Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 49806/99
depusă de Tatiana PRODAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 7 ianuarie 2003, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlM. Pellonpää,
DlA. Pastor Ridruejo,
DlM. Fischbach,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki, judecători,
şiDlM. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 5 ianuarie 1999 şi înregistrată la 23 iulie 1999,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Tatiana Prodan, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1924 şi domiciliat în mun. Chişinău, Republica Moldova. El este reprezentat la Curte de către dl V. Nagacevschi, avocat din Chişinău. Guvernul pârât este reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog, de la Ministerul Justiţiei.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa precum ele au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
În luna iunie a anului 1946, autorităţile sovietice au naţionalizat casa părinţilor reclamantului. În anul 1949, părinţii reclamantului au fost deportaţi în Siberia.
În anul 1997, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria sectorului Centru, prin care a cerut restituirea casei naţionalizate de la părinţii săi. El a cerut, de asemenea, ca să fie declarate nule contractele de privatizare a apartamentelor casei de către unii chiriaşi şi ca să fie evacuaţi toţi chiriaşii, inclusiv cei care nu au privatizat apartamentele ocupate.
La 14 martie 1997, Judecătoria sectorului Centru a ordonat restituirea către reclamant a casei pe care a moştenit-o de la părinţii săi şi a declarat nule contractele prin care apartamentele din care era constituită casa au fost vândute terţilor. Instanţa, în continuare, a ordonat Consiliului municipal să evacueze toţi locatarii, inclusiv pe cei care nu au privatizat apartamentele ocupate, şi a indicat că statul trebuie să-i asigure cu spaţiu locativ alternativ.
Consiliul municipal şi proprietarii apartamentelor au depus apel la Tribunalul municipiului Chişinău împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Centru. La 17 octombrie 1997, Tribunalul municipiului Chişinău a admis apelul şi a casat hotărârea Judecătoriei sectorului Centru.
În anul 1997, reclamantul a depus recurs la decizia Tribunalului municipiului Chişinău. La 31 martie 1998 Curtea de Apel, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul şi a menţinut decizia Tribunalului municipiului Chişinău.
La 10 august 1998, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie, în interesul reclamantului, recurs în anulare la deciziile Tribunalului municipiului Chişinău din 17 octombrie 1997 şi Curţii de Apel din 31 martie 1998, solicitând menţinerea hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 14 martie 1997.
La 19 august 1998, Curtea Supremă de Justiţie a casat deciziile Tribunalului municipiului Chişinău şi Curţii de Apel, menţinând hotărârea Judecătoriei sectorului Centru pe motiv că deciziile casate erau contrare prevederilor Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.
La 19 noiembrie 1998, Consiliul municipal a adoptat o decizie cu privire la restituirea proprietăţii imobiliare cetăţenilor restabiliţi în drepturile lor de proprietate. Decizia prevedea, printre altele, că după intrarea în vigoare a Legii nr. 1225-XII privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din 8 septembrie 1992, Consiliului municipal nu i-au fost acordate fondurile necesare şi, în consecinţă, el nu dispune de spaţiu locativ alternativ pentru persoanele evacuate din proprietăţile restituite. Decizia mai prevedea că Comisia municipală pentru reabilitare a fost împuternicită să propună ca executarea unor hotărâri şi decizii judecătoreşti să fie suspendată până la soluţionarea problemei spaţiului locativ alternativ pentru persoanele evacuate.
În anul 1998, reclamantul a cerut Consiliului municipal să execute hotărârea din 14 martie 1997. Printr-o scrisoare din 14 ianuarie 1999, Consiliul Municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri pentru construcţia apartamentelor şi a lipsei spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii evacuaţi, el nu poate executa hotărârea din 14 martie 1997 decât dacă obţine finanţarea necesară sau sunt eliberate alte spaţii locative. Printr-o scrisoare din 24 martie 1999, Consiliul municipal a informat reclamantul că, de la data la care hotărârea din 14 martie 1997 a devenit executabilă şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău i-a eliberat certificatul de proprietate asupra casei, Consiliul municipal a încetat să fie proprietarul sau locatorul casei şi, în consecinţă, nu mai este implicat în relaţia juridică dintre reclamant şi proprietarii anteriori ai casei.
În anul 1999, reclamantul a depus o cerere la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău de a i se elibera certificatul de proprietate asupra întregii case. Printr-o scrisoare din 15 septembrie 1999, Organul Cadastral Teritorial a informat reclamantul că va elibera titlul de proprietate numai în baza unui „act de predare-primire” eliberat de Consiliul municipal.
În luna octombrie a anului 1999, reclamantul a depus împotriva Consiliului municipal o cerere de chemare în judecată la Judecătoria sectorului Centru cerând repararea prejudiciilor cauzate prin întârzierea executării hotărârii din 14 martie 1997. La 17 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea ca fiind nefondată. Reclamantul nu a depus apel împotriva acestei hotărâri şi ea a devenit irevocabilă.
În anul 2000, reclamantul a depus o cerere la Judecătoria sectorului Centru cerând schimbarea parţială a modului de executare a hotărârii din 14 martie 1997, solicitând plata valorii de piaţă a apartamentelor din casă şi evacuarea locatarilor care nu au privatizat apartamentele.
La 7 februarie 2000, Judecătoria sectorului Centru a indicat evaluarea de către experţii Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău a valorii de piaţă a apartamentelor cumpărate de către locatari. În decursul aceleiaşi luni, reclamantul a depus o cerere la judecătoria în cauză solicitând ca evaluarea să fie efectuată de către experţi independenţi în domeniul proprietăţii imobiliare. La 24 februarie 2000, Judecătoria sectorului Centru a indicat evaluarea apartamentelor de către experţi independenţi în domeniul proprietăţii imobiliare.
La 3 octombrie 2000, Judecătoria sectorului Centru a decis să schimbe parţial modul de executare a hotărârii din 14 martie 1997 şi a indicat Consiliului municipal să plătească reclamantului costul de piaţă al apartamentelor, în valoare de 488,274 lei moldoveneşti (MDL). Judecătoria a decis, de asemenea, ca restul prevederilor hotărârii din 14 martie 1997 să fie executate.
Consiliul municipal a depus la Tribunalul municipiului Chişinău recurs împotriva hotărârii de mai sus. La 10 ianuarie 2001, Tribunalul municipiului Chişinău, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul şi a menţinut hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 3 octombrie 2000.
La o dată nespecificată, în luna februarie 2001, un judecător al Judecătoriei sectorului Centru a eliberat un titlu executoriu în baza hotărârii din 3 octombrie 2000.
În anul 2001, Primarul General al municipiului Chişinău a depus o cerere la Procuratura Generală solicitând ca Procurorul General să depună recurs în anulare la hotărârea din 3 octombrie 2000. Printr-o scrisoare din 21 martie 2001, Procuratura Generală a informat primarul că un recurs în anulare a fost depus la Curtea Supremă de Justiţie.
În anul 2001, reclamantul a fost informat în mod oral de către un judecător al Judecătoriei sectorului Centru că aceasta din urmă nu a eliberat un titlu executoriu în baza hotărârii din 14 martie 1997.
În anul 2001, reclamantul a cerut Direcţiei de repartizare a spaţiului locativ a Consiliului municipal să execute hotărârea din 14 martie 1997 în ceea ce priveşte evacuarea locatarilor din apartamentul care nu a fost privatizat. Printr-o scrisoare din 26 martie 2001, Consiliul municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri pentru construirea blocurilor de apartamente şi a lipsei spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii evacuaţi, el nu poate executa hotărârea din 14 martie 1997.
La 10 aprilie 2001, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea Consiliului municipal prin care el a cerut suspendarea executării hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 3 octombrie 2000. La 19 iunie 2001, Tribunalul municipiului Chişinău, printr-o decizie irevocabilă, a respins recursul Viceprimarului împotriva hotărârii sus-menţionate.
La 12 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare depus de Procurorul General la cererea Consiliului municipal împotriva hotărârii din 3 octombrie 2000 şi, respectiv, a deciziei din 10 ianuarie 2001.
Reclamantul a depus o nouă cerere la Consiliul municipal cu privire la neexecutarea hotărârilor din 14 martie 1997 şi din 3 octombrie 2000. Printr-o scrisoare din 23 octombrie 2001, Consiliul municipal a informat reclamantul că, din cauza lipsei de fonduri şi a spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii evacuaţi, el nu poate executa hotărârea din 14 martie 1997. În ceea ce priveşte executarea hotărârii din 3 octombrie 2000, executorul judiciar a informat verbal reclamantul că expediase ordinul de plată băncii gestionare a contului curent al Consiliului municipal.
La 9 noiembrie 2001, reclamantul a informat Curtea că hotărârile din 14 martie 1997 şi 3 octombrie 2000 nu au fost executate la acea dată.
B. Dreptul intern relevant
Prevederile pertinente ale Legii nr. 1225-XII privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din 8 decembrie 1992 (modificată prin Legea nr. 295-XII din 23 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992), sunt următoarele:Articolul 12. Restituirea averii persoanelor supuse represiunilor
„(1) Cetăţenilor Republicii Moldova, supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, averea confiscată, naţionalizată sau luată în alt mod.
(...)
(5) Actele de vânzare-cumpărare sau de înstrăinare în alt mod a caselor, clădirilor şi a altor construcţii şi bunuri confiscate, naţionalizate sau luate de la persoanele supuse represiunilor, efectuate după reabilitarea acestora, se declară nule pe cale judiciară, la cererea persoanelor supuse represiunilor sau a moştenitorilor lor”.
În anul 1998, prin Legea nr. 84-XIV din 8 iulie 1998, articolul de mai sus a fost completat cu un nou alineat, care prevede următoarele:
„(6) Persoanele care urmează a fi evacuate din casele restituite sunt asigurate cu spaţiu locativ peste rând, la momentul evacuării, de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu legislaţia.”
PRETENŢII
1. Reclamantul pretinde, în temeiul articolul 6 § 1 al Convenţiei, că neexecutarea hotărârilor din 14 martie 1997 şi 3 octombrie 2000 a încălcat dreptul său ca o instanţă să decidă asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
2. Reclamantul pretinde, de asemenea, că, din cauza neexecutării hotărârilor din 14 martie 1997 şi 3 octombrie 2000, el nu a putut beneficia de bunurile sale şi, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie a fost încălcat.
ÎN DREPT
Reclamantul pretinde violarea articolelor 6 § 1 şi 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a neexecutării celor două hotărâri irevocabile, care indică evacuarea locatarilor din apartamentul restituit reclamantului şi plata valorii de piaţă a celorlalte apartamente.
Curtea notează că cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova, care a fost invitat să prezinte observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei. Guvernul nu a solicitat prelungirea termenului de prezentare a observaţiilor şi nu a prezentat nicio observaţie.
Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa potrivit căreia părţile trebuie să fie invitate să participe la examinarea faptelor de către Curte, însă o astfel de examinare nu poate fi împiedicată de modul în care părţile în fapt participă la ea (a se vedea, mutatis mutandis, Glavno Myuftiistvo, Fikri Hasan, Fehmi Syuleiman, şi Ismail Chaush v. Bulgaria, nr. 30985/96, decizia Comisiei din 8 septembrie 1997, neraportată). Faptul că Guvernul nu a prezentat observaţiile sale nu va împiedica Curtea să examineze admisibilitatea cererii.
Curtea consideră, în lumina elementelor cauzei date, că aceste pretenţii pune probleme serioase de fapt şi de drept a căror determinare necesită examinarea lor în fond. Prin urmare, Curtea conchide că cererea nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Niciun alt temei de inadmisibilitate nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,
Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy