Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 11367/06
de Nicolae POPESCU
împotriva Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 8 iunie 2010 în Cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei,
Examinînd cererea nominalizată depusă la 2 martie 2006,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Nicolae Popescu, este cetăţeanul Republicii Moldova, născut în 1949, cu domiciliu în Chişinău. Dînsul a fost reprezentat în faţa Curţii de dl R. Zadoinov, avocatul cu practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
Reclamantul a fost directorul unei baze de odihne care aparţinea statului. La 28 octombrie 2005, Direcţia Generală a Centrului pentru Combaterea crimelor Economice şi a Corupţiei[1] a iniţiat urmărirea penală întru cercetarea pretinsei delapidări a sumei de 35,584 lei moldoveneşti, imputabile reclamantului.
Înainte de momentul începerii urmăriri penale, la 07 octombrie 2005, judecătorul de instrucţie a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile.
La 17 ianuarie 2006, în cadrul audierii, reclamantul a fost informat despre interceptarea convorbirilor telefonice.
La 19 ianuarie 2006 reclamantul a depus contestaţie în faţa judecătoriei sectorului Buiucani, contestînd legalitatea măsurii interceptării convorbirilor telefonice. Dînsul, inter alia, a solicitat judecătorului să fie recunoscută violarea dreptului la respectarea vieţii private după cum o garantează prevederile articolului 8 din Convenţie şi să-i fie acordată o compensaţie în acest sens.
La 06 februarie 2006 judecătoria sectorului Buiucani a respins contestaţia reclamantului şi a găsit precum că măsura interceptării convorbirilor telefonice a fost aplicată legitim.
PLÎNGERI
1. Reclamantul s-a plîns conform prevederilor Articolului 6 din Convenţie despre inechitatea procedurilor. În particular, dînsul a susţinut că nu a avut acces la materialele dosarului penal, precum că judecătorul nu a fost independent şi imparţial, iar el şi procurorul nu aveau drepturi egale în proces.
2. Reclamantul, de asemenea, s-a plîns asupra violării dreptului său la respectarea vieţii private, garantat de articolul 8 din Convenţie, în rezultatul interceptării comunicărilor.
3. În final, reclamantul a pretins precum că, prin încălcarea articolului 13 din Convenţie, dînsul nu a benefeciat de un remediu eficient în ce priveşte pretinsa violare a Articolului 8 din Convenţie.
ÎN DREPT
Plîngerea potrivit articolului 8 din Convenţie.
La 02 februarie 2010 Curtea a fost informată precum că, prin prisma hotărîrii recente a Curţii în cauza Iordachi and Others v. Moldova (nr. 25198/02, 10 February 2009), Guvernul, în prezenta speţă, cade de acord să recunoască pretinsa violare a Articolului 8 din Convenţie din cauza că legislaţia în domeniu de reglementare a interceptării convorbirilor telefonice nu conţine suficiente garanţii împotriva abuzurilor. Guvernul s-a oferit să achite reclamantului 2000 Euro drept compensaţie pentru prejudiciu moral şi costurilor şi cheltuielilor judiciare, suportate pe parcursul procedurilor.
În scrisoarea din 06 mai 2010 reprezentantul reclamantului a salutat recunoaşterea din partea Guvernului a existenţei unei violări a dreptului prevăzut de Articolul 8 din Convenţie, dar în acelaşi timp, şi-a exprimat opinia precum că declaraţia unilaterală a Guvernului nu poate fi acceptată deoarece suma propusă pentru compensare este insuficientă. Mai mult decît atît, Guvernul a omis să distingă sumele acordate pentru achitarea serviciilor avocatului. În opinia reprezentantului, valoarea compensaţiei pentru prejudiciu moral urmează să fie stabilită în valoare de 3000 Euro, şi pentru compensarea costurilor şi cheltuielilor în suma de 2800 Euro.
Curtea notează precum că Articolul 37 din Convenţie prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanţele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 din Convenţie, in fine, include excepţia:
„Totuşi, Curtea poate continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.”
De asemenea, Curtea aminteşte că în anumite circumstanţe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului reclamat, chiar şi în cazul în care reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor enunţate de propria jurisprudenţă, în particular speţa Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, şi Melnic v. Moldova, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Avînd în vedere esenţa recunoaşterii expuse în declaraţia unilaterală a Guvernului, din 08 octombrie 2009, precum şi suma propusă de Guvern drept compensaţie, care este asemănătoare cu valoarea satisfacţiei echitabile acordată în cauze similare (a se vedea Dumitru Popescu v. Romania (no. 2), no. 71525/01, § 116, 26 Aprilie 2007 şi Association for European Integration and Human Rights and Ekimdzhiev v. Bulgaria, no. 62540/00, § 114, 28 Iunie 2007), Curtea nu consideră justificat să continue examinarea acestor capete de cereri (Articolul 37 § 1 (c)) (a se consulta principii relevante din, Tahsin Acar, citat mai sus, şi Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 01 martie 2005)). Procedînd astfel, Curtea ia act de faptul că problemele ridicate în prezenta speţă sunt similare cu cele examinate deja în cauza Iordachi (citat mai sus) şi nu găseşte motive stringente de reitera acele constatări în conţinutul unei alte hotărîri
În lumina celor consideraţiuni, Curtea este
În lumina tuturor aprecierilor de mai sus, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenţie şi Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a acestui capăt de cereri. (Articolul 37 § 1 in fine).
Prin urmare cererea urmează să fie radiată de pe rol.
Restul plîngerilor
În ce priveşte cererea reclamantului potrivit Articolului 6 din Convenţie invocat, şi vizînd asupra aplicabilităţii acestor prevederi, Curtea consideră că acest capăt nu ridică oricare alte probleme. În orice caz, este notabil faptul că reclamantul a omis să-şi substanţieze cererea sa în acest capăt de plîngere. Cît priveşte plîngerea potrivit Articolului 13 din Convenţie, Curtea reaminteşte că în cauza Iordachi alegaţii asemănătoare au fost respinse (a se vedea Iordachi, citat mai sus, § 56).
Respectiv, această parte a plîngerilor reclamantului este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie şi urmează a fi respinsă în conformitate cu prevederile Articolului 35 § 4 din Convenţie.
Din aceste considerente, Curtea în unanimitate,
Ia act de conţinutul declaraţiei Guvernului vizavi de capătul de plăngere potrivit Articolului 8 din Convenţie şi de modalităţile pentru asigurarea conformării cu angajamentele asumate în această declaraţie;
Decide să radieze cererea de pe rol în partea în care se referă la acest capăt plîngeri;
Declară inadmisibil restul plîngerii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
[1] Nota: În versiunea engleză a deciziei sună „…General Directorate of the Ministry of Internal Affairs…” ceea ce corespunde „…Direcţia Generală a Ministerului Afacerilor Interne…”. Totuşi, reieşind din circumstanţele particulare ale cazului, în fapt cauza penală a fost iniţiată de CCCEC şi nu de MAI. Respectiv, rectificarea textului este necesară.
Full & Egal Universal Law Academy