PASTELI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

SECŢIA A PATRA

CAUZA PASTELI ŞI ALŢII c. MOLDOVEI

(Cererile nr. 9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

15 iunie 2004

DEFINITIVĂ

15/09/2004

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Pasteli şi alţii c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), în Camera compusă din:

SirNicolas Bratza, Preşedinte,

DlM. Pellonpää,

     DlJ. Casadevall,

     DlS. Pavlovschi,

     DlJ. Borrego Borrego,

     DnaE. Fura-Sandström,

     DraL. Mijović, judecători,

şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 25 mai 2004 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află patru cereri (nr. 9898/02, 10425/02, 6255/02 şi 9863/02) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Sofia Pasteli, dna Nadejda Cernicov, dl Pavel Careţchi şi dna Maria Careţchi („reclamanţi”), la 24 decembrie 2001, 12 decembrie 2001, 10 ianuarie 2002 şi, respectiv, la 10 ianuarie 2002.

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Victor Constantinov, care a acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru Drepturile Omului” cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.

3. Reclamanţii au pretins în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţiei că din cauza neexecutării hotărârilor din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001, dreptul lor ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil a fost încălcat şi că ei nu au putut beneficia de bunurile lor, fiind încălcat astfel dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

4. Cererile au fost repartizate Secţiei a Patra. La 4 februarie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţii a decis să comunice cererile Guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea sa.

5. La 25 mai 2004, Camera a decis în conformitate cu articolul 42 (1) al Regulamentului Curţii să conexeze cererile.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamanţii sunt toţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi locuiesc în Republica Moldova. Ei s-au născut în 1920, 1927, 1925 şi, respectiv, în 1928.

7. La 29 iulie 1994 şi la 16 februarie 1995, Guvernul şi Parlamentul au adoptat două hotărâri conform cărora depozitele anumitor categorii de persoane la Banca de Economii trebuiau indexate. În conformitate cu hotărârile respective, Ministerul Finanţelor trebuia să aloce fondurile necesare Băncii de Economii. Totuşi, el nu a făcut acest lucru, iar Banca de Economii nu a putut executa hotărârile Parlamentului şi Guvernului.

8. În 2000 şi 2001, reclamanţii au depus cereri de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor la Judecătoria Sectorului Râşcani solicitând compensaţii.

9. Prin hotărârile din 25 august 2000 şi 29 septembrie 2000, instanţa i-a acordat dnei Sofia Pasteli compensaţii în mărime de MDL 734[1] şi, respectiv, de MDL 1,466.[2] Aceste hotărâri nu au fost contestate cu apel şi au devenit irevocabile.

10. Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2000, instanţa i-a acordat dnei Nadejda Cernicov compensaţii în mărime de MDL 4,398[3]. Această hotărâre nu a fost contestată cu apel şi a devenit irevocabilă.

11. Printr-o hotărâre din 25 august 2001, instanţa i-a acordat dlui Pavel Careţchi compensaţii în mărime de MDL 2,904[4]. Această hotărâre nu a fost contestată cu apel şi a devenit irevocabilă.

12. Printr-o hotărâre din 25 august 2001. instanţa i-a acordat dnei Maria Careţchi compensaţii în mărime de MDL 5,876[5]. Această hotărâre nu a fost contestată cu apel şi a devenit irevocabilă.

13. La date nespecificate, reclamanţii au depus plângeri cu privire la neexecutarea hotărârilor la Ministerul Justiţiei şi Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti. În răspunsurile lor, Ministerul Justiţiei şi Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti i-au informat că hotărârile nu puteau fi executate, deoarece, conform legislaţiei relevante, nu au fost prevăzute fonduri pentru executarea hotărârilor în bugetul de stat anual.

14. La 22 aprilie 2003, după comunicarea cauzelor Guvernului, hotărârile au fost executate de către Ministerul Finanţelor.II.DREPTUL INTERN PERTINENT          

15. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare la acel moment, prevedeau următoarele:

Articolul 336. Hotărârile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate

Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului: 1) hotărârile, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile...

Articolul 338. Eliberarea titlului executor

Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului-urmăritor, după ce hotărârea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, când titlul executor se eliberează imediat după darea hotărârii.

Articolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare

Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea persoanelor, enumerate în articolul 5 al prezentului cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al prezentului articol - în urma dispoziţiei judecătorului.

Articolul 349. Controlul asupra executării hotărârilor

Controlul asupra executării juste şi la timp a hotărârilor judecătoreşti se exercită de către Departamentul de executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei.

ÎN DREPT

16. Reclamanţii pretind că dreptul lor ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil a fost încălcat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârilor din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001. Ei s-au bazat pe articolul 6 § 1 al Convenţiei care, în partea sa relevantă, prevede:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.

17. În continuare, reclamanţii au pretins că datorită neexecutării hotărârilor în favoarea lor, ei nu au putut beneficia de bunurile lor, astfel, dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie a fost încălcat. Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

I.ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR

18. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că nici un alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI

19. În temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, reclamanţii s-au plâns de neexecutarea de către autorităţi a hotărârilor Judecătoriei Sectorului Râşcani din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001.

20. Guvernul nu a negat că neexecutarea hotărârilor a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.

21. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 asigură oricărei persoane dreptul de a înainta orice pretenţie cu privire la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil în faţa unei instanţe judecătoreşti sau tribunal; în acest fel, el cuprinde „dreptul la o instanţă”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a institui proceduri în faţa instanţelor judecătoreşti în litigii civile, constituie un aspect. Totuşi, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul de drept al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Ar fi de neconceput ca articolul 6 § 1 să descrie în detaliu garanţiile procedurale oferite părţilor aflate în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte – fără a proteja executarea hotărârilor judecătoreşti; a interpreta articolul 6 ca referindu-se în exclusivitate la accesul la o instanţă şi îndeplinirea procedurilor ar putea duce la situaţii incompatibile cu principiul preeminenţei dreptului, pe care Statele Contractante şi-au asumat angajamentul să-l respecte atunci când au ratificat Convenţia. Executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie, prin urmare, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, Reports 1997-II, p. 510, § 40).

22. O autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V). În această cauză, reclamanţii nu trebuiau împiedicaţi să beneficieze de succesul obţinut în urma litigiului, care se referea la plata compensaţiilor.

23. Curtea notează că hotărârile Judecătoriei Sectorului Râşcani au rămas neexecutate pe parcursul unor perioade care au variat între treizeci şi două şi douăzeci de luni (până la 22 aprilie 2003, după ce cauzele au fost comunicate Guvernului de către Curte).

24. Prin omisiunea timp de mai multe luni de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârile irevocabile în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice.

25. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.III.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE

26. În continuare, reclamanţii au pretins că din cauza neexecutării hotărârilor în favoarea lor, ei nu au putut beneficia de bunurile lor, dreptul lor la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie fiind astfel încălcat.

27. Guvernul nu a negat că neexecutarea hotărârilor a constituit o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

28. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis v. Greece, hotărâre din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301-B, § 59).

29. Curtea notează că reclamanţii au avut pretenţii executorii care au rezultat din hotărârile Judecătoriei Sectorului Râşcani din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi 25 august 2001. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamanţilor de a obţine executarea hotărârilor până la 22 aprilie 2003 a constituit o ingerinţă în dreptul lor la respectarea bunurilor lor, aşa precum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

30. Prin neexecutarea hotărârilor Judecătoriei Sectorului Râşcani, autorităţile naţionale au împiedicat reclamanţii să li se plătească compensaţiile şi să beneficieze de banii lor. Guvernul nu a prezentat nici o justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea, mutatis mutandis, Ambruosi v. Italy, nr. 31227/96, §§ 28-34, 19 octombrie 2000).

31. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

32. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.

A.Prejudiciul material

33. Reclamanţii au solicitat următoarele sume de bani cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârilor: dna Sofia Pasteli – EUR 76, dna Nadejda Cernicov - EUR 160, dl Pavel Careţchi – EUR 50 şi dna Maria Careţchi – EUR 100.

34. Guvernul a considerat sumele pretinse excesive şi a lăsat aprecierea prejudiciului material la discreţia Curţii.

35. Curtea consideră că reclamanţii au suferit prejudicii materiale ca rezultat al neexecutării hotărârilor din 25 august 2000, 29 septembrie 2000, 6 decembrie 2000, 25 august 2001 şi, respectiv, din 25 august 2001. Curtea acordă dnei Sofia Pasteli – EUR 76, dnei Nadejda Cernicov - EUR 160, dlui Pavel Careţchi – EUR 50 şi dnei Maria Careţchi – EUR 100.B.Prejudiciul moral

36. Reclamanţii au solicitat următoarele sume de bani cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârilor: dna Sofia Pasteli – EUR 27,300, dna Nadejda Cernicov - EUR 37,720, dl Pavel Careţchi – EUR 41,300 şi dna Maria Careţchi – EUR 29,500.

37. Guvernul a contestat sumele pretinse de reclamanţi, susţinând că ele sunt excesive în lumina jurisprudenţei Curţii. El a declarat că în unele cauze simpla constatare de către Curte a unei violări a fost considerată ca o satisfacţie echitabilă suficientă. Guvernul, în continuare, a citat cauza Burdov v. Russia, nr. 59498/00, ECHR 2002-III, unde reclamantului i s-au alocat EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral.

38. Curtea consideră că reclamanţilor le-a fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării hotărârilor, mai ales având în vedere vârsta lor avansată şi faptul că unicul lor venit este pensia de stat. Atunci când acordă o sumă de bani cu titlu de prejudiciu moral, suferit de fiecare reclamant, Curtea ia în consideraţie asemenea factori precum vârsta reclamantului, venitul său personal, durata procedurilor de executare şi alte aspecte relevante. Ea acordă dnei Sofia Pasteli – EUR 1,000, dnei Nadejda Cernicov - EUR 900, dlui Pavel Careţchi – EUR 700 şi dnei Maria Careţchi – EUR 700.C.Costuri şi cheltuieli

39. Reclamanţii, de asemenea, au pretins câte EUR 1,000 fiecare cu titlu de costuri de reprezentare. Ei s-au bazat pe contractele încheiate cu avocatul lor, conform cărora costurile vor fi plătite numai în caz de succes.

40. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că ele sunt excesive şi că reclamanţii nu au dovedit pretinsele cheltuieli de reprezentare.

41. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).

42. În conformitate cu articolul 60 § 2 al Regulamentului Curţii, trebuie prezentată o listă detaliată a tuturor pretenţiilor, în lipsa căreia Camera poate respinge pretenţiile în totalitate sau în parte.

43. Curtea poate să se bazeze, în evaluarea sa, pe elemente precum numărul de ore lucrate de avocat şi tariful perceput de acesta pentru o oră de lucru. Totuşi, deoarece reclamanţii nu au prezentat o astfel de informaţie, Curtea decide să nu aloce nici o sumă cu titlu de costuri şi cheltuieli (a se vedea Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 48).

D.Dobânda

44. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.Declară cererile admisibile;

2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;

3.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;

4.Hotărăşte

(a)că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei:

- dnei Sofia Pasteli – EUR 76 cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,000 cu titlu de prejudiciu moral,

- dnei Nadejda Cernicov – EUR 160 cu titlu de prejudiciu material şi EUR 900 cu titlu de prejudiciu moral,

- dlui Pavel Careţchi – EUR 50 cu titlu de prejudiciu material şi EUR 700 cu titlu de prejudiciu moral,

- dnei Maria Careţchi – EUR 100 cu titlu de prejudiciu material şi EUR 700 cu titlu de prejudiciu moral;

(b)ca aceste sume să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(c)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 iunie 2004 în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

[1] EUR 65

[2] EUR 135

[3] EUR 403

[4] EUR 248

[5] EUR 501

Full & Egal Universal Law Academy