor violări. Ea a cerut 2,5 milioane Euro cu titlu de compensaţii a prejudiciului cauzat clientului său, referindu-se la caracterul unic al cazului, care include motivaţia politică a persecutării şi arestarea a unui fost Ministru şi membrul Academiei de Ştiinţe al Moldovei. Mai mult ca atît, cazul acestuia a primit o atenţie din partea mass mediei din Moldova şi în rapoartele privind drepturile omului. Soţia acestuia şi fiica au fost umilite la vizitarea acestuia în penitenciar şi suferinţa acestuia fiind accentuată de refuzul investigaţiilor medicale independente, în pofida autorizării judiciare a acestor investigaţii.
Printr-o scrisoare din 09 decembrie 2010 Guvernul a prezentat o următoare declaraţie, prin care amenda declaraţia anterioară. Referindu-se la recunoaşterea violărilor drepturilor reclamantului în declaraţia anterioară, s-a obligat să plătească suma de 12,000 Euro cu titlu de prejudicii materiale şi morale, costuri şi cheltuieli. În continuare cerînd Curţii radierea cererii de pe rolul său.
În scrisoarea din 09 februarie 2011 avocatul reclamantului a argumentat că suma propusă de Guvern nu constituie satisfacţie echitabilă suficientă pentru suferinţele clientului şi nu crează un efect deterent împotriva unor viitoare încălcări similare.
Curtea reaminteşte că conform articolul 37 din Convenţie prevede că acesta poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă să coată de pe rol o cerere în circumstanţele duc la una din concluziile menţionate, în conformitate cu lit. (a), (b) sau (c) din paragraful 1 din articolul respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, de a radia o cerere de pe rolul său în cazul în care:
“c. din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.”.
Curtea, de asemenea, reaminteşte că, în anumite circumstanţe, ar putea scoate o de pe rolul său o cerere în temeiul articolului 37 § 1 (c) pe baza unei declaraţii unilaterale înaintate de guvernul reclamat, chiar dacă reclamantul doreşte ca examinarea cauzei să fie continuată. În această privinţă, se observă că părţile nu au reuşit să ajungă la un acord în cazul de faţă.
Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor stabilite de jurisprudenţa sa, în special hotărîrea Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Pololoniei (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska c. Pololoniei (dec.) nr. 28953/03).
Curtea a stabilit anterior în mai multe speţe, inclusiv cele înaintate împotriva Republicii Moldova, în ceea ce priveşte cererile cu privire la încălcarea articolului 3 (asistenţă medicală a deţinuţilor – a se vedea, pentru exemplu, Sarban c. Moldovei, nr. 3456/05, §§ 69-74, 4 October 2005, Boicenco c. Moldovei, nr. 41088/05, §§ 86-97, 11 iulie 2006, şi Holomiov c. Moldovei, nr. 30649/05, §§ 109-122, 7 November 2006) şi articolul 5 (a se vedea, pentru exemplu, Sarban, citat mai sus, §§ 118-124, Boicenco, citat mai sus, §§ 148154, şi Modarca c. Moldovei, nr. 14437/05, §§ 70-74, 10 May 2007).
Avînd în vedere conţinutul declaraţiei Guvernului din 31 martie 2010, precum şi valoarea compensaţiei propuse în declaraţia din 9 decembrie 2010, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1 (c)).
Mai mult decît atît, în lumina consideraţiilor de mai sus, în special avînd în vedere jurisprudenţa bine definită cu privire la acest subiect, Curtea este satisfăcută că respectarea drepturilor omului astfel cum sunt definite în Convenţia şi protocoalele sale nu are nevoie să continue examinarea cererii (articolul 37 § 1 in fine).
Avînd în vedere cele de mai sus, este necesar ca prezenta cerere să fie radiată de pe rolul său.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de conţinutul declaraţiilor Guvernului reclamat din 31 martie si 09 decembrie 2010, Si modalităţile pentru asigurarea conformităţii şi măsurile ce urmează a fi întreprinse; şi
Decide să scoată cererea de pe rolul său în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy