Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA IPATI v. REPUBLICA MOLDOVA
(Cererea nr. 55408/07)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
5 februarie 2013
DEFINITIVĂ
05.05.2013
Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Ipati v. Republica Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al Secţiei,
Deliberînd la 15 ianuarie 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 55408/07) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Gheorghe Ipati (“reclamantul”), la 22 august 2007.
2. Reclamantul, căruia i-a fost acordată asistenţă pentru serviciile juridice, a fost reprezentat de către dl R. Zadoinov, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. În particular, reclamantul a pretins că a fost maltratat de colaboratorii de poliţie şi lipsit de asistenţă medicală, că investigarea plîngerii sale despre maltratare a fost inefectivă şi corespondenţa sa a fost supusă cenzurii.
4. La 10 ianuarie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1954 şi este deţinut în Penitenciarul nr. 9 Pruncul, Republica Moldova.
A. Reţinerea şi arestarea reclamantului de către colaboratorii de poliţie
6. La 22 septembrie 2006 reclamantul a fost reţinut, fiind bănuit de comiterea unei sustrageri şi escortat la Comisariatul de poliţie s. Centru din Chişinău. Reclamantul era sănătos şi nu avea careva leziuni corporale.
7. Potrivit reclamantului, el a fost bătut în incinta Comisariatului de poliţie, cu scopul de a-l determina să recunoască săvîrşirea unei infracţiuni pe care el nu a comis-o. Ulterior, reclamantul a fost plasat într-o celulă şi nu i s-a acordat asistenţă medicală.
8. La aceeaşi dată la miezul nopţii, reclamantul a fost din nou bătut de către un colaborator de poliţie şi de ofiţerul de urmărire penală care investiga cazul său. Reclamantul a fost doborît jos şi colaboratorii de poliţie i-au aplicat lovituri cu picioarele şi pumnii peste tot corpul, în acelaşi timp fiind silit să recunoască infracţiunea imputată. Reclamantul a fost lăsat în celulă fără cunoştinţă, iar din nas, gură şi urechi îi curgea sînge.
9. În celula în care el a fost iniţial deţinut nu era nici mobilă şi nici veceu. În perioada detenţiei în Comisariatul de poliţie reclamantul nu a primit mîncare sau apă.
B. Detenţia reclamantului în Comisariatul General de Poliţie
10. Potrivit reclamantului, la 23 septembrie 2006 el trebuia să fie transferat la Comisariatul general de poliţie (“CGP”). Totuşi, atunci cînd colaboratorii de poliţie din CGP au constatat vătămările corporale ale reclamantului, ei au refuzat să accepte transferul. Colaboratorii de poliţie din Comisariatul de poliţie s. Centru mun. Chişinău l-au escortat la un spital, unde aceştia au vorbit cu medicii şi au obţinut un certificat de la ei. Reclamantul nu a văzut certificatul şi nu a fost examinat de medici înainte ca acesta să fie eliberat.
11. Potrivit Guvernului, la 23 septembrie 2006 reclamantul a fost examinat de un medic de la Spitalul de Urgenţă. Medicul a constatat leziuni pe corpul reclamantului, după cum urmează: contuzia ţesuturilor în regiunea cotului stîng, contuzia ţesuturilor moi ale capului şi regiunii cervicale şi contuzia ţesuturilor moi a toracelui. Reclamantului i s-a făcut un examen radiografic. Reclamantul a fost examinat de un medic traumatolog, un chirurg şi un neurochirurg şi i s-a prescris tratament ambulator.
12. După ce a fost examinat la 23 septembrie 2006 de un medic de la urgenţă, reclamantul a fost transportat înapoi la CGP şi a fost acceptat. Reclamantul a invocat că nu i s-a acordat nicio o felie de pîine pînă la 24 septembrie 2006. De asemenea, la 24 septembrie 2006 reclamantul a fost adus în faţa procurorului C. şi i s-a plîns că a fost maltratat. Potrivit reclamantului, ofiţerul de urmărire penală i-a cerut lui C. să solicite eliberarea unui mandat de arest preventiv pe numele reclamantului pentru 30 zile. Cu toate acestea, C. a considerat că dacă reclamantul ar fi fost adus în faţa unui judecător de instrucţie, ultimul ar fi întrebat despre leziunile reclamantului şi ar fi dispus tragerea la răspundere a celor responsabili. De aceea procurorul a decis să-l elibereze pe reclamant, în speranţa că acesta nu se va plînge despre maltratare.
13. După ce a fost eliberat, reclamantul a mers direct la Procuratura s. Centru şi l-a aşteptat pe C. pînă la întoarcerea acestuia. Reclamantul a solicitat să fie examinat de un medic legist pentru a confirma existenţa şi gravitatea leziunilor de pe corpul său. C a refuzat să dispună efectuarea unei expertize pînă la 26 septembrie 2006. În acea zi, reclamantul a vizitat medicul-legist, care a constatat următoarele leziuni pe corpul reclamantului: 2 excoriaţii pe nas acoperite cu cruste roşii de dimensiunea 0,3 x 0,1 cm şi respectiv 0,5 x 0,3 cm şi o echimoză de culoare cianotic-roşie cu dimensiunea 1,3 x 0,4 cm; în mucoasa ambelor buze hemoragie şi excoriaţii acoperite cu depuneri albe; edem pronunţat al cotului stîng, mişcări limitate din cauza durerii; echimoze de culoare cianotic violet cu nuanţă gălbuie pe diferite părţi ale braţului stîng cu dimensiune 2,7 x 2 pînă la 14 x 6,5 cm; 2 suprafeţe cu excoriaţii acoperite cu cruste brune în regiunea lombară a spatelui la nivelul coastei cu dimensiunea 3 x 0,1 cm şi 2,8 x 1,5 cm; pe partea dreaptă a coloanei vertebrale la nivelul vertebrelor 6-7 o echimoză de culoare cianotic verzuie cu dimensiunea 4 x 2 cm.
14. De asemenea, medicul-legist a menţionat că reclamantul a efectuat radiografia. Urmare a rezultatelor obţinute la 26 septembrie 2006 medicul legist a concluzionat existenţa fracturii unui os al cotului stîng. În plus, coastele 9 şi 10 pe stînga au fost fracturate. Raportul de examinare medico-legală a fost prezentat procurorului.
15. La 12 iunie 2007 un alt medic legist (A.V.) a examinat rapoartele de expertiză medico-legale din 23 şi 26 septembrie 2006. În raportul său din 9 august 2007, A.V. a concluzionat că reclamantului i-au fost cauzate leziunile la 25‑26 septembrie 2006, judecînd după absenţa oricăror semne de fracturare ale oaselor în examenul radiografic din 23 septembrie 2006 şi prezenţa acestora în examenul radiografic din 26 septembrie 2006, precum şi ţinînd cont de culoarea echimozelor de pe corpul reclamantului descrise în raportul din 26 septembrie 2006.
C. Plîngerile depuse de reclamant şi urmărirea penală efectuată în legătură cu pretinsele maltratări
16. Potrivit reclamantului, la cererea lui din 13 octombrie 2006 procurorul a pornit urmărirea penală în legătură cu pretinsa maltratare, însă ulterior aceasta a fost încetată. Ca urmare a plîngerilor sale adresate judecătorului de instrucţie, urmărirea penală a fost redeschisă. Ulterior a fost din nou încetată şi reluată ca urmare a unei alte încheieri judecătoreşti.
17. Pe parcursul urmăririi penale au fost interogaţi mai mulţi colaboratori de poliţie implicaţi în reţinerea şi arestarea reclamantului în perioada 22-24 septembrie 2006. Toţi au negat că ar fi văzut careva leziuni pe corpul reclamantului. Unul dintre ei (C.V., ofiţerul de urmărire penală care investiga cazul reclamantului) a declarat că reclamantul nu putea să fie bătut de persoane necunoscute pînă la reţinerea lui, deoarece în perioada de referinţă el era deja arestat. Mai mult, el nu a observat careva leziuni pe corpul reclamantului şi nu ştia cine l-a escortat pe reclamant la spital la 23 septembrie 2006. Alt colaborator de poliţie, (I.M.) a fost interogat în calitate de bănuit, deoarece reclamantul şi-a amintit că una dintre persoanele care l-au torturat se numea “Iurie”. I.M. a menţionat că între momentul reţinerii reclamantului din 26 septembrie 2006 ora 21.35 şi următoarea dimineaţă, ora 9.00, cînd a plecat acasă, el nu a observat careva leziuni pe corpul reclamantului. Ulterior, el a aflat că la 23 septembrie 2006 ora 02.30, reclamantul a fost escortat la un spital. Ceilalţi colaboratori de poliţie au negat că ar fi observat careva leziuni pe corpul reclamantului la momentul reţinerii sau eliberării. Reclamantul a fost recunoscut oficial în calitate de parte vătămată la 9 noiembrie 2006 şi a fost audiat în aceeaşi zi de procuror. Mai mulţi colaboratori de poliţie au fost interogaţi de C., procurorul care exercita conducerea acţiunilor de urmărire penală în cauza intentată împotriva reclamantului.
18. La 28 iunie 2007 reclamantul a angajat un avocat ca să-l reprezinte. În aceeaşi zi un avocat a solicitat procurorului din cadrul Procuraturii mun. Chişinău să-i remită copiile tuturor plîngerilor depuse de reclamant organelor de drept în legătură cu pretinsa sa maltratare, precum şi copiile tuturor materialelor din dosarul penal pornit la cererea sa. Avocatul a informat procurorul că reclamantul intenţiona să depună o cerere la Curte şi a menţionat că orice refuz din partea organelor de stat de a acorda acces la aceste materiale ar putea genera încălcarea prevederilor articolului 34 din Convenţie.
19. La 18 iulie 2007 procurorul din cadrul Procuraturii mun. Chişinău a informat avocatul reclamantului că cererea sa a fost respinsă la 16 iulie 2007 în ceea ce priveşte furnizarea copiilor plîngerilor depuse de reclamant şi materialelor din dosarul penal. Suplimentar, procurorul a menţionat că Codul de procedură penală nu prevedea dreptul părţii vătămate de a examina materialele acumulate în cadrul unei urmăriri penale pînă la terminarea urmăririi penale, cu excepţia proceselor verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat partea vătămată. Urmărirea penală pornită în legătură cu plîngerea reclamantului era încă în curs de desfăşurare şi nu a fost adoptată vreo hotărîre. În plus, procurorul a menţionat că ordonanţa sa putea fi contestată la procurorul ierarhic superior. Potrivit Guvernului, nefiind contrazis de reclamant, ordonanţa respectivă nu a fost contestată la judecătorul de instrucţie.
20. La 31 iulie 2007 avocatul reclamantului a depus o plîngere la Judecătoria s. Centru mun. Chişinău prin care a solicitat instanţei de judecată să constate că reclamantul a fost deţinut în condiţii inumane de detenţie, contrar articolului 3 din Convenţie, că a fost maltratat de colaboratorii de poliţie şi că nu a fost efectuată o anchetă efectivă în legătură cu plîngerea sa de maltratare. De asemenea, avocatul reclamantului a solicitat constatarea încălcării articolului 8 în legătură cu cenzurarea corespondenţei reclamantului. În cele din urmă, el a solicitat instanţei de judecată să dispună procurorului să investigheze obiectiv pretenţiile despre maltratare şi să suspende din funcţie pe durata urmăririi penale pe colaboratorii de poliţie acuzaţi de maltratare. De asemenea, avocatul reclamantului a solicitat să fie achitate despăgubiri clientului său.
21. La 14 august 2007 Judecătoria s. Centru a respins plîngerea depusă de avocatul reclamantului, constatînd că în faţa instanţei de judecată acesta n-a contestat nici o acţiune sau act concret al procurorului. Referitor la prejudiciul pretins, acesta putea fi solicitat printr-o acţiune civilă. Mai mult, reclamantul nu l-a împuternicit pe avocatul său să depună o astfel de cerere în instanţa de judecată. Această încheiere a fost irevocabilă.
22. Guvernul a invocat, fără a anexa careva documente, că la 5 iunie 2008 procurorul a decis să claseze cauza penală pe temeiul inexistenţei faptului infracţiunii de maltratare. Avocatul reclamantului a contestat ordonanţa respectivă la judecătorul de instrucţie, care a anulat-o la 18 noiembrie 2008. La 21 iulie 2009 procurorul a emis o altă ordonanţă privind clasarea urmăririi penale. Urmare a cererii depuse de avocatul reclamantului, la 23 octombrie 2009 această ordonanţă a fost anulată de judecătorul de instrucţie.
La 26 ianuarie 2010 procurorul din nou a decis să claseze cauza penală. La 20 iulie 2011 avocatul reclamantului a contestat acea ordonanţă în faţa procurorului ierarhic superior. În aceeaşi zi, ultimul a respins plîngerea ca fiind nefondată. Reclamantul şi avocatul său nu au contestat acea ordonanţă la judecătorul de instrucţie.
D. Al doilea arest al reclamantului şi detenţia în Penitenciarul nr. 13
23. La 25 ianuarie 2007 reclamantul a fost din nou arestat şi deţinut în Penitenciarul nr. 9 Pruncul pînă la 15 februarie 2007. Ulterior, el a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, unde a fost deţinut pînă la 10 mai 2007, pînă a fi transferat înapoi în Penitenciarul nr. 9.
24. Potrivit Guvernului, în Penitenciarul nr. 13 reclamantul a fost plasat în celula nr. 97, care avea suprafaţa 41,65m2, şi ulterior în celula nr. 18, care avea suprafaţa 17,25m2.
25. Potrivit reclamantului, în celula nr. 97 se deţineau de la 35 pînă la 40 deţinuţi în acelaşi timp. Era un singur veceu şi nu era separat de restul celulei. Erau doar 12 paturi şi deţinuţii trebuiau să doarmă pe rînd, chiar şi cîte doi în aceleaşi paturi. Hrana era de o calitate foarte proastă. Deţinuţilor nu li se acorda lenjerie de pat sau produse de igienă, lipsea ventilaţia sau căldura, iar fereastra era permanent închisă. Reclamantul a fost supus la fumatul pasiv şi a suferit de prezenţa insectelor parazite şi şobolani. Deţinuţii care aveau tuberculoză şi alte boli infecţioase erau deţinuţi împreună cu deţinuţii sănătoşi. Reclamantului i s-a permis să facă duş doar o dată în 10 zile.
E. Pretinsa ingerinţă în corespondenţă şi omisiunea asigurării întrevederilor confidenţiale cu avocatul reclamantului
26. În ianuarie şi februarie 2007 reclamantul a expediat mai multe plîngeri la Judecătoria s. Centru mun. Chişinău în legătură cu ancheta inefectivă pe faptul maltratării sale. La 3 martie 2007 Judecătoria s. Centru mun. Chişinău a expediat una dintre plîngerile acestuia către procuror şi a remis un răspuns reclamantului. Reclamantul a recepţionat scrisoarea judecătoriei deschisă şi cu ştampila penitenciarului pe ea. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu alte cîteva scrisori expediate reclamantului de către judecătorul de instrucţie (scrisoarea din 15 iunie 2007) şi procuratură (scrisoarea din 6 aprilie 2007).
27. La 30 iulie 2007 reclamantul s-a întîlnit cu avocatul său în Penitenciarul nr. 9 Pruncul. Întrevederea a avut loc într-o sală de vizite. Potrivit reclamantului, în aceeaşi sală au fost prezenţi alţi deţinuţi şi vizitatorii lor şi puteau auzi conversaţia sa cu avocatul. La acea întrevedere ei au discutat detaliile plîngerilor reclamantului, pe care avocatul le-a formulat într-o cerere către Judecătoria s. Centru mun. Chişinău, care a fost expediată în ziua următoare.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE ŞI MATERIALE INTERNAŢIONALE
A. Practica judiciară naţională relevantă prezentată de Guvern
28. În cauza Drugalev v. Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Finanţelor (hotărîrea definitivă a Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2004), reclamantul a solicitat şi a obţinut o compensaţie de 15000 lei moldoveneşti (MDL, aproximativ 950 euro (EUR)) pentru că a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante aproximativ 6 luni. Instanţele de judecată au constatat că dreptul naţional nu prevedea temeiuri legale pentru a acorda despăgubiri şi au invocat direct prevederile Convenţiei şi jurisprudenţa Curţii.
29. În cauza Ciorap v. Ministerul Finanţelor (hotărîrea definitivă a Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2007) reclamantul a iniţiat acţiuni judiciare solicitînd despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a maltratării în timpul reţinerii, omisiunii efectuării unei anchete în legătură cu plîngerea sa despre maltratare, omisiunii acordării tratamentului medical în timpul detenţiei şi urmare a condiţiilor inumane de detenţie. Reclamantului i-a fost acordată o despăgubire în sumă de 3000 MDL pentru recuperarea prejudiciului suportat. Instanţele judecătoreşti au constatat că dreptul intern nu prevedea un temei legal pentru acordarea unei despăgubiri şi au invocat direct prevederile Convenţiei şi jurisprudenţa Curţii.
30. În cauza Ipate v. Ministerul Finanţelor, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare solicitînd despăgubiri pentru condiţiile inumane şi degradante de detenţie din Penitenciarul nr. 13 în 2006 şi pentru omisiunea administraţiei penitenciarului de a înregistra declaraţia sa despre greva foamei. La 16 decembrie 2008 Judecătoria s. Centru mun. Chişinău a respins plîngerea reclamantului referitoare la condiţiile rele de detenţie, însă a admis alt capăt de plîngere. Reclamantului i s-a acordat suma de 350 MDL cu titlu de prejudiciu moral. Instanţa de judecată s-a bazat pe articolul 1398 din Codul Civil.
31. În cauza Gristiuc v. Ministerul Finanţelor, reclamantul a iniţiat proceduri civile solicitînd despăgubiri pentru condiţiile inumane şi degradante de detenţie din Penitenciarul nr. 13 între anii 2000 şi 2003. La 19 noiembrie 2008 acţiunea a fost în final admisă de Curtea Supremă de Justiţie şi reclamantului i-a fost acordată suma de 10000 MDL cu titlu de prejudiciu moral. Instanţele judecătoreşti s-au bazat pe Legea ocrotirii sănătăţii din 28 martie 1995 şi prevederile articolului 1422 din Codul Civil.
B. Partea relevantă din Raportul Centrului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova
32. În raportul său pentru anul 2010 (pagina 142 şi următoarele, capitolul “Condiţii de detenţie”), Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova (“Centrul”, care este instituţia Ombudsmanului din Moldova) a constatat, inter alia, că:
“Asigurarea normei de spaţiu locativ (4m²) ... s-a transformat într-o deficienţă sistemică a penitenciarelor din întreaga ţară...
Aceeaşi situaţie a fost atestată şi în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spaţiul locativ nefiind proporţional cu numărul deţinuţilor. La momentul vizitei, în celula 38 erau plasate opt persoane, în timp ce aceasta avea o suprafaţă de 24 m2. Această situaţie a fost constatată în repetate rînduri în cadrul vizitelor angajaţilor Centrului pentru Drepturile Omului în izolatorul de urmărire penală din mun. Chişinău. ...
Aglomerarea este un subiect de relevanţă directă şi pentru mandatul avocatului parlamentar în calitatea sa de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, care a constatat în repetate rînduri supra-aglomerarea în instituţiile penitenciare din ţară. ...
...Departamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea [deţinuţilor] cu produse din carne şi peşte se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte...
În ceea ce priveşte condiţiile sanitare, iluminarea şi ventilarea, aceste probleme persistă în majoritatea încăperilor locative ale penitenciarelor din Republica Moldova, excepţie fiind instituţiile penitenciare nr.1, or. Taraclia şi nr.7, s. Rusca..
Republica Moldova a moştenit penitenciare vechi, cu edificiile degradate, de tip lagăr, conform standardelor sovietice. Aceste tipuri de penitenciare nu corespund exigenţelor înaintate de actele naţionale şi internaţionale în domeniu, iar posibilităţile financiare reduse ale statului nu permit reconstrucţia sau renovarea acestora.
În instituţiile penitenciare din Republica Moldova, cu excepţia Penitenciarului nr. 1 or. Taraclia, găzduirea deţinuţilor se face în dormitoare de capacitate mare, care nu dispun în deplină măsură de facilităţile de care condamnaţii ar putea beneficia zilnic: spaţiu de dormit, spaţiu de zi şi instalaţii sanitare. Deţinuţii se află în spaţii extrem de înghesuite, întunecoase, umede, fără ventilaţie şi care sunt îmbibate cu fum de ţigară. În unele penitenciare paturile amenajate în două nivele împiedică esenţial pătrunderea luminii naturale în sectoarele locative.”
C. Partea relevantă din Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante
33. Părţile relevante din Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) privind vizita sa în Republica Moldova în perioada 14 - 24 septembrie 2007 (CPT/Inf (2008) 39) prevăd următoarele (traducere neoficială):
“46. La începutul vizitei din 2007, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei a prezentat delegaţiei informaţii detaliate cu privire la măsurile deja luate sau iniţiate în domeniul reformării sistemului penitenciar moldovenesc şi implimentării recomandărilor CPT. Una din aceste măsuri, care merită de a fi apreciată, vizează reducerea populaţiei din penitenciarele ţării. La momentul vizitei din anul 2007, numărul total de deţinuţi era de 8033 (dintre care 1290 în detenţie provizorie), pe cînd în anul 2004 erau 10591. Această tendinţă pozitivă poate fi atribuită reformelor legislative efectuate în ultimii ani, şi anume intrarea în vigoare a noului Cod de executare a pedepselor în iulie 2005 şi adoptarea modificărilor la Codul penal şi la Codul de procedură penală. În consecinţă, a avut loc o creştere a numărului de eliberări anticipate condiţionate, precum şi o recurgere mai largă la aplicarea pedepselor alternative şi o aplicare mai selectivă a detenţiei provizorii de către tribunale.
În afară de aceasta, implementarea „Concepţiei reformei sistemului penitenciar pentru perioada 2004-2013” a fost efectuată prin mărirea alocaţiei bugetare (de la 75,8 milioane lei în 2004 la 166,1 milioane lei în 2007), precum şi prin aportul asistenţei străine. Aceasta a permis, printre altele, ameliorarea alimentaţiei deţinuţilor şi îngrijirilor medicale, precum şi începerea unor lucrări de renovare în mai multe instituţii penitenciare (de exemplu nr.1 din Taraclia, nr. 7 din Rusca şi nr. 17 din Rezina).
În consecinţă, a avut loc o importantă schimbare a mentalităţii datorită ameliorării procedurilor de recrutare şi de formare a personalului. Delegaţia a fost informată că a avut loc schimbarea directorilor în numeroase instituţii penitenciare cu un an înainte de vizită, în urma unui concurs şi a unei perioade de încercare. În afară de aceasta, au fost elaborate noi programe de instruire care pun în particular accentul pe problemele ce ţin de drepturile omului ...
47. CPT nu poate decît să salute măsurile menţionate mai sus luate de către autorităţile moldoveneşti. Cu toate acestea, informaţiile colectate de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 denotă faptul că mai sunt multe de făcut. În particular, suprapopularea continuă să fie o problemă; în pofida faptului că toate instituţiile vizitate funcţionau la un nivel inferior capacităţii lor oficiale, spaţiu de locuit pentru fiecare deţinut se reducea în medie la 2 m2 şi nu 4 m2 prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
CPT este convins că singura cale viabilă de a controla suprapopularea şi de a atinge standardul de 4 m2 de spaţiu locativ per deţinut este adoptarea unor politici care să limiteze sau să moduleze numărul deţinuţilor trimişi la închisoare. În acest sens, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii care să prevadă în acelaşi timp plasarea în detenţie şi eliberarea, pentru a avea certitudinea că pedeapsa cu închisoarea este într-adevăr ultima soluţie. Aceasta presupune, în primul rînd, punerea accentului pe măsurile non privative de libertate în perioada anterioară pronunţării pedepsei şi, în al doilea rînd, adoptarea măsurilor care să faciliteze reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate.
CPT speră mult că autorităţile Republicii Moldova vor continua eforturile lor în combaterea suprapopulării penitenciarelor şi, în consecinţă, se vor inspira din Recomandarea Rec (99)22 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea penitenciarelor şi inflaţia carcerală, precum şi Recomandarea Rec (2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE AL ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE ÎN LEGĂTURĂ CU PRETINSA MALTRATARE ŞI INVESTIGAREA ACESTEIA
34. Reclamantul s-a plîns că a fost maltratat de colaboratorii de poliţie pentru a-l determina să recunoască că a săvîrşit o infracţiune şi că investigarea plîngerilor sale despre maltratare a fost inefectivă, contrar articolului 3 din Convenţie, care prevede următoarele:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ”
A. Admisibilitatea
35. Guvernul a invocat că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile. În particular, reclamantul nu a contestat ordonanţa procurorului din 20 iulie 2011 la judecătorul de instrucţie (a se vedea §22 supra). Guvernul s-a referit la Levinţa v. Moldova (nr. 17332/03, § 63, 16 decembrie 2008), în care Curtea a constatat inadmisibilă plîngerea în temeiul articolului 3 din Convenţie, deoarece reclamanţii au omis să conteste ordonanţa cu privire la clasarea urmăririi penale în instanţa de judecată.
36. Reclamantul a considerat că el a făcut tot ce a putut pentru a epuiza căile de recurs interne.
37. Curtea notează că una dintre plîngerile reclamantului se referă la faptul că investigarea plîngerii sale despre pretinsa maltratare nu a fost efectivă. Curtea constată că argumentul Guvernului referitor la omisiunea reclamantului de a epuiza căile de recurs interne este strîns legată de plîngerea reclamantului despre eficacitatea investigării. Prin urmare, Curtea conexează această obiecţie cu fondul cauzei.
38. Curtea notează că aceste plîngeri nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. În continuare, Curtea menţionează că acestea nu sunt inadmisibile din orice alte motive. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile.
B. Fondul
1. Eficacitatea investigării (plîngere sub aspect procedural al articolului 3)
39. Reclamantul s-a plîns că investigarea plîngerilor sale despre maltratare nu a fost efectivă. El a menţionat că o anumită parte a investigării a fost efectuată de C., acelaşi procuror care era responsabil de cauza intentată împotriva reclamantului (a se vedea §17 supra) şi de colegii torţionarilor lui. Mai mult, investigarea a durat o perioadă excesivă.
40. Guvernul a invocat că urmărirea penală a fost efectuată obiectiv şi că toate persoanele care cunoşteau ceva despre pretinsa maltratare au fost identificate prin examinarea proceselor verbale de reţinere şi registrului colaboratorilor de poliţie de serviciu şi au fost interogaţi. Nimeni nu a confirmat versiunea evenimentelor expuse de reclamant, nici chiar codeţinuţii din celulă. Mai mult, toate deficienţele minore ale urmăririi penale au fost remediate de judecătorul de instrucţie la cererea reclamantului.
41. Curtea reaminteşte că atunci cînd o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţie de către poliţie sau alţi funcţionari de stat, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului conform articolului 1 din Convenţie de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei anchete oficiale efective. La fel ca şi ancheta efectuată în temeiul articolului 2, o astfel de anchetă ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, a tratamentelor sau a pedepselor inumane şi degradante, in pofida importanţei sale fundamentale, ar fi ineficientă în practică şi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru funcţionarii de stat să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate în custodia lor, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală (a se vedea, printre altele, Labita v. Italia [MC], nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV).
42. Mai mult, o cerinţă de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în contextul investigării alegaţiilor despre maltratare din partea poliţiei (a se vedea, printre altele, Indelicato v. Italia, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Pădureţ v. Moldova, nr. 33134/03, § 62, 5 ianuarie 2010).
43. În prezenta cauză, Curtea menţionează că reclamantul a contestat de trei ori ordonanţele procurorului cu privire la clasarea urmăririi penale în legătură cu pretinsa sa maltratare. De două ori plîngerile sale au fost admise şi urmărirea penală era reluată de către procuror în vederea examinării în continuare, în timp ce a treia oară procurorul ierarhic superior a respins plîngerea sa (a se vedea §22 supra).
44. Este adevărat, după cum Guvernul a menţionat, că reclamantul putea în continuare să conteste ordonanţa din 20 iulie 2011 la judecătorul de instrucţie. Cu toate acestea, Curtea menţionează că judecătorul de instrucţie ar fi putut numai anula ordonanţa şi s-o remită procurorului care deja a clasat urmărirea penală de trei ori. Curtea constată că clasarea repetată a urmăririi penale de către procuror şi faptul că judecătorul de instrucţie putea numai anula ordonanţele emise de procuror, astfel întorcînd cauza la aceeaşi etapă la care a fost pentru o perioadă îndelungată (ordonanţa din 20 iulie 2011 a fost emisă aproximativ după 5 ani după ce a fost depusă plîngerea reclamantului despre maltratarea sa din septembrie 2006), a lipsit de eficienţă remediul la care s-a referit Guvernul în cauza reclamantului. În acest sens, prezenta cauză, în care reclamantul a contestat ordonanţa procurorului de clasare a urmăririi penale de trei ori, trebuie să fie distinsă de cauza Levinţa, la care s-a făcut referire supra, în care reclamanţii nu au contestat.
45. De asemenea, Curtea menţionează că procurorul C. a efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală în legătură cu plîngerea reclamantului despre maltratare (a se vedea §17 supra). Cu toate acestea, Curtea observă că C. era în acelaşi timp responsabil de urmărirea penală împotriva reclamantului şi a fost acuzat de omisiunea de a răspunde la plîngerea reclamantului despre maltratare şi de tergiversarea examinării lui medicale timp de 2 zile (a se vedea §§ 12 şi 13 supra). Curtea consideră că, ţinînd cont de conflictul evident de interese al lui C. în prezenta cauză, implicarea sa activă în efectuarea urmăririi penale pe faptul alegaţiilor reclamantului a subminat eficacitatea investigării.
46. De asemenea, este evident (a se vedea § 18 supra) că iniţial, avocatului reclamantului nu i s-a permis să obţină copiile plîngerilor reclamantului despre maltratare sau altor materiale din dosar ce vizau urmărirea penală efectuată în temeiul plîngerii clientului său. Aceasta a subminat posibilitatea reclamantului de a-şi exercita în mod corespunzător dreptul său de a fi informat despre evoluţia urmăririi penale şi de a o influenţa în mod legal, precum ar fi prezentarea probelor suplimentare sau formularea propriilor întrebări către medicii legişti cînd examinau fişele sale medicale.
47. Curtea conchide că urmărirea penală, inclusiv durata acesteia, implicarea activă a lui C. şi omisiunea de a prezenta materialele relevante avocatului reclamantului în timp util, a fost astfel afectată de deficienţe, care sunt incompatibile cu obligaţiile procedurale potrivit articolului 3 din Convenţie.
48. Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi sub aspectul său procedural. În lumina acestei concluzii, argumentul Guvernului că reclamantul, necontestînd ordonanţa din 20 iulie 2011, nu a epuizat căile de recurs interne disponibile se respinge, din moment ce pînă la acea data urmărirea penală era deja incompatibilă cu cerinţele articolului 3.
2. Pretinsa maltratare a reclamantului (plîngere sub aspect material al articolului 3)
49. Reclamantul s-a plîns că a fost maltratat de colaboratorii de poliţie în perioada detenţiei sale între 22-23 septembrie 2006. El a invocat că medicii şi poliţia au falsificat rezultatele examinării radiografice din 23 septembrie 2006 pentru a permite să se concluzioneze că coastele sale au fost fracturate după ce a fost eliberat la 24 septembrie 2006.
50. Guvernul s-a bazat pe concluziile medicului legist, care a constatat că leziunile reclamantului au fost cauzate în perioada 25‑26 septembrie 2006 (a se vedea §15 supra), perioadă în care reclamantul nu a fost în detenţie. Nici codeţinuţii din celulă nu au confirmat că el a fost maltratat. Toţi colaboratorii de poliţie implicaţi, precum şi procurorul responsabil de urmărirea penală intentată împotriva reclamantului, au negat că au văzut careva semne de maltratare pe corpul reclamantului înainte de a fi eliberat la 24 septembrie 2006. Prin urmare, leziunile reclamantului i-au fost provocate după eliberare şi organele de resort nu puteau fi ţinute responsabile.
51. Curtea aminteşte că atunci cînd unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale în timpul reţinerii sau în timp ce se afla în custodia poliţiei, orice astfel de leziune va da naştere la o puternică prezumţie că persoana a fost supusă maltratării (a se vedea Bursuc v. Romania, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Prin urmare, statului îi revine sarcina să dea o explicaţie plauzibilă despre circumstanţele în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul articolului 3 din Convenţie (a se vedea Selmouni v. Franţa [MC], nr. 25803/94, § 87, CEDO 1999‑V).
52. Curtea menţionează că atunci cînd reclamantul a fost escortat la Comisariatul de poliţie, colaboratorii de poliţie care l-au reţinut şi colaboratorii de poliţie care l-ai plasat în celulă, nu au observat careva leziuni pe corpul reclamantului. Mai mult, toţi colaboratorii de poliţie care l-au văzut pe reclamant în ziua reţinerii au negat că ar fi văzut careva leziuni pe corpul său. Reiese că, la 22 septembrie 2006 în momentul reţinerii starea de sănătate a reclamantului era satisfăcătoare.
53. De asemenea, urmează să se menţioneze că în ziua următoare a reţinerii sale, care era de asemenea şi ziua după ce s-a plîns despre maltratare din partea colaboratorilor de poliţie, reclamantul a fost escortat la spital, unde el urma să fie examinat de către mai mulţi medici, care au observat leziunile pe mînă, cap şi torace (a se vedea §11 supra).
54. Indiferent de importanţa pe care urmează să-i fie acordată examinărilor radiografice a reclamantului, faptul rămîne că reclamantului i-au fost cauzate leziunile între data reţinerii sale din 22 septembrie 2006 şi următoarea zi, atunci cînd medicii au constatat acele leziuni pe corpul său. Guvernul nu a oferit o explicaţie a originii acelor leziuni, cu excepţia faptului că a fost bătut de persoane necunoscute înainte de reţinerea lui. Totuşi această explicaţie este inconsecventă cu declaraţiile colaboratorilor de poliţie şi faptul că nu există procese verbale care să ateste că reclamantul avea leziuni la momentul reţinerii şi la momentul plasării în detenţie la comisariatul de poliţie.
55. Argumentele menţionate sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să conchidă că reclamantul a fost supus relelor tratamente la 22‑23 septembrie 2006, în timp ce se afla în detenţie.
Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie sub aspect material.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE AL ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONDIŢIILE DE DETENŢIE ALE RECLAMANTULUI ÎN PENITENCIARUL NR. 13
56. Reclamantul s-a plîns despre încălcarea articolului 3 din Convenţie ca urmare a condiţiilor inumane de detenţie în Penitenciarul nr. 13.
A. Admisibilitatea
57. Guvernul a susţinut că reclamantul a omis să epuizeze căile interne de recurs disponibile. În particular, el ar fi putut să depună o acţiune civilă şi să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de condiţiile inumane de detenţie. Guvernul s-a referit la aplicabilitatea directă a Convenţiei în practica judiciară naţională, precum şi la posibilitatea de a solicita despăgubiri în temeiul mai multor prevederi legale, astfel cum rezultă din hotărîrile instanţelor judecătoreşti naţionale (a se vedea §§ 28-31 supra).
58. Curtea reiterează că în temeiul articolului 35 § 1 din Convenţie, căile normale de atac ale unui reclamant trebuie să fie accesibile şi capabile să ofere compensaţii pentru încălcările reclamate. Remediile menţionate trebuie să fie accesibile nu numai în teorie, ci şi în practică, în caz contrar, accesibilitatea şi eficienţa dispar (a se vedea, printre altele, Akdivar şi alţii v. Turcia hotărîrea din 16 septembrie 1996, § 66, Rapoarte ale hotărîrilor şi deciziilor 1996-IV).
59. Aprecierea dacă au fost epuizate căile de recurs interne este, în mod normal, efectuată cu referire la data la care cererea a fost depusă la Curte (a se vedea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 39, CEDO 2004‑III (extrase)).
60. Examinînd practica judiciară ale instanţelor judecătoreşti naţionale citată de Guvern, Curtea notează că la momentul depunerii prezentei cereri, au fost adoptate hotărîri judecătoreşti doar în 2 cauze (Drugalev şi Ciorap). Prin urmare, nu rezultă că aceste 2 cauze fac parte dintr-o politică constantă a instanţelor judecătoreşti naţionale de a oferi persoanelor a căror detenţie a încetat compensaţii reale pentru încălcările articolului 3 din Convenţie ca urmare a condiţiilor rele de detenţie. De asemenea, aceasta se observă din faptul că în 3 din cele 4 exemple din practica judecătorească naţională citate de Guvern, instanţele judecătoreşti au invocat diferite motive legale pentru acordarea compensaţiei. Prin urmare, Curtea consideră că Guvernul nu a demonstrat că la momentul relevant un remediu efectiv a fost accesibil în teorie şi în practică. Astfel, plîngerea invocată în temeiul articolului 3 din Convenţie nu poate fi declarată inadmisibilă din motivul neepuizării remediilor naţionale, şi obiecţia Guvernului trebuie să fie respinsă.
61. Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 lit. (a) din Convenţie. De asemenea, Curtea notează că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
62. Reclamantul, descriind condiţiile sale de detenţie, s-a referit la Penitenciarul nr. 13 (a se vedea § 25 supra).
63. Guvernul a susţinut că celulele în care reclamantul a fost deţinut erau suficient de încălzite şi ventilate; exista apă la robinet şi veceul era separat printr-un perete de restul celulei. Fiecare deţinut era asigurat cu un pat şi un set de lenjerie de pat, precum şi putea să facă duş o dată pe saptămînă. Deţinuţilor li se permitea să-şi aducă propriile lor televizoare. Hrana era suficientă şi corespundea normelor sanitare şi nutritive. De asemenea, deţinuţii beneficiau de plimbare zilnică timp de o oră. Mai mult, reclamantul nu s-a plîns niciodată despre condiţiile de detenţie, fiind deţinut în prezent a confirmat lipsa încălcărilor drepturilor sale. Cererea lui depusă la Curte nu conţine careva probe întru susţinerea plîngerii, ci doar declaraţii, iar referirea la constatările CPT nu pot de la sine, fără vreo referire la circumstanţele particulare aplicabile reclamantului, să conducă la încălcarea articolului 3 din Convenţie.
64. Curtea reiterează că principiile generale referitoare la condiţiile de detenţie au fost stabilite în Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, §§ 76‑79, 13 septembrie 2005).
65. Curtea notează că reclamantul a descris detaliat condiţiile sale de detenţie, în particular în ceea ce priveşte suprapopularea. În observaţiile sale, Guvernul a prezentat detalii specifice despre suprafaţa celulelor, dar nu a specificat numărul deţinuţilor, nici nu a contestat afirmaţia reclamantului despre numărul celor deţinuţi. Prin urmare, afirmaţia reclamantului precum că a fost deţinut în celula nr. 97 cu alţi 35 - 40 deţinuţi trebuie să fie admisă ca adevărată. Ţinînd cont de afirmaţia Guvernului că celula nr. 97 avea suprafaţa 41,65 m2 (a se vedea § 24 supra), spaţiul disponibil fiecărui deţinut era între 1,04 m2 şi 1,19 m2. Aceasta este de fapt sub minimum de patru metri pătraţi, la care s-a referit deseori CPT şi Curtea (a se vedea, de exemplu, Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, § 38, 15 februarie 2011).
66. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului că reclamantul nu s-a plîns despre condiţiile sale de detenţie, astfel tacit acceptîndu-le ca adecvate, Curtea notează că avocatul reclamantului a înaintat o astfel de plîngere la 31 iulie 2007 (a se vedea § 20 supra).
67. Argumentele menţionate mai sus, în particular suprapopularea excesivă la care a fost supus reclamantul, sunt suficiente pentru Curte să conchidă că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE AL ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE
68. În continuare, reclamantul s-a plîns că corespondenţa sa cu avocatul, instanţele judecătoreşti naţionale şi alte organe de resort au fost cenzurată de administraţia penitenciarului. De asemenea, reclamantul s-a plîns de omisiunea asigurării unei întrevederi confidenţiale cu avocatul său la 30 iulie 2007, care a avut loc în camera de vizite unde alţi deţinuţi şi vizitatorii lor erau, de asemenea, prezenţi şi puteau auzi conversaţia. Reclamantul a invocat articolul 8 din Convenţie, care prevede următoarele:
„ 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. ”
A. Susţinerile părţilor
69. Guvernul a susţinut că reclamantul a omis să epuizeze căile interne de recurs disponibile, deoarece nu s-a plîns despre întrevederile confidenţiale cu avocatul său, iar despre ingerinţa în corespondenţa sa s-a plîns unei instanţe de judecată incompetente (judecătorului de instrucţie, care nu avea competenţa să examineze astfel de chestiuni) şi nu unei instanţe judecătoreşti de drept comun. De asemenea, Guvernul a menţionat că corespondenţa reclamantului nu a fost cenzurată. Cele cîteva scrisori cu ştampila administraţiei penitenciarului, pe care le-a prezentat în calitate de dovadă, au fost expediate fără plic de către expeditor. Ele au fost adresate administraţiei penitenciarului şi o copie trebuia să fie transmisă reclamantului. În ceea ce priveşte întrevederea din 30 iulie 2007, aceasta a avut loc într-o cameră specială în care era asigurată confidenţialitatea. Deoarece la acel moment reclamantul era deja condamnat, întrevederea nu putea să se refere la careva chestiuni legate de arestul preventiv, astfel articolul 5 § 4 nu se aplică. Aceasta distinge prezenta cauză de cauzele Castravet v. Moldova (nr. 23393/05, §§45-61, 13 martie 2007); Istratii şi alţii v. Moldova (nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, §§85-101, 27 martie 2007); şi Modarca v. Moldova (nr. 14437/05, §§83-99, 10 mai 2007), în care Curtea a constatat încălcarea articolului 5 § 4.
70. Reclamantul a invocat că în conformitate cu Regulile privind prestarea serviciilor poştale în Republica Moldova, ultimul putea expedia o scrisoare numai dacă este într-un plic închis. Prin urmare, toate scrisorile pe care le-a recepţionat cu ştampila administraţiei penitenciarului au fost deschise de către administraţie. De asemenea, reclamantul a menţionat că la 30 iulie 2007 el a discutat cu avocatul său, inter alia, plîngerile sale despre maltratare şi condiţiile inumane de detenţie.
B. Aprecierea Curţii
1. Admisibilitatea
71. În ceea ce priveşte plîngerea reclamantului despre omisiunea asigurării unei întrevederi confidenţiale cu avocatul său, Curtea consideră că omisiunea depunerii unei plîngeri către organele de resort naţionale este similar omisiunii epuizării căilor de recurs interne disponibile. Prin urmare, această plîngere trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie din motivul neepuizării căilor de recurs interne.
72. În ceea ce priveşte plîngerea reclamantului despre cenzurarea corespondenţei sale, Curtea notează că judecătorul de instrucţie nu a concluzionat că plîngerea a fost depusă către o instanţă judecătorească incompetentă. Prin urmare, susţinerile Guvernului trebuie să fie respinse în partea ce se referă la plîngerea despre cenzurarea corespondenţei.
73. Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 lit. (a) din Convenţie. De asemenea, Curtea notează că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă.
2. Fondul
74. Referitor la plîngerea despre pretinsa cenzurare a corespondenţei reclamantului, Curtea notează că reclamantul a prezentat copiile a trei scrisori primite de la procuratură şi de la o instanţă judecătorească, care îi erau adresate lui personal şi care aveau ştampila administraţiei penitenciarului pe ele. Ele se refereau la plîngerea lui despre maltratare. Curtea constată că explicaţia Guvernului precum că toate scrisorile au fost recepţionate de către administraţie fără plicuri nu este plauzibilă. Regulile privind prestarea serviciilor poştale la care s-a referit reclamantul nu permite acest fapt, iar Guvernul nu a prezentat vreo dovadă că un curier sau orice altă metodă alternativă a fost utilizată pentru a expedia scrisorile instanţei judecătoreşti şi procuraturii în adresa reclamantului.
75. Mai mult, argumentul Guvernului că scrisorile respective erau doar copii ale scrisorilor adresate administraţiei penitenciarului trebuie să fie respins, deoarece toate trei scrisori examinate au fost adresate personal reclamantului. Chiar dacă una din ele a fost într-adevăr o copie a unei scrisori similare expediată procurorului, este evident să colaboratorul penitenciarului care a aplicat ştampila pe scrisoare nu putea să cunoască acest fapt pînă la deschiderea ei. În orice caz, alte persoane decît destinatarii (reclamantul şi procurorul respectiv) nu au avut dreptul să citească acea scrisoare.
76. În lipsa unei explicaţii rezonabile a originii ştampilei penitenciarului pe scrisorile adresate reclamantului de către instanţa judecătorească şi procuratură, Curtea constată că dreptul reclamantului la respectarea corespondenţei a fost încălcat. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 8 din Convenţie.
IV. PRETINSA ÎNCĂLCARE AL ARTICOLULUI 34 DIN CONVENŢIE
77. În cele din urmă, reclamantul s-a plîns că procurorul a refuzat să permită avocatului său să studieze materialele dosarului penal intentat împotriva persoanelor presupuse care l-au maltratat. Reclamantul a invocat articolul 34 din Convenţie, care prevede următoarele:
“Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victimă ale unei încălcări, de către una din Înaltele Părţi Contractante, a drepturilor recunoscute în Convenţie sau protocoalele sale. Înaltele Părţi Contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept. ”
Admisibilitatea
78. Guvernul a susţinut că reclamantul a omis să epuizeze căile de recurs interne disponibile în legătură cu această plîngere. În particular, ordonanţa procurorului din 18 iulie 2007 (a se vedea § 19 supra) putea fi contestată la procurorul ierarhic superior şi judecătorul de instrucţie, ceea ce nu a fost făcut.
79. Reclamantul nu a comentat acest argument.
80. Curtea menţionează că ordonanţa procurorului nu a fost definitivă şi – după cum a fost menţionat expres în textul său - putea fi contestată obişnuit. Cu toate acestea, reclamantul şi avocatul său nu au contestat acea ordonanţă. Prin urmare, acest capăt de plîngere trebuie să fie respins din motivul neepuizării căilor de recurs interne în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
81. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
82. Reclamantul a pretins 37000 EUR pentru compensarea prejudiciului moral.
83. Guvernul a invocat că suma solicitată este excesivă prin prisma jurisprudenţei similare ale Curţii în privinţa Republicii Moldova.
84. Curtea acordă reclamantului cu titlu de prejudiciu moral 9000 EUR.
B. Costuri şi cheltuieli
85. De asemenea, reclamantul a solicitat 24531 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Reclamantul a prezentat o listă detaliată cu orele lucrate de avocatul său asupra cauzei, în total 136 ore cu tariful de 180 EUR per oră.
86. Guvernul a invocat că reclamantul a omis să prezinte careva probe că sumele în cauză au fost achitate de facto. În orice caz, atît numărul orelor lucrate asupra cauzei, cît şi suma solicitată sunt excesive.
87. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul să i se ramburseze costurile şi cheltuielile numai dacă s-a demonstrat că acestea au fost suportate real şi necesar, şi sunt rezonabile în cuantum. În prezenta cauză, ţinînd cont de documentele pe care le posedă şi de criteriile menţionate, Curtea consideră că este rezonabil să i se acorde suma de 1500 EUR, destinată să acopere toate cheltuielile.
C. Penalităţi
88. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Conexează la fondul cauzei, obiecţia Guvernului referitoare la omisiunea epuizării căilor naţionale de recurs în legătură cu plîngerea despre investigaţia inefectivă în temeiul articolului 3 din Convenţie şi o respinge;
2. Declară plîngerile invocate în temeiul articolelor 3 şi 8 (cu privire la cenzurarea corespondenţei) admisibile şi restul cererii inadmisibilă;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie, atît sub aspectul procedural cît şi material în ceea ce priveşte maltratarea reclamantului;
4. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului;
5. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 8 din Convenţie în ceea ce priveşte cenzurarea corespondenţei;
6. Hotărăşte
(a) că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează să fie convertite în valuta naţională a Statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) 9000 EUR (nouă mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; şi
(ii) 1500 EUR (una mie cinci sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 5 februarie 2013, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy